EUROPA LA RĂSCRUCE

CUM (NU) AR TREBUI SĂ ACȚIONEZE STATELE ÎN

CAZUL PANDEMIEI COVID-19

www.amnesty.md
Amnesty International este o mișcare globală de peste 7
milioane de persoane care luptă pentru o lume în care toţi
se bucură de respectarea drepturilor omului.
Viziunea noastră este ca fiecare persoană să se poată
bucura de drepturile consacrate în Declarația Universală a
Drepturilor Omului și alte standarde internaționale privind
drepturile omului.
Suntem independenți de orice guvern, ideologie politică,
interes economic sau religie și suntem finanțați în mare
parte de contribuțiile membrilor noștri și donații publice.

2
CUPRINS
INTRODUCERE 4

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ ASIGURE DREPTUL LA SĂNĂTATE PENTRU FIECARE PERSOANĂ 5

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ SE ASIGURE CĂ TOATE MĂSURILE DE URGENȚĂ SUNT NECESARE ȘI PROPORȚIONALE 5

MĂSURILE NU TREBUIE SĂ FIE DISCRIMINATORII 6

MĂSURILE LUATE DE AUTORITĂȚI TREBUIE SĂ VIZEZE FIECARE PERSOANĂ 7

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ GARANTEZE DREPTUL LA LONCUINŢĂ, APĂ ŞI SANITAŢIE PENTRU FIECARE PERSOANĂ,
INCLUSIV CELOR CARE LOCUIESC ÎN AŞEZĂRI INFORMALE 9

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ GARANTEZE DREPTURIL MUNCITORILOR ȘI ACCESUL LA SECURITATEA ȘI PROTECȚIA

SOCIALĂ PENTRU TOATE PERSOANELE 10

STATELE TREBUIE SĂ PROTEJEZE LUCRĂTORII MEDICALI ŞI LUCRĂTORII DIN DOMENIILE CONSIDERATE „CHEIE”
SAU „ESENŢIALE” 11

MĂSURI PRIVIND EGALITATEA DE GEN ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI COVID-19 12

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ PROTEJEZE LIBERTATEA DE EXPRIMARE ȘI SĂ ASIGURE ACCESUL LA INFORMAȚIE 13

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ RESPECTE DREPTUL LA VIAŢA PRIVATĂ 14

STATELE TREBUIE SĂ DEA DOVADĂ DE SOLIDARITATE LA NIVEL REGIONAL ȘI INTERNAȚIONAL 15

CONCLUZII 15
INTRODUCERE
La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat focarul COVID-19 ca pandemie
globală și a cerut statelor să ia măsuri urgente pentru a face față acesteia. Majoritatea țărilor europene
au introdus măsuri stricte pentru a stopa răspândirea virusului și pentru a face față presiunilor din ce
în ce mai mari asupra sistemelor de sănătate publică.

Drepturile omului trebuie să fie din start în centrul tuturor eforturilor de prevenire, pregătire, izolare și
tratament, pentru a proteja sănătatea publică și pentru a sprijini grupurile și persoanele cu risc major.
Statele au obligația să protejeze și să asigure tuturor dreptul la cel mai înalt standard de sănătate.

Toate statele europene s-au angajat să asigure dreptul la sănătate și au semnat tratate internaționale
și regionale pentru drepturile omului în acest scop. În contextul pandemiei actuale, autoritățile trebuie
să asigure toate resursele disponibile pentru a combate pandemia pentru a asigura dreptul la sănătate.

Statele au datoria de a asigura dreptul la sănătate al tuturor persoanelor, deoarece oricine poate
contracta COVID-19. Cu toate acestea, unele grupuri prezintă un risc sporit de infecție: acestea includ,
de exemplu, lucrătorii din domeniul sănătății, persoanele aflate în detenție sau în instituții de tip închis
sau persoanele fără adăpost. Mai mult decât atât, persoanele în vârstă, persoanele cu condiții de
sănătate subiacente specifice sau persoanele cu dizabilități sunt susceptibile să se confrunte cu riscuri
mai grave de sănătate, asociate cu COVID-19. Guvernele trebuie să pună în aplicare măsuri pentru a
garanta că dreptul lor la sănătate este protejat.

În contextul situațiilor de urgență, statele pot impune, cu titlu de excepție, restricții cu prvire la anumite
drepturi ale omului pentru a proteja sănătatea publică. În majoritatea țărilor europene, guvernele au
adoptat legi de urgență și au luat măsuri care restricționează libertatea de deplasare, de asociere, de
exprimare și întrunirie dreptul la viața privată și de familie și dreptul la muncă, de exemplu, prin
stabilirea carantinei, interdicții de călătorie și închiderea temporară a școlilor, a întreprinderilor și a
fabricilor. În timp ce unele măsuri de urgență sunt justificate într-o perioadă când sănătatea publică
globală este în pericol, guvernele trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt temporare, supuse
controlului și revizuirii periodice și sunt necesare și proporționale și motivate de obiective legitime în
ceea ce privește sănătatea publică.

Întrucât factorii socio-economici sunt strâns legați de rezultatele în materie de sănătate, inegalitățile
socio-economice structurale din Europa fac ca unele grupuri să fie mai vulnerabile la consecințele
adverse ale pandemiei. Acestea includ persoane precum romii, care locuiesc în așezări informale, cu
acces limitat la apă și canalizare; refugiați, migranți și solicitanții de azil în lagărele de refugiați
inadecvate sau în detenție; persoane deținute în închisori și alte locuri de detenție; precum și
persoanele fără adăpost - persoane cu acces limitat sau fără acces la produse sau resurse sanitare
pentru a putea lua măsuri preventive, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor, distanțarea fizică și
izolarea. Executarea unor măsuri preventive impuse de state poate duce la discriminarea indirectă a
anumitor grupuri sau persoane care nu sunt în măsură să le respecte. În plus, restricțiile privind
libertatea de deplasare și alte măsuri prezintă riscuri specifice pentru copii și au impact de gen, de
exemplu asupra femeilor și fetelor care sunt victime ale violenței domestice și care pot fi obligate să
se autoizoleze cu partenerii sau rudele lor care ar putea să le supună abuzurilor.

4
Restricțiile impuse de către poliție ar putea avea un impact disproporționat asupra minorităților rasiale
și etnice din Europa, care sunt deja supuse, în mod regulat, unor controale de identitate discriminatorii
și utilizării ilegale a forței.

Amnesty International nu ia o poziție cu privire la tipul de măsuri de sănătate publică pe care guvernele
ar trebui să le ia pe măsură ce pandemia COVID-19 se amplifică. Cu toate acestea, guvernele ar trebui
să se asigure că toate aceste măsuri sunt în concordanță cu obligațiile lor privind drepturile omului.
Lista de mai jos cu „Măsuri ce trebuie luate” și „Măsuri care nu trebuie luate” ar putea servi drept
ghid atunci când statele decid asupra măsurilor de reacție la pandemie.

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ ASIGURE DREPTUL LA

SĂNĂTATE PENTRU FIECARE PERSOANĂ
Toate statele europene s-au angajat să asigure dreptul la sănătate și au semnat tratate internaționale
și regionale în domeniul drepturilor omului în acest scop. Cu toate acestea, în ultimii ani, multe guverne
europene au adoptat măsuri de austeritate, care au dus la reducerea finanțării pentru sistemele de
sănătate publică, unele dintre ele punând în pericol dreptul la sănătate. Aceste reduceri au avut
adesea un impact disproporționat asupra persoanelor cu venituri mai mici, persoanelor care
beneficiază de servicii de sănătate mintală, supraviețuitorilor violenței bazate pe gen, persoanelor cu
dizabilități și persoanelor cu probleme cronice de sănătate.

Guvernele au obligația de a lua măsuri eficiente pentru prevenirea, tratarea și controlul pandemiilor.
În contextul pandemiei actuale COVID-19, guvernele ar trebui să întreprindă toate măsurile posibile
pentru a asigura maximul de resurse disponibile pentru a combate pandemia și pentru a asigura
dreptul la sănătate al tuturor persoanelor. Acești pași pot include, de exemplu, implicarea spitalelor
private sau altor facilități din domeniul medical în oferirea de servicii de sănătate publică, în special în
circumstanțele în care există o disponibilitate limitată a resurselor de asistență medicală.

Bunurile, facilitățile și serviciile de sănătate - inclusiv accesul la teste, îngrijire, suport și orice vaccinuri
și tratamente dezvoltate în viitor pentru COVID-19 - ar trebui să fie disponibile în cantitate suficientă
în cadrul statului, pentru fiecare persoană; accesibile tuturor fără discriminare; cu respectarea eticii
medicale și adecvate specificului cultural; adecvate din punct de vedere științific, medical și de bună
calitate.

Guvernele ar trebui să fie transparente în ceea ce privește pașii pe care îi realizează pentru a combate
pandemia, să-și măsoare eficacitatea prin indicatori obiectivi și să comunice în mod regulat, clar și
accesibil, orice informașie relevantă cu privire la pandemie.

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ SE ASIGURE CĂ TOATE

MĂSURILE DE URGENȚĂ SUNT NECESARE ȘI
PROPORȚIONALE

5
Crizele în sectorul sănătate publică, cum ar fi izbucnirea COVID-19, pot solicita statelor să ia măsuri
excepționale pentru a menține siguranța persoanelor - inclusiv carantine, interdicții de călătorie,
interzicerea întrunirilor în grupuri, restricții de muncă și interdicții de a vizita membri ai familiei bolnave
la spital sau de a vizita persoane în vârstă în locuințele lor. Multe state din Europa au implementat
măsuri care restricționează drepturile omului, inclusiv libertatea de deplasare și de întrunire, dreptul
la muncă și dreptul la viața privată și de familie. Drepturile grupurilor marginalizate, inclusiv ale
refugiaților și migranților, au fost, de asemenea, afectate.

Dreptul internațional permite utilizarea părghiilor în situații de urgență pentru a garanta dreptul la
sănătate și pentru a diminua amenințarea de răspândire semnificativă a COVID-19. Cu toate acestea,
reacțiile unui guvernul care limitează drepturile omului trebuie să fie motivate de obiective legitime cu
privire la sănătatea publică, care au la bază dovezi științifice credibile. Măsurile de urgență trebuie
anunțate public, trebuie să fie legale, necesare și proporționale - ele nu pot fi arbitrare sau
discriminatorii nici atunci când sunt aplicate, nici impactul lor. Aceste măsuri trebuie să fie strict
adaptate - adică cât mai puțin intruzive și restrictive, cu durată limitată, supuse supravegherii
parlamentare și independente și revizuite periodic pentru a se asigura că măsurile sunt în continuare
necesare și nu există o „alunecare lentă” a măsurilor în situație de urgență în legea obișnuită.

Starea de urgență în domeniul sănătății publice și măsurile de urgență în acest context nu ar trebui să
fie folosite de guverne, în nici un caz, ca pretext pentru măsuri represive, inclusiv nu trebuie să vizeze
anumite grupuri, precum minoritățile rasiale și etnice, refugiații și migranții, adversarii politici, jurnaliștii
și apărătorii drepturilor omului. O abordare bazată pe drepturile omului în situația pandemiei COVID-
19 este fundamentală pentru revenirea la o societate sigură și sănătoasă, bazată pe statul de drept și
pe protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

MĂSURILE NU TREBUIE SĂ FIE DISCRIMINATORII

Principiul egalității și nondiscriminării este esențial pentru toate acțiunile guvernelor în situația
pandemiei COVID-19. Nu există loc de discriminare în acțiunile guvernelor. În mai multe țări europene
au fost raportate crime împotriva unor persoane percepute ca fiind originari din China sau Asia de Est,
care au fost acuzate de răspândirea COVID-19. Oficialii europeni nu ar trebui să se implice în retorică
xenofobă, ci să conteste eficient și să condamne ferm comentariile sau observațiile rasiste. Poliția și
autoritățile judiciare ar trebui să investigheze prompt, minuțios și eficient orice presupus motiv de
discriminare, asociat cu o infracțiune.

Toate guvernele europene au ratificat documente internaționale și regionale care protejează dreptul la
cele mai înalte standarde de sănătate, fără discriminare pe niciun criteriu, inclusiv rasă, etnie, sex,
identitate de gen, orientare sexuală, dizabilitate, vârstă sau statut socio-economic. Din cauza
inegalităților socio-economice din Europa, anumite grupuri au o stare de sănătate mai precară decât
restul populației. De exemplu, potrivit Comisiei Europene, speranța de viață a romilor în Europa este
estimată a fi cu 5-20 de ani mai mică decât a restului populației, din cauza sănătății mai precare.
Cercetările efectuate de Universitatea din Sheffield și ONG-ul Crisis au constatat că în Marea Britanie,
persoanele fără adăpost trăiesc cu 30 de ani mai puțin decât media. Pentru a asigura dreptul la
sănătate, fără discriminare, toate măsurile adoptate de guverne pentru combaterea pandemiei COVID-
19 ar trebui să țină seama și să abordeze riscurile mai mari cu care se confruntă anumite grupuri,
care sunt mai vulnerabile la contractarea virusului. Testarea, tratamentul și orice alte bunuri sau
servicii medicale necesare ar trebui să fie accesibile tuturor, fără discriminare.

6
Mai mult, orice măsură, inclusiv măsurile de urgență care derogă de la standardele internaționale și
regionale în domeniul drepturilor omului, trebuie să respecte principiul nediscriminării. Guvernele
trebuie să se asigure că măsurile, precum cele care restricționează libertatea de deplasare sau impun
autoizolarea, carantinele sau interdicțiile să nu discrimineze nici în mod direct, nici în mod indirect, în
nici o situație. În special, autoritățile trebuie să se asigure că măsurile nu au un impact disproporționat
asupra anumitor grupuri, inclusiv, de exemplu, persoanele care trăiesc în aşezări informale sau
persoanele fără adăpost. Guvernele trebuie să se asigure că aceste grupuri se pot proteja în mod
eficient împotriva contractării COVID-19.

Mai mult, având în vedere practicile discriminatorii aplicate de anumite organe de forţă, practici
documentate în toată Europa, inclusiv controale de identitate discriminatorii, guvernele trebuie să
asigure că persoanele care aplică legea să implementeze măsurile impuse de guverne pentru a
combate pandemia COVID-19, cu respectarea principiului nondiscriminării.

MĂSURILE LUATE DE AUTORITĂȚI TREBUIE SĂ VIZEZE

FIECARE PERSOANĂ
Autorităţile trebuie să elaboreze şi să implementeze măsuri pentru protecţia drepturilor grupurilor
marginalizate, care sunt supuse unui risc mai mare de infectare, din motiv că nu pot să se protejeze
efectiv în timpul pandemiei ori se ciocnesc de obstacole când încearcă să acceseze servicii medicale.
Din grupul cu un risc sporit de infectare fac parte persoanele fără adăpost, migranţii şi refugiaţii,
persoanele vârstnice, persoanele cu nevoi speciale, persoane private de libertate, inclusiv din închisori
şi alte locuri de detenţie, precum şi persoane aflate în azilurile de bătrâni şi instituţiile de sănătate
mintală. Toate măsurile care sunt şi vor fi întreprinse trebuie să fie incluzive şi să respecte drepturile
persoanelor marginalizate, având drept scop diminuarea riscurilor specifice şi vulnerabilităţilor.
Măsurile preventive, recomandate de OMS, cum ar fi distanțarea fizică, autoizolarea, carantina la
domiciliu sau spălatul frecvent pe mâini, ar putea fi imposibil de respectat de către persoanele fără
adăpost sau care se află în diferite instituţii sau în custodie, deseori în condiţii inadecvate sau
necorespunzătoare. Aceste grupuri, de asemenea, au acces limitat la tratament odată ce au contactat
virusul.
Hotarele ar putea fi închise și dreptul la azil – încălcat în cazul persoanelor care fug de războaie,
persecuţii şi sărăcie şi care sunt în căutarea unui loc sigur în Europa. Chiar și în contextul pandemiei,
dreptul de a solicita azil nu trebuie încălcat și obligația statelor de a nu-i întoarce pe oameni în ţările
unde ar putea fi expuşi riscului violării grave a drepturilor omului.
Principiul nereturnării este componenta de bază de interzicere a torturii şi altor rele tratamente sau
pedepse inumane şi degradante. El este un principiu al dreptului internațional, este absolut și non-
derogabil, inclusiv în contextul pandemiei actuale.
În loc să suspende sau să refuze dreptul de a solicita azil în timpul pandemiei, autoritățile ar trebui să
soluționeze problemele de sănătate publică, în cazul solicitanților de azil, prin măsuri alternative,
precum carantina, izolarea și testarea.
Mulți refugiați, care se află deja în Europa, trăiesc în tabere, în condiţii de antisanitarie și
supraaglomerare, fără a avea posibilitatea de a se proteja în mod eficient împotriva infecției, fără acces

7
la tratament și îngrijire adecvată în caz de boală. Femeile însărcinate, persoanele în vârstă și cele cu
dizabilități, precum și persoanele cu boli cronice sunt supuse unui risc sporit. Autorităţile trebuie să
transfere urgent persoanele din taberele supraaglomerate în adăposturi adecvate, în mod prioritar -
cele supuse unui risc major de infectare. Orice efort în acest sens trebuie să fie întreprins cu
respectarea standardelor de protecţie a drepturilor omului, fără evacuări forţate.
Persoanele care se află în centrele de detenție a imigranţilor, frecvent supraaglomerate din Europa,
prezintă un risc sporit de infecție. Pe perioada pandemiei și crizei globale de sănătate publică, detenția
din motive de imigrare nu pate fi justificată și oamenii trebuie eliberați, în măsura maximă posibilă.
Atunci când dreptul la sănătate, inclusiv asistență medicală, a migranților în detenţie nu poate fi
garantat sau atunci când deportările nu pot fi efectuate în mod legal, oamenii trebuie eliberați, iar
autoritățile statului trebuie să le asigure accesul la servicii esențiale, inclusiv cazare și servicii medicale
adecvate. Persoanelor în detenție, autoritățile trebuie să le ofere servicii medicale care să satisfacă
nevoile individuale ale fiecăruia, asigurând protecția maximă posibilă împotriva infectării.
Statele care practică în continuare returnările forțate trebuie să ia măsuri adecvate pentru a se asigura
că riscurile legate de infectare cu COVID-19 sunt luate în considerare, în mod corespunzător, prin
evaluarea individuală a fiecărei persoane. Acestea trebuie să includă cel puțin o evaluare a calității,
disponibilității și accesibilității serviciilor medicale din țara de revenire și o evaluare a altor factori de
vulnerabilitate, care ar putea expune persoanele la riscuri majore de infectare cu COVID-19, inclusiv
condițiile de sănătate individuale preexistente. În toate cazurile, este nevoie de întreprins măsuri
adecvate pentru a evita expunerea la virus atât în timpul călătoriei, cât și în țara de destinaţie.
Muncitorii migranți, în special cei care nu sunt documentați, pot fi expuși unor riscuri suplimentare
legate de condițiile lor de muncă și de lipsa protecției și a măsurilor preventive la locul de muncă.
Muncitorii, chiar şi cei locali, pot fi forţaţi să facă alegeri dificile între sănătate și veniturile lor, iar mulți
pot fi puşi în situaţia când nu au de ales decât să continue să lucreze fără o protecție adecvată
împotriva virusului. În aceste condiții, migranții care nu deţin acte pot fi descurajați să acceseze
serviciile medicale şi alte servicii necesare sau să raporteze abuzuri și infracțiuni dacă aceste acțiuni
prezintă un risc de detenție şi deportare sau dacă datele lor personale pot ajunge la autoritățile de
imigrare. Pentru a le garanta aceste drepturi, autorităţile trebuie să stabilească criterii clare şi să separe
accesul persoanelor la diferite servicii de returnarea forţată a migranţilor.
Persoanele aflate în detenție, precum și personalul din închisorile supraaglomerate se confruntă cu
un risc sporit de infectare, în condiţiile în care este deosebit de dificilă implementarea măsurilor
preventive, cum ar fi distanțarea fizică și izolarea. Condițiile din închisori nu întotdeauna permit
menținerea standardelor de igienă personală, ceea ce sporește riscurile de contactare și răspândire a
virusului. Deţinuţii se confruntă mai des cu probleme de sănătate, mulţi suferind din cauza condiţiilor
proaste de detenţie.
Autoritățile sunt obligate să asigure persoanelor aflate în detenție standarde de sănătate echivalente
cu cele disponibile pentru toată populația țării. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere
că persoanele aflate în detenție nu au acces la servicii alternative de sănătate – doar autoritățile le
asigură accesul la servicii medicale. Pentru a reduce la minimum răspândirea coronavirusului și a
atenua riscurile pentru sănătate, autoritățile trebuie să asigure deținuților accesul la apă potabilă și la
servicii de canalizare, la produsele de igienă, inclusiv săpun și igienizator, pentru a putea menține
nivelul necesar de igienă personală.
În plus, autoritățile trebuie să ia în calcul măsuri pentru reducerea temporară a numărului persoanelor
din penitenciare, inclusiv prin eliberarea persoanelor din arestul preventiv. De asemenea, autoritățile
trebuie să ia în calcul și posibilitatea de eliberare înainte de termen sau condiționată a unor deţinuţi
cu risc sporit, cum ar fi deținuții vârstnici sau cei cu probleme grave de sănătate, inclusiv cei care au

8
sistemul imun slăbit. Persoanele deținute din motive politice, inclusiv prizonierii de conștiință,
indiferent dacă sunt în arest preventiv sau execută pedeapsa privativă de libertate, trebuie eliberați
imediat și necondiționat.
COVID-19 reprezintă o amenințare gravă pentru persoanele în vârstă şi ar putea pune în pericol viața
celor din azilurile de bătrâni și instituții similare, în care persoanele în vârstă ar putea să nu se poată
proteja și autoizola eficient. Resursele limitate pot face dificilă respectarea normelor de igienă şi pot
accelera răspândirea virusului. Persoanele din aziluri și penitenciare prezintă, de asemenea, un risc
mai mare de afecțiune psihologică din cauza măsurilor de izolare impuse, inclusiv interdicția vizitelor
membrilor familiilor. Autoritățile trebuie să elaboreze şi să implementeze de urgență măsuri pentru a
preveni răspândirea virusului în aziluri, pentru a diminua riscurile și pentru a proteja rezidenții,
prizonierii și personalul.
Persoanele cu dizabilități sunt supuse unui risc sporit în timpul pandemiei şi ar putea fi afectate, în
mod disproporționat, de deciziile şi măsurile instituite de autorități. Ele au nevoie de ajutorul celor din
, deoarece, în anumite situații, ar putea să nu respecte măsurile impuse de carantină, cum ar fi
autoizolarea și distanțarea fizică.
Autoritățile trebuie să se asigure că, pe timpul pandemiei, persoanele cu dizabilități continuă să
primească sprijin și servicii vitale, inclusiv asistență financiară și socială suplimentară, pentru a preveni
expunerea acestora la riscuri şi mai mari.

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ GARANTEZE DREPTUL LA

LONCUINŢĂ, APĂ ŞI SANITAŢIE PENTRU FIECARE
PERSOANĂ, INCLUSIV CELOR CARE LOCUIESC ÎN
AŞEZĂRI INFORMALE
Pandemia COVID-19 a adus în vizor importanța drepturilor la locuință, apă și canalizare. Aceste
drepturi sunt esențiale pentru protejarea persoanelor de virus, pentru oprirea răspândirii acestuia și
pentru asigurarea recuperării ulterioare. Pentru persoanele fără adăpost și pentru cei care locuiesc în
așezări informale, autoizolarea, distanțarea socială și alte măsuri de protecție sunt extrem de dificile,
dacă nu imposibile.
Persoanele fără adăpost prezintă un risc semnificativ de infectare în perioada pandemiei, deoarece
nu se pot autoizola și nu au acces la apă potabilă și produse de igienă necesare pentru a se proteja.
Dacă se îmbolnăvesc, ele nu se vor putea conforma măsurilor recomandate și s-ar putea confrunta
cu obstacole în accesarea asistenței medicale, inclusiv a tratamentului medical necesar. Autorităţile
trebui să întreprindă măsuri specifice pentru a proteja persoanele fără adăpost în timpul pandemiei,
oferindu-le cazare adecvată, inclusiv spații care permite autoizolarea, în caz de necesitate. Guvernele
trebuie să utilizeze la maxim resursele disponibile pentru a implementa aceste măsuri, inclusiv în
colaborare cu sectorul privat. În acest scop, ar putea fi utilizate clădirile și hotelurile disponibile.
Adiţional, autoritățile trebuie să asigure protecția tuturor persoanelor care riscă să-și piardă locuinţa,
unele dintre măsuri fiind interzicerea evacuărilor și amânarea plăților pentru chirie și ipotecă pe durata
pandemiei.

9
Lipsa accesului la apă și canalizare în așezările informale, populate de persoane de etnie romă din
Europa este o problemă care există de mai mult timp și, în contextul pandemiei actuale, persoanele
care locuiesc în aceste spații sunt supuse unui risc major de îmbolnăvire. Potrivit Comisiei Economice
a ONU pentru Europa, aproximativ 12% din populația Europei sau 110 milioane de persoane nu au
acces la apa potabilă. Cele mai numeroase comunitățile de romi care locuiesc în aşezări informale și
tabere se află în Bulgaria, Croația, Franța, Ungaria, Italia, România, Slovacia și alte țări.
Oamenii care locuiesc în aceste așezări sunt adesea nevoiți să utilizeze apă din fântâni şi izvoare sau
să se aprovizioneze cu apă potabilă de la benzinăriile din apropiere, de exemplu, astfel fiind și mai
expuși și vulnerabili. În multe țări din Europa, așezările informale nu au acces la apă potabilă din
cauza statutului juridic. Fără acces la apă potabilă și servicii de canalizare, persoanele care locuiesc
în așezări informale ar putea întâmpina dificultăți în respectarea recomandărilor privind reducerea
răspândirii COVID-19, cum ar fi spălarea frecventă pe mâini. Persoanele care utilizează apa din fântâni
sau alte surse de apă din afara aşezărilor, sunt nevoiţi să încălzească apa utilizând sobe. Majoritatea
vor pierde sursele de venit din cauza măsurilor impuse de autorități în scopul stopării răspândirii
virusului şi pentru mulţi din ei va fi imposibil să achite plata pentru încălzire. Multe dintre familiile care
locuiesc în aceste aşezări au venituri neformale – deseori din cauza discriminării de pe piaţa muncii
şi, în condiții de carantină, pierd aceste venituri.
"Mulți dintre noi vor rămâne fără bani până la sfârșitul lunii. Va trebui apoi să împrumutăm produse
alimentare și de igienă unul de la celălalt. Şi lemnele se termină, şi degrabă nu va fi posibil să încălzim
apa. În aceste condiţii riscurile pentru sănătate vor crește”, a declarat pentru Amnesty International
un locuitor dintr-o așezare neformală din Slovacia.
Guvernele trebuie să le asigure dreptul la apă şi sanitaţie tuturor persoanelor, inclusiv celor care
locuiesc în aşezări informale sau tabere. Aceste măsuri sunt cruciale pentru stoparea răspândirii
virusului. În cazul în care persoanele nu pot să achite pentru servicii, autorităţile trebuie să le asigure
gratuit apă potabilă pentru nevoile casnice și de igienă. De asemenea, guvernele trebuie să ofere
acestor persoane sprijin social şi material adecvat pentru ca acestea să poată respecta măsurile
impuse de situația excepțională.

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ GARANTEZE DREPTURIL

MUNCITORILOR ȘI ACCESUL LA SECURITATEA ȘI
PROTECȚIA SOCIALĂ PENTRU TOATE PERSOANELE
Pe măsură ce pandemia ia amploare, tot mai multe afaceri se închid, se întrerup tot mai multe lanțuri
de aprovizionare, se închid fabrici și există posibilitatea ca mai multe persoane să-și piardă locul de
muncă. În această situație, sunt necesare acțiuni urgente, comprehensive de garantare a drepturilor
omului, care sunt absolut necesare pentru ca fiecare persoană să poată beneficia de nevoile de bază,
inclusiv dreptul la un trai decent; alimentare și locuință; condiții de muncă favorabile și dreptul la
securitatea socială. Deseori lucrătorilor li se solicită să-şi ia concediu pentru a se autoizola, în loc să li
se garanteze concediu medical plătit.
Angajaţii ce activează în condiţii precare de muncă sunt adesea afectaţi în mod disproporționat de
măsurile luate pentru combaterea pandemiei. În această categorie sunt lucrătorii migranți, persoanele
care au un loc de muncă temporar, lucrătorii sexuali, persoanele cu venituri mici, migranții fără

10
documente și persoanele care lucrează în sectorul informal. Acești muncitori deseori nu beneficiază
de servicii sociale, ceea ce înseamnă că pierd veniturile atunci când sunt în carantină și nu li se
plăteşte concediul medical. Pentru ei o reducere parţială sau totală a veniturilor poate avea un impact
devastator când vine vorba de satisfacerea necesităţilor de bază, inclusiv accesul la serviciile medicale,
produse de igienă personală, produse alimentare, precum şi plata pentru chirie și utilități. În
consecință, acestor persoane le este mai dificil să se protejeze de COVID-19, dacă nu pot să procure
soluţii de dezinfectare, dacă își vor pierde locului de muncă sau vor fi evacuați din cauza restanțelor
la plata pentru chirie sau pentru ipotecă. De asemenea, aceste persoane se pot confrunta cu dificultăţi
în accesarea testării sau tratamentului, în caz că se îmbolnăvesc.
Autoritățile trebuie să asigure accesul tuturor persoanelor la sericii de protecție socială suficiente,
adecvate și de durată, dreptul la un nivel de trai decent – inclusiv, concedii medicale plătite, asistența
medicală și concediu parental, în cazul în care părinţii nu pot lucra din cauza COVID-19. Asta include,
spre exemplu, dacă persoanele se îmbolnăvesc pe perioada carantinei sau au grijă de copii din cauza
închiderii şcolilor.
Aceste măsuri sunt esențiale și vor încuraja toate persoanele să aplice în mod eficient măsurile de
sănătate publică instituite. Oamenii vor respecta regulile impuse de carantină, fără consecinţe negative
pentru ei, atunci când le sunt garantate beneficiile sociale adecvate.

STATELE TREBUIE SĂ PROTEJEZE LUCRĂTORII

MEDICALI ŞI LUCRĂTORII DIN DOMENIILE
CONSIDERATE „CHEIE” SAU „ESENŢIALE”
Lucrătorii medicali sunt în prima linie în lupta cu pandemia, continuând să presteze servicii cu un risc
sporit de infectare atât pentru ei, cât și pentru familiile lor. Riscul de a fi infectat de COVID-19 în timpul
serviciului, orele îndelungate de muncă, stresul psihologic şi oboseala sunt doar câteva din riscurile la
care sunt supuşi „lucrătorii cheie”. Reducerea numărului de lucrători medicali din diferite motive ar
putea avea consecinţe grave în lupta cu pandemia şi pentru sistemul medical în general.
Guvernul are obligaţia de a minimiza riscul de îmbolnăvire cu boli şi accidente ocupaţionale. Pentru a
facilita lucrul medicilor, surorilor medicale şi personalului auxuliar în lupta cu pandemia, autorităţile
trebuie să le pună la dispoziţie echipament adecvat şi calitativ care să le asigure protecţia personală,
să-i informeze, instruiască şi să le ofere suport psihologic. Toate acestea trebuie să fie valabile și în
cazul altor lucrători care sunt supuşi riscului de infectare, cum ar fi gardienii şi alţi angajați din
penitenciare, personalul de asigurare a ordinii publice, care este responsabil pentru aplicarea
măsurilor de sănătate publică, precum şi lucrătorii din sectorul privat care activează pentru a garanta
accesul la serviciile considerate esenţiale pe durata pandemiei.
Autorităţile trebuie să instituie un mecanism de asigurare a suportului pentru familiile lucrătorilor
medicali care au decedat sau s-au îmbolnăvit din cauza expunerii la COVID-19.
Foarte mulţi lucrătorii medicali s-au infectat sau au decedat din cauza COVID-19. În aceste condiţii
este îngrijorătoare insuficienţa echipamentului de protecţie personală, cum ar fi măşti, mănuşi şi teste
pentru personalul din prima linie. Conform mass-media, în Italia, peste 50 de medici au decedat până
în prezent din cauza COVID-19, în timp ce peste 5.000 de cadre medicale s-au infectat. Franța a

11
înregistrat, de asemenea, infecții și decese în rândul personalului medical, la fel și în Spania, inclusiv
patru medici și o asistentă medicală au decedat și zeci de cadre medicale care sunt izolate după ce
au fost testate pozitiv sau după ce au prezentat simptome ale virusului. În Marea Britanie, în timp ce
guvernul a cerut 250.000 de persoane să facă voluntariat și să ajute Serviciul Național de Sănătate,
există o anxietate crescută pentru deficiențele raportate de lipsa echipamentului de protecție pentru
lucrătorii medicali și pentru personalul auxiliar. Conform informaţiilor oficiale, la data de 12 aprilie
2020, în Republica Moldova aproximativ 400 de medici sunt infectaţi, ceea ce constituie un număr
extrem de mare raportat la numărul total de persoane infectate.
O pandemie de o asemenea amploare şi intensitate nu a fost anticipată de niciun sistem naţional de
sănătate. Deşi efectele provocate de această pandemie fără precedent sunt greu de combătut,
guvernul trebuie să întreprindă toate măsurile pentru a proteja persoanele din prima linie şi să le
asigure echipamentul adecvat pentru a-şi proteja sănătatea lor şi a celor pe care îi tratează.
Autorităţile trebuie să garanteze protecția și asigurarea drepturilor angajaților-cheie și să se abțină de
la adoptarea măsurilor care ar putea înrăutăţi condițiile lor de muncă. Numărul persoanelor din
categoria „lucrători-cheie” care activează pe durata pandemiei trebuie să fie minim, pentru a asigura
serviciile esențiale şi pentru a minimiza riscul de contaminare pentru alţi lucrători și persoane cu care
locuiesc împreună. Turele de lucru trebuie să fie în conformitate cu standardele internaţionale.
Angajații-cheie trebui să beneficieze de concedii plătite, în cazul în care este nevoie să se auto-izoleze
sau dacă s-au îmbolnăvit. Acestor persoane trebuie să li se asigure concedii medicale plătite, dacă
este cazul.

MĂSURI PRIVIND EGALITATEA DE GEN ÎN CONTEXTUL

PANDEMIEI COVID-19
Toți au dreptul la un trai fără violență bazată pe gen, inclusiv în timpul unei pandemii. În Uniunea
Europeană, o femeie din cinci s-a confruntat cu o anumită formă de violență, fizică sau/și sexuală,
din partea unui partener fie actual sau anterior. Pentru multe femei și fete, a „sta acasă” înseamnă a
fi închise într-un mediu primejdios, cu o rudă sau un partener abuziv.
Statele trebuie să aloce resurse și să ia măsuri specifice pentru a se asigura că femeile și fetele au
acces la servicii de protecție și asistență, inclusiv ordine de protecție, linii telefonice directe și spații
de refugiu în perioada crizei COVID-19. De asemenea, autoritățile trebuie să asigure locuri sigure
pentru testare la COVID-19 și oportunități de autoizolare, la necesitate. Autoritățile trebuie să asigure
funcționarea serviciilor de asistență psihologică, medicală și juridică, pentru a acorda ajutor femeilor
pe timp de criză, inclusiv prin aplicații care protejează identitatea victimelor. Persoanele care prestează
aceste servicii trebuie incluse în categoria „lucrători esențiali”.

Guvernele ar mai trebui să implementeze politici care ar scuti femeile și fetele care fug de violență și
abuz, de la pedepse pentru încălcarea măsurilor impuse de starea de urgenţă și a restricțiilor de
călătorie și să le ajute să ajungă în locuri sigure. Statele trebuie să pună în aplicare politici de stopare
a distribuirii de informație dintre diverse agenții ale autorităților de imigrare pe perioada pandemiei,
pentru ca femeile imigrante, fără acte, să poată raporta incidente de violență fără frica de a fi deportate
și ca să aibă acces la serviciile corespunzătoare, fără discriminare.

12
În țările cu legislație restrictivă în ceea ce privește avortul și alte bariere în accesarea serviciilor
medicale sexuale și reproductive, femeile însărcinate care au nevoie de aceste servicii se confruntă
cu un risc sporit pentru sănătate și viață, în contextul pandemiei COVID-19. Autoritățile trebuie să
asigure accesul la asistența medicală și reproductivă în timpul crizei, atâta timp cât măsurile de
protecție, cum ar fi restricțiile de călătorie, sunt impuse. Aceasta include accesul la avort în condiții
de siguranță, inclusiv pastile de avort cu utilizare la domiciliu, îngrijire și tratament post-avort și în
cazul pierderii sarcinii, servicii prenatale și postnatale, consultare și îngrijire, iar prestatorii de servicii
medicale ar trebui să folosească și dispozitivele de telemedicină.

Pandemiile pot accentua stigmele pre-existente. Fără dubii, criza COVID-19, va amplifica
discriminarea, în special în accesarea serviciilor de sănătate și alte servicii, în cazul femeilor care se
confruntă cu aceasta în mod regulat. Femeile care prestează servicii sexuale se confruntă cu o
diminuare a surselor de venit, dar și cu alte încălcări ale drepturilor omului, care sunt consecința
perpetuării stereotipurilor privind activitatea lor sexuală.

Femeile alcătuiesc majoritatea covârșitoare din numărul persoanelor care necesită îngrijire fiind
afectate de COVID-19. Ele constituie 84% din asistentele medicale din Europa și 83% din îngrijitori
specializați pentru persoanele în vârstă și cu dizabilități. Deoarece femeile cu vârsta de peste 70 de
ani sunt în mod particular supuse riscului de contracarare a virusului COVID-19, autoritățile trebuie
să se asigure că femeile în vârstă, inclusiv cele care trăiesc singure sau în aziluri pentru bătrâni, nu
sunt abandonate.

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ PROTEJEZE LIBERTATEA DE

EXPRIMARE ȘI SĂ ASIGURE ACCESUL LA INFORMAȚIE
În temeiul legislației internaționale privind drepturile omului, guvernele au obligația de a proteja dreptul
la liberă exprimare, inclusiv dreptul de a căuta, primi și transmite informații și idei de orice fel.
Restricționarea dreptului la libera exprimare în scopul asigurării sănătății publice sunt permise, dar
aceste măsuri trebuie să fie prevăzute în mod expres de lege, să fie necesare și proporționale, în
scopul protecției sănătății publice, să fie nondiscriminatorii.

Autoritățile nu trebuie să restricționeze accesul la informații privind sănătatea publică, dar și difuzarea
acestora. Fiecare persoană trebuie să aibă posibilitatea de a accesa informația din diferite surse media
și internet, să poată accesa informația oficială, documente esențiale, pentru a se putea proteja și
conforma măsurilor de protecție a sănătății publice, impuse de autorități. Statele trebuie să se abțină
de la orice tentative de cenzură sau intimidare, acțiuni de retorsiune și/sau acțiuni disciplinare contra
jurnaliștilor, organizațiilor societății civile, activiștilor, persoanelor ce raportează anumite situații,
lucrătorilor din domeniul asistenței medicale sau oricăror alte persoane care doresc să difuzeze
informații. Impunerea unor limitări nejustificate asupra dreptului la liberă exprimare și la accesarea
informației încălcă nu numai obligațiile în materie de drepturi ale omului, ci pune în pericol eficacitatea
măsurilor privind asigurarea sănătății publice.

13
La data de 30 martie, autoritățile ungare au supus votului un set de amendamente pentru modificarea
codului penal, prin care pot condamna până la cinci ani de închisoare jurnaliștii, membrii societății
civile sau orice altă persoană care răspândește informații „false”, care ar alarma cetățenii sau ar
obstrucționa eforturile guvernului de a proteja oamenii. În Turcia, la data de 25 martie, Ministerul de
Interne a anunțat că peste 400 de persoane sunt supuse investigațiilor penale pentru comentariile
despre pandemie, inclusiv pe rețele sociale. Interdicțiile generale privind difuzarea informațiilor, având
la bază concepte vagi și ambigue, cum ar fi „știri false” sau „informație non-obiectivă”, sunt
incompatibile cu legislația și standardele internaționale în domeniul drepturilor omului. Statele trebuie
să ofere informații fiabile și demne de încredere, inclusiv privind măsurile de protecție a sănătății
publice pe durata pandemiei. Acestea sunt esențiale pentru a contracara informațiile false. Legislația
care incriminează „știrile false” încalcă, în mod expres, dreptul la libera exprimare și riscă să aibă un
efect paralizant asupra populației, ceea ce poate provoca autocenzura din teama de represalii.
Legislația adoptată recent de Ungaria a provocat consternare în rândul jurnaliștilor independenți și
actorilor societății civile, care au fost acuzați de mai multe ori de difuzarea știrilor false de către
autorități.

Statele nu trebuie să ia măsuri care să limiteze în mod nejustificat controlul reacției lor la pandemie;
orice acțiune de limitare a dreptului la liberă exprimare trebuie să se înscrie în restricțiile permise de
legislația internațională pentru drepturile omului.

Statele trebuie să asigure tuturor persoanelor din comunitățile afectate accesul la informații
actualizate, clare, accesibile, oportune și semnificative cu privire la virus; informații cu privire la
posibile măsuri de atenuare a riscurilor; avertizări prealabile, în timp util, cu privire la posibilele
consecințe ulterioare și măsuri de răspuns, accesul la servicii și eventualele perturbări. Informațiile
trebuie să fie disponibile în limbile și pe înțelesul persoanelor din acele comunități, pentru a răspunde
diverselor nevoi ale celor afectați, inclusiv pentru persoanele analfabete sau cu un nivel scăzut de
alfabetizare, sau cu dezabilități de vedere, auz, învățare și altele; informația trebuie distribuită prin
diferite metode, inclusiv prin surse media și internet, dar și în format ușor de înțeles și de accesat,
astfel încât cei afectați să fie informați eficient și să poată lua decizii și să reacționeze în cunoștință de
cauză.

Accesul fiabil și fără restricții la internet ar trebui să fie menținut, iar statele ar trebui să asigure că
accesul rămâne disponibil pentru toți, inclusiv persoanele cu venituri mici, care ar putea să nu fie în
stare să plătească facturile în situația actuală, inclusiv, de exemplu, prin renunțarea la comisioane de
întârziere, ridicarea plafonului pentru data plăților, extinderea teritoriilor de acoperire pentru zonele
mai îndepărtate, cât și alte măsuri.

AUTORITĂȚILE TREBUIE SĂ RESPECTE DREPTUL LA

VIAŢA PRIVATĂ
În procesul de colectare a informațiilor epidemiologice, statele trebuie să protejeze datele cu caracter
personal ale pacienților și demnitatea acestora.

14
AI cere autorităților să nu aplice, în perioada COVID-19, măsurile de supraveghere digitală sporită,
decât în circumstanțe excepționale, iar aceste măsuri trebuie să fie legitime, necesare, proporționale
și nediscriminatorii. Pandemia COVID-19 nu poate servi drept scuză pentru supravegherea în masă,
de orice fel. Orice măsură de supraveghere introdusă trebuie să fie restricționată în timp, pentru o
perioadă strict necesară. Persoanele care au fost supuse unor astfel de măsuri trebuie informate, iar
organelor judiciare trebuie să li se acorde competențe extinse de investigare pentru a se asigura că
persoanele care au fost supuse supravegherii au acces la căi de atac eficiente.

STATELE TREBUIE SĂ DEA DOVADĂ DE SOLIDARITATE LA

NIVEL REGIONAL ȘI INTERNAȚIONAL
Drepturile omului nu pot fi pe deplin realizate fără cooperare și asistență internațională și regională.
Marea majoritate a statelor lumii au recunoscut că printre obligațiile în materie de drepturi ale omului,
se numără și obligația de cooperare și asistență internațională, inclusiv în ceea ce privește dreptul la
sănătate. Statele trebuie să abordeze în mod colectiv actuala criză COVID-19: este momentul de
unificare a tuturor eforturilor pentru a face față unei provocări comune. Statele care au capacitatea de
a face acest lucru ar trebui să ofere urgent sprijin statelor care sunt afectate mai grav sau care nu
dispun de resurse suficiente pentru a face față crizei de sănătate, inclusiv prin schimbul de materiale
și echipamente medicale, precum și informații relevante privind amploarea răspândirii virusului,
consecințele acestuia, protocoale și tratamentele disponibile.

În sens mai larg, țările care sunt în măsură să facă acest lucru ar trebui să intensifice și să sprijine
alte țări care se confruntă cu o recesiune economică gravă din cauza pandemiei. Milioane de oameni
din întreaga lume în perioada crizei COVID-19, probabil, își vor pierde mijloacelor de trai. Se
preconizează că această criză va avea un impact deosebit de grav asupra populației țărilor unde nu
toate persoanele nu au acces la servicii de securitate socială adecvate. Statele europene, care adoptă
măsuri pentru a-și proteja economiile, ar trebui, în conformitate cu obligațiile lor, să coopereze și să
ofere și asistență internațională, să se asigure, de asemenea, că sprijină economiile emergente, pentru
ca persoanele care locuiesc în aceste țări - inclusiv persoanele care trăiesc în sărăcie, persoanele
strămutate în interiorul țării și refugiații vulnerabili care trăiesc în condiții disperate și care așteaptă
reinstalarea – să nu fie ignorate și excluse.

CONCLUZII
Pe măsură ce numărul persoanelor afectate de COVID-19 continuă să crească în Europa și în întreaga
lume, este din ce în ce mai evident că această criză afectează toată lumea. Dar nu toată lumea o
resimte în același mod.

15
În această situație fără precedent, Amnesty International face apel către toate guvernele și către toți
actori implicați să prioritizeze drepturile omului atunci când identifică măsuri de combatere a
pandemiei. Amnesty International solicită autorităților să se asigure că măsurile identificate respectă
legislația și standardele internaționale privind drepturile omului, iau în considerare nevoile specifice
ale grupurilor și persoanelor marginalizate, atenuează și abordează riscurile specifice legate de
drepturile omului, asociate unor măsuri particulare.

Criza evidențiază interconexiunea dintre diferite forme de excludere, inegalități și încălcări ale
drepturilor omului. Guvernele din regiune au acum posibilitatea de a face schimbările radicale
necesare pentru a construi o societate pe care ne-o dorim. O societate cu sisteme puternice de
sănătate publică, care beneficiază de finanțare adecvată, astfel încât dreptul la sănătate al tuturor să
fie asigurat. O societate cu mecanisme puternice de protecție socială, astfel încât toată lumea să poată
beneficia de un nivel de trai adecvat. O societate în care forme multiple de discriminare și oprimare
dispar ca din senin. Toate eforturile de reconstrucție după încheierea pandemiei trebuie să fie
fundamentate pe drepturile omului.

16
AMNESTY INTERNATIONAL
ESTE O MIȘCARE GLOBALĂ
PENTRU DREPTURILE
OMULUI. CÂND UNEI
PERSOANE I SE ÎNCALCĂ
DREPTURILE, CONTEAZĂ
PENTRU NOI TOȚI.

www.amnesty.md facebook.com/aimoldova

17
EUROPA LA RĂSCRUCE
CUM (NU) AR TREBUI SĂ ACȚIONEZE STATELE
DREPT RĂSPUNS LA COVID-19

La data de 11 martie 2020, Organizația Mondială a sănătății (OMS) a declarat pandemia de

COVID-19 ca fiind una globală și a solicitat statelor să ia măsuri urgente pentru a o combate.
Majoritatea țărilor europene au introdus restricţii pentru a opri răspândirea virusului și pentru a
face față presiunilor tot mai mari asupra sistemelor lor de sănătate publică.

Pe măsură ce numărul persoanelor afectate de COVID-19 continuă să crească în Europa și în

întreaga lume, este din ce în ce mai evident că această criză îi afectează pe toţi. Dar nu toţi o
resimt în același mod.

În această situație fără precedent, Amnesty International face apel către toate guvernele și către
toți actorii implicați să prioritizeze drepturile omului atunci când aplică măsuri de combatere a
pandemiei. Amnesty International solicită autorităților să se asigure că măsurile identificate
respectă legislația și standardele internaționale privind drepturile omului, iau în considerare
nevoile specifice ale grupurilor și persoanelor marginalizate, atenuează și abordează riscurile
specifice legate de drepturile omului.

www.amnesty.md