Sunteți pe pagina 1din 1

Primul ajutor constă în totalitatea măsurilor care se aplică imediat în cazul unei urgențe

medicale până la sosirea serviciului de urgență sau până la intervenția unui medic.

Primul ajutor calificat constă în efectuarea unor acțiuni salvatoare de viață unor persoane care
au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către personal paramedical care a urmat cursuri
speciale de formare și care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare
semiautomate, funcționând sub formă de echipe de prim ajutor într-un cadru instituționalizat, înainte de
intervenția medicilor.

Traumele fizice

Trauma sau vătămarea fizică referă la o rană produsă de leziuni fizice bruște, ca de pildă o
agresiune violentă sau un accident." Acesta poate fi, de exemplu, o fractură sau o arsură. Traumatisme
majore pot duce la complicatii secundare, cum ar fi șoc circulator, insuficiență
respiratorie și moarte. Resuscitarea unui pacient traumatizat implică adesea multiple proceduri de
tratament. Trauma este "șasea cauză de deces la nivel mondial, reprezentând 10% din mortalitatea de
toate tipurile, și este o problemă gravă de sănătate publică, având importante costuri sociale și
economice.

In caz de traumatisme, primul pas care trebuie intreprins este

S-ar putea să vă placă și

  • Castravetele Sceneta Florin Piersic
    Castravetele Sceneta Florin Piersic
    Document3 pagini
    Castravetele Sceneta Florin Piersic
    alexutza_87
    90% (10)
  • V
    V
    Document1 pagină
    V
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • II
    II
    Document2 pagini
    II
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • 2
    2
    Document1 pagină
    2
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • I
    I
    Document2 pagini
    I
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Cei 3 Purcelusi
    Cei 3 Purcelusi
    Document2 pagini
    Cei 3 Purcelusi
    Alexandra DM
    Încă nu există evaluări
  • III
    III
    Document1 pagină
    III
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • V
    V
    Document4 pagini
    V
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • IV
    IV
    Document2 pagini
    IV
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Pshilogie
    Pshilogie
    Document4 pagini
    Pshilogie
    Dorfax
    0% (1)
  • Psihologia Grupului
    Psihologia Grupului
    Document1 pagină
    Psihologia Grupului
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • 3
    3
    Document2 pagini
    3
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Ce Înseamnă Un Cetățean Activ
    Ce Înseamnă Un Cetățean Activ
    Document1 pagină
    Ce Înseamnă Un Cetățean Activ
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Sasati
    Sasati
    Document4 pagini
    Sasati
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Povesti
    Povesti
    Document2 pagini
    Povesti
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Psihologia Familiei
    Psihologia Familiei
    Document1 pagină
    Psihologia Familiei
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Povesti de Talc
    Povesti de Talc
    Document1 pagină
    Povesti de Talc
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Pacala Reloaded
    Pacala Reloaded
    Document1 pagină
    Pacala Reloaded
    Jean Valjean
    Încă nu există evaluări
  • Bazele Managementului Si Maketingului Tema 1
    Bazele Managementului Si Maketingului Tema 1
    Document4 pagini
    Bazele Managementului Si Maketingului Tema 1
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Baza de Date (Schema Logica)
    Baza de Date (Schema Logica)
    Document1 pagină
    Baza de Date (Schema Logica)
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Povesti Scurte
    Povesti Scurte
    Document2 pagini
    Povesti Scurte
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Ce Înseamnă Un Cetățean Activ
    Ce Înseamnă Un Cetățean Activ
    Document1 pagină
    Ce Înseamnă Un Cetățean Activ
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Aviz
    Aviz
    Document1 pagină
    Aviz
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Contract Individual de Munca
    Contract Individual de Munca
    Document3 pagini
    Contract Individual de Munca
    Sergiu Luchian
    Încă nu există evaluări
  • Curs 4
    Curs 4
    Document9 pagini
    Curs 4
    Claudia Maria
    Încă nu există evaluări
  • Doi Feţi Cu Stea În Frunte
    Doi Feţi Cu Stea În Frunte
    Document11 pagini
    Doi Feţi Cu Stea În Frunte
    Teodora Letchin
    Încă nu există evaluări
  • Proiectarea Aplicatiilor Web
    Proiectarea Aplicatiilor Web
    Document144 pagini
    Proiectarea Aplicatiilor Web
    Dorfax
    Încă nu există evaluări
  • Contract Individual de Munca
    Contract Individual de Munca
    Document3 pagini
    Contract Individual de Munca
    Sergiu Luchian
    Încă nu există evaluări
  • An.1 16
    An.1 16
    Document4 pagini
    An.1 16
    ScoalaAuto AutoSor
    Încă nu există evaluări