Sunteți pe pagina 1din 3

Folosirea RARP este mai buna dec�t introducerea unei adrese IP �n imaginea de

memorie,
pentru ca permite ca aceeasi imagine sa fie folosita de toate masinile. Daca adresa
IP ar fi fixata
�nauntrul imaginii, atunci fiecare statie de lucru ar necesita imaginea sa proprie.
Un dezavantaj al RARP este ca, pentru a ajunge la serverul RARP, foloseste o adresa
destinatie
numai din l-uri (difuzare limitata). Cu toate acestea, asemenea difuzari nu sunt
propagate de rutere,
asa �nc�t este necesar un server RARP �n fiecare retea. Pentru a rezolva aceasta
problema, a fost
inventat un protocol alternativ de pornire, numit BOOTP (vezi RFC-urile 951,1048 si
1084). Spre
deosebire de RARP, acesta foloseste mesaje UDP, care sunt propagate prin rutere. De
asemenea
furnizeaza unei statii de lucru fara disc informatii suplimentare, care includ
adresa IP a serverului de
fisiere care detine imaginea de memorie, adresa IP a ruterului implicit si masca de
subretea care se
foloseste. BOOTP-ul este descris �n RFC 951.
5.5.5 Protocolul de dirijare folosit de portile interioare: OSPF
Asa cum am mentionat anterior, Internet-ul este construit dintr-un numar mare de
sisteme
autonome. Fiecare AS este administrat de o organizatie diferita si poate folosi
propriul
algoritm de dirijare �n interior. De exemplu, retelele interne ale companiilor X, Y
si Z ar fi
vazute ca trei AS-uri daca toate ar fi �n Internet. Toate trei pot folosi intern
algoritmi de
dirijare diferiti. Cu toate acestea, existenta standardelor, chiar si pentru
dirijarea interna,
simplifica implementarea la granitele dintre AS-uri si permite reutilizarea
codului. �n aceasta
sectiune vom studia dirijarea �n cadrul unui AS. �n urmatoarea, vom examina
dirijarea �ntre
AS-uri. Un algoritm de dirijare �n interiorul unui AS este numit protocol de porti
interioare;
un algoritm de dirijare' utilizat �ntre AS-uri este numit protocol de porti
exterioare.
Protocolul de porti interioare initial �n Internet a fost un protocol de dirijare
pe baza vectorilor
distanta (RIP) bazat pe algoritmul Bellman-Ford. El functiona bine �n sisteme mici,
dar mai putin
bine pe masura ce AS-urile se maresc. El suferea de asemenea de problema numara-la-
infinit si de o
convergenta slaba �n general, asa ca a fost �nlocuit �n mai 1979 de un protocol
bazat pe starea
legaturilor. �n 1988, Internet Engineering Task Force a �nceput lucrul la un
succesor. Acel succesor,
numit OSPF (Open Shortest Path First - protocol public (deschis) bazat pe calea cea
mai scurta) a
devenit un standard �n 1990. Multi producatori de rutere ofera suport pentru el si
va deveni
principalul protocol de porti interioare �n viitorul apropiat. �n cele ce urmeaza
vom face o schita a
functionarii OSPF. Pentru �ntreaga poveste, vedeti RFC 1247.
Data fiind lunga experienta cu alte protocoale de dirijare, grupul care a proiectat
noul protocol a
avut o lista lunga de cerinte care trebuia satisfacute. Mai �nt�i, algoritmul
trebuia publicat �n
literatura publica (open), de unde provine �O" din OSPF. O solutie �n proprietatea
unei companii
nu era un candidat. �n al doilea r�nd, noul protocol trebuia sa suporte o varietate
de metrici de
distanta, incluz�nd distanta fizica, �nt�rzierea s.a.m.d. �n al treilea r�nd, el
trebuia sa fie un algoritm
dinamic, care sa se adapteze automat si repede la schimbarile �n topologie.
3<M NIVELUL RETEA CAP. 5
�n al patrulea r�nd si nou pentru OSPF, trebuia sa suporte dirijarea bazata pe
tipul de serviciu,
Noul protocol trebuia sa fie capabil sa dirijeze traficul de timp real �ntr-un mod,
iar alt tip de trafic �n
alt mod. Protocolul IP are c�mpul Tip serviciu, dar nici un protocol de dirijare
nu-1 folosea.
�n al cincilea r�nd si �n legatura cu cele de mai sus, noul protocol trebuia sa
faca echilibrarea
�ncarcarii, diviz�nd �ncarcarea pe mai multe linii. Multe protocoale precedente
trimit toate pachetele
pe cea mai buna cale. Calea de pe locul doi nu era folosita de loc. �n cele mai
multe cazuri, divizarea
�ncarcarii pe mai multe linii duce la performante mai bune.
�n al saselea r�nd, era necesar suportul pentru sisteme ierarhice. P�na �n 1988,
Internet a crescut
at�t de mult, �nc�t nu se poate astepta ca un ruter sa cunoasca �ntreaga topologie.
Noul protocol de
dirijare trebuia sa fie proiectat astfel, �nc�t nici un ruter sa nu fie nevoit sa
cunoasca toata topologia.
�n al saptelea r�nd, se cerea un minim de masuri de securitate, pentru a evita ca
studentii iubitori
de distractii sa pacaleasca ruterele trimit�ndu-le informatii de dirijare false. �n
fine, a fost necesara
luarea de masuri pentru a trata ruterele care au fost conectate la Internet printr-
un tunel.
Protocoalele precedente nu tratau bine acest caz.
OSPF suporta trei tipuri de conexiuni si retele:
1. Linii punct-la-punct �ntre exact doua rutere.
2. Retele multiacces cu difuzare (de exemplu, cele mai multe LAN-uri).
3. Retele multiacces fara difuzare (de exemplu, cele mai multe WAN-uri cu comutare
de
pachete).
O retea multiacces este o retea care poate sa contina mai multe rutere, fiecare
dintre ele put�nd
comunica direct cu toate celelalte. Toate LAN-urile si WAN-urile au aceasta
proprietate.
Fig. 5-52(a) arata un AS care contine toate cele trei tipuri de retele. Observati
ca gazdele, �n general,
nu joaca un rol �n OSPF.
OSPF functioneaza prin abstractizarea colectiei de retele, rutere si linii reale
�ntr-un graf orientat
�n care fiecare arc are atribuit un cost (distanta, �nt�rziere etc). Apoi
calculeaza cea mai scurta cale
baz�ndu-se pe ponderile arcelor. O conexiune seriala �ntre doua rutere este
reprezentata de o
pereche de arce, c�te unul �n fiecare directie. Ponderile lor pot fi diferite. O
retea multiacces este
reprezentata de un nod pentru reteaua �nsasi plus un nod pentru fiecare ruter.
Arcele de la nodul
retea la rutere au pondere 0 si sunt omise din graf.
Fig. 5-52(b) prezinta graful pentru reteaua din Fig. 5-52(a). Fundamental, ceea ce
face OSPF
este sa reprezinte reteaua reala ca un graf ca acesta si apoi sa calculeze cea mai
scurta cale de la
fiecare ruter la fiecare alt ruter.
Multe din AS-urile din Internet sunt foarte mari si nu sunt simplu de administrat.
OSPF le
permite, sa fie divizate �n zone numerotate, unde o zona este o retea sau o multime
de retele
�nvecinate. Zonele nu se suprapun si nu este necesar sa fie exhaustive, �n sensul
ca unele rutere pot
sa nu apartina nici unei zone. O zona este o generalizare a unei subretele. �n
afara zonei, topologia si
detaliile sale nu sunt vizibile.
Orice AS are o zona de coloana vertebrala, numita zona 0. Toate zonele sunt
conectate la
coloana vertebrala, eventual prin tunele, astfel �nc�t este posibil sa se ajunga
din orice zona din
AS �n orice alta zona din AS prin intermediul coloanei vertebrale. Un tunel este
reprezentat �n
graf ca un arc si are un cost. Fiecare ruter care este conectat la doua sau mai
multe zone
�s
rf
c SEC5i