De ce ?

Motivele pentru părăsirea locurile natale din apusul Europei sunt aproape aceleaşi care
au determinat participarea occidentalilor la cruciadele spre Palestina, desfăşurate în secolele XI-
XIII, cu participarea coloniştilor din toate straturile sociale: creşterea populaţiei în vestul
Germaniei şi Flandra; limitarea suprafeţelor care puteau fi amenajate pentru agricultură,
micşorarea feudelor în Ţările de Jos (Olanda, Belgia şi Luxemburg) şi în teritoriile renane, aflate
în Imperiul Romano-German, a stârnit dorinţa nobilimii de a găsi noi domenii; starea materială
precară a unor categorii ale populaţiei și înrăutăţirea situaţiei sociale a ţăranilor cu sesii mereu
subîmpărţite şi obligaţii sporite faţă de biserică şi stat; dorinţa meşteşugarilor specializaţi de
găsire a unor noi pieţe de desfacere; unele calamităţi naturale, dispute senioriale, dorinţa de
aventură etc.
În ceea ce priveşte regalitatea ungară, ea a urmărit prin promisiunile ademenitoare
făcute de agenţii de colonizare, creşterea numărului de contribuabili şi o mai eficientă apărare a
Transilvaniei, coloniștii apuseni completând, alături de secui, mutaţi la mijlocul veacului al XII-lea
în sud-estul voievodatului, linia de apărare în zonele de miazăzi şi răsărit.

Colonizarea sașilor în a doua jumătate a secolului al XII-lea în Transilvania se petrece într-

un cadru organizat de regalitatea maghiară. Chiar dacă lipsesc documentele referitoare la
teritoriile colonizate, este clar că faptul nu se petrece la întâmplare. Aduși cu mare efort de la
2000 km, sașii ori flandrensii nu puteau să fie lăsați la o margine de regat într-o ambiguitate ce
le-ar fi permis imediat după sosire să ocupe alte teritorii decât cele controlate de regalitate.
Coloniștii vin în Transilvania la chemarea regelui, fără îndoială în urma unor promisiuni și
obligații ferme și sub protecția regelui se așează într-o regiune stabilită.

Cea mai veche menţiune privind plecarea unui colonist din Apus datează din 1103, când
Anselm de Braz (Braz - azi localitate în Belgia) a plecat cu fiii săi undeva în „Ungaria.” Nu se
poate dovedi că acest Anselm s-a aşezat la Broos, numele german al Orăştiei, deşi o colonizare
germană timpurie în apropiere de Alba-Iulia, ce devenise reşedinţă voievodală şi episcopală,
este verosimilă. Oricum, la vânzarea pământurilor sale, Anselm prevăzuse şi clauza ca, la o
eventuală întoarcere, el să poată primi de la cumpărătorul suprafeţelor vândute, contra
aceleiaşi sume de bani primite de mănăstire, sesia vândută. Anselm şi fiii săi nu s-au întors,
lăsând acasă o fată căsătorită.
Menţiunea din 1103 arată că în apusul Imperiului German se ştia de posibilitatea
emigrării în Ungaria. Coloniştii numiţi germani nu au venit toţi dintr-o regiune anume a
Germaniei şi nici măcar nu au fost cu toţii de neam german. Documentele îi numesc pe noii
veniţi hospites şi îi caracterizează ca Theutonici, Flandrenses sau Saxones. Primul grup mai
important se pare că a venit la chemarea regelui Geza II (1141-1162) în zona Sibiului şi provenea
în principal din Franconia.
Analizele lingvistice, etnografice şi arheologice au impus concluzia că hospites au venit
din Flandra, Valonia şi din diferite regiuni ale Imperiului Romano-German, din zona renană de
vest, din Franconia, aşezându-se în teritorii situate în sudul, centrul şi nord-estul Transilvaniei (în
perioada cuprinsă între jumătatea secolului al XII-lea şi secolul al XIII-lea).