Inserarea protezelor totale în cavitatea

orală. Posibilități de remediere pentru

deficiențele protezelor totale
Mihai Gabriela Mădălina
Riță George Marius
MD 5, sgr. 3
 Inserarea protezelor totale în cavitatea bucală presupune:
1. controlul exobucal al protezelor;
2. inserția protezelor în cavitatea bucală;
3. controlul menținerii, stabilității statice și dinamice a protezei;
4. retușuri marginale și ocluzale;
5. sfaturi pentru adaptarea la proteză;
6. instrucțiuni pentru igienizare.
 Verificarea exobucală a protezelor totale
Trebuie realizată într-o ședință anterioară inserării lor. În practică, cei doi timpi se consumă de obicei în
aceeași ședință. Se urmărește ca:
● dinții să fie inserați corect, fără modificări ale poziției lor în timpul îndesării, presării sau polimerizării
acrilatului;
● polimerizarea și prelucrarea bazei protezei să fie corespunzătoare, suprafața acrilatului să fie netedă,
continuă, fără incluziuni de aer, porozități sau urme de gips;
● suprafețele lustrite ale protezei să prezinte luciu, fără zgârieturi;
● suprafețele mucozale ale protezei să nu prezinte asperități;
● marginile protezei să aibă conformația fundurilor de sac, fără muchii ascuțite;
● fața externă să prezinte concavitate pentru limbă, unghi diedru pentru mușchiul orbicular, versante
vestibulare laterale convexe, baza protezei maxilare să aibă modelate rugile pacientului și limita distală
a protezei în zona Ah să fie puțin sesizabilă.
 Controlul se efectuează prin inspecție și palpare, iar retușul se realizează cu pietre abrazive sau freze de
acrilat, de dimensiuni corespunzătoare, care acționează exact pe zona respectivă, fără exercitarea unor presiuni
exagerate la viteze moderate.

Corecturile se vor efectua pe cât posibil în absența pacientului, înaintea ședinței programate, pentru a nu trezi
suspiciuni asupra calității restaurării
 Verificarea endobucală a protezei

De regulă, proteza se inseră mai întâi peste marginea cea mai retentivă, urmând a fi glisată
peste retentivitățile anatomice mai mici, pană când se obține contact intim cu câmpul protetic și
succiune totală. Apar dificultăți în cazul unor creste reziduale foarte retentive, mai ales în zona
tuberozităților, când sunt necesare retușuri repetate și trebuie modificat axul de inserție al
protezei.

Procedurile etapei de inserție a protezei pe câmp trebuie derulate într-o anumită ordine.
Mai întâi se controlează fiecare proteză separat, după care se controlează ambele proteze în ceea
ce privește relațiile ocluzale, fizionomia și fonația.
1.Instrucțiuni pentru o acomodare mai facilă cu proteza

Dacă este vorba despre un pacient protezat pentru prima dată se va preciza că:

- la început, proteza este percepută ca un corp străin ce provoacă senzații neplăcute care vor dispărea după 3-4
săptămâni;

- un rol important îl are voința pacientului de a se acomoda cu proteza;

- dacă proteza nu prezintă stabilitate optimă se recomandă utilizarea pulberilor și a pastelor adezive pentru a reduce
impactul psihologic.

Dacă pacientul este un vechi purtător de proteze medicul îl va atenționa că:

- proteza nouă este mai voluminoasă, așadar va stânjeni mișcările limbii, fonația și uneori fizionomia (pacientul este
tentat să poarte protezele vechi);

- menținerea și stabilitatea nu vor fi optime la început.

2.Evaluarea suprafeței mucozale a protezei

Se examinează existența zonelor de presiune exagerată și exactitatea reproducerii câmpului protetic

pentru fiecare proteză totală. Suprafața mucozală a protezei se pensulează cu un strat subțire de pastă revelatoare,
după care proteza se inseră în cavitatea bucală. În zonele de suprapresiune pasta va fi spălată. Procedura va fi
repetată pentru verificare, fiind indicat ca în cursul ei, inserția protezei să fie făcută de pacient. Când zonele de
suprapresiune au fost stabilite, se vor retușa cu o freză de acrilat. Procedeul se repetă până când despovărarea zonei
este suficientă, după care se netezește proteza cu un polipant.

La inserția protezei, pacientul poate acuza dureri la nivelul exostozelor sau la nivelul mucoasei dure
necompresibile, chiar dacă inserarea se face blând. Retușul acestor zone se practică dacă substanța revelatoare a
zonelor de suprapresiune este spălată pe suprafața lor, iar netezirea se realizează doar în momentul când zona nu
mai necesită retuș.
 Când protezele au o stabilitate bună este de dorit să nu se facă retușuri ale feței mucozale înaintea
echilibrării ocluzale, deoarece contactele premature și interferențele pot crea “false zone de suprapresiune”, care
dispar în urma echilibrării ocluziei.
3.Evaluarea marginilor protezei va urmări:
- dacă extinderea și conturul acestora este compatibil cu vestibulul bucal;
- dacă marginile protezei degajează suficient frenurile și bridele;
- dacă proteza are stabilitate în cursul fonației și deglutiției.
Se aplică ceară pe marginile protezei maxilare în același mod în care s-a aplicat o masă termoplastică la
adaptarea lingurii individuale. Pacientul va fi instruit sa deschidă gura larg, să împingă mandibula înainte, să o
balanseze spre stânga și spre dreapta. Ceara este un material mai ușor modelabil decât Kerr-ul încălzit, de aceea
ușoarele supraextensii apărute în urma adaptării lingurii individuale pot fi determinate cu ceară. Zonele supraextinse
se retușează și se aplică din nou ceară pe noile margini, pacientul va efectua miscări funcționale (zâmbet, fonație,
râs). Se reia scurtarea și netezirea zonelor supraextinse.
4.Evaluarea menținerii și stabilității protezei

Odată protezele introduse în cavitatea bucală, se verifică menținerea lor pe câmp, cu gura
deschisă, apoi se verifică ansamblul în dinamică.

La maxilar, după inserția protezei se verifică succiunea acesteia. Se practică unele

tracțiuni în sens vertical, cu tendința de a desprinde proteza de pe câmp. Dacă dislocarea se produce
involuntar, închiderea marginală este necorespunzătoare și proteza trebuie refăcută sau reoptimizată.
Zona Ah este și ea verificată sub aspectul închiderii marginale prin presiuni oro-vestibulare aplicate
pe incisivii superiori, cu scop dislocant. Dacă desprinderea se face ușor, succiunea din zona distală
este precară și proteza se poate reoptimiza imediat în cabinet parțial distal sau pe toată suprafața
mucozală.
 La mandibulă, controlul menținerii protezei pe câmp se realizează repetând mișcările de la adaptarea
lingurii individuale. Pretențiile de succiune nu pot fi identice cu cele de la maxilar. Ridicarea spontană a protezei de
pe câmp are drept cauze ori margini lungi ale acesteia, ori stânjenirea contracției musculaturii periprotetice.
Corecturile se pot realiza prin retușuri la nivelul marginilor sau al suprafețelor externe ale protezelor.

5.Evaluarea simultană a celor două proteze (relații ocluzale, fizionomic și fonetic)

Controlul fizionimiei presupune autoaprecierea bolnavului cu protezele inserate pe câmpul protetic. Dacă
proba machetei s-a desfășurat corect, în această etapă nu ar trebui să apară probleme. Pacientului i se va explica faptul
că rigiditatea feței este temporară și va dispărea prin adaptarea musculaturii la proteză.

Controlul fonetic nu este edificator în momentul inserării protezelor, vorbirea fiind îngreunată. Putem
aprecia corectitudinea montării dinților frontali cu ajutorul testelor fonetice de la proba machetei. Dacă montarea este
corespunzătoare dificultățile se vor remedia prin adaptare.
Verificarea și corectarea raporturilor ocluzale.Tehnici de șlefuire selectivă

Din cauza faptului că retenția protezei totale nu este în toate cazurile foarte bună,pentru a optimiza
stabilizarea se poate apela la ocluzia echilibrată bilateral-între antagoniști există raporturi ocluzale echilibrate în
toate mișcările mandibulei cu contacte dento-dentare.

Totuși la interpunerea bolului alimentar între hemiarcade pe partea lucrătoare,dinții hemiarcadei de

balans nu vor fi mereu în contact.Ocluzia echilibrată bilateral se poate deci obține doar când în cavitatea
bucală nu sunt alimente

Ocluzia echilibrată bilateral împiedică însă dislocarea

protezei în timpul mișcărilor parafuncționale(bruxism).

În practică se realizează frecvent reabilitări ocluzale

necesare obținerii unei armonii ocluzale.

 Când se decelează contacte premature în RC se procedează la înlăturarea lor până la întrunirea
dezideratelor de mai sus.Dacă s-a optat pentru o schemă ocluzală cu balans general,contactele dento-dentare trebuie
să se obiectiveze în toate deplasările excentrice ale mandibulei, pe părțile de balans.

Controlul relațiilor ocluzale dinamice se realizează în propulsie și în lateropulsie,pe partea activă și de

balans.Interferențele apărute și identificate corespunzător se vor retușa.Important în dinamica mandibulară este
realizarea de contacte cel puțin distale,dacă nu de grup lateral,care conferă o stabilitate mai mare protezelor.

Armonia ocluzală a protezelor totale este necesară pentru confort,eficiență și menținerea structurilor de
sprijin ale câmpului protetic.Reperarea intraoral a discrepanțelor este dificilă din cauza rezilienței țesuturilor moi
care tind să mascheze contactele patologice.Reziliența tisulară permite ușoare mișcări ale protezei pe câmp și drept
urmare,după primul contact prematur și restul dinților vor intra în ocluzie,relizând contacte satisfăcătoare.
 Cauzele erorilor ocluzale la protezele totale pot fi:

-modificări care apar în timpul îndesării acrilatului sau al dezambalării protezei;

-erori nedetectate la înregistrarea RIM;

-diferențe în adaptarea țesuturilor moi la baza șablonului de ocluzie față de baza protezei;

-modificări ale structurilor de sprijin survenite după amprentarea câmpului protetic.

A.Erori clinice

Deficiențele de înregistrare a RIM pot fi consecința unor circumstanțe diverse:

-mobilizarea bazei șablonului de ocluzie în timpul determinării;

-presiune excesivă exercitată de pacient în timpul înregistrării;

-distribuție inegală a solicitărilor în timpul înregistrării;

 -plasarea șablonului de ocluzie pe țesuturi moi deformate de proteze vechi incorecte;
-înregistrarea unei poziții diferite de RC din cauza unor factori diverși(spasm
muscular,patologie ATM) sau din cauză că pacientul nu înțelege instrucțiunile medicului.
B.Erori tehnice
Deficințe de montare a modelelor în ocluzor sau articulator pot rezulta din cauza
următoarelor împrejurări:
-bazele șabloanelor de ocluzie nu sunt corect așezate pe model în timpul procedurii de
montare;
-bordurile de ocluzie nu au fost corect solidarizate;
-contact distal al modelelor în timpul montării
-articulatorul nu menține relațiile verticale și orizontale;
-erori la solidarizarea cu ghips a soclului modelului de brațul ocluzorului sau articulatorului.
 Verificarea raporturilor ocluzale

Există multe metode acceptate de depistare si corectare intraorală a dizarmoniilor ocluzale,ele fiind
însă mai precise dacă urmează unor retușuri efectuate extraoral în articulator.

1.Hârtia de articulație

Nu este un mijloc foarte sigur de detectare a contactelor premature căci reziliența țesuturilor moi
permite modificarea poziției protezei pe câmp,marcajele fiind deseori false.Deplasarea protezelor pe câmpul
protetic duce la false contacte premature la la extremitatea opusă a hemiarcadei dentare sau la nivelul hemiarcadei
controlaterale.Plasarea hârtiei de articulație la nivelul unei singure hemiarcade poate perturba traseul
mișcării de închidere,de aceea aceste marcaje trebuie efectuate simultan la nivelul întregii arcade dentare
2.Dispozitivul central-”corelatorul”

Un mijloc cu rezultate mai exacte pentru depistarea dizarmoniilor ocluzale a protezelor totale în cavitatea
bucală este dispozitivul central prevăzut cu un pin mandibular cu resort și o placă metalică maxilară.La
închiderea gurii, pinul mandibular ia contact cu placa metalică maxilară și pune resortul în tensiune ducând la o mai
bună așezare a protezelor pe câmp.În momentul producerii unui contact prematur,protezele nu mai alunecă pe câmp
datorită tensiunii induse de resort.Montarea dispozitivului durează 3-4 minute,iar localizarea contactelor premature
se face cu panglică articulară.

3.Ceara ocluzală

Pe suprafețele ocluzală a dinților protezei mandibulare se plasează ceară verde adezivă.În timpul mișcării de
închidere În RC contactele premature vor perfora primele ceara ocluzală,apoi practicianul le va marca cu un creion
cu mină moale.În acest mod pot fi imprimate și interferențele.Dezavantajul metodei este că în timpul deplasărilor
protezele alunecă pe țesuturile reziliente,ceea ce duce la false marcaje.Este însă o metodă excelentă de verificare a
ocluziei în poziții centrice.
 Corectarea dizarmoniilor ocluzale se realizează cu instrumente rotative,benzi adezive de carborund sau
cu paste abrazive ,în funcție de tipul dinților laterali utilizați(anatoformi/neanatoformi).Utilizarea pastei abrazive în
cavitatea bucală prezintă mai multe dezavantaje.Alunecarea protezelor pe câmp în urma unui contact prematur
poate produce alterarea ocluziei până la lipsa grosieră a coincidenței ORC cu IM.Pot fi distruși cuspizii de sprijin
căci acțiunea pastei abrazive nu este selectivă.

Montarea modelelor în articulator și șlefuirea selectivă selectivă

Modelele sunt montate în articulator prin intermediul înregistrărilor corespunzătoare.Metoda este cea
mai precisă și are următoarele avantaje:

-reduce participarea pacientului;

-permite o mai bună vizualizare a procedurii;

-oferă o bază solidă pe care protezele să nu alunece;

-marcajele cu hârtie de articulație în absența salivei sunt mult mai exacte.

 -corectarea ocluziei se face în lipsa pacientului;

Pentru a monta modelele în articulator este necesară înregistrarea poziției acestora în RC:

-se plasează două straturi subțiri de ceară de 1,5mm pe suprafața ocluzală a dinților mandibulari.Se
înmoaie la flacăra unei lămpi de spirt sau în apă caldă;

-se plasează proteza mandibulară în cavitatea bucală și pacientul va închide în RC pe ceară moale,fără
să ajungă la contacte dento-dentare.Se răcește înregistrarea cu aer și se îndepărtează.

-înregistrarea nu se aplică în cavitatea bucală căci pot apărea distorsiuni.După îndepărtatea excesului
de ceară vestibular înregistrarea trebuie să prezinte indentații puțin adânci și să lase fețele vestibulare libere pentru a
permite controlul vizual al relației intermaxilare.

Protezele se solidarizează cu ceară după plasarea în relație corectă de ocluzie prin intermediul
înregistrării ocluzale.Modelul mandibular se solidarizează la brațul inferior al articulatorului.
 Pentru verificarea înregistrării în RC se recurge la o a doua înregistrare.Se eliberează elementele
condiliene și se plasează protezele cu dinții în indentațiile înregistrării.Elementele condiliene ale articulatorului
trebuie să se sprijine pe stopurile centrice.Procedura se repetă pană când două înregistrări interocluzale consecutive
se potrivesc în aceeași poziție.Odată stabilită acuratețea montării modelelor în articulator se poate trece la șlefuirea
selectivă în poziții centrice și excentrice.

Dacă protezele au fost realizate pe articulator,erorile ocluzale apărute în timpul presării și înregistrării
RA se evidențiază prin absența contactului stiletului ghid incizal cu plăcuța corespunzătoare.Aceste erori trebuie
îndepărtate prin șlefuiri selective statice și dinamice în conformitate cu schema ocluzală aleasă.

Atunci când proteza este prevăzută cu dinți laterali anatoformi și se dorește o ocluzie cu balans
general,cel mai bine este să obținem o repartiție egală a contactelor dinților laterali bilateral,ceea ce implică o relație
cuspid-fosă în ORC.
 Un articulator cu traiectorie rectilină nu reproduce traiectul real al al condililor în fosele mandibulare.Este
însă acceptat că eroarea este atât de mică încât este compensată de reziliența țesuturilor de sprijin,fiind tolerată de
majoritatea pacienților.

Când în urma șlefuirii selective reușim să obținem coincidența IM cu OC,obiectivul ocluziei centrice
echilibrate este îndeplinit pe articulator și cel mai probabil situația va fi aceeași în cavitatea orală.La unii pacienți se
poate păstra o IM ușor anterioară față de OC,dacă în această poziție se poate obține o stabilitate rezonabilă a
protezelor.Aceste poziții sunt deseori mai comode pentru pacienți,fiind mai apropiate de ocluziile habituale pe care le-
au avut în perioada de dentați.

Când în urma șlefuirii selective reușim să obținem contacte bilaterale simultane de tip cuspid-cuspid în
pozițiile laterale ale mandibulei,obiectivul ocluziei echilibrate în poziție statică excentrică de lateralitate este
îndeplinit.Unele dintre aceste contacte statice pot fi prezente și în cavitatea orală.Urmărim să obținem contacte
bicuspidiene între cuspizii omonimi pe partea activă și contacte monocuspidiene între cuspizii heteronimi pe partea de
balans.
 Când în urma șlefuirii selective reușim să obținem contacte simultane în zona anterioară și posterioară în
propulsie,obiectivul ocluziei echilibrate în propulsie este îndeplinit pe articulator și de obicei situația va fi aceeași și
în cavitatea orală.

În cazul unor raporturi dentare normale în sens vertical și anteroposterior,cuspizii vestibulari inferiori și
cei palatinali superiori mențin DVO prin contactele lor cu fosele centrale și cu cele marginale.

Când mandibula circumscrie maxilarul,dinții laterlai sunt frecvent în relații inverse,caz în care cuspizii
vestibulari maxilari și linguali mandibulari mențin DVO.

Odată obținută ocluzia centrică echilibrată,șlefuirea selectivă nu va mai interesa cuspizii de sprijin.
 Corectarea dizarmoniilor ocluzale prin proceduri de șlefuire selectivă

Când se practică șlefuirea selectivă,trebuie luată în considerare și reziliența mucoasei bucale.Când se

amprentează câmpul în edentația totală sau când se înregistrează relațiile intermaxilare ,mucoasa orală este în poziție
nedeformată.Modelele sunt montate în articulator după înregistrarea ocluziei în RC la DVO.Intercuspidarea maximă la
nivelul zonei posterioare se va realiza în spațiul vertical existent.La inserarea protezelor în cavitatea bucală,datorită
forței de închidere,mucoasa maxilară se deplasează cranial,iar cea mandibulară caudal.Bazele protezelor urmează
deplasarea mucoaselor ,drept urmare dinții se apropie și DVO se modifică,iar mandibula adoptă o poziție mai
anterioară față de maxilar.Această schimbare a raporturilor intermaxilare duce la apariția contactelor premature între
versantele meziale ale cuspizilor mandibulari și cele distale ale cuspizilor maxilari.Fenomenul este prezent indiferent
de tipul relațiilor de ocluzie dacă înregistrarea relațiilor maxilare s-a făcut cu un material pasiv și este cu atât mai
pregnant cu cât reziliența mucoasei este mai mare
 Tehnica de corectare ocluzală descrisă de Hanau necesită multiple înregistrări ocluzale inițial
necompresive și apoi compresive în RC.Înregistrarea necompresivă se realizează cu un material pasiv și fără forță
care ar deplasa mucoasa.Primul pas al corectării ocluzale este șlefuirea selectivă cu modelele montate în articulator
după înregistrarea ocluzală necompresivă.Apoi se recurge la o înregistrare ocluzală compresivă realizată cu un
material rezistent care necesită generare de forță și deplasează țesuturile.Modelele se remontează în articulator și se
reia procedura de șlefuire selectivă.

Șlefuirea selectivă a dinților anatoformi(pe articulator)

Primul pas constă în șlefuirea selectivă în ORC.Apoi,echilibrul ocluzal în mișcarea de lateralitate se

obține prin contact al dinților laterali inclusiv caninul,atât pe partea activă cât și pe partea de balans.Echilibrul în
propulsie se obține prin realizarea contactului marginilor incizale ale frontalilor în același timp cu contactul vârfurilor
cuspizilor dinților laterali.

Tehnicile de șlefuire selectivă sunt următoarele:

-se reglează înclinarea condiliană antero-posterioară și laterală a articulatorului conform datelor obținute
din înregistrarea intermaxilară protuzivă și de lateralitate;
 -se ridică stiletul ghid incizal de pe plăcuța lui și se fixează astfel încât să nu aibă contact cu aceasta;

-se evaluează ariile dentare de contact în poziții centrice și excentrice înainte de a selecta ariile ce vor fi
șlefuite;

-menținând contactul între elementul condilian și stopul centric al articulatorului,se închide articulatorul
până la obținerea contactului dentar în zona laterală,moment în care dinții frontali trebuie să nu fie în contact;se
plasează hârtie de articulație între arcade și se închid arcadele de câteva ori în ORC,se examinează cuspizii palatinali
ai dinților maxilari și cuspizii vestibulari ai dinților mandibulari;contactele premature apar când numai câțiva dinți
sunt în contact în poziție de IM;ele se corectează cu pietre mici prin șlefuire selectivă la nivelul foselor și nu al
vârfurilor cuspizilor,cu excepția cazurilor când cuspidul respectiv constituie obstacol,atât în poziții centrice ,cât și în
poziții excentrice;

-șlefuirea selectivă în cursul mișcării de laterotruzie urmărește obținerea de contacte echilibrate atât pe
partea activă cât și pe partea de balans;un contact excesiv sau dinți prea lungi pe partea lucrătoare evită contactul pe
partea de balans;dacă un singur dinte este prea lung pe partea lucrătoare el va împiedica și contactul celorlalți dinți pe
partea lucrătoare
 În situația în care cuspidul este în contact prematur atât în poziții centrice cât și excentrice,el va fi
redus;dacă este în contact prematur doar în poziții centrice se va adânci fosa centrală sau marginală
antagonistă

Pentru a obține contacte echilibrate pe parcursul mișcării de lateralitate se va proceda astfel:se inseră
hârtie de articulație bilateral și se efectuează mișcări de lateralitate pe articulator;În cazul interferențelor pe partea
lucrătoare se reduc versantele interne ale cuspizilor vestibulari superiori și linguali inferiori(regula BULL-buccal
upper,lingual lower);În cazul interferențelor pe partea de balans se reduc versantele interne ale cuspizilor palatinali
superiori,respectivi vestibulari inferiori(regula LUBL-lingual upper,buccal lower);dacă există un conflict între
cuspizii de sprijin,se va reduce cuspidul vestibular mandibular(invers decât în șlefuirea selectivă a arcadelor
naturale),menținând cuspidul palatinal maxilar,care direcționează mai bine forțele masticatorii spre proteza
mandibulară mai instabilă și care este necesar pentru obținerea echilibrului în mișcarea de propulsie;

-pentru a obține echilibrul în mișcările protuzive,se plasează hârtie de articulație pe toată lungimea
arcadei și se efectuează mișcări de propulsie pe articulator;în cazul interferențelor nelucrătoare în propulsie,se
reduc versantele distale ale cuspizilor maxilari și versantele meziale ale cuspizilor mandibulari(r egula DUML-distal
upper,mesial lower)
 Șlefuirea selectivă a dinților anatoformi(în cavitatea bucală)

Depistarea contactelor premature din ORC se realizează cu hârtie de articulație sau ceară.Contactul
prematur imprimă protezei mandibulare(cu stabilitate mai slabă) o anumită direcție de mișcare.Șlefuirile selective se
realizează în funcție de direcția de glisare a protezei mandibulare:

-În cazul glisării sagitale mai mare de 1,5 mm ,se șlefuiesc versantele meziale ale cuspizilor dinților
superiori și pantele distale ale cuspizilor inferiori-după formula MUDL(mesial upper,distal lower);se începe cu
versantele meziale ale superiorilor;

-în cazul glisării mediale(contact prematur stâng cu alunecare spre dreapta sau invers),se șlefuiesc
versantele orale ale cuspizilor dinților superiori și versantele vestibulare ale cuspizilor dinților inferiori( lingual
upper,buccal lower);

-în cazul glisării laterale se șlefuiesc versantele vestibulare ale cuspizilor palatinali superiori și cele orale
ale cuspizilor vestibulari inferiori(buccal upper,lingual lower).

Trebuie avut în vedere că după apariția unui contact prematur poate să apară un altul în altă zonă.

Se continuă pană la eliminarea tuturor contactelor premature.

 Reguli generale În șlefuirile selective:

-nu se reduce din cuspizii de sprijin( mențin DVO,stabilitate și eficiență masticatorie)

-nu se va încerca stabilizarea protezei prin șlefuiri masive masive cuspidiene;

-șlefuirea unui cuspid de sprijin se face doar dacă el depășește planul de ocluzie și produce interferențe în
mișcările de lateralitate)

-șlefuirile selective se vor practica în principal la nivelul cuspizilor pasivi( V sup,L inf) și a șanțurilor și
foselor antagoniste,reducând versantele cuspidiene și nu vârful cuspizilor.

Urmează controlul relațiilor ocluzale și echilibrarea ocluziei în dinamică,etapă dificilă care necesită mult
timp.

Șlefuirea selectivă a dinților necuspidați(pe articulator)

Când se utilizează dinți necuspidați șlefuirea selectivă are drept obiectiv obținerea contactului armonios
bilateral în ORC:
 -se plasează elementul condilian al articulatorului pe stopul condilian;

-se aplică hârtia de articulație pe fețele ocluzale și marginile incizale ale tuturor dinților mandibulari;

-se închide articulatorul pentru a înregistra contactele dento-dentare;

-se șlefuiesc selectiv suprafețele ocluzale până la obținerea contactului bilateral stânga dreapta și a
inocluziei frontale,contactele în zona laterală trebuie să fie uniform reprezentate,să cuprindă porțiunile distale ale
premolarilor,primul molar și partea mezială a molarului secund;

-suprafețele șlefuite selectiv se lustruiesc cu polipante;

-se încearcă plasarea suprafețelor ocluzale ale dinților mandibulari pe un plan drept.

Tehnica șlefuirii selective a dinților neanatoformi cu benzi abrazive și carborund corect executată dă
rezultate excelente.Scopul primar al utilizării dinților laterali neanatoformi montați pe o suprafață ocluzală plană este
de a elimina interferențele cuspidiene.De aceea este necesar să se mențină schema unui plan ocluzal plat.Se utilizează
banda abrazivă de carborund rezistentă la apă.

Tehnica este următoarea:

 A.șlefuirea selectivă în OC:

-se detectează contactele premature cu hârtie de articulație;dacă dintele aflat în contact prematur
depășește cu mult planul de ocluzie,reducerea inițială se va face cu pietre sau freze până la obținerea unui plan ocluzal
plat.

-se plasează o bandă adezivă de carborund de lățime adecvată,cu partea abrazivă spre dintele respectiv și
se închide articulatorul în ORC;

-aplicând o presiune ușoară pe brațul superior al articulatorului se tracționează brusc banda

abrazivă,menținând-o în același plan cu cu suprafața ocluzală plană,pentru a nu rotunji muchiile ocluzo-vestibulare; În
cursul procedurii trebuie examinată atent DVO,o reducere prea importantă a suprafețelor ocluzale putând duce la
scăderea acesteia;

-se continuă cu reducerea ocluzală alternativă superior și inferior cu banda abrazivă până la obținerea unor
contacte uniforme posterioare bilaterale.Procedura are avantajul reducerii egalizate a celor două arcade și menține
planul ocluzal plat.Finisarea se face cu benzi abrazive fine.
 B.Șlefuirea selectivă în poziții excentrice:

-se verifică fiecare poziție excentrică și se îndepărtează contactele nepotrivite cu o piatră

plană,menținând planul ocluzal plat;

-după șlefuirea selectivă în poziții excentrice se verifică din nou ORC și se fac modificările necesare cu
benzi abrazive;în zona frontală nu trebuie să existe contacte dento-dentare.
 Indicații de utilizare și sfaturi privind acomodarea pacientului cu proteza
totală
Practicianul are obligația de a sfătui pacientul cum să folosească protezele totale pentru ca să se adapteze
și să le integreze cât mai ușor.Execuția corectă a pieselor protetice este un factor determinant pentru buna integrare a
acestora.

La edentatul total protezat pentru prima dată,acestea reprezintă niște corpuri străine cu care se obișnuiesc
dificil.Pentru unii pacienți proteza pare că este prea voluminoasă ,că ocupă toată cavitatea bucală,având reflex de
vomă,iar alții prezintă chiar reflexe vegetative de tipul hipersalivației.Aceste senzații se diminua și dispar ,odată cu
acomodarea,de la câteva zile la câteva săptămâni.În primele 3 săptămâni i se recomandă pacientului să poarte
protezele zi și noapte.După perioada de adaptare acestea se vor îndepărta în timpul nopții pentru a permite relaxarea
fibromucoasei câmpului protetic.Prin refacerea fizionomiei ,protezele au un rol adjuvant pentru psihicul și integrarea
sociala a pacientului.Adaptarea la o fonație corectă se realizează în câteva zile,suplimentar i se poate recomanda
pacientului cititul cu voce tare.
 Masticația eficientă se realizează rareori odată cu inserția protezelor în cavitatea bucală.Din această
cauză pacientul i se recomandă să aibă răbdare,să secționeze alimentele cu cuțitul,să le selecteze pe cele mai puțin
consistente și să-și regleze sistematic masticația pentru a evita bascularea și chiar desprinderea protezei.Trebuie
realizată o “masticație protetică”,cu distribuirea bilaterală a alimentelor pentru a nu destabiliza proteza.

Igienizarea protezelor totale

Trebuie realizată după fiecare masă.Se dezinseră protezele din cavitatea bucală și se periază toate
suprafețele pentru a evita depunerea detritusurilor moi și a tartrului.Se pot utiliza perii normale de dinți sau perii
speciale pentru proteze.

Igienizarea se face cu paste de dinți ,nu cu detergenți care pot provoca reacții alergice prin
retenționarea pe suprafețele rugoase ale protezei.Curățirea manuală se completează cu tablete de curățire care se
dizolvă în apă și în care se imersează protezele,astfel se elimină mirosul neplăcut și germenii patogeni din porii
suprafeței neprelucrate a protezei.Timpul necesar dezinfectării este de 15-30 de minute.

Este recomandat ca toate aceste instrucțiuni să se ofere în scris pacientului.

 Posibilități de remediere a unor deficiențe ale protezelor totale
Cerințe de bază pentru o proteză totală

-compatibilitatea cu mediul bucal;

-refacerea funcției masticatorii;

-armonie Între funcția fonatorie,respirație și deglutiție;

-reabilitarea acceptabilă a fizionomiei;

-conservarea câmpului protetic.

Forțele ocluzale trebuie să fie recepționate de țesuturile de sprijin cu cea mai mare rezitență.Contactele
dento-dentare trebuie să fie în armonie cu pozițiile mandibulare de referință.În poziția de repaus trebuie să existe
suficient spațiu interocluzal pentru a permite contracția ridicătorilor spre poziția de IM.
 Dinții artificiali trebuie să ofere suport buzelor și obrajoilor și să nu jeneze mișcările acestora sau ale
limbii.Mucoasa care acoperă țesuturile de sprijin trebuie amprentată în forma sa necomprimată pentru a diminua
transmiterea de solicitări necorespunzătoare asupra câmpului protetic.

Eficiența masticatorie

Incapacitatea protezatului total de a realiza acte masticatorii precum incizia sau masticația unor
alimente dure sau lipicioase nu trebuie privită ca un eșec.Înlocuirea artificială a unor segmente ale organismului nu
poate să fie la fel de eficientă ca și un organism sănătos.

Compatibilitatea dintre proteză și țesuturile câmpului protetic

Proteza totală trebuie să se adapteze la țesuturile de suport,să prezinte un contur care să permită
mișcările funcționale,suprafețele externe fiind netede și lucioase.Marginile supraextinse nu sunt compatibile cu
funcțiile normale.
 Deficiențe imediate ale protezei totale

Deficiențe minore ale relațiilor ocluzale

În cazul unor dizarmonii ocluzale ale dinților artificiali montați la o DVO normală sau scăzută se poate
recurge la corecturi prin adaosuri de rășini acrilice autopolimerizabile pe suprafața ocluzală a dinților protezei
inferioare.La nivelul protezei superioare suprafața ocluzală a dinților artificiali se vaselinizează și pacientul va
închide ghidat în RC la DVO corectă.Cu pietre și gume se finisează rășina acrilică adăugată pentru a restabili
conturul dinților(atunci când dinți sunt realizați din RA)

Deficiențe majore ale relațiilor ocluzale

În cazuri rare se pot observa discrepanțe ocluzale majore fie din cauza neobservării defectelor la proba
machetelor,fie apariției unor modificări în poziția dinților în timpul transformării machetelor în proteze.Verificarea
se excută prin proba spatulei și cu ajutorul hârtiei de articulație.
 Eroarea este gravă dacă dinții sunt montati “cap la cap”,respectiv cuspid la cuspid sau când proba spatulei
este pozitivă.În aceste cazuri remedierea se poate face doar de către laboratorul de tehnică dentară.

Deteriorarea țesuturilor câmpului protetic

Menținerea integrității câmpului protetic constituie una dintre cele mai mari provocări pentru medic și
pacient,deoarce neglijarea acestui obiectiv va compromite însuși conceptul de protezare totală.

Leziunile mucoasei din zona de sprijin

Leziunile mucoasei din zona de sprijin rezultă din cauza unor imperfecțiuni ale suprafeței mucozale a
protezei,ca urmare a unor solicitări necorespunzătoare transmise câmpului protetic,din cauza dizarmoniilor
ocluzale,traumatismelor alimentare sau injuriilor mucoasei independent de purtarea protezei,presiuni asupra unor arii
de exostoză,fricțiunii la nivelul zonelor respective,fie la inserția sau dezinserția protezei,fie în cursul actelor
funcționale,dacă proteza se deplasează pe câmp.
 Reacțiile inflamatorii apar în următoarele situații:

-proteză menținută pe câmpul protetic în timpul nopții->presiune prelungită asupra țesuturilor;

-supradimensionarea DVO;

-igienă orală deficitară;

-dietă dezechilibrată;

-bolile endocrine și parafuncțiile;

-reacție alergică la materialul din care e confecționată proteza totală.

Hipertrofia nu este caracteristică pentru mucoasa zonei de sprijin care suportă presiuni.Sutura
mediopalatină poate fi sediul unei hipertrofii de tip papilomatos dacă este foliată exagerat.Papila incisivă este o altă
zonă unde poate apărea hipertrofia,hiperemia și durerea,iar dacă persistă papila poate deveni chiar balantă.
 Leziunile mucoasei mobile sunt de obicei fisuri variabile ca lungime și profunzime,dureroase și
frecvent ulcerate.Rezultă în urma supraextinderii marginilor protezei,ori din cauza marginilor ascuțite ,nelustruite și
apar de obicei în zona frenurilor,spațiul retromilohioidian,fosa maseterină,zona de inserție a ligamentului
pterigomandibular,fornixul vestibular,planșeul bucal,palatul moale.

Leziunile mucoasei mobile pot apărea și ca urmare a mușcării obrajilor,al acțiunii muchiilor ascuțite
ale dinților artificiali și a bazelor protetice nelustruite pe fețele externe.

Leziunile mucoasei specializate(vârful și marginile limbii) rezultă în urma:

-mușcării frecvente a limbii din cauza montării incorecte a dinților artificiali;

-unei baze protetice nelustruite corespunzător;

-redării prea pronunțate a rugilor palatine;

-unor muchii prea ascuțite ale dinților artificiali.

 Acuze osoase

Creasta reziduală constituie principalul suport osos care permite protezelor să reziste la solicitările
specifice.Purtarea protezelor mărește ritmul atrofiei osoase.În prezența unei osteolize excesive și/sau rapide a
crestei reziduale,nu este întotdeauna ușor de determinat cauza acesteia.Pacientul trebuie investigat complet.

Dacă creasta reziduală se prezintă sub formă de muchie de cuțit și mucoasa acoperitoare este balantă,ea
va fi presată între proteză și creastă provocând un disconfort apreciabil.Linia milohioidiană este frecvent ascuțită sau
proeminentă,formează o zonă retentivă.Exostozele acoperite de o mucoasă subțire se comportă ca zone fulcrum și de
presiune

O situație mai rar întâlnită la pacienții în vârstă este “osul dureros” (sore bone).Acești pacienți nu
prezintă leziuni ale părților moi,ci o senzație de durere constantă însoțită de dorința de a îndepărta protezele.Senzația
dureroasă se găsește și la nivelul osului nazal,respectiv a oaselor piciorului,însoțite de durerea de a da jos
ochelarii,respectiv pantofii.
 Procedee terapeutice

1.Se examinează stabilitatea și retenția fiecărei proteze atât în repaus cât și în cursul funcțiilor
stomatognate.Pentru aceasta pacientul va fi instruit să râdă,să vorbească,să caște,șă își umezească buzele cu vârful
limbii și șă realizeze deglutiții.

Se apreciază zonele retentive prin aplicarea pastei revelatoare pe fețele mucozale ale protezei.După
inserția și dezinserția protezelor pe câmpul protetic,pasta va fi spălată și vor fi astfel evidențiate zonele
retentive.Excesul de RA se îndepărtează (de preferat să se înlăture mai puțin decât prea mult).

2.Zonele unde s-a acționat cu freza de acrilat se vor netezi și lustrui.

Ariile rugoase rezultate în urma șlefuirii suprafeței mucozale se vor netezi și lustrui cu discuri de
hârtie și gume. După ajustarea suprafeței mucozale,înaintea retușurilor ocluzale se vor plasa rulouri de vată bilateral
între dinții posteriori superiori și inferiori.Pacientul va “oclude” pe rulouri timp de câteva minute.Dacă apar iritații la
nivelul țesuturilor ,ele nu sunt de cauză ocluzală,căci pacientul nu a închis în IM.În acest caz se impune reajustarea
zonelor care produc iritație .
 3.Se aplică pastă revelatoare pe fața mucozală a protezei maxilare.Se instruiește pacientul să introducă
ambele proteze evitând presiunile digitale care pot produce false zone de presiune.Pacientul va închide în
ORC.Dacă pasta revelatoare este spălată în anumite porțiuni,acestea reprezintă zonele de presiuni excesive.Zona de
presiune poate rezulta dintr-un contact prematur sau dintr-o imperfecțiune a bazei protezei.Cauza trebuie
determinată înaintea instituirii corecțiilor.Se procedează la fel și pentru proteza mandibulară.

4.Pentru a determina dacă zona de presiune are etiologie ocluzală se remontează modelele în
articulator pe baza unei înregistrări intraorale.Dacă ocluzia produce zona de presiune,se adaptează prin șlefuire
selectivă.Dacă baza protezei este cauza se șlefuiște din baza protezei cu o freză de acrilat,după care se netezește și
lustruiește.

5.Dacă ariile inflamatorii și cele de hipertrofie de pe versantele crestei reziduale sunt produse de
dizarmoniile ocluzale,se echilibrează ocluzia prin șlefuire selectivă.Dacă problema se datorează lipsei de adaptarea
a protezei pe câmp,se va reface sau rebaza proteza.
 6.În cazul unei reacții inflamatorii generalizate,însoțită de hiperkeratoza mucoasei zonei de sprijin,se
evaluează spațiul de inocluzie fiziologică.Dacă acesta este scăzut se reduce înălțimea dinților artificiali pentru a crea
spațiu suficient.

7.Când apar leziuni traumatice ale mucoasei în zonele marginale se aplică ceară revelatoare pe marginile
protezei în același mod cum s-a procedat cu masa termoplastică la adaptarea lingurii individuale.Se instruiește
pacientul să vorbească,să realizeze deglutiția,să râdă,să caște,să-și umezească buzele cu vârful limbii și să plaseze
vârful limbii în zona laterală și frontală a fornixului vestibular.Dacă materialul revelator este îndepărtat de pe
marginea protezei este semn de supraextindere marginală.

8.Hipertrofia mucoasei,cu excepția celei fibroase, se remite după îndepărtarea cauzei.În cazul
hipertrofiilor fibroase trebuie să recurgem la procedee chirurgicale.

9.Dacă sunt prezente leziuni ulcerative ale limbii și obrajilor,trebuie evaluată poziția orizontală și
verticală a dinților.Scăderea tonusului muscular permite obrajilor să se interpună între arcade,mucoasa putând fi
mușcată.La pacienții cu epilepsie poate surveni frecvent mușcarea limbii

10.Problemele de la nivel osos sunt rezolvate chirurgical sau cu teraăoe medicamentoasă sistemică.
 Durerea și leziunile de decubit

Dacă pacientul acuză leziuni de decubit la inserția sau dezinserția protezei de pe câmp,sau când aceasta
este situată pe câmpul protetic,înseamnă că pe unele zone proteza exercită presiuni exagerate.Leziunea poate fi
minimă ,manifestă doar printr-o hiperemie sau marcantă ,când apare o soluție de continuitate.Locul leziunii se
identifică cu zona de proteză care a provocat-o.Foarte frecvent,aceste zone dureroase apar pe porțiunile retentive
marginale ale câmpului protetic,în zone cu exostoze și fibromucoasă subțire sau în absența unei echilibrări ocluzale
corecte.Leziunile mucoasei se cauterizează chimic,iar protezele se retușează cu instrumente rotative,până la
înlăturarea durerii provocate de acestea.

Desprinderea protezei totale maxilare

Adeseori pacientul poate constata că proteza superioară se desprinde de pe câmpul protetic.În această
situație se verifică succiunea și închiderea marginală.

1.Desprinderea protezei în timpul desfășurării funcțiilor SS poate fi legată de:

a.supraconturarea marginii vestibularee

b.supraextensia în zona inserției ligamentului pterigomandibular

 c.degajarea insuficientă a bridelor și frenurilor;

d.grosimea excesivă a bazei protezei în spațiul vestibulodistal(retrozigomatic) nepermițând

mișcarea procesului coronoid;

e.montarea dinților frontali maxilari prea anterior;

f.poziționarea dinților laterali maxilari prea vestibular;

g.plasarea prea posterioară a închiderii distale în zona Ah;

h.lipsa de armonie ocluzală.

2.Desprinderea protezei în repaus se datorează:

a.infraconturării marginii vestibulare;

b.închiderii marginale inadecvate;

c.hipersalivației;

d.xerostomiei.
 Dacă proteza maxilară își pierde retenția lent,cauza este consistența salivei,hipersalivația sau
xerostomia.

Dacă proteza maxilară își pierde retenția brusc,cauza este de obicei mecanică.

Verificarea închiderii marginale se poate efectua cu ceară Kerr-indicator ocluzal sau pastă SS White,care se
inseră în interiorul marginilor vestibulare ale protezei,urmând ca aceasta să se preseze pe câmp.Dacă se obține o
îmbunătățire a succiunii se va proceda la adiționarea unei șuvițe de rășină autopolimerizabilă sau rezilientă pe zona de
închidere marginală.

Alt reper care trebuie analizat este închiderea distală a protezei la maxilar.Se aplică în apropierea zonei de
vibrației a palatului moale fie ceară Kerr fie ceară moale care se presează odată cu inserția protezei.Corectura se
realizează similar cu cea de mai sus.

Zonele perituberozitare trebuie și ele analizate în plan vertical și transversal,din cauza posibilității mobilizării
protezei de către plica retrotuberozitară.Se poate amprenta cu Kerr și un silicon fluid această zonă,apoi proteza se
trimite către laborator pentru conformarea marginilor corect conformate.
 Se verifică inițial raporturile ocluzale în RC,când trebuie să se audă un zgomot mic de închidere,în
condițiile unei contracții musculare simetrice.Când apare o basculare,se vor reduce cuspizii vestibulari în direcție oro-
vestibulară.

Se mai verifică dacă nu s-au comprimat exagerat zonele glandulare sau ale unor eventuale creste
balante,unde proteza trebuie de fapt distanțată de câmpul protetic.

Uneori prezența unui torus ascuns,nedecelat în prealabil,creează dificultăți de menținere a protezei totale
maxilare.Palparea bolții palatine poate releva această formațiune osoasă care se marchează corespunzător.Se va
îndepărta din baza protezei,în acest loc,un strat de acrilat,în funcție de dimensiunile torusului.

Desprinderea protezei totale mandibulare se datorează:

a.supraextensiei protezei În fosa maseterină;

b.extensiei marginii vestibulare peste linia oblică internă;

c.supraextensiei marginii linguale;

d.infraextensiei marginii linguale (permite interpunerea limbii);

e.conturului necorespunzător al feței externe;

 f.unui plan ocluzal prea înalt ,când apar probleme cu însalivarea bolului alimentar;

g.supraextensiei pe tuberculul piriform ,care duce la contactul bazelor protetice în zona distală cu
dislocarea consecutivă a protezei mandibulare în zona frontală;

După aprecierea cantitativă și calitativă a raporturilor ocluzale,se trece la analiza conformației marginilor
și a efectului de succiune al protezei.

Extinderea marginilor protezei în zona orală se apreciază prin mișcările limbii ,care tind să urmărească
roșul buzelor.La desprinderea protezei se practică scurtarea marginii orale de partea opusă poziției vârfului
limbii.Cuspizii linguali ai dinților se îngustează.Suprafața lustruită linguală a protezei trebuie să fie
concavă,pentru a nu împiedica mișcările limbii și a contribui la stabilizarea protezei.

Alt reper este închiderea marginală la tuberculul piriform ,care trebuie să fie în concordanță cu
posibilitățile de comprimare ale fibromucoasei acestei zone ,cu inserția ligamentului pterigomandibular și cu gradul
de mobilitate a mucoasei.Marginea protezei trebuie poziționată pe zona stabilă a fibromucoasei din zona tuberculului
piriform.
 Importantă este și presiunea exercitată de orbicularul buzei asupra marginii vestibulare a protezei,vizibilă
la deschiderea lentă a gurii.Sunt situații în care această margine a fost supradimensionată ca lungime sau grosime și
atunci ea se poate subția și scurta.Uneori poziția dinților frontali inferiori deranjează orbicularul buzelor deoarece nu
s-au plasat în culoarul muscular neutral și este necesară o remontare a acestora.

Senzația de arsură în treimea anterioară a palatului poate fi produsă de presiunea protezei pe aria
papilei incisive asupra nervului nazopalatin.Despovărarea papilei incisive prin șlefuire la nivelul feței mucozale
a protezei este de obicei eficace.

Managementul crestei balante și al sindromului combinat:

Situația apare mai frecvent în zona frontală superioară,

când osul se resoarbe mult,frecvent până la nivelul spinei

nazale anterioare și este înlocuit de țesut fibros (stabilitatea

protezei totale este compromisă).

 Etiologie:

Acestă situație ,numită “sindrom combinat” este cauzat de prezența dinților frontali inferiori naturali

Studiile lui Carlsson iau în calcul și factorii metabolismului osos.

Abordare terapeutică:

Există două orientări principale în tratamentul acestei entități patologice.Una este cea a înepărtării
chirurgicale a crestei balante în toate cazurile în care starea de sănătate a pacientului ne permite;astfel se obține o
creastă fermă redusă ca dimensiuni.Punctul de vedere diametral opus susține că îndepărtarea chirurgicală trebuie
realizată foarte rar ,căci altfel se pierde efectul de armonizare al țesutului fibros care diminuează trauma transmisă
osului.Îndepărtarea chirurgicală a crestei balante necesită adăugarea de material în baza protezei,crescându-i volumul
și greutatea.În plus,se va pierde din înălțimea fornixului vestibular.

Dacă nu se îndepărtează chirurgical creasta balantă ,se optează pentru doua tipuri de tehnici de
amprentare:
 -o tehnică mucodinamică;se comprimă creasta balantă,încercând să se obțină sprijin maxim;

-o tehnică mucostatică,cu scopul de a obține retenție maximă.

După Basker este mai eficientă tehnica de amprentare muostatică pentru că obținem o proteză adaptată pe
câmp în repaus,nu numai când se exercită presiune ocluzală,spre deosebire de tehnica mucodinamică,după care
proteza nu are retenție decât în ocluzie.Proteza astfel obținută își menține contactul cu țesuturile și atunci când dinții
nu sunt în ocluzie.Retenția ei va fi optimă,iar sprijinul va fi oferit de palatul dur și de zonele ferme ale crestei
reziduale.

Abordarea terapeutică comportă următoarele aspecte:

1.Amprentele preliminare se execută cu alginat fluid,care va cauza deplasări tisulare minime.

2.În multe cazuri mucoasa câmpului protetic este inflamată.Înainte de efectuarea amprentei finale,este
necesară remisiunea inflamației;protezele nu vor fi purtate câteva zile;se practică ajustări ocluzale sau se căptușește
temporar suprafața mucozală cu un material cu vâscozitate lent progresivă.
 3.Când gradul de deplasare al mucoasei este
minim,se poate realiza amprentarea cu un material foarte
fluid în lingură distanțată de câmp.În cazul amprentării cu
alginat deplasarea crestei balante se poate evita prin
perforarea lingurii în mai multe locuri în dreptul crestei
balante.

4.Când gradul de deplasare al mucoasei este

mare,se recomandă o tehnică de amprentare specială:se
realizează din RA o portamprentă individuală care se
adaptează pe câmp fără să acopere zona crestei
balante.Lingura se verifică și se ajustează în cavitatea orală
pentru a nu deplasa țesuturile.Se execută adaptarea
marginală obișnuită.Se amprentează zona fermă a câmpului
protetic cu pastă ZOE.Dacă această amprentă este
satisfăcătoare,este reintrodusă pe câmp,pacientul fiind
așezat în poziție culcată și regiunea crestei balante este
amprentată cu gips fluid aplicat cu o spatulă sau seringă.Nu
este nevoie de suport rigid pentru materialul de amprentă
pe versantul vestibular.
 Sindromul de gură arsă/Burning Mouth Syndrome este frecvent asociat cu menopauza sau
andropauza,perioade însoțite de modificări endocrine,somatice și psihice.Este foarte dificil de determinat ce
produce de fapt senzația de arsură.Poate fi o intoleranță la monomeri sau la coloranții bazei protezei,sau chiar de
tulburări psihosomatice.Acestea se pot atenua în timp sau se pot amplifica.Simptomele apar la 5-7% din
populație,frecvent la nivelul limbii și palatului,mai rar la nivelul buzei și al mucoasei câmpului protetic mandibular.

Clasificare:

1.Nu există simptome la trezire.Senzația de arsură se înrăutățește pe parcursul zilei.Fenomenele sunt

identice în fiecare zi.Categoria cuprinde circa 33% din bolnavii de SGA,inclusiv pe cei cu probeleme hematologice
și cu design deficitar al protezelor.

2.Senzația de arsură este prezentă dimineața și persistă pe parcursul zilei.Fenomenele identice în

fiecare zi.Cuprinde circa 55% din bolnavi ,inclusiv pe cei cu anxietate cronică,greu de tratat.

3.Pacienți care au zile fără simptome.Localizare neobișnuită(planșeu bucal

faringe și mucoasa bucală.Cuprinde circa 12% din pacienți.

 Etiologie

A fost atribuită unei multitudini de cauze:

-iritații locale,inclusiv defecte ale protezei;

-factori sistemici;

-factori psihogeni.

1.Iritația locală poate fi produsă de :

a.Defecte ale protezei:

Defectele protezei care cauzează instabilitatea acesteia și cresc stresul funcțional exercitat
asaupra mucoasei,sau care interferă cu libertatea de mișcare a mușchilor SS pot provoca pacientului o senzație de
arsură mai degrabă decât o senzație de durere.Defecte ale protezei totale au fost identificate în 50% din cazurile de
SGA.
 b.Monomer rezidual

Concentrația ridicată a monomerului rezidual determină leziuni tisulare ca urmare a iritației chimice mai
degrabă decât a alergiei propriu-zise.Nivelurile ridicate,de 3-10 ori mai mari,pot să fie consecința ciclului de
polimerizare.Unii autori nu consideră acest caz un caz tipic de SGA deoarece aspectul mucoasei este diferit,totuși
senzația de arsură resimțită de pacient justifică încadrarea acestei patologii în această categorie.

c.Microorganisme:

Rolul lor în producerea SGA este controversat.Studiile nu au demonstrat o legătură între Candida
Albicans și senzația de arsură.

d.Fumatul și apele de gură-pot constitui factori iritanți

2.Factorii sistemici cuprind:

a.Deficiențe nutriționale

8% din pacienți prezintă niveluri reduse de fier,6% prezintă nivel scăzut de

acid folic ,iar 40% nivel scăzut de vitamina B1 și B6.

 b.Afecțiuni endocrine:

În rare ocazii diabet zaharat necontrola.

c.Xerostomia:

Este asociată adesea cu SGA,accentuează simptomele produse de iritații locale.

d.Boala Parkinson

La acești pacienți prevalența SGA este de 5 ori mai mare.

3.Cauze psihogene

Sunt adesea asociate cu SGA anxietatea,depresia,cancerofobia,ipohondria.Bruxismul și mișcările excesive ale

limbii pot induce iritația mucozală și sunt prezente la circa 60% din pacienții cu SGA.
 Tratament

Abordarea este multidisciplinară,echipa medicală incluzând, pe lângă stomatolog,un dermatolog și un

psihiatru.Ordinea este următoarea:

-abordare inițială(istoric,examinare,investigații speciale);

-diagnostic preliminar;

-tratament inițial(eliminarea factorilor locali iritanți,investigarea și tratamentul afecțiunilor

hematologice);

-evalurea rezultatelor tratamentului inițial;

-diagnostic definitiv;

-tratament definitiv(local,sistemic,psihologic);

-urmărirera cazului.
 În urma tratamentului,aproximativ 2/3 din pacienții cu SGA se vindecă sau starea lor se ameliorează în
așa măsură încât senzația de arsură nu mai constituie o problemă esențială.Există și o categorie de pacienți la care
tratamentul nu funcționează sau produce un beneficiu foarte redus,totuși chiar și la acești pacienți poate apărea o
remisiune spontană a SGA fără un motiv aparent.

Se vor institui următoarele proceduri:

-se instruiește pacientul să mențină o igienă orală bună și să-și curețe limba cu tifon,nu cu periuța;

-pacientul va evita alimentele foarte fierbinți ,foarte condimentate și apele de gură iritante;

-În cazul unor avitaminoze se vor prescrie vitaminele A și B12 timp de 3 luni,cu o lună pauză,după care
se reevaluează cazul;

-se administrează un tranchilizant slab;

-dacă senzația este persistentă și se complică cu alte probleme ce pot fi de natură psihică,se va îndruma
pacientul către medicul psihiatru;

-dacă fenomenele persistă,se reoptimizează proteza sau se confecționează o proteză nouă cu baza
metalică(titan).
 Pacientul se plânge de sunetul de “castagnete” în fonație:

Acest zgomot este legat de o supradimensionare a DVO-ului,de contacte premature În RC,sau de

dislocarea verticală a protezei maxilare sau mandibulare.Tratamentul este următorul:

-dacă protezele sunt instabile pe câmp,se corectează stabilitatea și retenția prin rebazarera sau refacerea
protezelor.

-dacă protezele sunt stabile pe câmp și distanța interocluzală este insuficientă se retușează și
remodelează suprafețele ocluzale ale dinților astfel încât să ajungă la raporturi optime.Altă posibilitate este
remontarea dinților sau refacerea protezei totale.

-dacă protezele sunt stabile pe câmp ,interocluzală este suficientă și dinții artificiali sunt din
ceramică,aceștia se înlocuiesc cu alții din mase plastice.
 Nemulțumirile pacientului legate de estetică se pot grupa astfel:

a.la examenul facial impresionează șanțurile periorale accentuate ale pacientului și buza superioară este
retrudată;

b.șanțurile periorale sunt destinse,tensionate și buza superioară proemină;

c.buza superioară proemină;

d.montarea dinților nu se înscrie în armonia facială a pacientului.

Cauzele sunt reprezentate de erori de determinare a relațiilor intermaxilare,alegerea și montarea

necorespunzătoare a dinților artificiali.Subevaluarea DVO se poate remedia prin reoptimizarea protezelor la o
valoare verticală corespunzătoare.Supradimensionarea DVO se va remedia după procedeul de remodelare morfo-
funcțională a suprafețelor ocluzale laterale până la obținerea confortului pacientului.

Important este și aspectul și gradul de retentivitate al versantului vestibular al crestei reziduale frontale
superioare.La inserția protezelor în cavitatea orală există o tendință de contracție musculară

a orbicularului buzelor,care nu trebuie confundată cu marginile prea groase ale protezei,care provoacă o prochelie
evidentă.
 Montarea dinților,în special a frontalilor superiori poate determina nemulțumiri din partea
pacienților.Deși verificarea machetei cu dinți a permis vizualizarea poziției acestora,totuși pot apărea noi
doleanțe.Când nemulțumirile sunt marcante este bine să se confecționeze o nouă proteză.

Deficiențele fonetice:

Problemele care apar la introducerea protezei În cavitatea bucală sunt de obicei depășite printr-un
proces de adaptare,totuși dacă este depășită capacitatea de adaptare problemele vor persista.Dacă protezele sunt
prea largi limba va trebui să suplinească mult lipsa de retenție și stabilitate,calitatea fonației trecând pe plan
secundar.Aceeași problemă apare și în deficitul de stabilitate a protezei ca urmare a xerostomiei.

Pentru o fonație satisfăcătoare următoarele relații sunt foarte importante:

1.Relația dintre vârful limbii și palat

Contactul vârfului limbii cu palatul este necesar pentru articularea consoanelor S,Z,T,D,N.Ca
urmare,modificarea formei sau grosimii suprafeței de contact cu limba necesită o modificare adaptativă a

comportamentului limbii,care se produce destul de repede

 Deficiențele fonetice sunt legate în special de pronunția siflantelor,în special a fonemei S.Dacă pronunția e
însoțită de un anumit “sâsâit”,frontalii superiori sunt prea vestibularizați sau cei inferiori sunt prea lingualizați.Există și
posibilitatea ca macheta să fie prea groasă retroincizal.Dacă la pronunție apar șuierături,dinții frontali superiori sunt
prea oralizați,ori spațiul de inocluzie fiziologică este insuficient.

2.Relația dintre buza inferioară și marginile incizale ale incisivilor superiori

Buza inferioară ia contact cu marginea incizală a frontalilor superiori când sunt articulate fonemele F și
V.Dacă poziția dinților frontali ai protezei noi diferă semnificativ de cea cu care este obișnuit pacientul,atunci pot
apărea tulburări în articularea acestor consoane.

3.Relația dintre marginea laterală a limbii și dinții laterali

Contactul dintre marginea laterală a limbii și dinții laterali poate influența pronunția fonemelor
T,D,N,S,Z,K și G.Dacă acest raport nu poate fi realizat decât cu dificultate,se restrânge mișcarea vârfului limbii,cu
afectarea consecutivă a calității fonației.Fenomenul apare când suprafețele orale ale dinților respectivi sunt prea departe
de poziția de repaus a limbii,din diferite cauze:plan de ocluzie prea înalt,DVO supradimensionată,vestibularizarea
exagerată a dinților laterali.
 4.Relația mandibulo-maxilară

În timpul pronunției fonemelor S,Z,J mandibula se apropie de maxilar până la un spațiu de inocluzie
corespunzător.Dacă DVO este supradimensionat dinții pot intra în contact în timpul pronunției acestor foneme cu
perturbarea articulării lor și chiar apariția unui “zgomot de castagnete”.

Cheilita

Cheilitele comisurale sunt frecvent atribuite unui DVO scazut.Plasarea dinților laterali maxilari prea
vestibular poate constitui ,de asemenea, o cauză,prin eliminarea coridorului bucal.Dinții artificiali vor avea un
raport intim cu obrajii și saliva se va acumula în zona coletelor,scurgându-se la nivelul ariei caninului.Cheilita se
dezvoltă frecvent și când planul ocluzal al dinților inferiori este prea înalt,ceea ce afectează deplasarea salivei din
vestibul spre planșeul bucal și determină scurgerea ei la nivelul comisurilor.

Atunci când cheilita este rezultatul DVO exagerat sau al poziției necorespunzătoare a dinților,se
recomandă refacerea protezelor.
 Reflexul de vomă

Pacienții care prezintă reflex de vomă sunt greu de tratat.Este greu de stabilit cauza.Poate să fie prezent
înainte de realizarea protezelor sau poate să apară doar după inserarea lor.

Poate fi determinat de iritanți chimici,ingerare de substanțe toxice,medicație specifică,dureri

severe,situații emoționale puternice sau de stimularea zonei faringieni.

Pacientul protezat total poate dezvolta un reflex de vomă anormal din cauza :

-protezelor instabile;

-ocluziei neechilibrate;

-conturului sau extensiei incorecte a protezei mai ales în zona palatinală posterioară și a spațiului
retromilohioidian;

-dinților maxilari palatinizați și mandibulari lingualizați,cu micșorarea spațiului destinat limbii

-creșterii DVO;

-factorilor psihogeni;
 Tratamentul reflexului anormal de vomă la protezatul total cuprinde:

-identificarea cauzei(când este posibil);

-Îndepărtarea factorilor biologici și mecanici incriminați;

-prescrierea unei medicații pe bază de hioscină,hiosciamină,atropină și sedative în perioada de acomodare

cu proteza;

-după urmărirea tuturor factorilor etiologici posibili,în absența unui rezultat,se va lua în calcul și
posibilitatea îndrumării pacientului spre un psihiatru.

În cazurile în care tehnicile convenționale eșuează se pot realiza proteze “de antrenament”,procedeu
laborios și îndelungat.Raționamentul este că pacientul se adaptează progresiv la proteza totală,adaptarea fiind mai
puțin solicitantă.

Amprentarea se poate realiza cu materiale termoplastice;se desfășuară mai rapid și nu oferă timp pentru
declanșarea reflexului de vomă.Proteza superioară “de antrenament” se realizează cu extensia distală particulară
fiecărui caz,variind de la proteza cu palatul complet descoperit la cea care acoperă palatul până la linia Ah.
 Uneori protezele “de antrenamente” sunt realizate cu borduri de ocluzie în zona laterală(în loc de dinți)
care se automodelează în acrilat autopolimerizabil corespunzător toleranței pacientului la momentul
respectiv.Pacientul este îndrumat să înceapă să poarte doar una dintre protezele “de antrenament”.Pacientul o va purta
cât mai mult ,dar o va îndepărta dacă apare reflexul de vomă.Acest lucru se repetă până când proteza poate fi purtată
cu succes.Sunt introduse progresiv modificări ale protezelor,până când,în final, se poate trece la realizarea protezelor
totale.
Cauzele instabilității protezei totale (Forțe retentive scăzute)
Absența închiderii marginale

La maxilar ● tracțiuni verticale pe frontalii superiori (închiderea V)

● presiuni pe fața orală a incisivilor (închidere în zona Ah)
● presiuni pe fața orală a C (închidere în zona tuberozității și a șanțului
pterigomaxilar contralateral).

La mandibulă ● tracțiuni verticale cu vârful unei sonde plasat în zona interdentară anterioară

Rezolvare: Corectarea supra/infraextensie marginilor.

Margini scurte - proteza basculează la presiune digitală dacă nu s-a

realizat închiderea la nivelul TP și a tuberozității.

Rezolvare: Met. directă (se realizează un șanț retentiv și se prelungesc marginile cu RA
autopolimerizabilă)

Met. indirectă (se adaugă material termoplastic, se modelează prin mișcările

active și pasive ale obrajilor și buzelor, materialul termoplastic se înlocuiește cu RA în laborator).

Margini prea subțiri - se compară lățimea vestibulului oral cu grosimea marginilor protezei;
frecvent se asociază cu montarea prea oralizată a dinților laterali.

Rezolvare: Marginea protezei se îngroașă în limita permisă de mobilitatea procesului coronoid.

Evitare: La amprenta funcțională, pacientul execută mișcări de închidere și deschidere a cav bucale.

Marginea din zona Ah prea lungă/scurtă - limita posterioară a protezei

ajunge în această zonă, chiar o depășește cu 1-2 mm.

Rezolvare: Marginea lungă se reduce până se ajunge la poziția corectă

Marginea scurtă se extinde cu masă termoplastică completată prin amprentă de

spălare.

Evitare: Portamprenta trebuie să ajungă la joncțiunea palat dur-văl palatin.

Marginea posterioară nu comprimă eficient zona de închidere distală/este prea puțin

extinsă lateral în șanțurile pterigomaxilare - țesutul moale din zona Ah este ușor înfundat după ce
proteza a fost purtată câteva ore/apar bule de aer după aplicarea protezei umezite.

Rezolvare: Met directă (RA autopolimerizabile)

Met indirectă (aplicare de masă termoplastică și înlocuirea cu RA în laborator).

Torus ce intersectează zona Ah - se det zona Ah, mărimea torusului și reziliența țesutului
anterior și posterior de acesta.

Rezolvare: Se ajustează marginea distală.

 Resorbția crestei reziduale - proteză veche/nouă incorect executată.

Rezolvare: Căptușirea protezei, dacă este lustruită corect, dinții se află în zona neutrală, SIF<6 mm,
ocluzie satisfăcătoare.

Căptușirea temporară cu material de condiționare, iar după obținerea stabilității se

recurge la căptușire/rebazare indirectă.

Evitare: Căptușiri repetate cu material de condiționare tisulară, iar după ce trece faza cea mai rapidă a
resorbției se trece la căptușirea definitivă cu RA. Pacienții se examinează anual.

Lipsa elasticității obrajilor datorită vârstei, sclerodermiei sau a fibrozei submucoase - se

observă mobilitatea țesuturilor moi și se palpează elasticitatea mucoasei buzelor și obrajilor.

Rezolvare: Marginile protezei se reduc ușor ca lungime și grosime. Adaptare cu material termoplastic,
înlocuit ulterior de RA.

Evitare: Adaptarea marginală atentă a lingurii individuale.

Aerul reținut între suprafața mucozală a protezei și câmpul protetic

- compromite închiderea marginală (amprentă defectuosă, model deteriorat, ajustări excesive).

➔ prezența unui spațiu între versantul crestei reziduale și suprafața muzocală a protezei sau între zona Ah și
marginea distală a protezei
➔ se aplică un strat fin de material de amprentă pe suprafața mucozală și se inseră pe câmpul protetic, se
examinează uniformitatea grosimii acestuia.

Rezolvare: Căptușire/rebazare (ocluzie satisfăcătoare, SIF<6 mm, dinții sunt pe culoarul neutral, forma
suprafeței șlefuite a protezei este corectă).

Evitare: La amprenta finală trebuie ca materialul să aibă o grosime uniformă, lingura să nu exercite presiune pe
câmpul protetic, materilalul să fie susținut de marginile lingurii.

Modificarea conținutului de fluide tisulare - edemul țesutului moale al câmpului protetic prin
purtarea protezelor vechi defectuoase, efectul medicației, modificarea posturii la pacienți cu volum mare de
fluid tisular. Pacientul închide ferm pe rulouri introduse între dinții laterali (5 min) pentru adaptarea țesuturilor
la proteză (margini cu lungime și grosime corespunzătoare, închidere distală în zona Ah - îmbunătățirea
retenției).
Rezolvare:

● Se colaborează cu medicul generalist pentru a stabiliza fluidele

● Protezele vechi nu se poartă cel puțin 90 min înaintea amprentării
● Dacă rulourile plasate interdentar cresc retenția, proteza se căptușește prin tehnica presiunii
minime.

Evitare: stabilizarea conținutului de fluide, grosimea uniformă a materialului de amprentă, lingura nu

exercită presiuni asupra câmpului protetic.

Zone retentive ale crestelor reziduale V la nivelul tuberozității/crestei frontale

superioare/inferioare sau L la creasta frontală inferioară - se inspectează creasta osoasă și se compară
cu suprafața mucozală a protezei.

Rezolvare: Reziliență crescută se adaugă material termoplastic în spațiul dintre suprafața mucozală și
creastă, apoi este înlocuit cu RA dacă nu apare durere

Reziliență scăzută - se caută o cale de inserție oblică sau prin rotație și se

testează posibilitatea de inserare completată cu material termoplastic.
Evitare: Reziliență crescută completarea cu RA în zonele retentive

Reziliență scăzută derentivizarea modelului înainte de îndesarea și polimerizarea RA.

Folierea excesivă a zonelor cu reziliența scăzută - se adaugă pastă revelatoare pe suprafața

mucozală și se inseră pe câmp, grosimea pastei nu trebuie să fie excesivă.

Rezolvare: Căptușirea/rebazarea protezei cu marcarea pe lingură/model a zonelor ce trebuie despovărate și a

grosimii folierii.

Evitare: Se marchează pe model zona ce trebuie foliată și grosimea acesteia.

Xerostomia - retenția scăzută a protezei, gură uscată, durere la nivelul crestelor reziduale în zonele de
suprapresiune, scăderea senzațiilor gustative.

Rezolvare: Se testează funcționlitatea glandelor saivare prin picurarea pe limbă a sucului de lămâie. Dacă
este parțială se continuă stimularea (gumă de mestecat, alimente dure), iar dacă este totală este necesar un
supliment de salivă artificială.

Evitare: Amplificarea forțelor retentive și reducerea forțelor dislocante. Prescrierea de salivă artificilă.
Controlul neuromuscular ineficient

-dificultățile de coordonare neuromusculară sunt evidente în timpul fonației și masticației.

-doar masticație (dizarmonii ocluzale).

Rezolvare: Se corectează erorile ce pot altera controlul neuromuscular

Utilizarea temporară a adezivilor ajută la dobândirea deprinderilor de menținere.

Evitare: Se maximizează forțele retentive și se minimizează forțele dislocante.

● M inf plasați prea lingual
Forma de bază a protezei incorectă
● suprafața externă linguală a protezei este
convexă
● marginea V a protezei sup prea subțire.

Rezolvare: Se îngustează dinții posteriori dinspre lingual/dinții ambelor arcade trebuie remontați.

Se adaugă material termoplastic la marginile superioare și se modelează funcțional/se remontează

dinții/se reface proteza.
Evitare: Se montează dinți laterali înguști pentru a mări spațiul destinat limbii și a asigura forma optimă
a secțiunii protezei.

Deprinderile de purtare a protezelor vechi nu sunt transferate pe cele noi, protezatul nu se

obișnuiește cu acestea - se compară proteza veche cu cea nouă, pacient în vârstă/infirm.

Rezolvare: Discrepanțe minore se modifică pentru a semăna cu cele vechi

Discrepanțe majore se reface proteza copiind caracteristicile pozitive ale celor vechi.

Evitare: Se utilizează tehnica de copiere a aspectelor pozitive ale protezelor vechi la care se fac unele
modificări.

Plan ocluzal înalt al protezei inferioare (limba nu poate controla proteza) - marginile
laterale ale limbii în repaus acoperă cuspizii linguali inferiori. Porțiunea posterioară

a planului ocluzal inf se situează deasupra nivelului vertical al mijlocului TP.

Rezolvare: Remontarea dinților/refacerea protezei dacă nivelul incizal și planul ocluzal al protezei sup sunt prea
ridicate

Șlefuirea selectivă a dinților inf pentru a scădea DVO (exces de DVO<1,5 mm)

Remontarea dinților/refacrerea protezei (DVO>1,5 mm).

Evitare: La înregistrarea RIM se urmărește stabilitatea corectă a DVO, a nivelului și direcției planului de
ocluzie.

Boli de neuron motor(sdr. Bell, AVC) - observarea pacientului, istoric medical.

Rezolvare: Optimizarea forțelor retentive și minimizarea celor dislocante.

Evitare: Se utilizează caracteristicile protezelor vechi. dacă acestea nu există, se construiește proteza superioară
optimă, după care se det forma protezei inf.

Pacientul nu ia în serios necesitatea de a controla activ protezele - protezatul închide dinții

frontali pe degetul clinicianului și se observă dacă suprafața dorsală a limbii se ridică să mențină marginea
posterioară a protezei sup și dacă vârful limbii presează pe suprafața orală a I inf pentru a preveni dislocarea
protezei inf.
Rezolvare: Se explică gama de mișcări ale protezei în timpul masticației și necesitatea de a controla
activ aceste mișcări

Se plasează mici biluțe de RA pe linia mediană a marg D a protezei sup și pe linia

mediană a feței L a frontalilor inf; limba se plasează la acest nivel

Utilizarea temporară a adezivilor.

Evitare: Maximizarea forțelor retentive și minimizarea celor dislocante, instruirea în vederea unei
stabilizări active a protezelor.
Cauzele instabilității protezei totale(Forțe dislocante crescute)
Marginile protezei

Supraextinse - se observă dacă protezele se deplasează la tracțiunea digitală asupra buzelor

și obrajilor și la mișcările active ale limbii. Proteza inf se ridică ușor dacă cavitatea este întredeschisă, iar
buzele și obrajii sunt imobile. Examinarea ariilor congestive inflamate.

Rezolvare: Marginile lungi sunt scurtate până când la tracțiunea ușoară a țesuturilor moi, proteza nu se
mai desprinde.

Evitare: Se verifică lungimea marginilor LI și se scurtează până când nu se mai desprinde de pe câmp la
ușoara tracțiune a țesuturilor moi, se adaptează marginal cu material termoplastic, utilizarea mișcărilor
funcționale.
● V de tuberozități (jena dureroasă a obrajilor și dislocarea protezelor)
Margini prea groase ● Marg L (dislocarea protezei de limbă)
● Marg V inf (dislocarea protezei de m. metonier)
● Marg V sup (dislocarea protezei de buză, profil inestetic)
Rezolvare: Se amprentează final câmpul protetic, executând mișcări de modelare a vestibului și a zonei
linguale.

Evitare: Se verifică LI să nu interfere cu procesul coronid în mișcarea de deschidere, amprenta finală

trebuie să înregistreze grosimea reală a fundurilor de sac (mișcări de închidere-deschidere,deplasarea
limbii dintr-un obraz în altul).

Marginea distală a protezei sup prea groasă - durere în zona Ah atunci când proteza se
așează pe câmpul protetic prin presiune digitală (proteză nouă)/ dureri în zona Ah cu inflamație atunci
când proteza a fost purtată un interval variabil de timp.

Rezolvare: Reducerea grosimii marginii distale a protezei, utilizând pastă revelatoare (se așteaptă
vindecarea țesuturilor).

Evitare: Gravarea modelului de lucru va fi realizat de către medic.

Adaptarea necorespunzătoare la zona de suport prin recul tisular

- revenirea țesuturilor moi comprimate dislocă proteza.

 ➔ Mucoasa crestei reziduale sau bolții P este rezilientă și pacientul a purtat proteza veche până la
amprentare
➔ Amprenta finală s-a executat cu mat foarte vâscos
➔ S-a realizat căptușirea fără realizarea orificiilor de refluare a mat
➔ Proteza se dislocă dacă nu realizează contacte dento-dentare.

Rezolvare: Căptușirea/rebazarea protezei prin teh minimei presiuni (SIF<6 mm, ocluzie corectă, dinți în
zona neutrală)

Protezele vechi nu se poartă 90 min înaintea amprentării.

Evitare: Protezele vechi nu se poartă 90 min înainte de amprentare, amprenta finală se efectuează cu
material fluid, cu grosime uniformă.

Plasarea protezei în afara zonei neutrale

- se utilizează mat de amprentă pentru detectarea interferențelor cu activitate musculară normală.

Rezolvare: Se remodelează suprafața externă a protezei/ se remontează dinții/ se refac protezele.

Evitare: RIM cls I - linia ce trece prin șanțurile MD ale suprafețelor ocluzale ale dinților inferiori trebuie
să fie plasată deasupra mijlocului crestei inferioare, iar la dinții sup ușor V de mijlocul crestei

RIM cls II/III/discrepanțe mari posttraumatice, postchirurgicale se det forma și mărimea

spațiului neutral prin met specifice.

Tabla ocluzală posterioară lată reduce spațiul funcțional al limbii și dislocă proteza - dinți
posteriori prea lați, tabla ocluzală cu suprafață crescută împiedică aplicarea limbii deasupra bazei
protetice, edentația neprotezată a zonei laterale.

Rezolvare: Îngustarea dinților laterali și remodelarea suprafeței externe lustruite a protezei

Îndepărtarea ultimilor molari

În caz de macroglosie, protezele se refac.

Evitare: Folosirea dinților laterali înguști, nu se mai montează M2.

 Marginea L a protezei prea groasă - marginea este subțire dacă creasta osoasă este foarte
resorbită.

Rezolvare: Se remodelează marginea L dacă grosimea este de aprox 1,5 mm și forma versantului L extern
este plan-concavă/ se reface proteza.

Evitare: Ajustarea șabloanelor de ocluzie până la obținerea formei și grosimii dorite a marg L, se verifică și se
ajustează marg L la nivelul machetei.

Presiune excesivă a buzei inf asupra protezei în zona frontală - la contracția buzei, proteza este
ridicată în zona frontală sau dislocată posterior, dinții sunt montați V de creasta reziduală inf.

Rezolvare: Subțierea marg V a protezei inf, șlefuirea fețelor V ale dinților frontali inf pentru obținerea unei
suprafețe lustruite ușor concave, cu menținerea posibilităților de igienizare

Remontarea dinților/refacerea protezei (extensie posterioară oprtimă la nivelul TP).

Evitare: Examinarea activității musculare a buzei inferioare, LI trebuie să aibă extensie distală optimă, se
reduce din suprafața V a bazei șabloanelui de ocluzie până când devine stabil în cursul mișcărilor funcționale
ale buzei inf sau presiunii în șanțul labiomentonier.
 Presiune excesivă a buzei superioare asupra protezei sup - dinți fontali sup prea vestibularizați,
unghi nazolabial ascuțit.

Rezolvare: Refacrea protezelor.

Evitare: Se asigură extensia optimă în lungime și grosime a marg V a protezei, cât și închiderea în zona Ah la
nivelul șabloanului de ocluzie/machetei, se realizează un compromis între estetică și retenție (poziția V-O a d
frontali).

Ocluzia

Contacte statice neechilibrate ce dislocă proteza și elimină succiunea - se det RC și pacientul

este rugat să închidă încet gura până ce dinții abia se ating.

Rezolvare: Ajustarea ocluziei până la obținerea contactelor echilibrate în RC.

Remontarea dinților/refacerea protezei dacă un contact prematur necesită o ajustarea de

cel puțin 1,5 mm.

Evitare: Șabloanele de ocluzie trebuie să fie stabile și retentive (contacte echilibrate în DVO corectă).
 Absența point centric - determinarea RC și IM.

Rezolvare: Ocluzia se ajustează până se obține point centric

Șlefuire selectivă, dacă decalajul între RC și IM nu depășește ½ cuspid

Pentru decalajul mai mare se remontează dinții.

Evitare: Se controlează contactele ocluzale ale machetelor.

Absența libertății în IM - pacientul are dificultăți în obținerea unei relații ocluzale reproductibile.

Rezolvare: Se practică șlefuiri selective pentru ameliorarea contactelor ocluzale

Remontarea dinților/refacerea protezei folosind dinți necuspidați.

Evitare: Protezatului total trebuie să i se permită mișcări mandibulare spre anterior (1-1,5 mm), utilizarea
dinților necusoidați în zona laterală.

Absența articulării balansate det deplasarea protezei și întrerupe succiunea - protezele se mențin
prin digitopresiune, iar pacientul închide gura, până ce dinții abia se ating și apoi freacă dinții lateral și
anterior. Se notează dacă contactele dento-dentare se realizează ușor.
Rezolvare: Șlefuire selectivă/remontarea dinților/refacerea protezelor.

Evitare: Se realizează macheta echilibrată ocluzal și apoi se verifică în cavitatea bucală.

Ultimul dinte este plasat prea posterior, deasupra TP - dacă se aplică presiune digitală bilaterală
pe ultimul dinte se observă dislocarea protezei.

Rezolvare: Se elimină M distali.

Evitare: Ultimul M inf se aplică deasupra zonei cele mai concave a crestei reziduale, presunea în această zonă
stabilizează proteza.

Overbite excesiv - absența echilibrului ocluzal, frontalii se ating în fonație.

Rezolvare: Se reduce înâlțimea frontalilor inf

Șlefuiri selective pentru a scădea DVO (suplimentarea spațiului de inocluzie <1,5 mm)

Remontarea dinților/ refacerea protezelor (suplimentarea spațiului de inocluzie >1,5 mm).

Evitare: La proba machetei se verifică echilibrarea ocluzală, absența contactelor frontale în fonație și prezența
SIF.
 Orientarea planului ocluzal neparalel cu creasta (dislocarea protezei în masticație) - se
observă relația dintre planul de ocluzie și creasta reziduală. Tuberozitatea voluminoasă coboară planu de
ocluzie pos, provocând un moment de forță ant al protezei inf.

Rezolvare: Remonatrea dinților/refacrea protezelor.

Evitare: Șabloanele de ocluzie se ajustează a.î. planul de ocluzie să fie corespunzător, în cazul
tuberozităților voluminoase se renunță la ultimul molar sau reducere chirurgicală.

Probleme la nivelul zonei de sprijin a câmpului ptotetic

Creasta osoasă resorbită - asociată cu boltă P plată. Prin presiune digitală, proteza se
deplasează ușor în direcție laterală și ant-pos.

Rezolvare: Maximizarea forțelor retentive și minimizarea celor dislocante.

Evitare: Se poate recurge la implante, dacă există condiții locale și generale.

Creastă balantă fibroasă - se palpează creasta reziduală pentru a-i det reziliența. Proteza se
poate înfunda pe câmpul protetic sub presiune digitală pe suprafețele ocluzale sau marg incizale.
Rezolvare:

● Căptușirea sau rebazarea protezei

● Precauții suplimentare (îndepărtarea RA de pe suprafața mucozală până când nu mai este în contact cu
creasta rezilientă, orificii de refluare adiționale, mat de amprentă fluid, închidere marginală optimă în zona
Ah)
● Se echilibrează ocluzia în excursiile laterale și protuzive ale mandibulei.

Evitare: Amprenta crestei balante se execută cu presiune minimă, maximizarea forțelor retentive și minimizarea
celor dislocante.

Proeminențe osoase acoperite de mucoasă subțire - proteza basculează când se aplică presiune
digitală alternativă pe suprafața ocluzală, mucoasa subțire este inflamată.

Rezolvare: Îndepărtarea RA de pe suprafața mucozală în zonele de contact prea stâns cu câmpul protetic, se
echilibreză ocluzia în IM, protuzie și lateralitate.

Evitare: Se marchează zonele pe model și se indică grosimea folierii, se echilibrează contactele dento-dentare
până se obține ocluzie optimă.
 Țesutul moale nerezilent ce acoperă câmpul protetic nu se adaptează la suprafața mucozală a protezei -
boli endocrine (DZ, postmenopauză), deficit nutrițional de Fe și acid folic.

Rezolvare: Căptușirea/rebazarea protezei (lungimea și grosimea marginilor optimă, material de amprentă foarte fluid,
rapoarte statice și dinamice corecte).

Evitare: Maximizarea forțelor retentive și minimizarea celor dislocante.

Mecanisme de evitare a durerii

-pentru evitarea durerii, limba și obraji desprind proteza de pe câmpul protetic/pacientul căptușește proteza cu vată, exces
de adeziv. Se observă modul de reacție al pacientului, se examinează proteza.

Rezolvare: Se elimină cauza durerii.

Evitare: Realizarea unei construcții corecte a protezei, evitând trauma tisulară.

Colecționarii de proteze

-istoric de ajustări repetate și refaceri fără rezolvarea problemei pacientului, se examinează cu atenție câmpul protetic.

Rezolvare: Se confecționează o proteză duplicat care se modifică până pacientul este mulțumit, apoi prin tehnica de
copiere se realizează proteza finită.
Disconfortul generat de proteza totală
Pacientul se plânge de o gamă largă de simptome ce variază de la durere, degradarea senzațiilor (gust
modificat, senzație de arsură) și dificultăți de deglutiție.

Există multe cauze ale disconfortului, de aceea este important să ascultăm pacientul, să examinăm câmpul
protetic și proteza.

Cele mai frecvente dificultăți cu care se confruntă protezații total:

● zgomot în fonație și masticație

● probleme în vorbire
● dificultăți la masticație
● aspectul inacceptabil al protezelor
● gust alterat
● senzație de greață și vomă.
Cauzele disconfortului
În relație cu suprafața mucozală

Perle de RA sau muchii ascuțite pe suprafața mucozală a protezei - se examinează atent

suprafața mucozală (se detectează la palparea cu degetul sau prin agățarea unui rulou de vată).

Rezolvare: Se aplică pastă revelatoare pe zonele ce acoperă eriteme și ulcerații.

Evitare: Proteza se examinează atent înainte de inserare.

Absența despovărării bazei protezei în zonele retentive - se examinează existența zonelor

retentive sau a unora eritemo-ulceroase pe versantele crestelor (durere la inserție și dezinserție).

Rezolvare: ca mai sus.

Evitare: Examinarea modelului de lucru și indicarea de foliere a zonelor retentive.

 Zone de presiune (amprentă defectuoasă, model deteriorat, deteriorarea bazei protezei,
imersie în apă foarte fierbinte) - se examinează stabilitatea protezei și absența basculării acesteia după
inserare.

Rezolvare: Se utilizează pastă revelatoare pentru a det zonele de presiune.

Evitare: Examinarea atentă a câmpului protetic și utilizarea unei tehnici de amprentă corespunzătoare.

Despovărarea insuficientă sau absentă a unor zone incapabile să suporte comprimări

sau deplasare (torus, creste ascuțite, exostoze) - examinarea atentă a câmpului protetic și evaluarea
rezilienței mucoasei.

Rezolvare: Se utilizează pastă revelatoare pentru localizarea și eliberarea zonelor dureroase, resturile
radiculare se extrag, în cazul torusului se căptușește proteza.

Evitare: Examinare atentă, tehnică adecvată de amprentare.

 Supraextensia marginii L peste creasta milohioidiană - proteza se ridică la protuzia limbii,
apar ulcerații pe mucoasa ce acoperă linia oblică internă sau dureri în deglutiție.

Rezolvare: Pastă revelatoare pentru identificarea supraextensiei și reducera corespunzătoare.

Evitare: Identificarea corespunzătoare a adâncimii fundului de sac.

Durere generalizată - se examinează extensia marginală.

Rezolvare: Proteza se extinde pentru a acoperi la maxim aria de suport protetic.

Evitare: Se examinează atent țesuturile de sprijin ale protezei și se respectă tehnica de amprentare corectă.

Supraextensia marginii protezei (nerespecatrea frenului sau a inserțiilor musculare,

comprimarea țesuturilor moi) - se examinează proteza în relație țesuturile adiacente.

Rezolvare: Se utilizează pasta revelatoare pentru a identifica supraextensia, se reduc zonele supraextinse și
se lustruiesc.

Evitare: Amprentare corectă.

 Gravarea excesivă a zonei Ah (dureri de gât, dificultăți în deglutiție) - eritem, ulcerații, peteșii la nivelul
zonei Ah.

Rezolvare: Proteza se despovărează corespunzător în zona Ah, închiderea distală se realizează cu material
termoplastic.

Evitare: Amprentarea corectă, gravarea zonei Ah pe modelul de lucru.

Atrofia mucoasei sau creastă denivelată (comprimarea mucoasei între creastă și os) - dacă apare durerea
la palpare există o problemă a țesuturilor de sprijin.

Rezolvare: Se reduce din baza protezei după identificarea cu pastă a zonelor de presiune

Scăderea dimensiunii tablei ocluzale.

Evitare: Examinarea și tehnica de amprentare adecvate.

Durere în zona pos a protezei superioare, asociată mișcărilor de deschidere - durere la deschiderea
cavității bucale.

Rezolvare: Se pensulează zona cu pastă revelatoare, se reduce zona și se lustruiește.

Evitare: Înainte de amprentare se det lărgimea funcțională a fundului de sac și poziția relativă a procesului
coronoid.

În relație cu ocluzia

Durere în cursul masticației - se verifică starea câmpului protetic și se examinează ocluzia

(RC, IM, lateralitate, propulsie).

Rezolvare: Ajustarea ocluziei prin șlefuiri selective.

Evitare: Tehnica de înregistrare a RIM trebuie să fie corectă.

Durere sau ulcerație în zona L a crestei frontale inf - proteza inf este stabilizată cu degetele,
iar pacientul închide ușor gure, se observă glisarea din RC în IM.

Rezolvare: Se marchează cu hârtie de articulație pantele cuspidiene ale dinților pos ce interferă în
mișcarea din RC în IM (pantele M ale cusp P sup și cele D ale cusp V inf). Dacă alunecarea depășește ½
din dimensiunea M-D a unui cuspid se reînregistrează RIM și se preia proba machetei.

Evitare: Atenție deosebită la înregistrarea RIM, se verifică ocluzia la proba machetei.

 Durere și/sau ulcerație în zona V a crestei inferioare care nu poate fi atribuită unei zone
retentive sau unui exces de RA - dacă ghidajul incizal este prea abrupt, I inf se vor împiedica de cei sup în
mișcarea de protuzie, dislocând proteza de pe câmp.

Rezolvare: Se reduce overbite-ul prin îndepărtarea din zon V-incizală a I inf și P-incizală a celor sup.

Evitare: Se det atent suportul buzei sup și se det funcțional poziția I inf și sup la înregistrarea RIM și la
proba machetei.

DVO excesivă (durere la periferia câmpului protetic) - Semne patognomonice

● istoric de ulcerații tip “linii de tramvai” pe versantele V ale crestelor, cu ajustări repetate ale
protezelor
● cerc vicios de doleanțe și ajustări.

Rezolvare: Șlefuire selectivă (creșterea DVO<1,5 mm)

Se reia înregistrarea RIM (DVO>1,5 mm)

Evitare: Se utilizează teste funcționale la verificarea RIM și la proba machetei.

 Mușcarea obrajilor/buzelor (supraacoperire orizontală insuficientă) - se examinează
supraacoperire orizontală în RC.

Rezolvare: Mușcarea obrajilor - se rotunjesc cusp V sau se remontează dinții la o supraacoperire

acceptabilă

Mușcarea buzelor - se marchează nivelul liniei incizale a frontalilor în IM și se șlefuiesc

selectiv pentru a obține un ghidaj potrivit.

Evitare: Se verifică supraacoperire orizontală suficientă.

Mușcarea limbii - dinții inf plasați prea lingual, lucru observat prin aplicarea unei ceri
bucoplastice pe suprafața mucozală și observarea suprapunerii foselor centrale ale inf pe coama crestei.

Rezolvare: Se îndepărtează din cusp L sau se remontează dinți.

Evitare: Poziție corectă la proba machetei.

Macroglosie - dinții laterali se montează în ocluzie inversă, se aleg dinți înguști.

În relație cu diverse cauze

Ocluzia este acceptabilă dar protezele se mișcă pe câmpul protetic în timpul funcțiilor din cauza
neadaptării la spațiul disponibil și/sau din cauza controlului neuromuscular deficitar. Aceste deplasări duc la
apariția durerii.

Recunoaștere: Se examinează static ocluzia, apoi în fonație și mimând masticația.

Rezolvare: Dacă este posibil,se modifică forma protezei pentru a facilita controlul neuromuscular. Poate fi
necesară remontarea dinților sau refacerea protezelor.

Evitare: Protezele trebuie să aibă un design optim pentru a facilita controlul neuromuscular și a se încadra în
zona neutrală. Laboratorul va respecta indicațiile clinice în construcția noii proteze.

Ulcerații herpetice

Recunoștere: Anamneză și distribuirea leziunilor.

Rezolvare: Prescripția de medicamente adecvate(Aciclovir) și menținerea igienii orale.

Evitare: Se evită expunerea la soare intens, se administrează Aciclovir preventiv.

 Deficiență de vitamina B12 sau acid folic

Recunoaștere:Limba roșie lucioasă. Poate prezenta simptome neurologice inclusiv glosodinie. Necesită
investigații hematologice.

Rezolvare: Medic generalist.

Evitare: Ar trebui depistată la examinarea inițială.

Xerostomie

Recunoștere: Unii pacienți se plâng de gura uscată,alții nu.Se observă un aspect al mucoasei orale de “pietre
de râu”,cu bule de salivă pe suprafețele lustruite ale protezei.Reducerea fluxului salivar poate fi de cauză
medicamentoasă.

Rezolvare: La pacienții care au secreție salivară,dar ea este redusă,este utilă prescrierea bomboanelor de
lămâie fără zahăr.În unele cazuri,medicul generalist va fi cel care va modifica medicația pacientului pentru
ameliorare xerostomiei.

Evitare: În funcție de caz.

 Greață, senzație de vomă

Recunoaștere: Se verifică stabilitatea protezei superioare și infra- sau supraextensia periferică.Se verifică
echilibrarea ocluzală în RC.

Rezolvare: Se verifică extensia corectă a marginilor protezei și echilibrul ocluzal.Dacă în rest pacientul este
satisfăcut de proteză se verifică închiderea zonei Ah.Poate fi necesară deplasarea sa anterioară,caz în care se
va utiliza material termoplastic pentru reperarea zonei Ah reale și RA termo- sau autopolimerizabilă pentru
corectare.

Evitare: Tehnici de desensibilizare,proteze “de antrenament”.

Cauze articulare sau musculare

Recunoaștere: Palpare și evaluarea directă a ATM și a mușchilor masticatori.

Rezolvare: Tratament adecvat.Poate include șlefuiri selective.

Evitare: Examinare atentă și tehnici de înregistrare corespunzătoare.

 Parafuncții
Recunoaștere: Poate fi greu de depistat - se examinează suprafețele ocluzale în cazul abraziilor cu tipar atipic
și se observă cavitatea bucală a pacientului când acesta vorbește.
Rezolvare: Se remontează dinții.
Evitare: Se identifică spațiul de inocluzie fiziologică și se utilizează scheme ocluzale corespunzătoare.
Alergie, RA nelustruită corespunzător, monomer rezidual
Recunoaștere: Rar. Diagnostic cu ajutorul testului cutanat. Se determină conținutul de monomer rezidual al
protezei.
Rezolvarea: Dacă problema este excesul de monomer,se recurge la căptușire și rebazare.
Evitare: Proteza se poate realiza din policarbonat sau alte rășini care nu conțin PMMA.
 Stomatită protetică
Recunoaștere: În general este nedureroasă și frecvent asimptomatică.Poate fi însoțită de cheilita anuglară. De obicei
este cauzată fricțiunii unei proteze neadaptate pe câmpul protetic, la care se adaugă infecția cu Candida Albicans.
Rezolvare:Căptușirea protezei cu material de condiționare tisulară și instrucțiuni de igienă corectă a cavității orale și a
protezei.Pentru proteză se recomandă igienizarea prin periere și prin imersie în hipoclorit de sodiu.Poate fi necesară
terapia antifungică.
Evitare:Dacă este prezentă cheilita angulară se prescriu combinații antifungice-antibacteriene ca de exemplu
Miconazol.
Zgomot în fonație și masticație
Poate fi prezent la inserarea protezei sau după apariția resorbției osoase când proteza devine “largă”.
Recunoaștere: Se verifică:
-DVO excesiv;
-interfețe ocluzale,lipsa echilibrului ocluzal,overbite excesiv;
-proteze “largi”.
Rezolvare: Pacientul trebuie liniștit și încurajat să poarte protezele noi.Se remediază DVO excesiv sau
interferențele ocluzale.

Evitare : Protezele se vor construi astfel încât să se maximizeze forțele retentive și să minimizeze forțele
dislocante.

Probleme în fonație

Nu sunt comune, dar sunt foarte neplăcute pentru pacient. Cauza nu este evidentă și trebuie
căutată sistemic.

Pacient nefamiliarizat cu protezele

Recunoaștere : Dacă este posibil se verifică absența problemelor la protezele vechi.

Rezolvare: Pacientul este încurajat să citească un text cu voce tare.

Evitare: Dacă protezele vechi nu prezintă probleme în fonație se tentează copierea suprafețelor
externe lustruite ale protezelor vechi.
 Dificultăți în masticație
-Proteze instabile:
Recunoaștere: Se examinează protezele pentru a verifica maximizarea forțelor retentive,minimizarea celor
dislocante și utilizarea cât mai bună a câmpului protetic. Construcția protezelor va maximiza forțele retentive
și va minimiza forțele dislocante.
-Dinți care nu secționează alimentele:
Recunoaștere:Abrazia excesivă a suprafețelor ocluzale ca rezultat al echilibrărilor ocluzale excesive sau al
utilizării îndelungate a protezei.Utilizarea unor dinți neanatoformi cu suprafața plană,mai ales dacă proteza
anterioară a prezentat dinți anatomici.Suprafața ocluzală a dinților posteriori întinsă,mai ales dacă proteza
anterioară a prezentat dinți laterali cu suprafața ocluzală îngustă.
Rezolvare:Se remodelează suprafețele ocluzale.Dacă se micșorează DVO,se remodelează dinții sau se reface
proteza.În cazul dinților neanatoformi, i se explică pacientului motivele utilizării acestora. Se înlocuiesc dinții
sau se reface proteza.Se îngustează suprafața ocluzală a dinților laterali.
Evitare: Dacă se consideră că ajustările ocluzale excesive vor deteriora forma anatomică a dinților,se vor
înlocui dinții sau se vor reface protezele.Se educă pacientul în sensul că dinții protezei nu vor avea relieful
ocluzal așa de accentuat ca și dinții naturali.În mod curent,se vor utiliza dinți laterali mai înguști.

DVO insuficient (mușchii ridicători nu lucrează eficient)

Recunoaștere: Se evaluează DVO.

Rezolvare:Prin căptușire se poate crește DVO cu până la 1,5mm.În cazul unui DVO ce trebuie crescut cu
mai mult de 1,5 mm este necesară remontarea sau refacerea protezei.Alterarea excesivă a protezei face dificil
controlul neuromuscular.

Evitare:Se evaluează atent DVO pentru noua proteză.

DVO excesiv

Recunoaștere: Se evaluează DVO.Pacientul poate prezenta dificultăți în fonație și durere

Rezolvare: Prin șlefuire selectivă se pot îndepărta până la 1,5 mm din suprafața ocluzală.Nu se va plana
excesiv suprafața ocluzală,căci apar probleme masticatorii și estetice.Pentru o scădere mai mare a DVO se
recurge la remontarea dinților sau refacerea protezei.

Evitare: Ca mai sus.

Aspect

Opiniile asupra aspectului sunt subiective.Părerea familiei și rudelor este importantă pentru
pacient.

Recunoaștere: Se discută atent cu pacientul referitor la aspectul protezei.Din dorința de a nu ofensa medicul,
pacientul ar putea fi dispus să discute cu asistenta.

Rezolvare: Se determină cauza reală a nemulțumirii pacientului.Nu se realizează overbite excesiv,căci acesta
crește forțele dislocante și dificultățile fonatorii.

Evitare:Se utilizează toate datele disponibile.

 Cauzele mai frecvente ale inacceptării protezei:
● nuanța nepotrivită a dinților;
● dimensiunea necorespunzătoare a dinților;
● aranjarea dinților.
Rezolvare : Se vor utiliza toate datele unei proteze vechi cu aspectul căreia pacientul a fost mulțumit
sau datele din fotografiile vechi din starera de dentat.
Vizibilitate prea mare sau prea insuficientă a dinților superiori sau inferiori
Recunoștere: Se verifică orientarea planului ocluzal și a curburii incizale. Se verifică poziția vestibulo-
orală a dinților.
Rezolvare: Se remontează dinții sau se refac protezele.
Evitare: Indicațiile care se dau laboratorului prin intermediul șabloanelor de ocluzie trebuie să fie
corecte.
 Șanțuri perilabiale accentuate

Recunoștere: Se verifică plentitudinea buzei și poziția dinților frontali.Se verifică DVO.

Rezolvare: Se deplasează dinții pentru a diminua șanțurile perilabiale.

Evitare: Ca mai sus.

Culoarea materialului pentru baza protezei

Recunoștere: De exemplu RA pală se utilizează în cazul pacienților anemici.RA potrivite ca nuanță

pentru pacienții albi nu sunt corespunzătoare pentru cei de culoare.

Rezolvare: Se refac protezele,utilizând material pentru baza protezei potrivit ca nuanță.

Evitare: Sunt disponibile RA pigmentate.Este posibilă chiar realizarea de arii melanotice gingivale
pentru un aspect natural al protezei.
 Forma bazei protezei
Recunoaștere: Supra- sau infraconturarea zonei gingivale.
Rezolvare: Se rebazează proteza sau se reface zona gingivală.
Evitare:Datele transime tehnicianului pentru realizarea machetei cu dinți trebuie să fie amănunțite.
Alterarea senzațiilor gustative
Proteza nu acoperă mulți muguri gustativi, de aceea nu există o bază fiziologică pentru această nemulțumire.
Creșterea acoperirii palatinale față de proteza veche,de care pacientul e mulțumit
Recunoștere:Se acoperă proteza veche și cea nouă.
Rezolvarea: Este posibilă scăderea acoperirii fără compromiterea relațiilor retentive atâta timp cât este
prezentă închiderea optimă în zona Ah.
Evitare: Refacerea acoperirii palatinale a protezei vechi.
 Deficiențe tardive ale protezei totale

Fractura protezei

Fractura protezei totale acrilice poate fi provocată prin manevrare neatentă,sau poate fi fractură mediană
caracteristică oboselii rășinii acrilice, produsă prin flexia ei repetată sub acțiunea unor forțe moderate.Fractura
pornește palatinal de la IC superiori și se propagă inițial încet,apoi rapid până la separarea completă a fragmentelor,cel
mai frecvent întălnit la protezele vechi de peste 3 ani.

Cauzele fracturii mediane a protezei totale

1.Cauze legate de proteze:

Concentrare de stres

Zonele unde se modifică profulul suprafeței protezei sunt zone de concentrare de stres.Incluziunile din

baza protezei predispun la fractură și contribuie la propagarea rapidă a fisurii.

 Absența versantului vestibular al bazei protezei

O proteză fără versant vestibular nu este la fel de rigidă,flexiunea va fi mai accentuată și posibilitatea de
fractură mai mare.Dacă aceasta este cauza principală a fracturii si anatomia crestei reziduale frontale împiedică
realizarea unui versant vestibular acrilic al protezei noi,se indică proteza totală cu bază metalică. Polimerizarea
incompletă a rășinii acrilice

Dacă ciclul de polimerizare nu include perioada terminală de încălzire la 100 °C,nu se atinge gradul
maxim de polimerizare și rezistența bazei protezei va fi redusă.

Reparațiile anterioare

Când o proteză s-a fracturat anterior,și a fost reparată,este mai predispusă la o viitoare fractură.În
plus,materialul original al bazei protezei,de-o parte și de alta a fracturii,este deja obosit.

Adaptarea necorespunzătoare la câmpul protetic

Odată ce creasta reziduală superioară s-a resorbit,sprijinul protezei este asigurat în principal de palatul
dur,drept urmare,în ocluzie se va produce flexiunea protezei.Pentru a corecta această greseală,proteza trebuie căptușită
sau chiar rebazată după ce a fost reparată.
 Lipsa despovărării adecvate

Dacă mucoasa care acoperă crestele este mai depresibilă decât cea care acoperă palatul dur,ocluzia va
produce flexiunea protezei.Pentru a compensa această variație de reziliență a mucoasei și a preveni fractura prin
flexiune,designul protezei va include o zonă de despovărare palatinală.

2.Cauze legate de pacient

Factori anatomici

Anumiți factori anatomo-clinici ai pacientului dau naștere unor caracteristici ale protezei deja
discutate.De exemplu,un fren labial proeminent va necesita o incizură adâncă,care reprezintă o zonă de concentrare de
stres.

Stres ocluzal crescut

Apare la pacienții cu mușchi masticatori puternici sau cu dinți naturali inferiori prezenți pe arcadă,ori la
bruxomani.
 Baze protetice cu rezistență crescută

Atunci când nu se pot face modificări în designul protezei pentru a-i crește rezistența,se indică un
material mai rezistent pentru realizarea bazei protezei.

Aliaje de cobalt crom

Deși se pot realiza baze protetice bine adaptate și rezistente există unele dezavantaje:

1.Greutatea mai mare,care în condiții de câmp nefavorabil,va acționa în sensul

desprinderii protezei de pe câmp.

2.Dificultatea reparațiilor și reoptimizărilor-se pot efectua modificări doar intr-o măsură

foarte redusă.

Oțeluri inoxidabile

Se aplică pe model prin presiune hidraulică.

Materialul nu intră în cele mai mici detalii de relief și de aceea suprafața metalică mucozală va fi relativ netedă.
 În consecință,o astfel de bază este indicată la pacienții cu hiperplazie papilară,la care proteza se
deplasează pe câmp în timpul funcțiilor.Suprafața metalică netedă facilitează și curățirea.Baza metalică în cazul
oțelurilor inoxidabile poate fi realizată la o grosime mult mai mică comparativ cu aliajele de Co-Cr și, având o
densitate asemănătoare,acestea sunt suportate mai bine de pacient.Dezavantajul apare la pacienții cu bolta ogivală,la
care baza protesei s-ar putea să nu fie suficient de rigidă pentru a rezista flexiunii produsă de forțele ocluzale.

Titan și aliaje de titan

Utilizarea titanului la realizarea bazelor prezintă avantaje precum biocompatibilitatea,densitatea

redusă,absența gustului și mirosului.Tehnologia prin care se realizează este totuși pretențioasă și costisitoare

Polimeri modificați pentru bazele protetice

Materialele polimerice pot fi întărite prin adăugarea de elastomeri sau crearea de copolimeri
corespunzători.Elastomerii absorb energia de impact și oferă protecție rășinii acrilice.Polimerii astfel obținuți sunt
însă mult mai costisitori
 Următoarele materiale se utilizează pentru șarjarea și rigidizarea polimerilor convenționali:

1.Fibre de carbon;

2.Fibre de polietilenă;

3.Fibre de sticlă;

4.Întăritori metalici;

Desprinderea dinților

Cauze uzuale ale unei slabe legături între dinți și baza protezei sunt:

-prezența unui substitut al foliei de staniu pe suprafața mucozală a dinților;

-prezența cerii reziduale pe aceeași suprafață;

-utilizarea unor dinți incompatibili cu materialul polimeric din care se confecționează baza protezei.

Toți factorii de mai sus împiedică realizarea legăturii chimice între dinți și RA.
 Desprinderea dinților apare mai frecvent în zona frontală superioară.În prezența unei slabe legături între
dinți și baza protezei,forța îndreptată supero-extern ce apare prin contact ocluzal cu frontalii superiori duce la
desprinderea superiorilor.

Din recomandările făcute pentru minimizarea riscului de desprindere a dinților,următoarele sunt

recunoscute de majoritatea specialiștilor:

1.Se vor alege dinți artificiali al căror material se leagă chimic de polimerul bazei protezei.

2.Toate urmele de ceară și de substitut al foliei de staniu trebuie îndepărtate.

3.Se realizează mici orificii tunelare în suprafața palatinală a dinților pentru a crește aria de contact cu
baza protezei.

4.Se va aplica un solvent,de exemplu diclormetan pe suprafața mucozală a dinților.Acesta creează pori și
canale microscopice care favorizează difuziunea rășinii polimerizabile.

5.Se va utiliza o RA termopolimerizabilă pentru realizarea bazei protetice.Aceasta polimerizează mai

încet decât o RA autopolimerizabilă,asigurând o mai bună pătrundere în materialul dinților artificiali.
Vă mulțumim pentru atenție!