Comunicarea intrapersonala este considerata ca fiind acel proces de comunicare la

nivelul sinelui prin care un mesaj este “comentat”, argumentat de persoana care l-a
perceput, care ii si raspunde , “vorbind” cu sine insasi. Acest process are in vedere
specificul individual al participantilor la actul comunicarii, concentrandu-se asupra
acelor atribute ce tind sa influenteze capacitatea de comunicare a individului. Un
determinant esential in acest sens il reprezinta “perceptia”, actul prin care se ia in
considerare lumea inconjuratoare, ceea ce devine cunoscut sau nu individului.

In contextul comunicarii, perceptia presupune trei etape necesare: acces,

constientizare si interpretare; dupa aceea se poate decide raspunsul.Imaginea despre
sine este de asemenea considerata de cercetatorii in domeniu, ca una dintre cele mai
importante influente asupra perceptiei si a urmare a comportamentului
individului. Acesta actioneaza si comunica cu scopul de a intretine aceasta imagine
sau de a o realiza dupa dorinta sa. Ca rezultat al individualitatii sale subiectul este
motivat sa vada lucrurile asa cum si le doreste. In lipsa motivatiei sau a competentei,
lucrurile sunt percepute distorsionat; asemenea distorsiuni sunt: stereotipia, efectul de
“nimb” (supradimensionarea unei unice “calitati”, de regula percepute ca urmare a
pimei luari de contact cu interlocutorul), polarizarea prin apelarea la extreme sau
apararea perceptuala, care pot fi depasite fie printr-un efort sustinut sau abilitati
sociale pozitive, fie prin dorinta individului de a schimba modul de a se consider ape
sine si pe ceilalti.

Toate aceste abilitati intrapersonale reprezinta fundamental pe care vor fi

construite relatiile in cadrul comunicarii interpersonale, de grup sau pentru
comunicarea la distanta.