FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ BUCUREȘTI

Lucrare de seminar

Cuvântul
‫ לשון‬- Limbă
(Ebr. Lașon)

Student: Ionescu Mihai-Vlăduț

Anul II, grupa 4

Anul universitar 2022-2023

 Scurtă introducere

Cuvântul „limbă” (în ebraică ‫לשון‬, în greacă γλῶσσα), are două înțelesuri de bază: atât
limba omului ca organ cât și, prin extensie, limba vorbită cu sensul de grai. Cuvântul ebraic este
utilizat și pentru limba animalelor și a reptilelor, existând concepția comună greșită că otrava
șarpelui se află pe limba lui. Cuvântul este folosit și pentru obiecte sau fenomene de forma
limbii, cum ar fi o placă de aur sau un golf al mării.
Se pare că în vremurile biblice oamenii credeau că muțenia se datorează unei paralizii sau
legări a limbii sau faptului că este lipită de cerul gurii.
Limba este folosită în paralel sau ca echivalent pentru buză și gură, ca instrumente ale
vorbirii, sau pentru concepte înrudite; se spune că limba poate fi bună sau rea, poate fi învățată,
poate cânta și vorbi. După cum se poate spune despre gură că ar conține ceva, tot așa se poate
spune că răutatea este ascunsă sub limbă.
Metafora unei limbi ascuțite a fost folosită în vremea Vechiului Testament. Despre limbă
se spunea că putea fi ascuțită ca o sabie și este folosită comparația cu arcul și săgeata. Influența
extraordinară a cuvintelor pentru bine sau rău este exprimată prin faptul că limbii îi este atribuită
putere.

Concordanța semantică în VT

Avem 117 ocurențe ale cuvântului de analizat.

a) Sens propriu 1(limbă-organ)
- Ieșire 4, 10: „Atunci Moise a zis către Domnul: O, Doamne, eu nu sunt om
îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie și sunt gângav; și aceasta nu de ieri de
alaltăieri, nici de când ai început Tu a grăi cu robul Tău; gura mea și limba mea sunt
anevoioase.”
 Moise acuză faptul că limba sa, adică organul prin care comunică celorlalți
misiunea primită de la Dumnezeu, este defectă.
- Judecători 7,5: „Și a dus el poporul la apă, iar Domnul a zis către Ghedeon: Cine va
limpăi apa cu limba din pumni, cum limpăie câinele, pe acela să-l pui deoparte; de
asemenea să pui deoparte și pe toți aceia care-și vor pleca genunchii și vor bea apă.”
 Se referă la modalitatea de a bea apă direct din pumni, folosind limba,
procesul fiind foarte asemănător cu cel al câinilor.
- Iov 20, 12: „Dacă răutatea este dulce în gura lui, el o ascunde sub limba lui.”
 Se spune despre răutate că este ascunsă sub limbă.
- Iov 27, 4: „Buzele mele nu vor rosti nici un neadevăr și limba mea nu va grăi nici o
minciună!”
 Iov se apără și socoti că limba sa nu grăiește minciuni, ci spune adevărul.
- Iov 29, 10: „Glasul căpeteniilor scădea și limba lor se lipea de cerul gurii.”
 În vremurile biblice oamenii credeau că muțenia se datorează unei paralizii
sau legări a limbii sau faptului că este lipită de cerul gurii.
- Iov 33, 2: „Iată că am deschis gura mea și limba mea grăiește.”
 Omul nu își poate folosi limba pentru a vorbi dacă nu deschide mai întâi gura.
- Psalmi 22, 16 (în Sinodală avem Psalmi 21, 16): „Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria
mea, și limba mea s-a lipit de cerul gurii mele, și în țărâna morții m-ai coborât.”
 În vremurile vechi, oamenii socoteau că muțenia este generate de lipirea
limbii de cerul gurii, o paralizie a limbii.
- Psalmi 35, 28 (în Sinodală avem Psalmi 34, 27): „Și limba lui va grăi dreptatea Ta, în
toată ziua, lauda Ta.”
 Limba profetului nu va înceta în a-L lăuda și a-L preaslăvi pe Dumnezeu
neîncetat.
- Psalmi 39, 2 (în Sinodală avem 38,1): „Zis-am: Păzi-voi căile mele, ca să nu
păcătuiesc eu cu limba mea”.
 Limba este organul prin care se poate păcătui cel mai ușor, de aceea trebuie
păzită cu cea mai mare acrivie.
- Psalmi 39, 4 (în Sinodală avem 38, 5): „Grăit-am cu limba mea: Fă-mi cunoscut,
Doamne, sfârșitul meu.”
 Profetul îi grăiește Domnului cu limba sa ca să îi reveleze momentul
sfârșitului.
- Psalmi 45, 2 (în Sinodală avem Psalmi 44, 2): „Limba mea este trestie de scriitor ce
scrie iscusit.”
 Limba este instrumental vorbirii, așa cum trestia era în vechime folosită
pentru a scrie.
- Psalmi 50 ,19 (în Sinodală avem Psalmi 49, 20): „Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta
a împletit vicleşug.”
 Limba, ca organ al gurii, este socotit ca un adăpost care împletește vicleșug.
- Psalmi 51, 16 (în Sinodală avem Psalmi 50, 15): „Izbăvește-mă de vărsarea de sânge,
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.”
 Limba nu se poate bucura de dreptatea lui Dumnezeu decât aducându-I laude
și preaslăvindu-L.
- Psalmi 52, 4 (în Sinodală avem Psalmi 51, 1): „Ce te fălești întru răutate, puternice?
Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuțit a făcut
vicleșug.”
 Cel păcătos grăiește numai nedreptate cu limba lui.
- Psalmi 52, 6 (în Sinodală avem Psalmi 51, 3): „Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă
vicleană!
 Limba care viclenește săgetează numai cuvinte de pierzare, fiindcă este
întrebuințată cu scop păcătos.
- Psalmi 57, 5 (în Sinodală avem Psalmi 56, 6): „Fiii oamenilor, dinții lor sunt arme și
săgeți, și limba lor sabie ascuțită.”
 Limba este asociată cu o sabie ascuțită, datorită efectelor devastatoare ale
cuvintelor rele care pot ieși din ea.
- Psalmi 64, 4 (în Sinodală avem Psalmi 63, 3): „Care şi-au ascuţit ca sabia limbile lor
şi ca nişte săgeţi aruncă vorbele lor veninoase ca să săgeteze din ascunzişuri pe cel
nevinovat.”
 A ascuți limba este un fapt atribuit celui mândru și păcătos, care încearcă să
taie prin sabia cuvintelor rostite pe cel nevinovat.
- Psalmi 66, 17 (în Sinodală avem Psalmi 65, 16):„Către Dânsul cu gura mea am
strigat și L-am lăudat cu gura mea.” (în Sinodală nu apare limbă, dar apare la
Cornilescu).
 Limba este utilizată ca echivalent pentru gură, prin care profetul aduce laudă
lui Dumnezeu, fiind deci și instrument de cântat.
- Psalmi 71, 24 (în Sinodală avem Psalmi 70, 27): „Încă și limba mea toată ziua va rosti
dreptatea Ta, când vor fi rușinați și înfruntați cei ce caută să-mi facă rău.”
 Limba devine pentru profet un instrument prin care rostește dreptatea lui
Dumnezeu.
- Psalmi 73, 9 (în Sinodală avem Psalmi 72, 9): „Până la cer ridică gura lor și cu limba
lor străbat pământul.”
 Se subliniază multa vorbărie a celor păcătoși.
- Psalmi 78, 36 (în Sinodală avem Psalmi 77, 40): „Dar L-au înșelat pe El, cu gura lor
și cu limba lor L-au mințit.”
 Cu limba putem săvârși fapte foarte neplăcute, cum ar fi să grăim minciuni.
- Psalmi 109, 2 (în Sinodală avem Psalmi 108, 2): „Grăit-au împotriva mea cu limbă
vicleană și cu cuvinte de ură m-au înconjurat și s-au luptat cu mine în zadar.”
 O limbă vicleană are întotdeauna în spate o inimă împietrită, care săvârșește
păcatul.
- Psalmi 119, 172 (în Sinodală avem Psalmi 118, 172): „Rosti-va limba mea cuvintele
Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte.”
 Profetul va rosti cu limba sa cuvintele lui Dumnezeu, care sunt pline de
dreptate.
- Psalmi 120, 2 (în Sinodală avem Psalmi 119, 2): „Doamne, izbăvește sufletul meu de
buzele nedrepte și de limba vicleană.”
 Prin intermediul limbii se grăiesc cuvintele, de aceea profetul se roagă să fie
izbăvit de o grăire vicleană.
- Psalmi 120, 3 (în Sinodală avem Psalmi 119, 3): „Ce se va da ție _ropr vei câștiga de
la limba vicleană?”
 Vorbirea cu vicleșug nu este răsplătită niciodată și nu câștigi ceva de pe urma
ei, dimpotrivă, aduce numai pagube.
- Psalmi 126, 2 (în Sinodală avem Psalmi 125, 2): „Atunci s-a umplut de bucurie gura
noastră și limba noastră de veselie; atunci se zicea între neamuri: Mari lucruri a făcut
Domnul cu ei!”
 Pentru binefacerile oferite de Dumnezeu, poporul își umple limba de bucurie
și se simte nevoit să zică și celorlalți lucrurile mari făcute de Domnul.
- Psalmi 139, 4 (în Sinodală avem Psalmi 138, 4): „Că încă nu este cuvânt pe limba
mea.”
 Dinainte de a transmite gândurile noastre limbii, și ea să le facă cunoscute și
celorlalți, Dumnezeu le cunoaște.
- Psalmi 137, 6 (în Sinodală avem Psalmi 136, 6): „Să se lipească limba mea de
grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu vei pune înainte Ierusalimul,
ca început al bucuriei mele.”
 Prin acest jurământ, în care limba I s-ar lipi de grumaz, adică de gât, profetul
evidențiază atașamentul față de cetatea Ierusalimului.
- Psalmi 140, 4 (în Sinodală avem Psalmi 139, 3): „Ascuţit-au limba lor ca a şarpelui;
venin de aspidă sub buzele lor.”
 Limba primește sens metaphoric, fiind ascuțită ca o sabie, din pricina
cuvintelor tăioase care sunt rostite de către ea.
- Pilde 6, 17: „Ochii mândrii, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat”
 Limba mincinoasă, adică omul care grăiește minciuni, este urâciune înaintea
lui Dumnezeu.
- Pilde 6, 24: „Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei
străine.”
 Sfatul bun ne poate feri mereu de femeia vicleană care încearcă să ne
ademenească prin cuvinte în păcat.
- Pilde 10, 20: „Limba omului drept este argint curat, iar inima celor fără de lege este
lucru de puțin preț.”
 Limba omului drept este asociată cu argintul curat, fiindcă aduce numai
beneficia, pe când a celui viclean nu valorează nici două parale.
- Pilde 10, 31: „Gura celui drept rodește înțelepciune, iar limba urzitoare de rele aduce
pierzare.”
 Cel care viclenește și care are pe limbă numai cuvinte rele își agonisește sieși
pierzare.
- Pilde 12, 18: „Cei nechibzuiți la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba
celor înțelepți aduce tămăduire.”
 Cuvintele care ies dintr-o limbă de om drept pot avea _ropri _ropria__pe
pentru cei care tânjesc după o vorbă și după un sfat bun.
- Pilde 12, 19: „Buzele care spun adevărul vor dăinui totdeauna, iar limba grăitoare de
minciună, numai pentru o clipă.”
 Minciuna are întotdeuna momentul impulsului, pe când adevărul dăinuie
veșnic.
- Pilde 15, 4: „Limba dulce este pom al vieții, iar limba vicleană zdrobește inima”
 Vorba rea este o faptă care face rău nu doar celui pentru care se adresează, dar
și celui care o adresează.
- Pilde 15, 2: „Limba celor înțelepți picură știință, iar gura celor nebuni revarsă
prostie.”
 O limbă înțeleaptă întotdeauna va grăi cuvinte bine alese, pe când a celui
păcătos va revărsa prostie.
- Pilde 16,1: „În putere stă omului să plăsmuiască planuri în inimă, dar răspunsul limbii
vine de la Domnul.”
 Răspunsul pentru cee ce omul spune cu limba vine de la Dumnezeu.
- Pilde 17, 20: „Cel ce are o inimă vicleană nu află fericirea și cel ce are o limbă șireată
dă peste necaz.”
 Cel ce are o limbă șireată, adică o utilizează într-un mod greșit, are parte de
necazuri în demersul vieții pământești.
- Pilde 21, 6: „Comorile dobândite cu limbă mincinoasă sunt deșertăciune trecătoare și
laturi ale morții.”
 Minciunile rostite nu își pot avea ca răsplată decât deșertăciuni trecătoare și,
într-un final, moartea.
- Pilde 21, 23: „Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui îşi păzeşte sufletul lui de primejdie.”
 Omul care are grija de a-și păzi limba din a grăi lucruri rele își păzește sufletul
de pericolul păcatului.
- Pilde 25, 23: „Vântul de la miazănoapte aduce ploaie și limba clevetitoare aduce o
față mâhnită.”
 O limbă care clevetește nu poate să aibă niciodată o față senină, veselă;
întotdeauna aduce cu sine o față mâhnită, posomorâtă.
- Pilde 26, 28: „Limba mincinoasă urăște adevărul și gura lingușitorilor pricinuiește
prăbușirea.”
 Limba care s-a învățat cu dulceața trecătoare a minciunii urăște adevărul.
- Pilde 31, 26: „Gura și-o deschide cu înțelepciune și sfaturi pline de dragoste sunt pe
limba ei.”
 Femeia virtuoasă are întotdeauna sfaturi pline de înțelepciune și dragoste.
- Cântarea Cântărilor 4,11: „Ale tale buze miere izvorăsc, iubito, miere curge, lapte
curge de sub limba ta; mirosul îmbrăcămintei tale e mireasmă de Liban.”
 Limba este privită din perspectiva mirelui, îndrăgostit de Sulamita, mireasa sa.
- Isaia 32, 4: „Inima celor ușuratici va judeca sănătos și limba celor gângavi va grăi iute
și deslușit.”
 Se făgăduiesc vremuri fericite, în care defectul celor care sunt gângavi va fi
reparat, aceștia putând vorbi clar și rapid fără probleme.
- Isaia 35, 6: „Atunci va sari șchiopul ca cerbul și limpede va fi limba gângavilor; că
izvoare de ape vor curge în pustiu și pâraie în pământ însetat.”
  Cei care sunt gângavi, adică au un defect în vorbirea în public vor avea
_ropria__pede și își vor vindeca defectul.
- Isaia 41, 17: „Cei săraci și lipsiți caută apă, dar nu o găsesc; limba lor este uscată de
sete. Eu, Domnul lor, îi voi auzi; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-I voi părăsi!”
 Limba este organul care are nevoie de apă, fiind întotdeauna umed.
- Isaia 50, 4: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat Mie limbă de ucenic, ca să ştiu să grăiesc
celor deznădăjduiţi. În fiecare dimineaţă El deşteaptă, trezeşte urechea Mea, ca să
ascult ca un ucenic.”
 Profetul este inspirat și grăiește cuvintele Domnului prin limba sa.
- Isaia 54, 17: „Orice armă făurită împotriva ta nu va izbuti şi orice limbă care se ridică
la judecată cu tine osândită va fi. Aceasta este moştenirea slugilor Domnului şi
dreptatea care vine de la Mine, zice Domnul.”
 Orice om care se judecă cu cel plăcut lui Dumnezeu va fi osândit.
- Isaia 57, 4: „De cine vă bateţi joc? La cine vă strâmbaţi şi scoateţi limba? Nu sunteţi
voi copii păcătoşi, neam de mincinoşi?”
 A scoate limba este considerat un gest de mare dispreț, care arată o mare
desconsiderare din partea cel care săvârșește acest act.
- Isaia 59, 3: „Pentru că mâinile voastre sunt întinate cu sânge și degetele voastre cu
nelegiuiri; buzele voastre grăiesc cuvinte mincinoase și limba voastră, strâmbătate.”
 Poporului I se aduc numeroase acuze, cele mai grave fiind grăirea în _ropri și
rostirea multor minciuni.
- Ieremia 9, 2 (în Sinodală avem la versetul 3): „Ca un arc îşi încordează limbile lor
pentru minciună şi se întăresc pe pământ prin nedreptate, că trec de la rău la mai rău
şi pe Mine nu Mă cunosc, zice Domnul.”
 Limba este asemănată unui arc, pe care se așază cuvintele ca niște săgeți,
reliefându-se daunele grave cauzate de aceasta dacă e folosită greșit.
- Ieremia 9, 4 (în Sinodală avem la versetul 5): „Fiecare înşală pe prietenul său şi nu
spune adevărul; şi-au deprins limba la minciună şi viclenesc până obosesc.”
 Starea morală este una așa deplorabilă, încât fiecare își minte prietenul cu
limba sa.
- Ieremia 9, 7 (în Sinodală este versetul 8): „Limba lor este săgeată ucigătoare și
grăiesc viclenii; cu buzele lor grăiesc prietenos către aproapele lor, iar în inimă ei
făuresc cătușe.”
  Limba este asemănată cu o săgeată care poate să ucidă prin cuvintele grăite de
către aceasta, dacă nu sunt folosite cu bună intenție.
- Ieremia 23, 31: „Deoarece Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care vorbesc
cu limba lor, dar zic: “El a spus.”
 Limba proorocilor grăiește cu totul altceva față de ce vrea Dumnezeu; aici este
vorba de profeții mincinoși, de pseudo-profeți.
- Plângeri 4,4 : „Din pricina setei lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui; copiii
cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde.”
 Catastrofa este descrisă atât de terifiant, încât profetul ne spune și despre
faptul că setea și foametea era uriașă; copiilor li se lipea limba de cerul gurii
datorită uscăciunii gurii.
- Iezechiel 3, 26: „Şi limba ta o voi lipi de cerul gurii tale, ca să fii mut şi să nu-I mai
poţi mustra, că aceştia sunt un neam răzvrătit.”
 În vremurile vechi, oamenii socoteau că muțenia este generate de lipirea
limbii de cerul gurii, o paralizie a limbii.
- Osea 7, 16: „Ei se îndreaptă către Baal. Ei sunt asemenea unui arc care scapă din
mână. Căpeteniile lor au căzut în ascuțișul sabiei din pricina iuțimii lor. Limba lor M-
a făcut de ocară în țara Egiptului.”
 Prin limbă, adică prin grăirea necugetată, poporul l-a ocărât pe Dumnezeu.
- Miheia 6, 12: „Că bogații din cetate sunt plini de silnicie și locuitorii grăiesc cuvinte
mincinoase și limba lor este numai viclenie în gura lor.”
 Profetul mustră poporul pentru decăderea morală și pentru grăirea de cuvinte
mincinoase.
- Sofonie 3, 13: „Cei care vor mai rămâne din neamul lui Israel nu vor săvârși
nedreptate și nici nu vor grăi cuvânt de minciună și nu se va afla în gura lor limbă
vicleană.”
 Cei plăcuți Domnului nu vor avea în gura lor minciuni și nici limbă vicleană,
pentru că limba este organul principal al gurii.
- Zaharia 14, 12: „Dar iată care va fi prăpădul cu care Domnul va lovi toate popoarele
care s-au războit cu Ierusalimul: trupul dușmanului va putrezi stand în picioare, ochii
în orbitele lor și limba în gură.”
 Domnul pedepsește pe dușmanii Ierusalimului; acestora li se vor putrezi
organelle, printer care și limba.
b) Sens propriu 2 (limbă-grai)
- Facere 10, 5: „Din aceștia s-au format mulțime de popoare, care s-au așezat în diferite
țări, fiecare după limba sa, după neamul său și după nația sa.”
 Limba reprezintă un criteriu de diferențiere al popoarelor care s-au format din
fiii lui Noe.
- Facere 10, 20: „Aceștia sunt fiii lui Ham, după familii, limbă, țări și după nații.”
 Limba, adică graiul pe care fiii lui Ham îl utilizau era similar, era folosit de
către toți descendenții acestuia.
- Facere 10, 31: „Aceștia sunt fiii lui Sem, după familii, după limbă, după țări și după
nații.”
 Limba pe care fiii lui Sem o foloseau era similar, era folosită de către toți
descendenții acestuia.
- Deuteronom 28, 49: „Trimite-va Domnul asupra ta popor din depărtare, de la
marginea pământului; ca un _ropria va veni poporul acela a cărui limbă tu nu o vei
înţelege.”
 Domnul va trimite un popor care va grăi o limbă necunoscută pentru Israel.
- Neemia 13, 24: „Jumătate din copiii lor vorbeau limba așdodiană și nu știau să
vorbească evreiește; nu știau decât limba unuia sau altuia din acele popoare.”
 Copiii evreilor ajunseseră să nu mai cunoască limba strămoșească, vorbind
doar limbi ale neamurilor păgâne.
- Estera 1, 22: „Regele a trimis în toate țările scrisori, scrise pentru fiecare țară cu
scrisul ei și pentru fiecare popor în limba lui, ca fiecare bărbat să fie stăpân în casa sa.
Aceasta s-a adus la cunostința fiecăruia în limba părintească a fiecăruia.”
 Către fiecare țară este redirecționată câte o scrisoare care este scrisă în limba
vorbită în țara respective.
- Estera 3, 12: „Atunci au fost chemați scriitorii regelui, în a treisprezecea zi a lunii
întâi, și s-a scris, cum poruncise Aman, către satrapii regatului și către căpetenia
fiecăruia din cele o sută douăzeci și șapte de țări, de la țările Indiei până eu Etiopia, și
către căpeteniile fiecărui popor; și s-a scris fiecărei țări cu scrierea ei și fiecărui popor
în limba lui, și toate s-au scris în numele regelui Artaxerxe și au fost întărite cu inelul
lui.”
 Se scriu scrisori în numele regelui către fiecare țară, pentru ca mesajul să fie
cât mai repede înțeles.
- Estera 8, 9: „Atunci au fost chemați scriitorii regelui, în luna a treia, adică în luna
Sivan, în ziua de douăzeci și trei ale lunii, și cum a poruncit Mardoheu, așa s-a scris
iudeilor și satrapilor, guvernatorilor țărilor și cârmuitorilor ținuturilor lor, de la India
 până la Etiopia, din cele o sută douăzeci și șapte de țări; și s-a scris fiecărei țări cu
scrierea ei și fiecărui popor în limba lui, și Iudeilor le-a scris cu literele lor și în limba
lor.”
 Scriitorii regelui au compus scrisori în fiecare limbă pentru celelalte neamuri,
inclusive iudeilor li se scrie în limba vorbită de către ei.
- Psalmi 55, 10 (în Sinodală avem Psalmi 54, 9): „Nimiceşte-I, Doamne şi împarte
limbile lor, că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate.”
 Limba este folosită figurative pentru a se referi la încurcarea limbilor ca la
Turnul Babel.
- Isaia 28, 11: „De aceea într-o limbă străină și stâlcită se va grăi poporului acestuia.”
 Poporul se afla într-o stare morală foarte decăzută, încât pentru a putea discuta
cu acesta trebuia utilizată o limbă pe înțelesul lui.
- Isaia 33, 19: „Atunci nu vei mai vedea pe poporul acesta îndrăzneț, acest neam cu
vorbe încâlcite, pe care nu-l înțelegem, care bâlbâie o limbă care nu se poate pricepe.”
 Poporul ales vorbea o limbă care nu se putea înțelegea, cuvintele încâlcite nu
puteau fi pricepute de ceilalți interlocutori.
- Ieremia 5, 15: „Casa lui Israel, iată voi aduce asupra voastră un neam de departe, zice
Domnul, un popor puternic, un popor vechi, un popor a cărui limbă tu nu o ştii şi nu
vei înţelege ce grăieşte el.”
 Se vestește lui Israel venirea unui popor care grăiește o limbă neînțeleasă și
neștiută de el.
- Iezechiel 3,5: „Căci nu ești trimis la un popor cu grai necunoscut și cu limbă
neînțeleasă, ci către casa lui Israel.”
 Dumnezeu îi aduce aminte proorocului Iezechiel faptul că misiunea lui
porfetică nu îi are ca destinatari pe cei de alt neam, care nu ar putea înțelege
limba în care vorbește, ci pe fiii lui Israel.
- Iezechiel 3,6: „Nici la mai multe popoare cu grai necunoscut și cu limbă neînțeleasă,
ale căror cuvinte nu le pricepe. Și chiar la unele ca acestea de te-aș trimite, ele tot te-
ar asculta.”
 Iezechiel nu este trimis de Dumnezeu la păgâni, la cei care vorbesc altă limbă
decât cea a evreilor. Cu toate acestea, chiar și aceea ar înțelege _ropria_, fiind
foarte evidentă învârtoșarea inimii poporului ales.
- Daniel 1, 4: „Patru tineri fără nici un cusur trupesc, frumoşi la chip şi iscusiţi în toată
înţelepciunea, cunoscători a toată ştiinţa, cu adâncă putere de pătrundere şi plini de
 râvnă, ca să slujească in _ropria regelui, ca să-I înveţe pe ei scrisul şi limba
Caldeilor.”
 Cei patru tineri selectați din rândul fiilor lui Israel sunt inițiați în scrierea și în
învățarea graiului Caldeilor.
- Zaharia 8, 23: „Așa grăiește Domnul Savaot: Și în zilele acelea zece oameni dintre
limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei și vor zice: Mergem și noi
cu tine, căci am aflat că Dumnezeu este cu voi!”
 Aproape fiecare neam are propria limbă, astfel aceasta constituie o
caracteristică de diferențiere.
c) Sens secundar (limbă-cuvânt)
- Iosua 10, 21: „S-a întors tot poporul cu izbândă la , în tabără la Macheda, şi n-a rostit
nimeni nici un cuvânt împotriva fiilor lui Israel.”
 Datorită victoriei, nimeni nu a grăit cu limba sa vreun cuvânt împotriva lui
Israel.
- Iov 5, 21: „Vei fi la adăpost de biciul bârfelii și nu te vei teme de prăpăd când va veni
(în Cornilescu se traduce prin limbă)
 Multa folosire a limbii, care se transformă în bârfă, este foarte dăunătoare
pentru om, fiindcă devine ca un bici care lovește oriunde în cale.
- Iov 15, 5 (în Cornilescu apare „limbă”): „Nelegiuirea ta insuflă gura ta şi tu
împrumuţi vorbirea ta de la cei vicleni.”
 Limba primește înțelesul de vorbire, de cuvânt.
- Psalmi 12, 5 (în Sinodală este Psalmi 11, 4): „Pe cei ce au zis: Cu limba noastră ne
vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?”
 Cei fără de Dumnezeu sunt foarte trufași, mai ales prin multa vorbire, care îi
umple de slavă deșartă.
- Psalmi 64, 9 (în Sinodală avem Psalmi 63, 8): „Dar Dumnezeu îi va lovi cu săgeata și
fără de veste îi va răni, că ei singuri se vor răni cu limbile lor.”
 Cei păcătoși se rănesc singuri prin vorbele rele pe care le grăiesc.
- Psalmi 140, 12 (în Sinodală avem Psalmi 139, 3) „Bărbatul limbut nu se va îndrepta
pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire.”
 Multa vorbărie constituie o piedică în parcursul îndreptării omului.
- Pilde 17, 4: „Făcătorul de rele ia aminte la buzele viclene, mincinosul pleacă urechea
la limba cea rea.”
  Cel care întrebuințează minciuna își pleacă urechea numai la vorbe rele,
nefolositoare din punct de vedere duhovnicesc.
- Pilde 18, 21: „În puterea limbii este viața și moartea și cei ce o iubesc mănâncă din
rodul ei.”
 Cuvântul are un impact major nu doar asupra emițătorului, dar și a
receptorului. Dacă este folosit într-un mod corespunzător, se pot culege roade
bune dintr-însul.
- Pilde 25, 15: „Prin răbdare se poate îndupleca un om mânios și o limbă dulce înmoaie
oase.”
 O vorbă bună, dacă este inițiată de către un om drept, poată să înmoaie chiar și
oasele.
- Isaia 3, 8: „Ierusalimul va ajunge dărâmătură și Iuda este gata să cadă, căci limba lor
și gândurile lor sunt împotriva Domnului și disprețuiesc privirea slavei Lui.”
 Limba este folosită și cu sensul de gură, fiind organul prin care redăm sunete
și cuvinte, și pe care suntem datori să nu îl spurcăm cu vorbe deșarte.
- Ieremia 18, 18 (în Sinodală este versetul 17): „Zis-au ei: Veniți să uneltim împotriva
lui Ieremia, că nu va pieri legea din mâna preotului, nici sfatul de la înțelept, nici
cuvântul (lui Dumnezeu) de la prooroc. Veniți să-l biruim cu limba și să nu luăm
aminte la cuvintele lui!”
 Adversarii profetului Ieremia organizau o uneltire împotriva acestuia, pentru
a-l putea birui prin vorbă, prin cuvânt, pe care orală.
d) Sens secundar (limbă-neamuri)
- Psalmi 31, 21( în Sinodală avem Psalmi 30, 20-21): „Ascunde-i-vei pe dânșii cu
acoperământul feței Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de
împotrivirea limbilor.”
 Limbile sunt folosite cu sensul de neamuri, adică de mai multe popoare, care
vorbesc fiecare limba sa.
- Isaia 45, 23: „Am jurat pe Mine Însumi! Din gura Mea iese dreptatea și nu-Mi întorc
cuvântul; înaintea Mea tot genunchiul se va pleca; pe Mine jura-va toată limba”
 Jurământul era un act sacru, care sancționa aspru neîmplinirea acestuia.
- Isaia 66, 18: „Dar Eu vin ca să strâng la un loc popoarele şi toate limbile. Ele vor veni
şi vor vedea slava Mea”
 Dumnezeu dorește ca toate neamurile, care se deosebesc unele de altele, de
exemplu prin limbă, să ajungă la Dânsul și să vadă slava Sa.
e) Sens secundar (limbă-golf)
- Iosua 15, 2: „Astfel hotarul lor de miazăzi pornește de la Marea Sărată, de unde
pleacă un golf al ei spre miazăzi”
 Termenul propus spre analiză este folosit de asemenea și pentru golfurile
mării, adică anumite porțiuni de coastă de-a lungul mării.
- Iosua 15, 5: „Hotarul de răsărit e toată Marea Sărată până la gurile Iordanului. Iar
apoi hotarul de miazănoapte pleacă din golful mării, de la gurile Iordanului”
 Cuvântul „limbă” capătă un alt sens în versetul selectat, desemnând locul de
unde hotarul _ropri își are începutul.
- Iosua 18, 19: „De acolo hotarul trece pe lângă Bet-Hogla, pe la miazănoapte, și se
sfârșește la golful de miazănoapte al Mării Sărate, la capătul de miazăzi al Iordanului.
Acesta e hotarul de miazăzi. Iar spre răsărit hotarul îl formează Iordanul.
 Se descrie delimitările hotarului sudic al părții cuvenite seminției lui Veniamin
- Isaia 11, 15: „Domnul va seca limba de mare a Egiptului şi mâna Lui va ameninţa
groaznic Eufratul, şi-l va împărţi în şapte râuri şi se va putea trece cu piciorul.”
 Termenul este folosit cu sensul de golf, cum a mai fost utilizat și la Iosua.
f) Sens secundar (limbă-obiect)
- Iosua 7, 21: „Am văzut _ropria prăzi o haină frumoasă pestriţă şi două sute de sicli de
argint, un drug de aur, greu de cincizeci de sicli; acestea mi-au plăcut şi le-am luat şi
iată sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu şi argintul este pus sub elen.”
 Cuvântul este folosit pentru a desemna un obiect de forma unei limbi, cum
avem în situația data un drug de aur.
- Iosua 7, 24: „Iar Iosua şi împreună cu el tot poporul au luat pe Acan, fiul lui Zerah,
argintul, haina, drugul cel de aur, pe fiii lui, pe fiicele lui, boii lui, asinii lui şi toate
oile lui, cortul lui şi tot ce avea el şi i-au scos pe ei şi toate ale lor în valea Acor.”
 Cuvântul este folosit pentru a desemna un obiect de forma unei limbi, cum
avem în situația data un drug de aur.
g) Sens propriu (limbă- organ pentru animale):
- Psalmi 68, 24 (în Sinodală avem Psalmi 67, 24): „Pentru ca să se afunde piciorul tău
în sângele lor și limba câinilor tăi în sângele vrăjmașilor tăi.”
 Termenul este utilizat și pentru a desemna limba animalelor, în exemplul de
față limba câinilor.
- Iov 20, 16: „Venin de șarpe otrăvitor sugea. Limba de năpârcă îl omoară!”
  Cuvântul „limbă” este folosit și pentru limba animalelor și a reptilelor,
existând concepția comună greșită că veninul șarpelui s-ar afla pe limba lui.
- Ieșire 11, 7(în Cornilescu apare „limbă”: „niciun câine nu va ascuți limba sa”): „Iar
la toţi fiii lui Israel nici câine nu va lătra, nici la om, nici la dobitoc, ca să cunoaşteţi
ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israeliţi.”
 Termenul este folosit cu referire la lătratul câinilor, care ar surveni din
ascuțirea limbii.
- Iov 40, 25 (în Sinodală avem Iov 41, 1): „Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-
I legi limba cu o sfoară?”
 Leviatanul era un monstru marin uriaș; de aceea, Dumnezeu reliefează
imposibilitatea omului de a putea prinde acest animal cu propria putere.
h) Sens metaforic:
- 2Regi 23, 2: „Duhul Domnului grăiește prin mine/ Și cuvântul Lui este pe limba
mea.”
 În Vechiul Testament, când oamenii drepți aveau experiența Duhului, ei erau
ca niște organe prin care Dumnezeu vorbea cu poporul, limba acestora grăind
în raport cu inspirația divină.
- Iov 6, 30: „Este oare vreo strâmbătate pe limba mea și cerul gurii mele nu va deosebi
el ce este rău și ce este amar?”
 Iov se scuză și afirmă faptul că pe limba lui nu s-au aflat cuvinte rele.
- Psalmi 5, 10 (în Sinodală avem versetul 9): „Că nu este în gura lor adevăr, inima lor
este deşartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc.”
 Păcătoșii își utilizează limbile cu scopuri rele, de a vicleni împotriva
aproapelui.
- Psalmi 10, 7 (în Sinodală este Psalmi 9, 27): „Gura lui e plină de blestem, de
amărăciune și de vicleșug; sub limba lui, osteneală și durere.”
 Prin limbă putem face cunoscute gândurile noastre și celorlalți, dar dacă nu
este întrebuințată corect, poate produce rău.
- Psalmi 12, 4 (în Sinodală avem Psalmi 11, 3): „Pierde-va Domnul toate buzele cele
viclene şi limba cea plină de mândrie.”
 Limba care este plină de mândrie va fi pedepsită de Dumnezeu.
- Psalmi 15, 3 (la Cornilescu apare „limbă” în versetul 4, iar în Sinodală la Psalmi 14,
3): „Cele ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său și ocară
n-a rostit împotriva aproapelui său.”
  Prin limbă putem vicleni împotriva aproapelui și îl putem răni prin cuvânt
dacă acesta izvorăște dintr-o inimă plină de răutate.
- Psalmi 34, 14 (în Sinodală avem Psalmi 33, 12): „Cine este omul cel ce voieşte viaţa,
care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască
vicleşug.”
 Se îndeamnă oprirea limbii de la grăirea celor cele.
- Psalmi 37, 30 (în Sinodală avem Psalmi 36, 30): „Gura dreptului va deprinde
înțelepciunea și limba lui va grăi judecată.”
 Cel drept, care s-a deprins cu înțelepciunea, va grăi judecată corectă.
- Ecclesiastul 10, 11: „Dacă șarpele mușcă înainte de a fi descântat, atunci
descântătorul nu are niciun folos.”
 Descântătorul era persoana care își folosea limba pentru a rosti vrăji, sau
pentru a îndepărta anumite farmece.
- Isaia 5, 24: „Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc și iarba uscată de
flăcări, așa rădăcina lor va fi topită ca pleava și floarea lor va fi spulberată precum
este cenușa, căci au călcat legea Domnului Savaot și au nesocotit cuvântul Sfântului
lui Israel!”
 Text _ropria, probabil aici termenul „limbă” este folosit cu înțelesul de paie,
adică acele firișoare ale ierburilor care sunt aruncate în foc.
- Isaia 30, 27: „Iată numele Domnului Care vine de departe, mânie înfocată și nor
negru; buzele Sale sunt pline de urgie și limba Lui e foc mistuitor!”
 Se folosesc cuvinte omenești pentru realități dumnezeiești: este evident că
Dumnezeu nu are limbă în sens propriu, fiindcă este necreat, ci se referă la
pedeapsa Acestuia, care pentru păcătoși este foc mistuitor.
- Iezechiel 36,3: „De aceea prorocește și spune: Așa grăiește Domnul Dumnezeu:
Pentru că vă pustiesc, și anume pentru că vă pustiesc și vă înghit din toate părțile, ca
să ajungeți moștenirea celorlalte popoare, și ați ajuns clevetirea și ocara oamenilor (în
Biblia lui Cornilescu apare „limbă”) (sens metaforic)
 Poporul iudeu era înconjurat din toate părțile de dușmani, care îl cleveteau,
adică îl vorbea de rău, îl _ropria.
- Pilde 25, 23: „Spoială de argint care îmbracă un vas de lut, aşa sunt buzele mieroase
şi o inimă rea.”

Concluzii ale sensurilor semantice în VT

 Limba este folosită cu sensurile proprii:
a) Organ al omului:
- Este instrument al vorbirii (Psalmi 45, 2);

- Limba poate fi gângavă, adică îl împiedică pe om să vorbească fluent (Ieșire 4, 10);

- Cu ea se bea apa (Judecători 7, 5; Isaia 41, 17);

- Aceasta grăiește când gura se deschide (Iov 33, 2);

- Este un substitute uneori al gurii și al buzelor (Psalmi 66, 17);

- Peste ea se pogoară cuvintele lui Dumnezeu(2 Regi 23, 2);

- Se lipește de cerul gurii în stări de maximă intensitate (Psalmi 22, 16; Plângeri 4, 4);

- Sub ea se poate ascunde răutatea (Iov 20, 12);

- Limba viclenește, poartă asupra sa cuvinte de hula, de răutate (Psalmi 5, 10);

- Prin ea se grăiește judecată (Psalmi 37, 30);

- Cu ea se aduce doxologie lui Dumnezeu (Psalmi 35, 28);

- Când vorbește rele, este sabie ascuțită (Psalmi 57, 5);

- Cu ea se grăiesc minciuni (Psalmi 78, 36);

- Limba drepților este leac de tămăduire (Pilde 12, 18);

- Limba înțeleaptă aduce multă știință (Pilde 15, 2);

- Trebuie păzită (Pilde 21, 23);

- Cu ea se pot arăta semne nerușinate: gestul de a scoate limba la cineva (Isaia 57, 4);

b) Organ al animalelor:

- Al câinilor (Psalmi 68, 24);

- Al năpârcii (Iov 20, 16);

- Al leviatanului (Iov 40, 25);

 c) Grai:

- Neamurile se diferențează după limbi (Facere 10, 5);

- Fiecare are o limbă părintească (Estera 1, 22);

- Profeții erau trimiși la cei care erau de un neam cu ei și vorbeau aceeași limbă
(Iezechiel 3, 5);

Este folosit de asemenea cu sensuri secundare:

I) Vorbire (Iov 5, 21);

II) Cuvânt (Iosua 10, 21);

III) Neamuri, popoare (Isaia 66, 18);

IV) Golf (Iosua 15, 2)

V) Obiect (Iosua 7, 21)

Și de asemenea este folosit cu sens metaforic:

- Există limbi de foc(Isaia 5, 24);

- Limba lui Dumnezeu este foc mistuitor, cu referire la pedeapsa Sa (Isaia 30, 27);

- Poporul a ajuns „limba” oamenilor, cu înțelesul de „clevetire” (Iezechiel 36, 3);

- Limba este utilizată pentru a denumi descântătorul (Ecclesiastul 10, 11).

Concordanța semantică în NT

Termenului ebraic lașon îi corespund termenii grecești ἄνθραξ (cărbune), γλῶσσα

(limbă), διάλεκτος (limba unui popor), φωνή (glas) care apar de 79 de ori în Noul Testament.

ἄνθραξ:
 - Romani 12, 20: „Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este
sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.”
γλῶσσα1:

- Marcu 7, 33: „Şi luându-l din mulţime, la o parte, Şi-a pus degetele în urechile lui, şi
scuipând, S-a atins de limba lui.”
- Luca 16, 24: „Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe
Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în
această văpaie.”
- Fapte 2, 3: „Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre
ei.”
- Fapte 2, 26: „De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul
meu se va odihni întru nădejde.”
- Romani 3, 13: „Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor;
venin de viperă este sub buzele lor;”
- Romani 14, 11: „Căci scris este: "Viu sunt Eu! - zice Domnul - Tot genunchiul să Mi
se plece şi toată limba să dea slavă lui Dumnezeu".”
- Filipeni 2, 11: „Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava
lui Dumnezeu-Tatăl.”
- Iacov 1, 26: „Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi
amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică.”
- Iacov 3, 5: „Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin
foc şi cât codru aprinde!”
- Iacov 3, 8: „Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău
fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.”
- 1Petru 3, 10: „Fiindcă cel ce vrea să iubească viața și să vadă zile bune, să-și
înfrâneze limba de la rău și buzele sale să nu grăiască vicleșug;”
- I Ioan 3, 18: „Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu
adevărul.”
- Apocalipsă 16, 10: „Şi al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în
împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere.”
γλῶσσα2:

- Marcu 16, 17: „Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu,
demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,”
 - Fapte 2, 4: „Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte
limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.”
- Fapte 10, 46: „Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci a
răspuns Petru:”
- Fapte 19, 6: „Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi
vorbeau în limbi şi prooroceau.”
- I Corinteni 12, 10: „Unuia, faceri de minuni, iar altuia, proorocie; unuia, deosebirea
duhurilor, iar altuia, feluri de limbi, și altuia, tălmăcirea limbilor.
- I Corinteni 12, 30: „Oare toți au darul vindecărilor? Oare toți vorbesc în limbi? Oare
toți pot să tălmăcească?”
- I Corinteni 13, 1: „De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am,
făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.”
- I Corinteni 14, 2: „Pentru că cel ce vorbește într-o limbă străină nu vorbește
oamenilor, ci lui Dumnezeu; și nimeni nu-l înțelege, fiindcă el, în duh, grăiește taine.”
- I Corinteni 14, 6: „Iar acum, fraților, dacă aș veni la voi grăind în limbi, de ce folos v-
aș fi dacă nu v-aș vorbi sau în descoperire, sau în cunoștință, sau în proorocie, sau în
învățătură?”
- I Corinteni 14, 13: „De aceea, cel ce grăiește într-o limbă străină să se roage ca să și
tălmăcească.”
- I Corinteni 14, 18: „Mulțumesc Dumnezeului meu că vorbesc în limbi mai mult decât
voi toți”
- I Corinteni 14, 22: „Așa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioși, ci
pentru cei necredincioși; iar proorocia nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei ce
cred.”
- I Corinteni 14, 23: „Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă și toți ar vorbi în
limbi și ar intra neștiutori sau necredincioși, nu vor zice oare că sunteți nebuni?”
- I Corinteni 14, 26: „Ce este deci, fraților? Când vă adunați împreună, fiecare din voi
are psalm, are învățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să
se facă.”
- I Corinteni 14, 27: „Dacă greșește cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel
mult trei și pe rând să grăiască, și unul să tălmăcească.”
- I Corinteni 14, 39: „Așa că, frații mei, râvniți a prooroci și nu opriți să se grăiască în
limbi”.
γλῶσσα3:
 - Apocalipsă 5, 9: „Și cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic ești să iei cartea și să
deschizi pecețile ei, fiindcă ai fost înjunghiat și ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu
sângele Tău, oameni din toată seminția și limba și poporul și neamul;
- Apocalipsă 7, 9: „După acestea m-am uitat și, iată, mulțime multă, pe care nimeni nu
putea s-o numere, din tot neamul și semințiile și popoarele și limbile, stând înaintea
tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în veșminte albe și având în mână ramuri de
finic.”
- Apocalipsă 10, 11: „Și apoi mi-a zis: Tu trebuie să proorocești încă o data la popoare
și la neamuri și la limbi și la mulți împărați.”
- Apocalipsă 11, 9: „Și din popoare, din seminții, din limbi și din neamuri vor privi la
trupurile lor trei zile și jumătate , și nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt.”
- Apocalipsă 13, 7: „Și i s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască și i s-a dat ei
stăpânire peste toată seminția și poporul și limba și neamul.
- Apocalipsă 14, 6: „Și am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, având
să binevestească Evanghelia veșnică celor ce locuiesc pe pământ și la tot neamul și
seminția și limba și poporul,”
- Apocalipsă 17, 15: „Și mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut și deasupra cărora șade
desfrânata sunt popoare și gloate și neamuri și limbi.”
διάλεκτος:

- Fapte 1, 19: „Și s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim,
încât țarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Țarina Sângelui.”
- Fapte 2, 6: „Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci
fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa.”
- Fapte 2, 8: „Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?”
- Fapte 21, 40: „Și dându-i-se voie, Pavel, stând în picioare pe trepte, a făcut poporului
semn cu mâna. Și făcându-se mare tăcere, a vorbit în limba evreiască, zicând:
- Fapte 22, 2: „Și auzind că le vorbea în limba evreiască, au făcut mai multă liniște, și
el le-a zis:
- Fapte 26, 14: „Și noi toți căzând la pământ, eu am auzit un glas care-mi zicea în limba
evreiască: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Greu îți este să lovești în țepușă ci
piciorul.”
φωνή :

- Matei 3, 3: „ El este acela despre care a zis proorocul Isaia: «Glasul celui ce striga în
pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui»”
- Matei 3, 17: „Și iată, glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care
am binevoit»”
- Matei 17, 5: „Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei și iată glas din nor
zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta ascultați-L! »”
- Matei 24, 31: „Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe
cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte
margini.”
- Matei 27, 46: „Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli,
lama sabahtani?, adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?
- Marcu 1, 26: „Și scuturându-l duhul cel necurat și strigând cu glas mare, a ieșit din
el.”
- Luca 17, 15: „Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare
slăvind pe Dumnezeu.”
- Luca 23, 23: „Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, și
strigătele lor au biruit.”
- Ioan 3, 8: „Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici
încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul.”
- Ioan 3, 29: „Cel ce are mirească este mire, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe
mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci, această bucurie a mea s-a împlinit.”
- Ioan 5, 25: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor
auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce vor auzi vor învia.”
- Ioan 5, 37: „Și Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui
nu L-ați auzit vreodată, nici fața Lui n-ați văzut-o”
- Ioan 10, 3: „Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui, și oile sale le
cheamă pe nume și le mână afară.”
- Ioan 18, 37: „Deci I-a zis Pilat: Așadar, ești Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că
Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut și spre aceasta am venit în lume, ca să
dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”
- Fapte 7, 31: „Iar Moise, văzând, s-a minunat de vedenie, dar când s-a apropiat ca să ia
seama mai bine, a fost glasul Domnului către el”
- Fapte 8, 7: „Căci din mulți care aveau duhuri necurate, strigând cu glas mare, ele
ieșeau, și mulți slăbănogi și șchiopi s-au vindecat.”
- Fapte 9, 4: „Și căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă
prigonești?”
- Fapte 10, 13: „Și glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie și mănâncă”
- Fapte 12, 22: „Iar poporul striga: Acesta e glas dumnezeiesc, nu omenesc!
- Fapte 13, 27: „Căci cei ce locuiesc în Ierusalim și căpeteniile lor, necunoscându-L și
osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor care se citesc în fiecare sâmbătă.”
- I Corinteni 14, 7: „Că precum cele neînsuflețite care dau sunet, fie fluier, fie chitară,
de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaște ce este din fluier, sau ce este din
chitară?”
- I Corinteni 14, 8: „Și dacă trâmbița va da un sunet nelămurit, cine se va pregăti de
război?
- I Corinteni 14, 11: „Deci, dacă nu voi ști înțelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru cel
care vorbește, și cel care vorbește, barbar pentru mine.”
- Galateni 4, 20: „Aș vrea acum să mă găsesc la voi și glasul să mi-l schimb, căci nu
știu ce să cred despre voi!”
- I Tesaloniceni 4, 16: „Pentru că Însuși Domnul, întru poruncă la glasul arhanghelului
și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor
învia întâi.”
- Evrei 3, 7: „De aceea, precum zice Duhul Sfânt: «Dacă veți auzi astăzi glasul Lui»”
- Apocalipsă 1, 10: „Am fost în duh în zi de duminică și am auzit în urma mea glas
mare de trâmbiță,”
- Apocalipsă 3, 20: „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu, și va
deschide ușa, voi intra la el și voi cina la el și el cu Mine.”
- Apocalipsă 4, 5: „Și din tron ieșeau fulgere și glasuri și tunete; și șapte făclii de foc
ardeau înaintea tronului, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu.”
- Apocalipsă 5, 2: „Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare: Cine este
vrednic să deschidă cartea și să desfacă pecețile ei?”
- Apocalipsă 5, 11: „Și am văzut și am auzit glas de îngeri mulți, de jur împrejurul
tronului și al ființelor și al bătrânilor, și era numărul lor zeci de mii de zeci de mii și
mii de mii.”
- Apocalipsă 9, 9: „Și aveau platoșe ca platoșele de fier, iar vuietul aripilor lor era la
fel cu vuietul unei mulțimi de care și de cai care aleargă la luptă”
- Apocalipsă 9, 13: „Și a trâmbițat al șaselea înger. Și am auzit un glas din cele patru
cornuri ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu.”
- Apocalipsă 10, 7: „Ci, în zilele când va grăi al șaptelea înger – când va fi să
trâmbițeze -, atunci va fi săvârșită taina lui Dumnezeu, precum bine a vestit robilor
Săi, proorocilor.”
- Apocalipsă 14, 2: „Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe și ca
bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit, ca glasul celor ce cântă cu
alăutele lor.”
- Apocalipsă 18, 22: „Și glasul celor ce cântă din chitară și din gură și din flaut și din
trâmbiță nu se va mai auzi de acum în tine și niciun meșteșugar de orice fel de
meșteșug nu se va mai afla în tine și huruit de mori nu se mai auzi în tine niciodată!”

Concluzii ale sensurilor semantice în NT

Cuvântul „limbă” este folosit cu sens propriu:

- Este un organ care produce saliva (Marcu 7, 33);
- Are nevoie de apă pentru a se răcori (Luca 16, 24);
- Prin ea se vorbesc viclenii (Romani 3, 13);
- Este un mădular mic (Iacov 3, 5);
- Din cauza suferinței oamenii își mușcă limba de durere (Apocalipsă 16, 10);
Cu sens de limbă (grai):
- Cei care vor crede în Mântuitorul vo vorbi în limbi noi (Marcu 16, 17);
- Duhul Sfânt le-a dăruit Apostolilor darul glosolaliei (Fapte 2, 4);
- Vorbirea în limbi reprezintă o harismă dăruită de Dumnezeu doar anumitor personae
(I Corinteni 12, 10);
- Există și limbă îngerească (I Corinteni 13, 1)
- Vorbirea în limbi este semn pentru necredincioși, nu pentru credincioși (I Corinteni
14, 22);
Cu sensul de popor, neam (Apocalipsă 5, 9)
- Toată limba este datoare să îl laude pe Dumenzeu (Filipeni 2, 11)
Cu sens metaforic:
- Limba este personificată și primește însușiri umane: ea se veselește (Fapte 2, 26);
trebuie înfrânată de la rău (I Petru 3, 10);
- Limba este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte (Iacov 3,
8);
- Prin fapte bune se grămădesc cărbuni de foc peste capul vrăjmașului (Romani 12, 20);
- Peste Apostoli s-au pogorât limbi de foc (Fapte 2, 3);
Cu sensul de glas:
- Glasul este mare, cu sensul că este puternic în manifestare (Apocalipsă 5, 2)
- Chiar și vântul este personificat și are glas (Ioan 3, 8);
- Morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu (Ioan 5, 25);
- Glasurile proorocilor se citesc în fiecare sâmbătă (Fapte 13, 27);
- Și cetele îngerești au propriul glas (I Tesaloniceni 4, 16);
- Și obiectele au glas, și fenomenele naturii (Apocalipsă 1, 10; Apocalipsă 4, 5).