MARIE CURIE

Decesul lui Pierre Curie, reprezintă o puternică lovitură pentru Marie. Trece peste acest
eveniment nefericit și continuă munca, nu fără rezultate. Continuă singură cercetările și
reușește izolarea radiului. Drept apreciere, în 1911 i se decernează Premiul Nobel pentru
Chimie.

În 1914, fiica sa, Irène este admisă la aceeași Universitate din Paris și va studia științele
asemeni mamei sale. Spre sfârșitul acelui an, izbucnește Primul Război Mondial.

În 1921, Marie Curie merge în America (împreună cu cele două fete) pentru a achiziționa
radiu. Este primită cu multă căldură de președintele Warren Harding, care îi acceptă
solicitarea. Marie Curie primește un gram de radiu pe care îl va utiliza în cercetările sale
ulterioare. În 1934, Marie Curie are parte de o ultimă satisfacție din domeniul științei: fiica
sa, Irène, alături de soțul său, Frédéric Joliot-Curie, descoperă radiația artificială.

Moartea

Intensa ei activitate, privațiunile la care s-a supus, o fac pe Marie Curie vulnerabilă din punct
de vedere al sănătății. Suferă de o inflamare a pelvisului renal și este nevoită să se opereze.
Petrece câteva luni de refacere în Anglia, apoi întreprinde câteva excursii în Suedia, împreună
cu fetele și însoțită de colegul și prietenul ei, Albert Einstein.

Ca urmare a expunerii la radiații și a efortului intens, starea de sănătate a Mariei se

înrăutățește. Nu se proteja deloc de undele radioactive pe care le cerceta. Auzul și vederea i
se deterioraseră și suferea atacuri din ce în ce mai dese. Într-o zi din primăvara anului 1934,
Marie resimte un fel de febră și părăsește institutul de cercetare mai devreme ca de obicei.
Din acel moment, starea ei de sănătate începe să se deterioreze extrem de rapid. Tot ceea ce
medicii au putut face a fost să precizeze boala, anemie aplastică, un fel de leucemie datorată
expunerii îndelungate la radiații și faptul că sunt puține șanse de recuperare. Marie a pornit
spre un azil într-o zonă montană pentru a se trata, dar era prea târziu.

Marie Curie se stinge din viață la sanatoriul din Sancellemoz în 1934, la două decenii după
decesul soțului. A fost înmormântată alături de acesta într-o zonă rurală din afara capitalei
Franței. În 1937, fiica cea mică, Ève, scrie biografia Madame Curie.

Activitate științifică
Marie și Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de
Chimie

Radioactivitatea naturală

În toamna anului 1895, soțul ei, Pierre, intră ca profesor universitar și astfel cei doi soți
proaspăt căsătoriți își continuă împreună cercetările și în special în domeniul legat de
magnetism. Marie își continuă și pregătirile pentru susținerea doctoratului.

În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, studiul descărcării electrice în gaze rarefiate

îmbogățește domeniul fizicii particulelor cu noi descoperiri: Hittorf descoperise, în 1869,
radiația catodică, Röntgen, în 1895, razele X, iar Becquerel descoperă, un an mai târziu,
radioactivitatea spontană a uraniului.

În 1897, Marie se decide ca tema ei de doctorat să se refere la studiul acestor radiațiilor. În

acest scop, electrometrul construit de Pierre Curie se va dovedi de o reală utilitate. În timp ce
lucra cu diferite componente care includeau uraniul, Marie a descoperit că toriul (ce fusese
descoperit de Berzelius în 1829) emite unde radioactive chiar mai intense decât uraniul. La
fel de intense erau și cele emise de pehblendă (forma metamictă a uraninitului), un minereu
bogat în uraniu. Marie și-a dat seama că a descoperit un nou element chimic. Pierre Curie și-a
suspendat cercetările proprii pentru a colabora cu Marie. În aprilie 1898, cei doi prezintă
Academiei de Știință o teză privind radioactivitatea uraniului și a toriului. Deoarece nu erau
membri ai Academiei, prezentarea descoperirii este realizată de către Gabriel Lippmann.

Cei doi își continuă cercetările și ajung la concluzia că pehblenda conține două elemente
responsabile de emisia unor puternice unde radioactive. În iulie 1898, ei reușesc să izoleze
unul din aceste elemente și prezintă rezultatul Academiei de Științe. Acest nou element se va
numi "poloniu", după numele țării de origine a Mariei.

Astfel, Marie Curie a demonstrat că misterioasa radiație este o proprietate atomică și

denumește fenomenul "radioactivitate", iar elementele chimice cu această proprietate,
"elemente radioactive".

Descoperirea radioactivității va avea un impact incomensurabil în lumea fizicii și mai ales a

fizicii particulelor. S-a înțeles și mai bine structura atomului dovedindu-se că acesta poate fi
descompus în particule elementare mai mici.

Lupta pentru radiu

Lucrarea publicată de Marie Curie în 1903 referitoare la cercetările ei asupra radioactivității

Pe când cerceta diferite tipuri de minereu, Marie a descoperit unul care emitea o radiație mai
puternică decât uraniul pur. Cu alte cuvinte, emisia radiațiilor nu era un domeniu exclusiv al
uraniului, deci ar exista și alte elemente care pot emite radiații.