Sunteți pe pagina 1din 2

PRIMA ETAPA ,,Eminescu înainte de

Eminescu (1850-1869)
·0 Conform actelor oficiale Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie
1850 la Botoșani , fiind al 7-lea copil dintre cei 11 pe care îi avea
Gheorghe Eminovici si Raluca Eminovici.
Familia Eminoviciera originală din Banat , în Timișoara și apare
menționată în diverse documente pe la 1700.
Unul dintre strămoșii poetului avusese funcția de Emin.
Ca orice personalitate puternică viitorul poet a întâmpinat dificultăți
în perioada copilăriei, trecând printr-o serie de crize. Mihai Eminescu
a fost în anii copilăriei și ai adolescenței mai mult rebel decât un copil
care să se bucure de familie. Conținutul imaginar al rememorărilor de
mai târziu vorbește mai curând de o copilărie frustrată decât de una
fericită. În mijlocul unei familiii numeroase copilulera un singuratic și
visător.După o pregătire inițială acasă Mihai Eminescu a fost trimis la
liceul din Cernăuți unde s-a adaptat greu rigorilor școlare. În primii
ani a fugit de câteva ori acasă, din această cauză a fost obligat să
repete de câteva ori clasa. La Cernăuți îl atăgea figura unui profesor
Aron Pumnul, care i-a devenit părinte spiritual. Chiar a fost găzduit
de profesor și a avut acces la o bogată bibliotecă a profesorului.
Prima lectură din Shoppenhover datează tot din acești ani ai liceului.
Mihai Eminescu, încă din gimnaziu, citea fluent în germană și în
franceză, ceea ce i-a deschis timpuriu un larg orizont cultural.
În primăvara lui 1866, după moartea lui Aron Pumnul, Mihai
Eminescu părăsește școala și familia și pleacă cu o trupă de teatru
timp de 3 ani (1866-1869). Mihai Eminescu a dus o viață agitată,
plimbându-se prin țară și stabilindu-se pentru o scurtă perioadă la
Blaj, acolo unde a încercat fără succes să-și dea Bacalaureatul. De la
Blaj a făcut popas la Giurgiu unde a lucrat hamal la port și apoi
ajunge în București. La vremea respectivă, Eminescu visa să devoină
actor, însă nu a reușit să fie altceva decât traducător de piese sau
sufleor. Lumea teatrului l-a fascinat ca o lume a imaginației opusă
vieții cotidiene din acea perioadă, datând primele proiecte dramatice.

Din punct de vedere poetic, a debutat în 1866, într-un volum


colectiv editat de 20 de elevi de la Cernăuți, volum apărut cu prilejul
morții lui Aron Pumnul.

S-ar putea să vă placă și