1

TEMA 10: URMĂRIREA PENALĂ

(4 ore)

1. Esenţa urmăririi penale ca fază a procedurii penale.

2. Competenţa penală a organelor.
3. Condiţiile generale a urmăririi penale.
Art. 279-297 CPP.

-1-
Urmărirea penală e faza PP, fără de care e imposibilă precăutarea şi
soluţionarea dosarului penal în instanţa de judecata.
În faza dată organele de urmărire penală sunt obligate de a stabili circumstanţele
infracţiunii săvârşite prevăzute de art. 96 CPP, care şi constituie obiectul probării în
PP. Dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană minoră atunci obiectul probării
mai include şi circumstanţe stabilite de art. 475 CPP, care spune în cadrul urmăriri
penale şi dezbaterilor judiciare în care învinuiţii sunt minori, trebuie să se acorde o
atenţie deosebită următoarelor împrejurări: 1- vârsta minorului - ziua, luna, anul
naşterii. 2 - condiţiile în care trăieşte şi se educă, gradul de dezvoltare intelectuală,
volitivă şi psihologică, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi
necesităţile lui. 3- cauzele şi condiţiile, care au contribuit la săvârşirea infracţiunii de
către minor. 4- instigatori adulţi şi alţi coparticipaţi.
Urmărirea penală - este activitatea organelor de urmărire şi procurorului,
desfăşurarea căreia contribuie la acumularea probelor, verificarea şi aprecierea lor în
scopul descoperirii rapide şi complete a infracţiunii, cât şi la identificarea vinovaţilor.
Urmărirea penală contribuie de asemenea şi la realizarea tuturor sarcinilor impuse
organelor de urmărire. Constatarea acestor circumstanţe şi aprecierea lor poartă un
caracter prealabil fiindcă orice persoană învinuită de săvârşirea infracţiunii e
prezumată nevinovata, până când vinovăţia ei nu va fi dovedită în mod legal în
cursul unui proces judiciar public art. 21 al Constituţiei R. M,
Urmărirea penală a infracţiunilor se desfăşoară până la judecată şi pentru
judecata. În acelaşi timp aceasta fază are şi un rol de sine stătător în PP, fiindcă,
realizarea ei creează atmosfera inevitabilităţii răspunderii penale pentru săvârşirea
infracţiunii, creând o influentă morală persoanei implicate în PP şi stabilind limitele
învinuirii ce nu pot fi depăşite de instanţă de judecată.
Urmărirea penală se efectuează cu respectarea stricta a LPP. Ca garanţi în
respectarea legalităţii în aceasta activitate servesc:
- profesionalismul înalt al persoanei împuternicite ce desfăşoară urmărirea penală;
- controlul procesual şi ajutorul concret din partea şefilor;
- supravegherea acestei activităţi de către judecătorul de instrucţie;
Dar din alt punct de vedere, după părerea savantului - procesualist
Nicolaie Volonciu, stricta respectare a LPP, ocroteşte participanţii la proces de
abuzuri şi incompetenţă.
Organelor de urmărire penală sunt obligate de a lua unele măsuri de
investigaţii operative, inclusiv folosirea imprimărilor video şi sonore, fotografierii etc.
în scopul descoperirii persoanelor care au săvârşit infracţiunea, identificarea datelor
faptice, care pot fi folosite în calitate de probe în cauza penală. Organele de urmărire
 2
penală au de asemenea obligaţia de a lua toate masurile necesare pentru prevenirea şi
curmare infracţiunilor.
Urmărirea penală se efectuează în trei etape de bază: 1- etapă este primirea
sesizării; 2- etapă este Pornirea urmăririi penale şi desfăşurarea ei; 3 – etapă terminarea
urmăririi penale şi trimiterea cauzei în instanţa de judecată.
Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvârşirea sau pregătirea unei
infracţiuni prevăzute de codul penal prin mijloacele enumărate în art. 262 CPP.
1. plângere;
2. denunţ;
3. autodenunţ;
Dacă potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plângerea
prealabilă a pătimitului ori cu acordul organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu
poate începe în lipsa acestora. Iar în cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către
lucrătorul organului de urmărire penală, acesta întocmeşte un raport în care expune
circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea infracţiunii.
Plângerea sau sesizarea făcută este – înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau
juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.
Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre
săvârşirea unei infracţiuni. Plângerea sau după caz denunţul trebuie să cuprindă: numele,
prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul
plângerii sau denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a
mijloacelor de probă. Plângerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit
în condiţiile legii. Plângerea sau denunţul poate fi făcut şi oral dar cu întocmirea unui
proces verbal semnat de persoana cine a făcut plângerea sau denunţul şi de persoana
oficială a organului de urmărire.
Plângerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi
penale, însă în urma controlului efectuat în temeiul acestora, organul de urmărire penală
se poate autosesiza în vederea urmăririi penale.
Autodenunţarea - este înştiinţarea benevolă făcută de o persoană sau juridică
despre săvârşirea de către ei a unei infracţiunii în cazul în care organul de urmărire penală
nu sunt la curent cu această faptă.
Declaraţia se poate face în scris sau oral. În cazul în care autodenunţarea se face
oral se întocmeşte un proces verbal, cu înregistrarea audio sau video a declaraţiei de
autodenunţare. Persoanei înainte de a o face, i se comunică dreptul de a nu spune nimic şi
de a nu se autoincrimina, precum şi în cazul de autocalomnie, care înpedică constatarea
adevărului, nu va avea dreptul la repararea prejudiciului în condiţiile legii, făcându-se
menţiune în procesul verbal sau în conţinutul autodenunţării. În caz de organul de
urmărire ştia despre infracţiune, această autodenunţare se va lua în considerare ca
prezentarea benevolă a făptuitorului.
Organul de urmărire penală este obligat să primească plângerile sau denunţurile
referitoare la infracţiunile săvârşite, pregătite sau în curs de pregătire, chiar şi în cazul
când nu sunt de competenţa lui. Persoanei i se eliberează un certificat de spre acest fapt,
indicându-se persoana care a primito şi timpul când acesta a fost înregistrat.
Refuzul de a primi cererea sau denunţul poate fi atacat imediat în judecătorului de
instrucţie, dar nu mai târziu de 5 zile de la momentul refuzului.
Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut de lege, dispune prin
 3
rezoluţie, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau
al actelor de constatare, rezultă elementele infracţiunii şi nu există vreuna din
circumstanţele care exclud urmărirea penală. În termenul de 24 ore de la data începerii
urmăririi penale, trebuie supusă confirmării de către procurorul care efectuează
conducerea activităţii de urmărire penală, prezentându-se tot odată şi dosarul respectiv.
Concomitent cu confirmarea pornirii urmăririi penale, procurorul fixează
termenul de urmărire în cauza respectivă. Urmărirea penală se efectuează în termeni
rezonabili în dependenţă de complexitatea cazului şi de comportamentul participanţilor la
proces. Termenile fixate de procuror sunt obligatorii pentru ofiţerii de urmărire penală. În
caz de necesitate termenul poate fi prelungit la demersul motivat al ofiţerului de urmărire,
înaintea expirării termenului fixat. Termen fixat de CPP pentru urmărirea penală nu
există. Deci în caz de nu există învinuit urmărirea penală poate fi clasată numai la
expirarea termenului de prescripţie pentru tragerea la răspunderea penală.