Metoda Delphi (în engleză Delphi method, pronunțat: /ˈdɛlfaɪ/ ) este o metodă sau tehnică de

comunicare structurată, dezvoltată inițial ca o metodă de previziune sistematică, interactivă, bazată

pe consultarea unui grup de experți.[1][2][3][4] Experții răspund la întrebările din chestionare pe
parcursul a două sau mai multe runde. După fiecare rundă, un coordonator al anchetei (numit în
engleză „facilitator” sau „change agent”)[5] furnizează un rezumat anonim al previziunilor realizate de
experți în runda precedentă, împreună cu motivele invocate de aceștia în aprecierile lor. Astfel,
experții sunt încurajați să-și revizuiască răspunsurile anterioare în lumina celor formulate de ceilalți
membri din grup. Se consideră că, de-a lungul acestui proces, spectrul de dispersie a răspunsurilor
tinde să se restrângă, iar grupul converge în direcția răspunsului „corect”. În final, procesul este oprit
după satisfacerea unui criteriu predefinit (un anumit număr de runde, obținerea consensului,
stabilitatea rezultatelor, etc.) și valorile medii sau mediane ale punctajelor sunt folosite în
determinarea rezultatelor.[6]
Metoda Delphi se bazează pe principiul conform căruia previziunile (sau deciziile) provenite dintr-un
grup structurat de indivizi posedă mai multă acuratețe decât cele ale grupurilor nestructurate.
[7]
 Tehnica poate fi adaptată și pentru reuniuni de tip „față-n față” (în prezența întregului grup de
experți) și este denumită atunci „mini-Delphi” (sau Estimate-Talk-Estimate, ETE). Metoda Delphi a
fost utilizată pe scară largă pentru previziuni în domeniul afacerilor și are avantaje certe în raport cu
cealaltă metodă importantă de abordare a previziunii structurate, piețele de predicție.[8]