INSTITUTUL DE ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINOLOGIE APLICATĂ

DEPARTAMENTUL PSIHOLOGIE, SECURITATE ŞI DREPT

SECŢIA ŞTIINŢE JURIDICE ŞI SECURITATE PRIVATĂ

BIVOL VALERIA

CONSTRÎNGEREA STATALĂ CA METODĂ DE

DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚII CU CARACTER
POLIȚIENESC ( ASPECT CONTRAVENȚIONAL)
SPECIALITATE
862.1 SERVICII DE SECURITATE A PROPRIETĂȚII

Teză de licenţă

Şef de catedră: _________________

(semnatura)

Conducător ştiinţific: _________________Victor Guţuleac,

(semnătura) dr. în drept, prof. univ.

Autorul: _________________
(semnătura)
Chişinău, 2017

2
 Cuprins
Lista abrevierilor.........................................................................................................................3
Introducere..................................................................................................................................4
1. ACTIVITATEA CU CARACTER POLIȚIENESC: NOȚIUNE, TRĂSĂTURILE ȘI
FORMELE DE BAZĂ..............................................................................................................5
1.1 Noțiunea și trăsăturile activității cu caracter polițienesc.......................................................5
1.2 Formele de bază ale activității cu caracter polițienesc .......................................................13
1.3 Rolul și conținutul activității polițienești aplicate de către subiecții implicați în procesul de
combatere a contravenționalității..............................................................................................18
1.4 Metodele activității polițienești aplicate de către subiecții implicați în procesul de
combatere a contravenționalității..............................................................................................23
2. CONSTRÂNGEREA CA METODĂ DE BAZĂ APLICATĂ ÎN PROCESUL
ADMINISTRĂRII ACTIVITĂȚII PRIVIND COMBATEREA
CONTRAVENȚIONALITĂȚII...........................................................................................
2.1 Constrîngerea administrativ-juridică: noțiunea, particularitățile și clasificarea..................
2.2 Măsurile administrativ-preventive aplicate de către subiecții activității polițienești...........
2.3 Măsurile administrativ-represive aplicate de de către subiecții activității polițienești...........
2.4 Măsurile de asigurare a procedurii contravenționale ca metodă a constrângerii statale.....
2.5 Măsurile de siguranță aplicate în procesul contravențional.............................................

3
 Lista abrevierilor
CC al RM - Codul contravenţional al Republicii Moldova
RM - Republica Moldova
MO - Monitorul Oficial
C. pen. al RM - Codul penal al Republicii Moldova
C.pr. pen. al RM - Codul de procedură penală al Republicii Moldova
ş. a. - şi alţii
etc. - etcetera
art. - articol
alin. - alineat
ed. - ediţie
lit. - literă
pct. - punct
nr. - număr
op.cit. - operă citată
p. – pagină
vol. - volum
urm. – următoarele

4
 Introducere
Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Orice societate îşi întemeiază
coeziunea, stabilitatea şi funcţionalitatea pe un ansamblu de norme, valori, reguli, drepturi,
obligaţii, interdicţii şi practici sociale, care alcătuiesc împreună ordinea socială.
Diversele aspecte ale consensului, ordinii sociale şi normative, ale controlului şi
constrîngerii sociale, ca şi cele ale normativităţii sociale au reprezentat o preocupare
primordială a juriştilor şi sociologilor, interesaţi să evidenţieze interrelaţia dintre valori,
norme, comportamente şi acţiuni sociale şi structura sistemului social, normativ şi cultural al
societăţii.
Desfăşurarea normală a acţiunilor sociale de asigurare a drepturilor şi libertăţilor
membrilor societăţii nu poate fi concepută în absenţa unei ordini sociale, menite să asigure
coeziunea şi stabilitatea structurilor şi instituţiilor sociale şi să garanteze socialitatea şi
cooperarea dintre indivizi şi grupuri sociale. Avînd ca scop principal realizarea coexistenţei,
socialităţii şi raţionalităţii relaţiilor şi acţiunilor sociale, ordinea socială reprezintă condiţia
necesară, dar nu şi suficientă pentru asigurarea stabilităţii şi funcţionalităţii unui sistem social.
Abaterea şi răspunderea juridică sînt instituţii fundamentale ale dreptului, în general, şi
ale fiecăreia dintre ramurile de drept, în special, avînd menirea să asigure conformitatea cu
norma juridică a tuturor subiecţilor cărora li se adresează, fie obligîndu-i la îndeplinirea unor
acte şi fapte cu valoare juridică, fie interzicîndu-le anumite acte şi fapte care, dacă ar fi
săvîrşite, ar aduce atingere unor valori sociale pe care statul şi societatea, în ansamblul ei, au
interesul de a le apăra. Protejarea acestor valori se face, înainte de toate, prin instituirea
răspunderii juridice a celor vinovaţi de „atingerile” efective care privesc aceste valori sociale
şi, pe această bază, prin aplicarea unor sancţiuni menite a repara „răul” produs.
Or, pe de o parte, după cum dreptul este format din mai multe ramuri de drept, fiecare
dintre ele avînd autonomie şi trăsături proprii, care le deosebesc de celelalte ramuri de drept,
dar şi le conectează la acestea, şi instituţiile abaterii şi răspunderii juridice şi, implicit, cea a
sancţiunilor juridice, vor îmbrăca particularităţi proprii, diferite de la o ramură la alta.
Întocmai ca alte forme ale răspunderii juridice (civilă, materială, administrativ disciplinară,
penală), răspunderea pentru contravenţii se deosebeşte de alte genuri ale răspunderii sociale,
în general, care nu au un caracter juridic sau legal, cum ar fi răspunderea morală sau etică ori
răspunderea civică, bazate pe reguli de conduită individuală neimpuse prin norme juridice
şi, pe cale de consecinţe, neprevăzute cu sancţiuni edictate de puterea statală pentru cazul
nerespectării lor sau care să fie executate sub ameninţarea constrîngerii acesteia.

5
 În Republica Moldova, constîngerea statală în cadrul activității cu caracter
polițienesc din punct de vedere contravențional a fost studiată de autorii M. Orlov, I.
Creangă, A. Guştiuc, Şt. Belecciu etc. Printre adepţii şi promotorii teoriei contravenţiei
generatoare a constîngerii statale, regăsim următorii autori autohtoni ca S. Furdui, V.
Guţuleac, D. Baltag, A. Guţu, E. Comarniţcaia, V. Guțuleac.
Prezenta lucrare vine să evidenţieze importanţa activității cu caracter polițienesc cît
și a constrîngerii statale în domeniul asigurării ordinii de drept, conţinutul ei şi mecanismul
juridic de aplicare a normelor de drept, relevînd deficienţele şi lacunele legislative din
domeniul studiat.
Scopul şi obiectivele tezei. Teza are drept scop determinarea noțiunii, trasăturilor
și formelor de bază a activității cu caracter polițienesc, rolul și conținutul activității
polițienești privind combaterea contravenționalității.
Un subiect important constituie studierea metodelor activității polițienești aplicate de
catre subiecții implicați în procesul de combatere a contravenționalității.
Pentru atingerea scopului enunţat, ne-am propus realizarea următoarelor obiective:
1) analiza complexă a rezultatelor investigaţiilor ştiinţifice deja efectuate privind
activitatea cu caracter polițienesc, studierea noțiunilor, trăsăturilor și formelor de
deșfășurare a activității cu caracter polițienesc ca punct de pornire a prezentei investigaţii
ştiinţifice;
2) analiza rezultatelor investigaţiilor ştiinţifice şi înţelegerea lor în ceea ce priveşte:
- noțiune activității cu caracter polițienesc;
- trăsăturile activității cu caracter polițienesc;
- formele de baza ale activității cu caracter polițienesc;
- rolul și conținutul activității de combatere a contravenționalității;
- metodele aplicate de catre subiecții activității cu caracter polițienesc in vederea
combaterii contravenționașității.
3) analiza investigaţiilor ştiinţifice şi a cadrului legislativ privind constrîngerea ca
metodă de bază aplicată în procesul administrării activității cu caracter polițienesc privind
combaterea contravenționalității și ințelegerea lor în ceea ce privește:
- constrîngerea administrativ-juridică;
- măsurile administrativ-preventive aplicate de către subiecții activității cu caracter
polițienesc;
- măsurile administrativ-represive aplicate de către subiecții activității cu caracter
polițienesc;

6
 - măsurile de asigurare a procedurii contravenționale;
- masurile de siguranță aplicate în procesul contravențional;
Metodologia tezei: Baza metodologică a lucrării o formează totalitatea metodelor şi
mijloacelor de cercetarea ştiinţifică utilizate de noi în procesul de investigare. Urmărind
atingerea obiectivelor enunţate, în procesul elaborării lucrării de faţă a fost selectat materialul
doctrinar teoretic, normativ-legislativ, cel al concepţiilor privind studierea unor aspecte ale
procesului contravenţional.
Astfel, fundamentul metodologic l-am reperat pe un complex de metode ştiinţifice
particulare de cunoaştere, din categoria cărora fca parte:
- metoda analizei logice ( analiza deductivă, inductivă, generalizare, specificare etc.)
utilizată constant pe tot parcursul lucrării şi, în special, la efectuarea sintezei opiniilor
diferiţilor autori privind constrîngerea statală ca metodă de desfășurare a activității cu caracter
polițienesc în Republica Moldova;
- metoda analizei istorice, folosită pentru pentru cercetarea noțiunii și trăsăturilor de
bază a activității cu caracter polițienesc;
- metoda analizei sistemice, indespensabilă cercetării normelor juridice naţionale şi
internaţionale de ordin instuţional, material şi procedural;
- metoda analizei comparative, folosită cu incidenţă maximă în vederea conţinutului
aspectelor referitoare la constrîngerea statală ca metodă de desfășurare a activității cu caracter
polițienesc evidenţiate în Codul Contravenţional al Republicii Moldova, Codul cu privire la
contravenţiile administrative al Republicii Moldova, adoptat la 29. 03. 1985, Codul de
procedură penală.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Prezenta lucrare constituie o amplă
cercetare a doctrinelor juridice şi a cadrului juridic privind constrîngerea statală ca metodă de
desfășurare a activității cu caracter polițienesc. Prin analiza detaliată şi multilaterală, de
multe ori critică, studiul nostru reprezintă o abordare pragmatică a procesul contravenţional
şi a metodelor folosite in vederea combaterii contravenționalității.
Ca problemă ştiinţifică ce urmează a fi soluţionată în lucrarea de faţă constă în
determinarea şi argumentarea definiţiei, structura şi conţinutul constrîngerii statale și
măsurilor aplicate de subiecții activității cu caracter polițienesc in vederea combaterii
contravenționașității.
Importanţa problemei enunţate este condiţionată de faptul că, atît constrîngerea
statală ca metodă de desfășurare a activității cu caracter polițienesc cît şi măsurile aplicate de
subiecții activității cu caracter polițienesc in vederea combaterii contravenționașității

7
reprezintă aspecte neclare şi discutabile deseori, controversate, necesitînd explicare şi
precizare, utile atît pentru doctrina juridică naţională, cît şi pentru doctrinele juridice ale
altor state.
Importan ţa teoretic ă şi valoarea aplicativ ă a lucr ării rezidă în elementele de
noutate şi constă în cercetarea complexă a carcteristicii activității cu caracter polițienesc,
elucidarea teoretică activității cu caracter polițienesc, metodelor activității cu cucaracter
polițienesc, constrîngerea ca metodă de bază aplicată în procesul administrării activității cu
caracter polițienesc privind combaterea contravenționalității cît și măsurile aplicate de către
subiecții activității cu caracter polițienesc în vederea combaterii contravenționalității.
O cercetare mai complexă a avut asupra elementelor detaliate ale constrîngerii
aplicate în procesul administrării activității cu caracter polițienesc privind combaterea
contravenționalității și ințelegerea lor în ceea ce privește constrîngerea administrativ-
juridică,măsurile administrativ-preventive aplicate de către subiecții activității cu caracter
polițienesc, măsurile administrativ-represive aplicate de către subiecții activității cu caracter
polițienesc, măsurile de asigurare a procedurii contravenționale, masurile de siguranță
aplicate în procesul contravențional.
Considerăm că unele concluzii teoretice vor fi utile pentru doctrina juridică naţională,
perfecţionarea continuă şi statornicirea „Dreptului contravenţional” și ,, Dreptul polițienesc”
ca ramure distincte a sistemului naţional de drept, cu instituţiile lui juridice de bază.
În opinia noastră, unele concluzii teoretice pot servi drept suport ştiinţific pentru
activitatea creativlegislativă şi cea executivă.
Sumarul compartimentelor tezei. Structura tezei este determinată de scopul şi
obiectivele ei, de problema ştiinţifică soluţionată. Lucrarea include următoarele
compartimente: cuprins, lista abrevierilor, introducere, două capitole, care sînt divizate în 9
paragrafe, concluzii generale şi recomandări, bibliografie.
Capitolul I ,, Activitatea cu caracter polițienesc: noțiune, trasaturile și formele de
bază” cuprinde analiza investigaţiilor ştiinţifice privind noțiunea și trăsăturile activității cu
caracter polițienesc; formele de bază ale activității cu caracter polițienesc; rolul și conținutul
activității polițienești aplicate de către subiecții implicați în procesul de combatere a
contravenționalității.
Capitolul II ,, Constrîngerea ca metodă de bază aplicată în procesul administrării
activității privind combaterea contravenționalității „ are drept scop realizarea obiectivelor
cercetării, printre care: 1) particularitățile și clasificarea constrîngerii administrativ-juridice;
2) măsurile administrativ-preventive aplicate de către subiecții activității polițienești; 3)

8
măsurile administrativ-represive aplicate de de către subiecții activității polițienești; 4)
masurile de asigurare a procedurii contravenționale ca metodă a constrîngerii statale; 5)
măsurile de siguranță aplicate în procesul contravențional.
Concluziile generale şi recomandările vor fi utile pentru doctrina juridică naţională,
vor contribui la desăvîrşirea continuă a teoriei generale a dreptului şi a dreptului administrativ,
la statornicirea dreptului contravenţional și a dreptului polițienesc ca ramură distinctă a
sistemului naţional de drept, vor servi drept suport ştiinţific pentru activitatea creativ-
legislativă şi executivă.
Lista bibliografiei, compusă din ________ de surse oglindeşte izvoarele de informaţie
utilizate, care conţin rezultatele investigaţiilor de bază in domeniul problemei cercetate a
vestiţilor reprezentanţi ai doctrinei juridice: romane, ruse şi naţionale.

Cuvinte-cheie
Proces contravențional, drept contravențional, drept polițienesc, combatere, prevenire,
constrîngere, contravenție, poliție, administrare, măsuri administrative, ordinea de drept.

9
 1. ACTIVITATEA CU CARACTER POLIȚIENESC: NOȚIUNE, TRĂSĂTURILE ȘI
FORMELE DE BAZĂ
1.1 Noțiunea și trăsăturile activității cu caracter polițienesc
Convieţuirea oamenilor în societate nu este posibilă fără o anumită ordine de conduită,
fără reguli de comportare cărora trebuie să se conformeze fiecare individ aparte şi toţi
împreună. Ordinea creează coeziunea dintre indivizi şi armonia socială dă naştere, susţine şi
dezvoltă societatea 1.
Această ordine de conduită poate fi conştientizată prin noţiunile de ordine socială şi
ordine de drept. Analiza acestor definiţii nu constituie obiectul cercetării prezentei lucrări.
2
Constatarea acestor definiţii serveşte doar ca punct de pornire a studiului în acest capitol.
Ordinea socială presupune un ansamblu de reguli, care organizează comportamentul
indivizilor în societate, reguli care se materializează atît în norme morale, teologice, obiceiuri,
tradiţii şi în norme juridice, cît şi în măsurile pe care societatea este în drept să le ia, prin
organele sale abilitate, împotriva indivizilor atunci cînd aceste reguli de conduită socială nu
sînt respectate 3.
Apărarea valorilor sociale împotriva faptelor periculoase, a constituit
întotdeauna şi peste tot în lume, o condiţie de existenţă a societăţii. După apariţia statului,
apărarea valorilor sociale împotriva faptelor ilicite periculoase a devenit o funcţie importantă
a acestuia, realizată prin intermediul normelor juridice instituite.
Activitatea socială în ceea ce priveşte respectarea regulilor de conduită stabilite în
societate este foarte diversă şi se manifestă atît pozitiv, cît şi negativ. Un aspect specific al
manifestărilor negative îl constituie comportamentele infracţionale şi cele contravenţionale,
adică săvîrşirea de infracţiuni şi contravenţii.
Statul, la rîndul său, este obligat să reacţioneze adecvat la astfel de abateri de la
normele stabilite de conduită socială.
Printre sarcinile de bază ale legii contravenţionale se numără şi depistarea faptelor
contravenţionale, prevenirea şi urmărirea lor, lichidarea consecinţelor abaterilor
contravenţionale.
În linii generale, activitatea poliţieneaecă poate fi definită ca fiind un gen specific şi
deosebit de important al activității statale, orientate spre asigurarea securităţii statale,
economice, financiare, energetice, antiincendiare, publice etc., precum şi menţinerea ordinii
1
Drăghici C. şi alţii. Drept contravenţional. Bucureşti: Tritonic, 2003, p. 7.
2
Guţuleac V., Balmuş V. Problemele administrării de stat. Chişinău: S.n., (Fundaţia „Draghiştea”), 2002, p. 217.
3
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009, p.15.

10
publice, efectuate de către organele împuternicite (subiecţii activităţii poliţieneşti), dotate cu
împuterniciri speciale privind aplicarea constringerii statale, ca metodă de influenţă asupra
celor administraţi.
Analiza varietăţii de atribuţii generale şi specifice, ce revin poliţiei moderne, face
posibilă conturarea clară a trăsăturilor esenţiale ale activităţii poliţieneşti, fapt care contribuie
la definirea complexă a ei:
1. Activitatea poliţienească este o activitate de dirijare a forţelor şi mijloacelor
poliţieneşti (MAI, SIS, Serviciile vamale, Serviciile sanitare, Serviciile fiscale etc.), în
vederea menţinerii ordinii publice, asigurării securităţii statale publice, economice, energetice
etc. În acelaşi timp, în cazul caracterizării activităţii poliţieneşti prin prisma trăsăturii
menţionate, accentul se plasează pe organizarea comportamentului cetăţenilor în locurile
publice (străzi, parcuri, scuaruri, gări etc.) Este evident că conduita pietonilor şi a
conducătorilor mijloacelor de transport trebuie să fie conform regulilor de circulaţie rutieră,
dar care nu poate să nu fie supusă influenţei organizatorice din partea poliţiei de patrulare. Din
punctul de vedere examinat mai sus, activităţii poliţieneşti îi sunt proprii toate trăsăturile
activităţii administrative: organizatorică, de control, supraveghere, continuă, din numele
statului, însoţită de aplicarea puterii de stat şi subordonată organelor de stat competente;
2. Activitatea poliţienească constituie un gen deosebit al activităţii statale. Caracterul
deosebit al activităţii poliţieneşti este determinat de două momente. În primul rînd, părţile
componente (organele poliţieneşti - cetăţenii, organizaţiile), participante în sfera activităţii
poliţieneşti nu se găsesc în relaţii de serviciu unele cu altele, aşa cum în toate relaţiile juridice
pe orizontală subordonate în egală măsură legii. Obligația de subordonare şi, mai apoi,
aplicarea constrîngeri administrative de către organul polițienesc se face simțitoare în cazul în
care cetăţeanul comite un delict (contravenţie, infracţiune) sau cînd se iveşte situația care
periclitează siguranţa publică (calamităţi naturale, epidemii, epizootii, catastrofe, avarii,
accidente, operaţii de reţinere a infractorilor etc.). În al doilea rÎnd caracterul deosebit al
activităţii poliţieneşti îşi găseşte exprimarea in noţiunea de „protecţie“ (ocrotire), care intră în
conţinut şi constituie baza acestei activități;
3. Din toate metodele de protecţie a valorilor sociale, un rol deosebit de important
pentru caracteristica activităţii poliţienesti îl joacă constrîngerea administrativă şi
supravegherea administrativă. In totalitate, metodele punctate constituie una din cele mai
specifice trăsături ale activităţii poliţieneşti, de aceea se poate spune că activitatea
poliţienească este o activitate de veghe şi de constrîngere;

11
 4. După natura sa, activitatea poliţienească constituie o activitate profesională.
Caracterul profesional al activităţii poliţieneşti este condiţionat de faptul ca profesiunea cere
dela cei care o exercită, cunoştinţe teoretice respective (juridice, pedagogice, psihologice,
economice etc.) şi anumite aptitudini (deprinderi) practice. Fiind punitivă (de curmare,
stopare), activitatea poliţienească cere de la cei care o exercită să cunoască bine lucrul său, să
aplice cu deosebită atenţie, prudenţă şi competenţă constrîngerea, deoarece ezitarea neglijentă
şi nepricepută a măsurilor de stopare este calificată ca abuz de putere, determină
nemulţumirea cetăţenilor şi conflictul cu ei;
5. Activitatea poliţienească este o activitate publică. Rolul şi necesitatea existenţei
organelor de poliţie, ca parte constitutivă a forţei publice, îşi găseşte justificarea în existenta și
manifestarea contradicţiilor sociale, în necesitatea satisfacerii unor cerinţe ale vieţii sociale şi
în reprimarea unor manifestări şi tendinţe deviate de ordin individual sau colectiv. Existenţa şi
evoluţia societăţii nu poate fi concepută fără asigurarea menţinerii ordinii şi liniştii publice,
fără recunoaşterea şi respectarea demnităţii umane, atribute fundamentale ale oricărei
comunităţi omeneşti;
6. Activitatea poliţienească este o activitate încadrată în limitele impuse de normele
sociale şi de stat, de respectul legii şi libertăţii indivizilor. Într-adevăr, poliţia nu îşi poate
desfăşura activitatea decît în cadrul legii. Ea nu poate încălca dispoziţiile legii care a creat-o şi
pe care se întemeiază. Într-un stat unde domnesc dreptul şi ordinea de drept, acestea determină
limitele puterii poliţieneşti. Cadrul legal al activităţii poliţieneşti îl constituie sistemul
normelor juridice, în special, normele juridice de drept administrativ;
7. Activitatea poliţienească este o activitate încadrată în limitele unui sistem de
principii fundamentale. Principiile activităţii poliţieneşti reprezintă acele orientări generale
care călăuzesc şi pe care se fundamentează întreaga activitate a organelor poliţieneşti, în
vederea realizării atribuţiilor ce le sunt stabilite de actele normative în vigoare“.
Activitatea socială a oamenilor în ceea ce priveşte respectarea regulilor de conduită
stabilite în societate este foarte diversă şi se manifestă atît pozitiv, cît şi negativ. Un aspect
specific al manifestărilor negative îl constituie comportamentele infracţionale şi cele
contravenţionale, adică săvîrşirea de infracţiuni şi contravenţii.
Statul este obligat, la rîndul său, să reacţioneze adecvat la astfel de abateri de la
normele stabilite de conduită socială 4.

4
Guţuleac V., Zaharia Şt. Combaterea contravenţionalităţii – una din sarcinile prioritare ale organelor
administraţiei publice locale. În: Administrarea publică, nr. 1 (61), 2009. p. 84.

12
 Legea contravenţională prevede5, printre sarcinile de bază, necesitatea depistării
faptelor contravenţionale, prevenirii şi curmării lor, lichidării consecinţelor abaterilor
contravenţionale.
În ceea ce priveşte sistemul organelor cu caracter polițienesc preocupate de problema
combaterii contravenţionalităţii, nici Codul contravenţional, nici alte acte legislative sau
subordonate legii nu stabilesc acest sistem. În viziunea noastră, determinarea unui asemenea
sistem este necesar, iar ca punct de pornire în acest scop ar putea servi sarcinile de bază
privind combaterea contravenţionalităţii: prevenirea de contravenţii; curmarea (stoparea)
contravenţiilor; constatarea şi documentarea contravenţiilor; examinarea (judecarea) cauzelor
contravenţionale şi emiterea deciziei la caz; atacarea deciziei emise şi revizuirea cauzei;
executarea deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale şi resocializarea
contravenientului; determinarea cauzelor şi condiţiilor care favorizează comiterea
contravenţiilor şi lichidarea lor.
Administrarea în domeniul combaterii contravenţionalităţii este o direcţie a
administrării statale în general. Sarcinile şi funcţiile administrării de stat se realizează prin
acţiunile concrete ale organelor şi persoanelor cu funcţii de răspundere.
Asigurarea legalității și ordinii în stat constituie functii prioritare ale unui stat de drept,
conform carora trebuie să se ordoneze activitatea tuturor organelor de stat , obstești și a
cetățenilor Republicii Moldova , în particular .
Dezvoltarea continuă a societății presupune apariția noilor relatii sociale, fapt care
determină în mod indubitabil întelegerea esenței și definirea noțiunii de ordine publică . În
acest sens, vom remarca că în literatura juridică de specialitate nu exista o opinie unica
referitare la esenta și definirea noțiunii de ordine publică . Aici găsim reflectate o serie de
viziuni pornite de la aspectul de relații sociale cuprinse în conținutul noțiunii examinate, cu
toate acestea, formal ar putea fi divizate în doua direcții, și anume :
- ordinea publică în sens larg
- ordinea publică în sens restrîns ( îngust )
Sensul gramatical am cuvîntului “ ordine “ , provenit din limba Latina , de la “ ordo ,
inis “ , invoca ideea de dispozitie sau de succesiune regulată cu caracter spațial , temporar ,
logic, moral , estetic, organizare , însușire, rînduire , orînduială ori organizare, orînduire
socială , politică, economică ; regim ; stabilitate socială ,respectul instituțiilor sociale stabilite.
Ordine publică , ordine politică, economică și socială dintr-un stat , care se asigură

5
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 32 alin. (1)

13
printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orînduire socială la alta și se traduce
prin funcționarea normală a aparatului de stat , menținerea liniștii cetățenilor și a respectării
drepturilor acestora , iar în asociere cu alte expresii (de exemplu : juridic ,public, drept , stat,
constitutie etc.) a dobîndit o semnificație juridică , vorbindu-se ulterior despre astfel de
noțiuni ca: ordine constituțională , ordine de drept , ordine publică , ordine de procedură etc.
În urma studiului comparat privind mecanismul juridic de asigurare în societate a
ordinii sociale şi, în primul rînd, a ordinii de drept, putem concluziona că fiecare dintre
formele constrîngerii juridice (penale, administrative, disciplinare, contravenţionale şi civile)
are valoare specifică. Fiecare dintre formele răspunderii juridice este o categorie de drept care
se fundamentează pe detaşarea diverselor elemente ale sistemului răspunderii juridice. În
aceste condiţii, anume comunitatea de caractere specifice conţinutului şi formei creează şi
noţiunea de formă a răspunderii juridice. De aceea, forma răspunderii juridice este interpretată
ca o categorie juridică ce exprimă compartimentul răspunderii juridice drept un sistem
integral, căruia îi sînt specifice caractere ale formei şi conţinutului 6.
În orice comunitate sînt stabilite reguli de conduită şi mecanisme de protecţie a
acestora, inclusiv cel juridic. Respectarea acestor reguli de conduită constituie garanţia
menţinerii ordinii sociale şi celei de drept.
În cazul neconformării regulilor de conduită stabilite în dispoziţiile normelor juridice
materiale, sînt puse în pericol valorile sociale protejate prin lege, fapt pentru care statul se
obligă să reacţioneze prin aplicarea, de rînd cu metoda de convingere, a metodei de
constrîngere.
Constrîngerea ca metodă de administrare în domeniul asigurării ordinii de drept, la
rîndul său, în funcţie de scopul aplicării ei şi faza (etapa) procedurală în care ea se
întrebuinţează, se divizează în patru grupe de măsuri: de prevenire; de curmare (stopare); de
asigurare a procedurii contravenţionale şi sancţiunile contravenţionale, aplicarea cărora, în
modul stabilit de lege, constituie conţinutul răspunderii contravenţionale.

1.2 Formele de bază ale activității cu caracter polițienesc

În orice comunitate sînt stabilite reguli de conduită şi mecanisme de protecţie a
acestora, inclusiv cel juridic. Respectarea acestor reguli de conduită constituie garanţia
menţinerii ordinii sociale şi celei de drept.

6
Baltag D. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău: ULIM, 2007 (F.E.-P. ”Tipogr. Centrală”). p.
239.

14
 În cazul neconformării regulilor de conduită stabilite în dispoziţiile normelor juridice
materiale, sînt puse în pericol valorile sociale protejate prin lege, fapt pentru care statul se
obligă să reacţioneze prin aplicarea, de rînd cu metoda de convingere, a metodei de
constrîngere.
Absolut toate fenomenele din jurul nostru se caracterizează prin formă şi conţinut care
sunt strîns legate între ele.
Conţinutul reprezintă o totalitate de elemente, procese, legături, relaţii care constituie
acest fenomen. Forma reprezintă o manifestare externă, un procedeu concret de existenţă 7.
Înțelegerea justă și strictă a formelor de activitate polițienească favorizează
pătrunderea mai profundă în esenţa conţinutului ei.
Conţinutul activităţii poliţieneşti este determinat de sarcinile puse în faţa organelor
activităţii cu caracter poliţienesc realizate prin intermediul funcţiilor de menţinere şi asigurare
a ordinii publice, organizarea luptei cu criminalitatea, aplicarea sistemului naţional de
pasapoarte şi altele.
Prin formele activităţii poliţieneşti a organelor respective se înţelege exprimarea
exterioară organizaţional-juridică al conţinutului activităţii lor care, practic, se realizează prin
grupuri de acţiuni omogene (identice). Prin urmare, dacă în urma analizei conţinutului
activităţii poliţieneşti se dezvăluie esenţa şi destinaţia acesteia, atunci studierea formelor dă
răspuns la întrebările prin intermediul căror acţiuni a subiecţilor activităţii poliţieneşti se
realizează sarcinile, care este natura acestor acţiuni şi cerinţele faţă de ele.
Astfel, dacă ne referim numai la subiectul de bază al activităţii cu caracter
poliţienesc -MAI, atunci prin formele de activitate poliţienească a organelor afaccerilor
interne se înţelege gruparea de acţiuni poliţieneşti identice după catracterul său şi esenţa
juridică, prin intermediul cărora funcţionarii de poliţie menţin ordinea publică, asigură
securitatea publică şi duc o luptă împotriva criminalităţii.
Caracterul unilateral al activităţii poliţieneşti condiţionează apariţia (naşterea)
diverselor forme de realizare a acestuia. Aceste forme sunt caracterizate de trăs ături
specifice, de direcţia şi domeniul de aplicare. Totodată, luînd în consideraţie diversitatea
sarcinilor realizate de organele activităţii cu caracter poliţienesc, nici una din ele (forme) nu
poate avea o însemnătate universală, nu poate fi un mijloc unic pentru îndeplinirea sarcinilor.
De aceea, o mare însemnătate o are aplicarea capabilă (justă) a tuturor formelor de activitate

7
Stamatin Şt., Grati V. Activitatea administrativă a organelor afacerilor interne (partea generală). Chişinău:
Centrul Ed. al Academiei „Ştefan cel Mare“ a MAI a Rrepublicii Moldova, 2003, p. 53.

15
executiv-dispozitivă, îmbinarea lor corectă şi folosirea în fiecare situaţie concretă a acelor
forme, cu care ar fi cele practice, cele mai eficiente în condiţiile existente.
După caracter şi natura juridică, formele activităţii cu caracter poliţienesc se pot
clasifica în următoarele grupe:
- efectuarea măsurilor organizatorice;
- înfăptuirea acţiunilor organizatorico-tehnice;
- emiterea actelor administrative (normative şi individuale);
- încheierea acordurilor (contractelor) administrative;
- înfăptuirea altor acţiuni administrative cu semnificaţie juridică.
Toate tipurile de acţiuni cuprinse în aceste forme de activitate poliţienească se
înfăptuiesc în baza şi limitele legii.
Ordinea de înfăptuire a lor, direct sau indirect, sunt reglementate de actele legislative
şi cele administrative. Însă aceasta nu înseamnă, că orice acţiune condiţionează apariţia
consecinţelor juridice. Unele din ele atrag după sine survenirea acestor consecinţe (urmări),
adică apar noi norme de drept, drepturi şi atribuţii executarea cărora este asigurată prin
măsurile de convingere şi constrîngere. Altele nu aduc aceste schimbări în sistemul normelor
de drept, ci se înfăptuiesc în limitele relaţiilor de drept existente. Astfel, din punct de vedere
al caracterului juridic, formele activităţii poliţieneşti pot fi împărţite în forme cu caracter
juridic și nejuridic sau forme producătoare de efecte juridice şi forme care nu produc efecte
juridice proprii.
Formele nejuridice a activităţii poliţieneşti a organelor de poliţie pot fi examinate ca
o totalitate de acţiuni lipsite de reglementare şi consecinţe juridice, care nu sunt legate de
împuternicirile dispozitive ale organelor afacerilor interne.
La măsurile organizatorice se referă un cerc larg de acţiuni, care se înfăptuiesc atît în
procesul activităţii organizatorice în interiorul aparatelor organelor activităţii cu caracter
poliţienesc, cît şi în activitatea lor exterioară.
Esenţa înfăptuirii măsurilor organizatorice externe constă în mobilizarea unui număr
mare de cetăţeni la asigurarea ordinii şi securităţii publice, altor activităţi, prin intermediul
propagării şi agitării juridice, prin munca explicativă în rîndurile populaţiei, prin
participarea funcţionarilor organelor activităţii cu caracter poliţienesc la adunările
colectivelor de muncă în timpul discutării, purtării nedemne a unor persoane, petrecerea
dărilor de seamă a acestor organe în faţa populaţiei prin educarea la cetăţeni a spiritului de
respect al legilor şi regulilor de conviețuire în comun.

16
 Acţiunile organiztorico-tehnice sunt acţiunile reglementate de normele tehnco-
juridice, prin intermediul cărora se primeşte, transmite, păstrează şi se examinează
informaţia, se aplică mijloacele tehnice pentru crearea condiţiilor tehnico-materiale de lucru,
se duce evidenţa statistică şi operativă, se pregătesc diverse sesizări, se prelucrează
informaţia orientativă, se înfăptuieşte reproducerea şi multiplicarea diferitor materiale, se
păstrează şi se pregătesc documente, se exercită acţiuni tehnice de deservire.
Acţiunile enumerate au un caracter auxiliar şi, de regulă, sunt înfăptuite de către
personalul administrativ auxiliar, cu toate acestea ele ocupă un loc important în procesul
activităţii persoanelor cu funcţii de răspundere a organelor activităţii cu caracter poliţienesc.
Înfăptuirea măsurilor organizaţional-tehnice, ca formă de activitate poliţienească,
sunt legate nemijlocit de pregătirea şi aplicarea în viaţă a actelor de conducere pentru
exercitarea funcţiilor administrative. Fără de ele este de neconceput activitatea plină de
succes a acestor organe în vederea menţinerii ordinii de drept.
Atît măsurile organizatorice ca formă de activitate poliţienească, cît şi acţiunile
organizatorice-tehnice nu au un caracter juridic. Ele nu sunt orientate în mod direct spre
activitatea normativ-creativă, care ar contribui la apariţia, modificarea sau stingerea unor
raporturi juridice. În aceste forme de activitate poliţienească nu se reflectă împuternicirile cu
caracter de dispoziţie ale organelor activităţii poliţieneşti.
Forma juridică a activităţii poliţieneşti este acţiune manifestată exterior şi legalizată
juridic a subiectului activităţii poliţieneşti (persoanei cu funcţie de răspundere), realizată în
limitele competenţei sale care atrage după sine anumite consecinţe juridice. Ea reprezintă o
exprimare exterioară a realizării la modul practic al funcţiilor şi metodelor administrării,
acţiunilor concrete întreprinse în procesul realizării puterii executive în activitatea
poliţienească8.
La formele activităţii cu caracter juridic se referă: emiterea actelor administrative
(normative şi individuale, încheierea contractelor administrative, înfăptuirea altor acțiuni
administrative cu semnificaţii juridice.
În ceea ce priveşte caracteristica şi conţinutul diverselor forme ale activităţii cu
aracter poliţienesc, în prezenta lucrare vor fi examinate doar trei din ele:
-elaborarea si emiterea (adoptarea) actelor juridice;
-supravegherea administrativă efectuată de către subiecţii activităţii poliţienești;
-introducerea diverselor regimuri administrativ-juridice speciale ca formă de
activitate cu caracter poliţienesc.
8
Guţuleac V. Drept administrativ, coaut.: Comarniţcaia B.. Spinu I.; Univ. Liberă Intern. din Moldova, Inst. De
Ştiinţe Penale şi Criminologie aplicată. Chişinău: Tipografia Centrală, 2013, p. 275.

17
 Rolul şi necesitatea existenţei forţelor de poliţie, ca parte constitutivă a forţei
publice, îşi găseşte justificarea în existenţa şi manifestarea contradicţiilor sociale, în
necesitatea satisfacerii unor cerinţe ale vieţii sociale şi in reprimarea unor manifestări şi
tendinţe deviante de ordin individual sau colectiv.
Existenţa şi evoluţia societăţii nu poate fi concepută fără asigurarea menţinerii
ordinii şi liniştii publice, fără recunoaşterea şi respectarea demnităţii umane, atribute
fundamentale ale oricărei comunităţi omeneşti.
Principalele funcţii ale poliţiei constau în9:
- prevenire ceea ce este fundamental în statul de drept;
- şi eventual în represiune pentru restabilirea situaţiei anterioare.
Dacă analizăm varietatea atribuţiilor generale şi specifice ce revin poliţiei moderne,
se evidenţiază foarte clar caracterul social al funcţiei poliţiei. Acest lucru rezultă, în primul
rind, din îndatorirea generală a poliţiei de asigurare a menţinerii şi restabilirii ordinii şi
liniştii publice, prin care se urmăreşte salvarea interesului general. Totodată şi prin apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor poliţia serveşte tot interesul general.
Activitatea poliţiei se desfăşoară în beneficiul convieţuirii umane şi împotriva
indivizilor cu manifestări antisociale.
Prin activitatea sa directă poliţia contribuie la menţinerea şi consolidarea echilibrului
social naţional şi indirect cooperează la realizarea echilibrului general al armoniei universale.
Analizînd structura activităţii poliţiei, observăm că ca ni se prezintă, pe de o parte,
ca o funcţie regulatoare şi coercitivă, iar, pe de altă parte, ca o funcţiune auxiliară şi
protectuitoare.
Aceste directive predominante ale profesiei de poliţist se pot rezuma la a domina şi a
servi. Expresia desemnează toate acţiunile preventive şi represive ale poliţiei.
Rezultă că măsurile preventive de preîntîmpinare a perturbării ordinii şi liniştii
publice ca şi măsurile represive de restabilire a acesteia pentru împiedicarea continuării
comportamentului antisocial, denotă cu prisosință același caracter social al activității
poliției.
Şi activitatea poliţiei are limite, cele impuse de normele sociale şi de stat,de respectul
legii, libertăţii indivizilor. Intr -adevăr, poliţia nu îşi poate desfăşura activitatea decît în
cadrul legii. Ea nu poate încălca dispozițiile legii care a creat-o și pe care se intemeiază.

9
Şerb S., Drăghici C., Iacub A., Ignat A. Drept poliţienesc şi contravenţional. Bucureşti: Editură Tritonic, 2003,
p. 16.

18
 Într-un stat de drept, constituţional, unde domneşte dreptul şi ordinea de drept,
acestea determina limitele puterii politienesti.
Funcţiile sociale ale poliţiei se rezumă la următoarele activităţi:
- activitatea de informare (culegerea de informaţii);
- activitatea de ordine şi pază;
- activitatea de prevenire;
- activitatea de restabilire a situaţiei juridice anterioare;
- activitatea represivă de coerciţie, de sancţionare;
- activitatea de orientare, îndrumare, direcţionate, inclusiv informarea opiniei publice
şi a puterilor din stat.
Într-un stat de drept poliţia este investită cu autoritatea statului, avînd menirea de a
servi comunitatea, de a asigura ordinea şi liniştea publică, apărînd societatea de orice
convulsii ce pot surveni în viaţa socială, să prevină și să combată criminalitatea.

1.3 Rolul și con ținutul activit ății poli țiene ști privind combaterea
contraven ționalit ății
Administrarea în domeniul combaterii contravenţionalităţii este o direcţie a
administrării statale în general. Sarcinile şi funcţiile administrării de stat se realizează prin
acţiunile concrete ale organelor şi persoanelor cu funcţii de răspundere. Aceste acţiuni îşi
găsesc expresie în formele efective ale activităii de administrare. Deci, forma este expresia
obiectivă a esenţei activităţii organelor şi persoanelor cu funcţie de răspundere care asigură
administrarea, deoarece prin forme se realizează, practic, sarcinile şi funcţiile administrării,
de aplicarea unor sau altor forme depinde succesul activităţii de administrare. Formele sînt
chemate să asigure realizarea optimă a funcţiilor administrării, a scopurilor administrării, cu
cheltuieli minime de forţe, mijloace şi timp.
Multitudinea sarcinilor şi funcţiilor administrării de stat determină existenţa diferitor
forme ale activităţii de administrare, prevăzute de legi şi alte acte juridice. De obicei, ele sînt
fixate în regulamente speciale (generale sau individuale), statute şi alte acte ce reglementează
activitatea organelor administrării de stat. Pentru realizarea funcţiilor lor de administrare,
organele şi persoanele cu funcţie de răspundere trebuie să aplice doar acele forme, care sunt
stabilite de normele de drept. Nerespectarea formei obligatorii atrage invalabilitatea acţiunilor
organului sau persoanei cu funcţie de răspundere 10.

10
Guţuleac V., Balmuş V. Problemele administrării de stat. Chişinău: S.n., (Fundaţia„Draghiştea”), 2002. p. 48.

19
 În acelaşi timp, caracterul creator al activităţii de administrare este de neconceput
fără acordarea independenţei subiectului administrării în alegerea formelor de administrare
din cele stabilite de legislaţie. Alegerea formelor corespunzătoare trebuie să se facă ţinînd
cont de
situaţiile concrete de administrare, de cerinţele eficacităţii şi necesităţii.
Tipul concret a formei de activitate executivă, de administrare, inclusiv în domeniul
combaterii contravenţionalităţii, este determinat de caracterul acţiunilor organelor executive,
de realizare a funcţiilor lor de administrare. În unele cazuri aceste acţiuni atrag după sine
urmări juridice, în alte cazuri – nu. Astfel, formele de activitate ale organelor administrării de
stat se împart, de regulă, în forme juridice (de drept) şi nejuridice (examinarea acestora nu
constituie obiectul de cercetare a prezentei lucrări).
O trăsătură caracteristică a formei juridice de administrare constă în faptul că aici se
reflectă foarte clar caracterul de stat, executiv-directiv, subordonat legii, al împuternicirilor
organelor administrării şi al persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul lor. 11
Forma juridică de administrare se deosebeşte de alte forme juridice ale activităţii
statului (legislativă, judiciară) prin aceea că prin intermediul ei se organizează, practic,
realizarea sarcinilor şi funcţiilor administrării, administrarea curentă a activităţii
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi altor asociaţii în sferele şi ramurile vitale şi
pentru executarea legilor .
Procesul de combatere a contravenţionalităţii include în sine realizarea a două blocuri
de obligaţii şi drepturi: pe de o parte, cetăţenii au datoria de a respecta legea, de a se
conforma prevederilor legislaţiei contravenţionale, iar, pe de altă parte, organele statale sînt
abilitate să protejeze legislaţia contravenţională şi să combată contravenţionalitatea. 12
Referitor la formele activităţii de combatere a contravenţionalităţii, în literatura de
specialitate există diverse opinii 13
În urma analizei teoriei şi practicii acestei activităţi, în viziunea noastră, pot fi
identificate următoarele forme de activitatăţi privind combaterea contravenţionalităţii:
- prevenirea faptelor contravenţionale şi stoparea (curmarea) raporturilor juridice de
conflict la o etapă cît mai precoce (timpurie);
- cercetarea cazului contravenţional şi aplicarea faţă de persoana care a comis-o cu
vinovăție a măsurilor de constrîngere statală;

11
Guţuleac V. Drept contravenţional. Chişinău: ULIM (Tipogr. ”Bons Offices”), 2006, p. 63.
12
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009, p. 74.
13
Moroi A. Convigerea și constrîngerea ca forme de administrare în domeniul combaterii contravenționalității.
În: „Dreptul contravenţional ca ramură distinctă a sistemului de drept”. Materialele simpozionului ştiinţific
studenţesc universitar din 3 decembrie 2010. Chişinău: „Notograf Prim” SRL, 2011, p.104.

20
 - activitatea privind resocializarea contravenientului.
Prevenirea faptelor contraven ţionale constă în neadmiterea săvîrşirii acelor
acţiuni sau inacţiuni, pe care societatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale, iar
statul le protejează prin intermediul normelor materiale ale dreptului contravenţional .
Un model al tipurilor fundamentale de activităţi de prevenire şi combatere a
criminalităţii şi contravenţionalităţii, în viziunea criminologului A. Dincu, împărtăşită şi
de noi, apare similar celui al educaţiei permanente, în următoarea configuraţie, care au în
vedere atît formele instituţionalizate, cît şi cele neinstituţionalizate:
- prevenirea prin educaţie în familie (mediul familial constituind un microsistem cu o
puternică capacitate preventivă);
- prevenirea prin educaţie în sistemul (subsistemul, mai exact) de învăţămînt;
- prevenirea prin educaţie în procesul nemijlocit al muncii şi prin controlul
activităţilor economico-sociale;
- prevenirea prin activitatea cultural-educativă considerată în sens larg, inclusiv prin
acţiunile organizate de organizaţiile obşteşti, religioase, precum şi prin activităţile de
organizare a cunoaşterii şi popularizare a legislaţiei;
- prevenirea prin mass-media (radio, televiziune, presă etc.);
- prevenirea prin activităţile desfăşurate de autorităţile legiuitoare şi administrative
(mai puţin cele specializate);
- prevenirea şi combaterea prin descoperirea infracţiunilor şi contravenţiilor,
identificarea făptuitorilor lor, tragerea subiecţilor activi ai infracţiunii sau a contravenţiei la
răspundere cu aplicarea unei pedepse sau a unei măsuri educative ori a unei măsuri de
siguranţă şi prin organizarea executării sancţiunilor – activităţi specifice judiciare,
desfăşurate de organele de specialitate ale Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei,
inclusiv Curtea Supremă de Justiţie, precum şi prin activităţile extrajudiciare ale acestor
organe de specialitate, care asigură, astfel, asistenţă de specialitate şi sprijinul nemijlocit în
înfăptuirea prevenirii în cadrul diverselor sectoare ale activităţilor economico-sociale,
asigură colaborarea şi coordonarea eforturilor preventiv-educative ale colectivelor de
salariaţi etc14.
Obiectul primordial al prevenirii îl constituie ansamblul de factori care determină sau
favorizează comiterea faptei contravenţionale. Prevenirea de contravenţii constituie un proces
social permanent, care presupune aplicarea unor măsuri cu caracter social, cultural, economic,

14
Dincu A. Bazele criminologiei. București: Proarcadia, 1993, p. 183.

21
politic, administrativ şi juridic, avînd menirea să prevină săvîrşirea faptelor antisociale prin
identificarea, neutralizarea şi înlăturarea cauzelor fenomenului contravenţional.15
În funcţie de ierarhia cauzelor şi condiţiilor faptelor antisociale, în criminologie sînt
evidenţiate trei niveluri de bază privind prevenirea lor: general, special-criminologic şi
individual.16
Nivelul general (prevenţie generală) include activitatea statului, a societăţii şi a
instituţiilor ei, îndreptată spre soluţionarea contradicţiilor din domeniul economic, social,
politic etc. Această activitate se realizează de diferite organe statale sau formaţiuni obşteşti.17
Nivelul special-criminologic constă în influenţa asupra factorilor care generează
anumite tipuri sau grupe de comportamente antisociale (de exemplu, influenţa reglementativ-
juridică asupra factorilor care generează comiterea contravenţiilor în locurile publice).
Nivelul individual (prevenţie individuală) include influenţa asupra persoanelor care
sînt predispuse, prin comportamentul lor, să intre într-un raport juridic de conflict.
După conţinutul lor, măsurile de prevenire a contravenţiilor se clasifică în măsuri:
economice, sociale, ideologice, tehnice, organizatorice şi juridice.
Măsurile juridice de prevenire a faptelor contravenţionale, în funcţie de conţinut, se
divizează în măsuri care:
- contribuie la neutralizarea condiţiilor care favorează săvîrşirea contravenţiilor
concrete (normele juridice care prevăd modalitatea de tratament forţat al alcoolicilor cronici şi
al narcomanilor, limitarea capacităţii lor juridice de a acţiona; interzicerea procurării, păstrării
şi folosirii armelor individuale şi a muniţiilor, procurării şi păstrării substanţelor narcotice şi
psihotrope etc.);
- stimulează activitatea ce împiedică sau curmă comiterea contravenţiilor (normele
juridico-contravenţionale referitoare la: predarea benevolă a produsului narcotic sau psihotrop
(art. 85 alin. (1) din CC al RM); extrema necesitate (art. 22 din CC al RM); legitima apărare
(art. 21 din CC al RM); riscul întemeiat (art. 24 din CC al RM); renunţarea benevolă la
săvîrşirea contravenţiei (art. 27 din CC al RM); contravenţia neînsemnată, tentativa (art. 28
din CC al RM) etc.;
- reglementează procesul prevenirii faptelor antisocial.
Curmarea (stoparea) raportului juridic de conflict are drept scop minimizarea
consecinţelor negative atît cele morale, cît şi cele materiale, care sunt produsul unui astfel de
15
Nistoreanu Gh., Păun C. Criminologie. Curs universitar. Bucureşti: Ed. Didactică
şi Pedagogică R. A., 1995, p. 253.
16
Bîrgău M. Criminologie (curs universitar). Chișinău: „Print – Caro” SRL, 2010, p. 363.
17
Larii Iu. Criminologie. Vol. I. Chișinău: Ministerul Afacerilor Interne. Academia „Ștefan cel Mare”, 2004, p.
106.

22
raport juridic. Aceasta este una dintre sarcinile primordiale ale organelor abilitate de a efectua
suprevegherea respectării normelor materiale ale dreptului contravenţional. Gravitatea
consecinţelor negative a unui raport juridic de conflict se află în legătură directă cu următorul
fapt – la care etapă etapă de desfăşurare raportul juridic de conflict a fost stopat.
A doua formă de combatere a contravenţionalităţii – cercetarea cazului
contravenţional şi aplicarea faţă de persoana ce a comis cu vinovăţie a măsurilor de
constrîngere statală – rezultă din necesitatea respectării cu stricteţe a principiilor de bază ale
legii contravenţionale: legalităţii, egalităţii în faţa legii, dreptăţii, caracterului personal al
răspunderii contravenţional, individualizării răspunderii contravenţionale şi sancţiunii
contravenţionale.
Orice persoană care a încălcat sau a neglijat cerinţele normelor legii contravenţionale
trebuie să fie trasă la răspundere contravenţională, ea este obligată să suporte consecinţele
aplicării faţă de ea a măsurilor de constrîngere statală.
Totodată, legislaţia contravenţională expres prescrie că nimeni nu poate fi declarat
vinovat de săvîrşirea unei contravenţii, nici supus sancţiunii contravenţionale decît în
conformitate cu legea contravenţională; persoanele care au săvîşit contravenţii sînt egale în
faţa legii şi a autorităţilor publice şi sînt supuse răspunderii contravenţionale fără deosebire de
rasă, naţionalitate, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere, origine socială sau de orice
altă situaţie; persoana poate fi sancţionată doar pentru contravenţia în a cărei privinţă este
dovedită vinovăţia sa; la aplicarea legii contravenţionale nu se ţine cont de caracterul şi gradul
prejudiciabil al contravenţiei comise, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante
şi cele agravante.
Activitatea privind resocializarea contravenientului, ca formă de combatere a
contravenționalităţii, are şi ea o valoare sporită. Aplicarea măsurilor de constrîngere statală
faţă de persoana care a săvîrşit cu vinovăţie o faptă contravenţională nu este o răzbunare a
statului pentru fapta ilicită, ci se aplică în scopul reeducării contravenientului în spiritul
respectării legilor, precum şi în scopul prevenirii comiterii unor noi contravenţii. Organele
abilitate urmează să întreprindă măsurile necesare de reîncadrare socială a persoanelor ce au
intrat în conflict cu prevederile legislaţiei contravenţionale

1.4 Metodele activității polițienești aplicate de către subiecții implicați în procesul

de combatere a contravenționalității

23
 Termenul de „metodele activității” indică modalitatea (modul) de acţiune, de influenţă
a administratorului asupra celui administrat pentru realizarea sarcinilor administrării şi
atingerii scopului fixat. Metodele activității sînt într-o unitate stînsă cu scopurile administrării.
Scopul determină specificul aplicării metodelor, alegerea metodelor, în mare măsură,
determină posibilitatea reală de atingere a scopurilor propuse. Însă, pe de altă parte, metodele
arată modul de atingere a scopurilor administrării. Perfecţionarea lor înseamnă îmbunătăţirea
administrării.
Indiferent de conţinut şi orientare, metodele metodele activității polițienești aplicate de
către subiecții implicați în procesul de combatere a contravenționalității au:
- o formă obiectivă de organizare sub care se înţelege tipul de influenţă, adică
prescripţia individuală (ordinul, dispoziţia etc.) sau norma (regula) de comportare;
- un caracter de influenţă (influenţă directă, indirectă prin crearea condiţiilor de
stimulare sau limitare);
- mod de influenţă (individual, colectiv, colegial);
- caracteristică temporală (de scurtă şi lungă durată);
- caracter tactic şi strategic.18
Clasificarea metodelor activității. Caracterul complex şi multilateral al proceselor de
administrare determină existenţa unei multitudini de metode de administrare. Metodele nu se
exclud, dar se completează reciproc, deoarece fiecare metodă se caracterizează prin modul de
realizare a scopurilor administrării, înţelegerea corectă a legăturilor reciproce dintre metode,
clasificarea lor, sînt foarte importante pentru înţelegerea esenţei şi a condiţiilor pentru o
aplicare mai efectivă. 19
Există două moduri universale de acţiune asupra conştiinţei şi voinţei oamenilor:
convingerea şi constrîngerea. Ele formează metodele generale ale administrării sociale,
inclusiv ale administrării de stat.20
În acelaşi timp, în activitatea de administrare, convingerea şi constrîngerea se exprimă întro
diversitate de variante, fapt ce permite evidenţierea unor moduri mai concrete de activitate.
Problema clasificării acestor metode nu este tratată, în literatura de specialitate, în mod
unilateral. Se evidenţiază metode administrative, economice, social-psihologice, cît şi metode

18
Brezoianu D. Drept administrativ. Partea generală. Bucureşti: Editura Universităţii Independente ”Titu
Maiorescu”, 2003, p. 172.
19
Бахрах Д. Н., Россинский Б. В., Старилов Ю. Н. Административное право: учебник. 3-е изд., пересмотр.
и доп. Москва: Норма, 2008. p. 433.
20
Preda M. Drept administrativ. Partea generală. Ediţie revăzută şi actualizată. Bucureşti: Lumina Lex, 2000, p.
255.

24
complexe de administrare. Sînt arătate metodele generale de administrare ce se referă la
întregul sistem de administrare şi locale, proprii unor părţi aparte ale sistemului de
administrare.
În ceea ce priveşte metodele activității polițienești aplicate de către subiecții implicați
în în domeniul combaterii atît a fenomenului infracţional, cît şi a celui contravenţional, cele
mai aplicabile şi eficace sînt metodele de convingere şi constrîngere 21.
Între convingere şi constrîngere există o legătură conceptuală. Constrîngerea este
bazată pe o convingere bine întemeiată şi bine conturată. Statul, în primul rînd, trebuie să
convingă, iar apoi să constrîngă. Menţionăm că măsurile de constrîngere se aplică în numele
majorităţii asupra minorităţii.
Convingerea ca metodă de influenţă asupra conştiinţei persoanelor predispuse la
săvîrşirea de contravenţii.
Pentru a asigura desfăşurarea normală a vieţii sociale în stat, nu este de ajuns să se
adopte legi care să reglementeze comportamentul social, dar se cere şi o asigurare a
subordonării tuturor cetăţenilor normelor conţinute în aceste legi. Această subordonare poate
fi realizată, în primul rînd, prin faptul că cetăţenii, fiind conştienţi de necesitatea reglementării
respective, i se conformează spontan, cît şi prin impunerea ei silită din partea organelor de
stat, care dispun, în acest scop, de forţa de constrîngere a statului şi o aplică în măsura
necesităţii 22.
Pornind de la particular la general, convingerea este definită ca o influenţă
psihopedagogică a subiectului administrării asupra conştiinţei celor administraţi, în limitele
stipulate de normele juridice şi cele morale, în scopul conformării regulilor de conduită
stabilite, executării calitative şi la timp a sarcinilor şi funcţiilor în domeniul combaterii
contravenţionalităţii 23.
Este evident faptul că, mult mai uşor se impune o anumită comportare prin ordin sau
decizie, decît prin convingerea membrilor societăţii despre necesitatea unei asemenea
comportări, însă, un astfel de stil, bazat doar pe constrîngere, ar fi incompatibl cu principiile
unui stat democratic, care presupune o anumită corelaţie a metodelor utilizate în administraţie.
Această corelaţie trebuie să se întemeieze, în primul rînd, pe ideea că ambele metode
(convingerea şi constrîngerea) sînt viabile şi urmează să se aplice în funcţie de situaţie, iar, în

21
Guțuleac V. Bazele teoriei dirijării de stat. Monografie. Chișinău: BaștinaRadog, 2000, p. 106.
22
Orlov M. Drept administrativ. Chişinău: Epigraf, 2001. p. 111.
23
Гуцуляк В. И. Административное право Республики Молдова: Учеб. для юридических вузов и фак.
Chişinău: ”Elena – V. I.”, 2007. p. 211.

25
al doilea rînd, metoda constrîngerii rămîne să se aplice numai în cazuri speciale, cînd metoda
convingerii s-a dovedit a fi insuficientă 24.
Constrîngerea ca metodă de influenţă asupra persoanei care a intrat în raport
juridic de conflict cu prevederile normelor juridice contravenţionale.
Prin noţiunea de constrîngere înţelegem măsurile de influenţă aplicate direct de către
organele statului asupra persoanei vinovate de încălcarea normelor de drept contravenţional
fără adresare în judecată 25.
În ceea ce priveşte administrarea de stat, constrîngerea se aplică în cazul în care
metodele de convingere, de educare şi de organizare se dovedesc a fi inutile pentru a influenţa
comportamentul unor persoane, mizarea pe conştiinţa lor fiind insuficientă. Dat fiind faptul că
sfera constrîngerii nu se limitează doar la aplicarea măsurilor de răspundere contravenţională
26
, dar şi în alte ramuri, este necesar să diferenţiem constrîngerea ca pe o „activitate specifică a
organelor administrării de stat şi ca pe o metodă de administrare” 27.
Pornind de la ideea că constrîngerea are un caracter statal-juridic, ea poate avea două
forme: judecătorească şi administrativă.
În viziunea prof. V. Guţuleac, prin constrîngere administrativă înţelegem un ansamblu
de măsuri pe care organele administrării de stat le pot lua direct pentru a asigura executarea
dispoziţiilor legale, în cazul în care acestea nu sunt executate de bunăvoie, precum şi pentru a
preveni producerea unor fapte care ar periclita ordinea publicăvi securitatea publică,
drepturile şi interesele statului sau ale cetăţenilor 28.
Clasificarea măsurilor de constrîngere este extrem de necesară atît pentru analiza
ştiinţifico-teoretică a acestor măsuri, cît şi pentru utilizarea eficientă a lor, deoarece fiecare
grup de măsuri de constrîngere are propriul mecanism juridic de aplicare.29
Opiniile specialiştilor cu privire la acest subiect sunt destul de controversate. Unii
clasifică aceste măsuri în două grupe: măsurile de pedeapsă şi măsuri de apărare socială.30
Tipurile şi caracteristica m ăsurilor de prevenire. Scopul aplicării acestor măsuri
de constrîngere reiese din însăşi denumirea lor. În ceea ce priveşte asigurarea ordinii de
drept, în general, şi a combaterii contravenţionalităţii, în special, sarcina de bază ce este
24
Orlov M., Belecciu Şt. Drept administrativ: (pentru uzul studenţilor). Chişinău: „Elena-V.I.”, 2005, p. 128.
25
Козырева Т. И. Административное принуждение и его виды. Лекция для студентов ВЮЗИ. Москва:
ВЮЗИ, 1957, p. 10.
26
Guţuleac V. Drept contravenţional. Chişinău: ULIM (Tipogr. ”Bons Offices”), 2006, p. 69.
27
Василенков П. Т. Советское административное право. Москва: Юридическая
Литература, 1990, p. 173.
28
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional, Op. cit. p. 79.
29
Серегин А. В. Административная ответственность за нарушение бщественного порядка. Учебное
пособие. Москва: НИиРИО ВШ МВД СССР, 1968, p. 162.
30
Попов Л. Л. Убеждение и принуждение. Москва: Изд-во „Московский pбочий”, 1968, p. 121.

26
pusă în faţa tuturor organelor abilitate pentru realizarea ei constă în supravegherea
respectării normelor de drept, neadmiterea încălcării (neonorarea) lor.
În pofida faptului că, caracterul preventiv se exprimă în mod vădit la utilizarea activă
a metodei de convingere, aplicarea măsurilor administrative de prevenire are un caracter de
constrîngere care se manifestă prin realizarea prescripţiilor juridice unilaterale din partea
organelor executive ale statului şi reprezentanților lor. Aceste prescripţii, de regulă, au
diverse forme de limitări şi interdicţii. Ele nu sunt legate de comiterea unei fapte
infracţionale sau contravenţionale, ci, dimpotrivă, aceste măsuri au scopul de a le preveni.
Măsurile administrative de prevenire anticipează pe cele de curmare, de sancţionare şi de
asigurare a procedurii contravenţionale.
În mod repetat, constatăm că pentru aplicarea acestui grup de măsuri de prevenire nu
este necesară comiterea unei fapte contravenţionale, apariţia unui raport juridic de conflict.
În acelaşi timp, aplicarea lor într-o oarecare măsură are legătură cu respectarea drepturilor,
libertăţilor şi cerinţelor legitime ale cetăţenilor. Astfel, organele abilitate (persoanele cu
funcţie de răspundere), de rînd cu dreptul de a le aplica, trebuie să dispună şi de temeiuri
juridice pentru aplicarea fiecărei din aceste măsuri.
Sistemul m ăsurilor de curmare (stopare) a raporturilor juridice de conflict,
specificul aplic ării lor. Măsurile de curmare (stopare) reprezintă o modalitate a
constrîngerii juridice. Particularitatea destinaţiei lor reiese din menirea specială şi esenţa lor.
Trebuie să menţionăm că aceste măsuri se aplică nu doar pentru curmarea faptelor
contravenţionale comise de către persoanele care au statut juridic de subiect activ al
contravenţiei, dar şi pentru stoparea comportamentului ilicit din partea persoanelor ce nu au
atins vîrsta răspunderii prevăzute de lege şi celor aflaţi în stare de iresponsabilitate.
Aplicarea acestor măsuri, de regulă, condiţionează implicarea directă a
reprezentanţilor organelor de drept în situaţia de conflict care, deja, se desfăşoară. Deseori,
asemenea implicare nu este cel mai eficient procedeu de stopare a ilicitului, dar şi, totodată,
unicul pasbil.
Tipurile (felurile) măsurilor administrative de curmare ce se aplică nemijlocit faţă de
autorul faptei ilicite comise, ca şi celelalte grupe de măsuri de curmare, se intersectează cu
atribuţiile şi drepturile organelor abilitate în domeniul combaterii contravenţionalităţii, reies
însăşi din ele şi se regăsesc în legile şi regulamentele respective.
Aplicarea m ăsurilor procesuale de constrîngere ca metod ă a activit ății
pol țiene ști aplicate de subiec ții implica ți în procesul de combatere a contraven țiilor
. În cursul procesului pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi de natură să

27
pericliteze eficacitatea activităţii judiciare. Astfel, dacă nu se iau măsuri, delincventul lăsat
în libertate ar putea săvârşi în continuare alte încălcări de lege, care ar împiedica stabilirea
adevărului prin ştergerea urmelor, coruperea martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau
mijloace de probă materiale sau chiar ar putea să dispară, încercând să zădărnicească
aplicarea sancţiunii 31.
În doctrina dreptului procesual penal, măsurile procesuale de constrângere au fost
definite drept „instituţii de drept procesual penal care constau în anumite privaţiuni sau
constrângeri personale sau reale, determinate de condiţiile şi împrejurările în care se
desfăşoară procesul penal”32 sau „mijloace de constrângere folosite de organele judiciare
penale pentru garantarea executării pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune,
precum şi pentru asigurarea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesuale” 33
Într-o altă sursă, măsurile procesuale de constrângere au fost definite ca „mijloace
procesuale cu caracter restrictiv, aplicate în strictă conformitate cu legea de către organele
specializate, ofiţerul de urmărire penală, procuror şi instanţa de judecată în privinţa celor
care au încălcat legea, părţii vătămate, martorilor şi altor persoane pentru lichidarea
obstacolelor reale şi posibile ce pot apărea în procesul cercetării şi soluţionării cauzelor
concrete, în scopul asigurării eficiente a sarcinilor procesuale”34.
Măsurile procesuale sînt instituţii de drept procesual ce ţin de organele judiciare în
vederea desfăşurării normale şi eficace a urmăririi penale şi judecăţii35.
Măsurile procesuale sînt instituţii de constrângere ce pot fi dispuse de organele
judiciare pentru buna desfăşurare a procesului contravenţional şi asigurarea realizării
obiectului acţiunilor exercitate în procesul contravenţional36.
Prin măsuri procesuale se înţeleg mijloacele prevăzute de lege, de privare sau limitare
a unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor, prin care organele judiciare asigură
desfăşurarea normală a procesului contravenţional, executarea sancţiunilor aplicate şi
repararea pagubei ori previn săvârşirea de fapte antisociale.
Măsurile procesuale sînt mijloace de constrângere folosite de organele judiciare
pentru garantarea executării pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune, precum
şi pentru asigurarea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesuale 37.
31
Theodoru G. Drept procesual penal. Partea generală. Iaşi: Cugetarea, 1996, p. 93.
32
Dolea I., Roman D., Vizdoagă T. Codul de procedură penală. Comentariu. Chişinău: artier, 2005, p. 234.
33
Zubco V., Avram M., Gheorghiţă M., Mărgineanu I. ș.a. Protectia drepturilor mului la aplicarea măsurilor
procesuale de constrângere. Chişinău: ARC, 2006, p. 96.
34
Комментарий к уголовно-процессуальному кодексу Молдавской ССР. Сост. ред. Л. С. Казанира и Л. И.
Санталова. Кишинев: Картя молдовеняскэ, 1966, p. 23.
35
Volonciu N. Tratat de procedură penală. Partea specială. Vol. II. Bucureşti:Pideia, 1996, p. 399.
36
Neagu I. Drept procesual penal. Partea general: tratat. Bucureşti: Global Lex,2004, p. 384.
37
Mateuţ Gh. Procedură penală. Partea generală. Vol. I şi II. Iaşi: Ed. Fundaţiei Chemarea”, 1993, p. 39.

28
 Nu toate măsurile procesuale au în componenţă elemente constrictive sau privative 38,
fiind şi măsuri procesuale de ocrotire faţă de anumite persoane care au nevoie de ajutor, dar
şi acestea au tangenţă cu anumite restricţii sau constrângeri, ele neputând interveni decât
dacă o persoană a fost reţinută sau arestată 39.
Măsurile procesuale se pot dispune numai după constatarea faptei şi până la
executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Măsurile de asigurare a procedurii
contravenţionale aplicate după comiterea faptei contravenţionale au drept scop buna şi
legitima desfăşurare a procedurii contravenţionale.
Aplicarea măsurilor de asigurare a procedurii contravenţionale. Toate măsurile
procesuale de constrângere sînt instituite pentru a asigura comportamentul delincventului
conform cerineţlor legii contravenţionale, iar unele măsuri pot fi aplicate în acelaşi scop şi
altor participanţi în condiţiile prevăzute expres de lege.
Una din cele mai des aplicate şi eficiente măsuri de asigurare a procedurii
contravenţionale este reţinerea făptuitorului, care constă în limitarea de scurtă durată a
libertăţii persoanei fizice şi care se aplică numai în condiţiile strict stabilite de legislaţia
contravenţională.
Sînt în drept să aplice reţinerea următorii agenţi constatatori: Ministerul Afacerilor
Interne; Serviciul Grăniceri, în cauzele de încălcare a regimului de frontieră sau a regimului
punctelor de trecere a frontierei de stat; Serviciul Vamal, în cazul contravenţiilor ce ţin de
competenţa lui.
Aducerea silită – constă în conducerea forţată în faţa instanţei de judecată a
martorului sau a victimei care se eschivează de la prezentare.
Aducerea silită se efectuează de către organul de poliţie în temeiul unei încheieri
judecătoreşti (unui mandat)40.
Înlăturarea de la conducerea vehiculului şi examenul medical pentru constatarea
stării de ebrietate – această măsură de constrângere statală are o importanţă deosebită. Ea
contribuie nu numai la desfăşurarea, în bune condiţii, a procedurii contravenţionale, ci şi la
asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, în special, în cazul în care există temei de a bănui că
persoana ce conduce vehiculul se află în stare de ebrietate.
Reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare41, ca măsură de constrângere statală, se
aplică nu numai în scopul asigurării procedurii la constatarea contravenţiilor din domeniul

38
Volonciu N. Tratat de procedură penală. Partea specială. Vol. II. Bucureşti: aideia, 1996, p. 400.
39
Tanoviceanu I. Tratat de drept penal şi procedură penală. Vol. V. Bucureşti:Curierul Judiciar, 1924, p.280.
40
Codul contravenţional al Republicii Moldova. art. 437 alin. (1), (2).
41
Codul contravenţional al Republicii Moldova. art. 439.

29
circulaţiei rutiere, deja, comise, ci şi pentru prevenirea unor noi contravenţii cu posibile
urmări (consecinţe) mai grave, precum şi pentru asigurarea securităţii circulaţiei rutiere.
Aplicarea sanc ţiunilor contraven ţionale, ca metod ă a activit ății pol țiene ști
aplicate de subiec ții implicati în procesul de combatere a contraven țiilor. Dintre
diversele forme de constrângere statală, ca reacţie la fapta contravenţională ilicită comisă cu
vinovăţie, un loc important îl ocupă aplicarea sancţiunilor juridice persoanelor care nu-şi
conformează comportamentul cu normele juridice. 42
În ceea ce priveşte noţiunea de sancţiune juridică, putem menţiona că, în literatura
de specialitate, nu există o opinie unică. 43Sancţiunea contravenţională este un element
obligatoriu al normei contravenţionale materiale în care sunt prevăzute măsurile de
influenţare a statului asupra persoanei care, cu vinovăţie, a comis o abatere
contravenţională, ea fiind un mijloc de garantare a normei juridice.44
Principiul personalizării sancţiunii contravenţionale stabileşte că aplicarea lor nu se
poate extinde asupra altor persoane decât asupra celora care au calitatea de făptuitor.
Sancţiunea contravenţională se aplică numai persoanei care, cu vinovăţie, a neglijat norma
contravenţională materială şi se execută tot de către aceasta. Pentru ca sancţiunea
contravenţională săşi atingă scopul preventiv, ea trebuie aplicată în raport cu fiecare
contravenţie şi cu fiecare persoană trasă la răspundere contravenţională.

2. CONSTRÂNGEREA CA METODĂ DE BAZĂ APLICATĂ ÎN PROCESUL

ADMINISTRĂRII ACTIVITĂȚII PRIVIND COMBATEREA
CONTRAVENȚIONALITĂȚII
2.1 Constrîngerea administrativ-juridică: noțiunea, particularitățile și clasificarea

42
Bulai C. Drept penal. Partea generală. București: ALL, 1997, p. 209.
43
Hotca M. A. Drept contravenţional: partea generală. Bucureşti: Editas, 2003, p. 328.
44
Barac L. Răspunderea şi sancţiunea juridică. Bucureşti: Lumina Lex, 1997, p. 72.

30
 Constrângerea este o metodă pentru a sili pe cineva să facă un lucru, pe care nu 1-ar
face de bună voie. Acestă metodă nu este una de bază, însă este importantă şi se aplică intr-un
regim special, numai după ce s-au epuizat toate formele de convingere.
Prin noţiunea de canstrângere administrativă înţelegem măsurile de influenţă aplicate
direct de către organele statului asupra persoanei vinovate de încălcarea normelor de drept
fără adresare în judecată45. Temeiul aplicării măsurilor de constrîngere, de regulă, este
comportamentul ilicit.
În administrarea publică, constrângerea se aplică în cazul în care metodele de
convingere, de organizare şi de educare se dovedesc a fi insuficiente pentru a influenţa
comportamentul unor persoane, apelarea la conştiinţa lor fiind ineficientă.
Sfera constrângerii administrative nu se reduce la aplicarea măsurilor de răspundere
juridică. Este necesar a deâni constrîngerea ca pe o „activitate specifică a organelor
administrării de stat şi ca pe o metodă de administrare”46
Prima dintre ele (care include constrîngerea în general: disciplinară, administrativă)
este aplicată, în principiu, numai faţă de cei care nu respectă benevol prevederile legislaţiei
sau prescripţiile legale ale organelor administraţiei publice.
Constrîngerea, ca metodă de administrare, de acţiune asupra comportamentului
oamenilor sau a organizaţiilor şi elementele ei sînt prezente acolo, unde este aplicată puterea
de stat. Înfăptuirea puterii de stat presupune impunerea voinţei ei. Supunerea, de obicei, are
loc benevol, fără să se bazeze pe constrîngere directă, însă, în unele cazuri, la supunere nu se
ajunge decît prin constrîngere. Elementele constrângerii forţate se regăsesc în toate
dispoziţiile legilor şi ale actelor de administrare, deoarece ele au un caracter obligatoriu, se
bazează pe puterea şi autoritatea statului și, în caz de necesitate, pe posibilitatea aplicării lor.
Constrîngerea administrativ-juridică constă în faptul că organul corespunzător al
administrării de stat sau persoana cu funcţie de răspundere (subiectul administrării),
conducându-se de împuternicirile sale, obligă cetăţeanul să înfăptuiască sau să înceteze unele
acţiuni cu posibilitatea aplicării măsurilor de constringere administrativă”.

Deci, în primul rînd, constrîngerea administrativă se aplică numai de către subiecţii

împuterniciţi ai activităţii cu caracter poliţienesc (poliţie, inspecţia sanitară, organele
vamale, trupele de carabinieri, grăniceri etc.).

45
Козырева Т. И. Административное принуждение и его виды. Лекция для студентов ВЮЗИ. Москва:
ВЮЗИ, 1957, р. 10
46
Василенков П. Т. Советское административное право. Москва: Юридическая литература. 1990, р. 1 73.

31
 În al doilea rînd, măsurile de constrângere administrativă, de regulă, se aplică de către
subiecţii activitătii politieneşti în mod extrajudiciar.
În al treilea rînd, aplicarea măsurilor de constrîngere administrativă nu este legată de
limitele supunerii formale într-un domeniu de activitate. de aplicindu-se în conformitate cu
legea faţă de orice subiect, indiferent de locul lui în relaţiile administrative.
În al patrulea rînd, constrîngerea administrativă este aplicată în scopul asigurării
disciplinei de stat, a legalităţii și a ordinii de drept în general.
Şi, în al cincilea rînd, măsurile administrative de constrîngere au un caracter specific,
cuprinzînd şi constrîngerea fizică.
Constrîngerea se aplică, de asemenea, în scopul corectării şi reeducării celor care
încalcă ordinea de drept şi al prevenirii altor încălcări sau a repetării lor (de exemplu, tratarea
forţată a alcoolicilor cronici, a narcomanilor şi a toxicomanilor, supravegherea administrativă
a diferitor categorii de persoane aflate în evidența organelor de poliţie sau a organelor ocrotirii
sănătăţii).
Deci, prin constrîngere administrativă înţelegem un ansamblu de măsuri pe care
subiecţii activităţii poliţieneşti le pot lua direct pentru a asigura executarea dispoziţiilor
legale în cazul în care acestea nu sînt executate de bunăvoie, precum şi pentru a preveni
producerea unor fapte care ar periclita ordinea publică şi securitatea publică, drepturile şi
interesele statului sau ale cetăţenilor.
Particularităţile constrîngerii administrativ-juridice. Bazîndu-ne pe rezultatele
analizei diverselor opinii cu privire la definiţia şi conţinutul juridic al constrîngerii
administrativ-juridice, putem concluziona că ea se deosebeşte de alte forme ale constrîngerii
juridice prin semnele (trăsăturile) ei caracteristice şi anume:
- aplicarea extrajudiciară;
-aplicarea măsurilor de constrîngere de către conducerea unui organ de administrare
poate avea loc şi faţă de o terţă persoană, adică faţă de persoanele care nu se găsesc cu el în
relaţii de serviciu;
- măsurile de constrîngere pot fi aplicate doar de acele organe de conducere care au
împuterniciri ale reprezentanţilor puterii administrative, înfăptuind funcţii de control și
supraveghere cu dreptul de a le cere respectarea ordinii de drept si aplâcându-le măsuri
administrative de constrîngere;
- numai in caz de încălcare a regulilor general-obligatorii de conduită, organele de
conducere pot aplica măsuri de constrîngere;

32
 - măsurile de constrîngere administrativă pot fi aplicate nu numai în scopul prevenirii
şi curmării contravenţiilor şi a infracţiunilor, dar şi pentru asigurarea securităţii publice,
precum şi în alte scopuri;
- constrîngerea administrativă, şi în special cea contravenţională 47, se realizează prin
formele procesuale mai simple decât constrîngerea judiciară, fapt ce asigură operativitatea
măsurilor ei, menţinerea ordinii de drept şi asigurarea securităţii publice;
- caracterul specific al constrîngerii administrative se manifestă şi prin faptul că ele
cuprind şi constrîngerea fizică.
Orice formă a constrîngerii statale, inclusiv constrîngerea administrativă
(contravenţională), este o armă puternică în mâinile subiectului administrării, deoarece ea
limitează într-un fel sau altul libertatea celor faţă de care se aplică, atinge substanţial
drepturile şi interesele lor. De aceea ea poate fi aplicată doar acolo şi atunci cînd este cu
adevărat necesară. Pentru a nu permite aplicarea nelegitimă a constrîngerii, statul
reglementează strict ordinea de aplicare. Diferite măsuri de constrîngere se aplică faţă de un
număr mare de cetăţeni şi persoane juridice. O reglementare strictă este necesară, în special,
la aplicarea unor măsuri precum:
- reţinerea;
- aducerea silită;
- înlăturarea de la conducerea vehiculului;
- examenul medical pentru consultarea stării de ebrietate produse de alcool sau de alte
substanţe;
- reţinerea vehiculului48.
Menţionăm că limitarea numărului organelor împuternicite de stat cu dreptul de a
aplica constrîngerea uşurează controlul aplicării acesteia.
Legea limitează tipurile măsurilor de constrîngere care pot fi aplicate pe cale
administrativă. În conformitate cu principiul legalităţii, organele administrării de stat pot
aplica măsuri administrative de constringere în cazurile prevăzute de legislaţie, în limitele şi
ordinea stabilită. Orice altă aplicare a măsurilor de constringere administrativă trebuie privită
ca o încălcare a legii.
După conţinutul, importanţa şi metodele de acţiune, constrîngerea administrativă
include diferite măsuri. Constrîngerea administrativă poate consta din acţiuni ce nu sînt legate
de limitarea provizorie a libertăţii personale. Unele dintre ele se aplică pentru curmarea

47
Codul contravenţional al RM, art. 432-439.
48
Codul contravenţional al RM, art. 432.

33
acţiunilor ilegale (sistarea activităţii întreprinderii, reţinerea făptuitorului unei contravenţii),
altele au drept scop prevenirea consecinţelor calamităţilor naturale (evacuarea din încăperile
ameninţate de inundaţie sau incendiu), iar altele constituie tragerea la răspundere
contravenţională a persoanelor vinovate de săvîrşirea unei fapte contravenţionale
(avertismentul, arestul contravenţional etc.).
Posibilitatea aplicării constrîngerii administrative în lipsa faptului săvîrşirii încălcării
de drept este susţinută de mulţi savanţi49, dar, în acelaşi timp, există mulţi cercetători care nu
recunosc constrîngerea administrativă şi, ca urmare, neagă posibilitatea înfăptuirii ei în afara
săvîrşirii unei încălcări de drept, concrete.
Susţinem prima opinie şi considerăm că în procesul administrării, în mod special, în
domeniul combaterii contravenţionalităţii şi în domeniul asigurării securităţii publice, în
condiţiile strict prevăzute de normele juridice, măsurile de constrîngere administrativă pot fi
aplicate şi în lipsa unei fapte contravenţionale, deci şi atunci cind persoana (fie fizică, fie
juridică) se află în raport juridic de conformare cu norma materială a dreptului. Doar unele
dintre măsurile de constrîngere, alături de măsurile de convingere, au drept scop prevenirea
(neadmiterea) comiterii unei fapte contravenţionale sau chiar a celei infracţionale (de
exemplu, limitarea traficului rutier ca măsură de constrîngere preventivă - se aplică fără
apariţia raportului juridic de conflict, însă realizarea ei contribuie la prevenirea accidentelor
rutiere; interzicerea părăsirii zonei de carantină (ieşirea din ea) - ca măsură de constrîngere
preventivă - se aplică şi faţă de persoanele care se află în raport juridic de conformare cu
cerinţele legislaţiei în vigoare, însă realizarea ei are drept scop asigurarea sănătăţii populaţiei
şi a persoanelor concrete).
Clasificarea măsurilor de constrîngere este extrem de necesară atît pentru analiza
ştiinţifice-teoretică a acestor măsuri, cît şi pentru utilizarea eficientă a lor, deoarece fiecare
grup de măsuri de constrîngere are propriul mecanism juridic de aplicare.

Opiniile specialiştilor, cu privire la acest subiect, sînt destul de controversate. Unii

clasifică aceste măsuri în două grupe: măsurile de pedeapsă şi măsuri de apărare socială 50.

49
Попов Л. Л. Убеждение и принуждение. М., 1968, р. 119; Серёгин А. В. Административнос
ответственность за нарушение общественного порядка. М., 1968, р. 62.
50
Попов П. П. Убеждение и принуждение. Москва-. Изд-во „Московский работай“, 1968, р. 121; Серегин
А. В. Административная ответственность за нарушение общественного портах:. Учебное пособие.
Москва: НИиРИО ВШ МВД СССР, 1968, р. 62.

34
Alţii, referindu-se la constrîngerea administrativă, se limitează la aplicare pedepselor 51. Nu
putem fi de acord cu niciuna dintre aceste opinii.
Cea mai acceptabilă, recunoscută de către majoritatea specialiştilor din domeniu, este,
clasicarea măsurilor de constrîngere admnistrativă în:
a) măsuri de prevenire sau preîntâmpinare;
b) măsuri de curmare sau stopare;
c) măsuri de sancţionare administrativă (contravenţională)52.
În literatura de specialitate există şi alte variante de clasiâcare a măsurilor de
constrîngere administrativă, ceea ce, în viziunea noastră, poate fi explicat şi prin faptul că nu
întotdeauna corect sînt stabilite (selectate) criteriile lor de clasificare. Unii autori nu le
utilizează în general, alţii doar parţial 53
În această ordine de idei, totalmente, susţinem opinia prof. A. Iorgovan 54, care vine cu
o clasificare complexă şi amplă a măsurilor de constrîngere administrativă, divizîndu-le după
opt criterii.
1. Din punctul de vedere al scopului nemijlocit urmărit, el le împarte în:
- măsuri cu caracter sancţionator;
- măsuri speciale de poliţie administrativă;
- măsuri de executare silită (forţată).
2. Din punctul de vedere al obiectului:
- măsuri ce se referă la bunuri;
- măsuri ce se referă la persoane;
- măsuri mixte;
- măsuri cu privire la mediul înconjurător;
- măsuri cu privire la acte juridice şi operaţiuni tehnici-administrative.
3. Din punctul de vedere al regimului juridic:
- măsuri care se aplică într-un regim juridic administrativ;
- măsuri ce se aplică într-un regim juridic complex.
4. Din punctul de vedere al organului carele aplică:
- măsuri aplicate exclusiv de autorităţile administraţiei publice locale;
51
Козырева Т. И. Административное принуждение и его виды. Лекция для студентов ВЮВ“. Москва:
ВЮЗИ, 1957, р. 21.
52
Ушацкая А. А. Административные правонарушения и ответственность за их совершение. Рига: Авотс,
1988 р. 56;
53
Бахрах Д. Н. Россивский Б …В Старинов Ю. Н. Административное право: учебник. 3-е изд. пересмотр
и доп Москва-. Норма, 2008 р. 520
54
Iorgovan A. Drept administrativ. Tratat elementar. Vol. III. Ed. a III-a restructurată, revăzută și adăugată.
București: Editura Proacardia, 1993, p. 190.

35
 - măsuri aplicate de autorităţile administraţiei publice împreună cu organele de stat;
- măsuri aplicate de autorităţile administraţiei publice cu concursul organizaţiilor
nestatale.
5. Din punctul de vedere al temeiului obiectiv:
- măsuri care intervin ca urmare a comiterii unor abateri administrative;
- măsuri care intervin ca urmare a săvîrşirii altor fapte ilegale.
6. Dm punctul de vedere al ejacrelor neaplicăm iar sub aspectul legii penale:
- măsuri care, în caz de neaplicare, atrag răspunderea penală;
- măsuri care, în cazul neaplicării, nu atrag răspunderea penală.
7. Din punctul de vedere al consecințelor civile ale aplicării:
- măsuri producătoare de prejudicii materiale care dau dreptul la despăgubire;
- măsuri producătoare de prejudicii care nu se despăgubesc.
8. Din punctul de vedere al sferei de activitate, se constată că, practic, nu există
ramură sau domeniu de activitate al administraţiei în care să nu se aplice o categorie sau
alta de măsuri de constrîngere administrativă. Cele mai importante dintre ele sînt:
- măsuri din sfera economiei şi comerţului;
- măsuri din sectorul sanitar şi al ocrotirii sănătăţii;
- măsuri de protecţie a mediului înconjurător;
- măsuri din sectorul financiar-bancar;
- măsuri din domeniul apărării naţionale şi a ordinii publice.
De menţionat, suplimentar, faptul că clasificarea justă a măsurilor de constrîngere,
conştientizarea conţinutului lor juridic, a procedurii de aplicare au o importanţă deosebită în
administrarea procesului de combatere a contravenţionalităţii.
în urma analizei şi sintezei diverselor opinii în ceea ce priveşte clasiâcarea măsurilor
de constrîngere, considerăm că cea mai importantă este clasificarea măsurilor de constringere,
potrivit scopului aplicării lor în:
- măsuri de prevenire;
- măsuri de curmare sau stopare;
- măsuri de constrîngere procesuală;
- sancţiuni contravenţionale;
- măsuri de reeducare (resocializare).

2.2 Măsurile administrativ-preventive aplicate de către subiecții activității polițienești

36
 Scopul aplicării acestor măsuri de constrîngere reiese însăşi din denumirea lor. În ceea
ce priveşte asigurarea ordinii de drept, sarcina de bază, ce este pusă în faţa tuturor organelor
abilitate pentru realizarea ei, constă în supravegherea respectării normelor de drept,
neadmiterea încălcării (neonorării) lor.
În literatura de specialitate nu percepem un consens referitor la definiţia sintagmei de
„măsuri de prevenire“ şi sistemul lor. Unii autori consideră că măsurile administrative de
prevenire sunt nişte indicaţii (recomandări) ce se conţin în dispoziţiile normelor, a căror
realizare este înfăptuită prin constrîngere de către organele împuternicite, în cazul apariţiei
unor circumstanţe, în scopul prevenirii încălcărilor de drept şi al asigurării securităţii
publice55. Alţii argumentează faptul precum că această definiţie este una generală şi reflectă
doar o opinie cu privire la măsurile administrative de constrîngere. Pentru a caracteriza aceste
măsuri este necesar să pornim de la scopul şi condiţiile de aplicare ale lor 56. În opinia unor
savanţi ruşi din domeniul dreptului administrativ, scopul principal de aplicare a măsurilor de
prevenire este neadmiterea apariţiei raporturilor juridice de conflict, prevenirea consecinţelor
grave în cazul aparitiei lor57, înlălurarea pericolului ce poate apărea pentru viaţa şi sănătatea
indivizilor, apărarea proprietăţii private și celei publice, asigurarea securităţii publice şi
menţinerea ordinii publice58.
Deci, măsurile administrative preventive au caracter de educare a popula spiritul
respectării legislaţiei, inclusiv celei contravenţionale, de inliuenţă neg tativă asupra cauzelor şi
condiţiilor ce favorizează contravenţionalitatea.
În pofida faptului că caracterul preventiv se exprimă în mod vădit la utilizarea activă a
metodei de convingere, aplicarea măsurilor administrative de prevenire un caracter de
constrîngere care se manifestă prin realizarea prescripţiilor juride unilaterale din partea
organelor executive ale statului şi reprezentanţilor lor. Aceste prescripţii, de regulă, au diverse
forme de limitări şi interdicţii. Ele nu se referă la comiterea unei fapte infractionale sau
contravenţionale, ci, dimpotrivă, au scopul de a le preveni. Măsurile administrative de
prevenire anticipă pe cele de curmare, de asigurare a procedurii contravenţionale, de
sancţionare. Analizind diverse opinii referitoare la clasificarea măsurilor administrative de
prevenire, considerăm că cel mai important criteriu de clasificare a lor este scopul aplicării,
care şi determină mecanismul juridic de aplicare a fiecărei măsuri. Potrivit acestui criteriu,
divizăm măsurile administrative în două grupe:

55
Рябов И. С. Адмиюістративно-предухфедитшьные меры. Пермь: Пермское изд-во, 1974. р. 45.
56
Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Op. cit. p. 85.
57
Попов Л. Л. Убеждение. Масква: Изд-во „Московский рабочий“; 1968, р. 63.
58
Лунев А. Е. Административное право. Москва: Юрид. лит., 1990, р. 174.

37
 1) care se aplică în scopul neadmiterii ameninţărilor securităţii publice și securităţii
personale ale cetăţenilor, apariţia consecinţelor negative;
2) care se aplică în scopul prevenirii contravenţiilor. Aceste măsuri se manifestă în
acţiuni concrete şi de orientare59.
I. La primul grup de măsuri se referă:
- introducerea carantinei;
- închiderea unor segmente ale frontierei de stat, a magistralelor şi străzilor pentru
circulaţie, în caz de avarii, desfăşurarea manifestaţiilor în masă, diverselor calamităţi naturale
etc.;
-evacuarea forţată din locuinţele avariate, rechiziţia patrimoniului în cazurile
necesităţilor statale şi diverselor calamităţi naturale;
-revizia tehnică a unităţilor de transport;
-examinarea medicală forţată;
- examinarea sanitară a mărfurilor;
- supravegherea antiincendiară;
- controlul mijloacelor de transport;
- controlul bagajelor şi controlul personal al pasagerilor vaselor aeriene etc
II. Cel de-al doilea grup de măsuri are un caracter vădit de profilaxie individuală, fiind
aplicat faţă de persoane concrete în scopul prevenirii şi neadmiterii comiterii diverselor
delicte din partea lor. La ele se referă:
- controlul actelor de identitate şi a altor documente oficiale;
- intrarea în locuinţe şi alte încăperi ale cetăţenilor, oficiile de serviciu;
- controlul personal, controlul lucrurilor şi al bagajelor efectuat de către subiecţii
activităţii cu caracter poliţienesc abilitate;
- supravegherea administrativă a unor categorii de cetăţeni din grupurile de risc şi care
stau la evidenţa organelor de ocrotire a sănătăţii, precum şi la evidenţa organelor poliţieneşti
etc.
În mod repetat constatăm că pentru aplicarea acestui grup de măsuri de prevenire nu
este necesară comiterea unei fapte ilicite, apariţia unui raport juridic de conflict. Însă aplicarea
lor, într-o oarecare măsură, are legătură cu respectarea dreptarilor, libertăţilor şi cerinţelor
legitime ale cetăţenilor, de aceea, organele abilitate (persoanele cu funcţii de răspundere), în
primul rînd, trebuie să fie abilitate cu dreptul de a le aplica, care, mai apoi va fi însoţit de
temeiul juridic pentru aplicarea fiecărei din aceste măsuri.
59
Гуцупяк В. И. Административное право Республики Молдова. Ор. cit., р. 254.

38
 Dreptul la aplicarea măsurii administrative respective şi temeiul juridic de aplicare a ei
trebuie să fie stipulat într-un act normativ concret. De exemplu, potrivit Legii cu privire la
activitatea Poliţiei şi statutului poliţistului60, pentru realizarea atribuţiilor sale, odată cu altele,
poliţia are dreptul:
a) să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sînt indicii
că acestea pregătesc sau au comis o fapta ilegală;
b) să efectueze controlul corporal preventiv asupra persoanei participante la întruniri
publice sau în alte locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori cu substanţe
periculoase, precum şi al bagajului acesteia”;
c) să efectueze controlul corporal preventiv asupra persoanei care se află în stare de
inconştienţă şi este necesară identificarea acesteia, precum şi al bagajului acesteia;
d) să limiteze sau să interzică temporar circulaţia transportului şi a pietonilor pe străzi
şi pe drumuri, precum şi accesul persoanelor pe anumite porţiuni de teren sau spre anumite
locuri în scop de asigurare a securităţii publice, de ocrotire a vieţii, sănătăţii şi bunurilor
persoanelor, de efectuare a unor acţiuni de urmărire penală sau speciale de investigaţii etc.
De menţionat că majoritatea măsurilor administrative preventive se aplică de Către
organele abilitate atît pentru menţinerea ordinii publice cît şi pentru asigurarea Securităţii
publice. De exemplu, introducerea carantinei are drept scop de a preveni răspîndirea unor
maladii (boli) periculoase pentru sănătatea populaţiei sau a animalelor; limitarea traficului
rutier - asigurarea siguranţei circulaţiei rutiere; controlul personal şi controlul bagajelor, mai
ales în transportul aerian, se aplică, în primul rînd, pentru prevenirea aducerii la bordul
aparatului de zbor a armelor, materialelor explozibile şi uşor inflamabile, pentru asigurarea
securităţii pasagerilor şi a membrilor echipajului etc.
În vederea aplicării legitime a măsurilor administrative de constrîngere, în general, şi a
celor preventive, în special, este necesar ca subiecţii administrării nu numai să beneficieze de
dreptul de aplicare a acestor măsuri, dar şi să dispună de temeiul juridic de aplicare a
unei măsuri concrete, să respecte condiţiile şi limitele de aplicare a lor.

2.3 Măsurile administrativ-represive aplicate de de către subiecții activității polițienești

Menţionăm faptul că măsuri represive sunt considerate măsurile administrati-ve de
curmare (stopare), măsurile de asigurare a procedurii contravenţionale şi aplicarea
sancţiunilor contrave-nţionale ca modalitate a constrângerii statale.

60
Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 145 din 27.12.2012. În: Monitorul Oficial al
RM nr. 42-47 din 05.03.2013, art. 25.

39
 Măsurile de curmare (stopare) reprezintă o modalitate a constrîngerii juridice.
Particularitatea destinaţiei lor reiese din menirea specială şi esența lor.
Măsurile administrative de curmare (stopare) sînt privite ca o metodă şi procedeu de
influenţă ce se aplică in scopul intreruperii (stopării) unui raport juridic de conflict,
prevenirii sau minimizdrii consecinţelor negative ale lui, crearea condiţiilor pentru atragerea
la răspundere a autorului faptei ilicite, comise cu vinovăţie.
Trebuie să menţionăm că aceste măsuri se aplică nu doar pentru curmarea faptelor
ilegale comise de către persoanele care cu statut juridic de subiect activ al ilicitului, dar şi
pentru stoparea comportamentului ilicit din partea persoanelor care nu au atins vîrsta
răspunderii prevăzute de lege şi celor aliaţi în stare de iresponsabilitate.
Aplicarea acestor măsuri, de regulă, condiţionează implicarea directă a
reprezentanţilor organelor de drept în situatia de conflict care deja se desfăşoară. Deseori,
asemenea implicare nu este cel mai eficient procedeu de stopare a ilicitului, dar şi, totodată.
unicul pasibil.
Măsurile administrative de curmare se aplică atît pentru protecţia intereselor societăţii
civile, a statului, cît şi pentru protecţia persoanei faţă de care ele se aplică, De exemplu,
înlăturarea de la conducerea vehiculului a persoanei aflate în stare de ebrietate produsă de
alcool sau de alte substanţe va contribui nu doar la protecţia securităţii altor participanţi la
trafic, ci şi la protecţia securităţii însăşi a autorului faptei ilicite; lecuirea forţată a
narcomanilor, ca măsură de curmare ce se aplică faţă de acei narcomani care se eschivează de
la lecuirea benevolă 61, are drept scop şi asistenţa medicală a acestuia; reţinerea persoanei care
a întreprins o tentativă de suicidl, aplicată ca măsură de curmare contribuie, în primul rînd, la
salvarea vieţii însăşi a autorului acestei fapte etc.
O importanţă deosebită le revine măsurilor de curmare în domeniul combaterii
contravenţionalităţii.
Diversitatea măsurilor de curmare aplicate în acest domeniu este foarte mare de la
cerinţa legitimă a reprezentantului organului de drept aflat în exerciţiul funcţiei de a înceta
comportarea ilegală (antisocială) pînă la aplicarea armei de foc din dotare.

Temeiul şi procedura aplicării măsurilor administrative de curmare sînt stipulate în

diverse acte juridice. Temeiul juridic general pentru toate măsurile de curmare este apariţia
raportului juridic de conflict. Deci, atît timp cît persoana se află în raport de conformare

61
Legea cu privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumul ilicit de droguri și alte
substanțe psihotrope nr. 713 din 06.12.2001, art. 15. În monitorul Oficial al RM nr. 36-38 din 14.03.2002.

40
faţă de cerinţele înaintate de normele de drept, le respectă, faţă de ea nu poate fi aplicată nicio
măsură de curmare.
Forţa fizică, mijloacele speciale sau arma de foc ca metode de inluenţă asupra persoanei care
a încălcat, în mod brutal, legislaţia din domeniul asigurării ordinii de drept, se aplică numai de
către organele (persoanele cu funcţii de răspundere) abilitate în acest domeniu.
Aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc, pornind de la natura
juridică şi de la menirea lor, reprezintă acţiuni concrete de constrîngere administrativă cu
caracter represiv (de stopare), iar în funcţie de modalitatea de realizare a acestor acţiuni,
reprezintă mijloace violente de influenţă asupra persoanei care a săvîrşit ori care săvîrşeşte
fapte prejudiciabile, asupra unui animal ori asupra unui mijloc de transport, în condiţiile şi
limitele legii.
Unificarea cadrului juridic şi instituţional de aplicare a acestor metode de administrare,
conştientizarea specificului utilizării lor, dispunerea de deprinderi practice privind procedura
de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale sau a armei de foc au o importanţă majoră.
Aceste metode sînt eficiente pentru a curma (stopa) diverse acţiuni ilegale care pun în pericol
securitatea publică sau a persoanei concrete, securitatea statală sau ordinea publică atunci cînd
sunt epuizate alte măsuri de curmare. Totodată, necunoasterea şi nerespectarea procedurii
legale de aplicare a acestor metode pot să provoace consecinţe grave. Sînt dăunătoare
atît aplicarea ilegală a acestor măsuri, cît şi neaplicarea lor sau aplicarea lor întîrziată,
atunci cînd este necesar.
De exemplu, în cazul în care poliţistul, avînd dreptul să aplice arma de foc, temei
juridic pentru aplicare şi a aplicat-o fără somaţie, prevăzută de lege, aplicarea armei va fi
considerată ilegală şi va fi pusă în pericol viaţa şi sănătatea făptuitorului unui ilicit, fapt care
putea fi evitat şi, dimpotrivă, în cazul în care viaţa şi sănătatea unui cetăţean vor fi puse în
pericol prin atacul unui animal, poliţistul va purcede la somaţie, aplicarea armei de foc poate
fi întîrziată, iar pericolul real neînlătutat. Şi în acest caz, acţiunile politistului vor fi în
contradicţie cu legea, deoarece, potrivit prevederilor legale 62, el era obligat să aplice arma de
foc fără somaţie.
2.4 Măsurile de asigurare a procedurii contravenționale ca metodă a constrângerii
statale

62
Legea privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc nr. 218 din
14.10.2012, art. 11 alin (5), pct. e).

41
 Noţiunea şi măsurile de asigurare a procesului cantmvenţional şi regimul lor juridic.
Măsurile de asigurare a procedurii contravenţionale sînt cele de constrîngere procesuală ca o
modalitate a constringerii statale.
Desfăşurarea normală a activităţii procesuale este imposibilă fără aplicarea măsurilor
procesuale de constrîngere.
Una dintre sarcinile de bază ale procesului contravenţional, reieşind din definiţia lui,
este realizarea normei materiale, prevăzute de Partea specială a Cărţii întîi din Codul
contravenţional, deci, aplicarea legitimă şi corectă a sancţiunii, în cazul încălcării dispoziției
normei materiale a dreptului contravenţional. Prin urmare, norma procesuală a dreptului
contravenţional se aplică numai atunci cînd a apărut un raport juridic contravenţional în
legătură cu săvîrşirea unei contravenţii. Măsurile de asigurare a procedurii contravenţionale
aplicate după comiterea faptei contravenţionale au drept scop buna şi legitimă desfăşurare a
procedurii contravenţionale.
Anterior au fost descrise măsurile de constringere statală aplicate în domeniul
combaterii contravenţionalităţii: măsurile contravenţionale de prevenire, măsurile
contravenţionale de curmare. Aceste măsuri (în special primele două grupe) formează
mecanismul de protecţie a normei materiale, contribuie la prevenirea, neadmiterea încălcării
(nerespectării) prevederilor normei materiale, stoparea (curmarea) acţiunii antisociale
periculoase la etapa iniţială. Măsurile de constrîngere procesuală, după cum s-a menţionat,
formează mecanismul de protecţie a normelor procesuale, ele fiind prevăzute în capitolul V al
Cărţii a doua din Codul contravenţional. Art. 432 din CC al RM stipulează următoarele măsuri
procesuale de constrîngere: reţinerea; aducerea silită; înlăturarea de la conducerea
vehiculului; examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate produse de alcool sau de
alte substanţe; reţinerea vehiculului.
Legislatorul a intitulat capitolul V al Cărţii a doua din Codul contravenţional
„Măsurile procesuale de constrîngere“.
Considerăm că ar fi mai corect dacă capitolul V ar fi intitulat: „Măsurile de
asigurare a procesului contravenţional“.
În acest caz „constrîngerea“, ca metodă de administrare în domeniul combaterii
contravenţionalităţii, ar avea o clasificare logică, bine determinată, structurată în cinci blocuri
de măsuri:

- de prevenire, aplicate în scopul prevenirii (neadmiterii faptelor contravenţionale

ilicite);

42
 - de curmare (stopare), aplicate în scopul curmării faptelor ilicite la etapa iniţială şi al
minimizării consecinţelor negative;
- de asigurare a procesului contravenţional, aplicate în scopul respectării prevederilor
normelor procesuale;
- sancţunile contravenţionale, aplicate ca pedeapsă (constrîngere) pentru fapta ilicită
comisă cu vinovăţie;
- măsuri de reeducare (resocializare), aplicate faţă de persoanele care, deja, au fost în
conflict cu prevederile legale în scopul resocializării lor.
Conform conţinutului şi naturii sale juridice, măsurile de asigurare a procedurii
contravenţionale (de constrîngere procesuală) sînt foarte apropiate de măsurile
contravenţionale de prevenire şi de cele de curmare (stopare), însă au şi anumite
particularităţi.
În primul rînd, menirea măsurilor procesuale de constrîngere este de a crea condiţiile
63
necesare pentru asigurarea normelor materiale. Scopul lor de bază este asigurarea
desfăşurării procedurii contravenţionale. Probabil, din aceste considerente, legiuitorul le-a şi
numit „măsuri de asigurare. în legea contravenţională precedentă).
În al doilea rînd, constrîngerea procesuală se aplică numai în limitele procedurii
contravenţionale desfăşurate, în cadrul căreia poate fi luată o decizie de aplicare a măsurilor
de constrîngere contravenţională materială (de exemplu, tratamentul forţat al alcoolicilor
cronici sau al narcomanilor, interzicerea exploatării transportului a cărui stare tehnică
ameninţă securitatea circulaţiei rutiere etc.).
Limitarea strictă a constrîngerii procesuale prin desfăşurarea procedurii
contravenţionale înseamnă că:
l) măsurile de asigurare a procedurii contravenţionale (constrîngere procesuală) pot fi
aplicate numai după începerea procedurii contravenţionale şi pînă la finalizarea ei;
2) ele se aplică numai faţă de participanţii la procesul contravenţional;
3) uneori ele sînt determinate de sancţiunea contravenției comise (de exemplu dacă
sancţiunea art. 363 din CC al RM „Tragerea din armă de loc in locuri publice, în locuri
nerezervate pentru tragere sau cu încălcarea modului stabilit“ prevede privarea de dreptul de
portarmă, atunci, pentru asigurarea decizi ei care va fi luată încă în faza de constatare a
acestei contravenţii, arma de foc urmează a fi ridicată (art… 427 din CC al RM)).
În al treilea rînd, sînt specificate temeiurile de aplicare a măsurilor de asigurare a
procedurii contravenționale. Mai întîi, trebuie să existe temeiul de bază - fapta
63
Кудрин Ф М. Принуждение в уголовном судопроизводстве Красноярск, 1985 р. 18-19

43
contravenţională comisă cu vinovăţie, care a determinat începerea procedurii
contravenţionale. Insă aceasta nu înseamnă că, odată cu comiterea contravenției, a apărut şi
temeiul de a aplica constrîngerea procesuală (măsurile de asigurare a procedurii
contravenţionale). În afara temeiului de bază de aplicare a constrîngerii procesuale (fapta
contravenţională ilicită), trebuie să existe una dintre următoarele condiţii suplimentare:
neexecutarea de către făptuitor (delincvent) a obligaţiilor procesuale; neîncetarea acţiunilor
nelegitime antisociale; bănuiala întemeiată că făptuitorul este predispus şi în viitor să
neglijeze normele juridice (atit materiale cît şi procesuale); lipsa posibilităţii de a desfăşura
acţiunile procesuale, fără a apela la constrîngerea procesuală (de exemplu, imposibilitatea de a
desfăşura cercetarea judecătorească atunci cînd prezenţa victimei citate în modul stabilit este
obligatorie, dar ea se eschivează. În acest caz se aplcă aducerea silită (art. 437 din CC al RM).
În al patrulea rînd, măsurile procesuale de constrîngere nu constituie o pedeapsă
contravenţională. Ele sînt măsuri de asigurare a desfăşurării procedurii contravenţionale, fiind
măsuri suplimentare, care nu au caracter de constrîngere statală de sine stătător. Aplicarea lor
nu are consecinţe juridice pentru persoana faţă de care au fost aplicate şi nu modifică statutul
ei juridic. Concluzia că măsurile procesuale de constrîngere nu au caracter de sine stătător, în
raport cu măsurile de constrîngere statală, este confirmată şi prin dispoziţia art. 38 alin. (5) din
CC al RM, care stipulează: „Durata reţinerii contravenţionale se include în durata arestului
contravenţional“; iar dispoziţia art. 462 („Hotărîrea judecătorească“), în alin. (6), prevede că:
„Pe lîngă cele menţionate la alin. (5), dispozitivul va cuprinde, după caz, soluţionarea referitor
la: a) corpurile delicte [. . .]“ etc.
In al cincilea rînd, aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere (de asigurare a
procedurii) are un regim procesual special. Efectuarea reţinerii, controlul corporal, controlul
obiectelor, ridicarea mijloacelor de transport, a obiectelor şi a documentelor, înlăturarea de la
conducerea mijlocului de transport sînt însoţite în mod obligatoriu de întocmirea unui proces-
verbal. Aducerea silită poate fi efectuată numai in baza unui mandat de aducere silită.
Sistemul măsurilor de asigurare a procesului contravenţional. Pornind de la cele
menţionate, în baza analizei doctrinei şi a legislaţiei naţionale, considerăm că sistemul
măsurilor de asigurare a procesului contravenţional (măsurilor procesuale de constrîngere)
cuprinde:
1) reţinerea contravenţională;
2) aducerea silită;
3) înlăturarea de la conducerea vehiculului şi examenul medical pentru constatarea
stării de ebrietate produse de alcool sau de alte substanţe;

44
 4) reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare;
5) cercetarea la faţa locului, ridicarea obiectelor şi a documentelor, percheziţia;
6) percheziţia corporală şi ridicarea obiectelor şi a documentelor.

2.5 Măsurile de siguranță aplicate în procesul contravențional

Una dintre cele mai des aplicate şi eficace măsuri de asigurare a procedurii
contravenţionale este reţinerea făptuitorului, care constă în limitarea de scurtă durată a
libertăţii persoanei fizice şi care se aplică numai în condiţiile strict stabilite de legislaţia
contravenţională 64.
Temeiul juridic al reţinerii autorului unei fapte ilicite este expres determinat de Codul
contravenţional. Potrivit legii nominalizate, reţinerea se aplică în cazul:
- contravenţiilor flagrante pentru care Codul contravenţional prevede sancţiunea
arestului contravenţional;
- contravenţional, dacă au fost epuizate toate măsurile de identiflcare;
-contravenţiilor pasibile de aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării (art. 58, art. 67 alin. (4),
(5) art. 76, 80, 81, 83, 84, 87, 323, 324, 326, 330-333, 339, 348 din CC al RM). 65
Competenţa privind reţinerea contravenţională. Sînt în drept să aplice reţinerea
agenţii constatatori din cadrul:
- Poliţiei;
- Poliţiei de Frontieră, în cauzele de încălcare a regimului de frontieră sau a regimului
punctelor de trecere a frontierii de stat;
- Serviciul Vamal, în cazul contravenţiilor ce ţin de competenţa lui.
Asigurarea drepturilor persoanei reţinute. Persoana reţinută va fi informată imediat,
într-o limbă pe care o înţelege, despre motivele reţinerii. Ei i se comunică drepturile prevăzute
în art. 384 din CC al RM. Persoanei reţinute i se acordă neântirziat posibilitatea de a informa
două persoane, la alegerea sa, despre reţinere.

Faptul comunicării sau al refuzului de a comunica, al informării despre motivele

reţinerii şi drepturile reţinutului se consemnează în procesul-verbal cu privire la reţinere.
Conţinutul procesului-verbal cu privire la reţinere. La reţinerea persoanei se încheie
neîntârziat un proces-verbal cu privire la reţinere, în care se consemnează data şi locul

64
Codul contravențional al RM, art. 433.
65
Codul contravențional al RM, art. 40 alin (2).

45
încheierii, funcţia, numele şi prenumele persoanei care a încheiat procesul-verbal, date
referitoare la persoana reţinută, data, ora, locul şi motivul reţinerii.
Procesul-verbal cu privire la reţinere se semnează de persoana care l-a încheiat şi de
persoana reţinută. Refuzul persoanei reţinute de a semna procesul-verbal se consemnează în
el, faptul fiind confirmat prin semnăturile a cel puţin doi martori.
Durata reţinerii şi condiţiile privării de libertate. Reţinerea nu poate depăşi 3 ore, cu
excepţia cazurilor special prevăzute de legislaţia contravenţională.66
Potrivit prevederilor Codului contravenţional al RM, persoana suspectată de săvîrşirea
unei contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional poate fi reţinută pînă
la examinarea cauzei contravenţionale, dar nu mai mult decît 24 de ore. Faptul reţinerii se
comunică neîntirziat procurorului.
Persoanele care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în
Republica Moldova, regimul de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat
pot fi reţinute pe un termen de pînă la 3 ore pentru încheierea procesului-verbal sau, prin
decizia instanţei de judecată, pe un termen de pînă la 72 de ore pentru identificarea persoanei
şi clarificarea circumstantelor contravenţiei.
Pot fi reţinute de autoritatea competentă să examineze cauze contravenţionale pînă la
examinarea cazului persoanele care:
- au comis un act de huliganism nu prea grav;
- au încălcat premeditat modul de folosire a simbolurilor de stat;
- au atentat la ordinea publică în condiţiile regimului de stare excepţională;
- cu rea-voinţă nu execută dispoziţiile sau cererile legitime ale procurorului, ofiţerului
de urmărire penală, ofiţerului de informaţii şi securitate, colaboratorului organului afacerilor
interne sau ale unei alte persoane aflate în exerciţiul funcţiei de serviciu sau al datoriei
obşteşti de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de combatere a
criminalităţii;
- le-au opus rezistenţă, i-au ultragiat pe aceştia ori pe un militar;

- au adresat un apel fals poliţiei;

- vînd mărfuri (produse) în locuri interzise sau mărfuri (produse) cu termene de
vînzare expirate, necalitative, fără certificat ori fără semnul conformităţii;
- au încălcat regulile operaţiunilor valutare.

66
Codul contravențional al RM, art. 435 alin (1).

46
Termenul reţinerii contravenţionale decurge din momentul reţinerii67.
Este important ca persoanei reţinute să i se garanteze respectarea statutului ei
administrativ-juridic. Persoanei reţinute i se asigură cel puţin condiţiile prevăzute în Codul de
executare pentru persoanele supuse măsurii arestului preventiv.68
Administraţia organelor împuternicite să aplice reţinerea (art. 433 alin. (2) din CC al
RM) asigură exercitarea drepturilor persoanei reţinute prevăzute de legislaţia
Contravenţională, condiţiile de deţinere etc. Persoanei reţinute trebuie să i se asigure
securitatea personală, libertatea conştiinţei şi libertatea confesională, accesul la informaţia
difuzată prin mijloacele de informare în masă, accesul la dispoziţiile legale și documentele
procesuale privind fapta incriminată şi temeiul juridic al reţinerii, asistenţa diplomatică
(pentru cetăţenii străini) şi alte drepturi prevăzute de legislaţie.
O atenţie deosebită trebuie acordată securităţi personale a reţinutului. Statul Este
obligat să asigure securitatea persoanei private de libertate, inclusiv a reţinutului. La apariţia
pericolului pentru securitatea personală a reţinutului, el este în drept să adreseze, oricăreia
dintre persoanele cu funcţie de răspundere ale organului care l-a reţinut, o cerere privind
asigurarea securităţii personale. În acest caz, persoana cu funcţie de răspundere este obligată
să întreprindă imediat măsuri pentru asigurarea securității personale a reţinutului, precum şi,
după caz, măsuri de protecţie din partea statului. Administraţia organului respectiv întreprinde
măsurile de rigoare in vederea înlăturării pericolului pentru securitatea personală a persoanei
reţinute.
Organele responsabile de organizarea deţinerii persoanelor reţinute in temeiul art. 433
din CC al RM sînt obligate să asigure regimul deţinerii.
Se deţin separat:
- femeile - de bărbaţi;
- persoanele reţinute potrivit procedurii contravenţionale - de persoanele aflate sub
arest preventiv;

- persoanele reţinute potrivit procedurii contravenţionale - de persoanele bănuite de

comiterea unei infracţiuni şi care au antecedente penale nestinse69.
Liberarea persoanei reţinute. Persoana reţinută urmează să fie liberată în cazul în
care:
67
Codul contravențional al RM, art. 435 alin (5).
68
Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV din 24.12.2004 În Monitorul Oficial al RM nr. 34-
35/112 din 03.03.2005, art. 323-330
69
Codul contravențional al RM, art. 224.

47
 - nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că a săvîrşit contravenţia;
- a expirat termenul reţinerii;
- lipsesc temeiurile de a & privată în continuare de libertate.
Persoana liberată nu poate fi reţinută din nou pe aceleaşi temeiuri. La liberare,
persoanei reţinute i se înmînează copia de pe procesul-verbal în care se menţionează de cine şi
în ce temei a fost reţinută, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării.
Aducerea silită in faţa instanţei de judecată. Aducerea silită constă în conducerea
forţată în faţa instanţei de judecată a martorului sau a victimei care se eschivează de la
prezentare. Aducerea silită se efectuează de către organul de poliţie în temeiul unei încheieri
judecătoreşti (unui mandat).
Mandatul de aducere silită cuprinde:
- data şi locul emiterii lui;
- numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care dispune aducerea;
- numele, prenumele şi domiciliul persoanei care trebuie să fie adusă;
- data, ora şi locul în care persoana urmează să fie adusă;
- motivul aducerii.
Înlăturarea de la conducerea vehiculului şi examenul medical pentru constatarea
stării de ebrietate. Această măsură de constrîngere procesuală are o importanţă deosebită. Ea
contribuie nu numai la desfăşurarea în bune condiţii a procedurii contravenţionale, ci şi la
asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, în special, în cazul în care există temei de a bănui că
persoana ce conduce vehiculul se află în stare de ebrietate.
Persoana care conduce un vehicul este înlăturată de la conducerea acestuia dacă:
- există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă
produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanie;
- nu are asupra sa documentul care confirmă dreptul de a conduce sau de a folosi
vehiculul.
Persoana bănuită, că se află în stare de ebrietate, este obligată să accepte, la cererea
agentului constatator, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de
eliminări ale corpului pentru analiză.
Testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sînge şi de eliminări ale
corpului pentru analiză se efectuează de un specialist abilitat cu asemenea atribuţii. Pentru
prezentarea cu bună ştiinţă a unei concluzii false, specialistul răspunde în conformitate cu
prevederile art. 312 din Codul penal, ceea ce asigură obiectivitatea şi legalitatea rezultatelor
testării alcoolscopice, ale examenului medical, ale analizei.

48
 Modul de efectuare a testării alcoolscopice, a examenului medical, precum şi de
constatare a gradului de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe se stabileşte de
Guvern.
Neonorarea acestor cerinţe ale agentului constatator de către persoana înlăturată de la
conducerea vehiculului constituie componenţa juridică a unei noi contravenţii:
„nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiilor sau cererii legitime a colaboratorului organelor de
ocrotire a normelor de drept“ (art. 336 din CC al RM).
Reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare 70. Reţinerea şi aducerea vehiculului la
parcare - ca măsură de constrîngere procesuală - se aplică nu numai în scopul asigurării
procedurii la constatarea contravenţiilor din domeniul circulaţiei rutiere deja comise, ci şi
pentru prevenirea unor noi contravenţii cu posibile urmări (consecinţe) mai grave, precum şi
pentru asigurarea securităţii circulaţiei rutiere.
Această măsură de constrîngere statală se manifestă prin două forme:
1) reţinerea vehiculului însoţită de aducerea vehiculului reţinut la parcare;
2) aducerea la parcare a vehiculului staţionat sau parcat în loc interzis.
1. Reţinut poate fl numai acel vehicul al cărui conducător a fost înlăturat de la
conducere în baza art. 438 din CC al RM şi care este reţinut.
Aducerea vehiculului reţinut la staţia de parcare specială sau pe teritoriul organului de
poliţie va fi întemeiată în cazul în care organul constatator n-a avut posibilitatea să predea
vehiculul proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor.
2. Pe lîngă aducerea la parcare a vehiculului reţinut, legislatorul a stabilit că vehiculul
poate fi adus la staţia de parcare specială sau pe teritoriul organului de poliţie şi în cazul in
care:
- staționarea vehiculului poate genera un pericol iminent pentru interesul public;
- vehiculul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare71.
În aceste cazuri, potrivit prevederilor legislaţiei, reprezentantul organului constatator
nu este obligat să întreprindă măsuri pentru a preda vehiculul proprietarului, posesorului sau
reprezentantului lor. În cazul în care vehiculul a fost lăsat într-un loc nterzis pentru parcare,
folosirea vehiculului poate fi interzisă şi prin ridicarea tăblițelor cu numărul de înmatriculare,
fapt consemnat în procesul-verbal respectiv.

70
Codul contravențional al RM, art. 439.
71
Codul contravențional al RM, art. 439 alin. (2)

49
 Încheierea procesului-verbal şi conţinutul lui. Faptul aducerii vehiculului la staţia de
parcare specială sau pe teritoriul organului de poliţie se consemnează într-un proces-verbal, în
care se indică:
- tipul, modelul vehiculului, numărul de înmatriculare, numerele de identificare ale
agregatelor marcate, defectele şi deteriorările lui vizibile;
- numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a decis aducerea ve hiculului
la parcare şi care a organizat aducerea;
- temeiul de fapt şi temeiul juridic care au determinat aducerea vehiculului;
- denumirea (numele), sediul (domiciliul), numărul de telefon al persoanei care a
organizat (a efectuat) aducerea vehiculului la parcare;
- adresa parcării;
- data şi ora încheierii procesului-verbal;
- numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a luat în primire vehiculul la
parcare.
Procesul-verbal, cu privire la aducerea vehiculului la staţia de parcare specială sau pe
teritoriul organului de poliţie ori de ridicare a tăbliţelor cu numărul de înmatriculare, se
încheie în 4 exemplare:
- un exemplar rămîne la persoana care a decis aducerea vehiculului la parcare;
- al doilea exemplar se remite persoanei care a organizat aducerea;
- al treilea exemplar se înmânează persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare;
- cel de-al patrulea exemplar se înmânează proprietarului sau posesorului de vehicul
ori se expediază recomandat la domiciliu.
Despre aducerea vehiculului la parcare, agentul constatator informează neîntîrziat
serviciul de gardă al poliţiei.

Restituirea vehiculului. Decizia, privind restituirea vehiculului reţinut şi adus la parcare, se

emite de organul împuternicit să examineze cauza contravențională care a servit drept temei
juridic al reţinerii şi aducerii (sau numai aducerii) lui.
Vehiculul parcat se restituie proprietarului, posesorului sau reprezentantului legal
imediat după înlăturarea temeiurilor pentru aducerea la parcare indicate în procesul-vabal cu
privire la aducerea vehiculului, în baza hotărîrii cu privire la contravenție.
Cheltuielile de aducere şi de stationare a vehiculului la parcare sînt suportate de
persoana recunoscută în modul stabilit de lege ca contravenient 72.
72
Codul contravențional al RM, art. 439 alin. (5)

50
 Conducătorul vehiculului reținut, proprietarul sau posesorul lui nu suportă cheltuielile
de aducere şi de staționare a vehicolului la parcare dacă în acţiunile (inacțiunile) bănuitului
lipsesc elementele constitutive ale contravenției incriminate. in acest caz cheltuielile sînt
suportate de stat.
Modul de calculare a cheltuielilor de aducere şi de staţionare a vehiculului la parcare
se stabileşte de Guvern.
Este de mentionat că organul constatator care aplică această măsură de constrîngere,
din momentul reținerii și aducerii vehiculului, este responsabil de starea lui tehnică şi
exterioară. Pentru detertorările cauzate vehiculului în timpul aducerii la parcare sau in timpul
staționării lui la parcare răspunde agentul conatatator.
Cercetarea la faţa locului. Această măsură de asigurare a procedurii contraventionale,
de regulă. este insotiti de aplicarea următoarelor două măsuri de constringere: perchezitia
coporală ŞI ridicarea obiectelor şi a documentelor.
Măsurile în cauză se aplică în scopul stabilirii circumstanțelor contravenției ori a altor
condiţii importante pentru justa soluţionare a cauzei, al descoperirii urmelor contravenției,
corpurilor delicte etc. Termenul „cercetarea la faţa locului“ presupune activitatea privind
cercetarea (a terenului, încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor, cadavrelor umane
sau de animale) etc. "°
Cercetarea domiciliului fără permisiunea persoanei căreia i se lezează dreptul la
inviolabilitatea domiciliului se efectuează cu autorizatia instanţei de judecată, la cererea
agentului constatator.
În caz de contravenție flagrantă, cercetarea la domiciliu se poate efectua în baza unei
ordonanţe motivate a agentului constatator fără autorizaţia instanţei de judecată, urmînd ca
acesteia să i se prezinte, imediat sau nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea cercetării la
domiciliu, materialele obţinute în urma cercetării, indicîndu-se motivele efectuării ei. Potrivit
prevederilor legislaţiei, instanța de judecată trebuie să verifice legalitatea acestei acţiuni
procesuale.
Agentul constatator cercetează obiectele vizibile, permiţînd, după caz, accesul la ele în
măsura în care nu se încalcă drepturile omului. Persoana care efectuează acţiuea procesuală
face, după caz, măsurări, fotografieri, filmări, desene, schiţe, mulaje şi tipare de pe urme de
sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materie. Locul cercetării poate fi delimitat de
lucrători organelor de menţinere a ordinii publice.
Obiectele şi documentele descoperite la fata locului se examinează în acel loc, iar
rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acestei acţiuni. Dacă examinarea

51
acestora necesită o perioadă mai îndelungată, precum şi în alte cazuri obiectele, documentele
se studiază la sediul organului de urmărire contravenţională, în acest scop ele se
împachetează, pachetul se sigilează şi se semnează, faptul fiind menţionat în procesul-
verbal.73
Temeiurile pentru ridicarea obiectelor şi a documentelor. Dacă în procesul cercetării
la faţa locului, este necesar să se ridice anumite obiecte sau documente, care ar avea
importanţă pentru cauză şi dacă se cunoaşte exact locul şi persoana la care se află, lucrătorul
organului afacerilor interne efectuează, în temeiul unei ordonanţe întemeiate, ridicarea lor.
În ceea ce priveşte ridicarea documentelor, conţinînd informaţii, care constituie secret
de stat, comercial, bancar, ridicarea informaţiei, privind convorbirile telefonice, ea se
efectuează cu autorizaţia instanţei de judecată.
Este interzisă ridicarea obiectelor şi a documentelor în timpul nopţii, cu excepţia
cazurilor de contravenţie flagrantă.
Temeiul pentru efectuarea percheziţiei. La aplicarea acestei măsuri de asigurare a
procedurii contravenţionale trebuie să se ţină cont de prevederile Constituţiei Republicii
Moldova privind inviolabilitatea domiciliului, care stipulează că nimeni nu poate pătrunde sau
rămîne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia.74
Potrivit Constituţiei, percheziţiile şi cercetările la faţa locului pot fi ordonate şi
efectuate numai în condiţiile legii.
În baza prevederilor constituţionale, legea contravenţională prevede că organul de
constatare a contravenţiilor este în drept să efectueze percheziţia, dacă din probele acumulate
sau din materialele de investigaţie operativă rezultă o presupunere rezonabilă că într-o
anumită încăpere, la domiciliu ori în alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente
ce au servit la săvîrşirea contravenţiei, obiecte sau alte valori dobîndite din contravenţie,
precum şi obiecte sau documente care pot avea impor'tanţă pentru cauză.75
În acest scop organul de constatare a contravenţiilor emite o hotărîre motivată şi
solicită autorizaţia instanţei de judecată.
Excepţie (abatere) de la această regulă generală poate constitui numai cazul de
contravenţie flagrantă, cînd percheziţia se poate efectua pe baza unei hotărîri motivate fără
autorizaţia instanţei de judecată, urmînd ca acesteia să i se prezinte imediat sau nu mai tîrziu
de 24 de ore de la terminarea percheziţiei materialele obţinute în urma percheziţiei efectuate,

73
Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, art. 426 alin (5)
74
Constituţia Republicii Moldova, art.428 alin (1).
75
Codul contravențional al RM, art. 428 alin. (1).

52
indicîndu-se motivele efectuării ei. Instanţa de judecată trebuie să verifice legalitatea acestei
măsuri de asigurare a procedurii contravenţionale.
În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal, instanţa de judecată
confirmă rezultatul acesteia printr-o încheiere motivată. În caz contrar, prin incheiere
motivată, instanţa recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală. 76
Pentru limitarea subiectivismului în procesul efectuării percheziţiei, legislatorul
defineşte termenul de „domiciliu“. Prin domiciliu se înţelege o locuinţă sau o construcţie
destinată locuirii permanente sau temporare (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe
o navă maritimă sau fluvială), anexele lor nemijlocite constituind partea lor indivizibilă
(verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin domiciliu se înţelege şi
orice teren privat, vehicul, navă maritimă sau fluvială privată, birou.
Percheziţiile în timpul nopţii sint interzise, în afară de cazul unui delict flagrant77.
Procesele-verbale cu privire la percheziţie, la ridicarea obiectelor şi a documentelor,
la cercetarea la faţa locului. Agentul constatator care a efectuat percheziţia, ridicarea
documentelor sau cercetarea la faţa locului este obligat să încheie un proces-verbal, la care se
anexează lista obiectelor şi a documentelor ridicate. În procesul-verbal cu privire la
percheziţie sau la ridicarea obiectelor şi a documentelor se consemnează faptul că celor
prezenţi li s-au explicat drepturile şi obligaţiile prevăzute in legea contravenţională şi se
înscriu declaraţiile făcute de aceste persoane78.
În procesul-verbal cu privire la percheziţie sau la ridicarea obiectelor şi a
documentelor se menţionează predarea lor benevolă sau ridicarea lor forţată (fapt care, la
emiterea deciziei de aplicare a răspunderii contravenţionale va servi drept circumstanţă
atenuantă sau agravantă), se indică locul şi împrejurările în care au fost descoperite acestea. În
procesul-verbal sau în lista anexată la el se enumeră obiectele şi documentele ridicate,
numărul, măsura, cantitatea, elementele caracteristice şi, pe cît este posibil, valoarea lor.
Dacă în timpul percheziţiei, al ridicării obiectelor şi al documentelor sau în timpul
cercetării la faţa locului persoanele, faţă de care se aplică percheziţia sau ridicarea ori alte
persoane, au încălcat ordinea sau au încercat să distrugă ori să tăinuiască obiectele şi
documentele căutate, agentul constatator consemnează faptul în procesul-verbal, indicînd şi
măsurile pe care le-a intreprins.

76
Ibidem, art. 428 alin. (4).
77
Constituţia Republicii Moldova, art.29 alin (4).
78
Codul contravențional al RM, art. 430 alin. (1).

53
 Procesul-verbal cu privire la percheziţie, la ridicarea obiectelor şi a documentelor sau
la cercetarea la faţa locului se aduce la cunoştinţa tuturor persoanelor care au participat la
efectuarea acestor acţiuni procesuale ori au asistat la efectuarea lor şi se semnează de fiecare.
Copia de pe procesul-verbal se înmînează persoanelor cărora le-au fost aplicate aceste acţiuni
procesuale sau reprezentanţilor lor.
Refuzul proprietarului sau al posesorului obiectului ori docummtului de semna
procesul-verbal, precum şi absența acestora se consemnează de martorii asistenți. 79
Obiectele şi documentele ridicate vor fi, pe cît este posibil, împachetate şi sigilate
chiar la locul percheziţiei sau al ridicării, fapt ce se consemnează in procesul-verbul.
Pachetele sigilate se semnează de către persoana care a efectuat percheziţia sau ridicarea.
Obiectele şi documentele ridicate în urma percheziţiei sau cercetării la faţa locului se
păstrează pînă cînd organul imputernicit să examineze cauza contravenţională nu va emite o
hotărîre definitivă, păstrarea lor liind efectuată în modul prevăzut la art. 159 din Codul de
procedură penală al Republicii Moldova.
Percheziţia corporală şi ridicarea obiectelor şi a documentdor. În cazul
contravenţiilor aflate în competenţă, lucrătorul organului afacerilor interne şi lucrătorul
organului vamal amplasat în punctul de trecere al frontierei de stat, dacă există temeiuri de a
efectua percheziţia corporală sau ridicarea, pot ridica obiectele şi documentele importante
pentru cauză, care se află în hainele, în alte lucruri ale persoanei sau pe corpul ei.
Percheziţia corporală şi ridicarea obiectelor şi documentelor se pot efectua fără
ordonanţă specială şi fără autorizaţia instanţei de judecată:
- în cazul reţinerii persoanei fizice, efectuate in temeiul şi în ordinea prevăzute în art.
433 din CC al RM;
- dacă există motive rezonabile pentru a presupune că una dintre persoanele care se
află la locul efectuării percheziţiei sau ridicării ascunde asupra sa obiecte sau documente care
pot avea importanţă pentru justa solutionare a cauzei.
Percheziţia corporală se face fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei
legal, în condiţiile legii contravenţionale.
Percheziţia corporală, ridicarea în procesul ei a obiectelor şi a documentelor se
efectuează de un reprezentant al agentului constatator de acelaşi sex cu persoana
percheziţionată sau, după caz, de un specialist de acelaşi sex.
La efectuarea percheziţiei pot fi utilizate mijloace tehnice, fapt ce va fi consemnat în
procesul-verbal.
79

54
 Procesul-verbal se încheie în cazul ridicării obiectelor şi a documentelor. În el se
indică: data şi locul încheierii, numele şi prenumele, funcţia persoanei care a întocmit, date
despre persoana percheziţionată sau controlată, descrierea obiectelor, cantitatea lor, alte date
de identificare a acestora, inclusiv modelul, marca. seria, numărul obiectului. În procesul-
verbal de percheziţie sau de control al obiectelor se face o menţiune cu privire la înregistrarea
sonoră, la luarea de vederi, la fotografiere şi la alte operaţiuni cu mijloace de fixare a imaginii,
dacă acestea s-au efectuat. Materialele obţinute prin efectuarea percheziţiei corporale sau prin
controlul obiectelor cu folosirea aparatelor de înregistrare sonoră, a camerelor de luat vederi, a
aparatelor de fotografiat, a altor mijloace de fixare a imaginii se anexează la procesul-verbal,
semnat de persoana care l-a încheiat, de persoana căreia i s-a aplicat această procedură, de
proprietarul sau posesorul obiectelor controlate, de martorii asistenţi. Refuzul de a semna
procesul-verbal de asemenea se consemnează. Copia de pe procesul-verbal se înmînează,
contra semnătură, persoanei la care se referă sau reprezentantului ei legal.
În cazul unei contravenţii pentru care se prevede sancţiunea privării de dreptul de a
conduce vehicule, agentul constatator ridică permisul de conducere pînă la pronunţarea
hotărîrii judecătoreşti asupra cauzei, eliberînd conducătorului vehiculului un permis de
conducere provizoriu.
Dacă contravenţia pentru care este stabilită sancţiunea privării de dreptul de a conduce
vehicule este constatată în procesul conducerii vehiculului şi există temeiuri de a presupune că
autorul ei se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebrietate
produsă de alte substanţe, agentul constatator nu numai că este în drept, ci şi obligat să-l
înlăture de la conducerea vehiculului în ordinea prevăzută în art. 438 din CC al RM.

55