Capitolul 2.

PROFITABILITATEA INVESTIŢIILOR ÎN HÂRTII

DE VALOARE

Subiecte de studiu
Profitul investiţional: concept, elemente. Factorii ce influenţează mărimea
profitului.
Dimensionarea rentabilităţii titlului financiar şi a portofoliului investiţional.

Cuvinte-cheie:
Profit investiţional, profitabilitate, profit total, venit curent, spor de capital,
profitabilitatea activului financiar, profitabilitatea portofoliului de investiţii.

2.1. Profitul investiţional: concept, elemente.

Factorii ce influenţează mărimea profitului

Investiţiile pot fi analizate ca o marfă financiară, al cărei preţ se formează în urma

interacţiunii dintre cerere şi ofertă. Deoarece investiţiile nu posedă calităţi fizice, fapt
care complică procesul de evaluare, trebuie să se ţină cont, totuşi, că asemeni unei
mărfi fizice (de exemplu, un automobil), care are caracteristicile sale (termen de
exploatare, distanţă parcursă, stare fizică), obiectul investiţiilor financiare posedă
caracteristici specifice, printre care cele de bază se consideră a fi profitabilitatea şi
riscul.
Profitabilitatea presupune un anumit nivel scontat al beneficiului obţinut din
investiţii. Ea este determinată de capacitatea obiectelor investiţiilor de a produce
profit.
La rândul său, profitul reprezintă o remunerare pentru investire, fiind exprimat
prin diferenţa dintre încasările obţinute şi cheltuielile investiţionale directe.

23
 Profitul reprezintă efectul de bază al operaţiunilor investiţionale şi, fiind raportat
la volumul total al cheltuielilor investiţionale, se obţine rata profitului (sau
profitabilitatea) operaţiunii investiţionale – indicator de eficienţă al investiţiei, cel
mai frecvent utilizat.
Profitul este o variabilă de bază în decizia investiţională, fiindcă permite
compararea mărimii profitului efectiv (obţinut) cu cea scontată, asigurată de diferite
instrumente investiţionale. Profitul poate fi dimensionat atât sub aspect retrospectiv,
cât şi sub aspectul celui scontat în viitor.
În ceea ce priveşte utilizarea datelor retrospective, este recunoscut faptul că,
chiar dacă viitorul nu poate reflecta întocmai trecutul, în multe cazuri indicatorii din
perioadele precedente servesc drept bază pentru aşteptările viitoare. Analiza
minuţioasă a datelor efective din trecut privind un anumit obiect investiţional, în cărei
bază se formulează scontările dinamicii viitoare, este deja o practică mult răspândită
în lumea investiţiilor.
Totodată, pentru analiza definitivă a profitului, contează viitorul şi, de aceea, o
importanţă majoră o are indicatorul venit scontat.
Anume ceea ce scontează investitorul să obţină în viitor de pe urma deţinerii
hârtiei (sub formă de dividend, dobândă, sau sporire a capitalului) determină suma pe
care investitorul ar accepta s-o plătească pentru hârtia de valoare. Astfel, pentru
prognozarea veniturilor viitoare este necesară înţelegerea esenţei perspectivelor
investiţiei.
Profitabilitatea investiţiilor în hârtii de valoare depinde de o serie de factori de
natură atât internă, cât şi externă, rolul hotărâtor revenindu-le:
a) Caracteristicilor interne:
 tipul instrumentului investiţional;
 calitatea gestionării;

24
  metodele de finanţare a investiţiei;
 caracteristica mediului investiţional;
b)Factorilor de natură externă:
 nivelul de dezvoltare al economiei ţării;
 prezenţa diverselor forme de proprietate în sfera producţiei şi serviciilor,
inclusiv în sfera activităţii bancare (benefică fiind dominarea proprietăţii
private şi acţionare);
 nivelul de dezvoltare al sistemului financiar-creditar (benefice fiind o
structură reglată şi o funcţionare perfectă);
 existenţa şi gradul de dezvoltare a pieţei hârtiilor de valoare;
 existenţa şi activitatea instituţiilor pieţei hârtiilor de valoare (companii de
investiţii, fonduri ş. a.);
 sistemul actelor legislative şi normative (de dorit bine reglat), care
reglementează ordinea emiterii şi circulaţiei hârtiilor de valoare şi
activitatea participanţilor pieţei hârtiilor de valoare;
 nivelul de instruire, calificare şi experienţa specialiştilor în sfera
investiţională şi piaţa hârtiilor de valoare;
 inflaţia (putând să aibă o influenţă benefică asupra unor obiecte
investiţionale, cum ar fi imobilul, dar şi o influenţă negativă asupra altor
obiecte-acţiuni şi altor hârtii de valoare cu un nivel fixat al venitului).
Pe lângă factorii economici, o influenţă considerabilă asupra profitului o pot
genera şi diferite evenimente politice, războaie etc.
Devine clar că, pentru a determina atractivitatea unei sau altei hârtii de valoare,
precum şi a întregului portofoliu, este necesară analiza influenţei tuturor acestor
factori asupra profitului scontat.
În acest scop, pot fi aplicate metodele elaborate de teoria şi practica pieţei de

25
capital a ţărilor dezvoltate, dintre care două s-au dovedit a fi cele mai utilizabile:

1. Analiza tehnică (în cadrul căreia se studiază conjunctura pieţei şi dinamica

cursurilor etc.);
2. Analiza fundamentală (studiindu-se caracteristicile investiţionale ale hârtiei
de valoare ce reflectă starea financiar-economică a emitentului sau a ramurii
din care face parte acesta etc.).
Venitul investitorului se poate compune din mai multe elemente (componente),
dintre care cele mai răspândite sunt două:
1. Venitul curent – care presupune încasări regulate (periodice), cum ar fi
dividendele, dobânzile la hârtiile de valoare procurate, obţinute sub formă de
mijloace băneşti sau de lichidităţi echivalente ale acestora. Acest element
este legat de eficienţa activităţii emitentului. De exemplu, mărimea
dividendelor plătite depinde de profitul obţinut de companie, proporţiile
distribuirii lui, numărul acţiunilor emise etc.; profitul generat de hârtiile de
valoare cu cupon sau de către cele plasate cu discont este determinat de
condiţiile plăţii fixate în prospectul de emitere sau de condiţiile emiterii.
Acest element al venitului nu ţine de activitatea investitorului pe piaţa
hârtiilor de valoare (operaţii de vânzare-cumpărare) şi predomină la
investitorii conservativi, care realizează investiţii în scopul obţinerii venitului
curent;
2. Sporul sau pierderea de capital (diferenţe de curs) presupune diferenţa
dintre preţul iniţial de cumpărare a activului şi suma obţinută ca urmare a
comercializării acestuia. Acesta poate să apară în urma tranzacţiilor
speculative (cu un nivel sporit de risc) sau a tranzacţiilor de arbitraj (operaţii
mai puţin riscante – creşterea previzibilă a valorii de piaţă în raport cu preţul
ei de achiziţionare).

26
 În afară de aceasta, partea de venit curent poate fi analizată ca profit realizat,
deoarece acesta este, de regulă, obţinut efectiv de către investitor pe parcursul unei
anumite perioade de timp.
Până în momentul obţinerii efective a încasărilor, deoarece există, totuşi,
probabilitatea ca veniturile obţinute sub forma sporului de capital să nu fie realizate,
aceste venituri se mai numesc şi venituri teoretice, adică “pe hârtie”.
Acest tip de venit se realizează doar în urma vânzării (sau amortizării definitive)
a instrumentului investiţional.
Cu toate că sporul de capital poate să nu se realizeze pe parcursul perioadei
analizate, acesta trebuie să fie luat în considerare la calculul profitabilităţii.
Înainte de efectuarea investiţiilor în hârtii de valoare, fiecare investitor va fi
interesat să determine suma totală a venitului.
Profitul total constituie suma veniturilor curente şi a sporurilor (sau pierderilor)
de capital, obţinute din investiţii într-o perioadă prestabilită.
Profitabilitatea anumitor tipuri de hârtii de valoare depinde de preţul de piaţă al
portofoliului investiţional, care, la rândul său, se modifică în funcţie de variaţia ratelor
dobânzilor la obligaţiuni şi certificate, ratelor de scont, dobânzilor la cambii,
dividendelor la acţiuni şi, în mod corespunzător, a cererii şi ofertei de aceste hârtii de
valoare pe piaţă.
De regulă, preţul de piaţă şi profitabilitatea hârtiilor de valoare se află într-o
dependenţă inversă. Dat fiind faptul că, în cele mai dese cazuri, nu se poate conta pe
sporirea încasărilor din hârtiile de valoare, unicul mod de a spori profitabilitatea
investiţiilor în hârtii de valoare este reducerea preţurilor la aceste instrumente
investiţionale. De aceea, când profitabilitatea creşte, preţurile la hârtiile de valoare
scad, şi invers. Din acest motiv, investitorii, cumpărând hârtii de valoare în perioada

27
ratelor joase ale profitului, riscă să aibă pierderi în cazul eventualei sporiri a ratelor
profitului, din cauza micşorării preţului de piaţă. Dimpotrivă, în cazul micşorării ratei
dobânzilor, va creşte preţul de piaţă al hârtiilor de valoare.
Prin urmare, sporirea ratelor profitului la hârtiile de valoare poate avea un aspect
atât pozitiv, cât şi negativ. Investiţiile noi pot aduce investitorului un profit mai înalt,
dar ratele profitului mai înalt pot cauza deprecierea portofoliului de investiţii al
aceluiaşi investitor. În cazul în care are loc un asemenea proces pe piaţa hârtiilor de
valoare, deseori, se spune că mijloacele investiţionale ale investitorului sunt
"imobilizate" sau "închise".
Profitabilitatea unor tipuri de hârtii de valoare, care este determinată de oscilările
ratelor profitului, depinde, de regulă, de termenul de circulaţie. Cu cât este mai scurt
termenul de circulaţie al hârtiei de valoare, cu atât mai stabil este preţul ei de piaţă; şi
invers, cu cât este mai lung acest termen, cu atât oscilările preţului hârtiei de valoare
sunt mai mari.
Din acest motiv, hârtiile de valoare cu termen scurt de circulaţie, de regulă, sunt
mai atractive pentru investitori, decât cele cu termen lung.

2.2. Dimensionarea rentabilităţii titlului financiar şi a portofoliului

investiţional

1. Profitabilitatea pentru perioada deţinerii activului – PDA – (holding period

return – HPR), adică profitabilitatea obţinută în urma deţinerii unui obiect
investiţional pe parcursul unei perioade. Acest indicator se utilizează, de regulă,
pentru perioade de deţinere a activului de până la un an şi se determină astfel:
VCi  SCi
PDAi  (2.2.1)
Ii

unde:

28
 VCi reprezintă venitul curent aferent hârtiei de valoare i;
SCi – sporul de capital (sau minus pierderile) aferente hârtiei de valoare i;
Ii – mărimea investiţiei iniţiale în hârtia de valoare i.

SC = Valoarea finală a HV – Valoarea iniţială a HV.

Perioada deţinerii activului (PDA) reprezintă intervalul de timp în care

investitorul doreşte să dimensioneze profitul oricărui instrument investiţional. Pentru
o analiză mai obiectivă, în cazul în care se compară profitabilitatea diferitelor
instrumente investiţionale, se recomandă folosirea perioadelor de deţinere a activelor
pe aceeaşi durată.
Indicatorul PDA poate avea valori atât pozitive, cât şi negative. PDA se
calculează atât în baza datelor din perioadele anterioare, cât şi în baza unor date
(cifre) planificate. Indiferent de datele folosite, formula de calcul este cea prezentată
mai sus.
2. Profitabilitatea deplină este rata efectivă a profitului generat de instrumentul
investiţional pe termen lung (>1 an). Acest indicator se determină ţinându-se cont de
valoarea banilor în timp, şi este denumit, de asemenea, rată internă de rentabilitate
(RIR), precum şi randament la scadenţă. RIR se determină în baza formulei:
n
Pt
I  (2.2.2)
t 1 1  i 
t

unde:
I semnifică investiţia iniţială;
Pt – fluxurile de venituri realizate în perioada t de deţinere a activului;
i – rată internă de rentabilitate (RIR).
Din câte se observă în formula de mai sus, RIR nu reprezintă altceva decât o
astfel de rată de actualizare, care egalează fuxul actualizat de venituri cu investiţiile

29
iniţiale. Dacă RIR corespunde sau este mai mare decât rata de actualizare
corespunzătoare (nivelul cerut al profitabilităţii), investiţia dată este avantajoasă, şi
invers, în cazul în care RIR este mai mică decât rata de actualizare, investiţia se
consideră nerentabilă.
3. Un alt indicator, care se determină mult mai simplu decât cel prezentat
anterior, dar care oferă informaţii mai puţin exacte este denumit profitabilitate
aproximativă (PA). Se recomandă în cazurile în care veniturile anuale sunt relativ
constante.

VVI  VCI
VMA 
PA  t
VVI  VCI
2
(2.2.3)
unde:
VMA reprezintă veniturile medii anuale;
VVI – valoarea viitoare a investiţiei;
VCI – valoarea curentă a investiţiei;
t – perioada de investire (în ani).

Profitabilitatea portofoliului de valori mobiliare poate fi determinată prin

două metode.
Prima metodă presupune folosirea valorii portofoliului la sfârşitul perioadei:
W1  W0
r  (2.2.4)
W0

unde:
rp este rentabilitatea sperată a portofoliului;
W1 – valoarea portofoliului la sfârşitul perioadei;
W2 – valoarea iniţială a portofoliului.

30
 A doua metodă presupune folosirea rentabilităţii sperate a titlurilor de valoare.
Rentabilitatea portofoliului se determină ca fiind media ponderată a rentabilităţilor
titlurilor incluse în portofoliu:
N
r  xr
i 1
i i  x1r1  x2 r2  ...  xN rN (2.2.5)

unde:
xi semnifică ponderea fiecărui titlu în valoarea iniţială a portofoliului;
ri – rentabilitatea sperată a titlului i;
N – numărul de titluri în portofoliu.

31