PRINCIPII ALE PREPARARI DENTARE

Existâ nişte principii care sunt comune tuturor preparaţiilor şi care

influenţează prognosticul în timp al protezârii. Ele sunt:

1. BIOMECANICE
Conservarea ţesuturilor dentare restante
Asigurarea formei de retenţie şi stabilitate
Rezistenţa structurală
Integritate marginală
2. BIOLOGICE
Integrarea sistemului stomatognat în contextul organismului
Protecţia psihicului pacientului
Integrarea ocluzală a restaurării
Protecţia biologiei pulpare
Protecţia parodonţiului marginal
3. ESTETICE
Vizibilitatea minimă a metalului (când acesta există)
Suprafeţe ocluzale din ceramică
Grosime maximă a materialului de placare
Margini subgingivale

1.BIOMECANICE

Conservarea tesuturilor dentare restante

Conservarea structurilor dure dentare în cursul preparării bonturilor se

realizeaza respectând următoarele recomandari:

1. Se alege acel tip de restaurare care necesită o preparare cu un sacrificiii

cat mai mici de substanţă dură dentară.
2. Pereţii axiali opozanţi ai bontului vor avea o convergenţă ocluzala
minima.
3. Este necesară prepararea uniforma a suprafeţelor axiale ale dintelui.
 4. Se realizează prepararea anatomică a suprafetei ocluzale a bontului,
urmărindu-se pante cuspidiene astfel asigurându-se o grosime uniformă
a restaurări
5. Geometria zonei terminale a bontului se alege astfel încât să fie cât mai
conservatoare, dar compatibilă cu celelalte principii de preparare
6. Zonaterminală a coroanelor de înveliş va intra in contact cu ţesuturi
dentare sănătoase, nu cu suprafeţele unor restaurări
7. Se va evita extinderea inutilă a preparării şanţului gingival , prepararea
dinţilor cu suport parodontal redus presupune reducerea considerabile
de ţesuturi dentare dacă marginile restaurării se plasează subgingival din
motive estetice
8. Principiul de conservare al structurilor dentare înseamnă mai mult decât
simpla evitare a preparării exagerate a bontului.

Asigurarea formei de retentie si stabilitate

Retenţia şi stabilitatea asigurate de bont trebuie să fîe sufîcient de mari pentru

a se opune forţelor care tind să desprindă sau să disloce restaurarea.

Retenţia şi stabilitatea depind la rândul lor, în mod decisiv, de forma

geometrică a bontului, aceasta fîind controlată de medic în timpul preparării
dintelui.

Retenţia şi stabilitatea se condiţionează adeseori reciproc.

Rezistenta structurala

Restaurarea protetică trebuie să fie rezistentâ la orice deformare şi/sau uzurâ

ce poate sâ apară sub acţiunea solicitărilor funcţionale şi/sau parafuncţionale. Ea
trebuie să fie suficient de rigidă pentru a nu se flecta.

Rigiditatea restaurării este condiţionată de grosimea şi tipul materialului din

care se confecţionează.

Prin urmare rezistenţa structuralâ a restaurării poate fi asigurată printr-o

preparare corectă a dintelui, prin adâugarea unor structuri de întărire, prin
alegerea judicoasă a designului zonei terminale a bontului şi a materialului din
care se confecţionează restaurarea.

Integritatea marginala

0 protezâ fixă poate să se menţină în mediul bucal doar dacă marginile sale se
adaptează infim la linia terminalâ a conturului preparaţiei. Configuraţia zonei
terminale condiţioneazâ atât forma şi grosimea marginilor restaurârii, cât şi
adaptarea transversală a acestora.

0 dehiscenţă marginală de 50 um poate fî considerată acceptabilă din punct de

vedere clinic.

Inchiderea marginală a restaurării se apreciază înainte de cimentare prin examen

radiografic şi/sau prin prin examinarea clinică cu o sondă cu vârful ascuţit.

2.BIOLOGICE

Integritatea ocluzala a resturarii

Pentru profilaxia disfuncţiilor temporo-mandibulare, conformaţia suprafeţei

ocluzale a restaurării are aceeaşi importanţă ca şi adaptarea marginală şi
conturarea suprafeţelor axiale pentru profilaxia cariei şi a parodontopatiilor
marginale.

Restaurările protetice trebuie să se adapteze astfel încât sâ fie in armonie cu

relaţiile ocluzale existente in ocluzia de RC, în IM şi în mişcările protuzie şi de
lateralitate.

Protectia biologiei pulpare

Protezarea fixă nu trebuie să afecteze vitalitatea pulpei dentare. Factorul

iatrogen este un factor etiologic important al pulpopatiilor, a doua ca frecvenţă
după leziunile carioase.
 Principalele cauze ale pierderii vitalităţii pulpare după prepararea bonturilor
pentru o protezâ fixă sunt: crearea unei plâgi dentinare extinse şi/sau lezarea
termică a ţesutului pulpar.

Protectia parodontiului marginal

Intre restaurarea protetică şi parodonţiul marginal trebuie să existe un raport de

protecţie reciprocă.

Restaurârile incorecte încâ din momentul inserării declanşează o gamă variată

de reacţii negative: gingivita de placă, parodontita adultului, trauma ocluzală.

In caz de leziuni uşoare refacerea unui parodonţiu sănâtos este completă după
8-14 zile.

Protezarea provizorie va leza parodonţiul marginal dacă nu posedă margini

supragingivale, foarte bine adaptate şi finisate. Se va evita supraconturarea
suprafeţelor axiale si a celor ocluzale. Ambrazurile proximale largi trebuie să
permită accesul mijloacelor de igienizare.

Orice greşeală sau concesie va avea repercursiuni nefavorabile asupra

parodonţiului marginal compromiţând însuşi tratamentul protetic.