Sunteți pe pagina 1din 2

Universitatea “Spiru Haret” Brașov

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației


Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Anul I, semestrul II
Student: Bordeianu (Sahaidac) Paula-Ramona
Disciplina: Pedagogia învățământului primar și preșcolar
Titular de disciplină: Elena Hurjui

Minidictionar cu descrierea a zece concepte-cheie specifice pedagogiei preșcolare

1. Educaţia timpurie este prima treaptă de pregătire pentru educaţia formală prin care se asigură
intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea
capacităţii de a învăţa

2. Planul de învăţământ pentru nivelul preşcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea


asigurării continuităţii în cadrul celei mai importante perioade de dezvoltare din viaţa copilului.

3. Domeniile experienţiale sunt adevărate „câmpuri cognitive integrate” care transced graniţele
dintre discipline şi care, în contextul dat de prezentul curriculum, se întâlnesc cu domeniile
tradiţionale de dezvoltare a copilului, respectiv: domeniul psihomotric, domeniul limbajului,
domeniul socio-emoţional, domeniul cognitiv

4. Activităţi pe domenii experienţiale (ADE) sunt activităţile integrate sau pe discipline


desfăşurate cu copiii în cadrul unor proiecte planificate în funcţie de temele mari propuse de
curriculum, precum şi de nivelul de vârstă şi de nevoile şi interesele copiilor din grupă

5. Activităţile de dezvoltare personală (ADP) – includ rutinele, tranziţiile şi activităţile din


perioada după-amiezii (pentru grupele de program prelungit sau săptămânal), inclusiv activităţile
opţionale

6. Rutinele sunt activităţile-reper după care se derulează întreaga activitate a zilei la intervale
aproximativ stabile si contribuie a dezoltarea globala a copilului, activităţi de tipul: sosirea
prescolarului, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena – spălatul şi toaleta, masa de prânz,
somnul/perioada de relaxare de după amiază, gustările, plecarea.
7 Tranziţiile sunt activităţi de scurtă durată, care fac trecerea de la momentele de rutină la alte
tipuri/categorii de activităţi de învăţare, de la o activitate de învăţare la alta, în diverse momente
ale zilei.

8. Jocul este considerat o strategie optimă pentru promovarea îngrijirii timpurii şi a dezvoltării, o
experienta si o forma de activitate individuala sau de grup.

9. Brainstormingul poate fi definit ca ,,o modalitate de a obţine, într-un răstimp scurt, un număr
mare de idei de la un grup de oameni”, este cea mai răspândită metodă de stimulare a creativităţii
în condiţiile activităţii în grup si incurajeaza participarea tuturor membrilor grupului.

10. Proiectul tematic presupune integrarea diferitelor arii curriculare prin explorarea unei idei
interesante care se leagă de mai multe domenii, fiind o strategie de abordare a invatarii.

Bibliografie: ***
Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani
http://proiecte.pmu.ro/c/document_library/get_file?
p_l_id=16980&folderId=31565&name=DLFE2702.pdf

S-ar putea să vă placă și