Lupta împotriva crimei organizate:

mecanisme de cooperare judiciară şi instru-

mente de informare, aplicabile în statele
membre şi nemembre ale uniunii europene

Silvia CAPCELEA, doctorandă, ULIM

Recenzent: Alexasndru MARIŢ, doctor în drept, conferenţiar universitar

Globalization and the opening of goods, services and capital markets have proven to be growth
factors beyond precedent, but that has also facilitated an expansion of the international or-
ganized crime, seldom developing independent criminality itself, an imposing problem for the
individual and the collectivity of citizen being the sensation of insecurity. This sensation does
not necessarily correspond to reality, but is, still, fundamental in the evaluation of the citizen
life quality. As a reaction to such a decadent phenomenon, the authorities have understood
the limits of traditional sanctioning measures of penal systems and have developed, in diverse
degrees, additional initiatives for crime prevention.
Key-words: organized crime, criminal organization, judicial cooperation, jurisdiction.

Globalizarea şi deschiderea pieţelor de mărfuri, servicii şi de capital au lucrat ca factori de

creştere, fără precedent, dar ele au facilitat şi o expansiune a crimei organizate transfrontaliere,
adesea, dezvoltînd independent criminalitatea însăşi, problema principala a percepţiei individului
sau a colectivităţii de cetăţeni fiind sentimentul de insecuritate. Acest sentiment nu corespunde
în mod necesar realităţii, dar este totuşi, fundamental în evaluarea calităţii vieţii cetăţenilor.
Împotriva acestui fenomen decadent, autorităţile au devenit conştiente de limitele masurilor
tradiţionale de sancţionare ale sistemelor penale si au dezvoltat, deşi în diferite grade, iniţiative
suplimentare de prevenire a infracţiunilor.
Cuvinte-cheie: crimă organizată, organizaţie criminală, cooperare judiciară, jurisdicţie.

Crima organizată poate fi percepută ca un proces social „pătruns în viaţa noastră

socială şi politică“, ce izvorăşte din tendinţa diferitelor grupuri de a folosi crimina-
litatea ca mijloc de mobilitate socială1 şi chiar de acaparare a puterii2. Această teorie
dezvoltată de A.J. Ianni şi Daniel Ball3 afirmă că la baza crimei organizate se află
un proces social.

1 Robert J. Kelly. Natura crimei organizate şi operaţiunile ei specifice. Probleme majore ale contro-
lului crimei organizate 5,8,10 (Herbert Edelbertz, Editura V.S. Departamentul Justiţiei, 1987).
2 Gh. Nistoreanu, C. Păun. Criminologia, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1966.
3 Dorean Marguerite Koening. Confruntarea dintre sistemul justiţiei penale şi crima organizată în
Statele Unite. Raport la Colocviul preparator al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal. AIDP,
Alexandria, Egipt, 8-12 nov. 1977, în Rev. Internaţională de Drept Penal vol. 69 pag.306.

281
 Ultimul deceniu al secolului al XX-lea s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare
în toate domeniile economico-sociale, a gândirii şi a modului de viaţă. O doctrină
retrogradă, de înăbuşire a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se prăbuşeşte şi alta,
opusă, îşi face loc pe vaste spaţii geografice, îndeosebi în Europa de Est dar şi în
Asia, Africa şi America Latină. Era, deci, natural ca această schimbare să se reper-
cuteze şi asupra fenomenului infracţional, având în vedere că acesta constituie suma
unui ansamblu de factori favorizatori. Asistăm, astfel, la un fenomen al globalizării
comerţului, al pieţelor financiare, al protecţiei mediului înconjurător, al drepturilor
omului etc. Această tendinţă a provocat două rezultate simultane: primul, dispariţia
limitelor dintre naţional, regional şi internaţional, lumea devenind aproape un stat; al
doilea, întrepătrunderea problemelor politice, economice şi sociale, până la punctul
de a nu mai fi posibil să fie separate. În cadrul acestei tendinţe, globalizarea s-a ex-
tins şi în sfera criminalităţii. A apărut astfel crima organizată la nivel transnaţional
şi transcontinental.
Respectiv, de-a lungul existentei sale, Comunitatea a fost preocupata de drep-
turile si libertăţile fundamentale ale omului, de liniştea si siguranţa cetăţenilor săi,
precum si de securitatea din cadrul „graniţelor“ sale, toate acestea fiind asigurate
printr-o prevenire şi combatere eficienta a infracţiunilor savîrşite împotriva valorilor
fundamentale apărate de ea. De 20 de ani, toate Statele s-au confruntat cu fenomenul
diversificării criminalităţii la o scara alarmanta, avînd ca ţinta cetăţenii şi proprietatea
lor, lumea afacerilor şi sectorul public, acest fenomen fiind scump pentru societatea
noastră (pierderi de vieţi omeneşti, costuri sociale şi politice, costuri economice).
Astfel, criminalitatea organizată reprezintă o ameninţare la adresa economiei şi
societăţii europene. Răspunsul Uniunii Europene în lupta împotriva criminalităţii
organizate este adaptat la complexitatea acestui fenomen şi vizează atât traficul de
persoane, arme şi droguri, cât şi criminalitatea economică şi financiară, corupţia şi
spălarea banilor. Acesta acoperă şi noile aspecte ale criminalităţii organizate, cum
sunt criminalitatea informatică şi infracţiunile de mediu.
Abordarea integrată care ghidează acţiunile UE merge de la prevenire până la
aplicarea efectivă a legii. Aceasta se bazează pe o cooperare eficace între autorităţile
statelor membre, în special a organelor responsabile cu aplicarea legii, inclusiv în
ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi asistenţa reciprocă pentru capturări şi
confiscări. Lupta împotriva criminalităţii organizate este o luptă globală, care afec-
tează numeroase domenii de acţiune şi politici ale UE.
Astăzi, fenomenul crimei organizate atrage din ce în ce mai mult atenţia publicu-
lui, guvernelor naţionale şi organizaţiilor internaţionale. În măsura în care grupurile
criminale sunt implicate în periculosul joc al proliferării armelor, în migraţia ilegală,
în coruperea guvernelor naţionale şi în penetrarea sistemului financiar global — tot
mai independent — crima organizată transfrontalieră este o ameninţare la adresa
siguranţei naţionale. Prin spălarea banilor, prin corupţie, prin slăbirea instituţiilor
statului şi pierderea încrederii cetăţenilor în existenţa statului de drept, crima orga-
nizată subminează bazele democratice şi economice ale societăţii.

282
 Acest fapt a determinat conducerea a numeroase state să lanseze apeluri pen-
tru încheierea unor convenţii multilaterale, prin care să se acorde puteri mai mari
şi noi sarcini autorităţilor naţionale cu competenţe în combaterea criminalităţii
organizate.
La etapa actuală există numeroase preocupări ale statelor democratice pentru
a identifica şi anihila grupurile criminale transnaţionale. Acestea sunt definite ca
grupări sau organizaţii:
— predispuse la crimă;
— structurate ierarhic sau într-un sistem complex de relaţii personale care,
printr-un set strict de sancţiuni interne, pot întări aceste structuri;
— dispuse să folosească violenţa, intimidarea şi corupţia pentru obţinerea de
profituri şi pentru a controla teritorii, oameni şi pieţe;
— care, pentru a-şi mări averile şi pentru a se infiltra în economiile legale, sunt
gata să-şi „spele“ procedeele ilicite;
— capabile să se extindă în noi activităţi, care anterior erau „curate“, şi peste
frontierele naţionale;
— deschise la cooperarea cu alte structuri criminale sau de presiune care au
obiective similare;
— capabile să se infiltreze în instituţiile guvernamentale, în vămi, poliţie, justiţie
şi chiar în parlamentele naţionale.
Preocuparea actuală cea mai stringentă este aceea de a anihila organizaţiile
criminale. Scopul fundamental al acestora este, fără îndoială, obţinerea de profituri
cât mai mari. Rata profitului provenit din activităţile crimei organizate este atât de
înaltă, încât puţine afaceri legale pot concura cu aceasta. Posibilitatea grupurilor
criminale de a institui „monopoluri“ locale prin eliminarea fizică a concurenţei îi
conferă un avantaj extraordinar la stabilirea preţurilor.
Având capacitatea de a folosi strategii de afaceri solide, care cuprind diversi-
ficarea activităţii şi exploatarea noilor pieţe, termenul de „crimă organizată“ tinde
să fie înlocuit de cel de „afaceri criminale“ sau „industrie criminală“. De asemenea,
organizaţiile criminale realizează studii sofisticate de marketing utilizând, pentru
atingerea scopului lor (profitul) — corupţia, apelează la violenţă pentru a intimida
sau elimina concurenţa sau autorităţile care încearcă să le stea în cale. 
Este din ce în ce mai clar că eforturile naţionale şi internaţionale de contracarare
a crimei organizate nu pot să ţină pasul cu organizaţiile criminale tot mai inventive
şi periculoase. Totuşi, atunci când guvernele şi-au fixat clar scopurile, printr-o coo-
perare multilaterală între agenţii, au fost înregistrate unele succese.
Angajate în lupta împotriva crimei organizate, autorităţile statului trebuie să
acopere un mare număr de domenii: economic, financiar, juridic şi să depăşească
barierele sociale şi lingvistice. În acelaşi timp, trebuie să respecte doctrinele demo-
cratice fundamentale cu privire la dreptul la o judecată corespunzătoare, precum şi
alte drepturi civile. Dar ele se confruntă cu un grav paradox produs de globalizare:
capacitatea crimei organizate transnaţionale de a exploata deschiderea frontierelor,

283
pe de o parte şi modalităţile de aplicare a legii şi practicii judiciare, care rămân pre-
rogativele suverane ale statului naţiune sau chiar ale guvernelor regionale şi locale,
pe de altă parte.
Statele şi instituţiile internaţionale care doresc să coopereze în lupta împotriva
crimei organizate trebuie să-şi actualizeze permanent legislaţia în domeniile extrădării
şi criminalităţii informatice. Guvernele occidentale, din ce în ce mai conştiente de
provocarea reprezentată de crima organizată internaţională, au început să-şi întă-
rească mecanismul necesar pentru contracararea acestei ameninţări.
La nivelul Consiliului Europei au fost înfiinţate, în decursul timpului, unele
structuri specializate. Comitetul European pentru Probleme Criminale (prescurtat
C.D.P.C. sau C.E.P.C.), creat în 1957, îşi bazează activitatea pe subcomitete şi grupuri
de lucru şi acţionează pentru realizarea unor proiecte de convenţii şi de rezoluţii,
transmise spre adoptare Comitetului Miniştrilor. Activitatea C.E.P.C. şi implicit a
Consiliului Europei, vizează două aspecte de mare importanţă, şi anume: armonizarea
legislaţiilor ţărilor membre şi asistenţa juridică în materie penală. În acest ultim do-
meniu, C.E.P.C. a creat o operă importantă, constând în elaborarea a 16 convenţii şi 4
protocoale care depăşesc principiile tradiţionale ale dreptului penal; prin intermediul
lor justiţia penală încetează de a se mai opri la frontierele naţionale apreciindu-se
că un spaţiu judiciar european este pe cale de a fi creat. De asemenea, C.E.P.C. s-a
implicat în cercetarea criminologică a fenomenului criminalităţii organizate.
În anul 1963 a fost creat Consiliul Ştiinţific Criminologic, iar din 1963, anual
sunt organizate Conferinţe şi Colocvii de cercetări criminologice. Concomitent,
C.E.P.C. acordă atenţie deosebită evoluţiei ideilor privitoare la justiţia penală şi tra-
tamentul delincvenţilor, acordând prioritate mijloacelor preventive şi demersurilor
pentru evitarea intervenţiei sistemului justiţiei penale în cazuri individuale minore,
prin măsuri de dejudiciarizare, 55 conciliere şi mediere, precum şi prin promovarea
unor măsuri de înlocuire a pedepselor privative de libertate.
C.E.P.C. a jucat un rol important în adoptarea Rezoluţiei privind Ansamblul de
reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor şi a Recomandării privind Regulile
penitenciare europene, în stabilirea unei poziţii comune a statelor membre în pro-
blematica protecţiei victimei, în organizarea şi desfăşurarea conferinţelor miniştrilor
europeni ai justiţiei şi, de curând, ai celor de interne.
Din anul 1980, Grupul de cooperare în materia luptei împotriva abuzului şi
traficului ilicit de droguri (grupul Pompidou), constituit în 1971 la iniţiativa fostului
preşedinte francez, şi-a continuat activitatea în cadrul Consiliului Europei. Grupul
are un secretariat care este condus de un secretar general şi îşi desfăşoară activitatea
în baza unor programe de lucru, stabilite pentru perioade de patru ani, aprobate
de Conferinţa ministerială care urmăreşte reducerea rolului sistemului penal în
domeniu, atenuarea cererii şi găsirea de soluţii noi de îngrădire a traficului ilicit de
droguri prin perfecţionarea cooperării internaţionale.
În anii 1991 şi 1994, Grupul a organizat două conferinţe ministeriale pane-
uropene asupra cooperării în problemele abuzului şi traficului ilicit de droguri,

284
la care au luat parte şi reprezentanţii unor importante organizaţii internaţionale
(O.N.U., O.I.P.C. — Interpol, O.M.S., O.M.V.), soldate cu adoptarea unor Declara-
ţii Finale prin care sunt reiterate angajamentele statelor participante de a susţine
cooperarea europeană în domeniu în cadrul unei strategii globale, echilibrate şi
multidisciplinare.
În aproape 40 de ani, Consiliul Europei a elaborat un întreg ansamblu de con-
venţii privind cooperarea internaţională în materie penală care, completate printr-un
mare număr de recomandări, conţin un adevărat corp de drept european în acest
domeniu. Prezentat, pentru prima dată, în 1977, de către fostul preşedinte francez
Valery Giscard d’Estaing, proiectul „spaţiului judiciar penal european“ şi-a găsit
concretizarea în activitatea normativă a Consiliului Europei, a cărui operă penală
este astfel concepută încât să nu afecteze atributele suveranităţii naţionale a Statelor
membre, majoritatea convenţiilor penale conţinând prevederi în acest sens.
Dacă în domeniul clasic al asistenţei juridice penale internaţionale, reglemen-
tată prin convenţiile amintite în rândurile anterioare, uniformizarea legislaţiilor
penale ale ţărilor membre ale Consiliului Europei întâmpină inerente dificultăţi,
se apreciază că, în privinţa noilor forme ale crimei organizate transnaţionale, cum
ar fi criminalitatea informatică, ambientală, nucleară etc., această uniformizare va
fi mult mai uşor de realizat, întrucât experienţa în materie a ţărilor europene este
încă neînsemnată, iar o reglementare unitară, la nivel continental, va fi convenabilă
tuturor, uşor de pus în aplicare la nivel naţional şi internaţional. Acest lucru nu va
face decât să întărească cuvintele omului politic francez Robert Schumann, care, în
1950, spunea: „Europa nu se va face dintr-o dată, nici într-o construcţie de ansamblu,
ci prin realizări concrete care să creeze mai întâi o solidaritate de fapt“4.
Stimulate de activitatea intensă a Consiliului Europei, a O.N.U., a altor organisme
internaţionale, statele au trasat o strategie de luptă ale cărei direcţii le vom prezenta
în rândurile următoare.
O abordare sistematică vizând identificarea celor mai eficiente strategii de luptă
împotriva crimei organizate presupune, în mod obligatoriu, luarea în calcul a două
elemente principale, respectiv: obiectivele urmărite şi metodele folosite. Cu cât legă-
tura dintre aceste elemente este mai raţională, cu atât este mai eficient sistemul de
prevenire şi reprimare a fenomenului crimei organizate.
Raţionalitatea legăturii dintre cele două elemente se manifestă prin aceea că o
comunitate sau o anumită ţară va trebui să-şi determine priorităţile, ţinând seamă
de obiectivele urmărite, fiind gata oricând să accepte anumite constrângeri politice
şi legale minime.
Lupta împotriva crimei organizate este de mult un obiectiv important al Uni-
unii Europene şi al instituţiilor sale. În acest context, ar trebui să menţionăm, de
exemplu, următoarele:

4 Combaterea crimei organizate — evoluţie, tipologii, legislaţie, particularităţi. Curs, Volumul

I. Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004, p.70.

285
 — Acţiunea Comună din 21 decembrie 1998 (98/733/JAI);
— Planul de acţiune al Consiliului şi Comisiei de aplicare a dispoziţiilor Trata-
tului de la Amsterdam privind crearea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi
justiţiei (JO C 19, 23.01.1999, pp.1-15), care stabilea ca obiectiv al Uniunii
intensificarea acţiunilor împotriva crimei organizate, în lumina posibilităţilor
apărute în urma semnării Tratatului de la Amsterdam;
— Prevenirea şi controlul crimei organizate: o strategie a Uniunii Europene
pentru începutul noului mileniu (JO C 124, 03.05.2000, pp.1-33), care de-
termina Comisia să dezvolte impulsuri strategice pentru a lupta împotriva
crimei organizate;
— Programul de la Haga — 10 priorităţi pentru următorii cinci ani (JO C 236
din 24.09.2005) şi Comunicarea Comisiei către Consiliu şi către Parlamentul
European din 2 iunie 2005 [COM (2005) 232], în care au fost stabilite prio-
rităţile strategice.
Consiliul Uniunii Europene, la 4/5 noiembrie 2004, a cerut, de exemplu,
Parlamentului şi Comisiei, în conformitate cu Programul de la Haga (JO C 053,
03.03.2005, pp.1-14), să dezvolte un concept strategic de combatere a crimei or-
ganizate. În Comunicarea Comisiei către Consiliu şi către Parlamentul European
[COM (2005) 232] se menţiona deja faptul că va fi necesară o armonizare şi mai
mare a legislaţiei5.
În consecinţă, scopul deciziei-cadru a Consiliului, menţionată mai sus, este
armonizarea legislaţiei pentru a îmbunătăţi capacitatea comună a Uniunii Europene
şi a statelor membre de a combate crima organizată transnaţională. După cum se
specifică şi în Programul de la Haga (punctul 3.3.2), armonizarea dreptului penal
material are ca scop facilitarea recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi
a deciziilor judiciare şi cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală.
Este necesară o atenţie sporită în domenii atinse de criminalitate deosebit de
gravă, cu implicaţii transfrontaliere; de asemenea, trebuie acordată prioritate dome-
niilor menţionate explicit în cadrul tratatelor.
Prin urmare, definiţia infracţiunilor privitoare la participarea la o organizaţie
criminală ar trebui armonizată în statele membre. În consecinţă, decizia-cadru în
speţă ar trebui să privească infracţiunile comise de obicei în cadrul unei organizaţii
criminale. De asemenea, pentru persoanele fizice sau juridice care au comis ase-
menea infracţiuni sau sunt responsabile de comiterea acestora, ar trebui prevăzute
pedepse care să corespundă gravităţii infracţiunilor. Este lăsat la latitudinea statelor
membre să clasifice alte grupuri de persoane ca organizaţii criminale, de exemplu,
grupuri al căror scop nu este de a aduce beneficii financiare sau materiale de nici
un fel. Aceasta se aplică şi pentru interpretarea termenului de „activităţi criminale“
în sensul că acesta presupune realizarea de acte materiale.

5 Recunoaşterea reciprocă în domeniul cooperării judiciare în materie penală: Instrumente

juridice şi implementarea lor, manual Editura Euro Standard, 2010, p.245.

286
 Prezenta decizie-cadru nu are ca scop reducerea sau restricţionarea normelor
naţionale privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale, cum ar fi dreptul la un
proces echitabil, dreptul la grevă, libertatea de reuniune, de asociere, libertatea presei
sau libertatea de expresie, inclusiv dreptul oricărei persoane de a forma şi de a se
alătura sindicatelor pentru apărarea intereselor proprii, precum şi dreptul conex la
manifestaţii publice.

Mecanisme de cooperare judiciară şi instrumente de informare

1. Legislaţia Uniunii Europene incluzând deciziile-cadru poate fi accesată pe

pagina de internet (http://eur-lex.europa.eu). Această pagină de internet este dispo-
nibilă în limba română, precum şi în toate celelalte limbi oficiale ale statelor membre
ale UE. EUR-Lex oferă acces liber la legile Uniunii Europene şi la alte documente
considerate publice. Pagina de internet conţine informaţii nu doar despre legislaţia
Uniunii Europene, ci şi despre procedurile legislative şi instituţiile UE.
2. Reţeaua Judiciară Europeană (RJE) este o reţea cu puncte naţionale de
contact pentru facilitatea cooperării judiciare în materie penală. Reţeaua a fost cre-
ată prin Acţiunea Comună 98/428 JAI în data de 29 iunie 1998 pentru a îndeplini
recomandarea nr. 21 din Planul de acţiune în vederea combaterii crimei organizate
adoptat de Consiliu la 28 aprilie 1997. RJE a fost primul mecanism practic structurat
al cooperării judiciare în vederea operaţionalizării depline.
Din 24 decembrie 2008, o nouă bază legală a intrat în vigoare, şi anume Decizia
976/2008/JAI a Consiliului din data de 16 decembrie 2008 privind Reţeaua Judiciară
Europeană (menţionată în continuare „Decizia RJE“), care a consolidat caracterul
legal al REJ, păstrându-i intenţia din 1998. RJE este formată din puncte de contact
ale statelor membre, precum şi ale Comisiei Europene şi ale Secretariatului cu
sediul la Haga.
Punctele de contact naţionale sunt alocate per stat membru din rândul au-
torităţilor centrale responsabile de cooperarea judiciară internaţională, autorităţi
judiciare şi autorităţi competente cu responsabilităţi specifice în domeniul cooperării
judiciare internaţionale, atât în formă generală şi specifică a criminalităţii grave,
precum crimă organizată, corupţie, traficul cu droguri şi terorism. Alocarea punc-
telor de contact se face în conformitate cu regulile constituţionale, cutumele legale
şi structura internă a fiecărui stat. Singura condiţie este să acopere în mod eficace
toate formele de criminalitate la nivelul statului. Rezultatul constă în existenţa a
peste 300 de puncte de contact naţionale din cele 27 de state membre.
Printre punctele de contact, fiecare state membru va numi un corespondent
naţional. Fiecare state membru va numi şi un corespondent de instrumente care se
va ocupa de aspectele referitoare la instrumentele electronice ale REJ.
3. Eurojust a fost creat în urma unei cereri lansate în cadrul Consiliului European
de la Tampere, iar importanţa Eurojust ca organism specific în vederea îmbunătăţirii
cooperării judiciare a fost stabilită în Tratatul de la Nisa. Misiunea Eurojust este de a

287
îmbunătăţi cooperarea şi coordonarea punerii sub urmărire penală individuale, dar
şi la un nivel mai strategic. Stimulează şi îmbunătăţeşte coordonarea investigaţiilor
şi punerii sub urmărire penală dintre autorităţile competente din statele membre şi
îmbunătăţeşte cooperarea dintre autorităţile competente ale statelor membre, în special
prin facilitarea executării asistenţei juridice reciproce internaţionale şi implementarea
cererilor de extrădare. Eurojust susţine în orice fel posibil autorităţile competente
din statele membre să facă mai eficace investigaţiile şi punerile sub urmărire penală
în domeniul criminalităţii transfrontaliere. La cererea unui stat membru, Eurojust
poate asista investigaţiile şi punerile sub urmărire penală referitor la respectivul stat
membru sau la un non-stat membru, dacă a fost încheiat un acord de cooperare sau
dacă există un interes semnificativ în asigurarea asistenţei în cauză.
Competenţa Eurojust acoperă aceleaşi tipuri de infracţiuni pentru care are
competenţă Europol, cum ar fi terorism, trafic cu droguri, trafic de persoane, con-
trafacere, spălarea banilor, criminalitate informaţională, crime împotriva proprietăţii
sau bunurilor publice inclusiv fraudă şi corupţie, acte penale ce afectează interesele
financiare ale Comunităţii Europene, crime împotriva mediului şi participarea în
organizaţii criminale.
Pentru alte tipuri de infracţiuni, Eurojust poate ajuta în cadrul investigaţiilor
şi punerii sub urmărire penală la cererea unui stat membru.
Eurojust poate solicita autorităţilor competente ale statelor membre în cauză:
— să investigheze sau să pună sub urmărire penală acţiuni specifice;
— să coopereze;
— să accepte că un stat poate pune mai bine sub urmărire penală decât un
altul;
— să creeze o echipă de investigaţii comune; sau
— să ofere Eurojust informaţiile necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
Mai mult, Eurojust
— se va asigura că autorităţile competente se informează reciproc referitor
la investigaţii şi puneri sub urmărire penală despre care au fost informate la
rândul lor;
— va acorda asistenţă în vederea îmbunătăţirii cooperării dintre autorităţile
competente naţionale, în special în baza analizelor Europol;
— va coopera şi se va consulta cu Reţeaua Judiciară Europeană (RJE) şi va
folosi şi va contribui la îmbunătăţirea bazei sale de date documentare;
—poate, în conformitate cu obiectivele sale, să ajute la îmbunătăţirea cooperării
şi coordonării dintre autorităţile competente şi cererile de asistenţă judiciară
atunci când acestea:
a. vin din partea unei autorităţi competente a unui stat membru,
b. se referă la o investigaţie sau o punere sub urmărire penală organizată de
respectiva autoritate într-un anumit caz, şi
c. necesită intervenţia sa în vederea coordonării acţiunilor;
— poate acorda asistenţă Europol, în special prin opinii bazate pe analizele

288
 realizate de Europol; şi
— poate oferi sprijin logistic, de ex. asistenţă privind traducerea, interpretarea
şi organizarea întâlnirilor de coordonare. Pentru a-şi îndeplini atribuţiile,
Eurojust îşi păstrează relaţiile privilegiate cu RJE, Europol, Biroul European
Anti-fraudă (OLAF) şi magistraţii de legătură. Prin Consiliu, poate şi să în-
cheie acorduri de cooperare cu state ne-membre şi organizaţii internaţionale
sau organisme în vederea schimbului de informaţii sau detaşarea ofiţerilor.
Astfel, Republica Moldova a întreprins acţiuni în acest sens, şi anume la 10 iulie
2014 în cadrul unei vizite în Olanda a Procurorului General al Republicii Moldo-
va a fost semnat un acord de cooperare între Republica Moldova şi Eurojust. Prin
hotărîrea Guvernului Nr. 841 din 08.10.2014 a fost aprobat proiectul de lege pentru
ratificarea  Acordului de cooperare dintre Republica Moldova şi Eurojust,  întocmit
la Haga la 10 iulie 2014.
Eurojust a avut repere  de contact în Republica Moldova începând cu ianuarie
2007, iar Republica Moldova a fost implicată în 13 de cazuri înregistrate la Eurojust,
inclusiv crima, traficul de fiinţe umane şi spălare de bani pe scară largă. Acordul de
cooperare reglementează o cooperare mai strânsă şi prevede schimbul de informaţii
operaţionale, inclusiv date cu caracter personal, în conformitate cu normele privind
protecţia datelor Eurojust. Acordul de cooperare prevede, de asemenea posibilitatea
pentru Republica Moldova de a detaşa un procuror de legătură la Eurojust şi pentru
Eurojust pentru a  delega  un magistrat de legătură în Republica Moldova.
Cooperarea cu statele terţe este văzută ca esenţială în combaterea crimei or-
ganizate transfrontaliere şi a terorismului, după cum se reflectă în articolul 2 din
acordul de cooperare, în care se afirmă că scopul său: „este de a consolida cooperarea
dintre Eurojust şi Republica Moldova în combaterea infracţiunilor grave, în special,
a crimei organizate şi a terorismului.6“
EUROJUST a avut o contribuţie esenţială în procesul de armonizare la standar-
dele europene a legislaţiei Republicii Moldova care reglementează domeniul protec-
ţiei datelor cu caracter personal, intervenind nu doar în procesul de expertizare a
proiectelor legislative elaborate, dar şi în procesul de evaluare a rezultatelor obţinute
de autorităţile naţionale responsabile.
Luînd în consideraţie cele relatate, este clar că lupta împotriva crimei organizate
la nivelul Uniunii Europene este o sarcină foarte dificilă, deoarece noţiunile „crimă
organizată“ sau „organizaţie criminală“ rămân complexe.
În înţelesul decizii-cadru enunţate — „organizaţie criminală“ desemnează o
asociaţie structurată, stabilită în timp, de mai mult de două persoane, care acţionea-
ză concertat în vederea comiterii de infracţiuni pasibile de o pedeapsă privativă de
libertate sau de aplicarea unei măsuri de siguranţă privative de libertate cu o durată
maximă de cel puţin patru ani, sau de o pedeapsă mai severă, pentru a obţine, direct
sau indirect, un beneficiu financiar sau de altă natură materială;

6 Acord de Cooperare între Republica Moldova şi Eurojust, art.2.

289
 „Asociaţie structurată“ desemnează o asociaţie care nu este formată la întâmpla-
re pentru comiterea imediată a unei infracţiuni şi care nu prezintă în mod necesar
roluri definite formal pentru membrii săi, continuitatea membrilor sau o structură
dezvoltată7.
În acest sens, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că
unul dintre următoarele tipuri de comportament legat de o organizaţie criminală
sau ambele sunt considerate infracţiuni:
(a.) comportamentul oricărei persoane care, în mod intenţionat şi în cunoştinţă
de cauză privind fie scopul şi activitatea generală a organizaţiei criminale, fie intenţia
sa de a comite infracţiunile respective, ia parte în mod activ la activităţile criminale
ale organizaţiei, inclusiv prin furnizarea de informaţii şi mijloace materiale, recru-
tarea de noi membri, precum şi toate formele de finanţare ale activităţilor acesteia,
cunoscând că această participare va contribui la realizarea activităţilor infracţionale
ale organizaţiei;
(b.) comportamentul oricărei persoane, constând în încheierea unui acord cu
una sau mai multe persoane cu privire la exercitarea unei activităţi care, în cazul
în care ar fi pusă în aplicare, ar echivala cu comiterea infracţiunilor menţionate la
articolul 1, chiar dacă persoana respectivă nu participă la executarea propriu-zisă a
respectivei activităţi8.
În privinţa pedepselor, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se
asigura că infracţiunea este pasibilă de o pedeapsă maximă privativă de libertate
de cel puţin doi până la cinci ani şi că această infracţiune este pasibilă de acelaşi
termen maxim de pedeapsă privativă de libertate ca infracţiunea în vederea căreia
este încheiat acordul, sau de un termen maxim de pedeapsă de cel puţin doi până
la cinci ani. În plus, fiecare stat membru va garanta faptul că săvârşirea în cadrul
unei organizaţii criminale a infracţiunilor menţionate, astfel cum sunt ele definite
de statul membru în chestiune, poate fi considerată ca circumstanţă agravantă.
Scutirea de la ispăşirea pedepsei, sau diminuarea pedepsei, pot fi aprobate de
statele membre, dacă infractorul, de exemplu:
a. renunţă la activităţile infracţionale; şi
b. furnizează autorităţilor administrative sau judiciare informaţii pe care acestea
nu ar fi fost capabile să le obţină altfel şi care le asistă pe acestea:
— să prevină, să pună capăt sau să limiteze efectele infracţiunii; sau
— să identifice şi să îi defere justiţiei pe ceilalţi infractori; sau
— să găsească dovezi; sau
— să priveze organizaţia criminală de resurse ilicite sau de beneficiile rezultate
din activităţile sale infracţionale; sau
— să împiedice ca alte infracţiuni descrise la articolul 2 să fie comise în viitor.
7 Decizia-cadru a Consiliului 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului
recunoaşterii reciproce referitor la ordinele de confiscare (OJ L 328, 24.11.2006, pp.59-78).
8 Recunoaşterea reciprocă în domeniul cooperării judiciare în materie penală: Instrumente
juridice şi implementarea lor, manual. Editura Euro Standard, 2010, p.247.

290
 Răspunderea persoanelor juridice (articolul 5)

În decizia-cadru (articolul 5 paragraful 4), termenul de „persoană juridică“ desem-

nează orice entitate care beneficiază de personalitate juridică în virtutea legislaţiei în
vigoare, cu excepţia statelor sau a organismelor publice aflate în exerciţiul autorităţii
publice, precum şi a organizaţiilor internaţionale publice. În multe cazuri, o entitate
cu personalitate juridică va fi beneficiar al activităţii unei organizaţii criminale.
Organizaţiile criminale creează reţele complexe şi extinse (de persoane juridice) şi
acumulează profituri de pe urma unor activităţi criminale. Veniturile rezultate în
urma infracţiunilor sunt spălate şi reintroduse în economia legală.
Din acest motiv, în articolul 5 este specificat că statele membre se vor asigura
că persoanele juridice pot fi făcute responsabile pentru oricare dintre infracţiunile
menţionate la articolul 2, comise în beneficiul sau avantajul persoanei juridice în
cauză de către orice persoană care a acţionat pe cont propriu sau în numele persoanei
juridice în cauză. În plus, acţiunile unei astfel de persoane necesită ca el/ea să deţină
o poziţie de conducere în cadrul persoanei juridice, bazată pe:
— puterea de a reprezenta persoana juridică; sau
— autoritatea de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau
— autoritatea de a exercita controlul în cadrul persoanei juridice.
Ca rezultat al celor menţionate mai sus, o persoană juridică declarată responsa-
bilă în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) este pasibilă de sancţiuni care includ
amenzile penale sau nepenale şi pot include alte sancţiuni. Ca exemple pentru cele
din urmă, decizia-cadru menţionează următoarele:
a. anularea dreptului de a primi avantaje sau ajutor public;
b. interdicţia temporară sau permanentă de a exercita o activitate comercială;
c. plasarea sub control judiciar;
d. lichidarea judiciară;
e. închiderea temporară sau permanentă a proprietăţilor care au fost folosite
pentru comiterea infracţiunii.
Fiecare stat membru se va asigura că sancţiunile sau celelalte măsuri sunt eficiente,
proporţionate şi disuasive. În ceea ce priveşte amenda, legea privind răspunderea persoa-
nelor juridice prevede un sistem de rate zilnice care sunt înmulţite cu un anumit factor.
Rata zilnică este evaluată şi stabilită în funcţie de profiturile persoanei juridice, în timp
ce numărul de rate zilnice se stabileşte în funcţie de daunele provocate sau beneficiile
obţinute de persoana juridică de pe urma infracţiunii. În plus, se va lua în considerare
dacă persoana juridică a compensat daunele provocate sau măcar a-ncercat să le com-
penseze, dacă infracţiunea a fost comisă de un angajat sau de un superior etc.

Jurisdicţia şi coordonarea acţiunilor de urmărire penală (articolul 7)

În ceea ce priveşte jurisdicţia, articolul 7 din decizia-cadru prevede că statele

membre se asigură că jurisdicţia lor acoperă cel puţin cazurile în care au fost comise
infracţiunile menţionate la articolul 2:

291
 (a.) în întregime sau parţial pe teritoriul propriu, indiferent de locul unde este
bazată organizaţia sau unde îşi desfăşoară activităţile infracţionale; sau
(b.) de către unul dintre cetăţenii statului respectiv; sau
(c.) în beneficiul unei persoane juridice care îşi are sediul pe teritoriul acelui
stat membru.
Atunci când infracţiunile menţionate la articolul 2 sunt comise în afara teritoriului
propriu, un stat membru poate decide să nu aplice, sau să aplice numai în anumite
cazuri sau circumstanţe, normele jurisdicţionale stabilite la literele (b) şi (c).
Din cauza caracterului transnaţional al crimei organizate, vor apărea cu siguranţă
conflicte legate de jurisdicţie. De aceea, articolul 7 (2) prevede că statele membre re-
spective vor coopera pentru a decide care dintre ele va declanşa urmărirea. Conform
deciziei-cadru, scopul este de a centraliza procedurile într-un singur stat membru,
dacă acest lucru este posibil. Se va ţine cu precădere seama de următorii factori:
a. statul membru pe teritoriul căruia s-au produs actele;
b. statul membru unde făptaşul este cetăţean sau rezident;
c. statul membru de origine al victimelor;
d. statul membru pe teritoriul căruia a fost descoperit făptaşul.
Un stat membru care nu îi extrădează sau predă pe cetăţenii proprii (cum este,
în majoritatea cazurilor, în Austria) ia măsurile necesare pentru a-şi stabili jurisdicţia
asupra infracţiunii şi, după caz, de a urmări penal pe făptaşi, atunci când infracţiunea
este comisă de unul dintre cetăţenii săi în afara teritoriului naţional.
Pentru coordonarea jurisdicţiilor şi pentru urmărirea penală pot fi de ajutor
mai multe instituţii ale Uniunii Europene. Acesta este îndeosebi cazul Eurojust,
la nivelul cooperării judiciare şi Europol, la nivelul cooperării poliţieneşti. În plus,
Reţeaua Judiciară Europeană poate fi de ajutor într-un stadiu timpuriu al procedurii,
de exemplu pentru a lua legătura cu procurorul competent sau cu judecătorul de
instrucţie/magistratul.
Decizia recentă a Consiliului întărea rolul Europol, fondat în 1995, prevedea încă
o dată obiectivul prioritar al Europol, care „constă în sprijinirea şi consolidarea acti-
vităţii autorităţilor competente ale statelor membre şi a cooperării reciproce a acestora
în vederea prevenirii şi a combaterii criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor
forme grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre.9“
Merită menţionat şi că Eurojust este dispusă nu numai să finanţeze reuniunile
de coordonare (două persoane din fiecare stat, în majoritatea cazurilor un procuror
şi un judecător de instrucţie sau poliţistul responsabil pentru caz), dar şi să trans-
mită cunoştinţe privind constituirea unei echipe comune de anchetă (JIT), care este
o necesitate pentru combaterea crimei organizate. Cu cât mai devreme în timpul
procesului sau anchetei penale se constituie o JIT, cu atât mai bine vor face statele
membre schimb de informaţii şi cu atât mai multe informaţii vor putea transmite.

9 Decizia Consiliului privind înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (Europol) din 06.04.2009,
JO L 121, 15.05.2009, pp.37-66.

292
 Pentru o urmărire penală eficientă, este absolut necesar ca, de exemplu, percheziţi-
ile domiciliare şi executarea mandatului de arestare să fie coordonate între autorităţile
competente din statele membre. În majoritatea cazurilor, cererile de asistenţă judiciară
reciprocă sunt înaintate după percheziţiile domiciliare sau după arestările efectuate
într-un stat membru, ceea ce are ca rezultat faptul că alţi membri ai organizaţiei
criminale, din alt stat membru, se sperie şi nu mai rămâne nici o şansă de a-i găsi
şi nici de a găsi dovezi suplimentare, deoarece acestea vor fi distruse imediat.

Concluzii

Ambiguitatea, care a existat cu privire la definirea şi delimitarea celor trei con-

cepte menţionate mai sus, a condus la unele confuzii în definirea stadiului pe care
1-a atins terorismul internaţional, într-un stat sau altul la un moment dat, ceea ce
explică faptul unele ţări nu recunosc că s-ar confrunta cu fenomenul crimei orga-
nizate, în timp ce altele, în mod eronat, susţin că luptă împotriva mafiei. Asemenea
confuzii au repercusiuni atât la nivel naţional, cât şi internaţional, în sensul că nu
s-au putut stabili cele mai eficiente strategii de prevenire şi combatere a fenomenelor
de crimă organizată, până când există o viziune clară a fiecărui stat în parte asupra
problemelor de natură infracţională cu care se confruntă.
Obiectivele specifice ce se au în vedere în elaborarea strategiilor de prevenire şi
combatere a crimei organizate sunt:
a) reducerea vulnerabilităţii societăţii la infiltrarea organizaţiilor criminale;
b) reducerea posibilităţilor de acumulare şi folosire a profiturilor obţinute din
activităţi ilicite;
c) stabilirea, dezmembrarea şi lichidarea organizaţiilor criminale prin urmărirea
şi condamnarea acestora, confiscarea bunurilor obţinute din infracţiuni şi a
celor folosite în astfel de scopuri.
Desigur, paleta măsurilor ce fac obiectul strategiilor de prevenire a fenomenului
infracţional este mult mai largă, aceasta variind de la o ţară la alta, în funcţie de
nivelul de dezvoltare, gradul de educare a populaţiei, rata criminalităţii ş.a.
Respectiv, organizaţiile criminale transnaţionale au o sferă a preocupărilor in-
fracţionale practic nelimitată, de aceea forţele trebuie să îşi unească puterea pentru
a preveni şi combate acest fenomen. Dinamica fenomenului impune stringent o
concepţie unică privind pregătirea funcţionarilor din structurile speciale de luptă
împotriva criminalităţii şi identificarea strategiilor de luptă cu aceste elemente.
A lupta eficace împotriva criminalităţii înseamnă atacarea punctelor celor mai
vulnerabile ale infractorilor.

293