Sunteți pe pagina 1din 4

Prin intermediul acţiunii, la început este prezentat statutul

social al lui Harap-Alb, care apare în postura unui fecior de crai, f ăr ă


o identitate anume, şi corespunde unui Făt-Frumos din basmele
populare, însă nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri
excepţionale, deoarece se poartă firesc, fiind un om obişnuit, cu
calităţi şi cu defecte: plânge când dojenit, se mânie şi îşi loveşte
calul, se vaită sau se teme, este îngândurat şi nesigur de fiecare
dată când e pus în faţa unei noi probe. Însă în decursul acţiunii
parcurge un traseu al devenirii: este mai întâi slugă, apoi împărat,
după ce depăşeşte o serie de probe. Din punct de vedere psihologic,
Harap-Alb este, în final, un învingător, dovedindu-se din ce în ce mai
învingător, mai stăpân pe sine, cu ajutorul prietenilor săi, iar aceste
atitudini îi marchează profund şi profilul lui moral.
Trăsătura dominantă şi două secvenţe
O calitate principală a personajului este bunătatea sufletească a
acestuia.
Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este cel al
coborârii fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent al vie ții și al
morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de
trecut- pădurea labirint-” un loc unde i se închide calea și încep a i
se încurca cărările”, fiul de crai cade în capcana acestuia. Nota ția
naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ”Fiul
craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește
Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea
slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa
părintească, nu crede în relele intenții ale celui de lângă el și judec ă
lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va
fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existen țiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea
răufăcătorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat
etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat pruden ța,
răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile.
Deși este cea mai dificilă încercare, duce Spânului pe fata
împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul urzește planuri
de răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui
Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-
Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este
pregătit să conducă împărăția. Spânul spusese verișoarelor sale: ”
Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă
dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâ șiat pe om”.
Filozofia sa de viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și
prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface ordinea
și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.
În drumul său eroul se întâlneşte de trei ori cu omul spân,
care întruchipează imaginea răului. Prima dată feciorul ţine cont de
sfaturile tatălui său şi îi refuză oferta de a-i fi c ălăuză. A doua oar ă,
Spânul are altă înfăţişare, nu-l recunoaşte, dar îl refuză iarăşi. A
treia oară, aflat într-un moment de cumpănă fiul de crai acceptă
ajutorul Spânului. Spânul însuşi are un rol foarte important în
iniţierea protagonistului, el fiind considerat răul necesar.
Ceea ce îi lipseşte încă fiului şi ceea ce nu poate căpăta decât prin
experienţă este cunoaşterea de oameni, capacitatea de a vedea
dincolo de aparenţe. Inocenţa şi credulitatea nu sunt defecte, ci
doar caracteristici, de pe urma cărora va avea de suferit.
Naiv, acesta cade în capcana spânului şi îi devine slugă (scena
fântânii). Aceasta îl numeşte pe fiul craiului Harap-Alb, ce înseamnă
„slugă de origine nobilă”. Din acest moment, el duce un traseu al
umilinţei, în urma căruia va putea culege roadele.
Pus în situaţia de a aduce salată din grădina ursului, Harap-Alb se
întristează. Este descurajat şi se autocompătimeşte, însă calul îl
ajută să treacă peste acest moment îmbărbătându-l. Primeşte, de
asemenea, ajutorul Sfintei Duminici care s-a dovedit a fi b ătrâna pe
care se milostivise mai demult.
Proba aducerii capului cerbului îl pune din nou pe erou fa ţă în fa ţă
cu Sfânta Duminică. Harap-Alb acceptă acum că şi binele şi răul
sunt date spre desăvârşirea sinelui. Bătrâna îndrumătoare îl învaţă
că suferinţa e dată pentru a putea înţelege suferinţa altora. Un
conducător nu poate fi iubit şi slăvit fără a cunoaşte suferinţa
supuşilor săi „când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, îi căuta să
judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi nec ăjiţi,
pentru că ştii ce e necazul.”
Ultima probă, aceea a aducerii fetei împăratului Roş presupune un
şir de încercări, pe care eroul îl depăşeşte ajutat de diverse
personaje cu puteri supranaturale: crăiasa furnicilor, crăiasa
albinelor, Setilă, Ochilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi Gerilă.
În ciuda ajutorului, esenţa eroului o constituie calităţile sale. Faptul
este evidenţiat de Sfânta Duminică, prin caracterizare directă.
Important este, nu ajutorul propriu-zis, ci deschiderea ochilor c ătre
sine însuşi pe care i-o facilitează: „fii încredinţat că nu eu, ci
puterea milosteniei şi inima ta cea bună te ajută Harap-Alb.”
Acțiunea are în centru formarea personajului principal. Echilibrul
inițial- ,,Amu cică era o dată un crai care avea trei fii” este perturbat
de sosirea scrisorii Împăratului Verde. Fără urmași la tron, acesta
are nevoie de unul dintre nepoții săi pentru a-i conduce împărăția.
După încercările eșuate ale fraților săi, mezinul este sfătuit de o
cerșetoare ce se dovedește a fi Sfânta Duminică să ceară calul,
armele și hainele cu care a fost mire tatăl său. Lipsit de răbdare și
înșelat de aparențe, fiul de crai respinge inițial atât pe b ătrâna
cerșetoare, cât și pe calul cel rărciugos. Dar, pentru că sfârșește
prin a-i accepta, va fi ajutat de aceștia. Va trece proba craiului și va
ca primi sfaturi testamentare să se ferească de omul spân și de
omul roș. Încalcă primul sfat lăsându-se înșelat de spân. Ajuns la
curtea lui Verde Împărat, Harap-Alb trece prin trei probe: a salăților
din grădina ursului, a cerbului fermecat și a pețirii fetei Împ ăratului
Roș. Le trece cu ajutorul personajelor adjuvante-calul, Sfânta
Duminică, crăiasa albilelor, crăiasa furnicilor, Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Cultivă calități și se
îndrăgostește de fata Împăratului Roș. Întors la curtea Împăratului
Verde, este ucis de Spân și este înviat de fata Împăratului Roș,
eliberat astfel de puterea jurământului. Răufăcătorul este pedepsit
și restabilirea echilibrului este încununată de nuntă și de o veselie
care ține ani întregi. Finalul are funcție metatextuală-de ieșire din
spațiul ficțional marcată de întoarcerea la discrepanța socială:
,,cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea
și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.”
Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de către narator, de către
celelalte personaje sau prin autocaracterizare. La început,
personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” întrucât nu
are o identitate definită, urmând ca prin parcurgerea drumului
iniţiatic să-şi găsească un nume. Prin intermediul autocaracterizării,
fiul craiului mărturisește Spânului: ,,din copilăria mea sunt deprins a
asculta de tată”. Bătrâna care îl ajută, i se adresează cu ,,luminate
crăişor”, fiind convinsă că tânărul are un destin strălucit pe care
trebuie să-l împlinească. Ea îi evidențiază calitățile morale , dar îl și
dojenește numindu-l ,,slab de înger, mai fricos decât o femeie”.
Fetele împăratului Verde îi recunosc meritele: ,,Harap-Alb, sluga lui,
are o înfătişare mult mai plăcută şi seamănă a fi mult mai omenos”,
în opoziție cu Spânul: ,,Vița de vie, tot în vie, vița de boz, tot rogoz.”
În strânsă legătură cu acţiunea se află relaţia protagonistului cu
celelalte personaje şi, implicit, conflictul acestuia cu personajele
opozante, acestea fiind alte modalităţi de construire a acestui
personaj şi de evidenţiere a însuşirilor lui.
În relaţie cu ajutoarele sale- Sfânta Duminică, Ochilă, Flămânzilă,
Setilă, Gerilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, calul, crăiasa furnicilor şi cea a
albinelor, fata lui Roşu-Împărat, care ca şi el reprezintă forţele
binelui-, Harap-Alb dovedeşte prietenie, toleranţă, milă şi
generozitate. Însă cu celelalte personaje, care reprezintă forţele
răului, Spânul si Roşu-Împărat-el intră în conflict şi este prezentat în
antiteză cu acestea, mai ales cu Spânul. Dacă Harap-Alb este blând,
supus, respectuos, cinstit, prietenos şi iertător, Spânul este aspru,
viclean, arogant, mincinos şi lipsit de omenie. Datorită calităţilor
sale, Harap-Alb este iubit de cei din jur, pe când Spânul este
dispreţuit pentru răutatea sa.
Concluzia
Harap-Alb este un personaj construit prin numeroase modalităţi
numeroase de caracterizare şi parcurge un drum al înţelepciunii,
deoarece în urma păţaniilor prin care a trecut a dobândit o eficientă
lecţie de viaţă. Personajul este construit pe baza schemei narative
a iniţierii, după modelul personajului din basmele populare, pe baza
antitezei cu personajul negative şi prin diversitatea relaţiilor pe
care le stabileşte şi cu ceilalţi actori ai acţiunii. Cu toate acestea,
el se deosebeşte de personajele basmelor populare prin aceea că
nu este înzestrat cu puteri miraculoase, supranaturale, ci este un
om obişnuit, cu defecte şi cu calităţi.
Atmosfera de bucurie în care ne introduce Creangă ține de nostalgia
unor vremuri fericite. Conform viziunii pe care o propune, lumea
căzută în dezechilibru își va reface constant organicitatea,
construcția personajului principal oglindind această concepție.