Relația dintre două personaje

Ghiță – Lică Sămădăul

În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura român ă un
nou tip de realism, și anume cel obiectiv, diferit de tezismul
scriitorilor anteriori. Nuvela ,,Moara cu noroc” ( Novele din popor,
1881) se înscrie în acest curent prin obiectivarea perspectivei
narative, veridicitate, tema realistă, specificul descrierilor,
capacitatea anticipativă a vocii naratoriale.
La rândul lor, personajele nuvelei îl cuceresc pe cititor nu numai
prin diversitatea însușirilor, prin intensitatea trăirilor, prin
autenticitatea și evoluția lor de-a lungul acțiunii, ci și prin rela țiile
pe care le stabilesc între ele. Personajele din nuvelă sunt
prezentate în mediul lor de viață, în relație cu celelalte personaje cu
roluri diferite în acțiune, iar personajul principal se caracterizeaz ă
prin complexitate și, de aceea, accentual cade asupra lui și nu
asupra acțiunii. Fiind vorba despre o nuvelă realist-psihologică,
personajele reprezintă tipuri umane, purtătoare ale unei trăsături
dominante, fără a exclude însă complexitatea lor. În cee ace
privește relațiile dintre personajele nuvelei, acestea sunt
numeroase (dintre Ghiță și Lică, dintre Ghiță și Ana, dintre Lic ă și
Ana etc. ), dar cea mai interesantă este cea dintre cei doi Ghiță și
Lică, întrucât sinuoasă, puternic tensionată și strâns legată de
conflictul interior al protagonistului.
Evoluția celor două personaje și a relației dintre ele este evidențiată
de scriitor printr-o serie de elemente ale textului: prin tema, prin
acțiune, prin construirea conflictului și evidențierea legăturilor cu
celelalte personaje ale nuvelei, acesta folosind diferite procedee de
caracterizare.
Statutul social, psihologic și moral
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală
pentru o idee generală a autorului care asociază dorința exagerată
de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu eșecul.
Ghiță este un personaj rotund, psihologic, el suferă transformări
radicale pe parcursul evenimentelor.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic
întreprinzător într-o societate capitalistă în formare, el are dorin ța
de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său inițial nu-i
depășește realist posibilitățile. La început, el are tăria morală de a-
și asuma destinul celorlalți, și se dovedește un om harnic, iubitor și
cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv.
Devenit cârciumar și pus în situația de a-și asigura prosperitatea
materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra cărora
planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își pierde treptat
respectul de sine și fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria
și crima. Lică este porcar- dar ,,dintre cei care poartă cămașă
subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de
carmajin”. El este, dimpotrivă, un personaj plat, egal cu sine însu și,
figură mefistofelică, care manipulează cu cinism și exercită o
anume fascinație asupra celorlalți.
Lică este construit din lumini și umbre; sămădău și tâlhar, este
necruțător cu trădătorii, generos cu aceia care îl sprijină în afaceri,
hotărât și crud. Este un personaj plat și tipic, deoarece naratorul îl
include în categoria păstorilor de porci: „sămădăul” , „porcar și el,
dar om cu stare, care poate să plătească grăsunii pierduți ori pe cei
furați. De aceea, sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales
aspru și neîndurat [---]”
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a
modului în care evaluează relația dintre cele două personaje.
O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o
constituie apariția lui Lică la Moara cu noroc când își impune
regulile și își enunță pretențiile, în autocaracterizare: „Eu sunt Lic ă
Sămădăul... Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi
adevărate și multe minciuni. [---]”, „Eu voiesc să știu totdeauna cine
umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și
voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!? ”
Din momentul venirii lui Lică la cârciumă, începe procesul
iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță față de familie. Deși înțelege
că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se
poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu
poate rămâne la Moara cu noroc fără acordul Sămădăului. Alt episod
care ilustrează tema nuvelei este acela al depoziției și al judec ății.
Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu
ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia
lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii
comunității ( ”Relația dintre individ și colectivitate reprezintă cel
mai important factor de coerență interioară a individului”.-
Magdalena Popescu). Lică este cel care domină acum întreaga
situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor,
capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei
publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculp ă
dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face
ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura dintre Ghiță și Ana.
Un prim element relevant pentru relatia celor doi il constituie
acțiunea, care urmărește efectul alienant al banilor, dar și al
incomunicării. Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația
materială și se mută la Moara cu noroc. O vreme lucrurile merg bine
și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică
declanșează intriga. El este om rău și primejdios, și încercarea lui
Ghiță de a avea protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se
dovedește imposibilă. Deși niciodată nu are o participare directă
sau premeditată, Lică îl face părtaș pe Ghiță la tâlhăriile și crimele
sale. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în
proprii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura sa
cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totuși, reac ția
lui Ghiță nu este cea scontată de Sămădău- departe de a se vindeca
de slăbiciunea pentru o femeie, el echivalează trădarea Anei cu
moartea însăși. Ca eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc,
Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea ,
își uită șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi prins de
Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins la rândul lui (”Acu
m-a ajuns mânia lui Dumnezeu!”), se sinucide și trupul lui este
aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje
nevinovate- bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe,
urmând ciclul imperturbabil al vieții.
Conflictul este relevant pentru temă/personaj/relația dintre
personaje, deoarece surprinde cu mijloacele realiste pericolele
încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior.
În încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se
angajează într-un conflict care îi depășește posibilitățile psihologice
cu Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana. La fel de dramatic este și
conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile
personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă în fața lui
Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fa ța
propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul
este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete,
pentru indecizia de a se separa cu hotărâre de rău.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în
mod indirect.
Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i eviden țiază
trăsăturile morale și bunăstarea materială: „Lică, un om de treizeci
și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu
ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese, împreunate la mijloc. Lic ă
era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca
floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin.” Ghiță nu
are un portret fizic detaliat, ci este redus la câteva detalii: „înalt și
spătos”, însă este caracterizat direct de către narator: „de tot
ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca
mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar
când se mai juca cu Ana „își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme
vinete pe brațe.” De către celelalte personaje, Lică este „om rău și
primejdios” ( Ana ), și bătrâna îl vede ca „un om prea cumsecade”,
ca mai târziu să mărturisească ginerelui că „Lică e...om rău din
fire.”
Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este
cunoscător bun de oameni și știe cum să utilizeze slăbiciunile
celorlalți, astfel se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l
atrage pe acesta în afacerile lui necurate și apoi pentru a-i anula
personalitatea. Profită de fascinația pe care o exercită asupra Anei
și de lipsa de comunicare dintre soți, determinând-o să i se
dăruiască. Destinele celor doi sunt nefaste, ei încalcă legile morale,
astfel încat sunt pedepsiți cu moartea: Ghiță este ucis de Răuț din
ordinul lui Lică, iar Lică își zdrobește capul de un stejar, pentru a nu
fi prins de Pintea. Legătura lui Ghiță cu Lică se află sub semnul
raportului de forțe. Orbit de patima banului, Ghiță se simte
vulnerabil față de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa în
fața lumii. Obișnuit cu independența, Ghiță se vede constrâns să
accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta grav echilibrul
interior.
Finalul nuvelei pune în lumină antiteza caracter slab – caracter tare.
Relația dintre Ghiță și Lică este una tensionată progresiv, pe
parcursul acțiunii, având la început momente de acceptare din
partea cârciumarului și de determinare de a intra în jocurile
sămădăului pentru a-și schimba mult mai ușor statutul social, însă
bucuria lui Ghiță nu va ține prea mult, fiindcă fiecare faptă
necinstită la care participă va fi pedepsită cu moartea și cu
distrugerea căminului. „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă,
psihologică, pentru că urmărește efectele dorinței de îmbogățire,
frământările personajelor în planul conștiinței, conflictul interior, iar
observarea este minuțioasă și servește realizării unor psihologii
complexe.