Cursul 1

INTRODUCERE.
Proprietatea intelectuală – sistem de protecţie a
creaţiei umane

1. Proprietatea intelectuală: dreptul de autor şi proprietatea industrială

Creativitatea este o dimensiune a personalităţii omului, având adânci implicaţii în istoria

şi progresul societăţii. Creaţia intelectuală a constituit motorul dezvoltării civilizaţiei umane, ea
exprimându-se în idei, descoperiri ştiinţifice, realizări tehnice, opere de artă şi de cultură.
La actul creator participă:
- factori intelectuali (gândire, inteligenţă, imaginaţie, memorie); şi
- factori non-intelectuali de personalitate (motivaţia, dorinţa de succes, de performanţă,
interesul şi sensibilitatea faţă de problema studiată).
Valoarea acestora este egală, nici unul separat neputând determina performanţa.
Supravieţuirea speciei umane, dezvoltarea societăţii şi bunăstarea ei nu vor mai depinde,
ca până acum, doar de resursele naturale şi de investiţii, ci de oameni, de capacitatea acestora de
a combina, a restructura şi a extrapola cea ce se cunoaşte, în vederea obţinerii de structuri noi.
Acele ţări care conştientizează mai repede şi mai profund modalităţile de identificare, dezvoltare
şi amplificare a potenţelor creatoare ale oamenilor vor fi avantajate şi vor câştiga competiţia
economică şi socială care se desfăşoară astăzi între ţările lumii.
În aceste condiţii, protecţia juridică a creatorilor şi a operei de creaţie a devenit o
necesitate. Această protecţie este asigurată atât prin sistemele legislative naţionale, cât şi prin
diferite forme de colaborare internaţională.
Baza întregului concept de protecţie a proprietăţii intelectuale este dată de o realitate
fundamentală: imposibilitatea protecţiei prin simpla posesie asupra obiectului. Într-adevăr, o
invenţie, o piesă muzicală sau o marcă de fabrică nu pot fi protejate prin simplă posesie
împotriva utilizării lor de către alte persoane decât autorul; de îndată ce creaţia intelectuală este
pusă la dispoziţia publicului, creatorul acesteia nu mai poate să-şi exercite controlul asupra
utilizării creaţiei1.
Având în vedere faptul că obiectul protecţiei juridice îl reprezintă creaţia, ca structură
unitară (opera), în literatura de specialitate s-a încetăţenit denumirea de drept al proprietăţii
intelectuale. În cadrul categoriei generale ce o reprezintă drepturile proprietăţii intelectuale,
caracteristicile regimului juridic permit, totuşi, delimitarea a două domenii:
1. dreptul de autor – care se referă la creaţia ştiinţifică, literară, artistică şi interpretativă; şi
2. dreptul de proprietate industrială – care vizează creaţia tehnică (invenţiile, desenele şi
modelele industriale, semnele distinctive ale activităţii industriale şi comerciale, etc.).
Dreptul de proprietate intelectuală se referă la modalitatea de reglementare, prin norme
juridice, a raporturilor care se nasc din crearea şi valorificarea operelor literare, artistice,
ştiinţifice, precum şi a creaţiilor tehnice.
Particularităţile, inclusiv de regim juridic, justifică tratarea separată a celor două domenii,
însă în cadrul aceleiaşi diviziuni a dreptului (considerarea lor ca o ramură de drept distinctă şi
unitară).
În sprijinul acestui concept de unitate a celor două drepturi de creaţie intelectuale vine şi
constituirea, în anul 1976, a unei organizaţii internaţionale unice, „Organizaţia Mondială a
Proprietăţii Intelectuale / World Intellectual Property Organization” (în continuare
1
Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, Introducere în proprietatea intelectuală, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2001, p.16, nr.1.2.
O.M.P.I./WIPO2), al cărei scop este realizarea unei mai bune colaborări între state în domeniul
dreptului de autor şi a dreptului de proprietate industrială, încurajarea activităţii creatoare şi
promovarea protecţiei drepturilor intelectuale.

2. Dreptul de autor

Dreptul de autor este legat de creaţiile artistice, cum ar fi poeziile, romanele, muzica,
picturile sau operele cinematografice. Dreptul de autor are ca obiect de reglementare relaţiile
sociale care decurg din crearea şi valorificarea operei (drept obiectiv), raporturi personale
patrimoniale şi nepatrimoniale al căror principal subiect este autorul acesteia.
Există două principale sisteme juridice de protecţie:
- cel european, exprimat prin conceptul de „drepturi de autor”, şi care este centrat pe
persoana creatorului operei literare sau artistice; în acest sistem se subliniază faptul că
autorul operei are anumite drepturi specifice asupra creaţiei sale (de exemplu să
împiedice reproducerea deformată a operei); şi
- cel anglo-saxon (american), exprimat prin termenul de „copyright” care se referă la
principala acţiune care, în ce priveşte operele literare şi artistice, poate fi întreprinsă doar
de către autor sau cu permisiunea acestuia (producerea de copii ale operei).
Deosebirea dintre cele două sisteme rezultă din preocuparea pentru prioritatea protecţiei
intereselor autorului (în sistemul european), respectiv pentru interesele industriei (în cel
american).

3. Drepturile conexe

„Drepturile conexe” este abrevierea expresiei „drepturile conexe dreptului de autor” şi se

referă la următoarele trei drepturi (art.94 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe):
- drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi asupra propriilor lor prestaţii;
- drepturile producătorilor de fonograme asupra propriilor lor fonograme; şi
- drepturile organismelor de radiodifuziune şi de televiziune asupra propriilor lor
programe.
Întrucât interpreţilor sau executanţilor unor creaţii artistice nu li se poate acorda statutul
de coautori (ei neavând un aport creativ la realizarea operei preexistente), în plan teoretic
prestaţiile lor sunt calificate ca opere derivate, iar operele interpretate sau executate sunt
asimilate cu traducerile sau adaptările.
Totuşi, în timp ce traducerea sau adaptarea, cu toată legătura sa cu opera preexistentă,
reprezintă o operă cu existenţă proprie, interpretarea face corp cu opera interpretată, de care nu
poate fi detaşată. Concluzia este necesitatea creării unui regim juridic care, deşi modelat pe
tiparul celui privind dreptul de autor, să fie, totuşi, diferit de acesta; majoritatea legislaţiilor au
consacrat o asemenea protecţie în cadrul drepturilor conexe, rezervate auxiliarilor creaţiei literare
sau artistice.

4. Proprietatea industrială

Proprietatea industrială cuprinde protecţia invenţiilor prin brevetele de invenţie, protecţia

anumitor interese comerciale prin intermediul legii privind mărcile de fabrică sau de comerţ, al

2
Informaţii suplimentare pot fi obţinute pe site-ul organizaţiei, la adresa www.wipo.int.
legii privind denumirile comerciale şi al legii pentru protecţia desenelor industriale. În plus, este
cuprinsă şi combaterea concurenţei neloiale3.
Uneori, expresia „proprietate industrială” este înţeleasă defectuos, în sensul că s-ar referi
la bunurile folosite pentru producţia industrială (cum ar fi fabricile, utilajele de producţie, etc.).
În realitate, proprietatea industrială este o ramură a proprietăţii intelectuale şi, prin urmare, se
referă la creaţiile minţii umane: de obicei invenţiile, desenele şi modelele industriale, la care se
adaugă mărcile de fabrică sau de comerţ, mărcile de servicii, denumirile şi indicaţiile geografice,
inclusiv indicaţiile de provenienţă şi denumirile de origine, precum şi protecţia împotriva
concurenţei neloiale4.

5. Concluzii

Formele creaţiei umane care sunt protejate de dreptul proprietăţii intelectuale sunt
următoarele:
- prin dreptul de autor şi drepturile conexe:
o operele literare, artistice şi ştiinţifice (obiect al dreptului de autor);
o prestaţiile artiştilor interpreţi, fonograme şi transmisiuni radio-TV (drepturile
conexe);
- prin drepturile de proprietate industrială:
o invenţiile din toate domeniile activităţii umane;
o modelele de utilitate;
o desenele şi modele industriale;
o denumirile comerciale;
o mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii;
o indicaţiile geografice;
o protecţia împotriva concurenţei neloiale.

Alături de aceste forme ale creativităţii umane, O.M.P.I. îşi propune (prin Convenţia de
instituire a sa) şi protejarea „descoperirilor ştiinţifice”. În realitate, acestea nu aparţin niciuneia
dintre cele două ramuri ale proprietăţii intelectuale. Din acest motiv, există şi opinia că
descoperirile ştiinţifice nu ar fi trebuit menţionate printre formele proprietăţii intelectuale, având
în vedere că nicio lege naţională sau convenţie internaţională nu prevăd drepturi asupra acestora5.

3
OMPI, Introducere..., nr.1.5.
4
Ibidem, nr.1.9.
5
Ibidem, nr.1.10