DOCUMENTATIA DE ATRIBUIRE

În vederea parcurgerii mai facile a informaţiilor de către operatorii economici interesaţi să

participe la o procedură, documentaţia de atribuire se structurează pe cinci secţiuni, astfel:
1. Caietul de sarcini sau documentaţia descriptivă
2. Clauzele contractuale obligatorii
3. Fişa de date a achiziţiei
4. Formulare şi modele
5. Alte informaţii cu privire la impozitare, protecţia mediului, protecţia muncii.
Primul pas în elaborarea documentaţiei de atribuire îl constituie întocmirea caietului de
sarcini, ce cuprinde totalitatea cerinţelor pe baza cărora O.E. îşi vor elabora propunerile tehnice
ale ofertelor, lucru ce va influenţa, implicit, propunerile financiare ale acestora, evidenţiind
totodată obiectul viitorului contract şi cantităţile necesare de produse, servicii sau lucrări,
termenele şi locul de achiziţionare, şi orice alte aspecte considerate necesare de către A.C.,
relevante pentru contractul în cauză.
Se întocmeşte de către A.C. pentru trei dintre procedurile de achiziţie publică, respectiv,
licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă, cerere de ofertă, având la bază solicitările menţionate în
referatele de necesitate întocmite de către verigile structurii organizatorice, cu privire la
justificarea necesităţilor acestora, caracteristicile tehnice şi de performanţă ale produselor,
serviciilor, lucrărilor şi estimarea costurilor. Compartimentul intern de achiziţii sau specialiştii
(consultanţi) angajaţi în acest scop elaborează caietul de sarcini în vederea unei descrieri cât mai
exacte a ceea ce urmează a se achiziţiona.
Pentru dialogul competitiv şi negociere se întocmeşte un alt document, echivalent al caietului,
de sarcini, denumit „documentaţia descriptivă”.
Specificaţiile tehnice (termenul folosit, prevăzut de legislaţie) sunt, în general, acele
cerinţe, prescripţii, caracteristici tehnice care definesc, după caz:
- caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă,
- cerinţe privind impactul asupra mediului înconjurător,
- siguranţa în exploatare,
- dimensiuni, terminologie, simboluri, teste şi metode de testare, ambalare, etichetare,
marcare şi instrucţiuni de folosire a produsului, tehnologii şi metode de producţie,
 - sisteme de asigurare a calităţii şi condiţii pentru certificarea conformităţii cu standardele
relevante.
În cazul contractelor de lucrări, specificaţiile tehnice pot face referire şi la alte aspecte decât
cele menţionate, cum ar fi:
- prescripţii de proiectare şi calcul al costurilor,
- verificarea, inspecţia şi condiţiile de recepţie a lucrărilor,
- verificarea, inspecţia şi condiţiile de recepţie a tehnicilor, procedeelor şi metodelor de
execuţie,
- orice alte condiţii cu carater tehnic pe care A.C. este capabilă să le descrie.
Totodată specificaţiile tehnice trebuie să cuprindă şi să detalieze cerinţele minime pe care
ar trebui să le îndeplinească ofertele pentru a merge în etapa de evaluare a ofertelor, în urma
căreia se va alege oferta câştigătoare şi, de asemenea, condiţiile de calitate – conformitate pe care
trebuie să le respecte obiectul contractului în cauză.
Putem face o scurtă şi generală clasificare a specificaţiilor tehnice:
 specificaţii funcţionale (ex. tensiune, umiditate, frecvenţă de alimentare, putere
consumată, grad de protecţie, gaz detectat, etc.);
 sepecificaţii ale performanţelor (durata de viaţă, corespunzător standardului SR EN
50194-2:2007, etc.). Specificaţiile tehnice bazate pe performanţe permit o mare
creativitate a pieţei, în unele cazuri putând genera dezvoltarea unor soluţii noi, a unor
soluţii inovatoare;
 specificaţii ale descrierii tehnice propriu-zise (ex. dimensiuni, greutate, garanţie, etc.).
Specificaţiile tehnice trebuie elaborate cu respectarea principiilor achiziţiilor publice
(nediscriminării, tratamentului egal, proporţionalităţii) şi evitându-se a se folosi termeni generali,
care să nu poată duce la o cuantificare exactă a condiţiilor de calitate (ex. „cea mai înaltă
calitate”), inadecvaţi sau vagi, care ulterior ar putea da naştere unor neconcordanţe sau chiar
dispute. De asemenea trebuie evitată solicitarea unor caracteristici peste sau sub necesităţile
A.C., a unor condiţii tehnice care să ducă la diminuarea concurenţei sau discrimonarea sau,
dimpotrivă, favorizarea anumitor O.E.
După cum se va vedea în continuare, anumite informaţii pot fi cuprinse în mai multe
dintre secţiunile (documentele) documentaţiei de atribuire, drept pentru care trebuie avut grijă ca
acestea să fie identice, de exemplu, să nu existe discrepanţe între specificaţiie tehnice prevăzute
în caietul de sarcini şi alte secţiuni (de ex. clauzele contractuale obligatorii). Este strict interzi a
se face referire la anumite origini, surse, producţie, procedeu special, marcă de fabrică sau de
comerţ, brevet de invenţie, licenţă de fabricaţie. Ne-am putea confrunta cu situaţia ca o A.C. să
nu poată descrie „suficient de precis şi tangibil” ceea ce urmează să se achiziţioneze şi, în caest
caz, este permis acesteia să indice o anumită marcă, origine, procedeu, brevet, licenţă de
fabricaţie, dar numai dacă aceasta este însoţită de menţiune expresă „sau echivalent”.
Secificaţiile tehnice se definesc:
 fie prin referire, de regulă, în următoarea ordine, la:
1. standarde naţionale care adoptă standarde europene
2. omologări tehnice europene
3. standarde internaţionale
4. alte referinţe de natură tehnică elaborate de organisme de standardizare europene
5. alte standarde, omologări sau reglementări tehnice naţionale privind utilizarea
produselor sau proiectarea, calculul şi execuţia lucrărilor
 fie prin precizarea performanţelor şi/sau cerinţelor funcţionale, care pot include şi
caracteristici de mediu
 fie prin precizarea performanţelor şi/sau cerinţelor funcţionale, susţinute prin
referirea la standarde, omologări tehnice, specificaţii tehnice comune, ca mijloc
de prezumţie a conformităţii cu nivelul de performanţă şi/sau cerinţele funcţionale
solicitate
 fie combinat, respectiv, pentru anumite caracteristici, prin precizarea
performanţelor şi/sau cerinţelor funcţionale, şi pentru alte caracteristici, prin
referirea la standarde sau omologări tehnice.
Se impune definirea câtorva dintre termenii menţionaţi anterior şi a altor termeni folosiţi
în acest domeniu. Astfel:
Standard = document, stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut, care
furnizează, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru
activităţi sau rezultatele lor, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat;
Standard naţional = standard care este adoptat de un organism naţional de standardizare şi care
este pus la dispoziţia publicului. Standardul naţional român se identifică prin existenţa iniţialelor
SR la începutul indicativului standardului, iniţiale care semnifică standard român. (Colecţia
naţională de standarde originale române cuprinde standarde mai vechi, care au iniţialele STAS );
Standard european = standard care este adoptat de o organizaţie europeană cu activitate de
standardizare şi care este pus la dispoziţia publicului;
Standard internaţional = standard care este adoptat de o organizaţie internaţională cu activitate
de standardizare şi care este pus la dispoziţia publicului;
Indicativ standard = sigla şi numărul de referinţă (de exemplu SR 13526:2008, SR EN 30-2-
1:2001, SR EN ISO 9001:2008);
Referinţă nedatată = trimitere la un standard sau un alt document de standardizare formată
numai din indicativul standardului sau al documentului de standardizare, fără precizarea anului
publicării (de exemplu SR EN ISO 9001). (Dacă o referinţă nedatată se referă la toate părţile
unui standard, numărul publicaţiei este urmat de indicaţia «toate părţile», de exemplu SR EN 71
(toate părţile). Dacă o referinţă nedatată se referă doar la o parte a unui standard, aceasta este
precizată în indicativ, de exemplu SR EN 71-2.);
Referinţă datată = trimitere la un standard sau un alt document de standardizare formată din
indicativul standardului sau al documentului de standardizare urmată de anul publicării
documentului, separate prin semnul „:” (două puncte) (de exemplu SR EN ISO 9001:2008).
(Pentru referinţe datate se aplică numai ediţia citată. Pentru referinţe nedatate se aplică ultima
ediţie a documentului de referinţă (inclusiv amendamentele));
Alte documente de standardizare (Legislaţia naţionala utilizează sintagma “referinţe de natura
tehnica” pentru identificarea acestor documente ) = documente cu caracter tehnic, altele decât
standardele, elaborate în cadrul organismelor de standardizare, cum ar fi: specificaţie tehnică
(TS), specificaţie disponibilă publicului (PAS), raport tehnic (TR), ghid, acord internaţional de
grup de lucru (IWA).
Standardele sunt instrumente tehnice recunoscute care vizează creşterea competitivităţii
economice şi sprijinirea implementării reglementărilor, ele corespunzând stadiului actual al
tehnicii şi fiind aprobate de comun acord. Prin standarde toţi factorii implicaţi îşi exprimă
acordul asupra unui nicel optim de ordine, calitate şi siguranţă privind produse, metode sau
activităţi.
Standardele europene au un rol determinant în armonizarea condiţiilor tehnice pe
pieţele naţionale ale statelor membre ale UE, în vederea consolidării Pieţei Unice, ele fiind
adoptate ca standarde naţionale în 31 de state europene, concomitent cu anularea standardelor
naţionale conflictuale, ceea ce permite înlăturarea barierelor tehnice şi facilitarea liberei circulaţii
a produselor şi a serviciilor pe întreg spaţiul european.
Standardele europene, redactate, de regulă, în cele trei limbi de lucru oficiale (engleză, franceză
şi germană), sunt elaborate de către cele trei organisme de standardizare
 CEN (Comitetul European de Standardizare),
 CENELEC (Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică) şi
 ETSI (Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii).
Menţionăm că Asociaţia de Standardizare din România (ASRO), Organismul Naţional de
Standardizare este membru al CEN/CENELEC, reprezentând România, începând cu 01.01.2006
Adoptarea unui standard european ca standard român se poate face prin una din metodele
următoare:
- publicarea versiunii române;
- publicarea prin reproducere a unei versiuni oficiale (engleză, franceză sau germană).
De cele mai multe ori, pentru standardele europene adoptate ca standarde române prin
reproducerea unei versiuni oficiale, este publicată ulterior şi versiunea în limba română (potrivit
art. 16 din OG nr. 39/1998 aprobată cu modificări prin Legea nr. 355/2001 şi art. 3(2) din OG nr.
20/2010, autorităţile competente asigură finanţarea elaborării versiunii române a standardelor şi a
altor documente de standardizare, în limita fondurilor disponibile).
Standardele internaţionale sunt documente tehnice cu o recunoaştere internaţională,
elaborate şi publicate sub egida ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare) şi/sau CEI
(Comisia Internaţională pentru Electrotehnică). O parte semnificativă a standardelor
internaţionale sunt adoptate ca standarde europene (şi ulterior ca standarde naţionale ale ţărilor
membre ale UE) sau sunt elaborate împreună cu organismele europene de standardizare CEN şi
CENELEC.
Această modalitate de definire a specificaţiilor tehnice prin referire la standarde asigură,
o dată în plus, respectarea principiilor transparenţei şi nediscriminării în vederea utilizării
fondurilor publice în mod eficient, deoarece dacă produsele, serviciile şi lucrările se înscriu în
nişte parametrii acceptaţi, recunoscuţi, din punct de vedere al calităţii, ceea ce înseamnă că ele
vor putea satisface corespunzător nevoile A.C. desigur că O.E. vor trebui să facă dovada
conformităţii produselor, serviciilor şi lucrărilor oferite de ei, cu standardele specificate, sau a
îndeplinirii echivalente a nivelului de performanţă stabilit de aceste standarde. Pentru dovada
conformităţii cu specificaţiile tehnice solicitate O.E. pot folosi mijloace adecvate cum ar fi
dosarul tehnic al producătorului sau un raport de încercare/testare emis de un organism
recunoscut (un laborator neutru de încercări şi calibrare, un organism de certificare şi inspecţie
care asigură respectarea standardelor europene aplicabile). Certificatele emise în oricare dintre
statele membre ale Uniunii Europene este obligatoriu a fi acceptate de către A.C.
Utilizarea standardelor prezintă o serie de avantaje care justifică folosirea lor:
 Specificaţiile sunt clare, nediscriminatorii, consensuale,
 Unele standarde prevăd caracteristici de mediu ale produselor şi serviciilor, ceea ce
contribuie la producerea de servicii şi produse mai eficiente, mai sigure, mai
„protectoare” faţă de mediu, protejând, în acelaşi timp, şi consumatorii şi dându-le mai
multă încredere în utilizarea acestora,
 Promovează competiţia şi previne favorizarea vreunui O.E,
 Garantează compatibilitatea cu structura existentă,
 Contribuie la cheltuirea banilor cu economie.
Nicio ofertă nu poate fi respinsă pe baza specificaţiilor tehnice, dacă ofertantul
demonstrează că propunerea sa tehnică satisface într-o manieră echivalentă cerinţele A.C., sau
dacă demonstrează că propunerea sa tehnică asigură îndeplinirea performanţelor sau cerinţelor
solicitate, deoarece sunt conforme cu: un standard naţional care adoptă un standard european, o
omologare tehnică europeană, o specificaţie tehnică comună utilizată în Comunitatea Europeană,
un standard internaţional, alte reglementări tehnice elaborate de organisme de standardizare
europene.
Caietul de sarcini poate conţine şi precizarea că produsele care deţin o anumită „etichetă
ecologică” (floarea europeană este simbolul etichetei ecologice comunitare) sunt apreciate că
îndeplinesc implicit specificaţiile tehnice solicitate, fără să se considere că se încalcă vreun
principiu al achiziţiilor publice, fără a se restricţiona accesul celor care nu o deţin dacă se face
dovada îndeplinirii specificaţiilor solicitate, dat fiind că etichetarea ecologică este o acţiune
voluntară.
Este foarte important să se formuleze într-un mod corect, adecvat şi nu restrictiv
specificaţiile tehnice pentru a nu descuraja O.E. să participe la procedură, pentru ca ofertele
depuse să fie acceptabile din punct de vedere financiar, pentru a evita dificultăţile de evaluare
prin imposibilitatea comparării soluţiilor tehnice, pentru a obţine eficienţa utilizării fondurilor
publice, pentru a evita costuri suplimentare pe parcursul derulării procesului şi nu în ultimul rând
pentru a nu crea o imagine negativă a A.C.
Documentaţia descriptivă este document al documentaţiei de atribuire care ţine locul
caietului de sarcini în cazul procedurilor „dialog competitiv” şi „negociere cu publicarea unui
anunţ prealabil de participare” şi se elaborează deoarece A.C. fie nu poate să definească precis,
obiectiv, corect, pe măsura necesităţilor sale, specificaţiile tehnice, fie nu poate stabili
„montajul” financiar şi cadrul juridic al viitorului contract.
Documentaţia descriptivă poate cuprinde informaţii referitoare la:
- descrierea necesităţilor, obiectivelor şi constrângerilor A.C. (performanţe tehnice dorite,
condiţii legale, contractuale, administrative, economice-financiare, etc.),
- orice alte informaţii pe baza cărora se va derula dialogul pentru identificarea soluţiilor
viabile,
- primele care se vor acorda participanţilor la dialog,
- posibilitatea de a realiza dialogul sau negocierea în runde succesive, cu scopul de a
reduce numărul de soluţii discutate sau propuneri de oferte,
- o descriere a modului concret de aplicare a fctorilor de evaluare.
În caietul de sarcini, pe lângă specificaţiile tehnice se vor preciza şi date despre
cantităţile ce fac obiectul contractului, pentru respectarea transparenţei şi tratamentului egal,
cantităţi care pot fi ferme, cu opţiunea de achiziţionare de cantităţi suplimentare, şi estimate,
stabilindu-se o cantitate minimă şi maximă care ar putea fi achiziţionată. De asemenea se vor
regăsi în caietul de sarcini şi informaţii referitoare la termenele de îndeplinire a contractului,
luându-se în considerare, în acest sens, respectarea principiilor şi satisfacerea necesităţilor A.C
dar şi natura şi complexitatea obiectului contractului, astfel ca termenele precizate să fie unele
fezabile.
Pot fi incluse în caietul de sarcini orice alte informaţii pe care A.C. le apreciază ca fiind
necesare O.E. în vederea elaborării de către aceştia a unor oferte cât mai pertinente, cum ar fi:
 cerinţele considerate minimale, în funcţie de criteriul de atribuire ales
 instituţiile competente de la care O.E. pot obţine informaţii privind reglementările
obligatorii cu privire la protecţia muncii, prevenirea incendiilor, protecţia mediului
  studiul de fezabilitate pe care îl va avea la bază caietul de sarcini în cazul contractelor de
proiectare a lucrărilor de construcţii, etc.

Clauzele contractuale obligatorii

Contractul de achiziţie publică se încheie în formă scrisă, în cel puţin două exemplare, în
urma aplicării unei proceduri de atribuire sau în baza unui acord-cadru, fiind instrumentul juridic
care formalizează relaţia dintre un O.E. şi o A.C.. Dacă O.E. câştigător refuză semnarea acestui
document procedura se va anula şi se va relua.
Contractul de achiziţie publică încetează de drept la expirarea perioadei pentru care a fost
încheiat, cu posibilitatea legală de prelungire fără modificarea condiţiilor iniţiale dar cu
acceptarea stabilirii de către părţia altor clauze de încetare a contractului, fără aducerea vreunei
atingeri a clauzelor obligatorii.
Clauzele contractului sunt stabilite în cea mai mare parte de către A.C., datorită
raporturilor de putere existente în cadrul relaţiei dintre A.C. şi O.E. şi ele trebuie să fie în
concordanţă cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. Înainte însă de această „operaţie”,
A.C. trebuie să stabilească tipul contractului, în funcţie de obiectul preponderent ca valoare, după
cum se ştie (contract de furnizare, de servicii, de lucrări).
Orice contract de achiziţie publică cuprinde trei părţi principale:
 preambul - reprezintă partea introductivă a contractului şi conţine informaţii referitoare la
temeiul legal de semnare a contrctului de achiziţie public, denumirile părţilor
contractante, definiţii aplicabile şi interpretarea acestora;
 clauze contractuale obligatorii;
 clauze contractuale specifice;
Clauzele contractuale care trebuie să fie clare şi complete se clasifică, în funcţie de
caracterul lor astfel:
 clauze obligatorii care sunt acele prevederi care se regăsesc obligatoriu în orice contract
şi se referă la:
- obiectul principal al contractului
- preţ şi modalităţile de plată
- durata contractului
- sancţiuni pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor
 - documentele contractului
- obligaţiile principale ale părţilor
 clauze specifice care sunt acele clauze propuse atât de A.C. cât şi de O.E., dacă acest
lucru a fost specificat în documentaţia de atribuire, decise de ambele părţi, specifice
fiecărui contract, şi pot face referire la:
- subcontractanţi
- garanţia de bună execuţie
- garanţia de calitate
- modalitatea de ajustare a preţului
- termene de executare a obligaţiilor părţilor
- recepţie, inspecţii, teste
- ambalare, marcare, transport
- asigurări
- alte condiţii de executare a contractului, etc.
Clauzele specifice nu trebuie să anihileze vreuna dintre clauzele obligatorii, întrucât dacă se
întâmplă acest lucru, clauzele specifice nu mai produc efecte (se anulează).
Atât cele obligatorii cât şi cele specifice pot fi:
- ajustabile,
- imperative.
Clauzele imperative nu pot fi ajustate iar cele ajustabile pot fi adaptate în funcţie de tipul
contractului şi de oferta declarată câştigătoare Iar A.C. trebuie să precizeze care dintre acestea
sunt obligatorii şi care pot fi ajustate.
Prin act adiţional la un contract se pot modifica prevederile referitoare la denumirea
părţilor, adresa, timpul de suspendare a executării obligaţiilor, fără a fi afectate prevederile
referitoare la preţ. Pentru respectarea transparenţei, se va preciza atât în documentaţia de
atribuire cât şi în contract, prin clauze speciale, în acest sens, posibilitatea de ajustare a preţului
şi modul concret de ajustare, precizând indicii ce se vor folosi şi sursa de provenienţă a acestora.
Vom furniza la anexe modele de contracte care au însă un caracter orientativ, A.C. având dreptul
de a le completa, modifica, actualiza şi adapta la condiţiile de realizare a fiecărui tip de contract.
Fişa de date a achiziţiei este un formular şi cuprinde informaţii referitoare la regulile
specifice stabilite de către A.C. pentru aplicarea şi derularea corespunzătoare a procedurii de
achiziţie, fiind destinat O.E. interesaţi, detaliind şi completând informaţiile cuprinse în anunţul
de participare (sau invitaţiei de participare dacă procedura este „cerera de oferte”). Aceste
informaţii se referă la:
- date de identificare a A.C.
- adresa de unde se poate achiziţiona, descărca documentaţia de atribuire
- activitatea A.C.
- modul de obţinere de clarificări şi alte informaţii
- soluţionarea litigiilor
- Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, inclusiv adresa, tel., fax, mail
- date de descriere a obiectului contractului
- modul în care se va finaliza procedura
- existenţa loturilor şi modul de abordare
- acceptarea/neacceptarea de oferte alternative
- codul CPV
- cantitatea produselor
- garanţii
- termen de valabilitate a ofertei
- procedura aplicată şi dacă aceasta are ca etapă finală licitaţia electronică
- cerinţele minime de calificare şi documentele ce urmează a fi prezentate
- data limită de depunere şi ce alte formalităţi trebuie îndeplinite în legătură cu participarea
la procedura de atribuire
- informaţii privind modul de elaborare şi prezentare a propunerii tehnice şi financiare
- informaţii privind modul de elaborare şi prezentare a ofertei
- informaţii detaliate şi complete privind criteriul de atribuire.
În fişa de date a achiziţiei pot fi prevăzute garanţii, ce se solicită de către A.C.
operatorilor economici care participă la procedură, aşa numita garanţie de participare, sau O.E. a
căror ofertă este câştigătoare, respectiv, garanţia de bună execuţie (despre care vom discuta la
final). Ambele garanţii se constiuie ca o protecţie a A.C. faţă de o eventuală nerespectare a
regulilor, o neîndeplinire corespunzătoare a obligaţiilor sau un comportament neadecvat al O.E.
participanţi sau câştigători ai unei proceduri.
 Garanţia de participare se constituie doar dacă A.C. a solicitat prin documentaţia de
atribuire, fiind recomandat a se solicita în cazul contractelor relativ complexe sau ori de câte ori
se poate anticipa un comportament neadecvat al O.E. participanţi la o procedură.
Garanţia de participare se stabileşte:
 în sumă fixă,
 în cuantum de cel mult 2% din valoarea estimată a contractului de achiziţie publică.
Perioada de valabilitate a garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada minimă
de valabilitate a ofertei iar aceasta se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de
garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, şi, prin
excepţie, prin depunerea la casieria A.C. a unui ordin de plată sau filă CEC sau a unei sume în
numerar (pentru o valoare redusă).
Garanţia de participare se restituie în mod normal tuturor O.E., însă, ea poate fi şi reţinută
de către A.C., ca o sancţiune aplicată O.E. care are un comportament necorespunzător faţă de
aceasta.
Garanţia de participare se restituie:
 ofertantului câştigător, în cel mult 3 zile de la data constituirii garanţiei de bună execuţie
sau după încheierea acordului-cadru;
 ofertanţilor necâştigători, după semnarea contractului sau încheierea acordului-cadru, dar
nu mai târziu de 3 zile de la expirării data perioadei de valabilitate a ofertei.
Ofertantului i se reţine garanţia de participare dacă:
 îşi retrage oferta în perioada sa de valabilitate;
 nu constituie garanţia de bună execuţie în perioada de valabilitate a ofertei şi nu mai
târziu de termenul legal (15 zile de la semnarea contractului), dacă oferta sa a fost
desemnată câştigătoare;
 refuză să semneze contractul în perioada de valabilitate a ofertei, deşi oferta sa a fost
declarată câştigătoare.
Formularele şi modelele sunt stabilite de către autoritatea contractantă şi fac parte din
documentaţia de atribuire, având însă, spre deosebire de celelalte elemente ale acesteia, caracter
de recomandare. Rolul lor este de a facilita elaborarea şi prezentarea ofertei de către O.E. dar, în
acelaşi timp, şi procesul de evaluare, garantând respectarea principiilor nediscriminării şi
tratamentului egal. O.E. au obligaţia de a prezenta formularele solicitate de către A.C. prin
documentaţia de atribuire, completate adecvat şi semnate, ştampilate, etc.
A.C. pot stabili în secţiunea destinată formularelor şi modelelor diverse formulare, cum
ar fi:
- fişa de date a achiziţiei,
- formularul de ofertă,
- formularul de contract,
- formularul de scrisoare de garanţie, dacă se solicită,
- formularul privind declaraţii, etc.
Conţinutul modelelor poate fi adaptat şi modificat de A.C. în funcţie de specificul şi
complexitatea obiectului contractelor cât şi de procedura de achiziţie publică selectată.