Sunteți pe pagina 1din 1

MISTERELE BRĂILEI. Podul Uriașilor din dreptul Vadului Lânăriei (aprox. str.

Franceza)

“Misteriile Brăilei” sunt fără număr, pierdute în negura timpului, la fel ca originile acestui colț
de civilizatie răsăriteană.

Cetatea îngropată se odihnește pe creștetul adevărului milenar ce parcă se vrea dintr-o dată descoperit,
spre pilda viitorimii. Și dacă istoria s-a clădit pe legendă, atunci vom incepe cu legenda. Căci toate cele
înscrise în conștiința unui popor sunt piatră de temelie pentru acesta. Daca adevărul-adevărat se
ascunde în basme, înseamnă că scrierile “serioase” ne poartă pe cărări înșelătoare. Și dacă uriașii au
existat, la început doar în legende, știința a trebuit, în final, să-i confirme, neavând încotro. Fără să
dezvoltăm acum și aici subiectul, în plinătatea sa, vom scoate la iveală doar frântura sa brăileană. Căci
unui oraș străvechi ca al nostru nu i-ar fi stat bine fără “dimensiunea gigantică”, fără amprenta
“urieșilor” de demult!

“Podul de piatra s-a daramat,/ A venit apa si l-a luat …”

Fluviul Dunărea ascunde în măruntaiele sale o construcție misterioasă, necercetată încă, dar care este
subiectul unei legende străvechi. Rămășițele unui pod de piatra s-ar afla scufundate în dreptul orașului
Braila, mai exact, în zona denumită cândva “Vadul Lânâriei”. “Podul uriașilor” ar fi opera umanoizilor
gigantici menționați în “Geneză” și ar fi făcut legătura între două cetăți ale lor (Brăila și
Turcoaia/Iglița), cu mult înainte de Potop.
Podul a devenit vizibil pentru puțină vreme în urmă cu vreo două secole când, din cauza secetei, apele
Dunării au scăzut foarte mult, aducând la suprafață urmele nemaivăzutei lucrari.
Unii istorici au presupus că a fost construit de romani, pentru a putea trece cu ușurință Dunărea, către
cetatea Troesmis (Iglița/Turcoaia). Doar că ipoteza aceasta nu prea are fundament, din două motive:
costurile nu justificau o astfel de construcție (cetatea neavând o importanță strategică specială), în al
doilea rând, în urmă cu 2.000 de ani, adâncimea și forța fluviului nu ar fi permis o astfel de lucrare, cu
toată priceperea arhitecților de atunci. Nici acum Dunărea nu poate fi deturnată în acel loc, darmite în
urmă cu două milenii!
Puțini sunt localnicii care mai știu legenda, dar podul scufundat a dat locului o reputație stranie.
Pescarii spun că aud zgomote nefirești din adâncuri, în nopțile fără lună, așa că preferă să nu
poposească acolo. Anafoarele sunt mai multe și mai mari, menite parcă să-i țină la distanță pe curioși.
“Spiritele uriașilor păzesc încă podul și comoara îngropată acolo”, sunt de părere bătranii.
Ca o confirmare vine o altă legendă, creștină de această dată, din vremea cand Apostolul Andrei a
viețuit în Dobrogea. Zice-se că Sfântul i-ar fi cunoscut pe urmașii lui Enac, singurii supraviețuitori ai
uriașilor învinși de Moise în Canaan. Înalți de 8 – 10 picioare (2, 5 – 3 m, n.a.), aceștia juraseră să
răzbune alungarea strămoșilor lor de către armatele evreilor și făceau imposibilă viața oamenilor din
zonă.Tâlharii uriași trăiau într-un castel înconjurat de apele Dunării unde stranseseră bogății
nenumarate din jafuri și silnicii. Mult a fost sângele vărsat de urmașii lui Enac pentru a strânge acele
comori blestemate. La rugămințile sărmanilor asupriți de uriași, apostolul s-ar fi rugat Mântuitorului și,
într-o noapte, apele Danubiului s-au umflat brusc și au spulberat castelul și pe apărătorii săi de pe fața
pământului, nelăsând niciun supraviețuitor.