Sunteți pe pagina 1din 10

1. Dimensiuni conceptuale ale pedagogiei sociale ca stiinta.

def. Pedagogie sociala:

-o teorie generala de formare a omului cu accent pe asistenta educativa


oferita de stat si de sicietate in afara cadrului scolii.

- pedagogia bazata pe procesele sociale, cu referire la aspectele sociale ale


dezvoltarii individukui si la fenomenele sociale care se dezvolta la nivelul
microgrupurilor.

- domeniul partial al pedagogiei care se ocupa cu educatia individului in


scopul incadrarii in societate si al raspandirii sociale, in afara familiei si a
scolii.

scopul pedagogiei sociale:

incadrarea individului in societate si responsabilitatea sociala a acestuia, cit


mai ales influentarea comportamentelor sociale in mediu de actiune si
activitate propriu individului.

principalele subdomenii:

pedagogia familie, pedagogia mass-media, pedagogia grupului scolar si


pedagogia muncii.

disciplinile de ramura ale pedagogiei sociale:

sociologia pedagogica, sociologia educatiei, pewdagogia sociologica,


educatia sociala, educatia adultilor, asistenta sociala.

2. |Esenta pedagogiei sociale ca profesie.

Pedagogia socialã este consideratã ca fiind cel de-al treilea domeniu al


educaţiei care se ocupã atât în teorie cât şi în practicã de situaţiile de viaţã
dificile ale oamenilor consideraţi izolat sauca grup şi de mediul lor de viaţã.
Sarcina specificã a pedagogiei sociale constã în crearea pentru aceşti
oameni, respectiv grupuri, de premise pentru depãşirea situaţiilor grele cu
care seconfruntã. Aceasta se realizeazã printr-o funcţie de intermediere între
necesitãţile individuluişi cele ale societãţii.

· O caracteristicã a profesiei de pedagog social provine din aceea cã relaţia


cu clientul este una de lungã duratã, ceea ce subliniazã diferenţa faţã de
asistentul social. Abordarea problemelorcu care se confruntã pedagogul
social în procesul de însoţire a vieţii de zi cu zi a clienţilor sãi, implicã un
timp mai îndelungat precum şi o relaţie intensivã.

· Principala atribuţie a pedagogului social este organizarea comunã a vieţii


şi activitãţii cotidiene, cu indivizi separaţi sau cu grupuri. Astfel pedagogul
social completeazã sau înlocuieşte parţial funcţii ale familiei.

3. Famila - ca obiect de investigare socio-educationala

Cuvantul familie este de origine latina si inseamna un grup de persoane unite


prin relatii de filiatie naturala. |Psihologii considera ca familia este mediul
natural firesc, cel mai apropiat si necesar pentru dezvoltare si formarea
personalitatii copilului.

tipurile de familie:

1. in functie de numarul de generatii:

- familie nucleara, restrinsa sau conjugala, alcatuita din sot, sotie si, daca
este cazul, urmasii lor.

2. in functie de criteriul lociuntei:

- familia de rezidenta, care comsta din toate persoanele care locuiesc in


aceeasi casa.

- familia de interactiune, care reprezinta grupul de persoane intre care


exista, in primul rind, relatii de rudenie, dar si relatii de ajutor reciproc, de
shimburi de produse, etc.

3. in depedenta de pozitia unei persoane in cadrul familiei:

- familie de origine, prin care desemnam familia in care te nasti si crestisi


care este formata din mama, tata, frati, surori.

- familia proprie constituita prin casatorie si care include sotul, sotia si


copii acestora.

4. in functie de criteriu normalitatii:

-familie normala, alcatuie din sot, sotie si copii.

- familie anormale, din care lipsesc copii, sau unul din partenerii
conjugali..

5. in functie de mediu educativ nefaviorabil

- familie descompusa in urma unui divort sau deces

- familie reconstituita, formata din doi parinti, din care cel putin unul aduce
in aceasta unitate familiala noua unul sau mai multi copii dintr-o casatoarie
anterioara.

Functiile sociale ale familiei

- f. reproductiva si de reglementare a modelelor reproducerii

-f. economica

-f. de socializare primara

-f. sexuala

f. recreativa si psihoterapeutica

-f. de control social primar

-f. socio-afectiva

-f. de solidaritate familiala

-f. sociala

-f. educativa.

Parteneriatul familie - şcoală

Interesul părinţilor pentru evoluţia şcolară a copiilor se afirmă tot mai


puternic în zilele noastre deoarece în societatea actuală educaţia a devenit
principalul mijloc legitim de realizare.Participarea părinţilor la realizarea
scopurilor şcolii depinde de modalitatea în care valorizează aceştia educaţia
şcolară. Atitudinea părinţilor faţă de şcoala determină gradul de mobilizare a
resurselor familiale (timp, energie, resurse financiare) în scopul întreţinerii
unei relaţii continue cu şcoala.

Rolul tot mai mare acordat de reprezentanţii şcolii , părinţilor a condus la


lansarea conceptului de „parteneriatul şcoală-familie”. Acest parteneriat
presupune ca profesorii şi părinţii trebuie să înveţe unii de la alţii să aleagă
împreună alternativele educaţionale cele mai potrivite pentru copil, ceea ce
echivalează cu împărţirea responsabilităţii între cei doi parteneri pentru
evoluţia copilului.

Participarea părinţilor la parteneriatul cu şcoala se poate realiza printr-o


diversitate de forme: contactul „unul la unii” profesor- părinte, şedinţele cu
părinţii, corespondenţa scolară. În ţările dezvolate există organizaţii ale
părinţilor sau grupuri cu părinţii în care aceştia discută problemele cu care se
confruntă, interacţionează unii cu alţii. Şi la noi în ţară parinţii au început să
se implice mai activ în organizarea şcolii, însă a rămas încă o problema
pentru asistenţii sociali şcolari implicarea părinţilor din familiile sărace, mai
ales cele de romi, care au valori diferite de cele ale şcolii.

Parteneriatul familie-şcoală diminuează inadaptarea şcolară şi astfel previne


abandonul şcolar deoarece:

- se realizează un contact continuu al conduitei elevului;

- se atenuează „violenţa simbolică” şi se diminueaza discontinuităţile dintre


socializarea familiala şicea şcolară;

- părinţii înţeleg mai adecvat eforturile şcolare ale copilului;

- interacţiunea socială cu alţi părinţi, care s-au confruntat cu situaţii similare,


devine un mijloc.

4.Problematica pedagogiei sociale in contextul dezvoltarii personalitatii

In psihologie notiune de om are utrmatoarele semnifivatii:


- fiinta biologica, pentru ca este programamat prin eriditare si asa cum
s[pune un ginditor: " omul devine om pentru ca se naste om"

- fiinta psihologica pentru ca poseda cel mai inalt nivel de reflectare-


constiinta explicita.

- fiinta culturala, deoarece este un purtator de generator al valorilor culturale,


a valorilor adevarului, binelui si frumosului, calauzindu-se dupa semnificatii,
credinte si idealuri.

individualitate- se refera, in schimb, la o realitate psihologica speciala, l;a


structurarea in interiorul individului a proceselor sale constiente, a
trasaturilor psiho- fizice, a diferitelore insusiri personale intr-o forma unica,
irepetabila la ceilalti.

persoana- desemneaza specificarea umana, deoarece numai oamenii pot fi


numiti astfel. persoan fiind o fateta a persona;litatii, o atitudine exterioara,
care consta dintr-o totalitate de insusiri, relatii si calitati exterioara.

personalitate- cuprinde intregul sistem atributelor, structurilor si valorilor de


care dispune o persoana

personalitate- element stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o


caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana.

Dezvoltarea umana este un proces complex care conduce la structurarea


deplina a functiilor vegetative si senzoriomotorii, intelectuale si motorii.

tipuri de dezvoltare:

1. dezv. biologica- inteleasa ca modificari fizice, morfologfice si biochimice


ale organismului.

2. dezv. psihica- consta in apaRitia, instalarea si transformarea proceselor,


functiilor si insusiriilor psihice.

3, dezv. sociala- concretizata de reglarea conduitei individului in


conformitate cu normele si cerintele impuse de colectivitate , de mediul
social.
Dezvoltarea psihica se inscrie ca o veriga in lantul transformarilor care se
petrec in Univers, o veriga cu o pozitie aparte care uneste naturalul si
socialul intr-o sinteza indisolubila a personalitatii copilului.

5. Semnificatii ale pedagogiei sociale si muncii sociale

PEDAGOGIE SOCIALA

Pedagogia socială promovează o viziune teoretică,metodologică şi practică,


in cadrul căreia societatea joacă un rol fundamental Ón conceperea şi
desfăşurarea educaţiei. Acest rol este valabil la două niveluri de referinţă, al
scopurilor proiectate şi al mijloacelor de realizare. Poziţia celui educat, deşi
nu este neglijată, este subordonată socialului, ca parte componentă a
acestuia. Pe un astfel de fond ideologic sau doctrinar au fost elaborate şi
difuzate mai multe teorii şi modele avind ca biect de cercetare educaţia
socială, cu un accent special pe factorul comunitar, civic, politic, economic,
religiosetc. Vom face referinţă la două teorii importante pentru lansarea
pedagogiei sociale şi dezvoltarea acesteia in perspectiva sociologiei
educaţiei.

Teoria educaţiei, dezvoltată in cadrul pedagogiei sociale, include două


axiome complementare:

1) educaţia individului este condiţionată de societate la toate nivelurile şi in


toate direcţiile evoluţiei sale;

2) dimensiunea umană a vieţii sociale este condiţionată de calitatea educaţiei


fi ecărei individualităţi realizată in cadrul comunităţii.

PEDAGOGIA MUNCII SOCIALE

Ca subdomeniu al pedagogie sociale, pedagogia muncii abordeaza o


problematica variata in legatura cu valentele educative ale muncii si
modalitatile de a le valorifica. Eficienta muncii in educatie, formele de
munca din scoala, metodologia predarii lor, atelierele scolare, pregatirea
penrtru munca profesionala in scoala de arte si meserii are drept scop
cultivarea atitudinii de respect fata de munca, se fauresc valori materiale si
spiritua;le necesare existentei umane si progresului societatii, avand si o
valoare educativa, fiind conditia esentiala a formarii si dezvolatrii
personalitatii umane.

Munca in conceptia lui Keschensteiner, nu are atit izvor de cunostinta cit


mai ales, mijloc de formare al deprinderilor motrice si izvor de virtutii
cetatenesti.

In viziunea lui Keschensteiner, scoala are trei misiuni de indeplinit: educatie


profesionala, moralizarea profesiunii si moralizarea societatii.

Pedagogul francez C. Freinet considera ca, educatia isi are motorul esential
in munca creatoare, liber aleasa si asumata: "munca este dovada prin care se
transforma in miere nectarul inca impur al cunoasterii; estye efort de
asimilare a experienteiin procesul vital in toata complexitatea lui, si nu
numai moral, material , socila si intelectual.

6. Descrierea profesiei de pedagog social

Pedagogul social este o persoanã de referinţã în relaţiile cu copiii sau tinerii


în cadrul unei comunitãţi educative;

Pedagogul social înţelege educaţia ca pe un proces conştient şi orientat spre


un scop, acest lucru solicitând angajamentul sãu perseverent, generos şi
optimist;

Pedagogul social îşi însuşeşte cunoştinţe de specialitate în domeniul


psihologiei, pedagogiei, sociologiei, precum şi temeinice cunoştinţe de
culturã generalã, cu scopul de a le aplica în practica educaţionalã. În plus el
dezvoltã capacitãţi practice de acţiune educativã;

Pedagogul social este calificat pentru a completa sau prelua parţial sau total
sarcinile familiei copilului. Totodatã el îşi asumã rolul de completare sau de
substituire a acestei familii.

Pedagogul social planificã, realizeazã şi evalueazã procesul dezvoltãrii


copilului / tânãrului;

El îl ajutã sã devinã un adult conştient de sine, responsabil şi integrat în


societate. Copilul este sprijinit pe toate planurile dezvoltãrii sale (biologic,
intelectual, moral, afectiv, comportamental, artistic şi social), pentru ca în
momentul pãrãsirii instituţiei de protecţie sã fie apt pentru o existenţã
autonomã;

Pedagogul social conduce şi evalueazã procesul dezvoltãrii vieţii sociale a


grupei de copii / tineri;

Pedagogul social cunoaşte competenţele şi sarcinile specialiştilor şi ale


autoritãţilor şi poate decide, la nevoie, în interesul copilului, forma de
colaborare cu aceştia;

Pedagogul social este responsabil atât în faţa copilului sau tânãrului cât şi în
faţa societãţii.

Atribuţii şi responsabilităţi:

-crearea, respectiv dobândirea de premise pentru satisfacerea nevoilor


primare umane în planurile: fizic, sufletesc şi intelectual pentru clienţii lor
(noţiunea de client se referã la copiii şi tinerii din casele de copii, actual
centre de plasament, care sunt ajutaţi şi sprijiniţi de un pedagog social);

-planificarea, realizarea şi verificarea proceselor de dezvoltare educativã ale


fiecãrui individ şi ale convieţuirii sociale a grupului;

- colaborarea cu parteneri din interiorul şi exteriorul instituţiilor, colegi de


breaslã, asistenţi sociali, pãrinţi, profesori, medici, psihologi;

desfãşurarea muncilor administrative şi organizatorice, precum actualizarea


dosarelor personale, întocmirea de rapoarte, munca de concepţie, ş.a.

7. Formarea in profesia de pedagog social

Materiile studiate de pedagogul social sunt: pedagogie socialã, filozofie,


psihologie aplicatã, psihologia dezvoltãrii, psihologia personalitãţii,
pedagogie generalã, pedagogie curativã / specialã, psihologie socialã,
sociologie. Transferul în practicã al conţinuturilor teoretice este realizat prin
urmãtoarele materii: principii de bazã ale sociopedagogiei aplicate,
observarea şi modificarea comportamentului, asistarea activitãţii de învãţare,
pedagogia timpului liber, stimularea capacitãţilor practice de viaţã,
pedagogia jocului, pedagogia mediilor de informare, organizare şi
administrare, colaborare şi comunicare.

Formarea teoreticã şi practicã este completatã cu teme teoretice şi practice


din materii care în fapt nu aparţin sociopedagogiei, dar sunt totuşi
importante pentru practica profesionalã, şi anume psihopatologie, sãnãtate şi
prim ajutor, drept, biroticã.

8. Compentente profesionale ale pedagogului social

Competenţe generale la locul de muncă:

- comunicarea interpersonală

- organizarea lucrului în echipa pluridisciplinară

- planificarea activităţilor specifice.

Competenţe specifice:

- consilierea juridică şi socială a familiei copilului

- derularea procesului educaţional al copilului

- elaborarea planului personalizat al copilului

- pledarea pentru respectarea intereselor copilului

- pregătirea copilului pentru intergrare / reintegrare în familie

- realizarea profilului psihosocial şi fizic al copilului

- repartizarea copilului nou venit la grupa de copii

- urmărirea integrării / reintegrării copilului în mediul familial.

9. Cultura si esenta procesului social - pedagogic

10. Aspecte de ordin etic si dentologic ale profesiei de pedagog social