Sunteți pe pagina 1din 1

Deciziile si problemele

Luarea deciziilor este o competenţă importantă în viaţă. Luăm sute de decizii în fiecare zi. Cele
mai multe sunt banale şi nu au un impact
de durată asupra vieţii noastre, în timp ce
altele pot să ne schimbe foarte mult viaţa.
Toţi profesorii se străduiesc să îi ajute pe
elevi să devină indivizi capabili să ia
decizii bune.
Deciziile reprezintă momente curente ale
vieţii. De zeci de ori pe zi uneori, luăm
decizii mai mult sau mai puţin importante,
mai mult sau mai puţin evidente, în
privinţa vieţii personale, a familiei, a programului din ziua respectivă, a cumpărăturilor pe care le
facem, sau a viitorului. În mare măsură reuşita în viaţă depinde de formarea capacităţii de a lua
hotărîri corecte şi în timp util. La fel, şi reuşita unei afaceri depinde de capacitatea
managerului de a lua decizii corecte şi la timp.
Decizia trebuie sa fie fundamentata stiintific , cee ace insemna ca in luarea deciziilor trebuie sa
se tina cont de
-conditiile concrete ale perioadei si mediului la care se refera ;
- legitatile si tendintele dezvoltarii sistemelor economice ;
-particularitatile organizatiei in care urmeaza sa se implementeze;
- toate informatiile interne si externe organizatiei care fac referire la problema decizionala .
Scopul principal a deciziei e optimizarea in dinamica corelatiei dintre posibilitatile reale ale
organizatiei si cererea de produse si servicii.

S-ar putea să vă placă și