Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cafeaua solubila
Se cunosc mai mult de 60 de specii din genul Coffea L (Rubiaceae). Cele mai importante
sunt: Coffea arabica Linnacus (cafea Arabica); Coffea canephora Pierre e Froehner (cafea
Robusta); Coffea liberica Hiern (cafea Liberica) şi Coffea dwevre De Wild şi Durand (cafea
Excelsa). Cafeaua Arabica şi Robusta acoperă mai bine de 99% din producţia mondială de cafea,
pe când Liberica şi Excelsa contribuie cu mai puţin de 1%. Ţările cele mai mari producătoare de
cafea sunt: Brazilia, Columbia, Indonezia şi Mexic. În anii 1995/1996 producţia de cafea a fost
de 86,2 milioane de saci (fiecare sac având 60 de kilograme de cafea verde).
Acum se poate cumpără a mare varietate de produse din cafea. La târgul internaţional de
cafea se regăsesc mai mult boabe de cafea verde. În orice caz, în zilele noastre li se oferă
consumatorilor o multitudine de sortimente: boabe de cafea prăjite, cafea prăjită şi măcinată,
precum şi extracte lichide şi uscate de cafea (cafea solubilă). Mai mult cafeaua poate fi
amestecată cu substinuenţi ai cafelei şi vândută ca atare. Boabele de cafea pot fi stropite cu
aromatizanţi lichizi pentru a reproduce gustul de cafea. Pe piaţă se regăsesc şi extracte de cafea
care conţin lapte (cafea cu lapte, capucino) precum şi forma decofeinizată a acestor produse.
Existenţa mai multor calităţi este rezultatul diferitelor varietăţi de boabe de cafea şi a
regiunilor în care sunt cultivate. Aceste caracteristici duc la stabilirea preţului pe piaţă şi la
evidenţierea producătorilor mai puţin cinstiţi.
Industria cafelei a alocat timp considerabil şi a făcut un efort pentru a asigura atât
calitatea cât şi autenticitatea produselor şi pentru a dezvolta metode analitice care să servească
acestui scop.
Scurt istoric
Cafeaua a fost prima dată menţionată de către un fizician arab numit Rhazes, prin anul
900. La început a fost considerat un aliment, apoi vin, un medicament, iar în cele din urmă o
băutură. Utilizarea ei ca băutură caldă începe în urmă cu 700 de ani.
La început boabele de cafea erau zdrobite şi amestecate cu grăsime, pentru a forma bile
de mâncare. Arborele de cafea provine din Etiopia. De aici el a fost dus în Arabia, India, Ceylon,
Java, Martinique,Surinia, Brazilia, Filipine, Mexic. Cele mai recente extinderi au fost în Africa şi
Indochina. Băutura a fost introdusă din Arabia în Turcia, unde cafenelele au început să
funcţioneze din 1554, Veneţia 1615, Franţa 1644, Anglia 1650, America N 1668, prima cafea din
Londra 1652.
Botanică
Arborele de cafea cultivat în cea mai mare parte pentru boabe, este Coffea Arabica. Alte
specii nu sunt frecvent întâlnite în producţie cum ar fi C. Liberica şi C. Robusta. C. Arabica este
o plantă care creşte la o înălţime de 14 – 20 de picioare, dar de obicei este ţinută la 6 picioare.
Fac fructe, frunze şi înfloreşte în aceeaşi perioadă.
Cerinţele faţă de lumină. Arborele de cafea în mediul său natural se întâlneşte în situaţii
de umbră sau semiumbră. Cu toate că a fost cultivat până nu de mult în condiţii de semiumbra (la
umbra arborilor din pădurile tropicale) totuşi astăzi această cultură este pe cale de a fi
abandonată, plantaţiile făcute în cultură intensivă, fără umbră, cu rezultate foarte bune. Mai
multe experienţe efectuate în diferite ţări au demonstrat că arborele de cafea cultivat în plin soare
a dat o producţie mai mare ca cel cultivat la umbră, cu condiţia ca să fie utilizate îngrăşămintele.
La o cantitate anuală de precipitaţii sub 800 – 1000mm, chiar dacă ploile sunt bine
repartizate, cultura cafelei devine nesigură şi cu producţii fluctuante.
C. Robusta cere cantităţi mai mari de precipitaţii decât C. Arabica, dar suportă bine şi o
perioadă secetoasă scurtă, mai puţin de 80 de zile pe an. Excesul de ploaie (3000 mm) este
dăunător, favorizând dezvoltarea bolilor criptogamice. C. Robusta se acomodează bine şi la
precipitaţii de peste 2000 mm annual (Sumatra, Malaezia etc). umiditatea atmosferică trebuie să
fie mai scăzută pentru C. Arabica faţă de C. Robusta.
Cerinţe faţă de sol. În vederea obţinerii unor producţii bune, arborele de cafea cere un sol
profund, prealabil şi bine structurat. Solurile cele mai favorabile sunt cele forestiere, cu un
conţinut mare în materiale organice. Se pot înfiinţa plantaţii cu rezultate bune – şi pe solurile din
savane. Cultura arborelui de cafea merge pe soluri mai acide (pH 4,2 – 5,1). Solurile lutoase,
vulcanice sunt cele mai bune pentru cultura cafelei.
Climatul are influenţă pozitivă sau negativă asupra răspândirii cafelei. C. Arabica, de
exemplu, nu suporă climatul ecuatorial, unde este ţinta diferitelor boli. În regiunile ecuatoriale nu
se poate cultiva cu succes decât la altitudine de 1200 – 1500 m, altitudin ce poate să fie mai mică
în funcţie de mărimea latitudinei. Cere o temperatură medie anuală de 18 - 22C şi precipitaţii
1000 – 1500 mm. Cafeaua Robusta, din contră, cere un climat mult mai cald cu o temperatură
medie anuală cuprinsă între 22 - 27C. Această condiţie favorizează cultura în regiunile joase,
unde altitudinea nu depăşeşte 700 – 800 m. unele culturi de C. Robusta se mai află şi la
altitudinea de 1000 m, sau chiar mai mult. Aproape jumătate din cafeaua produsă în lume este
cultivată în Brazilia, la altitudinea de 800 – 1000 m. În Hawai se obţine cafea în plin soare la
nivelul mării (0 altitudine).
Influenţa vântului. Cele două specii de cafea, C. Arabica şi C. Robusta, sunt foarte
sensibile la vânturile puternice, astfel că ele cer terenuri protejate. În cazul că vântul bate în
timpul coacerii, la specia C. Arabica fructele cad în proporţie foarte mare.
Aspecte chimice
În general producerea şi consumul de cafea sunt probleme importante din punct de vedere
al calităţii acesteia. În acest sens interesează conţinutul de cafeină şi caffeol. Cafeina constituie
principalul stimulent. Aceasta creşte capacitatea pentru efortul muscular şi intelectual, fără
reacţii deosebite. Caffeolul dă aroma şi savoarea – un indescriptibil parfum oriental, constituind
principalul element, care ademeneşte la cafea. Există şi alţi componenţi printre care şi aşa numiţii
acizi cafetanici, care în combinaţie cu caffeolul dau băuturii un gust deosebit.
HO O
O
O
N
N N
N N
O N N
O N N OH
OH
OH
cafeina acid cafeic camfaniol
În ceea ce priveşte cafeaua verde, o parte din conţinutul original de cafeină se pierde prin
vaporizare şi se formează caffeolul. Chimiştii recunosc fouă grupe de componenţi care se
formează în timpul coacerii şi sunt solubili în apă – extractele grele şi elementel uşoare aromate.
Termenul de acid cafetanic se referă în cea mai mare parte la acizii clorogenic şi cofalic,
nici unul dintre acestea nefiind un adevăra tanin. Acestea dau totuşi anumite reacţii asemănătoare
acidului cafetanic. Unele cafele vor avea un conţinut de acid cafetanic ridicat, iar altele un
caracter acid ridicat. Analizele chimice arată că aciditate aunor cafele din India de Est, variază de
la 0,013 – 0,33%. Acest lucru arată adevărătul conţinut acid al cafelei şi deşi acesta pare foarte
scăzut, nu este neglijabil.
Elementele aromate uşoare şi alte substanţe care pot fi distilate prin încălzire sunt factori
importanţi în determinarea individualizării cafelelor.aceste componente (caffeol) prezente în
diferitele cafele sunt în ce amai mare parte responsabile de abilităţile noastre. Aceste elemente
dau aroma plăcută şi apetisantă cafelei.
Ca şi toate lucrurile bune din viaţă şe poate abuza şi de consumul de cafea. Un mic sumar
asupra informaţiilor disponibile în ceea ce priveşte farmacologia cafelei indică faptul că ar trebui
consumată cu moderaţie, în special de către copii, cantităţile permise la adulţi variind funcţie de
individ, constituţia individului, modul de viaţă.
Pentru specia Canephora (Robusta), care este autosterilă, reproducerea prin seminţe este
mai dificilă, constituind un inconvenient major, din cauza imposibilităţii de-a obţine plante
omogene şi cu caractere specifice plantelor de la care s-au recoltat seminţele.
Răsadniţa este formată din porţiuni orizontale şi netede de pământ, unde seminţele se
aşază cu partea plată în jos, la o depărtare una de alta de 2 – 3 cm (în ambele sensuri) şi la o
adâncime de 1 – 2 cm. La 1 m2 intră 1000 seminţe şi sunt necesari 1,7 – 2 m 2 cu seminţe pentru 1
ha de plantaţie. Germinaţia are loc într-o lună la o temperatură optimă de 30 - 35C. În timpul
germinării răsadniţele se umbresc. Plăntuţele crescute în răsadniţe pot fi repicate după apariţia
frunzelor cotiledonale, după o triere severă şi o eliminare riguroasă a celor necorespunzătoare.
Pepiniera este împărţită în porţiuni late de 1,2 – 1,5 m cu sol bine pregătit, fără cioburi
sau pietre pe o adâncime de 40 cm, care înainte de însămânţare se dezinfectează. În pepinieră se
plantează plăntuţele scoase din răsadniţă, după 4 – 6 săptămâni, la o distanţă de 20 x 20 cm
pentru Arabica şi 25 x 25 cm pentru Robusta, după un triaj serios şi după eliminarea rădăcinilor
care sunt prea lungi. Trebuie veghiat ca odtă cu plantarea pivotului să nu se curbeze şi coletul să
se afle la suprafaţa solului. Se va face o umbrire slabă şi udarea plantelor cu regularitate, fără
însă a abuza de apă. De asemenea, se va face şi plivirea buruienilor. Pentru un ha de plantaţie
este necesar 1,25 ari de pepinieră.
Butăşirea este o metode de înmulţire pusă la punct cu rezultate spectaculoase, mai ales
pentru C. Robusta. Interesul pentru acest mod de înmulţire constă în faptul că se asigură rezultate
în mod fidel caracterelor plantelor. Plantaţiile care se înfiinţează cumaterial înmulţit prin butăşire
sunt plantaţiile clonale omogene, cu productivitatea mare. Ca infiinţare a plantaţiilor de C.
Robusta, prin utilizarea butaşilor înrădăcinaţi, este necesar să se folosească două clone diferite,
pentru a asigura polenizatori pentru una din plante. Se ştie că la C. Robusta este necesar a
asigura polenizarea cu alte plante, pentru a obţine producţia dorită. Ca atare, obţinerea plantelor
prin butaşi se va face recoltând materialul necesar butăşirii de la plante diferite, care au fost
studiate în prealabil şi care s-au dovedit ca bune polenizatoare.
Plantele care se altoiesc trebuie să fie crescute în pepinieră sau în câmp 12 – 15 luni, să
fie suficient de goase (2 – 3 cm în diametru).
Altoirea se face în despicătură simplă în cap sau laterală. Ramura altoi trebuie să prezinte
un nod cu muguri bine dezvoltaţi la subsuoara frunzelor. Celor două frunze opuse, situate la nod,
li se înlătură limbul, lăsându-se o porţiune de peţiol.
Înfiinţarea plantaţiilor are loc de obicei pe terenuri forestiere după defrişarea totală sau
parţială a pădurii şi arderea materialelor rezultate (după ce s-a luat materialul bun).Distanţele de
plantare, cât şi modul de aranjare a plantelor pe teren (pichetaj), diferă de la o specie la alta.
Întreţinerea plantaţiilor
Îngrăşămintele organice se folosesc în cultura cafelei acolo unde creşterea animalelor este
bine dezvoltată şi se asigură necesarul de gunoi de grajd. Se administrează 20 – 30 tone la hectar
o dată la 2 sau la 4 ani. se mai pot folosi şi resturile de la uzinajul cafelei – sub formă de
compost.
Potasiul este elementul dominant din fructe. Cerinţele cafelei în potasiu sunt moderate. un
rol deosebit îl au şi microelementele, ca magneziul, bor, zinc.
În cultura arborelui de cafea se practică un mare număr de sisteme de tăiere, acestea fiind
în funcţie de specia cultivată (C. Arabica sau C. Canephora (Robusta)) şi de experienţa câştigată
a fiecărei ţări cultibatoare. Tăierile sunt necesare prin faprul că arborele de cafea are tendinţa de
a forma muguri de rod pe lemn de 1 an ce iau naştere spre periferia coronei, fructificare care
trebuie stăpânită şi adusă spre baza ramurilor. Tăierile au scop nu numai asigurarea unei repartiţii
optime a organelor în spaţiu ci şi de a favorizadezvoltarea şi reînoirea ramurilor de rod.
-în perioada de tinereţe tăierile urmăresc formarea unor şarpante solide şi bine echilibrate;
Această tăiere este de fapt o normare a producţiei, un echilibru ce trebuie făsut între
creştere şi fructificare. Metoda de tăiere cu un singur trunchi se foloseşte la C. Arabica, care
formează multe ramuri de ordinul II şi care poate să fructifice mai mulţi ani.Această metodă este
treptat abandonată, locul ei fiind luat de tăierea cu mia multe trunchiuri.
Tăierea cu mai multe trunchiuri. Această tăiere este atât pentru plantaţiile cu o desime
mare a plantelor la unitatea de suprafaţă (5000 plante la hectar, cu spaţiu de nutriţie 2 x 1 m), cât
şi pentru plantaţiile la care spaţiul de nutriţie este mai mare (de 3 x 3 m, sau 3 x 2,5 m).
Tăierea poate începe după anul al doilea de recoltă. Sistemul constă din tăierea arborilor
la 30 – 45 cm deasupra solului, cu ajutorul unui ferestrău de mână sau mecanic.
Tăierile se fac eşalonat, pe o durată de patru ani, organizate în două cicluri, duă sistemul
1 – 3 – 2 – 4, cifre ce reprezintă rândurile.
Din noile ramuri care apar pe porţiunea rămasă în urma tîierii se aleg trei, mai bine
crescute, care vor asigura recolta anului următor, iar celelalte se înlătură. Tăierea trebuie făcută
în fiecare an după recoltare, de obicei la sfârşitul sezonului secetos.
Această recepare anuală a unui număr mare de arbori, trebuie susţinută prin fertilizări,
conform planului stabilit în acest sens.
Recoltarea cafelei – recoltarea se face în perioade diferite şi are loc în funcţie de mai
mulţi factori şi anume:
-condiţiile climatice;
-modul de cultură;
Înflorirea la arborele de cafea nu are loc deodată ci în mai multe săptămâni, ca atare şi
maturarea fructelor va fi la rândul său eşalonată în funcţie de înflorire. Acest lucru este
important, mai ales pentru asigurarea forţei de muncă. Recoltarea se face la maturitate deplină,
când fructele au o culoare roşie purpuie. Recoltarea necesită mai multe treceri prin plantaţie, în
funcţie de coacerea fructelor. Recoltarea se face cu mâna. Un om poate recolta într-o zi 30 – 100
kg fructe.
Putrezirea rădăcinilor provocată de Rosellinia bunodes (Berk şi Br.). Boala este cuprinsă
de mai multe ciuperci. Pe rădăcini ciuperca produce fisuri longitudinale, care duc la putrezirea
acestora. Boala e gravă şi greu de combătut. Plantele bolnave se ard. se poate preveni infestarea
plantaţiei prin localizarea focarului, prin şanţuri profunde.
Importanţa culturii. Cafeaua este cultivată pentru fructele sale, ce dau boabele de cafea,
din care după ce sunt prăjite şi măcinate se prepară o băutură cunoscută aproape în toată lumea.
Din boabele de cafea se poate face o pudră solubilă, care pusă în apă formează imediat o băutură.
Pulpa fructelor, uscată sau proaspătă, serveşte ca îngrăşământ organic sau în alimetaţia
animalelor.datorită conţinutului în hidraţi de carbon, pulpa poate servi la prepararea unor uleiuri
esenţiale pentru parfumuri.
Boabele de cafea conţin 7,20 – 13,50% apă, 6,15 – 15,80% materiale azotoase, 3,98 –
11,60% materiale grase, 8,64 – 16,25% materiale celulozice, 0,70 – 2,05% cafeină (cea mai
bogată specie în cafeină este C. Conephora (Robusta) urmată de C. Arabica şi Humboldtiana.
Cea mai potrivită climă pentru cafea este cea dintre tropice. Robusta şi Liberica se
dezvoltă cel mai bine în regiunile care se află la 3000 ft deasupra mării. Arabica se dezvoltă la
6000 ft. Deobicei pomiisunt crescuţi în pepiniere speciale şi când au aproape un an sunt
transferaţi în plantaţiile speciale, unde cresc la o înălţime de 8 – 12 ft. fructele sunt consumabile
în 6 ani.
Fructele de cafea apar la 6 – 7 luni după ce pomul a înflorit şi au o culoare roşu aprins.
Atunci sunt gata de cules. Sezonul de coacere variază funcţie de climă şi altitudine în Sao Paulo
şi Brazilia sezonul cel mai bun e din mai până în septembrie, pe când în Java întreaga perioadă a
anului e favorabilă. În Columbia sezonul favorabil e din martie până în iunie şi octombrie –
ianuaria, în Gutemala octombrie – decembrie, în Venezuela noiembrie – martie, în Mexic
cafeaua se poate recolta în noiembrie – ianuarie, în Haiti noiembrie – martie, în Arabia
septembrie – martie, în Etiopiaseptembrie – noiembrie, în Uganda, Africa sunt două perioade de
coacere martie – septembrie, iar culesul se poate face în orice lună în afară de decembrie –
ianuarie. În India fructele pot fi culese din octombriepână în ianuarie.
Întrebuinţarea cafelei în alimentaţie se pare, ar fi fost pentru prima dată în Etiopia de azi
(Abisinia). De aici s-a răspândit la toţi arabii. La mijlocul secolului XVI – lea folosirea cafelei a
fost răspândită în Turcia. A fost introdusă în Anglia la începutul secolului al XVII-lea şi nu mai
târziu s-a răspândit în toată Europa occidentală.
Cultura cafelei ca plantă începe în secolul al XVII – lea. În anul 1901, cafeaua Robusta,
originară din Africa centrală, a fost introdusă în Iawa (ea a luat foarte repede locul cafelei
Arabica, decimată de către Hemileia vastatrix). În Africa, cultura cafelei Robusta pare a fi fost
practicată de mult timp în Angola şi Zaire.
Cafeaua arabica se cultivă de foarte mult timp şi este cea mai răspândită. Producţia din
America Centrală şi America de Sud, care reprezintă 60% din producţia mondială, estedin
cafeaua arabica.
Cafeaua Robusta, aparţinând speciei Coffea Conephora, este foarte cultivată în Africa
tropicală şi în Indonezia.
Legislaţie UE
Cele mai recente informaţii despre etichetare sunt prezentate în directiva consiliului
85/573/EEC, care completează directiva dată mai sus, în particular stipulând că produsul „nu
poate conţine nici o altă substanţă decât cele rezultate din extracţia sa”.
Cafeaua solubilă este de asemenea cunoscută ca şi extract de cafea uscat sau cafea instant
şi legal trebuie să conţină cel puţin 95% SU (raportat la proba de cafea).
Extractul de cafea pastă legal trebuie să conţină între 70 şi 85% SU (raportat la proba de
cafea).
Extractul de cafea lichid trebuie să conţină între 15 şi 55% SU (raportat la proba de cafea)
Produse pe bază de extract de cicoare
Cicoarea solubilă cunoscută ca şi extract de cicoare uscat sau cicoare instant legal trebuie
să conţină cel puţin 95% SU (raportat la proba de cicoare).
Extract de cicoare pastă legal trebuie să conţină între 70 şi 85% SU (raportat la proba de
cicoare).
Pentru alte cerinţe în ceea ce priveşte etichetarea se poate consulta directiva 79/112/EEC.
Portugalia şi Spania au legi care permit adaosul de zahăr în timpul prăjirii boabelor de
cafea verde şi denumesc produsul „Cafe torrefacto”. Adaosul zahărului este permis doar până la
maxim 15% (w/w) în raport cu boabele de cafea verde.
În ceea ce priveşte cafeaua instant ISO 11292: 1995 (BSI 5752: partea 15: 1997) descrie
o metodă pentru a detecta adaosul fraudulos al unor substituenţi mai ieftini. Carbohidraţii din
cafeaua solubilă sunt determinaţi prin cromatografie
Schema tehnologică de obţinere a cafelei
Un rol important în fabricarea cafelei solubile joacă şi modul în care a fost condus
procesul de prăjire a boabelor de cafea verde. Ideea obţinerii acestui nou produs s-a născut cu ani
în urmă, datorită progresului tehnic la care a ajuns astăzi omenirea, precum şi datorită vieţii
noastre trepidate, factori care au impus găsirea unor soluţii de a se extrage din boabele de cafea
prăjită „esenţa” acestora, evidenţiată prin: aromă, gust, parfum şi savoarea cafelei solubile.
Este deci evident faptul că preţul cafelei solubile îl depăşeşte cu mult pe cel al cafelei
livrate sub formă de boabe de cafea prăjite măcinate, datorită pierderii de substanţă înregistrate
prin îndepărtarea „zaţului” în urma procesării cafelei măcinate. În al doilea rând, trebuie avute în
vedere şi costurile suplimentare suportate de fabricanţii de cafea solubilă la deshidratarea
concentratului de cafea, utilizat ca materie primă în obţinerea acestui produs.
Există mai multe metode de solubilizare a concentratului de cafea, care de fapt este cel
obţinut menajer. Acest concentrat de cafea din care se extrage cafeaua solubilă este, de fapt,
lichidul compus din apa potabilă în amestec cu cafeaua prăjita şi măcinată fin. Concentratul de
cafea este filtrat cu ajutorul unor filtre foarte fine, obţinute prin îndepărtarea reziduurilor,
extractul de cafea, care constituie materia primă pentru fabricarea cafelei solubile. Conţinutul în
extract a concentratului de cafea variază între 30,3 şi 35,6%, în funcţie de varietatea şi originea
sortului de cafea folosit. Extractul de cafea este supus mai departe deshidratării, prin diferite
procedee tehnologice:
- Deshidratarea sub vid sau prin cilindri: extractul de cafea lichid este trecut printr-o cameră de
evaporare sub vid şi expus direct sub formă de peliculă pe suprafaţa „lissa” a doi cilindri,
încălziţi în interior şi care se rotesc concomitent de la exterior către interior. Datorită căldurii
radiate de aceşti cilindri, apa din extractul de cafea se evaporă instantaneu, iar cele două cutiuţe
plasate le exteriorul fiecărui cilindru desprind şi adună pudra de cafea solubilă formată astfel.
Mai departe, cafeaua solubilă este aspirată şi trecută prin site foarte fine, după care este ambalată
ermetic sub vid, în flacoane de sticlă, cutii de tablă de aluminiu sau în pungi de mase plastice
metalizate în interior şi închise prin sudare la cald. Capacitatea acestor ambalaje variază de la
100-250 grame, în funcţie de cererea pieţei şi de fabrica producătoare.
- Deshidratarea prin pulverizare sau atomizare: prin acest sistem de deshidratare extractul lichid
de cafea este pulverizat foarte fin sub formă de ceaţă prin conducte cu duze foarte fine amplasate
la partea laterală a unei coloane din oţel inoxidabil, de formă conică. Prin partea superioară a
acestei coloane se introduce aer cald uscat, care întâlnind în calea sa extractul de cafea îl
deshidratează instantaneu, iar concomitent, aerul umed este evacuat prin cealaltă parte laterală a
acestei coloane conice, în urma deshidratării instantanee a extractului de cafea, se obţine prin
cădere liberă cafeaua solubilă sub formă de pudră. Aceasta este aspirată mai departe pe la partea
inferioară a acestui rezervor şi este apoi ambalată sub vid după sistemul şi în tipul de ambalaje
amintite.
- Deshidratarea prin liofilizare sau sublimare: este unul dintre cele mai moderne şi mai
costisitoare sisteme de deshidratare a extractului de cafea utilizate la fabricarea cafelei solubile.
Se va descrie succint modul de obţinere a cafelei solubile prin acest sistem de sublimare a apei
sau deshidratare la rece. Extractul de cafea este mai întâi congelat rapid, la temperaturi foarte
scăzute de la –10 la –40oC, în instalaţii speciale de liofilizare. Extractul de cafea congelat este
apoi încălzit rapid până la o temperatură normală şi apoi răcit sub vid la o presiune absolută de 2-
0,1 mm Hg, când practic se produce procesul de sublimare. Concomitent se produce şi
evaporarea apei, fără ca gheaţa să se topească. Vaporii de apă sunt evacuaţi forţat, iar cafeaua
solubilă obţinută sub formă de pudră cristalizată este aspirată şi ambalată sub vid în ambalaj.
În S.U.A. cafeaua solubilă liofilizată este consumată în proporţie de numai 22%, în timp
ce în ţările europene acest procent atinge chiar 88%. Prin deshidratarea extractului de cafea la
rece sau prin liofilizare, cafeaua solubilă îşi păstrează mult mai bine calităţile gustative,
prospeţimea, aroma, gustul şi savoarea, comparativ cu celelalte două sisteme prezentate înainte.
Cafeaua solubilă fără cofeină.În constituţia boabelor de cafea intră şi cofeina, care este o
bază purică (trimetil-xantina), omologul superior al theobrominei (dimetil-xantina), alcaloid, care
se găseşte în boabele de cacao.
Cantitatea de cofeină ce se găseşte în boabele de cafea crudă variază în general între 1,5
şi 2,5%, în funcţie de originea şi sortul de cafea care este examinat. Astfel, la cafeaua din sortul
Arabica, cofeina variază de la 1 la 1,5%, iar sortul de cafea Robusta, aceasta reprezintă un
procent ridicat, respectiv între 2 şi 2,5%. Cantitatea de cofeină conţinută într-o ceaşcă normală de
cafea este aproximativ de 0,1 g şi are proprietatea de a stimula apetitul şi de a favoriza în acelaşi
timp şi digestia, eliminându-se complet din organism după 24 de ore. Este cunoscut faptul că
acest alcaloid, odată ingerat, provoacă organismului uman anumite reacţii, al căror efect poate fi
benefic şi stimulator pentru persoanele tinere, în schimb, pentru cele în vârstă sau bolnave de
inimă, absorbţia unei doze puternice de cofeină poate genera chiar efecte nocive. Pentru a se
evita ajungerea la asemenea rezultate negative, boabele de cafea se decofeinizează pe cale
industrială. Acestea sunt umectate într-o baie de vapori în interiorul unui recipient inoxidabil,
timp în care canalele intercelulare sunt lărgite şi penetraţia este astfel ameliorată. Se adaugă apoi
un dizolvant care are proprietatea de a dizolva cofeina din boabele de cafea. După extragerea
cofeinei, aceasta se reţine şi boabele de cafea sunt aspirate, spălate în vapori, uscate şi apoi
ambalate în saci de iută. De regulă, conţinutul în cofeină al boabelor de cafea decofeinizate
variază între 0,02 şi 0,05%. Eliminarea cofeinei din boabele de cafea verde antrenează unele
pierderi care ajung până la 5%, materializate prin dispariţia unor ceruri care duc la obţinerea
unei cafele mai digerabile. Pierderile care se produc prin eliminarea cofeinei sunt însă mult mai
reduse în raport cu cele ce se obţin la prăjirea cafelei. Cofeina astfel extrasă este utilizată în
industria farmaceutică, iar cafeaua fără cofeină poate fi consumată astfel şi de persoanele în
vârstă.
Dupa cum am amintit si mai sus, in constitutia boabelor de cafea intra si cofeina, care
este o baza purica (trimetil-xantina), omologul superior al theobrominei (dimetil-xantina),
alcaloid, care se gaseste in boabele de cacao. Cantitatea de cofeina ce se gaseste in boabele de
cafea cruda variaza in general intre 1,5 si 2,5%, in functie de originea si sortul de cafea care este
examinat.
Astfel, la cafeaua din sortul Arabica, cofeina variaza de la 1 la 1,5%, iar la sortul
Robusta, aceasta reprezinta un procent mai ridicat, respectiv intre 2 si 2,5%. Cantitatea de
cofeina continuta intr-o ceasca normala de cafea este aproximativ de 0,1 g si are proprietatea de a
stimula apetitul si de a favoriza in acelasi timp digestia, eliminandu-se complet din organism
dupa 24 de ore
. Este cunoscut faptul ca acest alcaloid, odata ingerat, provoaca organismului uman
anumite reactii, al caror efect poate fi benefic si stimulator pentru persoanele tinere, in schimb,
pentru cele in varsta sau bolnave de inima, absorbtia unei doze puternice de cofeina poate genera
chiar efecte nocive. Pentru a se evita ajungerea la asemenea rezultate negative, boabele de cafea
verde se decofeinizeaza pe cale industriala. Acestea sunt umectate intr-o baie de vapori in
interiorul unui recipient inoxidabil, timp in care canalele intercelulare sunt largite si penetratia
este astfel ameliorata. Se adauga apoi un dizolvant care are proprietatea de a dizolva cofeina din
boabele de cafea. Dupa extragerea cofeinei, aceasta se retine si boabele de cafea sunt aspirate,
spalate in vapori, uscate si mai departe ambalate in saci din iuta.