Rolul semnelor de punctuație și ortografie

Folosirea semnelor de punctuaţie şi ortografie

Semnele ortografice în sens strict sunt semne auxiliare folosite în scris, de regulă, la nivelul cuvântului în
interiorul unor cuvinte, pe lângă segmente de cuvinte sau între cuvinte care formează o unitate precum şi în unele
abrevieri. Semne ortografice sunt apostroful şi cratima (dar şi bara oblică, blancul,, linia de pauză, punctul,
virgula.)
Punctuaţia – un sistem de semne convenţionale care au rolul de a marca în scris pauzele, intonaţia,
întreruperea cursului vorbirii. Semnele de punctuaţie sunt: punctul, semnul întrebǎrii, semnul exclamǎrii,
virgula, punctul şi virgula, douǎ puncte, semnele citǎrii (ghilimelele), linia de dialog, linia de pauzǎ,
parantezele, punctele de suspensie, cratima sau liniuţa de unire.

Punctul
 Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze enunţiative. (Citeşte mult. Citeşte şi rezolvă probleme.)
 Se pune după o prescurtare. M.S. ( Maiestatea sa )
 Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze interogative. (Cine vorbeşte? Îmi spuneţi cine vorbeşte?)
 Se pune după un cuvânt interogativ. (Unde?)
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze exclamative. (Ce frumos e afară! Priveşte cât e de înalt muntele!)
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze imperative. ( Fii atent! Fii atent şi nu te mai juca!)
 Desparte un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului. ( Ionel! Astâmpără-te! Of! mă deranjezi!)

Punctele de suspensie
 Marchează o întrerupere în cursul vorbirii (al gândirii). (Te rog să… )
 Indică lipsa unui fragment din text. (;„În vremea veche, […] pe când ) predispune la o stare meditativă.
 Două puncte
 Se folosesc înaintea unei enumerări. (Căutăm în text: epitete, comparaţii, metafore.)
 Arată începutul vorbirii directe (vorbirea unui personaj ). (I-a spus:- Adu-mi, te rog, o cană cu apă!)
 Se pun înaintea unei explicaţii sau a unei precizări. ( Timp estimat: 12 minute. )

Semnul întrebării
 Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze interogative. (Cine vorbeşte? Îmi spuneţi cine vorbeşte?)
 Se pune după un cuvânt interogativ. (Unde?)

Semnul exclamării
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze exclamative. (Ce frumos e afară! Priveşte cât e de înalt muntele!)
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze imperative. ( Fii atent! Fii atent şi nu te mai juca! )
 Desparte un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului. ( Ionel! Astâmpără-te! Of! mă deranjezi! )

Virgula
în frază:
 Desparte propoziţii de acelaşi fel, coordonate prin juxtapunere. (Citesc lecţia, desenez, rezolv probleme. )
 Desparte o atributivă explicativă de regenta ei. (Ziua aceea, în care am aflat rezultatul, mi-a rămas vie în
amintire.)
 Desparte anumite subordonate de regenta lor. (Deşi plouă, ies la plimbare.)
 Desparte o incidentă de restul frazei. (Merg afară, zise ea, după ce termin lecţiile. )
în propoziţie:
 Desparte elementele unei enumeraţii. ( A cumpărat: mere, pere, struguri. Este isteţ, harnic, ascultător. )
 Desparte două părţi de propoziţie de acelaşi fel.
 Desparte apoziţia simplă sau dezvoltată de restul propoziţiei. ( Nepoata mea, Iulia, este drăgălaşă.)
 Desparte gerunziile şi participiile aflate la începutul comunicării de restulpropoziţiei. (Alergând, s-a
împiedicat. Ascultat, a fost notat cu zece.)
 Desparte complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi predicat. ( Mureşul, în câmpie, are cursul
lin.)
 Desparte adverbele de afirmaţie sau de negaţie (egale cu o propoziţie) derestul enunţului. (Da, ai dreptate.
Nu, n-ai dreptate.)
 Desparte substantivul în cazul vocativ de restul propoziţiei. ( Ionel, astâmpără-te!)
 Desparte o interjecţie exclamativă de restul propoziţiei. ( Of, cât mă superi!)
 Marchează lipsa predicatului. (Eu am aflat din ziar, el, de la radio.)

Linia de dialog
 Indică începutul vorbirii directe (a fiecărui personaj). ( - Vino aici, a spus el. )

Cratima
 Indică scrierea corectă a unui cuvânt compus. (gura-leului, galben-auriu)
 Indică rostirea împreună a două sau mai multe cuvinte, cu fără dispariţia unei silabe ( uneori şi dispariţia
unui sunet / dispariţia hiatului ).
 Leagă desinenţa sau articolul hotărât de abrevieri sau de unele neologisme. (C.F.R.-ul, show-uri, show-ul)
 Indică lipsa unui sunet. (Du-te-n casă!)
 Se pune între două numerale pentru a exprima aproximaţia. (E nevoie de doi-trei oameni.)

Apostroful
 Indică lipsa accidentală a unui sunet sau a unui grup de sunete dintr-un cuvânt. (pân‘ diseară, al‘ dată)
 Indică lipsa unor cifre. ( în scrierea anilor ). ‘89 Caracteristicile limbajului poetic defineşte poezia cu tenta
filosofică, în care sunt abordate marile teme ale liricii şi în care discursul liric are un caracter meditativ.