3.3. Reglementarea protecţiei mediului În R. Moldova. Legislaţie de mediu.

Normative
Referitor la legislaţia de mediu a Republicii Moldova este de menţionat că în prezent sunt cca. 20
de legi şi peste 100 de Regulamente, Instrucţiuni, Hotărâri de Guvern şi Decizii Parlamentare în
acest domeniu, întrucât starea mediului ambiant este unul din indicatorii principali, care
defineşte calitatea de trai al cetăţenilor unui stat. Evenimentele care au avut loc în a doua parte a
secolului douăzeci au dus la schimbări drastice şi ireversibile ale mediului. Din cauza exploatării
neraţionale şi excesive a terenurilor arabile, a resurselor acvatice, urbanizării intensive şi
industrializării cu orice preţ suntem în faţa unui pericol enorm. Spre regret, problema mediului
nu este situată pe primul loc, precum şi în alte state, care se confruntă cu starea de criză
economică profundă, dar nu putem spune că statul ignoră situaţia creată. În toţi anii de
independenţă au fost realizaţi paşi importanţi, orientaţi spre formarea unui cadru legislativ
viguros, care ar asigura un nivel adecvat de protecţie a mediului ambiant.
Prin adoptarea noii Constituţii a fost proclamat dreptul fiecărui cetăţean de a locui într-un mediu
înconjurător ecologic inofensiv pentru viaţă şi sănătate, dreptul la accesul de informaţie veridică
despre starea mediului ambiant. Protecţia mediului este datoria fiecărui cetăţean. În acelaşi
context se stipulează că statul trebuie să asigure utilizarea raţională a resurselor naturale, să
întreprindă măsuri pentru protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător, să menţină echilibrul
ecologic. Cadrul legislativ este asistat de un şir de programe naţionale şi strategii. Totuşi, o
prioritate deosebită se acordă: Legii Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător
nr. 1515-XII din 16.06.93; Legii Republicii Moldova privind expertiza ecologică şi evaluarea
impactului asupra mediului înconjurător, nr. 851-XII din 29.05.96; Legii Republicii Moldova
pentru modificarea Legii 1515-XII din 16.06.93 privind protecţia mediului înconjurător, Legii
851-XII din 29.05.96 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului
înconjurător şi a Codului cu privire la contravenţiile administrative.
Este de menţionat că cca. 60% din actele legislative de mediu în vigoare poartă un caracter mai
mult declarativ, cuprinzând doar nişte principii şi stipulări generale, fără să aibă la bază o
argumentare economică şi ştiinţifică adecvată. Cu toate neajunsurile şi lacunele încă persistente,
legislaţia de mediu a Republicii Moldova a avansat considerabil în ultimii ani, astfel încât se
poate de constatat că, la moment, avem deja un cadru juridic capabil să facă faţă gravităţii
problemelor de mediu cu care se confruntă societatea. Urmează ca, pas cu pas, reglementările în
domeniu să fie perfecţionate şi armonizate atât la nivelul cadrului intern, cât şi la nivelul
legislaţiei internaţionale, în special a Uniunii Europene.
Dreptul cetăţeanului la un mediu înconjurător nepericulos pentru viaţă şi sănătate, precum şi la
produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive, este garantat de Constituţia Republicii
Moldova, adoptată în iulie 1994. Pe de altă parte, persoanele juridice şi fizice poartă
responsabilitate deplină pentru prejudiciile cauzate mediului şi sănătăţii publice, proprietăţii
publice şi private, ca urmare a unor contravenţii ecologice. Prevederile Constituţiei Republicii
Moldova referitoare la mediu sunt dezvoltate de Legea privind protecţia mediului înconjurător,
adoptată în anul 1993. Ea stabileşte principiile de protecţie a mediului, care rezultă din normele
constituţionale subliniate mai sus. În linii generale, legea cuprinde următoarele subiecte:
principiile de administrare a mediului natural;
drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor şi ale instituţiilor publice;
evidenţa şi utilizarea resurselor naturale;
responsabilitatea pentru încălcarea legii;
sistemul de control şi monitorizare;
principiile cooperării internaţionale.
Legea privind protecţia mediului înconjurător recunoaşte rolul primar al statului, specificat şi în
Constituţia ţării, în special prin recunoaşterea dreptului persoanei la un mediu sănătos de viaţă,
care poate fi asigurat prin: accesul liber la informaţia despre mediu; dreptul de a se asocia în
organizaţii, partide, mişcări, asociaţii de protecţie a mediului; dreptul de a participa la
dezbaterea proiectelor de legi, programelor şi altor documente în domeniu; dreptul la educaţie
şi instruire ecologică; dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit, ca urmare a poluării
sau alte acţiuni care afectează mediul (art. 30).
În linii generale, legislaţia orizontală a UE este reflectată în cea a Republicii Moldova, după cum
se poate observa din Directiva Consiliului 85/337/EEC – evaluarea impactului ecologic şi
anume, conform Directivei, unele proiecte de dezvoltare trebuie să fie supuse procesului de
evaluare a efectelor potenţiale asupra mediului. Ea include o listă a proiectelor (vezi Anexa 1),
care sunt obligatorii pentru evaluarea impactului de mediu şi a celor, care sunt supuse acestei
proceduri în cazul în care fac obiectul unor criterii de determinare, stabilite de statele membre.
În principiu, Directiva este reflectată aproape integral în legislaţia Republicii Moldova după
adoptarea în 1996 a Legii privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului
înconjurător. Legea stabileşte două proceduri de examinare a proiectelor de dezvoltare de către
autorităţile de mediu: expertiza ecologică (EE) şi evaluarea impactului asupra mediului (EIM).
Proiectele sunt examinate în funcţie de categoria şi caracterul de activitate al acestora.
Pot efectua EIM doar organele abilitate (licenţiate) legal cu acest drept, care sunt obligate să
respecte procedurile tehnice, stabilite de către Expertiza Ecologică de Stat de pe lângă autoritatea
centrală de mediu. În caz de necesitate, publicul va fi consultat înainte ca rezultatele EIM să fie
incluse în rapoartele tehnice ale organelor respective. Proiectul respectiv poate iniţia procedura
de licenţiere numai după ce a fost supus expertizei ecologice, dovedită prin aprobarea
documentaţiei tehnice de rigoare.
Printre obstacolele majore în calea aproximării legislaţiei de mediu a UE, pot fi enumerate, în
special, următoarele:
resursele limitate;
conştientizarea slabă a legislaţiei de către masele largi ale populaţiei;
înfiinţarea întârziată a structurii organizatorice de integrare în UE;
lipsa unei distribuţii clare a competenţelor între administraţiile de mediu;
numărul insuficient de specialişti (jurişti) în legislaţia de mediu;
dificultăţile apărute în cazurile în care legislaţia de mediu implică sacrificii financiare;
nivelul scăzut de educaţie ecologică.
Aşa cum s-a subliniat anterior, lipsa cunoştinţelor juridice speciale, de care dau dovadă experţii
tehnici, care elaborează proiectele de legi, constituie una din cauzele majore ale situaţiilor incerte
şi chiar contradicţii prezente în sistemul legislativ naţional şi, respectiv, a necorespunderii
acestuia directivelor UE în domeniul protecţiei mediului. În unele cazuri, autorii au preluat
aproape integral prevederile unor legi adoptate în alte state, fără să se ţină cont de specificul
intern, atât din punctul de vedere al situaţiei ecologice, cât şi din punctul de vedere al
circumstanţelor de ordin economic, social şi chiar politic. Ca rezultat, actele adoptate nu au un
suport tehnic şi financiar adecvat, fapt ce le face extrem de dificil, pentru a le aplica în practică.
Pe viitor va fi necesar sau de instituţionalizat oficial o agenţie naţională, care să se ocupe de
revizuirea proiectelor de legi, elaborate de experţii tehnici, înainte ca acestea să fie prezentate
spre adoptare în organele respective, sau de creat, în cadrul autorităţilor de mediu, o subdiviziune
specială cu angajarea unei echipe de specialişti calificaţi în legislaţia de mediu, care să dirijeze
acest important şi dificil proces.
Anexa 1. Lista obiectelor şi activităţilor pentru care documentaţia privind evaluarea
impactului asupra mediului înconjurător este obligatorie, [7]]
1. Centrale termoelectrice, centrale termice industriale şi de încălzire cu puterea de 300 MW şi
peste.
2. Întreprinderi mecanice şi întreprinderi constructoare de maşini cu turnătorii de mare capacitate
- 10 mii de tone de fontă, oţel pe an şi peste; 1 mie de tone de metale neferoase pe an şi peste.
3. Întreprinderi metalurgice cu capacitatea de producţie de 500 mii de tone de laminate pe an şi
peste.
4. Întreprinderi de fabricare a cimentului şi ardeziei, inclusiv cele care utilizează azbestul în
procesele tehnologice, fabrici fixe de beton asfaltic.
5. Întreprinderi chimice şi petrochimice, de prelucrare secundară a hîrtiei şi celulozei.
6. Întreprinderi ale industriei farmaceutice şi de producere a uleiului eteric.
7. Construcţia autostrăzilor, drumurilor amenajate pentru viteze mari, căilor ferate de lung
parcurs, aeroporturilor cu lungimea pistei de decolare şi aterizare principale de 2100 m şi peste.
8. Construcţii hidrotehnice complicate (porturi, baraje mari şi rezervoare de acumulare a apei).
9. Conducte magistrale de petrol şi de gaze de înaltă presiune.
10. Baze de depozitare şi desfacere a produselor petroliere.
11. Fabrici de zahăr şi combinate de uleiuri şi grăsimi.
12. Combinate şi fabrici de prelucrare a cărnii şi laptelui.
13. Combinate şi fabrici de conserve cu capacitatea de producţie de 100 milioane borcane
convenţionale pe an şi peste, centre mari de depozitare şi prelucrare prealabilă a producţiei
agricole.
14. Complexe agroindustriale animaliere pentru bovine, porcine, ovine şi păsări.
15. Prize de apă de grup pentru întreprinderi, localităţi urbane şi rurale cu debitul de: 1 mie
m3 /zi şi peste - prize subterane, 10 mii m3 /zi şi peste - prize de suprafaţă.
16. Instalaţii de epurare a apelor reziduale industriale şi menajere de la întreprinderi, din
localităţile urbane şi rurale, cu debitul de 10 mii m3/zi şi peste.
17. Livezi şi vii industriale cu suprafaţa de 500 ha şi peste.
18. Sisteme de irigare şi desecare a terenurilor cu suprafaţa de, respectiv, 1000 ha şi 100 ha şi
peste.
19. Combinate de sere cu suprafaţa serelor de 24 ha şi peste.
20. Uzine de prelucrare şi ardere a gunoiului.
21. Instalaţii şi rampe de prelucrare, înhumare şi neutralizare a deşeurilor industriale, inclusiv a
materialelor toxice, stupefiantelor şi materialelor radioactive.
22. Orice activitate de construcţie în albiile rîurilor, în fîşiile de protecţie a rîurilor şi bazinelor
de apă.
23. Cariere de:
a) calcar, cu capacitatea de extracţie de 100 mii m3/an şi peste;
b) nisip, pietriş, argilă, ghips, cu capacitatea de extracţie de 100 mii m3/an şi peste.
24. Explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze.
25. Exploatarea subterană a calcarului.
26. Poligoane şi baze militare.
27. Fabrici de vinuri şi de bere, întreprinderi de producere a vinurilor spumante, coniacurilor,
lichiorurilor, rachiurilor şi altor produse alcoolice, cu capacitatea de producţie de 100 mii
dal/an şi peste.
28. Linii de transport de energie electrică cu tensiunea 330 kV şi peste.
29. Întreprinderi radioelectronice şi electrotehnice cu suprafaţa de producţie de 2 mii m2 şi peste.
30. Tăbăcării, inclusiv întreprinderi de prelucrare primară a pieilor brute.
31. Întreprinderi de prelucrare a lemnului şi de producere amobilei, cu suprafaţa de producţie de
4 mii m2 şi peste.
32. Întreprinderi ale industriei textile, de confecţii şi de producere a încălţămintei, cu secţii de
vopsire şi de prelucrare a materiei prime sintetice şi polimerilor.