§2.

Instituțiile cu rol administrativ ale Uniunii Europene

Comisia Europeană este autoritatea Uniunii Europene care deține inițiativa legislativă și
exercită puterea executivă. Comisia este principala instituție executivă a Uniunii Europene, un
organ colegial care reunește câte un comisar din fiecare stat membru 1. Comisarii își îndeplinesc
atribuțiile în deplină independență și urmărind întotdeauna interesul general al Uniunii Europene,
fiindu-le interzis să solicite sau să accepte orice instrucțiuni din partea vreunui terț 2. Activitatea
Comisiei este coordonată de Colegiul comisarilor, organ compus din 28 de comisari desemnați
pentru un mandat de 5 ani și condus de Președintele Comisiei. Acesta repartizează portofoliile
comisarilor, atribuindu-le responsabilități pentru fiecare domeniu ce interesează politica
Uniunii3. Comisia controlează punerea în aplicare a dreptului Uniunii Europene și se asigură de
respectarea tratatelor de către statele membre.
Numirea, organizarea și funcționarea Comisiei Europene sunt reglementate de art. 17 TUE,
art. 234, art. 244-250, art. 290 și art. 291 TFUE, precum și de Tratatul de fuziune de la Bruxelles
din anul 1965 de instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice a Comunităților
Europene4.
Consiliul European, ținând cont de configurația politică a Parlamentului European rezultată în
urma alegerilor și după ce a procedat la consultările necesare, va propune Parlamentului
European un candidat la funcția de Președinte al Comisiei. Propunerea trebuie să fie luată cu
majoritate calificată. Parlamentul European, analizând propunerea și cu votul majorității
membrilor săi, îl alege pe Președintele Comisiei. În cazul în care candidatul nu întrunește
majoritatea cerută de lege, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, va propune, în
maxim o lună, un nou candidat pentru funcția de Președinte al Comisiei, care va fi desemnat de
Parlamentul European în conformitate cu aceeași procedură5.

1 Din anul 2009, Consiliul European, potrivit art. 17 alin. (5) TUE, care îi conferă dreptul de a stabili numărul de
membrii ai Comisiei, a decis ca aceasta să fie compusă dintr-un număr de membri egal cu numărul statelor
membre, chiar dacă inițial, prin Tratatul de la Lisabona, se prevedea un număr de membri ai Comisiei egal cu două
treimi din numărul statelor membre.
2 T. ȘTEFAN, B. ANDREȘAN-GRIGORIU, op. cit., p. 53.
3 Idem, p. 55.
4 La origini, fiecare din cele 3 Comunități avea propriul său organ executiv: Înalta Autoritate pentru Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) din 1951 și câte o Comisie pentru fiecare dintre cele două Comunități
înființate prin Tratatul de la Roma din 1957, Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (Euratom). Aceste entități cu rol executiv au fost reunite într-o Comisie Europeană unică la data
de 8 aprilie 1965, prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles din anul 1965. 
5 Art. 17 alin. (7) TUE.
 Consiliul Uniunii Europene, de comun acord cu Președintele ales al Comisiei, adoptă lista cu
persoanele care sunt propuse pentru a fi membri ai Comisiei. Alegerea acestora se va face pe
baza propunerilor făcute de statele membre, ținându-se cont de criteriile de natură tehnică,
instituționale, dar și de cele care au în vedere competența și profesionalismul candidatului.
Astfel, membrii Comisiei vor fi aleși dintre resortisanții statelor membre în conformitate cu un
sistem de rotație strict egal între statele membre care să reflecte diversitatea demografică și
geografică a tuturor statelor Uniunii. Acest sistem se stabilește de către Consiliul European. Pe
de altă parte, membrii Comisiei trebuie să dețină și pregătirea și cunoștințele necesare pentru a își
putea îndeplini mandatul, să fie loiali principiilor Uniunii Europene și să prezinte toate garanțiile
de independență6. Desemnarea membrilor Comisiei se va face după audierea lor în comisiile
parlamentare de specialitate din domeniul de care ar urma să răspundă.
Președintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politică de securitate, precum și ceilalți membri ai Comisiei vor fi supuși, în calitate de membrii
ai organului colegial7, unui vot de aprobare din partea Parlamentului European. Pe baza acestei
aprobări, Comisia Europeană este numită cu majoritate calificată de către Consiliul European 8.
Mandatul cu care este învestit un comisar european va corespunde legislaturii de 5 ani a
Parlamentului European, putând fi și reînnoit.
Referitor la statutul comisarilor europeni, art. 245 TFUE stipulează că pe durata mandatului,
membrilor Comisiei li se interzice să exercite o altă activitate profesională, remunerată sau nu,
trebuind să se abțină și de la orice act incompatibil cu natura funcțiilor lor. Odată cu preluarea
atribuțiilor, comisarii europeni „se angajează solemn să respecte, pe durata mandatului și după
încetarea acestuia, obligațiile impuse de mandat și, în special, obligația de onestitate și prudență
în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcții sau avantaje”. În cazul nerespectării
acestui angajament, la sesizarea Consiliului sau a Comisiei, Curtea de Justiție a Uniunii
Europene îi va putea destitui sau, dacă le-a încetat mandatul, îi va putea decade din dreptul la
pensie ori de la alte avantaje echivalente 9. Statele membre sunt obligate să respecte independența
comisarilor și să nu încerce să îi influențeze în niciun fel în realizarea sarcinilor pe care le au.

6 Art. 17 alin. (3) teza a II-a și alin. (5) teza a II-a TUE.
7 Colegiul comisarilor este format din Președintele Comisiei, prim-vicepreședinte, 5 vicepreședinți, între care și
Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate, și 21 de comisari.
8 Art. 17 alin. (7) teza a III-a TUE.
9 A se vedea art. 247 TFUE.
 Articolul 234 TFUE stabilește și o răspundere politică, solidară a Comisiei în fața
Parlamentului European pentru activitatea pe care o desfășoară. Dacă Parlamentul adoptă o
moțiune de cenzură, cu o majoritate de două treimi din voturi, împotriva Comisiei, toți membrii
acesteia trebuie să demisioneze, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate, titular al funcției de vicepreședinte al Comisiei.
Președintele Comisiei este persoana care se bucură de o putere discreționară în stabilirea
domeniilor de acțiune a comisarilor europeni. Acesta definește orientările în cadrul cărora
Comisia își exercită misiunea, decide cu privire la organizarea internă a Comisiei pentru a
asigura eficacitatea, coerența și colegialitatea acțiunilor acesteia și numește vicepreședinții dintre
membrii Comisiei10 .
Rolul comisarilor este acela de a apăra interesele Uniunii Europene, exercitând
responsabilități în deplină independență. Ei răspund de domeniul lor de activitate încredințat de
Președintele Comisiei. În cadrul Colegiului Comisarilor, aceștia reprezintă factorul decizional.
Ca echipă, potrivit principiului colegialității, propun proiectele de acte legislative Consiliului și
Parlamentului și, în limitele competenței primite, le și execută, veghează la aplicarea dreptului
unional, execută bugetul și asigură reprezentarea externă a Uniunii11.
Comisia Europeană are un Secretariat General12 alcătuit din Direcții generale (DG), precum și
din servicii și agenții, care elaborează, pregătesc și pun în aplicare politicile și legislația Uniunii
Europene13. De regulă, direcțiile generale și serviciile sunt structurate în direcții, iar acestea, la
rândul lor, sunt împărțite în unități. Pentru a-și putea îndeplini sarcinile executive, fiecare
comisar beneficiază de suportul logistic al unui cabinet care va coopera cu Direcțiile generale și
cu serviciile vizate în vederea pregătirii deciziei.
Toți comisarii sunt egali în procesul decizional și sunt responsabili în aceeași măsură pentru
hotărârile luate. Deciziile cu privire la activitatea Comisiei se iau în mod colectiv, prin
intermediul unor proceduri specifice. Comisia Europeană se folosește de 4 tipuri de proceduri
decizionale14: procedura orală, procedura scrisă, procedura de delegare și procedura de abilitare.

10 A se vedea: I. ALEXANDRU, Drept administrativ european…, pp. 295-296.

11 Idem, p. 295.
12 Pentru mai multe detalii referitoare la structura direcțiilor și serviciilor, a se vedea: I. ALEXANDRU, Drept
administrativ european..., pp. 298-307.
13 Spre exemplu: Serviciul Juridic, Serviciul Arhivelor Istorice, Oficiul pentru Publicații, Centrul European de
Strategie Politică sau Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
14 Pentru mai multe detalii, a se vedea: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?
uri=LEGISSUM:o10004&from=EN.
Deciziile de importanță majoră sunt luate în cadrul ședințelor colegiului comisarilor în urma
dezbaterilor, prin vot cu majoritatea membrilor săi15, aceasta fiind ceea ce numim procedura
orală. Procedura scrisă presupune ca orice comisar să facă propunerile pe care le consideră
necesare domeniului de care răspunde și de a le comunica în scris, împreună cu documentele
obligatorii de însoțire, celorlalți comisari. Acestea sunt apoi puse la dispoziția tuturor comisarilor
pentru examinare pe parcursul unei perioade convenite de timp. Dacă nu sunt formulate
observații, nu sunt depuse amendamente sau nu există alte cereri de modificare exprimate, actele
propuse se consideră adoptate, devenind decizii ale Comisiei. Dacă sunt obiecții și se formulează
amendamente, atunci propunerile vor fi dezbătute în plenul Comisiei și supuse votului, devenind
decizii numai după această procedură. În cadrul procedurii de delegare, Comisia îi
împuternicește pe directorii generali sau pe șefii de servicii să adopte anumite măsuri de
management sau de administrare în numele său, sub rezerva anumitor limitări și condiții, iar în
cadrul procedurii de abilitare, Comisia abilitează unul sau mai mulți comisari pentru a lua
măsurile necesare de gestionare sau de administrare în numele său, cu respectarea anumitor
limite și condiții. Deciziile adoptate în legătură cu delegarea și abilitarea sunt luate în numele
Comisiei, care este pe deplin răspunzătoare pentru acestea 16. Secretariatul General va
supraveghea atât notificarea, cât și publicarea deciziilor Comisiei în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, precum și transmiterea acestora către celelalte instituții comunitare.
Comisia se întrunește o dată pe săptămână, de regulă în fiecare miercuri la Bruxelles, cu
excepția cazului în care sesiunea Parlamentului European are loc la Strasbourg, caz în care
reuniunea se desfășoară în ziua de marți. De asemenea, Președintele poate convoca ședințe
extraordinare ale Comisiei atunci când trebuie discutate anumite subiecte sau ca răspuns la un
eveniment specific. Ordinea de zi a fiecărei reuniuni se stabilește de către președintele Comisiei
și este strâns legată de programul anual de lucru al Comisiei.
Comisia Europeană deține competența de inițiativă, de monitorizare a punerii în aplicare a
legislației Uniunii Europene, competența de executare, de reglementare și competențe
consultative17. Competența de inițiativă este stabilită de art. 17 alin. (2) TUE, care acordă
Comisiei dreptul de a face propuneri legislative Consiliului și Parlamentului. Comisia poate avea
drept de inițiativă deplină, în sensul că are competența de a face propuneri în domeniul legislativ,
15 Art. 250 TFUE.
16 I. ALEXANDRU, Drept administrativ european..., p. 309.
17 Pentru mai multe detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/25/comisia-
europeana.
bugetar și în relația cu țările terțe, și inițiativă limitată: competența de recomandare sau aviz, în
cadrul uniunii economice și monetare, și în cadrul politicii externe și de securitate comune.
Competența de a face propuneri legislative reprezintă forma completă, deplină a puterii de
inițiativă, deoarece, pe de o parte, aceasta este întotdeauna exclusivă, aparținând numai Comisiei,
și, pe de altă parte, este restrictivă pentru autoritatea decizională, în sensul că decizia acesteia
este condiționată de existența unei propuneri. Comisia elaborează, pe baza procedurilor
decizionale interne, și înaintează Consiliului și Parlamentului toate propunerile legislative, de
regulamente și directive necesare pentru punerea în aplicare a tratatelor. Tot Comisia este cea
care elaborează proiectul de buget al Uniunii Europene și îl prezintă Consiliului și Parlamentului
până la data de 1 septembrie a anului care precedă anul execuției bugetului 18 pentru a fi adoptat.
În relațiile cu statele terțe, Comisia, pe baza unui mandat din partea Consiliului, poate fi
împuternicită cu negocierea tratatelor și acordurilor internaționale 19, care sunt apoi prezentate
Consiliului spre aprobare și semnare. În domeniul politicii externe și de securitate, acordurile
sunt negociate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
vicepreședinte al Comisiei20.
Inițiativa limitată se manifestă în cazul în care Comisia, în gestionarea uniunii economice și
monetare, prezintă Consiliului recomandări pentru elaborarea unui proiect privind orientările
generale ale politicilor economice ale statelor membre și avertismente în cazul în care există
riscul ca aceste politici să fie incompatibile cu orientările 21, propuneri de evaluare, de către
Consiliu, legate de existența unui deficit excesiv într-un stat membru 22, recomandări privind
măsurile care trebuie luate în cazul în care un stat membru din afara zonei euro are dificultăți
pentru balanța de plăți, potrivit art. 143 TFUE, și recomandări privind cursul de schimb între
moneda unică și alte monede, precum și orientări generale privind politica cursului de schimb, în
temeiul art. 219 TFUE.
În cadrul politicii externe și de securitate comune un rol important îl are vicepreședintele
Comisiei, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, precum
și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE). În aceste condiții, Comisiei îi revine rolul de

18 Art. 314 TFUE.
19 A se vedea: art. 207 și art. 218 TFUE.
20 Potrivit art. 50 TUE și art. 218 alin. (3) TFUE, Comisia Europeană poate să prezinte și recomandări privind
deschiderea negocierilor referitoare la retragerea unui stat din Uniunea Europeană.
21 Art. 121 alin. (4) TFUE.
22 Art. 126 alin. (6) TFUE.
a sprijini Înaltul Reprezentant în activitatea sa de a analiza și de a prezenta Consiliului orice
decizie privind politica externă și de securitate comună23.
În privința competenței de monitorizare a punerii în aplicare a legislației Uniunii Europene,
tratatele conferă Comisiei competența de a asigura punerea în aplicare în mod corespunzător atât
a tratatelor, a legislației primare, cât și a actelor juridice luate pe baza lor, respectiv legislația
secundară. Comisia își îndeplinește aceste atribuții 24 prin „procedura de constatare a
neîndeplinirii obligațiilor”, aplicată statelor membre, în virtutea art. 258 TFUE.
Competențele de executare pe care le deține Comisia pot fi stabilite de tratate sau pot fi
delegate de către Consiliu și Parlament. Astfel, competențe conferite Comisiei în temeiul
legislației primare sunt: execuția bugetară25, împuternicirea statelor membre cu privire la luarea
măsurilor de salvgardare, mai ales în timpul perioadelor de tranziție 26 și aplicarea dispozițiilor
legale privind concurența, în special prin verificarea ajutoarelor acordate de stat, potrivit art. 108
TFUE. În situația pachetelor financiare de salvare acordate în cazul crizei datoriilor din anumite
state membre, Comisia este responsabilă de gestionarea fondurilor colectate și garantate de
bugetul Uniunii Europene.
Comisiei Europene îi pot fi delegate și atribuții de executare de către Consiliu și Parlamentul
European. Articolul 291 TFUE și Regulamentul (UE) nr. 182/2011 27 au introdus norme și
principii generale actualizate privind „mecanismele de control de către statele membre al
exercitării competențelor de executare de către Comisie”, și anume procedura de consultare și
procedura de examinare. Tratatul de la Lisabona a reglementat și o nouă categorie de acte
legislative, care se situează între actele legislative și actele de punere în aplicare. Aceste „acte
nelegislative delegate”28 sunt acte „cu domeniu de aplicare general, care completează sau
modifică anumite elemente neesențiale ale actului legislativ”. În principiu, Parlamentul European
se bucură de aceleași drepturi de control ca și Consiliul29.

23 Art. 30 TUE.
24 Doctrina de specialitate recunoaște rolul Comisiei de „gardian al tratatelor”.
25 Art. 317 TFUE.
26 A se vedea art. 201 TFUE.
27 Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a
normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării
competențelor de executare de către Comisie (JO L nr. 55 din 28 februarie 2011).
28 A se vedea art. 290 TFUE.
29 Pentru mai multe detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/25/comisia-
europeana.
 Comisia Europeană deține și competențe depline de reglementare. Potrivit art. 106 TFUE,
aceasta este autorizată să asigure aplicarea normelor Uniunii Europene cu privire la
întreprinderile publice și întreprinderile care prestează servicii de interes economic general și să
emită, pentru statele membre, directivele sau deciziile corespunzătoare în acest sens. Tratatele
conferă Comisiei și prerogativa de a formula recomandări sau de a elabora rapoarte sau avize.
Acestea prevăd, de asemenea, consultarea Comisiei cu privire la anumite decizii, cum ar fi
admiterea unor noi state membre în Uniunea Europeană30. Comisia este consultată și cu privire la
modificările aduse statutelor altor instituții și organe, cum sunt Statutul deputaților din
Parlamentul European, al Ombudsmanului European și al Curții de Justiție a Uniunii Europene31.
Comisia Europeană deține și funcția de reprezentare externă, care se realizează prin
intermediul delegațiilor cu rang de ambasadă în țările terțe, dar și prin birouri în statele membre.
Din analiza competențelor deținute de Comisia Europeană, se poate observa că activitatea ei
tinde să evolueze spre o structură guvernamentală propriu-zisă care deține dreptul de inițiativă
legislativă, pune în aplicare legile și veghează respectarea lor sub controlul Parlamentului32.
Banca Centrală Europeană (BCE) este instituția Uniunii Europene care, începând cu 1
ianuarie 1999, răspunde de politica monetară a zonei euro 33. Este un organism cu personalitate
juridică care își desfășoară activitatea în mod independent, art. 130 TFUE garantând acest lucru:
„În exercitarea competențelor și în îndeplinirea misiunilor și îndatoririlor care le-au fost conferite
prin tratate și prin Statut (...), Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale sau membrii
organelor lor de decizie nu pot solicita și nici accepta instrucțiuni din partea instituțiilor,
organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt
organism”. Sediul Băncii Centrale Europene este în Republica Federală Germania, în orașul
Frankfurt. Banca Centrală Europeană este singura bancă abilitată să autorizeze emiterea de
monedă euro. Banca Centrală Europeană formează împreună cu băncile centrale naționale ale
tuturor țărilor membre Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Obiectivul principal al
acestui organism este menținerea stabilității prețurilor 34. Banca Centrală Europeană și băncile
centrale naționale ale statelor membre care folosesc euro ca monedă națională formează
Eurosistemul.
30 Art. 49 TUE.
31 Pentru mai multe detalii, se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/25/comisia-
europeana.
32 I. ALEXANDRU, Drept administrativ european..., pp. 314-315.
33 „Zona euro” este denumirea sub care sunt cunoscute statele membre care au adoptat moneda euro.
34 Art. 127 alin. (1) TFUE.
 Banca Centrală Europeană își desfășoară activitatea 35 în temeiul art. 3 și art. 13 TUE și
potrivit prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (1) lit. (c), art. 119, art. 123, art. 127-134, art. 138-
144, art. 219 și art. 282-284 TFUE. La acestea se adaugă trei protocoale anexate tratatelor, și
anume: Protocolul nr. 4 privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al
Băncii Centrale Europene (BCE), Protocolul nr. 15 privind unele dispoziții referitoare la Regatul
Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Protocolul nr. 16 referitor la anumite prevederi
referitoare la Danemarca. Alte prevederi țin de legislația secundară. În acest sens au fost adoptate
Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor
atribuții specifice Băncii Centrale Europene cu privire la politicile legate de supravegherea
prudențială a instituțiilor de credit36 și Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului
European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei
proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții37.
Puterea de decizie în cadrul Băncii Centrale Europene este deținută de Consiliul
guvernatorilor, de Comitetul executiv și de Consiliul general. Aceste structuri sunt cele care
exercită și conducerea Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).
Consiliul guvernatorilor38 Băncii Centrale Europene este format din membrii Comitetului
executiv al Băncii Centrale Europene și din guvernatorii Băncilor Centrale Naționale ale statelor
membre din zona euro. Consiliul guvernatorilor are rolul de a adopta orientările și de a lua
deciziile care se impun pentru a asigura îndeplinirea misiunilor încredințate 39. Consiliul
guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună, având misiunea de a decide politica
monetară și orientările necesare pentru punerea sa în aplicare. Consiliul guvernatorilor adoptă
Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, exercită prerogative consultative,
decide cu privire la modul de reprezentare a Sistemului European al Băncilor Centrale în

35 Pentru detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/13/banca-centrala-europeana-

bce- .
36 JO L nr. 287 din 29 octombrie 2013. Regulament cunoscut și sub denumirea de: Regulament privind mecanismul
unic de supraveghere – MUS.
37 JO L nr. 225 din 30 iulie 2014. Regulament cunoscut și sub denumirea de: Regulament privind mecanismul unic
de rezoluție – MUR.
38 Pentru detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/13/banca-centrala-europeana-
bce- .
39 A se vedea art. 21.1 din Protocolul nr. 4 privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al
Băncii Centrale Europene (BCE), text disponibil on-line la adresa:
https://www.ecb.europa.eu/ecb/legal/pdf/oj_c_2016_202_full_ro_pro4.pdf.
domeniul cooperării internaționale40 și poate delega, atunci când se impune, anumite competențe
Comitetului executiv41.
Membrii Comitetului executiv sunt numiți de către Consiliul European prin majoritate
calificată pe baza unei recomandări din partea Consiliului, după consultarea Parlamentului
European și a Consiliului guvernatorilor și este compus din președinte, vicepreședinte și alți
patru membri. Mandatul membrilor Comitetului executiv este de opt ani și nu poate fi reînnoit 42.
Comitetul executiv administrează treburile curente ale Băncii Centrale Europene și răspunde
pentru această activitate43. Comitetul executiv pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor,
pune în aplicare politica monetară în conformitate cu orientările și deciziile adoptate de Consiliul
guvernatorilor și dă instrucțiunile necesare băncilor centrale naționale44.
Consiliul general este format din președintele și vicepreședintele Băncii Centrale Europene,
precum și din guvernatorii Băncilor Centrale Naționale ale tuturor statelor membre ale Uniunii
Europene, indiferent dacă au adoptat sau nu moneda euro drept monedă națională. Consiliul
general va fi for de decizie al Băncii Centrale Europene până când toate statele membre vor
adopta moneda euro45. Consiliului general46 se reunește în ședințe la care pot participa și alți
membri ai Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, dar fără a deține dreptul de vot47.
Banca Centrală Europeană adoptă deciziile și regulamentele necesare îndeplinirii atribuțiilor
încredințate Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) prin tratate și prin Statutul
Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al Băncii Centrale Europene (BCE). Numai
Banca Centrală Europeană poate să autorizeze emiterea de bancnote euro, statele membre ale
Uniunii Europene pot doar emite monede metalice euro și subdiviziuni euro, și numai cu
aprobarea volumului emisiunii de către Banca Centrală Europeană 48. Banca Centrală Europeană
trebuie consultată cu privire la orice măsură a Uniunii Europene propusă în domeniile care țin de

40 Idem, art. 12.3-12.5.

41 Idem, art. 12.1.
42 A se vedea art. 283 alin. (2) din TFUE și art. 11.1 și 11.2 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale
(SEBC) și al Băncii Centrale Europene (BCE).
43 Art. 11.6 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al Băncii Centrale Europene (BCE).
44 Pentru detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/13/banca-centrala-europeana-
bce- .
45 A se vedea art. 141 TFUE și art. 44 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al Băncii
Centrale Europene (BCE).
46 Pentru detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/13/banca-centrala-europeana-
bce-.
47 Art. 44.2 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al Băncii Centrale Europene (BCE).
48 Art. 128 TFUE.
competența sa. Similar, și autoritățile naționale trebuie să o consulte cu privire la orice proiect de
act normativ în domeniile care intră în competența sa 49. Banca Centrală Europeană este
consultată și cu privire la deciziile prin care sunt stabilite pozițiile comune și măsurile legate de
reprezentarea unitară a zonei euro în cadrul instituțiilor financiare internaționale 50. Banca
Centrală Europeană poate, de asemenea, să stabilească relații și cu bănci centrale și instituții
financiare din alte țări. În fine, aceasta poate efectua și operațiuni pe piața monetară și de credit
și poate impune constituirea de rezerve minime51.
Două state membre ale Uniunii Europene fac obiectul unei opțiuni de neparticipare la zona
euro, neavând obligația să adopte moneda europeană. Este vorba de Marea Britanie 52 și
Danemarca53. Alte state membre sunt obligate prin tratat să adopte moneda euro, dar nu
îndeplinesc încă condițiile necesare54. Prin urmare, acestea fac obiectul unei derogări, în sensul
că anumite prevederi din tratat nu li se aplică încă. Este vorba de obiectivele și misiunile
Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC)55 și de emisiunea de monedă euro56.
Banca Centrală Europeană îndeplinește și funcția de autoritate de supraveghere a sectorului
bancar. Exercitarea acestei funcții se face prin intermediul Consiliului de supraveghere, format
din președinte, vicepreședinte, patru reprezentanți ai Băncii Centrale și un reprezentant al
autorității naționale cu competențe de supraveghere din fiecare stat membru. Prin intermediul
Consiliului de supraveghere, BCE are dreptul să elibereze și să retragă autorizațiile pentru
instituțiile de credit, să desfășoare analize de supraveghere, să participe la supravegherea
suplimentară a conglomeratelor financiare și să contracareze riscurile sistemice și
macroprudențiale57. Pentru a își îndeplini acest rol, BCE are dreptul să investigheze și să aplice
sancțiuni administrative acolo unde se impune.
Banca Centrală Europeană elaborează anual un raport de activitate privind politica monetară
și un altul referitor la activitatea de supraveghere, care vor fi supuse aprobării Parlamentului
European, care va adopta o rezoluție în acest sens. Suplimentar, Președintele BCE prezintă tot
49 Art. 127 alin. (4) TFUE.
50 Art. 138 TFUE.
51 Pentru detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/13/banca-centrala-europeana-
bce- .
52 Opțiunea de neparticipare pentru Regatul Unit al Marii Britanii a fost stabilită prin Protocolul nr. 15.
53 Opțiunea de neparticipare pentru Danemarca a fost stabilită prin Protocolul nr. 16.
54 A se vedea: art. 139-144 TFUE.
55A se vedea art. 127 alin. (1)-(3) și (5) TFUE.
56 Art. 128 TFUE.
57 Pentru detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/13/banca-centrala-europeana-
bce-.
Parlamentului European un raport referitor la chestiunile de politică monetară în cadrul unui
dialog monetar trimestrial58. 
Curtea de Conturi Europeană este instituția comunitară care are ca principal atribut
controlul finanțelor Uniunii Europene59. Prin activitatea sa specifică, Curtea de Conturi
contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a Uniunii Europene, urmărind, în același timp,
realizarea intereselor financiare ale cetățenilor săi. Prevederile legale referitoare la organizarea și
funcționarea Curții de Conturi sunt stabilite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
în art. 285-287.
Curtea de Conturi este formată dintr-un număr de 28 de persoane, câte un reprezentant din
fiecare stat membru al Uniunii Europene. Membrii Curții de Conturi sunt desemnați pentru un
mandat de șase ani ce poate fi reînnoit, de către Consiliu, pe baza propunerilor făcute de fiecare
stat membru și după consultarea Parlamentului European60. Membrii Curții de Conturi sunt
desemnați dintre personalitățile care fac parte ori au făcut parte, în statul lor, din instituțiile de
control financiar extern sau care dețin o înaltă calificare pentru această funcție61. Membrii săi își
exercită funcțiile în mod autonom, în interesul Uniunii Europene, și trebuie să prezinte toate
garanțiile de independență. Ei nu pot să solicite și nici să accepte instrucțiuni de la niciun guvern
și de la nicio altă autoritate, având obligația să respecte regimul incompatibilităților ce vizează
funcția lor62. Astfel, pe durata mandatului, aceștia nu pot exercita nici o altă funcție sau desfășura
o activitate profesională, remunerată sau nu. La primirea mandatului, aceștia se angajează
solemn să respecte obligațiile ce le revin și, în special, obligația de onestitate și prudență în a
accepta, după încheierea mandatului, anumite funcții sau avantaje 63. Dacă Curtea de Justiție a
Uniunii Europene constată, la sesizarea Curții de Conturi, că membrii acesteia din urmă nu mai
răspund condițiilor impuse de statutul funcției sau nu își mai îndeplinesc obligațiile ce le revin,
vor fi destituiți din funcție sau, dacă mandatul lor a încetat, vor fi declarați decăzuți din dreptul la
pensie sau la alte avantaje echivalente 64. Potrivit art. 286 alin. (8) TFUE, prevederile conținute în
Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene care se aplică judecătorilor Curții
de Justiție a Uniunii Europene se vor aplica similar membrilor Curții de Conturi. Consiliul
58 Ibidem.
59 Art. 285 TFUE prevede că: „Curtea de Conturi asigură controlul conturilor Uniunii”.
60 Art. 286 alin. (2) TFUE.
61 Art. 286 alin. (1) TFUE.
62 Art. 286 alin. (3) TFUE.
63 Art. 286 alin. (4) TFUE.
64 Art. 286 alin. (6) TFUE.
Uniunii Europene este cel care stabilește condițiile de încadrare în muncă, salariile,
indemnizațiile și pensiile președintelui și ale membrilor Curții de Conturi. Consiliul stabilește, de
asemenea, orice indemnizație care ține loc de remunerație65.
Din punct de vedere organizațional, Curtea de Conturi este condusă de un Președinte ales
dintre membrii acesteia, pentru un mandat de trei ani, ce poate fi reînnoit. Curtea de Conturi 66
este structurată în 5 Camere, fiecare având ca principale atribuții, pe de o parte, întocmirea de
rapoarte anuale de activitate, de rapoarte speciale, emiterea de avize cu majoritatea membrilor
care o compun, iar pe de altă parte, elaborarea de proiecte de observații pentru rapoartele anuale
privind bugetul general al Uniunii Europene și Fondul European de Dezvoltare, precum și de
proiecte de avize în vederea îndeplinirii de către Curtea de Conturi a propriei misiuni.
În activitatea lor, Camerele sunt asistate de 2 comitete cu funcții preponderent administrative.
Primul este Comitetul pentru controlul calității auditului, care se ocupă de politicile de audit ale
Curții de Conturi, iar al doilea este Comitetul administrativ, care are în responsabilitate aspectele
tehnice, ce țin de organizarea Curții de Conturi.
În ceea ce privește competențele, Curtea de Conturi îndeplinește două mari categorii de
atribuții, și anume: atribuții de audit, de control și atribuții consultative. Prin funcția de audit se
urmărește legalitatea și regularitatea operațiunilor financiare și fiabilitatea conturilor anuale ale
Uniunii Europene. Prin urmare, Curtea examinează toate conturile de venituri și cheltuieli ale
instituțiilor și autorităților Uniunii Europene. Controlul veniturilor se efectuează pe baza
veniturilor ce trebuie realizate și a celor realizate efectiv de Uniunea Europeană, iar controlul
cheltuielilor se realizează pe baza angajamentelor și a plăților 67. Auditul se bazează pe analiza
actelor justificative și poate fi efectuat la fața locului, la sediul instituțiilor Uniunii Europene, la
orice organ care gestionează venituri sau cheltuieli în numele Uniunii Europene, precum și în
spațiile de lucru ale oricărei persoane fizice sau juridice care beneficiază de fonduri provenite de
la bugetul Uniunii Europene. În statele membre, controlul se efectuează în colaborare cu
instituțiile naționale ce dețin atribuții de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de
competențele necesare, cu serviciile naționale competente 68. Aceste organisme sunt obligate să
transmită Curții de Conturi orice act sau informație pe care aceasta îl/o consideră necesar/ă

65 Art. 286 alin. (7) TFUE.

66 Pentru mai multe detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/14/curtea-de-
conturi.
67 Art. 287 alin. (2) TFUE.
68 Art. 287 alin. (3) TFUE.
pentru îndeplinirea misiunii sale. Curtea de Conturi nu deține competențe jurisdicționale. Din
această cauză, dacă în urma verificărilor pe care le efectuează descoperă nereguli în ceea ce
privește gestionarea fondurilor europene, aceasta va sesiza Oficiul European de Luptă Antifraudă
(OLAF), care va ancheta cazurile sesizate. Odată cu înființarea Parchetului European, această
instituție va prelua și cerceta toate cazurile unde există indicii temeinice de săvârșire a unor
infracțiuni ce au legătură cu fondurile europene. În privința competențelor consultative, art. 287
alin. (4) TFUE, stabilește în sarcina Curții de Conturi dreptul de a da avize consultative și
facultative. Astfel, avizul Curții de Conturi este obligatoriu atunci când Consiliul Uniunii
Europene adoptă regulamente în domeniul financiar care specifică procedura de stabilire și
execuție a bugetului și de prezentare și auditare a conturilor, atunci când se determină metodele
și procedura prin care resursele proprii ale Uniunii Europene sunt puse la dispoziția Comisiei
Europene, când sunt stabilite reguli cu privire la responsabilitatea controlorilor financiari, a
ordonatorilor de credite și a contabililor ori în situația în care sunt adoptate măsuri pentru
combaterea fraudelor. Alte instituții pot cere avizul Curții de Conturi atunci când consideră
necesar.
Curtea de Conturi întocmește un raport anual după încheierea fiecărui exercițiu financiar.
Acest raport se transmite celorlalte instituții ale Uniunii Europene și se publică în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene împreună cu răspunsurile formulate de aceste instituții la observațiile
Curții de Conturi. Curtea de Conturi își poate prezenta în orice moment observațiile, în special
sub forma unor rapoarte speciale cu privire la chestiuni specifice69.

§3. Autoritățile administrative cu rol consultativ

Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European și Comisia sunt asistate în activitatea lor
de două organisme cu rol consultativ, cu sediul la Bruxelles: Comitetul Economic și Social
European (CESE) și Comitetul Regiunilor (CoR).

69 Art. 287 alin. (4) TFUE.

 Comitetul Economic și Social European este reglementat70 de art. 13 alin. (4) TUE, precum
și de art. 301-304 TFUE. Este un organ colegial, consultativ al Uniunii Europene, compus din
350 de membri, care are drept atribut principal emiterea de avize consultative, în domeniile
stabilite de tratate, în cazurile în care solicitarea lor este obligatorie, sau de avize facultative la
solicitarea Consiliului, Parlamentului sau Comisiei. Comitetul Economic și Social European
poate să emită și avize din proprie inițiativă. Membrii Comitetului își exercită funcțiile în deplină
independență, în interesul general al Uniunii Europene.
Potrivit art. 301 TFUE, cei 350 de membrii care compun Comitetul provin din toate statele
membre. Astfel, în funcție de numărul de cetățeni, fiecare țară membră primește un anumit
număr de locuri: câte 24 pentru Germania, Franța, Italia și Regatul Unit, 21 pentru Spania și
Polonia, 15 pentru România, câte 12 pentru Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia,
Portugalia, Suedia, Țările de Jos și Ungaria, 9 pentru Croația, Danemarca, Finlanda, Irlanda,
Lituania și Slovacia, 7 pentru Letonia și Slovenia, 6 pentru Estonia și câte 5 pentru Cipru, Malta
și Luxembourg. Membrii Comitetului sunt numiți de către Consiliu cu majoritate calificată, pe
baza propunerilor statelor membre. Consiliul va consulta Comisia cu privire la aceste numiri71.
Statele membre trebuie să aibă în vedere ca diferitele categorii de activități economice și sociale
să fie reprezentate proporțional. În practică, există cutuma ca o treime din locuri să fie repartizate
angajatorilor, o treime, salariaților și o treime, altor categorii sociale, cum ar fi: profesii liberale,
fermieri sau mici comercianți.
Membrii Comitetului sunt numiți de către Consiliu pentru un mandat de cinci ani, care poate
fi reînnoit72. Ei vor fi selecționați din grupurile de interese economice și sociale de la nivelul
Uniunii Europene. Membrii Comitetului trebuie să își exercite atribuțiile în deplină independență
și numai în interesul general al Uniunii Europene 73. De fiecare dată când un loc de membru sau
de membru supleant al Comitetului devine vacant, indiferent de motiv, va fi necesară o decizie
separată a Consiliului pentru a fi desemnat înlocuitorul.
Articolul  13 alin. (4) TUE subliniază rolul important care îi revine Comitetului, anume acela
de a asista instituțiile europene cu rol decizional: Parlamentul European, Consiliul și Comisia,
prin îndeplinirea unor funcții consultative. Comitetul beneficiază de un înalt grad de autonomie
70 A se vedea și Decizia (UE, Euratom) 2015/1790 a Consiliului din 1 octombrie 2015 de numire a membrilor în
cadrul Comitetului Economic și Social European pentru perioada 21 septembrie 2015-20 septembrie 2020, (JO L nr.
260 din 7 octombrie 2016).
71 Art. 302 alin. (2) TFUE.
72 Art. 302 TFUE.
73 A se vedea art. 300 alin. (4) TFUE.
în ceea ce privește organizarea și funcționarea sa. Astfel, Comitetul este cel care își desemnează
Președintele și Biroul din rândul membrilor săi, fiecare pentru un mandat de doi ani și jumătate,
și adoptă propriul regulament de procedură. Pentru eficientizarea activității, Comitetul poate
organiza, în cadrul său, secțiuni specializate pe principalele domenii de activitate ale instituțiilor
europene decidente și poate înființa subcomisii pentru abordarea unor subiecte specifice.
Comitetul se reunește la convocarea Președintelui său, însă se poate reuni la cererea Consiliului,
a Comisiei sau a Parlamentului.
Deciziile din anumite domenii de activitate ce intră în sfera de competență a Parlamentului,
Consiliului sau Comisiei, nu pot fi adoptate în lipsa unui aviz consultativ pe care îl solicită
Comitetului Economic și Social European. Astfel, potrivit TFUE, consultarea este obligatorie
dacă se reglementează în următoarele domenii: politica agricolă 74, libera circulație a persoanelor
și serviciilor75, politica în domeniul transporturilor76, armonizarea impozitelor indirecte77,
apropierea legislațiilor privind piața internă 78, politica privind ocuparea forței de muncă 79,
politica socială, educația, formarea profesională și tineretul 80, sănătatea publică81, protecția
consumatorilor82, rețelele de transport transeuropene83, politica industrială84, coeziunea
economică, socială și teritorială85, cercetarea și dezvoltarea tehnologică și spațiul 86 și aspectele
legate de mediu87.
Comitetul Economic și Social European poate fi, de asemenea, consultat de către Consiliu,
Parlament sau Comisie cu privire la orice altă problemă, după cum consideră acestea că este
necesar.
Atunci când instituțiile decidente consultă Comitetul Economic și Social European fie printr-
un aviz consultativ, fie printr-unul facultativ, ele pot stabili un termen, care nu poate fi mai mic

74 Art. 43 TFUE.
75 Art. 46, art. 50 și art. 59 TFUE.
76 Art. 91, art. 95 și art. 100 TFUE.
77 Art. 113 TFUE.
78 Art. 114 și art. 115 TFUE.
79 Art. 148, art. 149 și art. 153 TFUE.
80 Art. 156, art. 165 și art. 166 TFUE.
81 Art. 168 TFUE.
82 Art. 169 TFUE.
83 Art. 172 TFUE.
84 Art. 173 TFUE.
85 Art. 175 TFUE.
86 Art. 182 și art. 188 TFUE.
87 Art. 192 TFUE.
de o lună. După expirarea acestui termen, dacă avizul nu a fost acordat, se consideră că este
implicit favorabil, neputând împiedica desfășurarea procedurilor88 și emiterea deciziei.
În fine, Comitetul Economic și Social European poate emite un aviz din proprie inițiativă în
toate situațiile în care consideră necesară o asemenea acțiune.
Comitetul Regiunilor (CoR) este o instituție reglementată 89 prin art. 13 alin. (4) TUE și prin
art. 300 și art. 305-307 TFUE. Este o adunare politică, consultativă a Uniunii Europene compusă
din 350 de membri aleși regionali sau locali, care reprezintă autoritățile regionale și locale din
statele membre ale Uniunii Europene. Are drept prerogativă principală emiterea de avize
consultative, în domeniile stabilite de tratate, în cazurile în care solicitarea lor este obligatorie,
sau de avize facultative la solicitarea Consiliului sau Comisiei. Mandatul membrilor săi nu este
unul imperativ. Ei își exercită funcțiile în deplină independență, numai în interesul general
al Uniunii Europene. Comitetul Regiunilor asigură reprezentarea instituțională a tuturor
teritoriilor, regiunilor, municipalităților, orașelor și localităților din Uniunea Europeană,
urmărind să implice autoritățile regionale și locale în mecanismul decizional la nivel european și
să încurajeze, în acest fel, o cât mai mare implicare a cetățenilor.
În conformitate cu prevederile art. 305 TFUE și cu dispozițiilor Deciziei 2014/930/UE a
Consiliului din 16 decembrie 201490, Comitetul Regiunilor este format din 350 de membri
repartizați între țările membre după cum urmează: câte 24 pentru Germania, Franța, Italia și
Regatul Unit, câte 21 pentru Spania și Polonia, 15 pentru România, câte 12 pentru Austria,
Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Țările de Jos, Portugalia și Suedia, câte 9
pentru Croația, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania și Slovacia, câte 7 pentru Letonia și
Slovenia, 6 pentru Estonia și câte 5 pentru Cipru, Luxembourg și Malta.
Membrii Comitetului Regiunilor sunt numiți pentru un mandat de cinci ani, care poate fi
reînnoit, de către Consiliu, în acord cu propunerile statului membru interesat 91. Pentru a putea
face parte din Comitetul Regiunilor, membrii săi trebuie să fie titularii unui mandat electoral în
cadrul unei autorități regionale sau locale sau să răspundă din punct de vedere politic în fața unei
adunări alese92. De fiecare dată când un loc de membru sau de membru supleant al Comitetului

88 Art. 304 TFUE.

89 A se vedea și: Decizia (UE) 2015/116 a Consiliului din 26 ianuarie 2015 de numire a membrilor și a supleanților în
cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada 26 ianuarie 2015-25 ianuarie 2020 (JO L nr. 20 din 27 ianuarie 2015).
90 JO L nr. 365 din 19 decembrie 2014.
91 Art. 305 TFUE.
92 Art. 300 alin. (3) TFUE.
devine vacant, indiferent de motiv, va fi necesară o decizie separată a Consiliului pentru a fi
desemnat înlocuitorul.
Comitetul Regiunilor își desemnează, dintre membrii săi, Președintele și Biroul, pentru un
mandat de doi ani și jumătate, și își adoptă propriul regulament de procedură, pe care îl prezintă
Consiliului spre a fi aprobat. Comitetul își desfășoară activitatea prin intermediul a șase comisii
specializate care elaborează proiectele de avize, care sunt prezentate spre aprobare și adoptare în
sesiune plenară. Comitetul Regiunilor organizează, de regulă, șase sesiuni plenare pe an.
Fiecare sesiune plenară este condusă de către Președintele Adunării93. Principalele atribuții ce
intră în sfera de competență a Comitetului se referă la adoptarea de avize, la adoptarea
proiectului de venituri și cheltuieli, la alegerea Președintelui, a prim-vicepreședintelui și a
celorlalți membri ai Biroului, precum și la adoptarea și revizuirea Regulamentului de procedură
al Comitetului94.
Pentru a putea reglementa în anumite domenii de interes comunitar, Parlamentul, Consiliul
sau Comisia au obligația de a solicita avizul consultativ al Comitetului Regiunilor. Astfel de
domenii sunt: educație, formare profesională și tineret95, cultură96, sănătatea publică97, rețelele
transeuropene de transporturi, telecomunicații și energie98, coeziunea economică și socială99.
În afara domeniilor enumerate mai sus, Comitetul Regiunilor poate fi consultat în orice alt
domeniu de către Consiliu, Comisie sau Parlament, atât timp cât instituțiile în cauză consideră că
punctul de vedere al Comitetului ar fi oportun.
Atunci când Consiliul, Parlamentul sau Comisia solicită Comitetului avize consultative sau
facultative, instituțiile respective pot să stabilească un termen 100 de cel puțin o lună pentru
transmiterea unui răspuns. După expirarea acestui termen, dacă avizul nu a fost dat, se consideră
că este implicit favorabil, neputând împiedica emiterea deciziei.
Comitetul poate emite avize din proprie inițiativă fie atunci când consideră acest lucru
oportun, fie când este informat de către Comitetul Economic și Social. În prima ipoteză,
Comitetul Regiunilor poate emite avize de fiecare dată când consideră că este necesar. Asemenea

93 Art. 306 TFUE.

94 Pentru detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/16/comitetul-regiunilor.
95 Art. 165 TFUE.
96 Art. 167 TFUE.
97 Art. 168 TFUE.
98 Art. 172 TFUE.
99 Art. 175, art. 177 și art. 178 TFUE.
100 Art. 307 TFUE.
avize au fost date până acum în domenii precum turism, sănătate, dezvoltare urbană, fonduri
structurale, întreprinderi mici și mijlocii sau industrie. În cea de a doua ipoteză, atunci când
Comitetului Economic și Social i se solicită o opinie, Comitetul Regiunilor va fi informat cu
privire la acest aspect și, dacă acesta consideră că sunt aspecte ce vizează interese regionale sau
locale, are posibilitatea să emită și el un aviz privind respectiva temă.
Comitetul Regiunilor are dreptul, odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona, de a formula
acțiuni la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a își apăra prerogativele cu care a fost
învestit101. Mai exact, atunci când consideră că nu a fost consultat când se impunea acest lucru
sau în cazul în care procedurile de consultare nu au fost aplicate în mod corect. În acest din urmă
caz, Comitetul are posibilitatea de a cere Curții de Justiție a Uniunii Europene să stabilească dacă
un act legislativ care intră în sfera sa de competență respectă principiul subsidiarității102.
Trebuie precizat că Regulamentul de procedură al Parlamentului European 103 încredințează
Comisiei parlamentare pentru dezvoltare regională (REGI) prerogativa de a menține și dezvolta
relații de colaborare cu Comitetul Regiunilor, cu organismele de cooperare interregională și cu
autoritățile locale, municipale și regionale104.

101 Art. 263 TFUE.

102A se vedea: art. 8 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și a proporționalității, anexat la
Tratatul de la Lisabona.
103 A se vedea anexa V, punctul XII din Regulamentul de procedură al Parlamentului European.
104 Pentru mai multe detalii, a se vedea: http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/16/comitetul-
regiunilor.