FARMACO- ŞI FITOTERAPIA SISTEMULUI RESPIRATOR

BRONŞITA ACUTĂ
Bronşita acută este o boală a căilor aeriene care se caracterizează printr-o inflamaţie
acută a mucoasei bronhiilor şi se manifestă printr-un proces inflamator-edemator defuz.

Epidemiologie. Bronşita acută este cea mai frecventă afecţiune ale sistemului respirator
şi apare mai des în timpul rece al anului. Factorii predispozanţi care contribuie la dezvoltarea
bronşitei acute sunt următoarele:
- suprarăcire;
- dereglarea respiraţiei nazale;
- focar de infecţie în rinofaringe;
- stări imunodeficitare;
- copii şi vârstnici;
- fumatul (inclusiv cel pasiv) ;
- alcoolismul;
- refliux-esofagit.

Etiologie. Bronşita acută are 3 cauze:

- virală;
- bacteriană şi
- chimică.
Bronşita acută virală este cea mai frecventă şi poate apărea în orice lună a anului, însă cu
vârfuri epidemice în funcţie de virusul incriminat. Principalii sunt:
- virusurile gripale A şi B;
- virusurile paragripale şi adevoviruşi;
- rinoviruşi;
- coronaviruşi;
- virusul sinciţial;
- micsoviruşi etc.
Principalii factori ai bronşitelor acute bacteriene sunt:
- Mycoplasma pneumoniae;
- Chlamydia pneumoniae;
- Bordetella pertusis;
- Streptococcus pneumoniae;
- Heamophilus influenzae;
- Staphylococcus aureus etc.
În afară de aceasta bronşita acută pot fi cauzate de factori fizico-chimici (gaze iritante,
vapori de acizi şi baze: amoniac, clor, bioxid de sulf; aer foarte ferbinte sau rece etc.), alergici
(diferite substanţe organice şi neorganice) etc.

Patogenie. Agentul etiologic determină un proces inflamator, de intensitate variată, care

debutează, de regulă, cu lezarea nazofaringelui, răspândindu-se ulterior în laringe, trahee şi
bronhii. Afectarea bronhiilor mici este posibilă mai ales la copii şi adulţi pe teren modificat.
Mecanismul patogenetic al manifestărilor clinice constă în alterarea structurii şi funcţiei
mucociliare, dereglarea clearance-ului ciliar, edemul mucoasei, hipersecreţie mucoasă sau
mucopurulentă. În unele cazuri edemul mucoasei, secretul vâscos şi asocierea bronhospasmului
cauzează dereglarea permeabilităţii bronhiilor. Expunerea terminaţiilor nervoase din
submucoasă la aerul respirat determină tuse, bronhoconstricţie şi durere retrosternală prin
impulsuri excesive aferente vagale.

Clasificare
După etiologie: - virală;
- bacteriană;
- chimică;
- alergică;
- toxică;
- termică;
- rugeolică;
- difterică etc.
După gravitate: - uşoară;
- medie;
- gravă.

Tabloul clinic. Bronşita acută debutează acut şi se manifestă prin tuse seacă sau
expectoraţie mucoasă (bronşite virale) sau mucopurulentă (bronşite bacteriene). De obicei, în
primele zile tusea este seacă sau cu o cantitate mică de spută vâscoasă, chinuitoare. Ulterior
sputa devine mucopurulentă sau purulentă, mai puţin vâscoasă şi se expectorează mai uşor.
Bolnavii sunt indispuşi, apare slăbiciune generală, senzaţia de discomfort, subfebră şi durere
retrosternală cu caracter de arsură, transpiraţie. Poate fi prezentă febră, în cazuri severe până la
38-390C. Dispneea şi cianoza apar atunci, când la sindromul bronşitic acut se asociază un
sindrom obstructiv.
Deseori, la tabloul clinic comun se pot asocia diferite sindroame care reflectă localizarea
inflamaţiei la nivelul căilor respiratorii superioare extratoracice, care pot preceda (cu 1-3 zile)
sau suprapune cu semnele de bronşită acută: rinită acută (obstrucţie nazală şi rinoree), faringo-
amigdalită acută (dureri la deglutiţie, faringe roşu), laringită (răguşeală, tusea seacă), sinuzită
acută (dureri sinuzale, secreţie nazală).
Semnele clinice obiective în bronşita acută neobstructivă sunt normale sau pot decela
raluri difuze uscate, uneori umede, care se modifică cu respiraţia şi după tuse. Forma
obstructivă severă asociază respiraţia aspră, raluri bronşice uscate şi umede, insuficienţă
respiratorie, semne cardiovasculare (tahicardie, hipotensiune arterială cu tendinţă la colaps).
Durata bolii variază de regulă 2-3 săptămâni, iar în evoluţia trenantă depăşeşte o lună.

Tratament.
Obiective generale:
- înlăturarea simptomelor de alterare a căilor respiratorii;
- atenuarea simptomelor intoxicaţiei;
- profilaxia complicaţiilor.

Farmacoterapia.
1. Bolnavilor cu bronşită acută se recomandă:
- repaus fizic;
- regim alimentar echilibrat, normocaloric, vitaminizat şi variat;
- multe lichide calde în cantităţi mari (ceai cu flori de tei, cu zmeură, miere, lapte
fierbinte, apă minerală alcalină etc.).
 2. Alegerea preparatelor medicamentoase depinde de gravitatea clinică a bronşitei acute.
Pentru scăderea temperaturii se administrează acid acetilsalicilic câte 0,5g de 3 ori/zi,
acetominafen câte 0,5g de 3 ori/zi, paracetamol câte 0,04g de 3 ori/zi.
3. Pentru normalizarea permeabilităţii capilalelor se administrează acid ascorbic câte
1g/zi, vitamina P câte 50mg/3 ori/zi.
4. În tusă uscată pronunţată se pot prescrie codeina (0,015g) cu hidrocarbonat de sodiu
de 2-3 ori/zi, dextrometorfan câte 15mg (o linguriţă de ceai de 4 ori/zi); citrat de
butamirat câte 30ml de 3 ori/zi; glaucin câte 50mg de 2-3 ori/zi etc.
5. Sunt indicate inhalaţii cu expectorantele cu ulei de eucalipt sau anis cu ajutorul
inhalatorului timp de 5 min de 3-4 ori/zi timp de 3-5 zile.
6. În caz de ineficacitate terapiei simptomatice pe parcursul a 2-3 zile se parcurge la
terapia etiologică.
- Terapia antivirală se indică la bolnavii cu risc crescut, copii şi tineri. Se recomandă
administrarea amantadinei câte 200mg/zi, rimantadina câte 200-300mg/zi,
ribovirina 20mg/ml soluţie în 12-18 ore, aciclovir 8mg/kg corp la 8 zile.
Profilaxia se poate face la aceiaşi bolnavi, dacă se cunoaşte virusul care produce
epidemia respectivă.
- Terapia antibacteriană se face cu un antibiotic sau chimioterapic activ la flora
obişnuită şi la care bolnavul nu este alergic. Se recomandă administrarea
tetraciclinei câte 1g/24ore, doxiciclinei câte 0,2g/24ore, amoxiciclinei câte 1,0-
1,5/24 ore, eritromicinei câte 2,0g/zi, azitromicinei 0,5g/zi, cloritromicinei 1g/zi
etc.
- Din grupul sulfamidelor se preferă administrarea combinaţiei trimetoprim /
sulfometoxazol (biseptol, soptrim) câte 960mg de 2 ori/zi.
7. În caz de obstrucţie bronşică se recurge la bronhodilatatoare: aminofilină intern câte
0,15g de 3 ori/zi sau soluţie 2,4%-10ml i.v. la 12 ore interval; salbutamol în inhalaţii
câte 1-2 doze de 3 ori/zi; fenoterol câte 1-2 doze de 3 ori/zi.
8. Fizioterapie şi gimnastică curativă.

FITOTERAPIA INFECŢIILOR RESPIRATORII ACUTE (IRA)

Fitoterapia infecţiilor respiratorii acute se realizează după următoarele principii:

I. Tratamentul etiotrop constă în restabilirea barierelor protectoare ale căilor respiratorii
superioare şi funcţiei de drenaj a bronşiilor.
A. Pentru restabilirea respiraţiei nazale, inhalator se utilizează extracte din plante ce
intensifică formarea şi eliminarea secretului protector:
 Uleiuri eterice – de camfor, levănţică, mentă, pin, brad, cimbru, chimen, eucalipt.
 Extracte apoase din plante medicinale ce conţin uleiuri eterice şi fitoncide: infuzie din
muguri de mesteacăn, plop negru, iarbă de soponel, iarbă neagră, sovârf, mentă, melisă,
eucalipt, salvie etc.
 Suc de ceapă şi usturoi.
 Pentru intensificarea eliminării secretului format pot fi utilizate sucuri de aloe, colanhoe,
sfeclă. Se diluează de 10-20 ori şi se picură câte o picătură în fiecare nară. Aceste plante
exercită acţiune iritantă neînsemnată şi provoacă strănutul, favorizând eliminarea
secretului.
B. Funcţia de drenaj a bronşiilor restabilesc:
1. Plante expectorante – obligeană, nalbă-mare, anason, ventrilică, iarbă mare, sovârf,
corovatică, podbal, ciuboţica cucului, scara domnului, termopsis, cimbru, fenicul etc.
2. Plante mucolitice – soponel, odolean, sulfină, tămâioară, isop, muguri de pin.
C. Combaterea infecţiei
În acest caz fitoterapia are un şir de avantaje, ce pot fi realizate doar respectând următoarele
consideraţii:
1. În cadrul IRA se necesită utilizarea asociată a plantelor medicinale cu efect antibacterian
şi antiviral.
2. Se recomandă combinarea plantelor cu diferite principii active, care contribuie la
obţinerea acţiunii bactericide, precum şi la profilaxia dezvoltării tulpinilor rezistente la
antibiotice.
3. Tratamentul se efectuează intensiv ( se utilizează fiecare 1-2 ore), schimbând succesiv
componentele antiinfecţioase din specie – se preferă plante medicinale cu spectru larg de
acţiune.
4. Pentru administrare enterală se recomandă utilizarea speciilor, iar pentru gargarisme,
irigări sau inhalaţii se necesită alternarea diverselor grupe de principii antimicrobiene
(vezi tab. 1).

Tabel nr.1
Grupuri de plante medicinale care conţin principii active eficiente în IRA

Nr. Principiile active Plante medicinale

1. Salicilaţi Coada mielului, zmeură, ciuboţica cucului, muşeţel,
coada şoricelului.
2. Terpene Obligeană, anason, soponel, mesteacăn, sovârf, iarbă
mare, tei, mentă, ienupăr, cimbru, salvie, hamei,
eucalipt.
3. Fitoncide Mesteacăn (muguri), ceapă, pin, usturoi, citruşi,
coacăz.
4. Fenologlicozide Soponel, merişor.
5. Benzaldehidă Soc
6. Timol Sovârf, cimbru.
7. Antibiotice vegetale Pojarniţă, orz, ovăs.

Plante cu acţiune antivirală: obligeană, geraniacee, sovârf, coada racului, ceapă, melisă,
zmeură, salvie, usturoi, eucalipt.
II. Tratament patogenetic
Pentru normalizarea imunităţii antiinfecţioase se folosesc:
A. Interferon-modulatori: podbal, pătlagină, licheni.
B. Stimulatori ai activităţii fagocitare a macrofagilor: arnică, astragal, limba mielului,
urechea iepurelui, urzică.
C. Stimulatori ai imunităţii locale: anason, arnică, trifoi de baltă, troscot, mesteacăn
(frunze), salvie.
D. În perioada de convalescenţă pot fi utilizate plante tonizante: jen-şen, eleuterococ,
rodiolă, lămâi chinezesc.
III. Tratament simptomatic.
 Plante cu efect antipiretic: mesteacăn, merişor, albăstriţă, tei, podbal, zmeură,
muşeţel, dentiţă.
 Plante bogate în vitamine: merişor, răchiţele, mure, scoruş, cătină albă, frunze de
păpădie, urzică, ciuboţica cucului.
BRONŞITA CRONICĂ
 Definiţie. Bronşita cronică (BC) se defineşte ca o boală inflamatoare cronică a bronşiilor
mari şi mici care se caracterizează clinic prin tuse şi expectoraţie, prezente cel puţin 3 luni pe
an cu o vechime de cel puţin 2-3 ani.
Epidemiologia. Bronşita cronică (BC) afectează de la 10 până la 20-25% din populaţia
adultă (15-20% din bărbaţi şi 8-10% din femei). Este mai frecventă după vârsta de 40 ani.
Etiologie. Bronşita cronică apare ca urmare a acţiunii unor iritanţi bronşici. La
producerea ei pot contribui următorii factori:
1. Fumatul;
2. Inhalarea cronică a diferiţilor iritanţi bronşici (atmosferici, profesionali);
3. Infecţiile bronşice;
4. Factorii genetici.
Un rol deosebit în geneza bolii îl are fumatul. Peste ¾ din bolnavii cu bronşita cronică
sunt fumători. Există şi un raport strâns dintre numărul de ţigări fumate, durata fumatului şi
probabilitatea bronşitei cronice. Pe lângă aceasta boala poate fi provocată de poluanţi
atmosferici: particulele rezultate din arderea combustiilor (petrol, cărbune), praf, bioxid de sulf,
bioxid de azot, substanţe oxidante etc. În instalarea bronşitei cronice au o anumită importanţă şi
factorii climaterici: umiditatea mărită a aerului, temperaturile joase etc.
Infecţiile respiratorii nu sunt, de regulă, cauza primară a acestei patologii, dar pot
contribui substanţial la progresarea bronşitei cronice. Un rol esenţial în afecţiuni pulmonare are
deficit sau lipsa de alfa1-antitripsină.
Factorii favorizanţi şi predispozanţi sunt: modificarea reactivităţii organismului,
hiperreactivitatea bronşică, afecţiuni bronhopulmonare anterioare, insuficienţa cardiacă
congestivă, subnutriţia, surmenaj cronic etc.
Patogenie. Sub acţiunea factorilor etiologici creşte secreţia glandelor mucoase, se
dezvoltă hiperplazia lor, se dereglează funcţia epiteliului ciliar bronşic, treptat se metaolazează
epiteliul normal, se reduce secreţia de surfactant în alveole şi la nivelul bronşiolelor terminale,
scade funcţia macrofagelor, secreţia de IgA secretorie, se reduce rezistenţa autiinfecţioasă la
nivelul bronşiolar.
Mucusul secretat sporeşte cantitativ şi îşi modifică proprietăţile reologice, devenind mai
vâscos, aderent, neîndeplinindu-şi rolul în apărarea locală autiinfecţioasă şi cel de transportare a
particulelor microscopice, nimerite în bronhii cu aerul inspirat. Ca urmare în peretele bronşic
apare un infiltrat celular inflamator.
La unii bolnavi permeabilitatea bronşică nu se deteriorează (bronşită cronică
neobstructivă), la alţii boala evoluează cu dereglarea progresivă a permeabilităţii bronşice
(bronşită cronică obstructivă). Cauza obstrucţiei bronşice este edemul mucoasei, hipersecreţia
de mucus vâscos şi, în unele cazuri bronhospasmul.
Obstrucţia bronşică cauzează scăderea ventilaţiei alveolare, deteriorarea raportului
ventilaţiei/perfuzie, producerea insuficienţei respiratorii cronice, ce se caracterizează prin
hipoxemie şi hipercapnie.

Clasificare

Bronşita cronică Bronşita cronică Bronşita cronică

simplă obstructivă mucopurulentă sau
purulentă
 Tablou clinic. Bolnavii au vârsta medie de 40 ani şi predomină sexul masculin. Bronşita
cronică neobstructivă, precum şi cea obstructivă, are un debut insidios, la început tusa este mai
frecventă dimineaţa, care cu timpul se manifestă tot mai frecvent (în cursul zilei şi seara) şi
devine permanentă. Expectoraţia este mucoasă sau devine mucupurulentă şi purulentă la
asocierea infecţiilor respiratorii acute.
Boala evoluează cu acutizări şi remisii. În acutizare creşte cantitatea şi se schimbă
caracterul sputei: din mucoasă, albicioasă în mucupurulentă (sau purulentă), gălbuie, verzuie.
Poate fi prezentă febră. În remisie tusea devine mai rară, cantitatea sputei se micşorează
considerabil, ea devine mucoasă. Pe lângă cele expuse, pentru bronşita cronică obstructivă este
caracteristică dispneea care progresează treptat, se accentuează în acutizare şi diminuiază în
remisie.
Semnele clinice obiective în bronşita cronică neobstructivă sunt normale sau pot decela
numai câte raluri bronşice uscate sau umede. Forma obstructivă asociază respiraţie aspră, respir
prelungit, raluri sibilante şi ronflante, iar în stadiile avansate – emfizem pulmonar (mărirea
tuturor diametrelor toracice, hipersonoritate pulmonară, creşterea marcată a câmpiilor
pulmonari inferiori, diminuarea murmurului vezicular), insuficienţa respiratorie, cord pulmonar
cronic.
Tratament.
Obiective generale:
- reducerea iritaţiei bronşice şi a cavităţii de mucus, care se realizează prin întreruperea
fumatului şi eliminarea din mediu a factorilor poluanţi (praf casnic, poluanţi
atmosferici, noxe industriale, insecticide, detergenţi, deodoranţi etc.);
- profilaxia infecţiilor virale şi bacteriene;
- tratamentul infecţiilor acute bronşice;
- creşterea eliminării secreţiilor bronşice, care se obţine prin hidratare corectă (cu
atenţie în insuficienţa cardiacă congestivă) pe cale orală, prin inhalaţii de vapori de
apă distilată sau aerosoli, iar la necesitate perfuzare de soluţii saline favorizează
lichidarea şi expectoraţia secreţiilor bronşice;
- tratamentul bronhodilatator;
- alimentaţia adecvată, care să ofere o raţie calorică adecvată greutăţii bolii;
- ridicarea calităţii vieţii prin terapia fizicală, gimnastica medicală, reabilitarea
psihosocială etc.
Farmacoterapia.
- Medicaţia antiiinfecţioasă este justificată în acutizările bronşitelor purulente, la
bolnavii cu febră, în epidemii virale, pentru evitarea sau tratarea superinfecţiei
bacteriene, la vârstnici, la pacienţi imunodeprimaţi, la bolnavii cu insuficienţă
cardiacă congestivă. Terapia bronşitelor cronice virale în acutizare se face prin
măsuri specifice (vezi capitolul Bronşite acute). Tratamentul bronşitei cronice
bacteriene în acutizare la aceşti bolnavi se face cu antibiotice active pe germeni găsiţi
mai frecvent în suprainfecţiile bacteriene (Pneumococ, Mycoplasma pneumonica,
Haemophilus influenză). Se utilizează: ampicilina intern câte 500mg de 4 ori pe zi
sau amoxicilina câte 500mg de 3 ori pe zi, sau amoxicilina (clavunalat) câte 625mg
de 3 ori pe zi, sau doxiciclina câte 100mg de 2 ori/zi, sau azitromicina 500mg o dată
pe zi în prima zi şi ulterior câte 250mg pe zi, sau claritromicina câte 500mg de 2 ori
pe zi, sau levofloxacină câte 500mg odată pe zi sau trimetoprim/sulfametoxazol câte
480mg de 2 ori pe zi etc. Acutizările severe necesită tratament parenteral în condiţii
de spital.
 - Creşterea eliminării secreţiilor bronşice poate fi singurul tratament în bronşita
simplă, însă ea trebuie urmărită şi în celelalte tipuri de boală. În afară de cele
menţionate anterior în obiectivele tratamentului, ea se obţine prin administrarea
expectorantelor (guaifenesina câte 200-400mg fiecare 4 ore sau soluţia iodură de
potasiu 3-4 linguri pe zi) şi mucoliticelor, care ameliorează clearance-ul sputei, rup
dopurile de mucus şi reduc discomfortul toracic produs de tuse: bromhexină câte 8-
16mg de 3 ori/zi sau acetilcisteină câte 200mg de 3-4 ori pe zi, sau carbocisteină de
3-4 ori pe zi, sau ambroxol câte 30mg de 3 ori pe zi primele 2 zile, ulterior câte 30mg
de 2 ori pe zi.
- Tratamentul bronhodilatator include 3 grupe de medicamente:
 anticolinergice;
 β2-adrenomimetice şi
 derivaţii de teofilină.
Tratamentul se adresează, îndeosebi, sindromului obstructiv cronic din bronşita cronică
obstructivă şi bronşita astmatiformă.
- Anticolinergice: sulfat de atropină, hidrotartrat de platifilină, însă în prezent se preferă
bromură de ipratropium cu efecte secundare minime şi bine suportat de bolnavii cu
cord pulmonar sau cardiopatie ischemică, se administrează câte 2 pufuri (1 puf –
0,18mg) de 4 ori pe zi.
- β2-adrenomimetice: se utilizează stimulatoare de receptori β2 de prima generaţie
(metaproterenol, orciprenalina, ferbutalină etc.) sau de generaţia a 2-a (salbutamol,
fenoterol) câte 2 pufuri de 4-6 ori pe zi. Recent în practica medicală se foloseşte şi
salmeterol care prezintă un β2 adrenomimetic selectiv cu acţiune de durată. Se
administreză câte 1 puf de 2 ori pe zi.
- Derivaţii de teofilină: aminofilină, teofilină, teofedrin.
- La apariţia sindromului alergic se utilizează antialergicele: difenhidramină,
clemastin, loratadină, terfenadină, cetirizin etc.
- În sindromul bronhospastic se recomandă cetilizarea corticosteroizilor inhalatorii:
beclometazon, flunisolid, budesonid, triamcinolon acetonid etc.
Eliminarea secreţiilor bronşice poate fi favorizată prin drenajul postural, masaj a cutiei
troracice, gimnastică curativă şi fizioterapie.
Oxigenoterapia este indicată în caz de hipoxemie severă (presiunea parţială a oxigenului
în sângele arterial <55mmHg). Oxigenul se administrează pe sondă nazală cu un debit de ≈2
l/min timp de minimum 12 ore/zi. La necesitate se recurge la respiraţia asistată

FITOTERAPIA BRONŞITELOR
Plantele medicinale se folosesc atât în perioada de acutizare a bronşitei, cât şi în cea de remisie.
În fitoterapia bronşitei se utilizează plante cu acţiune expectorantă şi mucolitică; plante cu acţiune antitusivă
şi care măresc rezistenţa organismului faţă de infecţie.
Plante cu acţiune expectorantă şi mucolitică:
1. Ridiche neagră. Ridichea neagră se dă prin răzătoare şi se strecoară sucul prin tifon, se amestecă 1 litru
de acest soc cu 400g miere lichidă şi se consumă câte 2 linguri de suc înainte de mese şi seara înainte de
culcare.
2. Sucul de ridiche poate fi consumat cu zahăr. În acest caz ridichea neagră se taie în mici felioare care se
presoară cu zahăr. Sucul obţinut se consumă câte 1 lingură fiecare oră.
3. Sovârv. În 75 g sovârf se toarnă 200 ml apă. Se consumă câte ½ pahar de infuzie caldă de 3-4 ori în zi
cu 15-20 min înainte de mese.
4. Iarbă de termopsis. Infuzia se prepară din 0,6-1g iarbă de termopsis şi 200 ml apă. Se utilizează câte 1
lingură fiecare 2 ore de 6 ori în zi.
5. Iarbă de ipecacuană. Infuzia se prepară din 0,6g iarbă de ipecacuană şi 200 ml apă. Se utilizează câte 1
lingură fiecare 2 ore de 6 ori în zi.
 6. Rădăcină de tămâioară. Decoctul se prepară din 20 g rădăcină de tămâioară şi 200 ml apă. Se utilizează
câte 1 lingură de 5-6 ori în zi.
7. Scara domnului. Infuzia se prepară din 6-8 g rădăcină din scara domnului şi 200 ml apă. Se utilizează
câte 3-5 linguri în zi după mese.

Pentru atenuarea tusei uscate, neproductive se utilizează speciile care urmează:

1. infuzie din rădăcină de nalbă-mare (6 g : 200 ml) câte 1 lingură fiecare 2 ore.

2. 1300 g miere de tei, 1 pahar frunze mărunţite de aloe, 200 g ulei de măslin, 150 g muguri de mesteacăn,
50 g frunze de tei. Înainte de prepararea speciei frunzele de aloe se menţin în loc răcoros, ferit de
lumină timp de 10 zile. Frunzele mărunţite se plasează în mierea topită şi se încălzeşte pe aburi.
Concomitent în 500 ml apă se fierb mugurii de mesteacăn şi florile de tei şi se lasă în apă clocotită timp
de 1-2 min. Decoctul stors şi strecurat se toarnă în mierea răcită. Specia se toarnă în vas, adăugând
jumătate din cantitatea decoctului ulei de măslin. Specia se păstrează în loc răcoros, se agită înainte de
utilizare. Se utilizează câte 1 lingură de 3-4 ori în zi.

Pentru mărirea rezistenţei organismului se folosesc polizaharide de origine vegetală: colanhoe, podbal,
pătlagină, fenicul, salvie, mesteacăn etc.

Se propun următoarele specii de plante:

1. Rădăcină de nalbă-mare - 40,0;

Frunze de podbal - 40,0;
Herbă de sovârf - 30,0.
La o lingură de specie se toarnă un pahar de apă clocotită, se infuzează 20 min, se strecoară. Se utilizează câte
½ pahar de 3-4 ori pe zi.

2. Rădăcină de nalbă-mare - 40,0;

Rădăcină de lemn dulce - 15,0;
Fructe de fenicul -10,0.
La o lingură de specie se toarnă un pahar de apă clocotită, se infuzează 2 ore, se fierbe 5 min, se răceşte 15 min
şi se strecoară. Se utilizează câte 1/3 pahar de 3 ori pe zi.

3. Frunze de podbal - 15,0;

Rădăcină de iarbă mare - 15,0;
Rădăcină de ciuboţica cucului - 15,0.
În două linguriţe de ceai cu specie se toarnă un pahar de apă clocotită, se infuzează 5 min, se răceşte 15 min şi
se strecoară. Se utilizează câte 1/3 pahar de 3 ori pe zi.

4. Frunze de podbal - 40,0;

Frunze de pătlagină cu frunză lată - 30,0;
Rădăcină de lemn dulce - 30.0.
La o lingură cu specie se toarnă un pahar de apă clocotită, se infuzează 20 min şi se strecoară. Se utilizează câte
½ pahar de 3-4 ori pe zi.

5. Herbă de cimbrişor - 30,0;

Frunze de podbal - 30,0;
Rădăcină de nalbă-mare - 30,0;
Fructe de mărar -15,0;
Frunze de salvie - 15,0.

În 20,0 g. de specie se toarnă 200 ml apă, se încălzeşte pe baie de aburi 15 min., se răcoreşte 45 min., se
strecoară, se adaugă apă clocotită până la volumul iniţial. Se utilizează câte ¼ -1/3 pahar de 3-4 ori pe zi.

6. Herbă de sulfină - 5,0;

Herbă de cimbrişor - 10,0;
Fructe de fenicul - 10,0;
Frunze de pătlagină cu frunză lată - 15,0;
Frunze de mentă - 10,0;
Frunze de pătlagină cu frunză lată - 15,0;
Rădăcină de lemn dulce - 15,0;
Frunze de podbal - 20,0.

În 20,0 g. de specie se toarnă 200 ml apă, se încălzeşte pe baie de aburi 15 min., se răcoreşte 45 min., se
strecoară, se adaugă apă clocotită până la volumul iniţial. Se utilizează câte ¼ -1/3 pahar de 3-4 ori pe zi în caz
de tuse, traheo-bronşită, bronşită cronică, bronşită acută fără expectorarea sputei.

7. Rădăcină de lemn dulce - 15,0;

Rădăcină de scara domnului - 15,0;
Flori de muşeţel - 20,0;
Rădăcină de odolean - 10,0;
Herbă de talpa gâştei- 10,0;
Herbă de mentă - 20.0;
Herbă de pojarniţă - 10,0.

Se consumă sub formă de infuzie câte ¼ -1/3 pahar de 3 ori în zi după mese în caz de bronşită cronică
obstructivă sau bronhospasm.

8. muguri de pin - 40.0;

Frunze de pătlagină cu frunză lată - 30,0;
Frunze de podbal - 30,0.

Se utilizează sub formă de infuzie caldă câte ¼ -1/3 pahar de 3 ori în zi în caz de bronşite de origine
infecţioasă, astm bronşic.

9. Rădăcină de nalbă-mare – 2 părţi.;

Frunze de zmeură – 2 p..;
Frunze de mentă – 2 p.;
Muguri de pin - 2 p.;

Frunze de salvie – 2p;

Frunze de eucalipt globular – 2 p.;
Muguri de mesteacăn alb- 1 p.;
Flori de soc – 1p.;
Rădăcină de iarbă mare – 1p.;
Herbă de pojarniţă – 7p.;

Se amestecă 4-6 linguri de specie, se plasează în termos (0,7-1litru), se umple termosul cu apă clocotită.
Se utilizează în tratamentul maladiilor respiratorii acute, gripei, bronşitei acute. În următoarea zi (iar la
necesitate se poate de consumat infuzia peste 2-3 ore de la preparare) de utilizat toată infuzia în 2-3 prize.

10. Fructe de călin - 100,0;

Miere de albine - 200,0.

Fructele de călin se fierb în miere timp de 5 min. Se utilizează în traheite şi bronşite câte 1-2 linguri de 4-5 ori
în zi, cu consum de lichid cald.

În bronşitele cronice fitoterapia se efectuează îndelungat timp de 6-7 luni.