LP10

Reparațiile protezelor dentare totale. (partea I)

Piesele protetice mobile aplicate în cavitatea bucală
 intră foarte repede în circuitul funcțional al aparatului dento-maxilar,
 fiind supuse diferitelor solicitări mecanice din timpul masticației,
 dar în același timp acționează și ele asupra câmpului protetic producând, după un timp mai
mult sau mai puțin îndelungat, remanieri ale substratului osos ce are drept consecință
instabilizarea protezelor.

Aceste piese protetice mobile pot suferi fracturi ale:

• bazei,
• marginilor
• sau dinților artificiali,
↓
iar în urma modificării în timp a câmpului protetic pot apărea nepotriviri evidente între suprafața
zonei de sprijin și suprafața internă a protezei, ceea ce afectează serios menținerea si stabilitatea ei.
În aceste situații se impune refacerea integrității protezelor și restabilirea contactului intim cu
suprafața câmpului protetic.

Recondiţionările protezei totale presupun următoarele manopere:

A. Reparaţia protezei (bază, margini sau dinți);

B. Căptuşirea marginală sau totală a protezei.

A. Reparaţia protezei fracturate

Cauzele fracturării protezei totale sunt:

 căderea pe suprafeţe dure;
 existenţa unui torus palatin foarte proeminent;
 fracturarea protezei inferioare se poate produce în dreptul unui torus mandibular, dacă ea a
fost subțiată la acest nivel în urma unor retuşuri repetate;
 montarea dinţilor superiori frontali cu diastemă interincisivă;
 masticaţia viguroasă dezvoltată de o musculatură deosebit de puternică;
 existenţa unei arcade integre antagoniste sau cu lucrări protetice fixe;
 când arcada antagonistă, ce prezintă și o proteză parțială, capătă un plan de ocluzie denivelat
în urma înfundării acestei proteze;
 atrofia inegală a câmpului protetic face ca nepotrivirea dintre suprafețe (câmp protetic -
proteză) să ducă la bascularea protezei, solicitarea asimetrică și fracturarea ei.

B. Căptuşirea protezei totale efectuată în mod curent poate fi:

• Parţială – doar marginală;

• Totală – interesând întreaga faţă internă mucozală a protezei.

CĂPTUŞIREA PARŢIALĂ

Obiective:
• Îmbunătăţirea menţinerii prin refacerea închiderii marginale pierdute.
 • Ameliorarea menţinerii prin prelungirea marginilor până la limitele normale, la o proteză
subextinsă.

CĂPTUŞIREA TOTALĂ

Obiective:
• Optimizarea menţinerii unei proteze corect confecţionate.
• Îmbunătăţirea menţinerii şi stabilităţii unor proteze vechi reparate.

Modalităţi de căptuşire

• Căptuşire cu caracter rigid

• Căptuşiri reziliente (temporare și definitive)

A. Căptuşire cu caracter rigid

Ca procedeu de realizare poate fi:
• Căptuşire directă – realizată în cabinet
• Căptuşire indirectă – realizată în laborator

CĂPTUŞIREA DIRECTĂ

Caracteristici:
• Presupune acoperirea bazei şi a marginilor cu un nou strat de acrilat autopolimerizabil.
• Se îndepărtează un strat superficial de acrilat din baza protezei (Îndepărtarea lui se face prin
frezare, cu freze de acrilat, într-o grosime pe cât posibil uniformă de peste 1 mm).
• Feţele laterale ale dinţilor şi faţa externă a protezei se vor acoperi cu leucoplast.
• Se prepară acrilatul autopolimerizabil, și se aplică în proteză.
• Mucoasa câmpului protetic trebuie vaselinată ușor înainte de introducerea în gură a protezei
cu acrilatul autopolimerizabil, pentru a se diminua acțiunea iritantă a monomerului asupra
câmpului protetic.
• Odată aplicată pe câmpul protetic, proteza se menţine cu mâna, în timp ce cu cealaltă
operatorul modelează marginal, mobilizând părţile moi.
• După modelare pacientul va închide gura în IM.
• Pacientul va efectua de asemenea o serie de mişcări funcţionale.
• Proteza este menţinută în cavitatea bucală până la priza materialului.
• Se îndepărtează leucoplastul, iar marginile se prelucrează şi netezesc.
• Medicul recomandă pacientului nepurtarea protezei până a doua zi și umectarea repetată a
mucoasei cu lichide protectoare, de exemplu cu ceai de mușețel.
Reparațiile protezelor dentare totale. (partea a II-a)
CĂPTUŞIREA INDIRECTĂ

• Este metoda prin care proteza capătă un strat interior din acrilat autopolimerizabil, de
această dată în laboratorul de tehnică dentară.
• În acest caz proteza devine o portamprentă în care se introduce un material foarte precis de
amprentare (pastă ZOE, siliconi).
• Procedeul începe cu îndepărtarea detritusurilor și a zonelor impregnate din proteză și
garnisirea ei cu materialul de amprentă cel mai adecvat.
• După aplicarea protezei în gură, se va proceda la modelarea funcțională cu gura deschisă și
cu gura închisă, urmărind poziționarea ei corectă în I.M. și R.C.
• După priza materialului, proteza va fi controlată și eventual se va adăuga material de
amprentare în zonele nemodelate corect.
• Apoi va fi trimisă în laborator.
• Aici va fi căptușită cu acrilat autopolimerizabil și acest lucru se va putea obține prin mai
multe procedee.
Procedeele prin care proteza poate fi căptușită cu acrilat autopolimerizabil sunt:
 Turnarea modelului, ambalarea protezei
 Turnarea modelului și polimerizarea acrilatului în Hydroflask
 Turnarea modelului și montarea protezei în articulator (ocluzor) sau duplicator (presă
mobilă)
Ambalarea protezei fără a se turna în prealabil un model

B. Căptuşirea cu materiale reziliente poate fi:

• Temporară
• Definitivă

Căptuşirea temporară cu materiale reziliente

 Este de obicei efectuată atunci când se urmărește ,condiționarea" câmpului protetic cu

ajutorul materialelor cu vâscozitate lent progresivă.
 Această ,,condiționare" presupune adaptarea țesuturilor la o nouă situație biologică într-un
timp relativ scurt.
  Cu ajutorul acestor materiale se realizează o relaxare a țesuturilor, o ștergere a reflexelor
dobândite care se opun acomodării cu proteza și în același timp o amprentare foarte
funcțională.
 Aceste materiale numite reziliente sau răşinoase de amprentare (LEJOYEUX) sau cu
vâscozitate lent progresivă (ENE, POPOVICI) sunt compuse dintr-un copolimer de metacrilat
de metil și acrilat de etil (praf) care se combină cu un lichid uleios, o soluție alcoolică de
dibutilftalat.
 După amestecare, înainte de a deveni lipicios, materialul se aplică în interiorul protezei (2-3
minute).
 Urmează apoi o fază chimică în care materialul devine foarte aderent (3 minute) și greu de
manipulat.
 Ea este urmată însă destul de repede de o așa-numită fază plastică activă, când proteza
poate fi introdusă în cavitatea bucală.
 Materialul are la început o vâscozitate mare, care însă descrește treptat, modelând
țesuturile.
 Acestea se relaxează și permit o amprentare facilă a unor zone și detalii care nu pot fi puse în
evidență cu alte materiale.
 Amprentarea funcțională cea mai eficientă devine cea fonetică (pacientul va citi un text
oarecare).
 Condiționarea se va întinde pe o perioadă de 48-72 de ore.
 Contribuie la această condiționare și amprentarea funcțională - masticația, deglutitia și
dinamica fizionomică. Treptat, materialul devine elastic (elasticitatea poate dura 1-2
săptămâni), dar după acest timp devine granulos și iritant pentru mucoasă.
Înainte de a-și pierde elasticitatea, materialul trebuie înlocuit cu acrilat autopulimerizabil prin una
dintre metodele de căptușire indirectă descrise.
Dintre aceste materiale cu viscozitate lent progresivă cităm: Hydro Cast, Coe Comfort, Kerr FITT, Soft
Oryl, Viscogel.

Căptuşirea definitivă cu materiale reziliente

Este indicată la pacienții a căror mucoasă nu tolerează în nici un chip contactul cu o suprafață
protetică dură:
 mucoasă balantă,
 hiperemiată,
 creste în lamă de cuțit,
 torus mandibular proeminent și sensibil,
 proteze totale unimaxilare care au ca antagoniști arcade naturale integre etc.

• Această căptuşire poate fi directă, folosind material de genul Simpa (Kettenbach) sau Mollosil
(Detax) și indirectă, folosind Plastupalasts, Silasti 390, Molloplast B etc.
• Aceste materiale aderă de baza acrilică a protezei cu ajutorul unor adezivi şi capătă o
consistență elastică, amortizând în mare mặsură presiunile care se transmit asupra câmpului
protetic.
• Din păcate, slaba lor rezistență le face greu de prelucrat și de netezit. În plus, aceste
materiale păstrează un grad de porozitate care favorizează dezvoltarea în proteză a coloniilor
de Candida albicans.
• Totuși, respectarea unei igiene riguroase (și aceste materiale o permit) împiedică
deteriorarea protezelor și asigură folosirea lor normală, de foarte multe ori cu mare eficiență.