Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
17.01.2020
12 Aprilie 2018
C-110/17
Vă voi prezenta o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dată în cauza 110/17.
Procedura precontencioasă
Prin scrisoarea de punere în întârziere din 7 noiembrie 2007, Comisia a evidențiat posibila
incompatibilitate a dispozițiilor fiscale belgiene referitoare la veniturile din bunuri imobile
situate în străinătate (denumite în continuare „reglementarea în litigiu”) cu obligațiile care
decurg din articolul 63 TFUE și din articolul 40 din Acordul privind SEE. Această
incompatibilitate ar rezulta din modalitățile diferite de stabilire a venitului impozabil după
cum bunul imobil este situat în Belgia sau într-un alt stat. În acest din urmă caz, în cadrul
impozitării veniturilor rezidenților belgieni, veniturile imobiliare ar fi tratate în mod
dezavantajos în raport cu veniturile aferente imobilelor situate în Belgia. Această diferență de
tratament ar putea restrânge libera circulație a capitalurilor. Prin scrisoarea din 17 martie
2008, Regatul Belgiei a respins aceste susțineri.
Prin scrisoarea de punere în întârziere complementară din 26 iunie 2009, Comisia a afirmat
că motivele invocate priveau atât veniturile din bunuri imobile construite, cât și pe cele din
bunuri imobile neconstruite. Prin scrisoarea din 16 noiembrie 2009, Regatul Belgiei și-a
confirmat poziția inițială.
1
Curtea a declarat că articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei
reglementări a unui stat membru privind impozitarea veniturilor rezidenților acestui stat, în
măsura în care aceasta poate conduce, în cazul aplicării unei clauze privind progresivitatea
incluse într-o convenție pentru evitarea dublei impuneri, la o rată a impozitului pe venit mai
ridicată numai pentru faptul că metoda de stabilire a veniturilor aferente bunurilor imobile
conduce la situația în care veniturile aferente bunurilor imobile neînchiriate situate într- un
alt stat membru sunt evaluate la o valoare mai mare decât cele aferente unor astfel de bunuri
situate în primul stat membru. În plus, Curtea a lăsat instanței naționale sarcina de a verifica
dacă acesta era efectul reglementării în cauză?
Comisia susține că Regatul Belgiei a încălcat articolul 63 TFUE și articolul 40 din Acordul
privind SEE prin aplicarea, în scopul stabilirii calculului impozitului pe venit, a dispozițiilor
articolelor 7 și 13 din CIV 92 coroborate cu secțiunile 13/7 și 13/8 din comentariul
administrativ al aceluiași cod, potrivit cărora veniturile aferente imobilelor neînchiriate sau
închiriate fie unor persoane fizice care nu le utilizează în scop profesional, fie
unor persoane juridice care le pun la dispoziția unor persoane fizice în scopuri private se
stabilesc pe o bază forfetară pentru bunurile situate în Belgia și pe baza valorii locative reale
sau a chiriei efective pentru cele situate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al
SEE.
În lipsa unei convenții pentru evitarea dublei impuneri încheiate între Regatul Belgiei și statul
pe teritoriul căruia se situează bunul imobil, veniturile aferente acestui bun ar fi supuse
impozitării în Belgia, beneficiind totodată de o reducere de 50 %. În schimb, în prezența unei
asemenea convenții, aceste venituri, deși ar fi scutite de impozit în Belgia, ar fi luate în
considerare în vederea stabilirii cotei de impozitare aplicabile veniturilor nescutite. În această
privință, Comisia susține că valoarea cadastrală a unui bun imobil situat în Belgia, în pofida
indexării sale, precum și a majorărilor și a ajustărilor aplicabile, este în continuare inferioară
valorii locative reale a acestui bun și chiriei efective.
Regatul Belgiei susține, că valoarea cadastrală a unui bun imobil situat în Belgia este
stabilită, la fel ca valoarea locativă a unui bun imobil situat într-un alt stat, pe baza unei
estimări a chiriilor care ar putea fi încasate ținând seama de elemente variabile, precum
vechimea bunului și cuantumul chiriei pe piața locală a închirierilor. În funcție de aceste
elemente, diferența dintre valoarea cadastrală și valoarea locativă reală ar fi mai mult sau mai
puțin semnificativă.
Diferență între valoarea cadastrală și valoarea locativă reală a unui imobil situat în Belgia nu
ar implica totuși existența unei diferențe între valoarea cadastrală a imobilului situat în Belgia
și valoarea locativă reală a unui bun imobil comparabil situat într-un alt stat membr.
2
Regatul Belgiei susține, că veniturile aferente bunurilor situate în Belgia fac parte dintre
veniturile supuse în mod global impozitului aplicat persoanelor fizice și sunt supuse în
prealabil impozitului pe bunuri imobile, care este un impozit funciar distinct. Prin urmare, în
timp ce, în cazul imobilelor situate în alt stat, veniturile aferente acestor imobile ar fi luate în
considerare numai în scopul determinării cotei de impozitare aplicabile veniturilor impozabile
în Belgia, veniturile aferente imobilelor situate în Belgia nu doar că ar determina cota de
impozitare aplicabilă, ci, mai mult, ar fi supuse unei duble impuneri. În general, impozitarea
rezidenților belgieni care dețin bunuri imobile în Belgia ar fi, așadar, mai ridicată decât cea a
rezidenților belgieni care dețin bunuri imobile situate într-un alt stat membru al Uniunii sau al
SEE.
Aprecierea Curții
Prin intermediul acțiunii formulate, Comisia impută Regatului Belgiei că aduce atingere
liberei circulații a capitalurilor, prevăzută la articolul 63 TFUE și la articolul 40 din Acordul
privind SEE, prin faptul că prevede un tratament fiscal defavorabil rezidenților belgieni care
dețin un bun imobil pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii sau al SEE decât Regatul
Belgiei. În măsura în care Regatul Belgiei face referire la Circulara AGFisc nr. 22/2016, care,
potrivit acestui stat membru, are ca obiect asigurarea conformității reglementării în litigiu cu
articolul 63 TFUE și cu articolul 40 din Acordul privind SEE, este suficient să se amintească
faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, existența unei neîndepliniri a obligațiilor
trebuie să fie apreciată în funcție de situația în litigiu la momentul expirării termenului stabilit
în avizul motivat și că modificările intervenite ulterior nu pot fi luate în considerare de Curte.