Fisiunea și fuziunea nucleară

O centrala nuclearo-electrica este proiectata sa genereze electricitate din energia atomica eliberata prin
fisiune nucleara. Cel mai folosit combustibil atomic este uraniul. Din cauza abundentei sale relative in scoarta
pamantului si a caracteristicilor sale fizice si chimice el poate fi folosit economic, in conditii de securitate
satisfacatoare.
Combustibilul se obtine prin rafinarea minereului de uraniu pentru extragerea oxidului de uraniu, care
este apoi imbogatit in uraniu 235 si ambalat in bare combustibile. Zona activa a reactorului nuclear contine
fascicolele de combustibil imersate in apa sistemului primar de racire si este inchisa intr-un vas de otel de
aproximativ 5 metri in diametru si 10 metri inaltime. Reactia nucleara de fisiune genereaza caldura care este
absorbita de apa din sistemul primar de racire, ce circula in jurul barelor de combustibil din interiorul vasului
reactorului. Mai simplu spus, o unitate nuclearo-electrica este un fel de boiler cantinad apa, ce se incalzeste la
contactul cu combustibilul fierbinte. Apa incalzita sub forma de abur (in reactorul cu apa in fierbere BWR) sau apa
foarte fierbinte (in reactorul cu apa sub presiune: PWR- apa sub presiune poate atinge temperaturi mai mari fara a
fierbe) este trimisa la un schimbator de caldura, unde incalzeste o bucla secundara de transfer de caldura si
genereaza abur sa invarta o turbina. Rotatia sistemului turbina-generator transforma energia mecanica in energie
electrica. Acesta genereaza curent electric.
Prin fisiunea nucleelor de uraniu se poate obţine, in reactoarele nucleare cu neutroni termici, o
energie de aproximativ 240 milioane de kWh pe tona de minereu de uraniu natural.
Aceasta energie reprezintă doar câteva procente din energia care ar putea fi extrasa dintr-o tona de uraniu
natural, deoarece in reactoarele nucleare cu neutroni termici fisionează numai izotopi de 92U235, care in
uraniul natural este in proporţie de numai 0,7 %, restul fiind 92U238.
In tara noastră a intrat in funcţiune de cativa ani prima unitatate a Centralei nucleare Cernavoda,
echipata cu un reactor nuclear de tip PHWR-CANDU de 700 MeV, ceea ce reprezintă mai bine de 10
% din necesarul actual de energie in România.

1. Reacţia de fisiune

Fisiunea nucleara este procesul în urma căruia un nucleu greu se desface în doua nuclee mai uşoare
numite fragmente de fisiune. Nucleele grele care pot fi supuse unui asemenea proces se numesc
transuraniene. Reacţia de fisiune poate fi spontana sau procreata (de fotoni, dar sunt foarte puţine reacţii de
fotofisiune sau de neutroni).
Caracteristicile reacţiei de fisiune sunt următoarele: este un proces exoenergetic si din reacţia de fisiune
,apar neutroni (16) care pot deveni particule proectil pentru alte fisiuni. Neutronii apăruţi la fisiune sunt
neutroni rapizi (v 10 7 m/s), dar reactoarele nucleare cele mai des întâlnite conţin materiale care
fisionează cu neutroni a căror energie este comparabila cu energia cinetica a miscarii termice a nucleelor ţinta
la temperatura ambianta (v 2200m/s, E 0,0256 eV), care se numesc neutroni termici.

Neutronii pot fi împartiti după schema următoare:

termici (0 1eV)
neutroni intermediari (1eV 0,5MeV) Reactoare de
rapizi (0,5MeV 10MeV) acelasi tip

Reacţia de fisiune în lanţ trebuie sa poata fi controlata. Nucleele de 92U 238 nu fisionează cu neutroni
termici, putând totuşi sa fisioneze cu neutroni având o energie mai mare sau egala cu 1,2MeV care se numeşte
energie de prag (reacţie de prag).
Energia medie a neutronilor de fisiune este de cca. 1,98 MeV, deci într-un reactor cu uraniu pot
induce fisiuni chiar si neutronii rapizi.
Schema reacţiei de fisiune:
 Câ]tig net de 2
neutroni
0n1 + 92U235 =>(92U236)* 56Ba144 +36Kr89 +30n1 +E (1.1.)

200 MeV

Energia reacţiei de fisiune aparţine fragmentelor de fisiune, ca energie cinetica pe care o pot ceda nucleului
în care sunt frânate până la starea de repaus rezultând căldura care este evacuata cu un agent termic.
Materialele care fisionează cu neutronii rapizi se numesc materiale fisionabile (92U238).
Materialele fisile 92U238, 94Pu239, 94Pu241 nu se găsesc în natura, producându-se în reactoarele
nucleare prin reacţii de captura a neutronilor de către materialele fertile.

material fisionabil
(90Th232; 92U238) cu neutroni rapizi
material fertil
- -
0n1 + 90Th232 => (90Th233)* 91Pa233 92U233 (1.2)
23,3min 27,4 zile

- -
0n1 + 92U238 => (92U239)* 93Np239 94Pu239 (1.3.)

23,5min 2,3 zile

– fiecare dezintegrare radioactiv` este generatoarea unui antineutrino, 00

Fisiunea se produce după schema din figura :
a) -neutronul proiectil pătrunde în nucleul ţinta formând
nucleul compus în stare excitata.
0n1
b) -nucleul compus se deformează, la fel ca o picătura care are o
energie interna mai mare decât energia determinata de forţele
superficiale, tinzând sa-si mărească suprafaţa pentru acelaşi volum.
Se poate ajunge la forma reversibila (din fig.(b)) când datorita
forţelor de respingere electrostatice se ajunge la forma (c) în care
fisiunea s-a produs.
c) -rezulta trei neutroni si doua fragmente de fisiune.
Fig. - Schema de producere a
reacţiei de fisiune
2.FUZIUNEA NUCLEARA

2.1.Introducere
Fisiunea nucleara reprezintă una din cele mai importante surse de energie. Originea acestei
energii este tocmai diferenţa de energie de legătura pe nucleon a nucleului nefisionat si a
fragmentelor de masa atomica mai mica, rezultate din procesul de fisiune. Studiind forma curbei energiei
de legătura pe nucleon in funcţie de masa atomica, observam ca ia valori mari in regiunea maselor mijlocii si
valori mici in regiunile maselor mici si mari. De aici rezulta ca un alt proces de transformare nucleara cu
degajare de energie îl poate constitui transformarea care sa duca la contopirea unor nuclee uşoare,
formând nuclee mai grele, proces care se numeşte fuziune nucleara.
Acest proces consta in fuzionarea a doua nuclee de masa mica spre a forma un nucleu de masa mai mare.
Energia de legătura crescând, se va obţine o degajare de energie corespunzătoare, dar, deoarece variaţia
energiei de legătura in regiunea maselor mici este mult mai rapida, ne putem aştepta la o degajare mai mare de
energie decât in cazul fisiunii.
Acest principiu fiind cunoscut, s-ar părea ca procesul de fuziune si deci energia degajata este la
indemana noastră, fara prea mari eforturi. Totuşi, după cate se ştie, in prezent energia degajata in procesele
de fuziune nu este inca folosita in practica, deoarece nu dispunem de mijloacele necesare pentru întreţinerea
unui astfel de proces.
Pentru ca procesul de fuziune sa poată avea loc, cele doua nuclee iniţiale trebuie sa ajungă in contact,
adică sa se apropie intre ele la distante mai mici de 10-13cm. Acest lucru nu este atât de uşor de realizat,
deoarece nucleele poseda sarcini electrice de acelaşi semn si, in consecinţa, la distante mici, sunt supuse unor
puternice forte electrostatice de respingere. Pentru învingerea acestor forte, este necesar ca particulele care
interacţionează sa posede energii cinetice iniţiale ridicate.

2.2. Reacţiile nucleare de fuziune

In esenţa, orice reactie exoenergetica se poate autointretine fie printr-un proces de tip combustie
(cazul reactoarelor nucleare), fie printr-un proces de tip explozie (cazul bombei atomice).
Fuziunea nu este fundamental diferita de combustie. In cazul combustiei, ca si in cazul fuziunii nucleare,
punctul de aprindere este atins atunci cand caldura degajata de combustie este destul de mare pentru a
intretine reactia.
Este stiut ca, pentru a realiza orice combustie continua, este necesar sa se realizeze
urmatoarele conditii:
- combustibilul sa fie adus la o temperatura superioara punctului sau de aprindere;
- cantitatea de combustibil sa fie suficienta pentru ca pierderile sa fie inferioare energiei degajate,
si pentru ca reactia sa fie autointretinuta;
- caldura produsa pe aceasta cale trebuie sa fie utilizata in mod controlat, adica sa serveasca,
de exemplu, la vaporizarea apei si la incalzirea aburilor produsi pentru a realiza o masina termica.
Conditiile necesare mentinerii unei reactii de fuziune si realizarii unui reactor termonuclear sunt
analoage:
- incalzirea combustibilului nuclear, sub foma de plasma, pana la punctul de „aprindere“
(cateva zeci sau sute de milioane de grade);
-mentinerea combustibilului la aceasta temperatura un timp destul de lung pentru ca reactiile de
fuziune sa degajeze o cantitate de energie economic superioara celei consumate la aprindere; -
extragerea si utilizarea acestei energii.