Text:

Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grãdina Edenului, ca s-o lucreze și s-o
pãzeascã. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți sã mãnânci dupã plãcere din
orice pom din grãdinã; dar din pomul cunoștinței binelui și rãului sã nu mãnânci, cãci în ziua în
care vei mânca din el, vei muri negreșit.”
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul sã fie singur; am sã-i fac un ajutor
potrivit pentru el.”
Domnul Dumnezeu a fãcut din pãmânt toate fiarele câmpului și toate pãsãrile cerului; și
le-a adus la om, ca sã vadã cum are sã le numeascã; și orice nume pe care-l dãdea omul fiecãrei
viețuitoare, acela-i era numele. și omul a pus nume tuturor vitelor, pãsãrilor cerului și tuturor
fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a gãsit nici un ajutor, care sã i se potriveascã.
Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om și omul a adormit; Domnul
Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din
om, Domnul Dumnezeu a fãcut o femeie și a adus-o la om. Și omul a zis: „Iatã în sfârșit aceea
care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie (ebr.: ișa = femeie),
pentru cã a fost luatã din om (ebr.: iș = bãrbat).”

Tema: Planul lui Dumnezeu pentru primul om

Figuri de stil:
- Epitete (ajutor potrivit)
- Metafore ( mănânci după păcere; os din oasele mele si carne din carnea mea)
Ideile principale:
- Responsabilitatea muncii
- Nevoia unui ajutor (Responsabilitatea familiei)
- Comuniunea cu Dumnezeu (cuvant si comunicare)
 Dezvoltare:
Introducere:
Se spune că undeva prin China a existat un creștin foarte devotat Domnului și un adevărat
vestitor al evanghelie. Și deși credincios, acest om era un om tare sărac. Așa că un frate avea
întotdeauna grijă să îi aducă câte ceva de mâncare și printre cele aduse, îi aducea și unt. Untul era
foarte rar. Și faptul acesta l-a făcut pe credinciosul nostru să se gândească… cum oare să
multumească Domnului pentru atâta îndurare? Acuma el avea unt. Și în fiecare dimineață, acesta
îngenunchia la fereastră și pe pervazul ferestrei punea bucata de unt în semn de mulțumire
înaintea cerului.
Probema lui era însă că a scurt timp, pisica sa, micul său companion, și-a dat seama. Și
când termina rugăciunea, pisica termina și ea untul.
Atunci, credinciosul nostru înainte de orice rugăciune, lega pisica de pat, punea untul pe
pervaz și îngenunchea înaintea ferestrei.
Anii au trecut, multe suflete s-au întors prin acest om la Dumnezeu și biserica acestui om
a crescut. Casa pastorului, a credinciosului nostru, a fost mereu deschisă și bine primiți toți cei ce
voiau să aibă părtășie.
Într-o zi credinciosul nostru a murit, dar în mintea tuturor a rămas imaginea acestui
gigant al credinței. De aceea în biserica aceea nu era nimeni care să nu aibă o pisică, pe care
dimineața o legau de pat în fiecare dimineața, în timp ce puneau untul pe fereastră, pentru
rugăciune. Așa au văzut ei la acest om.
Modelul lor spiritual făcea lucrul acesta în fiecare zi. Și atunci când s-au uitat la viața lui
spirituală nu au putut să nu ia și aceast obicei a său.
Vedeți dumneavoastră fiecare dintre noi ne facem o imagine despre spiritualitate, fiecare
avem în mintea noastră o schiță despre cum ar arăta omul spritual și cum ar trebui să fim noi.
Problema în viața noastră spirituală este că de multe ori mai adăugăm ceva pe aici, mai scoatem
ceva de pe acolo. Și ajungem să creem o formă, o tradiție frumoasă poate, dar lipsită de conținut.
Ceea ce avem nevoie este să ne expunem adevăratei spiritualități. Aș dori ca în dimineața
aceasta să intrăm în paradisul lui Dumnezeu, să intrăm în Eden și să vedem cum au fost lucrurile
atunci când Dumnezeu le-a făcut perfecte. Cum au fost lucrurile atunci când Adam era un om
spiritual și ce înseamnă adevărata spiritualitate.
1. Adevărata spiritualitate se responsabilizează
Primul aspect al adevăratei spiritualități, primul lucru pe care Dumnezeu îl învață pe
Adam despre spiritualitate este să fie responsabil pentru grădină. Spiritualitatea întotdeauna se
responsabilizează.
 Adam putea să spună: “Doamne, uite, înțeleg că au crescut buruienile în grădină, dar mie
îmi place să mă rog. Astăzi vreau să mă rog.” Nu. Cel mai spiritual lucru pe care îl putea face
Adam era să muncească, era să se responsabilizeze.
Uneori avem această imagine duală: pe de-o parte este viața mea cu Dumnezeu și pe de
altă parte lucrul, familia și celelalte. Pe de-o parte lumea materială și pe de cealaltă parte cea
spirituală. Dar nu asta este viziunea lui Dumnezeu. Da, imaginea păgână aceasta este, da, putem
vedea asta la budiști sau la yogini. Putem vedea asta în filozofia grecească. NU putem vedea asta
în creștinism. Dumnezeul nostru este dumnezeul care a creat atât lumea fizică, materială, cât și
cea spirituală. Este dumnezeul care îți cere închinare atât în întâlnirea spirituală, intimă cu El, cât
și în lucrurile cotidiene. Este Dumnezeul caruia îi predai nu doar timpul tău de rugăciune, ci
tooot timpul tău. Adevărata spiritualitate se responsabilizează pentru Dumnezeu.

Am întânit frați care de multe ori își descriau viața în felul acesta: “Ce să fac, frate! Alerg
pentru lumea aceasta!” Prieten drag, dacă ăsta e felul în care îți descrii viața este o problemă. Fie
de neînțelegere, fie de idolatrie. Dumnezeu te vrea cu gelozie pentru sine. Nu există creștin care
a predat doar o oră pe zi, ori ai predat tot ori nu. Lasă-mă să te întreb un lucru: “Este serviciul
locul unde îl slujești pe Dumnezeu? Este serviciul metoda prin care îl slujești? Faci lucrurile ca
pentru el? Sunt angajații tăi oamenii peste care Dumnezeu te-a pus responsabil?” Lasă întrebările
acestea să te cerceteze. Lasă-le să te pătrundă. Dacă da, atunci dragul meu vreau să îți dau o
veste bună: Tu nu alergi pentru lume. Dacă nu, dacă serviciul tău este doar o metodă de a te sluji
pe tine, prietene ai un idol mare. Trebuie să te pocăiești.Adevărata spiritualitate se
responsabilizează!
Fiecare dintre noi, fraților, avem o pătrățică pe care Dumnezeu ne-a dat-o în
responsabilitate. Fiecare avem o grădină de îngrijit și de păzit. E treaba ta să știi care ți-e grădina.
Pentru că, frate scump, Dumnezeu îți va cere socoteala pentru grădina ta! Noi de multe ori am
vrea să schimbăm grădina. Toată familia face curat prin casă, tu studiezi din Biblie! E teancu de
vase mai mare ca tine, dar tu trebuie să te închini! Și ceilalți se închină când te văd! 
Ia-ți grădina în primire! Adevărata spiritualitate se responsabilizează.
Un consilier povestea că odată că un cuplu în vârstă a venit la consiliere. Se vedea după
ei că erau pur și simplu consumați. Au început să povestească și în timp ce povestea, doamna a
început să plângă. Își pierduseră speranța pentru că aveau un fiu aproape de 30 de ani. Nu avea
muncă, abandonase școala, nu avea soție, nu avea prieteni. Se apucase de droguri de tânăr, acum
însă spunea că s-a lăsat. Cu toate astea, îl vedeau de multe ori cu tot felul de persoane dubioase.
Și nu știau pur și simplu ce pot face pentru a-l opri să-și distrugă viitorul. El însă spunea tot
timpul că nu are nicio problemă și că părinții lui au luat-o razna.
Răspunsul consilierulul i-a uimit pe părinți: “Eu cred că fiul dumneavoastră are dreptate.
El nu are nicio problemă, pentru voi le-ați luat pe ale lui și acum voi sunteți cei cu probleme.
Defapt el este iresponsabil și fericit, iar voi sunteți responsabili și pentru el și nefericiți”
 Vedeți unde apar probleme. Problemele apar fie când lărgim granițele grădinii noastre, fie
când le strâmtăm. Tu ai o grădină prietene, cu limite bine stabilite de Dumnezeu. Ia-o în primire.
Sunt momente când ai nevoie de ajutor? Categoric. Dar adevărata spiritualitate se
responsabilizează.
Acesta este primul aspect al spiritualității.
2. Spiritualitatea adevărată ascultă
Al doilea aspect al spiritualității este ascultarea. Dumnezeu îi spune lui Adam să
îngrijească grădina și Adam așa face. Dumnezeu îi spune lui Adam să numească animalele și
Adam așa face. Ascutarea, spune cuvântul, face mai mult decât jertfele. Uneori suntem atât de
buni la a inventa tertipuri care să ne ferească pur și simplu de ascultare. Nu vi s-a întâmplat?
Dumnezeu să-ți spună să te împaci cu cineva și să înconjori de câteva ori casa, să te închini, să te
rogi, să citești din Biblie, să faci și mătănii numai să nu trebuiască să bați la ușa lui.
Suntem așa de buni în a ne crea subterfugii, scuze. Adevărata spiritualitate ascultă.
Adevărata spiritualitate se supune, în fața unui Dumnezeu suveran.
Se spune că la Teodor Popescu a venit odată un lăutar violonist și avea mustrări de cuget
pentru că singurul său venit era din cântatul la nunți.
“Frate Teodor, nu știu ce să fac, să mai cânt la nunți?” “Cântă, Puică, cântă”, după un
timp iar se întoarse “Frate Teodor, nu știu ce să fac, să mai cânt la nunți?” “Cântă, Puică, cântă”
Într-o zi, Puică al nostru a venit plin de veselie. “Frate Teodor am zdrobit vioara de un
stâlp și nu mai vreau sa mai aud de nunți.” “Păi cine ți-a zis asta, Puică?” “Domnul Isus.” “E,
acum e bine”
Vedeți dumneavoastră există o viață spirituală pe care Dumnezeu a născut-o în noi și
această viață ne învață în primul rând supunerea. Pentru că adevărata spiritualitate ascultă!
Degeaba te rogi să vezi dacă e voia Domnului să te căsătorești cu acel baiat necredincios,
degeaba te rogi pentru acea afacere compromițătoare, degeaba te rogi orice alt lucru pentru că
Dumnezeu a dat niște legi clare pe care trebuie în primul rând să le asculți.
3. Adevărata spiritualitate nu rămâne singură
Una din greșelile dese pe care le facem atunci când studiem acest texte este să credem că
cuvântul “ajutor” determină oarecum o ierarhie. Arată cumva inferioritate a femeii. Însă cuvântul
pe care Dumnezeu îl folosește în versetul 18 și tradus de Cornilescu ca “ajutor potrivit” este
folosit în ebraică pentru ajutorul pe care Dumnezeu îl oferă în general lui Israel. Mai mult chiar
termenul de “potrivit” , neged înseamnă corespunzător sau egal cu el.
Deși textul vorbește despre un cuplu, aș dori să extind principiul acesta puțin mai mult.
Ajutorul lui Dumnezeu în viața ta vine de multe ori prin cel pe care El l-a pus lângă tine. Ceea ce
îmi place cel mai mult în această narațiune este că Dumnezeu îl lasă pe Adam până în punctul
când acesta își simte nevoia. Până când vede că toate animalele au o pereche și el nu are pe
nimeni. Parcă incusiv în vorbe sale se citește nerăbdarea “În sfârșit carne din carnea mea”
Știți care este tragedia veacului nostru? Că suntem atât de conectați pe tot felul de canale
de socializare, încât am pierdut orice conexiune dintre noi. Cu toate astea Biblia ne îndeamnă să
ne purtăm poverile unii altora pentru că adevărata spiritualitate simte nevoia de alții. Adevărata
spiritualitate nu rămâne singură.
Acum o să mă întrebați, cum să ne purtăm poverile unii altora, că mai devreme am zis că
adevărata spiritualitate e responsabilă de grădina ei, nu?
Ei bine, pentru aceasta vă invit în Galateni 6:2-4. Pavel vorbește despre aceași tensiune
dintre sarcina pe care ne-o purtăm unii altora și sarcina noastră. Din fericire limba greacă ne
ajută aici pentru că sunt folosite două cuvinte diferite bare și ergon. Pe de-o parte este vorba de
βαρη (bare) o sarcină prea grea, care te istovește și care te-ar putea strivi sub greutatea ei și la
care ai nevoie de ajutor, sarcina pe care ne-o purtam unii altora. Pe de altă parte este vorba de
εργον (ergon) o sarcină normală, sarcina zilnică a unui lucrător.
Prin urmare suntem chemați să purtăm împreună sarcinile pe care nu le putem duce
împreună. Uitați-vă la Domnul Isus care vine să împlinească ceea ce noi nu puteam împlini
vreodată. Care ridică povara grea a păcatelor noastră, care ne-ar fi fost imposibilă nouă.
Adevărata spiritualitate se responsabilizează (sau își poartă sarcina), ascultă și simte nevoia de
alții (sau poartă poverile împreună cu alții).
Sunt dragul meu o grămadă de poveri în biserică unde este nevoie și de ajutorul tău. Oare
ne mai pasă de poverile lui Dumnezeu pentru această lume pierdută? Mai simțim nevoia de
ajutor potrivit?
Este familia ta mediul în care vă purtați poverile unu altuia? Sau este ea mediul în care
unul poartă poverile altora? Este familia locul în care te uiția la soția ta sau te uiți la soțul tău și
vezi în el ajutorul supranatural a lui Dumnezeu? Adam se uită la Eva și vede în ea “ajutorul
potrivit” sau ajutorul supranatural a lui Dumnezeu.
4. Adevărata spiritualitate caută intimitate cu Dumnezeu
Nu în ultimul rând adevărata spiritualitate cere intimitate cu Dumnezeu. Relația lui Adam
cu Dumnezeu este absolut fascinantă. Era o cântare mai veche care zice “ Cu Dumnezeu în
fiecare zi, așa umbla Enoh în lumea veche, ca doi prieteni pribegind pereche”. Dar așa umbla și
Adam. Ca doi prieteni.
Vedeți, când Adam cade, Dumnezeu nu vine imediat. Ci vine în răcoarea dimineții.
Probabil astfel de întâlniri erau obișnuite pentru Adam. La micul-dejun Adam îl avea invitat pe
însuși Dumnezeu. Adevărata spiritualitate cere intimitate cu Dumnezeu. Adevărata spiritualitate
se trezește dimineața și nu uită să mulțumească. Cum este drag prieten viața ta de rugăciune, cum
este timpul petrecut în Cuvânt. Adam avea grijă să păstreze cuvântul dat de Dumnezeu, chiar și
pe Eva o învață.
 Probabil că acesta este și motivul pentru care relația lui Adam cu Dumnezeu este atât de
strânsă încât pare că se simt unul pe celălalt. Dumnezeu are grijă ca toate nevoile lui Adam să fie
împlinite, în timp ce Adam se lipește cu toată inima de Dumnezeu. Parcă inclusiv în glasul lui se
vede o așteptare a promisiunii lui Dumnezeu: “În sfârșit, os din oasele mele și carne din carnea
mea”. În sfârșit, Doamne, îți văd promisiunea. Inima lui Adam bate în același timp cu inima lui
Dumnezeu.
Dragul meu veșnicia nu începe undeva în viitor, veșnicia începe de aici “Și viața veșnică
este aceasta” , spune Domnul Isus, “să te cunoască pe tine singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus
Hristos pe care l-ai trimis Tu”( Ioan 17:3) . Îl cunoști tu. Frate drag, lasă-mă să-ți pun o întrebare,
îl cunoști tu astăzi mai mult decât l-ai cunoscut acum zece ani? Mai mult decât acum un an? Ai
crescut în vreun fel în părtășia cu el?
Adevărata spiritualitate știe să se responsabilizeze, adevărata spiritualitate știe să asculte,
ea nu rămâne singură, și adevărata spiritualitate are intimitate cu Dumnezeu. Prietene dacă îți
lipsește una dintre acestea înseamnă că viața ta spirituală s-a oprit undeva sau poate nu ai avut-o
niciodată. Nu ai vrea astăzi să începi o viață spirituală din abundență. Dragul meu, spirituali nu
ne naște din păcate. Deși suntem ființe spirituale, Biblia spune că Adam la un moment dat a
căzut în neascultare și totul s-a rupt. Toți cei născuția din Adam după, atât eu cât și tu, au murit
spiritual. Nu mai există viață sprituală. “Căci toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui
Dumnezeu” spune Apostolul Pavel, dar Dumnezeu a creat o metodă. Dumnezeu vrea să ne
readucă pe fiecare dintre noi iarăși în lumea Lui. Dumnezeu ne resuscitează viața spirituală. Ne
duce în lume unde omului îi era imposibil să ajungă. Dumnezeu îl trimite pe Isus Hristos să ne
plătească biletul către lumea lui Dumnezeu.
Ști cât a costat biletul tău, prietene. A costat sânge de Dumnezeu, a costat viața lui Isus
Hristos și a costat o înviere. Putea vreunul dintre noi plăti prețul acesta? Puteam plăti eu sau tu
biletul? Nu ai vrea azi să accepți biletul plătit de Isus Hristos?
Poate că sunt aspecte ale vieții spirituale pe care nu le poți găsi. Poate, la fel ca și mine,
te-ai chinuit cândva să ai măcar câteva. Dar chiar dacă le putem mima perfect, dragul meu
prieten, singurul care poate reda viața spirituală este Dumnezeu. “În el era viața” spune apostolul
Ioan,”și viața era lumina oamenilor”. Acest el, acest Isus Hristos vrea să-ți dea viața și te cheamă
astăzi să-l primește. Fraților, Isus vrea să ne dea belșugul vieții cu el și te cheamă azi să îl cunoști
mai mult și să fii mai spiritual. Amin!