Capitolul 3.

ERUPŢIA DENTARĂ

Erupţia dentară este un proces fiziologic complex (ultima fază a

odontogenezei) care începe după ce coroana dintelui este mineralizată.
Este parcursă o fază intraosoasă, apoi o fază intraorală şi se încheie în
momentul în care dintele a migrat vertical până atinge planul de ocluzie
şi mezial până vine în contact cu dintele vecin situat anterior.
Mecanismul exact al erupţiei dentare este încă obscur, dar se
cunoaşte faptul că este însoţit de modificări tisulare, de dezvoltarea
rădăcinii şi a parodonţiului, dar şi de resorbţia si apoziţia osului alveolar.
Direcţia principală de erupţie este axială, însă pe parcursul vieţii apar
deplasări şi în alte planuri, ca de exemplu: versiunea molarului III pe
parcursul erupţiei şi fenomenul de mezializare generalizată a tuturor
dinţilor.

Faza intraosoasă Faza intraorală

Fig.3.1. Schematizarea procesului de erupţie dentară

Etapele eruptiei dentare sunt sistematizate astfel:

- După Ten Cate, erupţia se desfăşoară în 3 etape succesive:
• Preeruptivă
• Eruptivă
• Posteruptivă
- După Proffitt, există 2 faze în desfăşurarea erupţiei:
• Pre-emergentă
• Post-emergentă (imediat după erupţie).

39
 3.1. Teorii privind mecanismul erupţiei dentare

Fenomenele şi factorii implicaţi în fenomenul erupţiei dentare:

- Formarea rădăcinii, fenomen care determină deplasarea coroanei
spre suprafaţa osului alveolar;
- Elongaţia pulpară;
- Ligamentul în „hamac” al lui Sicher, o formaţiune fibroasă la
nivelul părţii bazale a sacului folicular dentar (se formează în
etapa de proliferare) cu rol în amortizarea presiunilor dezvoltate de
creşterea volumului pulpar pe care le transformă în forţe de
presiune ale dintelui spre suprafaţă;
- Presiunea sangvină din vasele parodontale şi din zona pulpei
radiculare;
- Apoziţia osoasă în zona apicală şi remodelarea la acest nivel
(creşterea osului şi migrarea dentară);
- Resturile epiteliale din gubernaculum dentis sunt formaţiuni ce
leaga mugurele dentar de lama dentară subţiată. Aceste resturi
epiteliale, prin anastomozele lor, ar săpa “cavităţi” în osul
alveolar, favorizând deplasarea intraosoasă a dintelui [15].
- Reorganizarea ligamentului parodontal.

Reorganizarea ligamentului parodontal

Formarea rădăcinii Apoziţie osoasă în zona apicală

Remodelări ale
Fig.3.2. Factorii implicaţi în procesul de erupţie osului alveolar

40
 3.1.1. Iter dentis

Drumul parcurs de dinte în faza intraosoasă (traiectoria culoarului

osos), se numeşte iter dentis. Din iter dentis coroana pătrunde în dermul
subgingival, unde resturi epiteliale din lama dentară o ajută să evolueze.
Epiteliul pericoronar vine în contact cu epiteliul gingival, moment în care
se produce dehiscenţa şi vârful coroanei îşi face apariţia în cavitatea orală
[15].

Fig.3.3. Etapele erupţiei dentare: A-coroana străbate ţesutul osos şi pătrunde în dermul
subgingival; B,C,D-epiteliul coronar vine în contact cu epiteliul gingival şi se produce
dehiscenţa; E-vârful coroanei îşi face apariţia în cavitatea bucală;
G-contact ocluzal

Coroana dintelui temporar

Joncţiunea dento-gingivală

Ataşament epitelial

Mugure dinte permanent

Fig.3.4. Histologia erupţiei

dintelui temporar şi
apariţia coroanei în
cavitatea bucală

41
 3.1.2. Mecanismul erupţiei molarilor II şi III

În cazul erupţiei molarilor II şi III, există particularităţi deoarece

iter dentis şi gubernaculum-ul lor nu-i leagă direct de gingie ca pe molarul
I, ci par legaţi de gubernaculum-ul molarului I. Molarul II are o creştere
oblică în cursul erupţiei spre molarul I, dar sprijinindu-se pe faţa lui
distală, îşi redreseaza traseul de erupţie şi va erupe vertical. Mugurele
molarului III este legat de molarul II, dar el îşi redresează mai greu
traseul de erupţie. De multe ori nu poate depăşi obstacolul creat de
coloana molarului II şi va rămâne inclus, mai ales când spaţiul situat distal
de molarul II este foarte redus [15]. Cunoaşterea acestor particularităţi ale
procesului de erupţie explică de ce apar compresiunile mecanice înspre
mezial asupra tuturor dinţilor pe arcadă.

I I II
II

Fig.3.5. Mecanismul de erupţie al molarului II

Fig.3.6. Mecanismul erupţiei dintelui

permanent de înlocuire. Gubernaculum
dentis lung şi sinuos

Mecanismele de erupţie
descrise sunt valabile pentru toţi dinţii
temporari şi pentru dinţii permanenţi
de completare (molarul I, II, III).
Pentru dinţii permanenţi de înlocuire
(incisivii, caninii, premolarii) intervin
aspecte particulare legate de:

42
 • Un gubernaculum mai lung şi mai sinuos (fig.3.6.);
• Obstacolul reprezentat de rădăcina dinţilor temporari a căror
resorbţie este obligatorie (rizaliza dinţilor temporari).

3.2. Erupţia postemergentă (posteruptivă)

Imediat după erupţie, dintele este imatur, iar procesul de maturare

va continua câţiva ani, această perioadă fiind caracterizată prin
următoarele aspecte:
• Smalţul este complet format în momentul erupţiei, dar are
suprafaţa poroasă şi mineralizată insuficient. Mineralizarea cu ioni din
cavitatea bucală va penetra stratul de hidroxiapatită, smalţul devenind mai
dur şi mai rezistent la atacul cariogen.
• Dentina îşi continuă evoluţia tot parcursul vieţii: în momentul
erupţiei este subţire şi canaliculele dentinare sunt foarte largi.
Dentinogeneza va avea loc la nivelul camerei pulpare ducând la canalicule
dentinare mai puţin penetrabile, crescând astfel rezistenţa dentinei la
atacul cariogen.
• Ligamentul parodontal este alcătuit din puţine fibre, relativ
dezorganizate. După finalul erupţiei fibrele devin mai numeroase şi
realizează o legătură dinte-os alveolar.
• Apexul îşi continuă dezvoltarea şi maturizarea o perioadă de
câţiva ani pe baza proceselor de cementogeneză şi dentinogeneză [9].

Observaţii:
• Din momentul apariţiei dintelui în cavitatea bucală şi până la
atingerea planului ocluzal, procesul eruptiv este rapid, fiind influenţat de
forţele de masticaţie.
• În apropierea planului de ocluzie, ritmul erupţiei încetineşte
treptat (echilibrul ocluzal juvenil).
• Poziţia armonioasă a dinţilor pe arcadă depinde de echilibrul
dintre grupele musculare antagoniste: intraorale (limba) şi extraorale
(buze, obraji) care formează culoarul dentar. Dezechilibrul între aceste
grupe musculare determină anomalii în poziţia dinţilor. Dacă în evoluţia
sa spre planul de ocluzie, dintele nu îşi întâlneşte antagonistul (extracţie,
erupţie întârziată), el îşi continuă evoluţia depăşind planul de ocluzie şi
poate ajunge chiar la rebordul alveolar opus. Se pot întâlni două aspecte:
o Egresiunea dentară: dintele se deplasează odată cu
dezvoltarea procesului alveolar, fiind păstrat raportul
coroană clinică - coroană anatomică;
43
 o Extruzia dentară: dintele se deplasează, iar la baza
alveolei se depune ţesut osos fără o altă reorganizare
parodontală, iar coroana clinică este mult mai mare decât
coroana anatomică [15].

3.3. Rizaliza dinţilor temporari

Rizaliza debutează cu aproximativ 2 ani înainte de perioada de

înlocuire a dintelui temporar. În producerea ei participă doi factori:
• Dintele permanent în erupţie care prin presiunea exercitată
determină o diferenţiere a ţesutului mezenchimal pericoronar cu
apariţia celulelor de tip clastic (osteoclaste, cementoclaste) ce
produc liza ţesuturilor vecine, inclusiv a rădăcinilor dinţilor
temporari.
• Pulpa dintelui temporar ce favorizează autoresorbţia prin
disocierea odontoblaştilor de către elementele fibrilare [15].

Fig.3.7. Desfăşurarea procesului de rizaliză: A, B, C

Mecanismul implicării acestori 2 factori este susţinut de

următoarele consideraţii:
• Persistenţa pe arcadă a unui dinte demporar în caz de anodonţie a
mugurelui dintelui permanent de înlocuire;
• Un dinte temporar persistent prezintă rizaliză dar cu evoluţie mai
lentă;
• Prelungirea prezenţei pe arcadă a dintelui temporar după
pulpectomie;
• Accelerarea rizalizei consecutiv inflamaţiilor pulpare şi a
proceselor inflamatorii periapicale.

44
 În imaginile histologice de mai jos sunt ilustrate secvenţial, pe
etape de vârstă, procesele de dezvoltare ale incisivului permanent inferior
şi debutul rizalizei pe faţa orală a incisivului temporar:

5 luni i.u. La naştere 1 an

2 ani 3.5 ani 4.5 ani

Fig.3.8. Procesul de odontogeneză în cazul incisivului permanent inferior

3.3.1. Caracteristicile rizalizei

Debutul procesului de rizaliză are loc pe suprafaţa rădăcinii care

vine în contact cu dintele permanent. Rădăcina dispare complet, iar

45
coroana se menţine în final doar prin fascicule ligamentare cu traseu de la
colet spre gingie şi prin ţesutul de resorbţie ce pătrunde în camera
pulpară. Resorbţia este uniformă, dar se mai pot păstra fragmente de
rădăcină neresorbită în funcţie de raportul topografic al dinţilor temporari
cu dinţii permanenţi de înlocuire.

Rizaliza incisivilor
Mugurii incisivilor permanenţi au o poziţie intramaxilară mai
oralizată faţa de cei temporari. Erupţia lor are loc prin deplasarea înainte
şi în jos la maxilar şi înainte şi în sus la
mandibulă, astfel că rădăcinile
incisivilor temporari sunt resorbite
dinspre oral spre vestibular. Incisivii
permanenţi se vor situa astfel în afara
celor temporari, mărind perimetrul
arcadei. Daca rizaliza nu se produce,
incisivii permanenţi erup oral faţă de cei
temporari care persistă pe arcadă
rezultând ocluzia dublă. Fig.3.9. Ocluzia dublă

Rizaliza molarilor temporari

Mugurii premolarilor de
înlocuire sunt situaţi între rădăcinile
molarilor temporari: astfel, procesul de
rizaliză debutează interradicular şi
evoluează mai rapid pe rădăcina
vestibulară datorită tendinţei de migrare
în această direcţie a mugurilor
premolarilor. În general, rizaliza la
nivelul molarilor temporari se produce
oblic sau longitudinal în axul rădăcinii,
de aceea interpretarea radiologică
trebuie făcută cu atenţie pentru că unele
incidenţe dau imaginea de rădăcină
integră [15]. Fig.3.10. Rizaliza molarlor temporari
Ritmul nu este continuu şi
apar perioade de încetinire ceea ce explică alternarea perioadelor de
mobilitate cu cele de „refixare” ale dinţilor temporari.

46
 Fig.3.11. Ortopantomogramă: rizaliză la 85, 44 în curs de erupţie

Situaţiile patologice ce pot fi întâlnite sunt următoarele:

• Rizaliza patologică ce se instalează mult înainte de perioada

fiziologică. Exemplu: rizaliza incisivului lateral temporar odată cu
rizaliza incisivului central temporar în momentul erupţiei unui
incisiv central permanent cu diametrul mezio-distal foarte mare
(simptom de dizarmonie dento-maxilară cu înghesuire şi
macrodonţie);
• Rizaliza dinţilor permanenţi este întotdeauna patologică (apare
după traumatisme, infecţii periapicale, tumori intraosoase) sau din
cauze necunoscute (rizaliza idiopatică).

Fig.3.12. Reincluzia molarului II temporar

47
 3.4. Ordinea şi vârsta de erupţie a dinţilor temporari

Erupţia dinţilor temporari are loc între 6 luni şi 2,5 ani; la fiecare 6
luni erupe un grup de dinţi. Dinţii inferiori erup înaintea celor superiori,
excepţie făcând incisivul lateral ce erupe iniţial superior. Dinţii temporari
erup in ordine numerică, excepţie făcând caninul ce erupe după molarul I.

Secvenţa de erupţie
este următoarea: I, II, IV, III, V.

Vârsta de erupţie este:

Incisivii: 6 – 12 luni
Molarii I: 12 – 18 luni
Caninii: 18- 24 luni
Molarii II: 24 – 30 luni.

Erupţia dinţilor temporari

poate începe la vârsta de 4-5 luni
sau după 8 luni, dar la vârsta de 30
de luni procesul este de obicei
finalizat [15]. Există situaţii în care
există pe arcadă dinţi la naştere
(dinţi natali) sau erup în prima lună
de viaţă (dinţi neonatali).
Fig.3.13. Secvenţele de erupţie ale
dinţilor tempoarari

Fig.3.14. Dinţi natali

48
 3.5. Ordinea şi vârsta de erupţie a dinţilor permanenţi

Dinţii permanenţi erup în perioada 6-12 ani, intervalul de erupţie

fiind de aproximativ 1 an pentru grupele de înlocuire şi de 6 ani pentru
grupele de completare (molarul I la 6 ani, molarul II la 12 ani, molarul III
la 18 ani). Secvenţele de erupţie sunt:

La maxilar: 6 1 2 4 5 3 7 sau
Maxilar
6 1 2 4 3 5 7
6 1 2 4 5 3 7
La mandibulă: 6 1 2 3 4 5 7 sau
6 1 2 4 3 5 7 sau 6 1 2 4 3 5 7
1 6 2 3 4 5 7
Mandibulă
Etapele de înlocuire sunt:
6 1 2 3 4 5 7
Etapa I: înlocuirea incisivilor (6 – 9 ani):
o Central inferior (6-7 ani) 6 1 2 4 3 5 7
o Central superior (7-8 ani)
o Lateral inferior (7-8 ani) 1 6 2 3 4 5 7
o Lateral superior (8-9 ani)

Etapa II: înlocuirea zonei de sprijin (9-12 ani):

o Canin inferior şi premolar I superior (9 ani)
o Premolar I inferior şi premolar II superior (10-11 ani)
o Premolar II inferior şi canin superior (11-12 ani).

Fig.3.15. Modul de producere a secvenţei 4-3-5 la maxilar

49