Răspunsul 'corect' atunci când un copil spune că 'nu poate' nu este 'știu că poți'.

Ar fi o invalidare personală a lui și lui tot i se va părea prea

greu ce are de făcut. Nici nu râde de el, chiar dacă e amuzant. Încurajează-l să-și testeze limitele. Poți să-i spui 'nu poți acum, dar când vei
mai crește, vei putea. Trebuie doar să înveți și să exersezi. Cu timpul, vei vedea că va fi ușor', te sfătuiește psihoterapeutul Cristina Ion-
Rădulescu. Totodată-este bine și să-și dea seama că nu poate chiar orice. Nici tu nu poți asta. Vor fi anumite abilități pe care, oricât se va
strădui, nu și le va însuși. Poate fata ta nu va putea să fie o bună balerină și să danseze pe scenă. Nu va fi tragedia vieții ei dacă vor exista
anumite lucruri pe care nu va putea niciodată să le facă.

Mbon, ce fac, mă întrebați? Una dintre următoarele, cîteva sau pe toate:

1. Explicația.

Îi explic frumos de ce e important să coopereze. Merg pe discursul: uite tu știi că eu îți spun ție foarte rar NU, pentru că tu de cele mai multe

ori ceri lucruri rezonabile. Acum îți cer și eu ție un lucru rezonabil și te rog să nu mă refuzi doar pentru că poți. E important să facem X lucru
pentru că Y.

Merge în 10% din cazuri.

2. Rugămintea.

Mai știi cum mă rogi tu uneori să te iau în brațe, deși nu ai nevoie să te iau, dar eu te iau oricum, deși mi-e greu, dar o fac ca să te fac fericită?

Ei, acum am nevoie să faci asta, nu e doar că mi-ar plăcea mie să-mi faci pe plac, dar chiar am nevoie să mă ajuți, te rog. Chiar dacă nu mori
de nerăbdare să faci ce te rog, te rog s-o faci pentru mine.

Merge în 10% din cazuri.

3. Negocierea.

Ce vrei TU să faci de nu vrei să faci ce te rog eu? Bun, păi facem întîi ce vrei tu și apoi ce vreau eu. Sau invers. De cinci ori ce vrei.

Merge în 10% din cazuri.

4. Identificarea și rezolvarea adevăratei probleme.

De ce nu vrei să faci asta? E pentru că așa și pe dincolo? Bun, păi uite, poți foarte bine să mergi la doctor în pijamale pe sub geacă. Sau luăm

cu noi și puzzle-ul ăsta cu care vrei neapărat să te joci acum. Mîncăm mărul în mașină. Mergem pe jos în loc de cu mașina, ca să ne mai
plimbăm. Poți lua cu tine un animăluț de pluș, dacă nu vrei să te desparți acum de ele.

Merge în 10% din cazuri.

5. Jocul.
Mă duc la ea în cameră sau acolo unde face ea pe supărata și o imit. Daaaa?? Perfect, că oricum nici eu nu voiam să fac asta. Îmi încrucișez
mîinile pe piept și pun un bot cît continentul african. Nu rezistă prea mult pînă izbucnește în rîs.

Îi spun că nu-i nimic că nu vrea ea să meargă/facă nu știu ce, o să rezolv cu amicul meu imaginar, Ursul Vasile. Pe care-l iau de braț și încep

să vorbesc cu el. Și zi, bre, vrei să-ți pui pantalonii ăia mișto, cu bufnicioare? Nu? Dar pe care? Cuuum, rochița roz de mătaseee a Sofiei?
Biiine mă Vasile, pe aia ți-o dau. Garantat vine după mine și urs să-l cunoască și ea.

Merge în 10% din cazuri.

6. Descrierea consecințelor.

Îi explic ce se întîmplă dacă nu facem ce trebuie în momentul ăla. Nu la modul de pedeapsă, ci la modul cauză efect. Dacă nu plecăm acum din
parc, o să întîrziem acasă și tati o să fie îngrijorat, o să-ți fie somn la masă și n-o să te bucuri de mîncare.

Merge în 10% din cazuri.

7. Sinceritatea

Îi spun că e foarte important pentru mine să mă asculte și că refuzul ei de a coopera mă supără și mă enervează. Că eu îi fac pe plac în

majoritatea cazurilor chiar dacă de multe ori nu am chef să fac ce vrea ea și că am nevoie să facă și ea asta pentru mine uneori, iar refuzul ei
mă deranjează.

Merge în 10% din cazuri.

8. Luatul pe sus.

Oricît urăsc să fac asta, am fost nevoită să o trag după mine într-o zi ultrageroasă în care refuza să plece din parc. Nu o puteam lua în brațe, îl

aveam și pe Ivan în manducă, mă rugase deja de cîteva ori să o mai las 5 minute, o lăsasem, îi explicasem, încercasem deja toate de mai sus,

ne era frig tuturor și era foarte tîrziu, iar ea băgase moaca aia de „nu știu nu-mi pasă”. Așa că am luat-o de haină și am tras-o spre mașină. A

izbucnit în plîns de uimire și fustrare și o înțeleg, și eu aș fi făcut la fel. Seara am vorbit despre asta, am lăsat-o pe ea să povestească episodul,

mi-am cerut scuze, a înțeles, ne-am iubit după. Am mai fost în parc de multe ori de atunci și niciodată nu a mai refuzat să plece. Mai cere
cîteva minute, apoi mă ia de mînă și pornim spre casă în bună pace.

Merge cînd orice altceva nu merge.

Nu, diversiunea nu o practic, pentru că mi se pare lipsit de respect față de ea s-o duc cu zăhărelul. În plus, nici nu înțelege nimic din episodul
cu pricina dacă îl acoperim cu altceva. Ca să nu mai zic că nici nu merge, se prinde imediat și ne ia la mișto.

Uite așa mă distrez eu zilnic de cinci ori pe zi, în pauzele de alăptat adormit schimbat bebeluș adorabil. Poate vă sînt de folos strategiile mele,
că aud că majoritatea toddlerilor sînt adolescenți așa…

Despre cum fac să mă calmez cînd mă enervează Sofia am scris mai de mult aici.