Introducere în arhitectură

Epoca lui Ștefan cel Mare este bine definită în cultura moldovenească nu doar prin
definitivarea stilului moldovenesc, dar și prin faptul că se clădește cel mai mult din întreaga
istorie a Moldovei. Construcțiile ridicate la sfârșitul veacului al XV-lea și în primii ani ai
veacului următor reprezintă apogeul artei de a construi a moldovenilor. Cu o uimitoare rapiditate
cu care se ridică multe din construcțiile acelui timp, arată existența unor meșteri pricepuți și a
unor impresionante posibilități materiale de organizare a lucrului. Fără îndoială, este remarcabilă
dibăcia rară a artiștilor vremii, care au știut să îmbine unitar și armonic, elemente proprii cu
altele venite din afară, ca acelea ale goticului apusean și ale Orientului. Pe lângă numărut mare
de construcții ce au loc în acea vreme, este remarcabilă unitatea operelor ce nu sunt construite la
întâmplare, ci cultivă calitățile unui stil nou, ce va defini arta moldovenească.

Știm din istoria arhitecturii că monumentele din timpul domniei lui Ștefan cel Mare
păstrează unele influențe survenite din edificiile religioase anterioare, precum Biserica Sfântul
Nicolae din Rădăuți și Biserica Sfânta Treime din Siret.(1) Aceste edificii stau la baza a două
tipuri de planuri folosite în întreaga artă medievală. Biserica din Rădăuți are planul
dreptunghiular, cea din Siret are planul triconc. Pe parcurs ambele tipuri vor dezvolta diferențe
esențiale între ele, contribuind la originalitatea lor.

Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți este cea mai veche clădire bisericească de zid
păstrată în Moldova, construită probabil în vremea lui Bogdan I (1359 – 1365) și devenită
necropolă a primilor domni a Moldovei. Catedrala Sfântul Nicolae este o bazilică romanică cu
trei nave, adoptată cultului greco-oriental. Biserica este de plan dreptunghiular, împărțită printr-
un zid plin în pronaos și naos. Zona naosului se împarte în trei travee, iar pronaosul în două
travee. Absida altarului se unește de zidul naosului prin intermediul unei încăperi
dreptunghiulare. Nava mediană a naosului și pronaosului are bolta semicilindrică întărită în
dreptul stâlpilor cu arce dublouri. Navele laterale, înguste și joase, sunt acoperite cu bolți
semicilindrice ușor frînte, perpendiculare pe bolta navei mediane. (fig) Monumentul întrunește
câteva din trăsăturile construcțiilor romano-catolice. Fiind restaurată de meșterii lui Alexandru
Lăpușneanu, în anul 1559, biserica nu-si pierde din structura ei primară. În continuare se remarcă
„atât prin claritatea și unitatea monumentalului său volum, cît și prin acuratețea și armonia
proporțiilor pe care le au interioarele”.(2)

Biserica, prin caracteristicile arhitecturale, a atras atenția meșterilor epocii următoare,

dezvoltând cu multă originalitate în câteva biserici moldovenești, structura spațială de tip
dreptunghiular. Evoluția locală a acestuit tip de arhitectură, model al primei etape în construcția
bisericilor din piatră, va dezvolta în etapa următoare tipul de biserică trilobat.

Din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, cea mai veche biserică, biserica din Dolheștii
Mari, este caracterizată de D. Virgil Vătășanu, fiind o interpretare a bisericii din Rădăuți.(3)
Biserica din Dolheștii Mari construită până în anul 1481(4), este o construcție în stil romanic,
compusă dintr-o navă dreptunghiulară și sfârșește cu o absidă poligonală cu 5 laturi. Nava este
împărțită în naos și pronaos ca și la Biserica din Rădăuți, doar că, pronaosul Rădăuțiului este
mult mai mic decât întreaga zonă a naosului, la Dolhești ele fiind aproape identice.(5) Bolta
pronaosului bisericii din Dolhești de formă semicilindrică este despărțită în două de un arc
dublou, naosul are același tip de boltire. Stâlpii de la Rădăuți, care separau nava centrală de
navetele laterale, la Dolhești au fost lipite zidurilor laterale, susținând arcul dublou. Altarul, de
forma poligonală la exterior(6) este separat de naos printr-un zid cu 3 uși. Acest tip de biserică
numit de G. Balș arhaizant,(7) va reapărea în arhitectura bisericilor la Bălinești (1493) și la
Volovăț (1500-1502), construită spre sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare. Aceste biserici au
fost atribuite mai târziu grupului de biserici cu plan dreptunghiular, ce se vor grupa și ele la
rândul lor, prin schimbările survenite la nivelul arhitecturii.

Biserici cu plan dreptunghiular

La bisericile cu plan dreptunghiular, diferențele vor apărea în schimbarea sistemului de

boltire: o parte vor avea bolți semicilindrice, sprijinite pe arcuri dublouri (Bălinești, Dolheștii
Mari, și Sfânta Cruce de la Volovăț); la unele biserici (Arbore, Dobrovăț, Reuseni) în sistemul de
boltire apare o calotă sferică cu dimensiuni reduse, sprijinite pe arcuri piezișe asemenea
bisericilor cu plan triconc, și cea de a treia schimbare survenită la bisericile cu plan
dreptunghiular (Borzești, Războieni, Piatra) este acoperirea cu două cupole a pronaosului și
schimbarea sistemului de construcție a cupolei prin arcuri dublouri construite în console și alte
arcuri etajate longitudinale, care susțin cupola spre nord și sud. Datorită acestui sistem,
arhitectura spațiului interior nu suferă micșorări prin construcția unor pilaștri sau coloane.(8)

O altă biserică cu același model la bază ce apare în timpul domniei lui Ștefan cel Mare,
este biserica din satul Bălinești.

Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești, ctitorie a marelui logofăt Ioan Tăutu (+1511) este
una din bisericile reprezentative din timpul lui Ștefan cel Mare. A fost construită în curtea
boierului Tăutu în anul 1493-1494(9) și terminată cu întreaga ei podoabă de pictare și decorare în
anul 1499, după cum arată pisania.
 Planul bisericii de tip longitudinal, încheiat prin 2 abside poligonale, cea a altarului, cu
cinci laturi în exterior și semicirculară în interior, cealaltă a pronaosului cu 3 laturi în exterior cât
și în interior, lipsit de abside laterale și de turlă. Interiorul clădirii este împărțit în naos și
pronaos printr-un zid plin cu o ușă amplasată în mijlocul peretelui. Ușa din naosul bisericii este
încadrată într-un chenar dreptunghiular de piatră, decorat cu câte două-trei vergele verticale, care
sunt sprijinite în partea de jos pe planuri înclinate, iar în partea de sus se desfac în câte două
ramuri fiecare, curbându-se înspre interior. Bolțile atât la naos cât și la pronaos sunt
semicilindrice, împărțite în 3 părți egale prin arcuri dublouri paralele între ele. Arcurile dublouri
sunt rezemate pe stâlpi de piatră construiți în zid și decorați cu capitele și socluri sculptate. În
partea dinspre apus a bolții pronaosului se găsește o deschidere pe unde se poate pătrunde în pod
și la camera clopotelor. Acest sistem de boltire derivă din cele medievale anterioare precum
bolțile bisericii domnești din Rădăuți, care a devenit model pentru câteva ctitorii (Dolheștii Mari
– 1481, Volovăț – 1502). Mai însemnată aici e forma aparte a pronaosului, având forma
poligonală în exterior și în interior, formă pe care nu o vom mai regăsi în arhitectura
moldovenească până la începutul secolului al XVII-lea, la Dragomirna.

Neobișnuită este alipirea de zidul sudic al pronaosului un turn clopotniță, care la partea
inferioară formează un pridvor deschis prin mari arcade în arc frânt, iar la cea superioară camera
clopotelor. Biserica de la Bălinești este singura care are turnul clopotniță alipit de latura de sud a
pronaosului. Bisericile din vremea lui Ștefan cel Mare își aveau clopotnițele construite la o
oarecare distanță, dintre care, în zilele noastre se mai păstrează doar clopotnițele de la mănăstirea
Bistrița, Sf. Nicolae din Popăuți și Sf. Ioan din Piatra.(10)

Turnul clopotelor este adăugat bisericii în scurt timp după construirea ei.(11) Este mai
înalt ca biserica și împărțit printr-un brâu de piatră în două părți. Partea inferioară a turnului este
pridvorul deschis, pe unde se intră în biserică, iar partea superioară este camera clopotelor,
deschisă prin trei mari ferestre ogivale de piatră, pe deasupra cărora trece un șir de discuri
ceramice încoronat cu o cornișă de piatră. După plan, turnul este de formă pătrată și se reazemă
de zidul sudic al bisericii în extremitatea vestică și suprapus pe doi stâlpi de secțiune octogonală
în partea din față. Stâlpii de formă octogonală încheie spre partea de jos și spre camera clopotniță
cu forma pătrată. Sculptarea stâlpilor ajută la diminuarea din masivitatea lor. Stâlpii care
construiesc arcele pridvorului sunt bine întăriți în zidul suport înconjurat de soclul pridvorului.
În partea laterală a turnului clopotelor, spre apus, există o deschidere pentru accesul la camera
clopotelor, printr-o scară mobilă. Un sistem asemănător pentru accesul la cameră clopotniță are
biserica Popăuți din Botoșani, care nu are un alt acces decât printr-o scară mobilă. Intrarea în
biserică se face prin arcada estică a turnului. De obicei, la intrările cu mai multe arcade se face
fie prin toate cele trei arcade, fie prin cea centrală, sau cea din dreptul portarului.(12) Celelalte
două arcade sunt împrejmuite cu o balustradă din gresie cenușie, sculptată gotic flamboiant și pe
partea interioară au câte o bancă din aceeași piatră. Pridvorul format de clopotnoiță la intrarea
bisericii este încoronat cu o boltă gotică cu nervuri de piatră cioplită, decorate cu rozete de piată,
reazemate pe console situate la cele patru unghiuri ale bolții. Intrarea care se face prin partea
laterală a bisericii este pictată în tabloul votiv din naos, unde se văd cele trei trepte existente și
acum. Însă, Dumitru Nastase susține că la început, intrarea se făcea prin arcada centrală a
pridvorului, situată în axul portarului, mai joasă și mai îngustă decât cele laterale.(13) Arcada
centrală se potrivește mai mult cu o intrare de ușă, prin golul mai mic al intrării și prin decorul de
discuri smălțuite, mult mai bogat decât cel de pe părțile laterale. Datorită acestor modificări
survenite înainte de pictarea tabloului votiv, fațada a suferit schimbări, nu doar în construcție, dar
și estetic. Și aici D. Nastase apreciază astfel: „pentru efectuarea acestei schimbări, blocurile
soclului și ale elegantei balustrade gotice au fost secționate, apoi scoase din arcada răsăriteană și
potrivite, cum s-a putut, pentru a închide partea de jos a golului arcadei centrale. Diferența de
dimensiuni și alte nepotriviri, mai marea lor deteriorare (mai ales a soclului), datorată mutării
„lipirii” lor cu stâlpii vechii intrări, se văd bine”.(14)

Exteriorul bisericii e construit din piatră brută, piatră cioplită și cărămidă aparentă.
Fațadele sunt decorate cu două șiruri de ocnițe în partea superioară, ocnițe de dimensiuni mai
mici, și la mijlocul fațadei, ocnițe de dimensiuni mari. Pe lângă obișnuitul decor cu ocnițe,
biserica are în partea de sus trei rânduri de discuri ceramice cu motive figurative și heraldice, dar
pe alocuri cu motive florale. Pe unele suprafețe mai sunt aplicate și cîte o „roză a vânturilor”.
Decorul ceramic nu este pur și simplu o înșiruire de discuri sau cărămizi colorate, ci înfățișează o
adevărată compoziție cu o largă gamă de culori și nuanțe, armonizate cu diferite ornamente,
aplicate fiecărui disc în parte.

Ferestrele bisericii surprind prin forma și plastica lor, care vin din stilul gotic. Ele sunt de
două tipuri: ale naosului sunt mici, cu golul dretunghiular, încadrat la exterior într-un chenar de
piatră profilată, la fel dreptunghiulară cu baghete încrucișate la colțurile superioare; pronaosul
are ferestrele mai mari, în arc frânt, împărțite în două prin menouri, au chenarele bogat profilate
prin toruri și cavete, și timpanele împodobite cu trilobi în piatră străpunsă. Ambele tipuri de
ferestre sunt întâlnite la bisericile lui Ștefan cel Mare, dar niciodată folosite împreună. Aici, un
aspect menționat de D. Nastase și anume că odată cu biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău
(1492), pentru golurile naosului vor fi folosite pentru tot restul epocii lui Ștefan cel Mare, fereste
cu ramă dreptunghiulară și chenare de baghete, care vor fi tăiate la partea superioară în arc
ascuțit, apoi rotungit. În urma acestei relatări istoricul consideră „că anume de la bisericile
domnești de curte porneau în această fază modificările stilistice general acceptate, și conchide că
biserica din Bălinești a fost construită după cea de la Vaslui, de la care a împrumutat ferestrele
pronaosului, și înainte de terminarea celei de la Hârlău, de la care n-a putut să le împrumute pe
cele ale naosului, adică în anii 1491-1492”. (15)

La intrarea în pronaos se face printr-o ușă încadrată într-o ramă de piatră. Această ușă
(portl) este de factură gotică, mare de dimensiune, compus din mai multe ciubuce case se sprijină
în partea de jos pe o bază comună, iar partea de sus se încheie fiecare cu câte un arc frânt. Toate
aceste ciubuce sunt îndreptate spre interior, formând o formă semisferică. Acest portal
încadrează o ușă dreptunghiulară, cu partea de sus rotungită la colțuri.

La momentul de față, exteriorul bisericii ne este cunoscut că a fost în întregime pictat.

Perioada pictării însă nu o cunoaștem. Istoricul Sorin Ulea, prin anul 1963, stabilea că originea
picturii exterioare este din timpul lui Petru Rareș.(16) În prezent, pictura este în mare parte
deteriorată, pe zone foarte mari ea a căzut. În anul 1910, monumentul atrage atenția arhitectului
Alexandru Nicolae-Ghika, care publică, în 1911, un articol cu descrierea acestuia.(17) Decorul
fațadelor cu discuri ceramice și cărămidă este descris de arhitectul Nicolae-Ghika, menționând că
tencuiala este foarte deteriorată: „Cea mai mare parte a fațadelor este acoperită cu tencuială
foarte deteriorată, care par a fi fost pictate pe toată suprafața lor, la o epocă oarecare; partea
superioară a fațadelor este de cărămidă, formând două etaje suprapuse de firide semicerculare:
rândul inferior de firizi mai mari, cel superior mai mic și de două ori mai numeroase. Peste
aceste firide se întinde de jur împrejurul bisericii mai multe rânduri de discuri smălțuite, colorate
în mai multe nuanțe și la fel cu celea de la Popăuți, Hârlău și Sf. Nicolae domnesc din Dorohoi.
Totul e încoronat cu o cornișă de piatră cioplită”.(18) În timp, tencuiala de pe fațadele bisericii s-
a dezlipit complet, lăsând doar urmele unui ansamblu de pictură, care a trezit interesul istoricilor
D. Nastase, Tereza Sinigalia și Andrei Vretos.

T. Sinigalia și A. Vretos, în studiul referitor la decorul exterior al bisericii din

Bălinești(19), s-au condus după niște imagini din secolele XIX-XX(20), în care se vede parțial,
ansamblul iconografic de la Bălinești. Cercetătorii concluzionează că decorul exterior al bisericii
a fost realizat în două faze: „prima fază combină decorul ceramic cu o factură figurativă
așternută selectiv pe anumite zone, marcate ca fiind de interes, ale bisericii”(21), iar a doua fază
a picturii „se realizează în linii mari pe toți pereții, inclusiv turnul, dar mai puțin ocnițele de la
nivelul absidei și al laturilor de sud și de nord ale bisericii și firidele mediane de la absidă, au
fost acoperiți cu pictură figurativă, alcărei program nu poate fi recontituit decât în parte și cu
mare dificultate”.(22)
 Pe baza acestor imagini menționate mai sus, D. Nastase realizează un studiu în care emite
o serie de aspecte legate de datarea și pictarea interioară și exterioară a bisericii din Bălinești.
(23) În urma rezultatului cercetării, autorul confirmă apariția picturii exterioare încă din timpul
lui Ștefan cel Mare. Prin cercetarea realizată atestă următoarele scene iconografice identificate pe
fațadele bisericii: Rugăciunea tuturor sfinților, Imnul acatist, Deisis, Judecata de Apoi, Serafimi
și Heruvimi. (24)

Împrejurările reale în care s-a născut această pictură cu caracter antiotoman, stabilit de
Sorin Ulea, rămân a fi o temă de cercetare deschisă în continuare. Totodată, întreg ansamblul
arhitectural și pictural de la Bălinești, își vor descoperi treptat originalitatea și valoarea de care
dau dovadă.

Concluzii

Ca rezultat al cercetărilor am descoperit frumusețea acestui monument și elemetele de

arhitectură ce-l deosebește de celelalte monumente construite pe timpul lui Ștefan cel Mare.
După planul arhitectural, derivă din cele mai primare arhitecturi medievale. Față de stilistica
ctitoriilor domnești ca model a planului triconc, ce exprimă interpretarea spațiului centralizat a
arhitecturii epocii, consacrate bisericilor și mănăstirilor, arhitectura ctitoriilor domnești se
specifică prin gustul artistic al ctitorului. Cel mai însemnat prin turnul-clopotniță – fapt
neobișnuit în arhitectura epocii, masiv la vedere, tratat cu un deosebit rafinament de elemente
gotice, unic prin bolta stelată, arcade frânte și cu frumoase motive lobate îl clasifică prin cele mai
reprezentative arhitecturi ale epocii. Analiza detaliată a elementelor arhitecturale ne-au ajutat în
caracaterizarea mai nuanțată a stilului bisericii. Cele mai reprezentative elemelte ce
caracterizează biserica sunt absidele laterale de formă poligonală ce mărginesc laturile de est și
de vest ale bisericii. Bisericile de la Rădăuți și Dolheștii Mari sunt mărginite în partea estică de o
absidă, iar cea vestică rămâne dreptunghiulară. (fig) O altă caracteristică singulară a bisericii sunt
pilaștrii ce susțin arcurile dublouri ale bolții semicilindrice. În biserica de la Bălinești, pilaștrii nu
au doar un rol decorativ, ci și de susținere a bolții semicilindrice (slâlpii fiind încadrați în zidurile
bisericii). Elementele ce încadrează biserica în stilul gotic târziu sunt ancadramentele ușilor și
ferestrelor, care sunt caracteristice monumentelor religioase vremii lui Ștefan cel Mare.
Ferestrele și portalul sunt dreptunghiulare încadrate în chenare profilate, decorate cu baghete
încrucișate, arcuri frânte, menouri și rozete. Pe lângă decorurile ferestrelor și ușilor un important
element gotic, singur în arhitectura moldovenească este bolta pridvorului deschis de la intrarea în
biserică. Bolta este încoronată cu nervuri de piatră ciolită decorate cu rozete de piatră, care se
reazămă pe console frumos sculptate, situate la cele patru unghiuri ale bolții. Bolta de la
Bălinești este foarte asemănătoare ca stil și aspect cu cea din Capela Sfintei Cruci din Catedrala
castelului Wawel din Cracovia, ctitorită de regele Cazimir Jagiello, în anul 1470. La sfârșit vreau
să închei cu un cuvât al arhitectului secolului XX, Alexandru Nicolae-Ghika, despre frumoasa
biserică gotică din moldova medievala: „Și cu toate acestea, cine ar putea spune că nu ne aflăm
în fața unui monument moldovenesc? Elementele străine departe de a produce o notă
discordantă, se armonizează cu concepția generală a monumentului, care le asimiliează
producând unitatea ce caracterizează un «stil»”. Logofătul Ioan Tăutu, mare dregător al
pământurilor moldave, a știut să armonizeze elementele autohtone locale și cele gotice din afară,
în a crea un monument de o mare valoare în arta moldovenească.

Referinte arhitecuta
1. M. Berza, Arhitectura și decorația sculptată a monumentelor, în Repertoriul
Monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare. Editura Academiei
Republicii Populare Romîne, 1958.
2. Grigore Ionescu, Istoria Arhitecturii în România, I, Editura academiei republicii populare
romîne, 1963.
3. Despre originea arhitecturii moldovenești, D. Virgil Vătășianu consideră că construcția
bisericilor de zid cu plan dreptunghiular, sunt reproducerea în piatră a bisericilor din
lemn, care erau construite în tot întinsul țării. Pentru alți specialiști, această interpretare
nu are destule argumente veridice, nu puteau bisericile de zid să adopte același plan ca a
acelora din lemn. Însă rolul pe care l-a jucat Biserica de la Răddăuți asupra celorlalte
monumente, ca Dolhești, nu poate fi pusă la îndoială susține Grigore Ionescu, în Istoria
arhitecturii romînești, din cele mai vechi pimpuri până în 1900, București,
MCMXXXVII (1937).
4. G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, p. 129.
5. Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești are spațiul navei împărțit în două zone egale,
printr-un zid plin. Aici se vede înrudirea bisericii din Bălinești cu cea de la Dolheștii
Mari.
6. Forma poligonală a absidei altarului cu 5 laturi în exterior și semicircular în interior este
preluată și la Bălinești. Biserica din Bălinești mai adaugă o absidă și zidului pronaosului,
la fel poligonală în exterior și semicirculară în interior.
7. G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, p. 200.
8. Culegeri de M. Berza, în Repertoriul Monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui
Ștefan cel Mare. Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1958.
9. Majoritatea celor care s-au ocupat de biserica din Bălinești au admis zidirea ei încă din
anul 1493-1494. (Vezi studiul istoriografic de mai sus).
10. Repertoriul Monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare..., p. 19.
11. G. Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice,
XXVIII, 1925.
12. Idem, Bisericile și mănăstirile moldovenești din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea,
1744.
13. Dumitru Nastase, Biserica din Bălinești și pictura ei exterioară, în Studii și Cercetări de
Istoria Artei. Seria Artă Plastică, București, tom. 43, 1996, p. 8.
14. Idem, p. 8.
15. Idem, p.5.
16. Sorin Ulea, Originea și semnificația ideologică a picturii exterioare moldovenești, I, în
Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Artă Plastică, București, anul X, 1963, nr.1, p.
57-92; Partea a II-a, tom 19, 1972, nr. 1, p. 37-53; Idem, La peinture extérieure moldave:
où, quand et comment est-elle apparue?, Revue Roumaine d’Histoire, tome XXIII, 1984,
nr. 4, p. 258-311.
17. Alexandru Nicolae-Ghika, Biserica Logofătului Tăutu din Bălinești, în Buletinul
Comisiunii Monumentelor Istorice, anul IV, 1911, p. 200-210;
18. Idem, p. 203-205.
19. Tereza Sinigalia, Andrei Vretos, Decorația exterioară a bisericii Sf. Nicolae din
Bălinești, în SCIA, AP, T, 43, București,105-108.
20. Imaginile care stau la baza studiului de cercetare sunt preluate din publicația din 1911 a
arhitectului Nicolae Ghika-Budești vezi la T. Sinigalia, A. Vretos, Decorul exterior..., p.
104-105, or, N. Ghika-Budești, Biserica..., p. 212-216.
21. Idem, p. 119
22. Idem, p. 116
23. Dumitru Nastase, Biserica din Bălinești..., p. 3-18.
24. Idem, p.15.