UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL ECONOMIE, MARKETING SI TURISM

REFERAT

Strategii de modernizare a sistemului de

asigurări

A elaborat: Gopaș Sandu FB1702

A verificat : Caprian Iuliana

dr.conf.univ.

CHISINAU-2020

1
 CUPRINS

Capitolul I. Direcţii de perfecţionare a modalităţilor tradiţionale de intermediere a

asigurărilor……..……………………………………………………………………...……….. 3

Capitolul II. Căi şi metode de perfecţionare a modalităţilor de aplicare a formelor

moderne de vânzare a asigurărilor………….…………………………...…………..……...... 8

CONCLUZIE………………………………………………………………………………..…10

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................11

2
 CAPITOLUL I
Direcţii de perfecţionare a modalităţilor tradiţionale de intermediere a
asigurărilor
Elaborarea produselor de asigurare are o importanţă deosebită pentru activitatea eficientă a societăţii
de asigurare. Acest fapt este important, dar nu şi suficient. Lipsa unui plan bine chibzuit privind
selectarea direcţiilor optimale de promovare a serviciilor de asigurare sau neutilizarea la maximum a
priorităţilor fiecărei modalităţi de intermediere pot genera daune considerabile societăţii de asigurare. Prin
urmare, soluţionarea acestei importante probleme privind prestarea serviciilor de asigurare clienţilor este
într-o dependenţă directă de iscusinţa selectării acelei modalităţi de intermediere, care corespunde în mare
măsură nivelului de evoluţie a pieţei naţionale de asigurare, în condiţiile căreia îşi desfăşoară activitatea
asigurătorul în cauză.

Astfel, pentru promovarea serviciilor de asigurare, trebuie întreprins un complex întreg de acţiuni
marketing, care concentrează eforturile anterioare de determinare a necesităţilor clienţilor, concretizându-
se în acest sens, dacă condiţiile de asigurare, cuantumul primei de asigurare şi serviciile acordate
suplimentar sunt convenabile şi atractive pentru clienţi.

În acest scop, se impune reglementarea adecvată de către stat a acestei activităţi, fapt care necesită
aplicarea metodelor, mecanismelor şi instrumentelor necesare reglementării.

Asigurarea unui cadru legislativ pentru reglementarea activităţii de intermediere este unul dintre
factorii importanţi care poate contribui la realizarea unor sarcini importante în domeniul asigurărilor.

În afară de prevederile articolului 9 din Legea cu privire la asigurări, nr. 1508 – XII din 15 iunie 1993,
în care sunt incluse numai definiţiile unor astfel de intermediari, cum ar fi: agentul de asigurare,
comisarul de avarie şi misitul de asigurare, alte norme legislative care reglementează activitatea de
intermediere în asigurări lipsesc. Astfel, în procesul de constituire a agenţiilor de intermediere nu sunt
impuse restricţii faţă de obiectul de activitate al societăţilor, acestea având posibilitatea de a practica în
paralel şi alte activităţi în afara domeniului asigurărilor.

Din aceste considerente, activitatea desfăşurată de către societăţile de intermediere nu este

supravegheată de către stat, nefiind astfel urmărite asemenea obiective importante din domeniul
asigurărilor, cum ar fi:

 distincţia dintre brokerii şi agenţii de asigurare;

 structura capitalului social;
 informaţii referitoare la experienţa în domeniul asigurărilor a intermediarilor;
 evidenţierea în contabilitate a activităţii de intermediere;
 centralizarea de către autoritatea publică de reglementare în asigurări – reasigurări a situaţiilor
financiare;
 analiza şi controlul activităţii de intermediere etc.

Prin urmare, intermedierea asigurărilor în Republica Moldova este efectuată în baza Legii privind
asigurările de către agenţi de asigurare, persoane fizice sau juridice, cărora nu li s-a atribuit un statut clar
de asociaţie profesională, fiind astfel impusă necesitatea elaborării unor acte normative în baza cărora ar
fi reglementată intermedierea în asigurări.

3
 Lipsa cadrului legislativ în baza căruia este efectuată reglementarea intermediarilor în asigurări are un
impact negativ asupra pieţei naţionale de asigurări, în general, şi a asiguraţilor, persoane fizice şi juridice,
în particular, fiind astfel prejudiciate interesele patrimoniale ale asiguraţilor, concomitent cu prejudicierea
imaginii statului pe plan internaţional. Aceasta face posibilă vânzarea unor poliţe de asigurare false de
către intermediarii în asigurări, activitatea cărora nu este reglementată, fiind astfel posibilă şi vânzarea
concomitentă a poliţelor de asigurare emise de către asigurătorii care nu dispun de acreditare pe piaţa
naţională de asigurări, fapt ce prejudiciază securitatea economică a statului. Ulterior, autorităţile şi
instituţiile abilitate depun eforturi considerabile în combaterea desfăşurării unor asemenea activităţi,
nefiind însă întreprinse şi măsurile necesare pentru înlăturarea premiselor care fac posibilă atât vânzarea
poliţelor de asigurare false, cât şi cele emise de către asigurătorii care nu sunt acreditaţi pe piaţa naţională
de asigurări.

Altă problemă care stagnează diversificarea modalităţilor de intermediere a asigurărilor este

reprezentată de prevederile alineatului g) al pct. 12 din art. 103 al Codului Fiscal, în care este stipulat că
operaţiunile de intermediere a asigurărilor sunt pasibile impunerii cu taxa pe valoarea adăugată, fapt ce
generează o sporire a costului serviciilor de asigurare prestate de către intermediari, fiind astfel imposibilă
realizarea dezideratului de a li se atribui acestora un statut clar de asociaţie profesională. Modificarea
acestei prevederi legale din art. 103 al Codului Fiscal prin substituirea sintagmei că „operaţiunile de
intermediere a asigurărilor sunt pasibile impunerii cu taxa pe valoare adăugată”, ar putea constitui o altă
direcţie de impulsionare a operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor.

Plasarea rezervelor de asigurare, care nu constituie proprietatea asigurărilor, efectuată în scopul

garantării stabilităţii rezervelor de prime pe termen lung, este unul dintre mecanismele ce poate favoriza
extinderea operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor, contribuind astfel şi la extinderea
segmentelor de piaţă deţinute de către anumiţi asigurători, precum şi la o sporire a nivelului de protecţie
prin asigurare a persoanelor fizice sau juridice. Acest fapt este legiferat de prevederile alineatului 4, art.
50 al Legii cu privire la asigurări, care stipulează că, din venitul obţinut de către asigurători prin investirea
mijloacelor băneşti temporar disponibile, provenite de la contractarea asigurărilor pe termen lung, se
deduce suma rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung şi a fondului de asigurare a pensiilor,
calculată pe întregul volum al rezervei matematice conform cotei prevăzute de structura taxei tarifare.
Altă prevedere legală, cum ar fi alineatul g) art. 18 din Codul Fiscal stipulează că în venitul brut al
agentului economic sunt incluse integral veniturile obţinute sub formă de dobânzi bancare. Acest fapt
generează o instabilitate a rezervei de prime a asigurărilor pe termen lung, fiind astfel imposibilă
optimizarea relaţiilor stabilite între asiguraţi şi asigurători, concomitent cu constituirea unor condiţii
nefavorabile pentru desfăşurarea operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor.

Modificarea acestei prevederi legale a art. 18 al Codului Fiscal, substituirea acesteia cu sintagma „la
venitul brut sunt incluse veniturile obţinute sub formă de dobânzi bancare, cu excepţia veniturilor
obţinute de la plasarea rezervelor de asigurare”, va favoriza întreţinerea relaţiilor dintre asiguraţi şi
asigurători şi va avea un efect benefic pentru extinderea operaţiunilor clasice de intermediere a
asigurărilor.

În scopul eficientizării activităţii asigurătorilor şi a favorizării în acest sens a condiţiilor de

intermediere clasică a asigurărilor trebuie utilizate şi alte metode legale, care ar exclude inconvenientele
din cadrul legislativ actual şi care se cer a fi lichidate. Una dintre prevederile legale incluse în alineatul 2,
art. 33 al Legii cu privire la asigurări stipulează că, dacă primele de asigurare au fost plătite pe, cel puţin,

4
trei ani deplini, asiguratul poate să întrerupă plata primelor şi să se considere asigurat până la expirarea
termenului de valabilitate a asigurării la o sumă redusă. În opinia noastră, considerăm necesară

modificarea acestei stipulări din legea dată şi înlocuirea acesteia cu altă prevedere legală, din care ar fi
excluse restricţiile privind reducerea sumei asigurate, fapt ce ar contribui la eficientizarea acestei asigurări
pentru asiguraţi, prin extinderea semnificativă a posibilităţilor de intermediere clasică a asigurărilor.

O direcţie importantă de perfecţionare a cadrului legislativ, în baza căruia este reglementată activitatea
de asigurare din Republica Moldova cu efect benefic pentru desfăşurarea operaţiunilor clasice de
intermediere a asigurărilor şi reasigurărilor ar putea fi realizată prin introducerea în Legea cu privire la
asigurări a unei clauze. Aceasta ar condiţiona constituirea societăţilor comerciale de asigurare cu
prezentarea obligatorie către autoritatea publică de reglementare a asigurărilor-reasigurărilor a unui
program de reasigurare satisfăcător pentru activitatea sa de asigurare sau ar justifica faptul că în cazul său
nu este necesar un astfel de plan.

Excluderea riscurilor de catastrofă din poliţa de reasigurare şi operarea în acest context a transferului de
alternativă a riscului, prin plasarea acestuia pe piaţa financiară şi emiterea, în acest sens, a obligaţiunilor
de catastrofă ar putea constitui altă direcţie de perfecţionare a modalităţilor tradiţionale de intermediere a
asigurărilor. Astfel s-ar putea obţine o dispersare optimă a riscurilor, fiind extinse concomitent şi
direcţiile de intermediere tradiţională a asigurărilor.

Altă inconvenientă ce limitează procesul de extindere a operaţiunilor tradiţionale de intermediere a

asigurărilor rezultă din alineatul 1 al art. 14 din Legea cu privire la asigurări, care stipulează că prima de
asigurare netă din care se formează fondul pentru plata sumelor asigurate sau a despăgubirilor de
asigurare, precum şi din adaosul la cota de bază din care sunt acoperite cheltuielile asigurătorului,
aferente activităţii de asigurare. Modificarea acestei prevederi legale prin excluderea din această clauză
legală a sintagmei „şi adaosul la cota de bază din care se acoperă cheltuielile de gestiune ale
asigurătorului” şi înlocuirea acesteia cu sintagma „cheltuielile aferente activităţii desfăşurate de către
asigurător se acoperă din contul veniturilor investiţionale”, în mare măsură, ar favoriza desfăşurarea
operaţiunilor de intermediere tradiţională a asigurărilor.

Conform art. 1314 al Codului Civil, asigurătorului i se permite ca, în baza unei clauze contractuale
privind actualizarea primei de asigurare, să majoreze cuantumul primei de asigurare, iar asiguratului,
atunci când nu este de acord cu această operaţiune, i se permite rezilierea contractului de asigurare. Prin
urmare, în decursul anului 2002, comparativ cu anul 2001, volumul primelor de asigurare încasate de la
contractarea asigurărilor au sporit cu 70,5 milioane lei, pe când nivelul plăţilor de asigurare operate în
perioada menţionată de timp a sporit numai cu 10,4 milioane lei, atestându-se astfel o reducere
considerabilă a nivelului de protecţie prin asigurare. Considerăm că este necesară modificarea acestei
prevederi legale, prin substituirea ei cu altă clauză prin care ar fi interzisă modificarea unilaterală de către
asigurător a cuantumului primei de asigurare, care reprezintă o componentă esenţială a contractului de
asigurare care poate fi modificată doar numai în baza acordului părţilor contractante. Această modificare
ar contribui esenţial la sporirea nivelului de protejare prin asigurare, precum şi la sporirea considerabilă a
segmentului de piaţă deţinut de către asigurător, precum şi la extinderea semnificativă a operaţiunilor
tradiţionale de intermediere a asigurărilor.

Imposibilitatea persoanelor juridice de a deduce cheltuielile aferente activităţii de antreprenoriat în

scopuri fiscale, primele achitate pentru contractarea unor tipuri de asigurare, este un alt factor cu impact
negativ asupra procesului de optimizare a relaţiilor economice dintre asiguraţi şi asigurători implicit,
5
precum şi în procesul de desfăşurare a operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor explicit.
Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr. 484 din 4 mai 1998 privind limitele cheltuielilor de asigurare
aferente activităţii de antreprenoriat în scopuri fiscale, nu este admisă deducerea cheltuielilor de asigurare
ale persoanelor juridice din venitul provenit de la activitatea de antreprenoriat pentru

asigurarea de răspundere a transportatorilor faţă de călători, precum şi pentru asigurarea de răspundere

civilă „Cartea Verde”, fapt care face imposibilă atât optimizarea relaţiilor economice dintre asiguraţi şi
asigurători, cât şi extinderea operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor.

Nu favorizează desfăşurarea operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor şi Hotărârea de

Guvern nr. 1046 din 3 octombrie 2001, prin care au fost limitate defalcările pentru asigurarea facultativă a
animalelor, semănăturilor, bunurilor şi încărcăturilor, precum şi a răspunderii civile a organizaţiilor –
surse de pericol sporit, permise ca deduceri de cheltuieli aferente activităţii de antreprenoriat în scopuri
fiscale, până la 3% din venitul brut obţinut din activităţile operaţionale, investiţionale, precum şi din
activitatea financiară, fiind astfel imposibilă obţinerea unei protecţii adecvate prin asigurare, precum şi a
unei extinderi a operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor.

De asemenea, optimizarea relaţiilor economice dintre asiguraţi şi asigurători, precum şi extinderea

operaţiunilor clasice de intermediere a asigurărilor este stagnată de Hotărârea de Guvern nr. 956 din 28
decembrie 1994 privind asigurarea de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule
electrice urbane, care, prin alineatul doi al punctului 12, permite fiecărui asigurător să-şi stabilească, în
particular, cheltuielile de la contractarea acestor asigurări, fapt ce generează majorarea semnificativă a
cuantumului primelor de asigurare, fără să fie majorat concomitent nivelul de protecţie prin asigurare,
fapt care periclitează desfăşurarea operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor. Numai în
decursul anului 2002, volumul primelor de asigurare provenite de la asigurările de răspundere civilă auto
au sporit cu circa 12 milioane lei, în comparaţie cu încasările provenite de la contractarea acestor asigurări
în decursul anului 2001, pe când plăţile operate de către asigurători în cadrul acestor asigurări în perioada
menţionată de timp au sporit numai cu 7,4 milioane lei.

În baza alineatului 9, art. 34 din Legea cu privire la asigurări, asiguratului, cu consimţământul

asigurătorului, i se poate acorda un împrumut cu dobândă în limitele sumei de răscumpărare. Alte
prevederi legale de reglementare a modalităţilor de acordare şi rambursare a împrumuturilor în cadrul
asigurărilor de viaţă nu există, fapt care creează obstacole serioase în desfăşurarea operaţiunilor
tradiţionale de intermediere a asigurărilor.

Conform informaţiei inserate în anexa II a raportului Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea

Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii privind rezultatele activităţii sistemului naţional de
asigurări, în decursul anului 2002 împrumuturile acordate asiguraţilor de către asigurători au constituit
doar 72,7 mii lei sau 0,2% din volumul încasărilor provenite de la contractarea asigurărilor de persoane,
fapt care constituie un impediment considerabil în procesul de intermediere clasică a asigurărilor aplicate.

Modificarea inadecvată a nivelului de încasări şi de plăţi, care s-a produs în cadrul asigurărilor de
persoane este alt factor cu influenţă nefavorabilă asupra procesului de intermediere clasică a asigurărilor.
Astfel, numai în decursul anului 2002 încasările provenite de la contractarea asigurărilor de persoane au
sporit cu 3,3 milioane lei, în comparaţie cu volumul încasărilor provenite de la contractarea acestor
asigurări în decursul anului 2001, pe când cuantumul sumelor şi indemnizaţiilor de asigurare, acordate în
perioada menţionată sau diminuat cu circa 1,6 milioane lei, fapt care a condus la reducerea nivelului de
protecţie prin asigurare, concomitent cu limitarea posibilităţilor de intermediere a acestor asigurări.

6
 CAPITOLUL 2
Căi şi metode de perfecţionare a modalităţilor
de aplicare a formelor moderne de vânzare a asigurărilor
În contextul economico-social şi conceptual contemporan, asigurările operează în medii concurenţiale
internaţionalizate, cu puternice tendinţe de globalizare. În acest sens, dezvoltarea industriei asigurărilor
din Republica Moldova reprezintă o necesitate susţinută de realitatea economică actuală, fiind astfel
impuse modificări esenţiale în structura sistemului naţional de asigurări, precum şi o modernizare a
sistemului de distribuţie a produselor de asigurare. În acest context, practica de funcţionare a sistemelor
occidentale de asigurări şi a celor de distribuţie a produselor de asigurare ar putea trezi un interes deosebit
şi pentru Republica Moldova.

Pe pieţele de asigurări din ţările cu economie de piaţă, distribuţia produselor de asigurare are în prezent
mai multe forme, dintre care unele au apărut relativ recent şi cunosc o dezvoltare rapidă, pe când, în ţara
noastră, vânzarea de produse de asigurare se face cu precădere prin metode tradiţionale: prin reţelele de
distribuţie ale asigurătorilor şi, într-o măsură mult mai mică, prin intermediari (brokeri de asigurare,
dezvoltarea unui sistem al agenţiilor de asigurare, persoane juridice fiind în stare incipientă), respectiv
prin bancasigurare. Bancasigurarea, la rândul ei, funcţionează numai în două dintre formele colaborării
între bănci şi societăţile de asigurare: societăţi de asigurare bazate pe capitalul bancar, ca societatea
„Moldasig”; acorduri comerciale privind distribuirea produselor financiare prin cooperarea între Banca de
Economii şi societatea de asigurare „Moldasig”. În mod similar funcţionează şi societatea de asigurări
„Exim Asint”.

În afara formelor tradiţionale de vânzări din asigurări – prin reţeaua proprie a asigurărilor şi prin
intermediari ca agenţii şi brokerii de asigurare – după anul 1990, pe pieţele de asigurări occidentale a
început să fie tot mai prezentă şi bancasigurarea sau, mai exact, vânzarea prin reţeaua bancară. Astfel, în
Franţa, distribuţia de produse de asigurări de viaţă prin ghişeele băncilor deţinea în anul 1983 doar 5% din
totalul vânzărilor, dar, într-un deceniu (1993) ajunsese la o cotă de 51% din vânzările totale. Tot în 1993,
bancasigurarea reprezenta, ca pondere în totalul vânzărilor de contracte de asigurare de viaţă 20% în
Belgia, 21% în Spania, 22% în Olanda şi ponderi mai mici în celelalte ţări europene (12% în Italia, 18%
în Anglia)87. Astfel, în Franţa, în perioada 1994 – 2001, vânzările de produse de asigurare de viaţă prin
reţeaua bancară şi cele asimilate ei (poşta, case de economii) au depăşit 60% din totalul încasărilor din
prime, cu un maxim de 68% în 1997, această pondere fiind de 66% în anul 2001.

Pledăm pentru extinderea şi diversificarea formelor bancasigurării ca element de modernizare a

formelor de intermediere a asigurărilor din Republica Moldova, nu pentru că aceasta este o tendinţă
vizibilă pe plan mondial şi european, ci pentru că bancasigurarea are o serie de avantaje faţă de formele
tradiţionale de distribuţie a produselor de asigurare, fiecare dintre parteneri – băncile şi asigurătorii –
având atuurile lor în această relaţie de cooperare. Astfel, băncile au un număr mare de clienţi şi deci o
piaţă potenţială de asigurare; reţele largi de distribuţie şi o bază materială – inclusiv sistemul
informaţional – puternică; mari posibilităţi de extindere internaţională; o imagine publică de calitate. La
rândul lor, asigurătorii aduc în această cooperare o gestiune financiară mai bine adaptată la bancasigurare
decât a băncilor, datorită nivelului ridicat al capitalurilor proprii şi al disponibilităţilor mobilizate de la
asiguraţi; tehnici de vânzare specifice produselor de asigurare.

Modernizarea modalităţilor de intermediere a asigurărilor din Republica Moldova prin bancasigurare

poate fi privită şi prin prisma diversificării formelor acesteia, dintre care, aşa cum s-a arătat, numai două

7
se practică în prezent. Considerăm că dintre celelalte forme, cele mai oportune pentru situaţia ţării noastre
sunt:

 crearea de către o societate de asigurare a unei bănci. Există în Republica Moldova societăţi de
asigurare („QBE ASITO” S.A., „Afes – M” S.R.L., „Galas” S.A.), care fac parte din puternice
grupuri financiare străine şi care pot dispune de capitalul şi experienţa necesare pentru aceasta;

 achiziţionarea unui asigurător de către o bancă, soluţie fezabilă mai ales pentru asigurătorii de
mai mică anvergură, care nu vor putea face faţă actualelor exigenţe privind capitalul social şi
marja de solvabilitate;
 crearea unui grup financiar ce include o bancă şi o societate de asigurare, situaţie în care se află
societatea de asigurări „Exim – Asint”, care nu este companie captivă de asigurări, ci face parte
dintr-un supermarket financiar, alături de mai mulţi prestatori de servicii financiare diferite.

Dezvoltarea bancasigurării în Republica Moldova, atât sub aspect cantitativ, cât şi din punct de vedere
calitativ, prin diversificarea formelor sale, are anumite limite:

 capacitate redusă de selecţie a partenerului potrivit, numărul băncilor şi asigurătorilor puternici şi

dispuşi să practice bancasigurarea fiind relativ mic;
 un segment de piaţă relativ restrâns, ţinând cont de faptul că publicul-ţintă al bancasigurării este
considerat a fi „clasa mijlocie”, redusă numeric în ţara noastră;
 faptul că, spre deosebire de ţările dezvoltate, proporţia clienţilor sistemului bancar este relativ
mică faţă de totalul populaţiei active, clienţii băncilor reprezentând doar o parte din piaţa
potenţială de asigurare.

Alte canale moderne de distribuţie a produselor de asigurare sunt supermagazinele, vânzarea directă
(vânzarea prin telefon) şi comerţul electronic – vânzarea produselor de asigurare pe Internet.

În ce priveşte prima formă de distribuţie, apreciem că, atâta timp cât reţelele de supermagazine din ţara
noastră (Green Hills etc.) nu au o acoperire teritorială suficientă, vânzarea de produse de asigurare prin
ele nu este încă oportună, inclusiv din motive de dispersare a riscurilor.

Vânzarea directă (prin telefon), apărută în deceniul opt al secolului trecut, a cunoscut o răspândire
rapidă în Europa. De exemplu, încă în anul 1994, pe piaţa germană a asigurărilor existau 12 societăţi
specializate în vânzarea directă a poliţelor de toate categoriile, inclusiv asigurări de viaţă. Deşi în unele
ţări cu pieţe de asigurări dezvoltate, cota de piaţă a vânzărilor directe este importantă, considerăm că în
Republica Moldova nu are prea multe şanse de succes în perioada imediat următoare. Numărul încă mic
de posturi telefonice şi tarifele ridicate sunt deocamdată impedimente în dezvoltarea vânzărilor de acest
tip. Dacă ne referim la asigurările de viaţă, apreciem că vânzarea directă este o formă potrivită numai
pentru poliţele simple, cum ar fi cele de deces, în cazul asigurărilor cu prevederi contractuale complexe
(cum sunt cele de tip unit – linked) fiind necesare întâlniri şi discuţii cu un reprezentant al asiguratului. Pe
de altă parte, din punctul de vedere al societăţii de asigurare, lansarea vânzărilor directe implică atât
investiţii iniţiale considerabile (un centru de telefonie performant), cât şi cheltuieli mari de publicitate.

Ultima formă de distribuţie apărută pe piaţa mondială a asigurărilor este comercializarea electronică,
prin: site –urile Internet ale asigurătorilor; portaluri de produse care oferă o gamă largă de produse
financiare şi/sau de asigurare; intermediarii care operează pe Internet. Acest mod de vânzare are toate
avantajele comerţului electronic. S-a ajuns astfel la performanţe ridicate, cum ar fi încheierea unei
asigurări de viaţă în 10 minute, ceea ce, în comparaţie cu metodele tradiţionale de vânzare, demonstrează
rapiditatea şi eficienţa distribuirii produselor de asigurare prin Internet.

8
 Trebuie însă să mai subliniem că distribuţia electronică a produselor de asigurare trece printr-un proces
de formare, cu reguli care sunt încă în plină dezvoltare pe plan internaţional. Organisme internaţionale de
prestigiu, cum sunt Council of Life Insurance (ACLI) din Statele Unite ale Americii sau Commite
Europeean des Assurances (CEA) sunt preocupate de buna desfăşurare a vânzărilor pe Internet, de
instituirea unor reguli în domeniu şi de cunoaşterea acestora de către asiguraţi şi asigurători.

Astfel, Ghidul european privind practicarea asigurărilor pe Internet, elaborat în anul 2001 de CEA, îşi
propune ca obiective generale:

 să stabilească standarde ale informaţiei oferite consumatorului despre asigurător şi produsele de

asigurare, de natură să întărească încrederea în acest mod de distribuţie şi să facă posibilă
opţiunea potenţialului asigurat în deplină cunoştinţă de cauză;
 să stabilească regulile pentru realizarea securităţii vânzărilor, inclusiv în ce priveşte
confidenţialitatea datelor şi plata primelor;
 să garanteze conformitatea vânzărilor pe Internet cu practicile comerciale corecte.

Pentru a pune în practică aceste obiective, Ghidul cuprinde reguli referitoare la:

- identificarea asigurătorului;

- informaţii generale privind produsul de asigurare;

- condiţiile în care poate fi contactat consumatorul la adresa sa de e-mail pentru a iniţia o vânzare;

- modul de protejare a datelor personale ale clientului;

- natura informaţiilor precontractuale ce trebuie oferite consumatorului (în cazul asigurărilor de viaţă,
respectiv non–viaţă);

- realizarea securităţii plăţilor.

În Republica Moldova, vânzarea pe Internet a produselor de asigurare se află încă într-o fază
incipientă. Mai multe societăţi de asigurare prezintă pe site-ul lor caracteristici sumare ale unor produse
de asigurare şi chiar oferă vânzarea lor on-line, dar este, de fapt, vorba de o tehnică de vânzare hibridă,
care îmbină unele aspecte ale distribuţiei pe Internet, cu modul de vânzare tradiţional. Potenţialul asigurat
completează un formular electronic, îl expediază prin Internet asigurătorului, urmând apoi să fie contactat
personal de un reprezentant al acestuia pentru încheierea contractului, după tehnici tradiţionale. În aceste
condiţii, nu este vorba de o vânzare on-line propriu-zisă şi nu există decât, în mică măsură, avantajele
care au conferit vânzării pe Internet dimensiunile ei actuale în lume.

Considerăm că distribuţia pe Internet a produselor de asigurare nu are, cel puţin deocamdată,

perspectiva de a câştiga o cotă semnificativă de piaţă în Republica Moldova. Atât numărul mic de
terminale conectate la Internet, cât şi al celor instruiţi în domeniul calculatoarelor personale îndepărtează
şi mai mult această perspectivă, deşi nu ne îndoim că, în timp, vânzarea electronică a produselor de
asigurare va căpăta, şi la noi, locul pe care îl merită în ansamblul formelor de distribuţie din asigurări.

9
 CONCLUZIE
În concluzie, voi menționa că, atât timp cât persistă inconveniente de ordin legislativ în desfăşurarea
operaţiunilor tradiţionale de intermediere a asigurărilor, nu se va realiza ramificarea adecvată a riscurilor
asigurate, reducerea cheltuielilor de desfăşurare a operaţiunilor de asigurare, fapt care subminează
protecţia prin asigurare a intereselor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice.

Cu toate avantajele lor, vânzarea directă şi cea pe Internet a produselor de asigurare nu au şanse de
răspândire rapidă în Republica Moldova. Deşi nu este folosită încă pe scară largă, datorită programelor
utilizate şi accesului limitat şi costisitor al populaţiei, apreciem că vânzarea pe Internet are cel mai mare
potenţial de dezvoltare în ţara noastră, urmând a fi utilizată alături de celelalte forme de vânzare
tradiţionale – prin unităţile societăţilor de asigurare şi prin bancasigurare.

10
 BIBLIOGRAFIE:

1. Constituţia Republicii Moldova (adoptată la 29 iulie 1994);

2.Legea Republicii Moldova privind modificarea şi completarea Legii cu privire la asigurări Nr. 93-XV
din 6 martie 2003. // Monitorul Oficial Nr. 55 din 25 martie 2003;

3. Legea Republicii Moldova Nr. 1508-XII „Cu privire la asigurări” // Monitorul Oficial Nr. 5 din 15
septembrie 1994;

11