3.1.

Legitima apărare și reținerea infractorului:

După natura sa juridică, reținerea infractorului are multe în comun cu
legitima apărare, ca circumstanțe care înlătură caracterul penal al faptei.
Atît la reținerea infractorului, cît și la legitima apărare, acțiunele urmăresc
curmarea unui pericol, care amenință valorile sociale apărate de legea penală. Și
într-un caz șin celălal, acțiunile de lichidare a pericolului pot fi înfăptuite nu
numai de persoanele amenințate de acest pericol, ci și de alte persoane; în toate
cazurile, dreptul la curmarea unui pericol nu constituie o obligație, ci un drept
subiectiv al cetățenilor. Atît reținerea infractorului, cît și legitima apărare au
același caracter juridic: ele exclud pedeapsa penală [21, p.280-281].
Unii savanți, au încercat să evite cercetarea aceste probleme, afirmînd
identitatea absolută dintre condițiile reținerii infractorului și ale legitimei
apărări, alții, la care ne alăturăm și noi, cercetînd această problemă, susțin că
reținerea infractorului este o categorie de sine stătătoare, deoarece ea are o serie
de trăsături specifice, prin care se deosebește esențial de legitima apărare [11 p.
169-174]. Legitima apărare se realțizează prin comiterea unei fapte prevăzute de
legea penală pentru a respinge atacul atacantului îmdreptat împotriva sa a unei
alte persoane sau împotriva unui interes public, iar reținerea persoanei care a
comis infracțiunea reprezintă o modalitate de luptă cu criminalitatea; deși
aceasta nu se realțizează prin reprimarea infracțiunii, ea urmărește scopul
aducerii persoanei în fața organelor poliției saula o altă autoritate bpublică în
scopul realțizării sarcinei justiției, precum și pentru prevenirea comiterii unei noi
infracțiuni de către făptuitor.
Astfel, potrivit art. 37 CP al RM., este prevăzut faptul că ,,Nu constituie
infracțiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrșită în scopul reținerii
persoanei care a comis o infracțiune și al predării ei organelor de drept [3].
Potrivit actelor normative menționate, deosebirea dintre reținerea
infractorului și legitima apărare constă, în primul rînd, în natura cauzei care dă
naștere pericolului. Reținerea infractorului nu poate fi considerată o varietate a
legitimei apărări, pentru că ea se efetcuează nu în scopul prevenirii atentatelor
infracționale, dar ca să aducă la poliție ori la alt post de serviciu persoana
bănuită de săvîrșirea infracțiunii. O altă deosebire constă în faptul că la reținerea
infractorului atentatul infracțional deja s-a terminat sau s-a întrerupt și
infractorul încearcă să se ascundă de justiție, iar starea de legitimă apărare există
atît timp, pînă cînd atentatul prejudiciabil continuă. Dacă atentatul s-a terminat,
cetățenii au alte drepturi: dreptul de a reține pe infractor și de a-l aduce la
organele de drept. Numai prin această acțiune infractorul poate fi reținut și adus
la organele de drept, în timp ce pentru legitima apărare se poate folosi și alte
mijloace.
Legitima apărare poate fi folosită și împotriva faptelor prejudiciabile
săvîrșite de minori sau persoane iresponsabile. Reținerea acestora este
inadmisibilă întrucît faptele lor nu constituie semnele componenței de
infracțiune.Dreptu la legitimă apărare apare în procesul săvîrșirii atentatului și
tentativei, pe cînd reținerea, de regulă, are loc după consumarea infracțiunii [28,
p. 314].
În procesul legitimei apărări, avînd în vedere caracterul și pericolul
atacului, se admite cauzarea oricăror daune fizice atacantului. În cazul reținerii
infractorului, dauna cauzată, în general, trebuie să fie proporțional cu dauna
provocată de infractor, cauzare morții în procesul reținerii find o măsură
excepțională (de exemplu, în situația reținerii infractorilor deosebit de periculoși
și care opun rezistență armată).
Dreptul la aplicare forței pentru reținerea infractorului nu poate fi
considerat o varietate a stării de extremă necesitate.
La reținerea infractorului prejudiciul se cauzează, ca și la legitimă apărare,
numai persoanei care comite infracțiunea.
În literatura juridică de specialitate s-au conturat mai mlte opinii
referitoare la mărimea daunei cauzate îm condițiile reținerii infractorului. Unii
autori sunt de părerea că dauna trebuie să fie minimă, excluzînd totalmente
posibilitatea provocării morții în procesul reținerii, întrucît astfel nu s-ar realiza
scopul reținerii, care constă în realizarea sarcinilor justiției. Alții susțin că nu
este necesar să limităm măsurile întreprinse în scopul reținerii infractorului la
condițiile stării de extremă necesitate (ca dauna cauzată să fie mai mică în raport
cu dauna evitată). Dauna cauzată în procesul reținerii poate fi mai mare în raport
cu dauna pe care a cauzat-o persoana infractorului săvîrșind infracțiunea [21, p.
282]. În ce ne privește, susținem ce de-a doua concepție, cu o specificare:
cauzarea unei vătămări grave a integrității corporale sau a sănătății, iar în cazuri
excepționale a morții persoanei, va fi legitimă numai în cazul săvîrșirii
intenționate de către infractor a infracțiunii grave, deosebit de grave sau
excepțional de grave, sau atunci, cînd aceasta aopus rezistență cu aplicarea
armei. În acest context, trebuie să se acorde importanță faptului, că persoana,
care efetcuează reținerea, nu are întodeauna posibilitatea de a alege măsura de
reținere, care să fie proporțională gradului prejudiciabil al infracțiunii comise.
Așadar, urmează a fi considerată nondelicventă, legală reținerea infractorului în
procesul căreia acestuia i-a fost cauzată o daună mai mică, egală sau puțin mai
mare comparativ cu dauna pe care el însuși a provocat-o.
Potrivit ar.14 al legii cu privire la poliție, în toate cazurile cînd aplicare
forței nu poate fi evitată, colaboratorii de poliție trebuie să se strădue să aducă o
daună cît mai mică sănătății, onorii, demnității și bunurilor cetățenilor, ceia ce
nu se cere în cazul legitimei apărări. De asemenea, se cere să se asigure
coordonarea asistenții medicale victimei. În felul acesta, atît temeiurile cauzării
daunei, cît și condițiile legalțității acesteia la reținerea infractorului se deosebesc
esențial de ale legitimei apărări, ceea ce ne permite să afirmăm că reținerea
infractorului pe bună dreptate este considerată de legiuitor ca o cauză de sine
stătătoare care înlătură caracterul penal al faptei [63].
Scopul acțiunilor săvîrșite în legitimă apărare constă în protejarea
valorilor și intereselor publice, arătate în art. 36 din CP al RM, de atentate
infracționale, reprimarea acestora. În cazul reținerii infractorului, scopul
acesteia, conform art. 37 din CP al RM și atr. 168 din CPP al RM, este predarea
infractorului organelor de drept în vederea realțizării sarcinilor justițieiși a
prevenirii comiterii unor nui infracțiuni de către acestea.
Apărarea este recunoscută legitimă și atunci cînd cel ce se apără a avut și
alte posibilități de a evita cauzarea prejudiciului de pildă, (chemarea în ajutor,
fuga etc.).Cauzare prejudiciului persoanei care a săvîrșit o infracțiune se admite
numai în cazul cînd, ținînd seamă de toate circumstanțele cauzei, reținerea prin
alte metode este imposibilă. În cazul legitimei apărări atacantului i se poate
cauza o daună mai mică, egală sau mai mare; în procesul reținerii infractorului
(după regula generală) acestuia i se poate cauza o daună minimă sau
corespunzătoare cu paguba provocată de el [23, p. 24].
Reținerea infractorului este un drept pe care poate săl realțizeze orice
persoană care este victima unei infracțiuni sau chiar și un martor care a văzut
cum sa comis o infracțiunea și este în drept săl rețină cu condiția ca săl predeie
în termen de trei ore organelor de drept. Însă în cazul organelor de poliție
reținerea infractorului este o obligație. Neîndeplinirea acestor obligații poate
avea drept urmare aplicarea sancțiunilor disciplinare sau apedepselor penale, de
pildă pentru neglijență în serviciu (art.329 din CP al RM).