ADAPTAREA SI FIXAREA RESTAURARILOR PROTETICE FIXE UNIDENTARE

1.Verificarea RPF pe model

2.Verificarea intraorala

-adaptare proximala

-adaptare cervicala

-adaptare ocluzala

1.Verificarea RPF pe model

Inserarea, adaptarea şi fixarea unei restaurâri protetice fixe în poziţie corectă

pe câmpul protetic şi în relaţii optime cu antagoniştii reprezintă etapa finală a
terapiei protetice fixe.

După fixarea unei restaurări fixe nu se mai pot face decât eventual doar mici
ajustări ocluzale.

De aceea, verifîcarea adaptării unei restaurări se face întotdeauna înainte de

fixare, iniţial pe model, apoi pe câmpul protetic.

După verificarea pe model a gabaritului şi contururilor restaurării, a adaptării

ei în zona terminală a preparaţiei, precum şi a raporturilor ocluzale, se trece la
verificarea clinică a adaptării pe câmpul protetic în cele trei sfere: proximală,
cervicalâ şi ocluzală.

2.Verificarea intraorala

Adaptarea proximala

Un contact proximal normal trebuie sâ permitâ depăşirea lui doar cu dificultate

de către o matrice sau un fir de mătase dentarâ.
 Un contact proximal prea slab este, de asemenea, nedorit, deoarece va
favoriza impactul alimentelor cu gingia interdentară, traumatizarea gingiei
interdentare şi retenţia alimentelor.

In mod tradiţional calitatea contactelor interdentare se verifică cu ajutorul unui

fir de mătase dentarâ.

Dacâ firul de mătase dentară nu poate depăşi zona de contact, se îndepârtează

restaurarea de pe bont şi se cautâ suprafeţele lucioase care apar în zona de
frecare excesivă. Se corectează cu o piatră mică montată, adecvată materialului.
Operaţia se repetă până la inserarea optimă pe bont. în tot acest interval se evită
inserarea cu forţa, prin exercitarea unor presiuni excesive pe lucrare.

Ca altemativă, se recomandâ plasarea de hârtie de articulaţie între suprafeţele

proximale şi adaptarea coroanei pe bont prin presiune digitală. Hârtia de
articulaţie este apoi trasă spre vestibular, pentru a depista zonele supraconturate.

Cea mai mare grijâ trebuie acordată inserârii restaurârilor metalo-ceramice şi

integral ceramice, datorită paticularităţilor tehnologice ale acestora. Se verifică
dacă restaurarea reface şi respectă ambrazurile cervicale întocmai ca şi dinţii
naturali vecini, dacă aceştia existâ.

Adaptarea cervicala

Adaptarea ocluzala

Restaurarea protetică trebuie sâ se integreze în funcţia ocluzală, să asigure

contacte stabile, sâ solicite la minimum capacitatea de adaptare a musculaturii şi
a parodonţiului de susţinere.

Verificarea raporturilor ocluzale se face în IM, ORC, mişcări de lateralitate şi

protmzive.

Adaptarea ocluzală se verificâ cu hârtie de articulaţie, folie de cearâ sau râşină.

In caz de contacte premature şi interferenţe ocluzale, corectările se vor face
conform regulilor de şlefuire selectivă şi nu prin şlefuirea zonei care „înalţă".
Suprafeţele corectate vor fi relustruite. Dacă diferenţa dintre adaptarea pe model
şi cea de pe câmpul protetic este mare ,corecturile necesită mult timp şi adeseori,
se indicâ refacerea în întregime a protezei sau a placajului acesteia.

Adeseori protezele fixe nu respectă exigenţele ocluzale, mai mult designul lor
modificâ relaţiile de ocluzie. In această situaţie apare necesitatea remontării in
articulator sau ocluzor. Remontarea constă in realizarea unor modele de lucru noi
care vor fi montate in simulator şi are urmâtorii timpi clinico-tehnici:

- proteza parţială fîxă se inseră pe câmpul protetic;

- pe suprafeţele ocluzale se confecţionează o cheie din acrilat autopolimerizabil,

peste care se ia o amprentă cu materiale elastice;

- cu ajutorul cheii, proteza fixă poate fî repusâ exact în amprentă;

- după izolarea suprafeţei interne a elementelor de agregare cu o peliculă fină de

cearâ, se toarnâ modelul;

- se montează modelele în simulator, astfel putându-se recontrola şi corecta

adaptarea ocluzală extraoral.

Se verifică relaţia dintre cuspizii vestibulari maxilari şi cuspizii vestibulari

antagonişti, pentru a aprecia dacă pacientul îşi va muşca mucoasa jugalâ .Cuspizii
vestibulari maxilari trebuie să-i circumscrie corect pe cei mandibulari. Se va
verifica încadrarea intermediarilor şi elementelor de agregare în morfologia
arcadei respective, înscrierea în curburile vestibulară şi orală ale arcadei.