Religia wicca

Religia wicca este o religie neopagana ce se axeaza pe natura si are la baza credinte vechi. Wicca
este o religie care nu exclude pe nimeni bazat pe rasa, culoare, varsta, nationalitate, origini
culturale sau preferinte sexuale. Unii wiccani aleg sa fie vrajitori, altii nu.

Nu exista nimic iesit din comun in legatura cu priceperea vrajitoreasca. Unii vad aceste abilitati ca
fiind deasupra ordinarului si le numesc „supranaturale”, dar aceste aptitudini ale vrajitorilor sunt
disponibile tuturor, deci sunt ordinare. Vrajitoarele se folosesc de energia din natura pentru a-si
imbunatati viata, pentru a vindeca si de a-i proteja, atat pe cei dragi, cat si Pamantul. Vrajitorii,
precum crestinii, musulmanii, evreii, hindusii sau budistii, au diferite infatisari. Sunt mici sau mari,
inalti sau scunzi, grasi sau slabi, bruneti sau blonzi, unii chiar cu par roz, sau chei, tineri sau batrani.
Vrajitoarele nu sunt urate sau zgripturoaice asa cum se zvoneste, si, nu sunt intotdeauna femei.

In limba engleza, pentru vrajitorie, magie, se foloseste cuvantul „magick” si nu magic. Ambele
inseamna „a putea, a avea putere”, dar magic reprezinta actul facut de un artist pe scena: smecherii
cu cartile, taie un voluntar in doua, etc. „Magick” vine din lumea vrajitoarelor si include vraji,
vindecare, valorificarea fortelor psihice, si chiar divinitate.

Practic, wiccanii incearca sa traiasca in armonie cu natura si sa-si asume responsabilitatea pentru
mediul inconjurator. Wiccanii cred ca Zeita se afla peste tot si nu este doar o forta care sta si ne
priveste. In religia wicca, se crede intr-o singura zeitate, si anume, Totul, si se imparte in
spiritualitate masculina si in spiritualitate feminina. Nici una din cele doua nu este mai puternica,
mai buna sau mai importanta. Wicannii au de asemenea si semizei diferiti, detalii mai mici ale
Totului.

Nu trebuie sa practicati magia sa fiti wiccan, dar majoritatea wiccanilor o fac. Magia face parte
din viziunea wiccanilor asupra lumii. Wiccanii isi onoreaza profesorii, dar nu recunosc nici o
autoritate ierarhica, deoarece nimeni nu este mai bun decat el insusi. Poti deveni wiccan prin
mostenire, studiu solitar sau prin alaturarea la o grupare de unde poti invata mai multe.

Wiccanii nu sunt anticrestini, si nici nu au pareri negative despre alte religii. Din cauza ca exista
atatea tipuri si traditii ale vrajitoarelor, acestia cred intr-o varietate de lucruri. Dar, exista o credinta
de baza pentru toti vrajitorii, acest principiu este numit Codul Modal si este exprimat astfel: „de
pe nimeni nu raneste, fa cum inima-ti pofteste” (din engleza, an harm it none, do what ye will).
Daca ne gandim bine, aceasta fraza acopera toate cele zece porunci crestine.

Wiccanii cred in Codul Moral si ceea ce acesta implica. La fel ca si crestinii, wiccanii stiu ca este
gresit sa omori, sa ranesti intentionat, sa furi sau sau minti. Din cauza ca acest cod nu specifica tot
ce ar trebui evitat, fiecare wiccan este responsabil pentru viata care o duce conform propriilor
reguli.

Ideea ca vrajitorii se inchina la Satana este una dintre cele mai intalnite conceptii gresite despre
acestia. Aceasta idee a aparut probabil acum sute de ani, deoarece liderii crestini isi incurajau
adeptii lor sa vada paganii ca anticrestini. Daca nu credeai in Isus Cristos, intruchiparea binelui,

1
atunci insemna ca te inchini Satanei sau Diavolului. Diavolul cel rau este un concept crestin si nu
face parte din credinta wiccana.

In religia wiccana nu se crede ca tot ce este rau este organizat intr-o forta malefica. De cele mai
multe ori, fiintele rauvoitoare actioneaza in interes propriu, pentru un castig personal. Wiccanii
nu cred ca exista un iad unde toti cei blestemati sufera pentru pacatele lor. Si, dupa cum am mai
spus, vrajitorii nu incearca sa castige putere prin a cauza rau altora.

2
Wicca

Wicca este o religie neopăgână ce acordă o importanță majoră naturii. Mai este denumită
Vrăjitorie (Witchcraft) sau Meșteșugul (the Craft). A fost popularizată în 1954 de către Gerald
Gardner, un pensionar, fost funcționar public britanic. La vremea aceea, Gardner folosea
termenii de "cult vrăjitoresc" și "Vrăjitorie" referindu-se la această religie, iar cei ce o practicau
erau denumiți în mod colectiv "Wica", de la un cuvânt englezesc ce însemna "vrăjitorime".

În prezent, cei ce urmează această religie sunt numiți wiccani. Religia se axează pe venerarea
unei Zeițe (văzută în mod tradițional ca fiind Zeița Întreită) și a unui Zeu (în mod tradițional,
Zeul Încornorat). În unele accepțiuni, cei doi apar ca și aspecte ale unei singure Divinități de
natură panteistă1, manifestându-se sub forma mai multor zeități politeiste2. Alte trăsături ale
religiei wicca sunt folosirea rituală a magiei, codul moral și cele opt sărbători din cursul anului,
care reflectă schimbarea anotimpurilor. Există mai multe sub-curente wicca, denumite tradiții.
Credințele și ritualurile fiecărei tradiții variază în diferite măsuri.

Teologie

În linii mari, se poate spune că marea majoritatea a wiccanilor venerează o Zeiță și un Zeu.
Există mai multe interpretări teologice ale naturii acestora, prin prisma panteismului (adică cei
doi sunt aspecte duale ale unei singure divinități), a dualismului (cei doi reprezintă forțe total
opuse) sau a politeismului (cei doi se manifestă sub forma mai multor zeități mai mici). În unele

1 Panteismul este o concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie și universul. Sau cum spunea
Spinoza: Deus sive Natura („Dumnezeu sau Natura”, pentru Spinoza Dumnezeu fiind Natura).[1]
Panteiști de seamă: Platon, Lao Tzu, Plotin, Schelling, Hegel, Giordano Bruno, Ioan Scotus Eriugena, Paul Tillich, Ralph Waldo
Emerson, Leibniz, Walt Whitman, D.H. Lawrence și bineînțeles Spinoza.[2]
Atât concepția panteistă cât și cea deistă au în comun crezul în existența divinității, respectiv a lui Dumnezeu, însă concepția
panteistă susține că Dumnezeu este prezent în tot, identificându-se cu materia și universul, cu propriile sale creații, fiind
schimbător și imperfect, spre deosebire de concepția deistă, care consideră că Dumnezeu a creat lumea, ulterior asistând impasibil
la procesul de evoluție al acesteia.

2 Politeism este un termen care provine din limba greacă (πολυθεός , format din πολύς "mulți" și θεός "zeu") însemnând "mulți
zei" sau "mulți dumnezei". Sunt considerate politeiste acele religii care nu sunt monoteiste.
Termenul "politeism" s-a născut în lumea iudeo-creștina, fiind folosit pentru prima oara de Filon din Alexandria, pentru a descrie
religia grecilor în comparație cu cea iudeo-creștină. O dată cu raspândirea creștinismului în bazinul mediteranean și în Europa,
non-creștinii și non-iudeii erau incluși în termenul "neamuri", termen folosit la început de către iudei pentru a-i desemna pe non-
iudei. Jean Bodin relansează în anul 1580 folosirea termenului.
Unii politeiști susțin că zeii sau dumnezeii sunt ființe distincte și separate, dar se poate crede într-un principiu unficator, aici fiind
inclus acel principiu "unul" al platoniștilor. Alți politeiști consideră multitudinea divinităților lor ca fiind o reprezentare a unei
mai mari unități divine; nu un dumnezeu personal, ca in religiile monoteiste, ci o realitate pluralistă a divinului.
Religiile politeiste nu își pun problema originii lumii și a creației; lumea, în cea mai mare parte a ei, este eternă, avandu-și,
probabil, originea într-un haos primordial, prin intervenția mai mult sau mai puțin evidentă a zeilor ea ajungând să arate așa cum
este astăzi.
Între religiile politeiste de astăzi este inclus șintoismul, dar și unele religii neopăgâne și afroamericane. Budismul și hinduismul
sunt politeiste în măsura în care practicanții lor apelează la sisteme filozofico-teologice care să îndreptățească această includere.
Catolicismul și ortodoxia sunt considerate de unii din afara lor ca fiind cel puțin apropriate de politeism, datorită doctrinei
trinitariene și a cultului sfinților.

3
accepțiuni panteiste și dualiste, zeități din diverse culturi sunt considerate aspecte ale Zeiței și
Zeului. Pe de altă parte, există și puncte de vedere monoteiste în cadrul wicca, conform cărora
există o singură divinitate. Conform unor tradiții, această divinitate este Zeița, pe când în alte
tradiții se consideră că de fapt divinitatea este lipsită de gen. Există și wiccani atei sau agnostici,
care nu cred în divinități propriu-zise ci consideră că zeii sunt arhetipuri construite de mintea
umană și cu care se poate interacționa.

Conform wiccanilor Janet și Stewart Farrar, care abordau teologia dintr-un punct de vedere
panteist, dualist și animist3, "pentru wiccani, întreg universul este viu, de la cel mai înalt nivel și
până la cele mai mici componente", dar "o astfel de abordare organică a cosmosului nu poate fi
pe deplin exprimată și trăită fără conceptul de Zeu și Zeiță. Orice fenomen este însoțit de
polarizare. Așadar la cel mai înalt nivel creator, cel al Divinității, polarizarea trebuie să fie
exprimată cel mai clar și cel mai puternic, de unde se răsfrânge și la nivelurile microcosmice mai
joase."

Zeul și Zeița

Majoritatea wiccanilor consideră wicca o religie dualistă care venerează atât un Zeu, cât și o
Zeiță. Cei doi sunt considerați forțe opuse, complementare (asemănător cu ideea taoistă de Yin și
Yang) și "întrupări ale forței vitale a naturii". Unii wiccani consideră această polarizare pur
simbolică, pe când alții consideră că Zeul și Zeița sunt entități cu adevărat separate. Zeița este
deseori asociată cu Pământul (Marea Mamă) sau cu Luna, iar Zeul este asociat cu Soarele.

Zeul celtic Cernunnos, reprezentat pe vasul Gundestrup4 (sec. I î.Hr.)

Zeul este văzut în mod tradițional ca un Zeu Încornorat, și este asociat cu natura, sălbăticia,
sexualitatea, vânătoarea și ciclul vieții. Este cunoscut sub diferite nume în wicca, în funcție de
tradiție: Cernunnos, Pan, Atho, Karnayna ș.a. Cu toate că Zeul nu este considerat a fi Satana, o
entitate asociată cu răul în cadrul religiei creștine, un număr mic de wiccani folosește denumiri
atribuite Satanei, de exemplu Lucifer (termen latin care înseamnă "purtător de lumină"), aducând
astfel aminte de acuzațiile din vremurile când vrăjitoarele erau persecutate. Alteori Zeul este

3Animismul este o formă de religie care atribuie un suflet animalelor, fenomenelor și obiectelor naturale.
4Vasul de la Gundestrup (sau cazanul de la Gundestrup) este un vas de argint, bogat decorat, datat ca fiind din secolul I î.Hr.,
plasându-se la sfârșitul perioadei La Tène.
A fost descoperit în 1891 într-o turbărie de lângă cătunul Gundestrup, Himmerland, Danemarca. Acest vas se găsește acum în
Muzeul Național al Danemarcei de la Copenhaga (cu o replica în Muzeul National din Irlanda de la Dublin.

4
văzut ca Omul Verde, o figură foarte răspândită în arta și arhitectura europeană. În această
ipostază este deseori asociat cu natura. Este văzut și ca Zeul Soare, mai ales cu ocazia sărbătorii
solstițiului de vară. Într-o altă accepțiune, Zeul apare ca Regele Stejar, care e domnul primăverii
și al verii, iar apoi ca Regele Laur, domnul toamnei și al iernii.

Zeița apare de obicei sub forma Zeiței Întreite, luând succesiv forma Fecioarei, a Mamei și a
Bătrânei, fiind asociată cu puritatea, fertilitatea, respectiv înțelepciunea. Deseori, cele trei forme
sunt puse în corespondență cu fazele Lunii, iar Zeița este văzută astfel ca o divinitate a Lunii. În
această ipostază este cunoscută și ca Diana, după numele zeiței romane. Unii wiccani consideră
că Zeița este cea mai importantă, deoarece ea cuprinde totul și naște totul. Zeul este sămânța
vieții și a inspirației aflată în ea și îi este în același timp amant și copil. Această concepție stă la
baza organizării tradiționale a comunităților de wiccani (în limba engleză, coven). Unele tradiții
wiccane, mai ales în cele feministe, consideră Zeița perfectă și întreagă în sine însuși și nu acordă
deloc atenție Zeului. Totuși, această practică a fost criticată de membrii celorlalte tradiții
wiccane, mai egalitare. Și Zeul este văzut uneori sub formă întreită ca Fiu, Tată și Bătrân,
viziune care are probabil la bază natura complementară a Zeului și a Zeiței.

Aspecte politeiste

Percepția dualistă a Zeiței și a Zeului este deseori extinsă în așa fel încât devine un fel de
panteism dualist. În cuvintele ocultisului Dion Fortune, "toți zeii sunt un singur zeu, toate zeițele
sunt o singură zeiță". Pe scurt, zeii și zeițele din toate religiile sunt de fapt manifestări ale unui
singur Zeu și, respectiv, ale unei singure Zeițe. De exemplu, un wiccan poate considera că zeița
germanică Eostre, cea hindusă Kali și Fecioara Maria sunt forme ale aceleiași Zeițe supreme.
Prin analogie, zeul celtic Cernunnos, cel grec Dionisos și Dumnezeul iudeo-creștin pot fi priviți
ca aspecte ale unui singur Zeu.

Alte abordări înclină mai mult spre politeism și consideră că zeii și zeițele sunt entități separate.
Abordările panteiste văd zeitățile nu ca persoane ad litteram ci ca arhetipuri metaforice sau ca
forme de energie.

Deși aceste concepte asupra divinității par a fi foarte diferite una de cealaltă, ele nu se exclud
reciproc. Unii wiccani consideră că e mai benefic să adopte una sau alta în funcție de
circumstanță.

Aspecte animiste

Wicca este la bază o religie care crede în imanența esenței divine, iar pentru unii wiccani acest
lucru implică și elemente de animism. O credință foarte importantă în unele tradiții wiccane este
că Zeița și Zeul (sau zeițele și zeii) se pot întrupa, cel mai adesea prin intermediul Preoteselor sau
a Preoților în cadrul unor ritualuri specifice.

Viața de apoi

Părerile despre viața de apoi sunt diversificate. Totuși, o accepțiune larg răspândită este cea a
reîncarnării. Raymond Buckland susține că sufletul se reîncarnează în membri ai aceleaiși specii

5
de mai multe ori, scopul fiind de a învăța și de a avansa sufletește, dar aceasta nu este o credință
universală printre wiccani. O zicală wiccană spune că "dacă ai fost o dată vrăjitoare, ești pe vecie
o vrăjitoare" (în original în engleză "once a witch, always a witch"), care sugerează faptul că
wiccanii ar fi reîncarnările altor wiccani.

De obicei, wiccanii care cred în reîncarnare cred că, înainte de a reveni în lume, sufletul se
odihnește puțin în Cealaltă Lume sau Lumea Verii, pe care Gardner o denumește "extazul
Zeiței". Mulți wiccani cred că pot vorbi cu spiritele morților din Cealaltă Lume prin intermediul
mediumurilor sau a tablelor ouija, mai ales de sărbătoarea Samhain5. Unii însă condamnă aceste
practici; de exemplu, Marele Preot Alex Sanders a spus "Morții sunt morți, lăsați-i în pace".
Această credință este inspirată probabil din spiritualism, care era în vogă în vremea lui Gardner
și cu care acesta a avut de-a face.

Cu toate că există anumite credințe legate de viața de apoi, wicca nu insistă prea mult cu aceasta,
ci se concentrează pe viața prezentă. Istoricul Ronald Hutton a observat că "atitudinea adoptată
instinctiv de majoritatea vrăjitorilor păgâni pare a fi că dacă te bucuri cât mai mult de viața
prezentă, acest lucru se va reflecta mai mult sau mai puțin și în viața de apoi, așa că merită mai
mult să te concentrezi asupra prezentului".

Magia

Wiccanii cred în existența magiei și că aceasta poate fi manipulată sub forma vrăjitoriei. Uneori
cuvântul apare scris în engleză magick (spre deosebire de grafia obișnuită magic), un termen
inventat de ocultistul Aleister Crowley și care face însă trimitere mai mult la religia Thelema6
decât la wicca. Vrăjile wiccane sunt efectuate în cadrul unui ritual, într-un cerc sacru. Scopul este
de a determina producerea unor efecte reale. Printre cele mai obișnuite vrăji wiccane se numără
cele de vindecare, de dragoste, de fertilitate și de înlăturare a influențelor negative.

Natura ceremonială, ritualică a magiei este acceptată de mulți wiccani. De pildă, Aleister
Crowley a afirmat că magia este "știința și arta de a produce schimbări după voința
[practicantului]", iar MacGregor Mathers a spus că magia este "știința controlării forțelor secrete
ale naturii". Magia este considerată o lege a naturii ce încă nu a fost înțeleasă de știința modernă.
Ca atare, nu este considerată un fenomen supranatural, ci ca o manifestare a "marilor puteri
imanente naturalului", după cum spune Leo Martello. Unii wiccani consideră că magia înseamnă

5 Samhain este o veche sărbătoare precreștină. Ea corespunde aproximativ calendaristic sărbătorilor „Ziua morților“ și
„Halloween“. E considerată a fi „Anul Nou Celtic”. Practic, Samhainul nu are o dată fixă, sărbătorindu-se la a 8-a lună plină după
echinoxul de primăvară. În acest interval, vreme de două zile, timpul s-ar opri, spun legendele celtice, iar bariera dintre lumi
devine foarte subțire, oamenii putând intra în contact cu rasele dispărute, retrase în adâncuri. Cel mai adesea se sarbatoreste la
Apusul din 31 octombrie – Apusul din 1 noiembrie in Emisfera nordică si la Apusul din 30 aprilie – Apusul din 1 mai in
Emisfera sudică. De Samhain se organizează festivități cu focuri, mușcarea merelor, divinații (preziceri) și ospățuri.
6 Thelema (/ thəlimə /) este o religie bazată pe o lege filosofică cu același nume, adoptat ca principiu central de unele organizații

religioase. Legea Thelei este "Fa ce vrei va fi întreaga Lege. Iubirea este legea, dragostea din voință." Legea Thelemei a fost
dezvoltată la începutul anilor 1900 de Aleister Crowley, un scriitor englez și magician ceremonial. El se crede a fi profetul unei
noi epoci, Æon lui Horus, bazat pe o experiență spirituală pe care el și soția sa, Rose Edith, au avut-o în Egipt, în 1904.
Experiența sa spune că corpul său (eventual non-corporal sau "uman praeter") a fost contactat de o ”voce” numită Aiwass care i-a
dictat un text cunoscut sub numele de Cartea VEL Legea sau Liber aL legis, in care se regăsesc principiile Thelema. Un adept al
Thelei este un thelemist.

6
folosirea la maxim a tuturor celor cinci simțuri, cu rezultate suprinzătoare, pe când alți wiccani
nu pretind că știu cum funcționează magia, ci doar cred în ea deoarece i-au resimțit efectele.

Mulți wiccani din perioada timpurie, cum ar fi Alex Sanders și Doreen Valiente, și-au numit
practicile "magie albă", spre a fi în opoziție cu "magia neagră" asociată în opinia lor răului și
satanismului. Sanders a folosit și termenii "calea mâinii stângi" pentru magia răuvoitoare,
respectiv "calea mâinii drepte" pentru magia binevoitoare. Unii wiccani contemporani
descurajează însă aceste dihotomii; un exemplu de argument adus este că negrul ca și culoare nu
ar trebui să fie asociat cu răul.

Cercetătorii Rodney Stark și William Bainbridge au susținut în 1985 că wicca "a răspuns
secularizării cu o întoarcere hotărâtă înspre magie" și că este o religie reacționară ce va dispărea
în curând. Istoricul Ronald Hutton a criticat această opinie în 1999 spunând că dovezile arată
contrariul și că "un mare număr [de wiccani] lucrează în domenii foarte avansate [ale culturii
științifice], de exemplu în domeniul calculatoarelor".

Codul moral

Nu există un cod moral sau etic împărtășit de toate tradițiile wiccane. Totuși, majoritatea
wiccanilor urmează Sfatul Wiccan: "de pe nimeni nu rănește, fă cum inima-ți poftește" (în
engleză în original The Wiccan Rede: an harm it none, do what ye will). Interpretarea cea mai
răspândită vede în această propozițe o declarație a libertății de acțiune corelată cu nevoia de a-și
asuma responsabilitatea propriilor acțiuni și nevoia de a reduce la minim răul făcut altora și sieși.
Un alt element important al codului moral wiccan este Legea triplei reîntoarceri, conform căreia
orice faptă bună sau rea se va întoarce persoanei care a facut-o cu o putere de trei ori mai mare,
asemănător ideii de karma. Sfatul și Legea au fost ideile lui Gerald Gardner și au fost adoptate
ulterior și de alte tradiții.

De asemenea, mulți wiccani încearcă să urmeze calea virtuților menționate de Doreen Valiente în
Charge of the Goddess. Acestea sunt veselia, respectul, onoarea, modestia, puterea, frumusețea și
compasiunea. Valiente ordonează aceste virtuți în perechi complementare, reflectând astfel
dualismul frecvent întâlnit în cultul wiccan. Unii wiccani aparținând unor tradiții mai vechi
respectă și un set de 161 Legi wiccane, denumite și Legile meșteșugului (în engleză în original
Craft Laws) sau Ardanes. Valiente, una dintre primele mari preotese din tradiția gardneriană, a
comentat că aceste legi au fost cel mai probabil inventate de Gerald Gardner însuși în limbaj
arhaic ca urmare a conflictelor interne în coven-ul său din Bricket Wood.

Inițial Gerald Gardner a dat dovadă de animozitate față de homosexualitate, susținând că atrage
"blestemul Zeiței", însă în prezent aceasta se bucură de acceptare în rândul tuturor tradițiilor
wiccane.

Cele cinci elemente

Wiccanii cred în existența celor cinci elemente în mod metaforic (nu literal ca în Grecia antică).
Elementele sunt considerate reprezentări ale stărilor de agregare ale materiei. Multe ritualuri

7
magice presupun invocarea elementelor, cel mai important fiind sfințirea cercului magic. Cele
cinci elemente sunt aerul, focul, apa și pământul, alături de spirit, care le unește pe primele patru.

Diverși autori au folosit mai multe analogii pentru a explica acest concept. De pildă, wiccana
Ann-Marie Gallagher l-a descris prin comparație cu un arbore. Un arbore e format din pământ
(sol și materie vegetală), apă (sevă și umezeală), foc (corespondentul fotosintezei) și aer
(producerea de oxigen din dioxid de carbon). Toate acestea sunt unite prin spirit.

Fiecare element este asociat unui punct cardinal: aerul cu estul, focul cu sudul, apa cu vestul,
pâmântul cu nordul și spiritul cu mijlocul. Totuși, unii wiccani, cum ar fi Frederic Lamond,
susțin că aceste asocieri sunt valabile doar în cazul geografiei Angliei de sud, unde s-a dezvoltat
wicca, și că wiccanii ar trebui să le adapteze specificului geografic al regiunii în care se află. De
exemplu, locuitorii coastei de est din America de Nord ar trebui să invoce apa nu dinspre vest, ci
dinspre est, adică dinspre Oceanul Atlantic.

Obiceiuri
Practici rituale

Wiccanii folosesc mai multe ritualuri când practică magia sau când sărbătoresc anumite ocazii.
De obicei, coven-ul (sau practicantul singur) pregătește și purifcă ritualic un cerc magic.
Pregătirea cercului implică de obicei invocarea "Paznicilor/Gardienilor" punctelor cardinale,
împreună cu elementul corespondent fiecăruia: aer, foc, apă și pământ. Odată cercul pregătit, se
poate trece la efectuarea unui ritual potrivit anotimpului, la adresarea de rugăciuni Zeului și
Zeiței sau la magie.

Unelte

Ritualurile wicca presupun utilizarea unor unelte magice speciale. Printre acestea se numără un
cuțit neascuțit numit athame, o baghetă, o amuletă și o cupă. În plus, de multe ori se folosește și
o mătură, un cazan, lumânări, tămâie și un cuțit mai mic cu lama curbată, denumit boline. În
cercul magic se află de obicei un altar pe care se așază aceste unelte. Aici se pot pune și obiecte
reprezentând Zeul și Zeița. În unele tradiții se obișnuiește ca, înainte de intrarea în cercul magic,
practicanul să țină post în acea zi și/sau să se îmbăieze ritual. După terminarea ritualurilor, se
adresează mulțumiri Zeului, Zeiței și Paznicilor, iar apoi se închide cercul magic.

Un aspect controversat al wicca, mai ales în tradiția gardneriană, este obiceiul unor practicanți de
a fi goi când efectuează ritualuri. În limba engleză se folosește termenul skyclad ("înveșmântat
doar cu cerul"). Totuși, când lucrează îmbrăcați, wiccanii poartă robe prinse cu curele la brâu,
haine cu aspect medieval sau chiar și haine normale.

Roata anului

Roata anului reprezintă cele opt sărbători celebrate de wiccani în cursul anului și cunoscute sub
denumirea de sabbaturi. Patru dintre acestea sunt sabbaturi mari și coincid cu vechile date când
celții sărbătoreau festivalurile focului. În 1958 coven-ul din Bricket Wood a adoptat sabbaturile
mici, cele ce cad de solstiții și echinocții. Numele date acestor sărbători sunt deseori inspirate din
8
păgânismul germanic sau celtic, dar trebuie observat că ele nu sunt reconstituiri ale acestora, ci
înclină mai degrabă spre o formă de universalism. Practicile rituale ocazionate de sabbaturi pot
prezenta trăsături specifice culturilor din care și-au primit numele, dar și influențe venite din
culturi complet diferite.

Lista celor opt sabbaturi începe cu Samhain, considerat a fi Anul Nou celtic

 Samhain - Marele sabbat al morților (1 noiembrie)

 Yule - Micul sabbat al solstițiului de iarnă7
 Imbolc - Mare sabbat (2 februarie)
 Ostara - Micul sabbat al echinocțiului de primăvară8
 Beltane (în română, Armindeni) - Mare sabbat (1 mai)
 Litha (în română, Sânzienele sau Drăgaica) - Micul sabbat al solstițiului de vară9
 Lughnasadh sau Lammas - Marele sabbat al recoltei (1 august)
 Mabon - Micul sabbat al echinocțiului de toamnă10

7
Urmatoarele date ale solstițiului de iarnă (vezi http://www.astro-urseanu.ro/anotimpuri_astronomice.html)
TLR = Timp Legal Român = ora oficială a României, GMT + două ore.
An Zi Ora (TLR)
2015 22 decembrie 06:48
2016 21 decembrie 21:44
2017 21 decembrie 18:28
2018 22 decembrie 00:23
2019 22 decembrie 06:19
2020 21 decembrie 12:02

8
Urmatoarele date ale echinocțiului de primăvară (vezi http://www.astro-urseanu.ro/anotimpuri_astronomice.html)
TLR = Timp Legal Român = ora oficială a României, GMT + două ore.
An Zi Ora (TLR)
2015 21 martie 00:45
2016 20 martie 06:30
2017 20 martie 12:29
2018 20 martie 18:15
2019 20 martie 23:58
2020 20 martie 05:50
9
Urmatoarele date ale solstițiului de vară (vezi http://www.astro-urseanu.ro/anotimpuri_astronomice.html)
Ora de vară = TLR + o oră = GMT + trei ore
An Zi Ora oficială (este inclusă și ora de vară)
2015 21 iunie 19:38
2016 21 iunie 01:34
2017 21 iunie 07:24
2018 21 iunie 13:07
2019 21 iunie 18:54
2020 21 iunie 00:43

10
Urmatoarele date ale echinocțiului de toamnă
Ora de vară = TLR + o oră = GMT + trei ore
An Zi Ora (ora de vară)
2015 23 septembrie 11:20
2016 22 septembrie 17:21
2017 22 septembrie 23:01
2018 23 septembrie 04:54
2019 23 septembrie 10:50
2020 22 septembrie 16:30

9
Rituri de trecere

În wicca se găsesc numeroase rituri de trecere. Poate cel mai important este ritul de inițiere, prin
care o persoană se alătură religiei wiccane. În tradițiile bazate pe învățăturile lui Gerald Gardner
exista un proces complex de inițiere bazat pe grade. Conform lui Gardner, trebuie să treacă un an
și o zi între momentul când persoana interesată începe să studieze Meșteșugul și momentul
inițierii, însă Gardner a încălcat această regulă frecvent cu persoanele pe care le-a inițiat.

Un alt rit practicat de wiccani este cel de împreunare a mâinilor (în engleză în original
handfasting), după cum sunt cunoscute căsătoriile în această religie. Unii wiccani se căsătoresc
de probă timp de un an și o zi cu ocazia sabbatului Lughnasadh, după un vechi obicei irlandez.
Un jurământ adeseori folosit este cel conform căruia căsătoria va dura "atât cât va dăinui
dragostea", spre deosebire de varianta creștină "până când moartea ne va despărți".

Copiii născuți în familii wiccane pot fi supuși unui ritual asemănător botezului (în engleză în
original wiccaning). Scopul acestui ritual este de a pune copilul sub protecția Zeului și a Zeiței.
Copilul nu este însă obligat să se alăture religiei dacă nu dorește acest lucru atunci când crește
mare, având în vedere importanța liberului arbitru în wicca.

Cartea Umbrelor

În wicca nu există un set de scrieri sfinte asemănător Bibliei creștine sau Coranului islamic, cu
toate că există anumite texte considerate importante de mai multe tradiții. Gerald Gardner a
folosit o carte ce cuprindea mai multe texte, denumită Cartea Umbrelor, pe care o modifica sau o
completa deseori. Această carte a preluat texte din diverse surse, cum ar fi Aradia - Evanghelia
vrăjitoarelor, de Charles Godfrey Leland (1899) sau lucrările ocultistului Aleister Crowley (sec.
XIX-XX). Cartea cuprinde și poezii scrise de Gardner și de Marea Preoteasă Doreen Valiente,
dintre care cea mai cunoscută este Charge of the Goddess.

Cartea cuprindea instrucțiuni cu privire la desfășurarea ritualurilor și vrăjilor. Intenția lui

Gardner a fost ca fiecare copie a Cărții Umbrelor să fie diferită, deoarece fiecare practicant ar fi
copiat cartea de la cel ce l-a inițiat, dar modificând ceea ce personal considera că nu îi este de
ajutor. Totuși, în zilele noastre, mulți wiccani din tradiția gardneriană, mai ales din Statele Unite,
au păstrat o copie identică celei copiate de Marea Preoteasă Monique Wilson de la Gardner
însuși. Cartea Umbrelor trebuia să fie un secret al celor inițiați în tradiția gardneriană, însă unii
autori au publicat părți din aceasta. Printre ei se numără Charles Cardell, Lady Sheba, Janet
Farrar and Stewart Farrar.

În ziua de azi, mulți wiccani care nu aparțin respectivei tradiții au adoptat conceptul de Carte a
Umbrelor. Unii practicanți solitari își fac propria Carte a Umbrelor, care poate sau nu să conțină
fragmente din Cartea Umbrelor gardneriană. Pe de altă parte, există și tradiții în care practicile
rituale nu sunt păstrate în scris și în care o Carte a Umbrelor nu își are rostul.

10
Simboluri

Simbolul Zeiței Întreite este compus din Luna în creștere, Luna plină și Luna în descreștere

Wiccanii folosesc diferite simboluri, la fel cum creștinii folosesc crucea și evreii steaua lui
David. Cel mai important dintre acestea este pentagrama, ale cărei cinci colțuri simbolizează cele
cinci elemente, precum și ideea că ființa umană, cu cele cinci extremități, este o reprezentare la
nivel microcosmic a universului. Alte simboluri întâlnite în wicca sunt triquetra și cele trei Luni
reprezentând Zeița Întreită.

11