1. Noțiunea, esența şi felurile dispoziţiilor judecătoreşti.

Dispozițiile Judecătorești sunt, în conformitate cu articolul 14 al docului de procedură civilă:

Hotărârea, Încheierea, Ordonanța, în recurs se mai adaugă și decizia

2. Diferența dintre Hotărârea judecătorească și încheierea

Judecătorească.
Dacă în cazul hotărârilor instanța de judecată vine cu o soluție în ceea ce privește o
cauză anume, în cazul încheierilor, acestea se emit ca dispoziţii ale primei instanţe sau
ale judecătorului prin care pricina/cauza nu se soluţionează în fond.  Astfel, potrivit
Codului de procedură civilă, o hotărâre judecătorească se emite după procedura
deliberărilor. Art. 238 din Codul de procedură civilă spune că la deliberare iau parte
numai judecătorii în faţa cărora a avut loc judecarea cauzei. Completul de judecată
deliberează în secret, iar divulgarea deliberărilor este interzisă. Completul de judecată
deliberează, sub conducerea preşedintelui şedinţei, toate problemele prevăzute de lege
care urmează să fie soluţionate, apreciază probele, determină circumstanţele şi
caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării cauzei şi admiterea
acţiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel încât să se poată da un răspuns
afirmativ sau negativ. Hotărârea judecătorească se adoptă potrivit regulilor stabilite la
art.48. Acestea spun că toate problemele care apar la judecarea cauzei se soluţionează
colegial cu votul majorităţii judecătorilor. Niciun judecător nu are dreptul să se abţină de
la vot. Preşedintele şedinţei de judecată votează ultimul. În cazul în care un judecător
care nu este de acord cu hotărârea majorităţii, acesta semnează hotărârea, dar este în
drept să expună în scris o opinie separată, care se înmânează preşedintelui şedinţei şi
se anexează la dosar. Opinia separată nu se anunţă şi nu se citeşte în şedinţa de
judecată. Codul de procedură civilă mai prevede că rezultatul deliberării se
consemnează în hotărârea integrală sau în dispozitivul ei, semnat de toţi judecătorii
care au participat la deliberare, inclusiv de judecătorul care are opinie separată.
Modificările operate în cuprinsul hotărârii se consemnează mai sus de semnăturile
magistraților. După semnarea hotărârii, nici un judecător nu poate reveni asupra opiniei
sale. Hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi
întemeiază decizia numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi
pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Problemele soluţionate la deliberarea
hotărârii La deliberarea hotărârii, instanţa judecătorească apreciază probele, determină
circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea cauzelor, care au fost sau nu
stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării cauzei şi
admisibilitatea acţiunii. Dacă, în timpul deliberărilor, consideră necesară clarificarea
unor noi circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei sau cercetarea
suplimentară a probelor din dosar, instanţa judecătorească emite o încheiere de reluare
a dezbaterilor judiciare. După examinarea cauzei în fond, instanţa audiază din nou
pledoariile participanţilor la proces. Instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele
pretenţiilor înaintate de reclamant. Magistrații adoptă hotărârea în numele legii. Aceasta
constă din partea introductivă şi partea dispozitivă. Instanţa de judecată va întocmi
hotărârea integrală dacă:

 participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului

hotărârii, solicită în mod expres acest lucru. Termenul de 30 de zile este un termen de
decădere;
 participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului
hotărârii, depun cerere de apel;
 hotărârea judecătorească urmează să fie recunoscută şi executată pe teritoriul
altui stat.   
În aceste situații, hotărârea este formată din partea introductivă, partea descriptivă,
motivare şi dispozitiv. Fiecare parte a hotărârii se evidenţiază separat în textul acesteia.
În partea introductivă se indică locul şi data adoptării, denumirea instanţei care o
pronunţă, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părţilor şi al
celorlalţi participanţi la proces, al reprezentanţilor, obiectul litigiului şi pretenţia înaintată
judecăţii, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei. În partea descriptivă
se indică succint pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului şi explicaţiile celorlalţi
participanţi la proces. În motivare se indică: circumstanţele cauzei, constatate de
instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe,
argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit
instanţa. Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau
respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea
şi termenul de atac al hotărârii. În cazul în care instanţa judecătorească dispune
executarea imediată a hotărârii, în dispozitiv se face o menţiune în acest sens. Dacă a
respins pretențiile reclamantului, instanța dispune prin hotărâre anularea măsurilor de
asigurare a acțiunii. Art. 249 din Codul de procedură civilă mai spune că după
pronunţarea hotărârii, instanţa care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o
modifice. Totuși, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa
judecătorească corectează greşelile sau omisiunile din hotărâre care ţin de nume,
calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema
corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor
anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților
la proces. Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea
participanţilor pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea
lor însă nu împiedică examinarea corectării greşelilor. În cazul în care cererea privind
corectarea greşelilor sau a omisiunilor se referă la actele emise de instanţa de apel sau
de recurs, aceasta se soluţionează de către instanţa respectivă. Încheierea prin care
instanţa judecătorească se pronunţă asupra cererii se comunică participanților la proces
și poate fi atacată cu recurs. Aceste prevederi sunt aplicabile și pentru corectarea
greșelilor sau a omisiunilor din încheierile, deciziile și ordonanțele
judecătorești. Hotărârea suplimentară Codul de procedură civilă spune că instanţa
care a pronunţat hotărârea emite, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, o
hotărâre suplimentară dacă:

 nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii formulate de către părţi sau de către
intervenientul principal;
 rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce
urmează a fi remise sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească;
 nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis
să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau
reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.
Problema pronunţării unei hotărâri suplimentare poate fi pusă în termenul executării
silite a hotărârii. Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărârea
suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de Codul de procedură civilă.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor
însă nu împiedică examinarea problemei. Încheierea judecătorească de respingere a
cererii de emitere a unei hotărâri suplimentare se supune recursului. Hotărârile
judecătoreşti definitive şi irevocabile Rămân definitive hotărârile judecătoreşti emise
 în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea cauzei în apel. La fel, rămân
irevocabile hotărârile judecătoreşti:

 emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii

interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare;
 emise în primă instanță, contestate cu apel, fără drept de recurs;
 emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă
participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare;
 emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.
Astfel, după ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces,
precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în
judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi
raporturile juridice stabilite în hotărîrea judecătorească irevocabilă. Hotărârea
judecătorească irevocabilă este obligatorie pentru persoana în al cărei interes a fost
pornit procesul de către organele şi persoanele specificate la art. 7 alin. (2). În același
timp, dacă pârâtul este obligat, prin hotărâre definitivă, să efectueze plăţi periodice şi
dacă se schimbă circumstanţele care influenţează determinarea cuantumului obligaţiilor
de plată sau durata lor, fiecare parte este în drept să depună o nouă cerere în judecată
şi să solicite schimbarea cuantumului obligaţiilor de plată sau a termenului lor, înaintând
o nouă acţiune. Executarea hotărârii Hotărârea judecătorească se execută, în modul
stabilit de lege, după ce rămâne definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată
după pronunţare. Sunt executate imediat ordonanţa sau hotărârea judecătorească prin
care pârâtul este obligat la plata:

 pensiei de întreţinere;
 salariului şi a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă, precum şi a
indemnizaţiilor prevăzute de statutul şomerilor, în mărimea unui salariu mediu;
 reparaţiei prejudiciilor cauzate prin vătămare a integrităţii corporale sau prin o
altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia s-a efectuat sub formă de
prestaţii băneşti periodice;
 unui salariu mediu pentru absenţă forţată de la lucru, în cazul reintegrării în
serviciu. 
La fel, hotărârea judecătorească privind reintegrarea în serviciu a salariatului concediat
sau transferat nelegitim urmează a fi executată
imediat. Încheierea  judecătorească Spre deosebire de hotărârea judecătorească,
încheierea unei instanțe nu oferă o soluție. Prin urmare, dispoziţiile primei instanţe sau
ale judecătorului prin care pricina/cauza nu se soluţionează în fond se emit în formă de
încheiere. Aceasta se emite în camera de deliberare în condiţiile art.48. În cazul
soluţionării unor probleme simple, instanţa poate emite încheiere fără a se retrage în
camera de deliberare. O astfel de încheiere se consemnează în procesul-verbal al
şedinţei de judecată. Încheierii i se dă citire imediat după enunţ. Încheierile privind
procedura de executare se emit unipersonal, fără citarea participanților la proces, cu
excepţia cazurilor în care judecătorul apreciază că este necesară prezența 
participanților la şedinţa de judecată. Ce conține o încheiere judecătorească? Art.
270 a Codului de procedură civilă spune că în încheierea judecătorească se indică:

  locul şi data emiterii;

  denumirea emitentului, numele membrilor completului de judecată şi al
grefierului;
  date despre participanţii la proces, obiectul litigiului sau pretenţia înaintată;
  problema asupra căreia se emite;
  motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă;
  dispoziţia instanţei;
  ordinea şi termenul de atac al încheierii dacă este susceptibilă de atac.
Încheierea emisă fără retragerea completului în camera de deliberare trebuie să conţină
următoarele date: 

 problema asupra căreia se emite;

 motivele care au determinat concluziile instanţei şi legea guvernantă;
 dispoziţia instanţei;
 ordinea şi termenul de atac al încheierii dacă este susceptibilă de atac.
Prin  încheierea de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol se
anulează măsurile de asigurare a acțiunii, dacă acestea au fost aplicate. Participanţii la
proces care nu s-au prezentat în şedinţă de judecată li se trimit, în cel mult cinci zile de
la emitere, copiile de pe încheierea judecătorească privind suspendarea sau încetarea
procesului ori scoaterea cererii de pe rol. 

3. Noţiunea, natura juridică şi cerinţele faţă de hotărârea judecătorească. Cerinţele

legale privite prin prisma jurisprudenţei CEDO şi conceptelor doctrinare.

În conformitate cu articolul 14 al codului de procedură civilă al Republicii Moldova dispozițiile instanței

de judecată îmbracă forma Hotărârii, Încheierii sau Ordonanței. După norma imperativă hotărârea
reprezintă soluționare de către instanță a litigiului.

La rândul său Hotărârea poate fi definită în felul următor:

Actul de dispoziție al instanței de judecată cu privire la pretențiile pe care părțile le-au dedus
judecării, fiind deci actul final al judecății.(Boroi)
Sau
Actul final și de dispoziție al instanței de judecată prin care se soluționează, cu utere de lucru
judecat, litigiul dintre părți.(Leș)

3.1. Natura Juridică

În doctrină se susțin opinii controversate cu privire la Natura Hotărârii judecătorești. Astfel
apare întrebarea este hotărârea judecătorească un act juridic sau un fapt juridic, sau se reduce
la un silogism juridi?
Întradevăr din perspectiva unor doctrinari hotărârea se prezintă ca un silogism unde: premisa
Majoră este norma juridică premisa minoră este actul invocat ca temei al pretenției iar conluzia
este rezultatul obținut prin aplicarea legii la faptele respective.
În același contex emeritul E.J. Cauter susține că Magistratul se comportă ca un istoric, încercând
să reproducă trecutul faptei sau a litigiului pentru ca astfel să înțeleagă în cel mai just mod care
ar trebui să fie soluția într-u restabilirea echitații.
Hotărârea judecătorească reprezintă opera de înfăptuire a justiției, bazată pe o un amalgam de
acte voliționale, hotărârea în sine este un important act juridic dar se finalizează și materializează
el printr-un act de voință.
Act jurisdicțional, autoritar de aplicare a dreptului, deoarece reprezintă o dispoziție a instanței de
judecată

3.2. Cerințele Hotărârii

Hotărârea trebuie să corespundă normelor stabilite de lege, codul de procedură civilă al
Republicii Moldova stabilește condițiile la capitolul XVI.
Astfel: Hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază
hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în
şedinţă de judecată-art 239
Hotîrirea judecătorească constă din partea introductivă şi partea dispozitivă, în cazul
articolului 236 hotărârea trebuie să mai conțină și motivare şi dispozitiv.
În partea introductivă se indică locul şi data adoptării, denumirea instanţei care o pronunţă,
numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părţilor şi al celorlalţi participanţi
la proces, al reprezentanţilor, obiectul litigiului şi pretenţia înaintată judecăţii, menţiunea
despre caracterul public sau închis al şedinţei.
În partea descriptivă se indică succint pretenţiile reclamantului, obiecţiile pîrîtului şi
explicaţiile celorlalţi participanţi la proces.
În motivare se indică: circumstanţele cauzei, constatate de instanţă, probele pe care se
întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la
respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.
Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea
integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de
atac al hotărîrii.

Asupra cerințelor hotărârii sau expus și experții internașionali astfel Consiliul Consultativ al
judecătorilor Europeni spcifică în avizul numărul 11 Cerințe internaționale pentru hotărârea
judecătorească.

Astfel Consiliul Specifică: Hotărârile judecătoreşti au drept scop primordial nu

numai soluţionarea unui anumit litigiu asigurându-le părţilor securitatea juridică,
ci şi, deseori, stabilirea jurisprudenţei pentru a evita apariţia altor contencioase şi
a asigura pacea socială.
Ca factori de calitate a hotărârilor judecătorești CCJE specifică 
A. Mediul Extern din care fac parte așa factori ca : Legislația, contextul economic
și cel social.
Legislația :
B. Mediul Intern  : Profesionalismul, procedura, ședința și hotărârea