Sunteți pe pagina 1din 1

VALERIU BUTULESCU

În ianuarie 1990 a înființat săptămânalul Semnal, prima publicație particulară


din Valea Jiului și publicația de umor politic Papagalul. A debutat în 1972, în
revista școlară Mărturisiri literare, sub coordonarea profesorilor Nicolae
Cherciu și Simion Părăian. Debutul editorial, în 1985, cu volumul de aforisme
Oaze de nisip, publicat la Editura Litera din București. A debutat ca dramaturg
în 1993 cu comedia Hoțul cinstit, pe scena Teatrului Dramatic din Petroșani. A
publicat treizeci de volume de eseuri, poezie, teatru, traduceri. O largă
popularitate au câștigat aforismele sale, fiind traduse și publicate în
numeroase limbi și apreciate de mari personalități și președinți de state[2]. A
scris și a publicat unsprezece piese de teatru, dintre care opt i-au fost puse în
scenă.

Nicolae Romulus Dărămuș


Medic, muzician, scenarist, autor al unor cărți publicate în România,
SUA, Luxemburg și Franța, fotograf cu multe expoziții personale,
desenator, om de televiziune și de presă, este promotor al eco-artei,
al artei cu mesaj pro-natură. Este unul dintre mentorii activi și
incomozi ai ecologismului din România și, din 1999, reprezentant al
Consiliului Europei IWFEA pentru Munții Carpați. A fondat în 1994
SENTRA (Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR), axată pe
educația pro-natură prin mijloacele artelor, precum și pe activități de
teren (monitorizarea agresării patrimoniului faunistic și al habitatului
forestier). Este fondator al reviste de ecologie "Carpații azi" (1996).
Scenarist și realizator de film de televiziune (Ochii triști ai naturii0,
TVR, 1997, Ecologia, o inevitabilă disciplină, 1996-1997).

S-ar putea să vă placă și

  • Lab 20
    Lab 20
    Document5 pagini
    Lab 20
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Tehnologie
    Tehnologie
    Document1 pagină
    Tehnologie
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Probleme Biologie
    Probleme Biologie
    Document2 pagini
    Probleme Biologie
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Oui
    Oui
    Document2 pagini
    Oui
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • SCRIITORI
    SCRIITORI
    Document2 pagini
    SCRIITORI
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • SCR
    SCR
    Document3 pagini
    SCR
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Proiect
    Proiect
    Document2 pagini
    Proiect
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Primavara
    Primavara
    Document1 pagină
    Primavara
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Herta Muller
    Herta Muller
    Document2 pagini
    Herta Muller
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Herta Muller
    Herta Muller
    Document2 pagini
    Herta Muller
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Marie Curie
    Marie Curie
    Document3 pagini
    Marie Curie
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Nerfertiti
    Nerfertiti
    Document1 pagină
    Nerfertiti
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Texte Iarna
    Texte Iarna
    Document2 pagini
    Texte Iarna
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Marie Curie
    Marie Curie
    Document3 pagini
    Marie Curie
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Document1 pagină
    Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Ulcerul
    Ulcerul
    Document6 pagini
    Ulcerul
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Document1 pagină
    Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • OLAV n3 BR
    OLAV n3 BR
    Document2 pagini
    OLAV n3 BR
    maria
    100% (1)
  • Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Document1 pagină
    Astazi Este 23 Ian Si Este o Zi Placuta de Vara
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Ulcerul
    Ulcerul
    Document6 pagini
    Ulcerul
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Rezultate Elevi - Labirint - 2019 - FINALE - 4
    Rezultate Elevi - Labirint - 2019 - FINALE - 4
    Document4 pagini
    Rezultate Elevi - Labirint - 2019 - FINALE - 4
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • PDF
    PDF
    Document1 pagină
    PDF
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Ion de Liviu Rebreanu Pe Capitole
    Ion de Liviu Rebreanu Pe Capitole
    Document5 pagini
    Ion de Liviu Rebreanu Pe Capitole
    Silvan Santa
    84% (694)
  • Delfin
    Delfin
    Document13 pagini
    Delfin
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Rezultate Elevi Labirint 2019 FINALE 4
    Rezultate Elevi Labirint 2019 FINALE 4
    Document3 pagini
    Rezultate Elevi Labirint 2019 FINALE 4
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Rezultate Elevi - Labirint - 2019 - FINALE - 4
    Rezultate Elevi - Labirint - 2019 - FINALE - 4
    Document4 pagini
    Rezultate Elevi - Labirint - 2019 - FINALE - 4
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Anunt
    Anunt
    Document2 pagini
    Anunt
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Compunere
    Compunere
    Document2 pagini
    Compunere
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări
  • Ev 7 Alfabetic
    Ev 7 Alfabetic
    Document2 pagini
    Ev 7 Alfabetic
    Alexia Shirazi
    Încă nu există evaluări