Sunteți pe pagina 1din 21

Karma binefăcătoare

Citirea acestor rânduri este plăcută şi nu ia mult


timp. Bucură-te de ele!
Sunt cuvintele lui Dalai Lama în pragul anului nou
2009. Citirea şi reflectarea la aceste rânduri ia doar
câteva secunde. Nu păstra acest mesaj. Mantra
trebuie să Te părăsească în curs de 96 de ore. Şi vei
avea parte de o surpriză foarte plăcută! Aceste
reguli se potrivesc tuturor – şi celui care nu crede,
şi celui care împărtăşeşte orice religie. Crede!
Gândeşte-te că, o mare iubire
sau realizările extraordinare
aduc cu sine şi un mare risc.
Când pierzi
ceva,
nu pierde
experienţa

Respectă întotdeauna regula celor trei R:
Respectă-te pe tine (Respect for Self),
 Respectă-i pe ceilalţi (Respect for
Others) şi
 Fii răspunzător pentru toate acţiunile tale
(Responsibility for all your Actions).
Ţine minte! Nerealizarea unui
lucru pe care l-ai dorit este uneori
cel mai bun cadou al sorţii.
Învaţă regulile, ca să
ştii cum să le încalci în
mod corect.
Nu lasă ca un incident minor să
distrugă bunele relaţii.
Imediat ce-ţi dai seama că ai
făcut o greşeală, fă totul ca să o
îndrepţi.
În fiecare zi, petrece
câteva momente cu tine
însuţi.
Fii gata să-ţi
schimbi scopurile,
dar nu-ţi schimba
niciodată valorile.
Ţine minte, câteodată tăcerea este cel mai potrivit
răspuns.
Trăieşte corect şi
cinstit. Astfel, când
vei îmbătrâni, te vei
putea bucura încă o
dată de viaţa ta.
O atmosfera de
dragoste în casa ta
este baza întregii tale
vieţi.
În timpul diferenţelor
de opinii cu cei dragi,
gândeşte-te doar la
prezent. Nu te uita în
trecut.
Transmite mai
departe
cunoştinţele tale.
Aceasta este calea
spre nemurire.
Fi grijuliu cu Pămâmtul.
O dată pe an, mergi undeva, unde nu ai
mai fost niciodată.
Ţine minte, cele mai bune relaţii sunt
acelea în care iubirea unuia pentru
celălalt creşte nevoia unuia pentru
celălalt.
Preţuieşte-ţi victoria cu
preţul lucrurilor pe care a
trebui să le sacrifici
pentru a o atinge.
Iubeşte şi pregăteşte
hrana cu pasiune
nemărginită.
Trimite această Mantră la 5 prieteni şi viaţa ta va deveni mai bună .

0 – 4 prieteni: Viaţa ta se va îmbunătăţi..


5 – 9 prieteni: Viaţa ta va deveni aşa cum ţi-o doreşti.
10 – 14 prieteni: Vei avea parte de cel puţin 5 surprize plăcute în următoarele 3
săptămâni.
15 prieteni sau mai mult: Viaţa ta se va îmbunătăţi considerabil şi tot ce ai visat
vreodată va începe să capete trăsătoru reale.

Nu păstra acest mesaj.


Această Mantră nu trebuie să rămâna la tine mai mult de 96 de ore.

Te aşteaptă lucruri plăcute şi neaşteptate!

S-ar putea să vă placă și