Sunteți pe pagina 1din 14

TURISMUL – COMPARAȚIE ÎNTRE ROMÂNIA ȘI SPANIA

CUPRINS

INTRODUCERE 3
COMPARAȚIA ÎNTRE TURISMUL DIN ROMÂNIA ȘI TURISMUL DIN SPANIA 4
CONCLUZII 10
BIBLIOGRAFIE 11

2
Introducere

Turismul este o activitate economică importantă, cu un impact extrem de pozitiv asupra creșterii
economice și ocupării forței de muncă în Europa. El ocupă, de asemenea, un procent tot mai
însemnat din viața cetățenilor europeni, numărul celor care călătoresc în scop personal sau
profesional fiind din ce în ce mai ridicat. Turismul este o activitate legată de patrimoniul cultural
și natural, precum și de tradițiile și culturile contemporane ale Uniunii Europene; el ilustrează în
mod exemplar necesitatea concilierii creșterii economice cu dezvoltarea durabilă, inclusiv cu
dimensiunea etică a acesteia. De asemenea, turismul joacă un rol important în consolidarea
imaginii Europei în lume, în protecția valorilor și în promovarea atractivității modelului
european, care este rezultatul a secole de schimburi culturale, de varietate lingvistică și de
creativitate. (Comisia Europeană)
Europa este destinația turistică favorită la nivel mondial. Turismul deține un rol esențial în
dezvoltarea multor regiuni europene, în special regiunile mai puțin dezvoltate, datorită
potențialului său considerabil de contagiune și creare de locuri de muncă, în special în rândul
tinerilor. De asemenea, turismul a dat dovadă de o reziliență semnificativă, înregistrând o
creștere constantă pe parcursul crizei recente.
Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) sprijină competitivitatea, durabilitatea și
calitatea turismului la nivel regional și local. Turismul este, fără îndoială, strâns corelat cu
utilizarea și dezvoltarea capitalului natural, istoric și cultural și cu atractivitatea orașelor și
regiunilor ca spații propice traiului, activităților profesionale și vizitelor de agrement. Totodată,
acesta este în strânsă legătură și cu dezvoltarea, inovarea și diversificarea de produse și servicii
destinate vizitatorilor.
Perioada de programare 2014-2020
Turismul nu a fost inclus ca obiectiv tematic în cadrul regulamentelor privind fondurile
structurale și de investiții europene, deoarece reprezintă mai degrabă un mijloc sau un sector
decât un obiectiv. Totuși, regulamentele prevăd multe posibilități de investiții inteligente în
turism.
Turismul va continua să ocupe un loc important la nivelul investițiilor planificate din FEDR,
precum și al investițiilor conexe în conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea
patrimoniului natural și cultural , dispunând de o alocare prevăzută din FEDR de aproximativ 8
miliarde de euro.
Lucrarea de față prezintă o comparație realizată între turismul din România și turismul din
Spania pe baza unor criterii prestabilite.

3
Comparația dintre turismul din România și turismul din Spania

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate.


Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții
Munți Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării, care este cea mai mare deltă europeană atât
de bine păstrată. În România este prezentă o abundență a arhitecturii religioase și a orașelor
medievale și a castelelor, ce accentuează și valorifică potențialul turistic al României.
În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de 60%
dintre turiștii străini provin din țările membre UE). Stațiunile maritime Năvodari, Mamaia,
Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus,
Saturn, Mangalia, 2 Mai și Vama Veche (numite și Riviera Română) sunt principale atracții
turistice pe timp de vară.
În timpul iernii, stațiunile de ski Sinaia, Bușteni, Semenic, Azuga, Straja, Păltiniș, Rânca,
Cavnic, Arieșeni, Predeal și Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor.
Pentru atmosfera lor istorică și pentru castelele aflate acolo, numeroase orașe transilvănene
precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Alba-Iulia, Timișoara, Cluj-Napoca, Arad sau Târgu Mureș au
devenit niște importante puncte de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural
ce se concentrează asupra promovării folclorului și tradițiilor. Principalele puncte de atracție le
reprezintă Castelul Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din
Transilvania ori Cimitirul Vesel din Săpânța. Alte atracții turistice importante din România sunt
cele naturale precum Delta Dunării, Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și încă alte câteva peșteri
din Munții Apuseni.
Turismul în Spania
Spania ocupă aproximativ 85% din Peninsula Iberică şi este înconjurată de apă pe 88% din
perimetru; coasta ei mediteraneană este de aproximativ 1660 km lungime, iar coasta atlantică
este de 710 km lungime. Este situata in extremul sud occidental al continentului, limitata de
Marea Cantabrica si Franta in partea de nord, Marea Mediteranain est si sud, Portugalia si
Oceanul Atlantic in partea de vest. Clima este de tip mediteranean, marcata de temperaturi
extreme, in general, cu precipitatii insuficiente,exceptand partea de nord care este mult mai
umeda.
Spania este principala destinaţie a turismului emiţător pentru majoritatea statelor UE, turismul
contribuind cu 12% la PIB. 
Legislatia spaniola in materie de turism este adaptata la cerintele Directivei Uniunii Europene nr.
90/314 din iunie 1990, care prevede protectia turistului in calitate de consumator. Conform
acestei directive agentiile de turism au urmatoarele obligatii :
 sa ofere turistilor informatii concrete despre serviciile vandute

4
 sa asigure protectia sanatatii si securitatea consumatorilor, oferindu-le o maxima
eficienta a banilor cheltuiti
 sa inmaneze turistilor documente justificative la incasarea banilor pentru servicii
 sa raspunda pentru natura si tipul produsului turistic pe catre il produc si
comercializeaza.
Legat de cadrul legislativ al functionarii sectorului turism in Spania, nu exista o lege a turismului
cu caracter national, ci fiecare comunitate autonoma isi are propria legislatie in domeniu.
Clasificarea structurilor de primire este diferita de la o comunitate la alta; cele mai multe
comunitati autonome clasifica structurile de primire astfel: - unitati turistice hoteliere - unitati
turistice extrahoteliere. Din prima categorie fac parte: hotelurile, hostelurile si pensiunile. Din
grupul hotelurilor fac parte hotelurile si hotelurile - apartament. Hotelurile pot fi clasificate de la
5 la 1 stea, apartamentele si hostalurile de la 4 la 1 stea, iar pensiunile de la 3 la 1 stea. Din cea
de-a doua categorie fac parte: apartamentele turistice, campingurile, zonele de campare
municipale, vilele de vacanta, unitatile agro-turistice, hanurile, taberele scolare ,etc.
Comunitatea Autonoma cu cel mai mare numar de locuri de cazare sunt Insulele Baleare care
22,1% din capacitatea de cazare a Spaniei, urmata de Catalonia cu 18,8%, Andalucia cu15,1%,
Insulele Canare cu 10,9% si Comunitatea Madrid cu 4,9%.
Spania este prin excelenta o piata primitoare de turisti. Minunatele plaje, varietatea peisajului,
istoria fascinanta, fac ca aceasta tara sa fie destinatia principala a europenilor. Principalele piete
emitatoare pentru Spania (care reprezinta peste 66% din numarul sosirilor) sunt:
 Marea Britanie 29%
 Germania 17%
 Franta 13%
 Tarile de Jos 5%
 Italia 2%
Cheltuiala medie zilnica a turiștilor in Spania a fost de, 160 euro, structura de primire preferata
fiind hotelul, peste 60% din numarul turistilor.
Aşezată între Europa şi Africa, ca poarta între cele două continente, Spania a jucat un rol
determinant în istoria lumii. Astazi, aceasta ţară cu o populaţie de aproape 50 de milioane de
locuitori se mândreşte cu una dintre cele mai bogate oferte turistice ale Europei: oraşe
monumentale şi cosmopolite cum ar fi Madridul, Barcelona sau Valencia, cele peste 2000 de
castele, cetaţi şi palate, insulele Canare si Baleare, plajele nesfârşite din estul ţarii, nenumaratele
festivaluri tradiţionale, gastronomia bogata şi diversificată şi, nu în ultimul rând, specificul unui
popor care, în ciuda globalizarii, şi-a pastrat intacte aproape toate tradiţiile.
Litoralul mediteranean, desfăşurat între graniţa cu Franţa, în nord şi strâmtoarea Gibraltar, în
sud, cu patru mari “costa”(Brava,Dorada,Blanca şi del Sol),care includ un lung şir de staţiuni
5
balneomaritime (Torremolinos, Marbella, Estepona, Fuengirola, Benidorm, Tossa del Mar,
S’Agaro, San Felin de Guixols etc.), unele fiind şi renumite oraşe istorice
(Barcelona,Valencia,Alicante,Cadiz,Malaga etc). Se adaugă Insulele Baleare,cu staţiuni pe
fiecare petec de uscat: Mallorca (Palma de Mallorca,Ricardo Roca, Puerto de Soler, Ses Animes
etc) Menorca, Ibiza (sau Isla Blanca), Formentera etc. Litoralul atlantic, cea mai importanta
staţiune balneomaritimă fiind San Sebastian.
Alte atracţii importante sunt: Santiago de Compostela, unul dintre cele mai importante locuri de
pelerinaj creştine (la Catedrala construită deasupra presupusului mormânt al apostolului
Santiago(Sf.Iacob), oraşele Salamanca(monumente şi una dintre cele mai vechi universităţi din
lume fondată în 1215), Oviedo, Bilbao (faimosul muzeu Guggenheim este principala atracţie a
Ţării Basce datând din secolul XX), Taragona etc., Insulele Canare sunt un arhipelag format din
şapte insule de origine vulcanică din Oceanul Atlantic relativ aproape de coasta nord-vest a
Africii.Insule cu peisaje spectaculoase şi excelente plaje, posibilităţi de practicare a sporturilor
nautice – Gran Canaria (cu cea mai cunoscută staţiune La Palma), Tenerife, Fuerteventura,
Lanzarote, Gomera, El Hierro.

ȚĂRI ROMÂNIA SPANIA

Suprafața 238.397 km2 505.990 km2

Populație 19,53 milioane de 46,66 milioane de


locuitori locuitori
(2018) (2018)
PIB 211,8 miliarde USD 1,311 trilioane USD
(2017) (2017)
Tabel nr.1 : Comparația dintre România și Spania din punct de vedere al suprafeței, al populației
și al produsului intern brut
Sursa: INSSE, INE
România, situată în Europa de Est, în Peninsula Balcanică, are o populaţie de 19,53 de milioane
de locuitori, și are o suprafață de 238.397 km2. PIB-ul României este de 211,8 miliarde USD.
Spania este situată în extremul sud occidental al continentului și are o suprafață de 505.990 km 2,
dublu față de cea a României. Populația Spaniei este aproape triplă față de populația României,
aceasta având 46,66 milioane de locuitori. PIB-ul Spaniei este de 1,311 trilioane USD.

6
ȚĂRI ROMÂNIA SPANIA

Relief Relieful se caracterizează Relieful este complex, format


printr-o mare diversitate și din munţi în partea de nord
complexitate. Din întreaga (Munţii Cantabrici şi Munţii
suprafață a României, 28% Pirinei), în partea centrală
este ocupată de munți, 42% (Munţii Castiliei) şi în partea
dealuri și podișuri, 30% de sud (Cordiliera Betică) cu
câmpii. cel mai înalt vârf continental
ţării, vârful Mulhacen de
3.478 m înălţime în sud la
Marea Mediterană şi zone de
câmpie şi deluroase cu
întinderi mari de terenuri
arabile şi păşuni. Câmpia
centrală este denumită Meseta
şi ocupă aproape jumătate din
teritoriul ţării. Spania are de
asemenea o lungă coastă atât
la Oceanul Atlantic cât şi la
Marea Mediterană. Deţine
insulele Baleare în partea de
est în Marea Mediterană, dar
şi insulele Canare aflate în
Oceanul Atlantic.
Climă Clima Spaniei este departe de
Clima este temperat a fi uniformă: alpină (Pirinei),
continentală oceanică (în nord),
continentală – cu unele
excese – (în regiunile
interioare, mesetine),
mediteraneană (pe litoralul
sudic şi estic, scăldat de
Mediterana) şi chiar
subtropicală (în provinciile
Murcia şi Almeria din colţul
sud-estic al peninsulei.
Vecinii S- Bulgaria S- Gibraltar
S-V- Serbia S-E- Marea Mediterană
N-V- Ungaria N-V, S-V- Oceanul Atlantic
N-E- Ucraina V- Portugalia
E- Republica Moldova N-Franța
Obiective turistice Transalpina, Transfăgărășan, Acvariul Din Barcelona,
Cascada Bigar, Cetatea Alba Apeductul Roman Din
Iulia, Delta Dunării, Salina Segovia, Peștera De La

7
Turda, Viscri, Valea Altamira, Sagrada Familia,
Vaserului, Mânăstirea Curtea Catedrala Santiago De
de Argeș, Castelul Corvinilor Compostela, Palatul Regal,
din Hunedoara, Vulcanii Port Aventura, Puerta Del
Noroioși, Castelul Bran, Sol, Alhambra, Palatul
Castelul Peleș, Cazinoul din Alcazar, Muzeul Prado,
Constanța, Lacul Roșu, Catedrala Din Toledo, Puerta
Biserica Neagră din Brașov, De Alcala, Arco De La
Cetatea Râșnov, Victoria, Torre De Hercules,
Sarmizegetusa Regia, Lacul Palacio De Santa Cruz,
Sfânta Ana, Sibiu- oraș Minele Las Medulas, Plaza
medieval, București-capitala De Espana, Muzeul Don
țării cu numeroase obiective Quijote, Catedrala De
turistice, etc. Siguenza, etc.
Tabel nr.2 : Comparația dintre România și Spania din punct de vedere al cadrului natural
Surse:https://www.libertatea.ro/lifestyle/obiective-turistice-din-romania-2665766,
https://blog.worldlifetimejourneys.com/ro/spania-ro.html,
https://www.directbooking.ro/obiective-turistice-spania.aspx
Conform informațiilor prezentate în tabelul de mai sus, ambele țări au o mare diversitate de
obiective turistice, acesta reprezentând un punct comun al celor două.

ȚĂRI ROMÂNIA SPANIA

Nr. de turiști 2,8 milioane (2018) 78,4 milioane (2018)

Nr. de nopți de cazare 5,3 milioane (2018) 305,9 milioane (2018)

Capacitatea de cazare 8.849 structuri de cazare 153.121 structuri de cazare


(2018) (2018)
353.308 locuri (2018)

Veniturile încasate din 2,24 miliarde de euro (2018) 54,7 miliarde de euro (2018)
turism

Tabel nr.3 : Comparația dintre România și Spania din punct de vedere al nr. de turiști, nr. de
nopți de cazare, capacitatea de cazare și veniturile obținute din turism
Surse : INSSE, INE, EUROSTAT
Așa cum se poate observa și în tabelul de mai sus , a fost realizată o comparație între cele două
țări pe baza unor criterii , și anume : nr. de turiști, nr. de nopți de cazare, capacitatea de cazare și
veniturile obținute din turism. Conform datelor prezentate , există diferențe foarte mari între
8
România și Spania .În anul 2018 , 78.4 milioane de turiști au vizitat Spania , pe când în România
au fost doar 2.8 milioane . De asemenea , Spania dispune de un număr mult mai mare de unități
de cazare decât România. În ceea ce privește sumele încasate din turism, România a obținut doar
2.24 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 1% din PIB, pe când veniturile Spaniei au fost de 54,7
miliarde de euro, având o pondere de 15% în PIB.

Concluzii

9
Turismul oferă ocazia de a promova în întreaga lume Europa, talentele acesteia, bogăţia
patrimoniului şi istoriei sale, rezultatele unor secole de schimburi culturale, de diversitate
lingvistică şi de creativitate. Turismul poate spori patrimoniul cultural şi natural şi poate
participa la formarea unei identităţi europene. Turismul reprezintă, de asemenea, un sector
esenţial al economiei europene, care contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii Europene
privind dezvoltarea durabilă, creşterea economică, ocuparea forţei de muncă şi coeziunea
regională. Călătoriile în Uniunea Europeană, acţiunile desfăşurate de Uniunea Europeană pentru
un turism de calitate, destinaţiile europene de excelenţă şi turismul cultural sunt doar câteva
dintre obiectivele de atins la nivelul Uniunii Europene.
Sectorul turismului intră într-o etapă de creştere constantă a dinamici călătorilor şi turismului şi a
cheltuielilor alocate în acest scop, de creştere a competiţiei între regiuni şi ţări de destinaţie, de
creştere a conştiinţei importanţei şi atenţiei acordate formelor de impact al turismului economiei,
socio-culturii şi din punct de vedere al mediului
Zonele vitale pentru progresul şi extindere vor fi planificarea dezvoltării turismului
corespunzătoare şi integrată ducând la strategii de dezvoltare complete şi clare, colaborarea între
sectorul public şi particular, respectiv canale pentru consultări şi programe comune pentru
activitatea între Ministerele Turismului şi acolo unde este relevant alte Departamente
Guvernamentale şi operatori de voiaj şi turism, precum şi colaborarea regională cuprinzând
aspecte la fel de variate ca şi standardele comerciale şi promovarea regională.
Există o serie de implicaţii ale aderării la UE care vizează direct turismul din România :
 numărul de turişti străini din UE care vizitează România este posibil să crească;
 creşterea competiţiei atât la nivel de destinaţie cât şi la nivelul operatorilor din turism;
 calitatea produsului turistic a devenit un factor decisiv;
 turiştii au conştientizat drepturile pe care le au ca şi consumatori;
 protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă condiţionează dezvoltarea turismului;
 un accent mai mare pus pe dezvoltarea turismului la nivel regional;
 intensificarea cooperării între diferiţii operatori din turism la nivelul unei destinaţii
turistice;
 marketingul turistic constituie o prioritate;
 accesul la finanţările oferite de Uniunea Europeană facilitează dezvoltarea turismului şi
a infrastructurii în zonele cu potenţial turistic din România.

Bibliografie

10
1. www.eurostat.com – accesat la data de 10.01.2020
2. https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/themes/tourism/ – accesat la data de
10.01.2020
3. https://cantemir.ro/cursuriudc/1sem1/Facultati/Geografie/Anul%203/Turism%20in
%20Uniunea%20Europeana/Turismul_in_Uniunea_Europeana.PDF – accesat la data de
10.01.2020
4. https://ziarulromanesc.es/record-de-turisti-straini-in-spania-comparatie-necrutatoare-cu-
romania/ – accesat la data de 11.01.2020
5. https://www.wall-street.ro/articol/Turism/239197/numarul-strainilor-care-au-vizitat-
spania-in-crestere-turismul-spaniol-15-pondere-in-pib.html#gref - accesat la data de
11.01.2020
6. http://www.zepelintour.ro/prezentare-spania-166-0.html – accesat la data de 11.01.2020
7. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:52010DC0352 – accesat
la data de 11.01.2020
8. http://www.insse.ro/cms/ro – accesat la data de 10.01.2020
9. https://www.economica.net/spania-aproape-de-a-inregistra-un-nou-numar-record-de-
turisti-straini_163137.html – accesat la data de 10.01.2020
10. https://blog.worldlifetimejourneys.com/ro/spania-ro.html – accesat la data de
11.01.2020
11. https://www.libertatea.ro/lifestyle/obiective-turistice-din-romania-2665766 – accesat la
data de 11.01.2020
12. https://www.directbooking.ro/obiective-turistice-spania.aspx – accesat la data de
11.01.2020

11
12
13
14

S-ar putea să vă placă și