ORGANIZAREA SI COMPETENȚELE

CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE

Al Omari Madlen, Drept, anul I, sem II, grupa 9

Institutiile Uniunii Europene, Prof. univ. dr. Augustin Fuerea

CUPRINS:

• Curtea de Justiție a Uniunii Europene – istoricul, organizarea și compunere

•Competențele, funcțiile, principiile și rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene
• Concluzii generale
• Bibliografia

Curtea de Justiție a Uniunii Europene – istoricul, organizarea și

compunere
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), numită în trecut Curtea Europeană de Justiție (CEJ) își
are sediul în Luxemburg și este organul juridic suprem al Uniunii Europene. Respectiv, indicăm în
această ordine de idei că Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă termenul generic pentru
sistemul instanțelor judecă torești europene, create și înzestrate cu competențe specifice în virtutea
dispozițiilor tratatelor de bază și de modificare.

Curtea de Justiţie a Comunită ților Europene (gardian al tratatelor) a fost înființată în baza
Tratatului de la Paris (1951) cu misiunea de a asigura respectarea dreptului și aplicarea tratatelor,
pe cînd este necesar de a fi menționată ideea, în conformitate cu care, înainte de aceasta, anume
Tratatul privind Comunitatea Europeană a Că rbunelui și Oțelului întemeiază puterea
judecă torească europeană . Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă autoritatea
judecă torească a Uniunii Europene care asigură aplicarea și interpretarea uniformă a dreptului
Uniunii Europene în strâ nsă colaborare cu instanțele naționale din statele membre.

Pentru aproximativ 50 de ani, a existat o singură curte în cadrul sistemului judecă toresc european.
Reorganizarea instituțională a puterii judecă torești a fost determinată de sesizarea Consiliului
venită din partea Curții la 29 septembrie 1987 cu propunerea de creare a Tribunalului de Primă
Instanță . După consultarea Comisiei Europene și a Parlamentului European, a fost înființat, prin
decizia Consiliului din 24 octombrie 1988, Tribunalul de Primă Instanță în scopul soluționă rii
anumitor categorii de acțiuni. Propunerea de instituire a tribunalului a venit „ca urmare a
rapoartelor și opțiunilor de reformă înaintate de organele judiciare”. Tratatul de la Nisa (2001)
prevede distribuția competențelor între Curtea de Justiție și Tribunalul de Primă Instanță cu
posibilitatea de creare a camerelor în vederea exercită rii, în unele domenii specifice, a
competențelor jurisdicționale, asociate noii structuri.

În cadrul sistemului judecă toresc european apare o nouă instanță , Tribunalul Funcției Publice. La
02 noiembrie 2004, prin Decizia 2004/752 a Consiliului Uniunii Europene a fost creat Tribunalul
Funcției Publice pentru a examina litigiile dintre Uniunea Europeană și funcționarii săi publici.
Astfel, o parte din cauzele încredințate Tribunalului de Primă Instanță trec în competența
Tribunalului Funcției Publice. Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este alcă tuită din trei
instanțe care își au sediul la Luxemburg:

- Curtea de Justiție;

- Tribunalul de Primă Instanță;

- Tribunalul Funcției Publice

Curtea de Justiţie este compusă din 28 de judecă tori şi 11 avocaţi generali. Judecă torii şi avocaţii
generali sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui
comitet al că rui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita
funcţiile respective. Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi din
râ ndul personalită ților care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile
cerute pentru exercitarea, în ţă rile lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a că ror
competenţă este recunoscută . Judecă torii Curţii de Justiție îl desemnează din râ ndul lor pe
preşedinte și pe vicepreședinte, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită . Preşedintele
conduce lucră rile Curții de Justiție şi prezidează şedinţele şi deliberă rile în cazul celor mai mari
complete de judecată . Vicepreședintele îl asistă pe președinte în exercitarea funcțiilor sale și îl
înlocuiește în caz de împiedicare.

Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi în

deplină independenţă , opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt repartizate.
Grefierul este secretarul general al instituţiei, ale că rei servicii le conduce sub autoritatea
preşedintelui Curţii.
 Curtea poate judeca în şedinţă plenară , în Marea Cameră (cincisprezece judecă tori) sau în camere
de cinci sau de trei judecă tori. Curtea se întruneşte în şedinţă plenară în cazurile speciale prevă zute
de Statutul Curţii (printre altele, atunci câ nd trebuie să pronunţe destituirea Ombudsmanului sau să
dispună din oficiu demiterea unui comisar european care nu a respectat obligaţiile ce îi revin) şi
atunci câ nd apreciază că o cauză prezintă o importanţă excepţională . Curtea se întruneşte în Marea
Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este parte într-un proces, precum şi în
cauzele deosebit de complexe sau de importante. Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci
sau de trei judecă tori. Preşedinţii camerelor de cinci judecă tori sunt aleşi pentru perioadă de trei
ani, iar cei ai camerelor de trei judecă tori pentru perioadă de un an.

Statele membre ale Uniunii Europene dispun de limbi oficiale distincte și sisteme juridice specifice.
Situația de fapt i-a conferit Curții de Justiție a Uniunii Europene statutul de instituție multilingvă .
Este o obligație imanentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene de a respecta integral
multilingvismul, drept urmare a necesită ții de comunicare cu pă rțile în limba procesului în
examinare, pe de o parte, și de difuzare a jurisprudenței în toate limbile statelor membre, pe de altă
parte. Regimul lingvistic al Curții de Justiție a Uniunii Europene este unic în lume, fiindcă nu are
echivalent în nici o instanță , datorită faptului că oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene
poate deveni limbă de procedură a instanței. Deliberă rile judecă torilor au loc fă ră interpreți, fiind
folosită în mod tradițional o limbă comună , franceza.

Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă autoritatea judecă torească a Uniunii
Europene care asigură aplicarea și interpretarea uniformă a dreptului Uniunii Europene în strâ nsă
colaborare cu instanțele naționale din statele membre.

Competențele, funcțiile, principiile și rolul Curții de Justiție a

Uniunii Europene

În vederea realiză rii misiunii stabilite conform tratatelor constitutive, Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene îndeplinește urmă toarele funcții:

- controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii Europene;

- asigură îndeplinirea obligațiilor, rezultate din tratate, de că tre statele membre;

- interpretează dreptul Uniunii Europene lasolicitarea instanțelor naționale ale statelor

membre.

Competența Curții de Justiţie este stabilită prin izvoarele juridice primare, fiind responsabilă de
asigurarea respectă rii dreptului european în interpretarea și aplicarea tratatelor. În cadrul
sistemului instituțional european, Curtea de Justiție dispune de puterea suverană de a interpreta în
ultimă instanță tratatele. Hotă râ rile Curții de Justiție sunt definitive, nu pot fi puse în discuție atâ t
de instituțiile europene câ t și de statele membre. Jurisdicția Curții de Justiție este de două tipuri:

• administrativă : controlează respectarea legalită ții instituționale;

• constituțională : asigură respectarea legalită ții între instituțiile europene și statele membre.
 În scopul îndeplinirii atribuțiilor conferite, activitatea Curții de Justiție implică atâ t consultanță
juridică câ t și administrarea justiției. Competențele jurisdicționale ale Curții de Justiție sunt
exercitate în cadrul procedurii întrebă rilor preliminare și a categoriilor de acțiuni:

• procedura întrebărilor preliminare;

• acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiunilor;

• acțiunea în anulare;

• acțiunea în constatarea abținerii de a acționa;

• recursul;

• reexaminarea.

Procedura întrebărilor preliminare

Curtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecă toreşti din statele membre, care sunt instanţele
de drept comun în materia dreptului Uniunii. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă a
legislaţiei Uniunii şi pentru a evita orice interpretare divergentă , instanţele naţionale pot şi uneori
trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie solicitâ ndu-i să clarifice un aspect privind interpretarea
dreptului Uniunii, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislaţiei
naţionale cu dreptul Uniunii. Cererea de pronunţare a unei hotă râ ri preliminare poate de asemenea
avea ca obiect controlul validită ţii unui act de dreptul Uniunii.

Ră spunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotă râ ri sau a unei ordonanţe
motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci câ nd soluţionează
litigiul aflat pe rolul să u. Hotă râ rea Curţii de Justiţie este în aceeaşi mă sură obligatorie pentru
celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.

Tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotă râ ri preliminare, fiecare cetă ţean
european poate să obţină clarificarea normelor Uniunii care îl privesc. Într-adevă r, cu toate că
această cerere nu poate fi formulată decâ t de o instanţă judecă torească naţională , toate pă rţile din
procedura în faţa acesteia din urmă, statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la procedura
iniţiată la Curtea de Justiţie. Astfel, mai multe principii importante ale dreptului Uniunii au fost
proclamate în urma unor întrebă ri preliminare, adresate uneori de instanţele judecă toreşti
naţionale de rang inferior.

Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor

Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de că tre statele membre a
obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o
procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a
ră spunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determină statul membru să
îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încă lcarea
dreptului Uniunii.
 Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie - cazul cel mai frecvent întâ lnit în practică -, fie de
un stat membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este
obligat să pună imediat capă t acestei situaţii. Dacă , în urma unei noi sesiză ri din partea Comisiei,
Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-a conformat hotă râ rii sale, aceasta îi
poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalită ţi cu titlu cominatoriu. Cu toate
acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei mă surile de transpunere a unei directive,
poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o sancțiune pecuniară
chiar de la prima hotă râ re de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Acţiunea în anulare

Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al unui
organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii (de exemplu regulament, directivă , decizie). Curtea
de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un stat membru împotriva
Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă în
materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare) sau pe cele introduse de o
instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituții. Tribunalul este competent şă judece, în primă
instanţă , toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de persoane private.

Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona

Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor, a unui organ, a unui
oficiu sau a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fi introdusă decâ t
după ce instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci câ nd s-a constatat nelegalitatea
abținerii, instituţia în cauză trebuie să pună capă t abţinerii de a acţiona, luâ nd mă surile adecvate.
Competenţa de a judeca acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona este împă rţită între Curtea de
Justiţie şi Tribunalul în funcţie de aceleaşi criterii precum acţiunea în anulare.

Recursul

Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate împotriva
hotă râ rilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat, Curtea de Justiţie
anulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi judecată , Curtea poate să o
reţină spre soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauza Tribunalului, care este ţinut de decizia
pronunţată de Curte în recurs.

Reexaminarea

Acțiuni de reexaminare pot fi înaintate Curții de Justiție în cazul deciziilor Tribunalului de Primă
Instanță care statuează asupra acțiunilor împotriva Tribunalului Funcției Publice. Protocolul
privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene reglementează expres obiectul reexamină rilor
care parvin la adresa Curții de Justiție. Acțiunile de reexaminare sunt înaintate Curții de Justiție în
mod excepțional.
 În adoptarea hotă râ rilor sale Curtea de Justiție a Uniunii Europene se ghidează după urmă toarele
principii fundamentale și metode de bază :

• Principiul împuternicirii speciale limitate, ceea ce înseamna că aplicarea și asigurarea

respectă rii dreptului comunitar este în primul râ nd sau ră mâ ne în continuare misiunea instanțelor
naționale, în timp ce Curții de Justiție a Uniunii Europene revin numai competențele rezervate în
mod expres prin art. 220 și urmă toarele din Tratatul CE, competențe care sunt individual
determinate.

• Principiul interpretă rii unitare și autonome a dreptului comunitar în toate statele membre.
Mai mult, Curtea se stră duie să interpreteze termenii juridici într-un sens aparte comunitar, diferit
de înțelesul lor național, cu scopul de a forma o ordine juridică nouă , originală .

• Principiul efectului util sau principiul aplică rii dreptului comunitar cu cea mai mare
eficacitate, pentru a se obține cea mai mare eficiență din actele normative comunitare elaborate de
cele mai multe ori de economiști, politicieni și în general de non-juriști.

• Principiul dezvoltă rii dinamice a dreptului comunitar în corelație cu scopurile și obiectivele

de integrare europeană stabilite. Respectarea acestui principiu atrage după sine adaptarea
dreptului comunitar la modifică rile majore aduse de Actul Unic European, de Tratatul de la
Maastricht sau de Tratatul de la Amsterdam.

• Principiul interpretă rii dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar dar cu

respectarea principiului implied powers ceea ce înseamnă că puterea comunitară provine nu numai
din tratatele de înființare, ci și din actele normative create ulterior acestora de instituțiile
comunitare.

• Principiul dreptului comparat sau cerința respectă rii principiilor de drept fundamentale
specifice statelor membre și sistemelor de drept europene pentru a identifica principiile
fundamentale de drept specifice, dar și pentru a putea prevedea efectul unor hotă râ ri într-un
anumit sistem de drept.

Rolul Curţii este de a veghea legalitatea interpretă rii şi aplică rii tratatelor Comunită ţii (art. 220 din
Tratatul CE şi art. 136 din Tratatul CEEA). Conform art. 300 alin. 6 din Tratatul CE, Curtea
elaborează şi avize, care trebuie să fie conforme nu doar cu dreptul primar, ci şi cu celelalte izvoare
de drept comunitar. Competenţa Curţii nu este o competenţă de drept comun, ci o competenţă de
atribuţie. Aceasta nu reiese dintr-o clauză generală , ci dintr-o sumă de prevederi speciale, care,
împreună , alcă tuiesc un sistem complet şi eficient de control judiciar. Instanţele judecă toreşti ale
statelor membre sunt instanţele de drept comun în materia dreptului comunitar.

Concluzii generale

Pentru a construi Europa, anumite state au încheiat tratate de instituire a Comunită ţilor
Europene, ulterior a Uniunii Europene, dotate cu instituţii care adoptă norme de drept în
domenii determinate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă instituţia
jurisdicţională a Uniunii și a Comunită ții Europene a Energiei Atomice (CEEA). Aceasta este
compusă din două instanţe: Curtea de Justiţie și Tribunalul, a că ror principală misiune este
examinarea legalită ții actelor Uniunii şi asigurarea interpretă rii şi aplică rii uniforme a
dreptului acesteia. Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat
obligaţia administraţiilor şi a instanţelor naţionale de a aplica pe deplin dreptul Uniunii în
cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile conferite de acesta cetă ţenilor
(aplicarea directă a dreptului Uniunii), fă ră a aplica însă orice dispoziţie contrară din
dreptul naţional, fie aceasta anterioară sau ulterioară normei Uniunii (supremaţia
dreptului Uniunii asupra dreptului naţional).

Curtea a recunoscut de asemenea principiul ră spunderii statelor membre pentru

încă lcarea dreptului Uniunii, care constituie, pe de o parte, un element care consolidează în
mod decisiv protecţia drepturilor conferite particularilor de normele Uniunii şi, pe de altă
parte, un factor care este de natură să contribuie la aplicarea mai diligentă a acestor norme
de că tre statele membre. Încă lcă rile să vâ rşite de acestea din urmă sunt astfel de natură să
dea naştere unor obligaţii de despă gubire, care, în anumite cazuri, pot avea repercusiuni
grave asupra finanţelor publice naţionale. În plus, Curtea poate fi sesizată cu orice
neîndeplinire, de că tre un stat membru, a obligațiilor ce decurg din dreptul Uniunii, iar în
situaţia neexecută rii unei hotă râ ri de constatare a unei astfel de neîndepliniri, aceasta îi
poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalită ţi cu titlu cominatoriu. Cu toate
acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei mă surile de transpunere a unei
directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea Comisiei, o
sancțiune pecuniară chiar de la prima hotă râ re de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Curtea de Justiţie lucrează totodată în colaborare cu instanţele naţionale, instanţe de drept

comun în domeniul dreptului Uniunii. Orice instanţă naţională sesizată cu un litigiu
referitor la dreptul Uniunii poate şi uneori trebuie să adreseze Curţii de Justiţie întrebă ri
preliminare. În acest mod, Curtea se pronunţă asupra interpretă rii unei norme de drept al
Uniunii sau verifică legalitatea acesteia. Evoluţia jurisprudenţei sale ilustrează contribuţia
Curţii la crearea unui spaţiu juridic care îi priveşte pe cetă ţeni, fiind menit să le protejeze
drepturile conferite acestora de legislaţia Uniunii în diverse domenii ale vieţii lor cotidiene.
BIBLIOGRAFIE:

• „Dreptul Instituțional al Uniunii Europene„ – Vătăman Dan, București, 2010;

• „Dreptul Instituțional al Uniunii Europene” – Sean Van Raepenbusch, traducere de

Anca Măgurean, Irina Dobrinescu, Georgiana Olaru, București, 2014;

• „Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudență și doctrină. Ediția a IV-a” – Paul

Craig, Grainne de Burca, editura Hamangiu, București, 2009.