Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Profetiile Necunoscute Ale Lui Nostradamus PDF
Profetiile Necunoscute Ale Lui Nostradamus PDF
Cu cateva luni in urma, dr. Edmond Fourier, unul dintre cei mai importanti
cercetatori ai operei lui Nostradamus, faimosul vizionar francez din secolul al
XVI-lea, a facut o descoperire senzationala.
Ele au fost facute publice intr-o lucrare, intitulata: "Descifrarea profetiilor lui
Nostradamus"..
Potrivit lui Fourier, Nostradamus era convins ca prezicerile lui nu vor fi intelese
de contemporanii lui, de aceea a lasat o serie de indicii pentru a fi gasite atunci
cand ar fi dorit el, respectiv la cumpana mileniului.
Multe din cele prezise de el, ca de pilda aparitia lui Adolf Hitler si cel de-al
doilea razboi mondial, s-au dovedit a fi adevarate. Dar una dintre cele mai
cunoscute profetii, care arata ca un meteor va lovi Pamantul in toamna lui 1999,
parea ca nu s-a indeplinit.
Catrenul 69 descrie obiectul drept "un mare munte rotund care se va rostogoli,
facand sa se scufunde tari mari".
Cand acest fenomen nu a avut loc, dr. Fourier si colegii lui au ramas
descumpaniti.
"Pana la urma mi-am dat seama ca Nostradamus ne-a oferit spre descifrare unul
din celebrele sale jocuri de cuvinte", afirma cercetatorul.
Dr. Fourier si-a dat imediat seama unde trebuie sa caute si s-a dus direct la o
piatra neagra, mare, rotunda, situata in apropiere de Paris, pe proprietatea in care
a trait Nostradamus. Impreuna cu echipa sa, a inceput sa sape si a gasit o cutiuta
metalica, pe capacul careia era gravata litera "N".
Iata cateva dintre ele, considerate de Fourier, drept cele mai semnificative:
Potrivit lui Nostradamus, ca urmare a unei inventii pe care o denumeste "un nou
aparat", lumea va fi "asa cum a fost inainte de Turnul Babel".
Actualele surse de energie vor fi inlocuite de o putere ieftina, care se gaseste din
belsug, provenind din ceea ce Nostradamus denumeste "Regele Cerului".
Progresele medicinii vor prelungi durata de viata medie a omului la 200 de ani.
O persoana de 80 de ani va arata ca una de 50, spune profetul.
"Regele va fura padurile, cerul se va deschide, campurile vor arde din cauza
caldurii", scrie Nostradamus.