Totalizrea nr.

1, „Igiena apei”

Compoziţia micro şi macro elementară a apei, influenţa ei asupra

sănătăţii.

Apa potabilă, prin conţinutul său de elemente minerale naturale, poate influenţa starea de
sănătate a populaţiei, participând activ în procesele vitale.
Sărurile minerale naturale din apă sunt variate şi concentraţia lor diferă de la o localitate la
alta în funcţie de condiţiile geologice, meteorologice, de conţinutul solului. Unele din ele sunt
denumite macroelemente: sărurile de calciu, magneziu, potasiu, cloruri etc. şi se găsesc în
cantităţi relativ mari (mg/l); altele sunt denumite microelemente, aşa ca fluorul, iodul, zincul
etc. şi se află în cantităţi mici.
Majoritatea macro- şi microelementelor necesare organismului sunt asigurate prin alimente.

Cu toate că apa este situată pe locul doi după importanţa în aportul de săruri minerale, ea
poate influenţa considerabil asupra sănătăţii populaţiei. Elementele minerale din apă sunt
absorbite mai bine decât cele din alimente şi concentraţiile lor pot fi diferite chiar în aceeaşi
localitate.

Circa 55% din populaţia Republicii Moldova nu are acces la apa potabilă de calitate.
Sănătatea populaţiei (în spaţiul rural mai grav) este influenţată de un şir de factori de risc la
consumul acestor ape. Astfel, principalii factori de risc sunt:
Sodiul - în conţinut ridicat (peste 200mg/l) poate influenţa nefavorabil sănătatea şi crea
disconfort la consumul apei;

Sulfaţii - în concentraţii mărite pot provoca efecte gastrointestinale neplăcute şi afecta

gustul apei; pot contribui şi la coroziunea reţelei de distribuire a apei;

Clorurile - pot afecta gustul apei şi creşte gradul de coroziune al reţelei de apeduct, care la
rîndul ei poate duce la creşterea conţinutului de metale în apă;

Duritatea totală - în concentraţii de peste 10 mmol/1 poate afecta schimbul de minerale din
organism, gustul apei, spori coroziunea reţelelor de apeduct şi crea disconfort la utilizarea
apei;

Fierul - în concentraţii masive afectează gustul apei.

Mineralizarea excesivă, cauzată de conţinutul ridicat de sulfaţi, cloruri, Ca, Na, Mg, K,
hidrocarbonaţi are drept urmare creşterea morbidităţii populaţiei prin litiază urinară,
afecţiuni digestive şi cardiovasculare. Numărul populaţiei expuse la acest factor de risc este
destul de mare. Duritatea apei este cauzată în general de prezenţa sărurilor de calciu şi
magneziu, iar gradul ridicat de mineralizare şi concentraţia ridicată de sulfaţi şi cloruri.
Folosirea apei potabile cu o duritate şi o mineralizare înaltă (mai mult 1 g/ dm),
conţinut de nitraţi şi sulfaţi, cît şi a apei cu duritate excesiv de mică şi conţinut înalt de clor
şi sodium sporeşte morbiditatea generală şi mortalitatea prin stări morbide ale
organelor digestive, sistemului cardiovascular, urogenital etc.
 Totalizrea nr.1, „Igiena apei”

Bolile contagioase transmise prin apa. Grupurile lor. Formele de

manifestare a patologiilor hidrice.

Conditii:
 existenta unui eliminator de germen
 viabilitaea in apa a germenilor patogeni un timp suficient pentru producerea
bolii
 existenta unei populatii receptive

Bolile infectioase transmise prin apa se manifesta sub forma de endemii, epidemii si forme
sporadice.
Epidemiile hidrice prezinta o serie de caractere care le diferentiaza de alte tipuri de
epidemii si pe baza carora se poate pune diagnosticul si aplica masuri de combatere.

Caracterele principale ale epid hidrice:

 caracter exploziv – cuprinderea unui nr. de persoane intr-un timp relativ scurt
 infectarea persoanelor receptive care consuma apa contaminata
 suprapunerea epidemiilor pe aria de alimentare cu apa a populatiei din aceeasi
sursa
 aparitia epidemiei in orice anotimp, dar cu precadere in cel rece
 incearea epidemiei ca urmare a masurilor luate tot atit de brusc cum a inceput.

Ramine un nr. mic de cazuri ce se gasesc in perioada de incuatie si apar mai tirziu in contact.

Caractere secundare ale epidemiilor hidrice:

 aparitia inainte de izbucnire epidemiei a unui nr. mare de boli digestive ca
enterita, diaree, uneori grava, mai ales la copii sau populatia sensibila
 existenta unor afectiuni la sistemul de alimentare cu apa, ce explica aparitia
epdemiei. Trebuie de mentionat ca poluarea e produsa departe de zona epidemiei
 Lipsa germenilor patogeni din apa la momentul declansarii epidemiei.

Endemia – o forma de imbolnavire ce cuprinde un nr. redus de cazuri in comparatie cu

epidemia, dar care se gasesc permanent intr-o zona anumita sau localitate.

Forma sporadica manifesta cazuri izolate de anumite boli.

Schema maladiilor infectioase transmise prin intermediul apelor:

 Maladii microbiene : (holera, febra tifoida, dezineria, leptospiroze, bruceloza,
tubaremia, tuberculoza, boala diareica cauzata de coliformi patogeni)
 Maladii virale: (poliomielita, hepatita A,conjunctvita de bazin, retrovirusurile)
 Maladii parazitare: (amibiaza.lambliaza,tricomoniaza,
opistorcoza,filariozele,strongoloidoza,geohelmintiazele ).
 Totalizrea nr.1, „Igiena apei”

Caracteristica igienica a sistemului centralizat de aprovizionare cu apa.

Zonele de protective sanitara a surselor de aprovizionare cu apa.

Tipuri de aprovizionare cu apa: decentralizat (local) si centralizat

Centralizat – sistem ce consta dintr-o retea care permite aprovizionarea cu apa sub
presiune, direct la consumator.

Avantaje:
 pot fi utilzate atit surse subterane, cit si cele de suprafata
 asigura cantitatea necesara de apa la distanta mari de sursa
 ofera posibilitatea tratarii apeii in caz de necesitate
 permite protectia sursei instalatiilor si controlul starii lor
 permite controlul permanent al calitatii apei.

Dezavantaje:
 apar dificultati la supravegherea stari tehnice a retelelor de apeduct
 in cazul nimeriri in retea a agentilor patogeni sau toxinelor are loc afectarea
unui nr mare de populatie.

Staţiile de aprovizionare cu apă includ instalaţiile de captare şi epurare, rezervoarele

pentru apă curată, staţiile de pompare, turnurile de apă, de la care merge reţeaua de
distribuire. Reţeaua de apeduct trebuie să fie impermeabilă.
Corozia şi deermetizarea ţevilor vechi crează condiţii de impurificare a apei de apeduct.
Pentru a preveni aceasta, reţeaua de apeduct va trece departe de gropile de gunoi, closete,
reţeaua de canalizare şi alte surse potenţiale de impurificare. In caz de intersecţie a reţelei de
apeduct cu ţevile de canalizare apeductul trebuie să fie instalat mai sus decît acestea şi la o
distanţă nu mai. mică de 0,5 m.

Drept zonă de protecţie sanitară se consideră un anumit teritoriu din preajma sursei de
apă şi a instalaţiilor de epurare. In această zonă se stabileşte un regim special cu scopul de a
preveni modificările nefavorabile ale apei.
Bineînţeles, în zona nemijlocită a apeductului regimul de protecţie sanitară trebuie să fie
mai strict decît în cele mai îndepărtate. De aceea zona de protecţie sanitară pentru
apeductele de la bazinele de suprafaţă are două cordoane.

Primul cordon sau zona de regim strict include locul de captare a apei şi al instalaţiilor
apeductului: staţiile de pompare, instalaţiile de epurare, rezervoarele de apă curată. Acest
teritoriu se îngrădeşte şi este păzit, accesul persoanelor străine este interzis.
Terenul trebuie să fie înverzit şi salubrizat, apele meteorice vor fi lansate mai jos de locul de
captare a apei.
 Totalizrea nr.1, „Igiena apei”
În toate încăperile staţiei trebuie să se menţină o curăţenie impecabilă, în clădiri trebuie sa
fie instalate vaterclosete.
Personalul de serviciu va trece în mod obligator : controlurile medicale periodice, analizele
bacteriologice, examenul la cunoştinţele sanitare despre lucrul efectuat, respectarea
riguroasă a igienei personale. In zona cordonului cu regim strict este interzisă folosirea
bazinului de apă în alte scopuri (plimbări cu barca, adăpatul vitelor, spălatul rufelor, prinsul
peştelui, scăldatul, etc). Dacă rîul nu e prea mare, cordonul strict include şi malul opus (în
zona de captare a apei).
Zona aceasta se determină cu scopul de a exclude poluarea eventuală sau premeditată a apei
în verigile cele mai importante ale apeductului.

Cordonul al doilea sau zona de restricţie include teritoriul care înconjoară sursa de apă şi
afluenţii ei. Desigur, că zona de restricţie merge, în fond, în susul apei, uneori pînă la zeci de
kilometri. In josul apei zona de restricţie atinge cîteva sute de metri.
Zona de restricţie depinde de gradul de poluare şi capacitatea de autoepurare a sursei de apă.
Suprafaţa zonei de restricţie din susul apei trebuie să asigure lichidarea impurităţilor din apă,
în special a celor bacteriene pe contul proceselor de autoepurare a apei din bazin.