BIOLOGIE

CLASA A IX-A

DIVERSITATEA LUMII VII

 VARIETATEA VIEŢII

Potrivit sistemului de clasificare elaborat de Whittaker, completat şi acceptat de

un număr mare de specialişti, totalitatea organismelor de pe Glob sunt grupate în 5
regnuri: Monera, Protista, Fungi, Plante, Animalia. În acest sistem nu sunt tratate
virusurile, entităţi genetice care vor fi tratate într-o încrengătură aparte.

Încrengătura virusurilor (Virophyta)

Unitatea morfologică şi structurală a virusurilor se numeşte virion. Virionii au

forme diferite: cilindrici, sferici, cireaşă cu coadă, etc.
Structura virusurilor: este asemănătoare şi constantă. Virionii sunt alcătuiţi din două
componente esenţiale:
- genomul reprezentat de o moleculă ADN sau ARN – niciodată ambii acizi
nucleici;
- capsida virală, o structură proteică cu formă geometrică regulată care acoperă
genomul formând cu el – nzcleocapsida;
- învelişul extern- acoperă capsida unor virusuri.
Multiplicarea sau replicarea virusurilor este posibilă numai în celula vie. Celula vie
oferă energia pentru sinteza constituenţilor virali. Virusul manifestă un parazitism
absolut. Multiplicarea virusurilor este un proces complex care se realizează în mai multe
etape:
- absorbţia şi fixarea la suprafaţa celulei gazdă a virionilor prin intermediul unor
proteine.
- pătrunderea în celulă- infecţia propriu-zisă. Uneori capsida rămâne în afara
celulei, iar majoritatea genomului este înglobat în celula atacată.
- decapsidarea –prin pierderea capsidei; virionul devine virus vegetativ.
- multiplicarea propriu-zisă – replicarea genomului viral o face celula vie atacată,
prin genomul ei, deoarece genomul viral se integrează în cromozomii celulei
atacate şi se replică odată cu el. Această stare de virus se numeşte provirus.
Multiplicarea virusurilor în acest mod duce la formarea unui număr mare de
molecule de acizi nucleici virali şi proteine diferite;
- asamblarea constă în aşezarea regulată a componentelor virale pentru a constitui
virionul. Virusurile cu genom ARN se asamblează în citoplasmă, cele cu genom
ADN în nucleul celulei gazdă;
- eliberarea virusului din celulă se face: brusc prin liza celulei la virusul cu genom
ARN; lent prin învelişul celulei în virusurile cu genom ADN.
Boli virale: majoritatea virusurilor sunt patogene. La om şi animale produc: bronşită,
cancer, encefalită, febră galbenă, hepatită virală, oreion, pojar, răceala comună, rubeolă,
variolă, etc.
Virusul imunodeficienţei umane dobândite (SIDA) denumit HIV.el se găseşte în sânge,
secreţii: salivă, spermă. Se transmite: prenatal de la mamă la făt, prin transfuzii de la
donatori infectaţi, prin contact sexual.
Agenţi infecţioşi subvirali patogeni exclusiv la plante sunt: viroizii şi prionii

I. Regnul Monera

Cuprinde organisme primitive unicelulare procariote(nu posedă nucleu adevărat):

bacterii şi algele albastre –verzi.
A. Bacteriile: organisme microscopice, prezente în toate mediile de viaţă
Formă: sferică (coci), de bastonaş (bacili), spiralată, flexibilă (spirochete), spiralată fixă
(spirili), filiformă (vibrioni).
Nutriţia: polivoră (atât substanţe organice, substanţe minerale). Pot fi:
- autotrofe: folosesc lumina (E) în fotosinteză; oxidează NH3, H2S;
- heterotrofe: saprofite – consumă substanţe organice din cadavre;
parazite –consumă substanţe organice din organismele vii (patogene)
Creşterea: este urmarea acumulării de substanţă organică nouă.
Înmulţirea: prin diviziune, înmugurire şi spori de propagare.
B. Algele albastre-verzi: conţin pigmenţi clorofilieni şi ficocianină.
Nutriţia: autotrofă (fotosinteză), saprofită, Oscillatoria.
Înmulţire: amitoză, prin fragmentare (hormogoane).
Reprezentanţi: Chrococcus, Microcystis, Spirulina, Nostoc.
Evoluţie: grup închis pentru evoluţie ca şi bacteriile

II. Regnul Protista

Organisme eucariote: unicelulare, coloniale; unele sunt mari: Collozoum (6cm).

Clasificare: Clasele Flagellata, Sarcodina, Sporozoa, Amoebosporidia, Ciliofora.
Alcătuire: membrană. Citoplasmă, 1/ mai multe nuclee, În citoplasmă are: o vacuolă
digestivă, vacuole pulsatile.
Mişcarea:
- pseudopode: Sarcodina;
- flageli la flagelate: Euglena, Cromulina, Giardia;
- cili la ciliofore: Paramecium, Vorticelle, etc.
Nutriţia:
- autotrofe: foarte puţine (fitoflagelatele);
- heterotrofe, saprofite: absorbţie, ingestie în vacuola digestivă (zooflagelatele);
Respiraţia: pe toată suprafaţa corpului.
Excreţia: prin vacuole pulsatile.
Sensibilitatea: prin cili tactili la ciliofore; prin stigmă la fitoflagelate.
Excitabilitatea:: prin membrană, citoplasmă.
Reproducerea: - asexuată: prin diviziune mitotică;
- sexuată: prin copulaţie, la flagelate; prin conjugare la ciliate.
Protozoarele parazite (patogene): Trichomonas, Trypanosoma, Giardia, Plasmodium,
Babesia.
 III. Regnul Fungi

Cuprinde organisme cu nutriţie heterotrofă, absorbativă, foarte variate ca structură şi

înmulţire.
Majoritatea au corpul (miceliu) format din hife. În citoplasma celulară conţin: nuclee,
mitocondrii, reticul endoplasmatic, vacuole şi substanţe de rezervă.
Nutriţia: saprofite, parazite.
Înmulţirea:
- asexuată: prin fragmente de miceliu, înmugurire, spori (cei mai mulţi sunt
mitospori – conidie fiind forma cea mai frecventă; zoospori, sporangiospori la
Zygomycota, ascospori la Ascomycota, basidiospori la Basidiomycota.)
- sexuată: cu alternanţă de generaţii: gametofitul (n), sporofitul (2n).
Clasificare: clasele Phycomycetae, Ascomycetae, Basidiomycetae.
1. Clasa Phycomycetae
Reprezentanţi: Mucor mucedo – mucegaiul alb. Are miceliul format dintr-o singură
celulă uriaşă polinucleată, reprezentată de tuburi ramificate în care sunt nucleele
delimitate de citoplasmă; ramificaţiile verticale ale celulei diferenţiază la capete
sporociştii în care se formează sporii: la maturitate sporociştii se sparg şi eliberează
sporii.
Reproducerea:
- asexuată: prin spori. În condiţii favorabile sporii se divid şi dau noi micelii
unicelulare.
- Sexuată: prin zigot. Are loc în condiţii nefavorabile. Astfel două ramificaţii de pe
micelii diferite ca sex vin în contact direct. Aceste extremităţi multinucleate
numite gametocişti se contopesc şi formează zigotul cu nuclee diploide. În
condiţii favorabile zigotul germinează, formează sporocistul în care prin meioză
se formează sporii (h) care genearează noi micelii.
Mucegaiurile produc fermentaţii alcoolice sau parazitează.

2. Clasa Ascomycetae
Reprezentanţi: Pennicillium notatum
Aspergillus – mucegaiul verede-albăstrui; are hife pluricelulare; este saprofit pe fructe;
înmulţirea : asexuată prin spori (conidii) formaţi pe un conidiofor ramificat. Au valoare
economică: extragere de penicilină, fabricarea brânzeturilor.
Saccharomyces cerevisiae – drojdia de bere; ciupercă unicelulară, saprofită.
Reproducerea:
- asexuat prin înmugurire (în condiţii favorabile);
- sexuat prin ascospori în condiţii nefavorabile; ascosporii se formează în sporocişti
în urma diviziunii reducţionale a nucleului iniţial. În fiecare celulă se formează 4
ascospori (h) care în condiţii bune dau indivizi noi.
Datorită enzimelor sale drojdia de bere produce fermentaţia alcoolică. În aluaturi drojdia
eliberează zimaza şi determină dospirea.
Saccharomyces ellipsoideus – drojdia de vin; produce fermentarea mustului; rezultă
alcool şi CO2.
 3. Clasa Basidiomycetae (ciupercile cu pălărie)

Răspâmdire: pe substanţe organice în descompunere.

Reprezentanţi:
Ciuperca de câmp – Agaricus campestris;are un miceliu din hife pluricelulare
ramificate. În condiţii bune pe miceliu se ridică corpurile sporifere (picioruşul şi pălăria)-
o împletitură de hife. Ventral pe pălărie se află lamelele; pe acestea se formează spori
(bazidiospori). Bazidiosporii maturi ajunşi pe substanţe organice, generează prin
diviziune noi micelii şi noi corpuri sporifere.
Reproducerea:
- asexuat: prin bazidiospori şi prin fragmente de miceliu;
- sexuat: prin fuzionarea unor celule somatice deosebite ca potenţă sexuală
Evoluţia: ciupercile reprezintă o linie laterală, închisă a evoluţiei. Ele nu au generat alte
forme de organisme.
Importanţa:
Ciupercile saprofite: comestibile (râşcovul, ghebe – Armillaria mellea); otrăvitoare
(Amanita pantherina – burete pestriţ).
Ciuperci parazite:
Plasmopara viticola – mana viţei de vie; atacă toate organele plantei. Se înmulţeşte
asexuat prin conidii şi zoospori; sexuat prin anteridii şi oogoane – oospor (2n).
Înmulţirea asexuată: din zoosporii ajunşi la maturitate pe plantă se formează
miceliile intracelulare (n) pe viţă. Acestea prin haustori secătuiesc celulele plantei
(frunzelor). De pe micelii se ridică conidiofori cu conidii (n). Din conidii se formează
câte 5-7 zoospori biflagelaţi. Atacul cu zoospori se repetă vara în condiţii de ploi, la
plante neprotejate.
Înmulţirea sexuată: se produce în august. Pe miceliile intracelulare se formează:
anteridii (n), oogoane (n), care fuzionează şi formează zigotul de rezistenţă
(oosporul=2n). În oospor se produce R! Rezultând conidiile de primăvară (n) din care se
formează zoosporii. Ciclul se reia.
Puccinia graminis- rugina grâului; este o ciupercă parazită cu două plante gazdă:
dracila-Berberis şi diferite soiuri de grâu. Vara pe frunzele de grâu apar pete roşietice în
care sunt uredosporii. Ei pot infecta alte plante. Toamna pe acelaşi miceliu apar
teleutosporii. Aceştia trec peste iarnă, iar primăvara germinează şi dau un miceliu redus
pe care apar bazidiosporii. Ei infectează dracila formând un miceliu pe care apar
ecidiosporii capabili să infecteze grâul.
 IV. Regnul Plantae

Cuprinde organisme eucariote: unicelulare şi pluricelulare. Au nutriţia: autotrofă,

puţine sunt heterotrofe saprofite sau parazite. Se reproduc asexuat şi sexuat. În ciclul de
viaţă toate plantele trec prin două etape de dezvoltare: haploidă (n), diploidă (2n).
Trecerea de la etapa haploidă la diploidă se face prin fecundaţie, iar de la diploidă la
haploidă se face prin meioză = diviziune reducţională (R!).
După alcătuire şi structură se clasifică în : talofite (plante inferioare) şi
cormofite (plante superioare).

Talofitele (alge, licheni, muşchi)

Au corpul vegetativ numit tal –nediferenţiat în organe (alge).

A. Subregnul Phycobionta sau Algaphyta

Caracteristici: corpul alcătuit dintr-o celulă/ mai multe celule: cenobiu (la
Pleurococcus ) sau colonie (alga Volvox). Algele superior organizate: (Laminaria,
Macrocytis) au talul pluricelular alcătuit din ţesuturi caracteristice. Majoritatea au
generaţia de lungă durată reprezentată de gametofit (n). Trăiesc în ape sau locuri umede.
Clasificare:
1. Încrengătura Chlorophyta – alge verzi;
2. Încrengătura Phaeophyta – alge brune;
3. Încrengătura Rodophyta – alge roşii;
4. Încrengătura Lichenes – licheni.

1. Încrengătura Chlorophyta – alge verzi

Cuprinde plante uni şi pluricelulare. Au pigmenţi verzi fixaţi în cloroplaste
(cromatofori).
Reprezentanţi: Volvox sp, Chlorella sp, Chlamydomonas sp, Ulotrix sp, Ulva, Spirogira,
Cladophora, etc.
Mediul de viaţă: acvatic şi terestru.
2. Încrengătura Phaeophyta – alge brune;
Cuprinde alge pluricelulare, majoritar marine. Se numesc brune deoarece conţin
cloroplaste (pigmenţi clorofilieni), dar şi pigmentul brun – fucoxantina. Talul: variază de
lşa câtva mm la zeci şi sute de metri.
Reprezentanţi: Fucus sp, Sargassum sp, Cystoseira sp, Laminaria sp.
3. Încrengătura Rodophyta – alge roşii
Conţin clorofilă, cât şi pigment roşu ficoeritrina
Reprezentanţi: Batrachospermum (în apele de munte), Ceramium, Pophyra; pe
litoralul românesc al M. Negre: Ceramium, Phyllophora, Porphyra.
Importanţa algelor:
- îmbogăţesc apele în oxigen;
- îngrăşământ în agricultură;
- materia primă în extracţia de iod, Br, K;
- în industria farmaceutică;
 - în cercetarea ştiinţifică.
Evoluţie:
Algele verzi sunt primele organisme care au emers şi au colonizat uscatul planetei
noastre. Datele disponibile sugerează că strămoşul plantelor terestre a fost o algă similară
cu Charofitele actuale.
4. Încrengătura Lichenes – licheni
Lichenii sunt organisme rezultate din convieţuirea permanentă dintre diferite specii de
alge, ciuperci şi în unele cazuri, bacterii fixatoare de azot. (mutualism – o formă de
simbioză). Alga este fotoautotrofă, ciuperca, asigură algei apa necesară şi protecţia faţă
de unii factori stresanţi (nocivi).
Corpul vegetativ (tal) care poate fi: crustos la Rhiyocarpon, folios (foliaceu) la
Lobaria sau stufos (tufă în miniatură) la Cetraria, Cladonia.
Înmulţirea lichenilor: vegetativ prin fragmente de tal. Talul diferenţiază adesea
structuri vegetative specializate pentru propagare numite izidii şi soredii. Acestea sunt un
fel de muguri detaşabili de tal care cuprind în structura lor ambii parteneri şi care în
condiţii prielnice generează un nou tal.
Importanţă: lichenii din tundrele polare (Cladonia rangiferina) sunt sursa de
hrană a renilor. Din talul lichenilor de la Islanda (Cetraria islandica) se extrag uleiuri
eterice. Din Rocella se extrage turnesolul. Acizii usnici au o largă utilizare în industria
medicamentelor; cel extras din Cladonia alpestris este foarte eficient în combaterea unor
forme de cancer. Fiind foarte sensibil la concentraţii mici de SO2, sunt utilizaţi ca
indicatori ai gradului de poluiare a atmosferei.

B. Subregnul Bryobionta

Încrengătura Bryophita

Cuprinde talofitele cunoscute sub numele de muşchi şi hepatice împreună briofite.

Sunt socotite talofite superioare deoarece talul lor e alcătuit din ţesuturi caracteristice.
Inferioritatea lor e dată de lipsa ţesuturilor vasculare şi a organelor vegetative
adevărate. Ele sunt dependente în mare măsură de apă, atât pentru nutriţie cât şi
pentru fecundaţie. Ţesuturile care au apărut în structura briofitelor sunt: epidermal şi
parenchimatic. Corpul vegetativ la briofite imită organizarea cormului şi se numeşte
cormoid. Absorbţia apei se realizează pe toată suprafaţa corpului.
Prin modul de reproducere briofitele ocupă o poziţie intermediară între algele
verzi şi plantele vasculare inferioare. Organele reproducătoare sexuate nu mai sunt
unicelulare ca la alge, ci pluricelulare similare cu cele de la pteridofite.
Alternanţa de generaţii: gametofitul e dominant reprezentat de însăşi plantula,
nutriţional independentă, sporofitul e redus reprezentat prin sporogon nutriţional
dependent (parazit pe gametofit).
Importanţa: teoretică, filogenetică; practică prin turba care este rezultatul
fosilizării muşchiului de turbă: Sphagnum.
Reprezentanţi: Marchantia sp. – fierea pământului; Polytricum sp.- muşchiul de
pământ.
 Cormofitele (ferigi, gimnosperme, angiosperme)

Au corpul vegetativ numit corm, întotdeauna pluricelular şi diferenţiat în organe.

1. Încrengătura Pteridophita – ferigi

Sunt plante vasculare inferioare. Primitivitatea lor, în raport cu celelalte cormofite

rezidă din următoarele:
- pteridofitele au fost primele plante care au populat uscatul o lungă perioadă de
timp;
- cormul la unele pteridofite este incomplet, lipsit de rădăcină şi frunze (ex.
Rhynia).
- ţesutul conducător lemnos este format din celule moarte cu pereţi lignificaţi,
articulate prin capetele lor, numite traheide. Soluţia minerală trebuie să traverseze
pereţii despărţitori, de aceea fluxul este lent.
- uneori în cilindrul central se află un singur fascicul libero-lemnos, concentric;
- fecundaţia este o oogamie; anterozoidul bi sau pluricelular are nevoie de o
picătură de apă pentru a ajunge la arhegon.
- într-un stadiu de dezvoltare apare o formaţiune numită protal asemănătoare cu
algele verzi lamelare;
- nu formează flori, nici seminţe,
- principala formă de înmulţire este cea asexuată prin spori. Ferigile sunt plante
sporifere (faţă de gimnosperme şi angiosperme care sunt plante spermatifere,
producătoare de seminţe).
În ciclul de viaţă al ferigilor alternează cele două generaţii: gametofitul (n) şi
sporofitul (2n). Generaţia de lungă durată este reprezentată de sporofit (2n) – feriga
propriu-zisă. Ambele generaţii sunt pluricelulare şi independete nutriţional.
Reprezentanţi: Dryopteris sp – feriga mare, Polypodium sp – feriguţa, Lycopodium sp –
pedicuţa, Equisetum sp- coada calului.
Importanţa:
- ferigile actuale nu au valoare economică mare (cu excepţia celor folosite ca
medicament), dar au valoare ecologică;
- ferigile străvechi, carbonificate se găsesc astăzi sub formă de antracit şi huilă în
bazinele carbonifere.
Evoluţie: din pteridofite au derivat gimnospermele şi anume dintr-o pteridofită
heterosporă (plantă care formează două tipuri de spori: mici – microspori, pe frunze
speciale – microsporofile şi mari – macrospori pe frunze speciale – macrosporofile). În
cursul evoluţiei:
- microsporofile → stamine, microsporangii → saci polinici;
- macrosporofile → carpele, macrosporangii → ovule.
 2. Încrengătura gimnosperme (gimnos –golaş, sperma – sămânţă)

Cuprinde plante lemnoase care se înmulţesc prin seminţe formate în flori, din ovule
Fecundate.
Nu formează fructe deoarece ovulele nu sunt acoperite de carpele (gineceu).
Florile sunt slab diferenţiate, gametofitul feminin mai dezvoltat decât la
angiosperme, fecundaţia este simplă.
Ordinul Coniferelor (răşinoaselor)
Au florile organizate în conuri, unisexuate. Toate organele acestor plante conţin
răşină.
Ciclul de viaţă: alternează două generaţii: gametofitul (n) şi sporofitul (2n) (planta
însăşi);
Gametofiţii la conifere, extrem de reduşi, sunt reprezentaţi:cel masculin prin
granulul de polen germinat, iar cel feminin prin endospermul primar cu cele două
arhegoane.
Majoritatea coniferelor au frunzele aciculare şi aparent persistente (ele se desprind
succesiv după 2-3 ani de funcţionare).
Importanţă: economică
Reprezentanţi: molid (Picea excelsa), bradul (Abies alba), etc.
Evoluţie: gimnospermele au descins din grupe primitive de pteridofite heterospore.
Argumentele ipotezei:
- prezenţa celulelor protoliene în granul de polen;
- embrion cu mai multe cotiledoane;
- formarea de anterozoizi la gimnospermele inferioare;
- frunze mari, similare cu ale ferigilor, la gimnospermele inferioare.
Din gimnosperme au evoluat angiospermele.

3. Încrengătura angiosperme

Cuprinde plante lemnoase şi erbacee, cu flori vizibile (cu înveliş florale divers
colorate) şi ovulele închise în carpele.
După fecundaţie din ovule se formează seminţele, iar din carpele fructele.
În ciclul de viaţă alternează gametofitul cu sporofitul. Generaţia dominantă este
sporofitul (planta propriu-zisă). Gametofitul este dioic şi este reprezentat: cel masculin
prin tubul polinic care conţine celula (nucleul) vegetativă cu rol trofic şi cele două celule
(cei doi nuclei) spermatice. Gametofitul feminin e reprezentat prin sacul embrionar,
format din oosfera (gamet feminin) două sinergide şi 3 antipode – toate fiind celule ,,n,, şi
celula (nucleul) secundară a sacului embrionar care este 2n.
După numărul cotiledoanelor embrionului se deosebesc două clase (fiecare clasă
cuprinde mai multe familii, genuri, specii):
Clasa magnoliate (Dicotiledonate)
- plante erbacee şi lemnoase cu rădăcină pivotantă, frunze cu nervaţiune penată sau
palmată.
- florile sunt de tipul 5, 4 sau multiplu al acestora. De obicei au învelişul floral
diferenţiat în caliciu, corolă.
 - embrionul e alcătuit din: hipocotil, muguraş şi 2 cotiledoane
- În tulpină vasele conducătoare sunt dispuse în cercuri concentrice.
Reprezentanţi: Magnolia sp, Ranunchulus sp, Ulmum sp, Fagus sp. Quercus sp. Rosa
sp.,Solanus sp., Helianthus sp. Etc

Clasa Liliate (Monocotiledonate)

- erbacee, cu rădăcină fasciculată, cu frunze liniare şi nervuri lineare, rar penate şi
sesile, flori de tipul 3 sau 4, rădăcini adventive, tulpina neramificată la partea
superioară, cilindrică.
- în timp ce rădăcinile şi tulpinile la dicotiledonate de regulă cresc în grosime, la
monocotiledonate aceste organe rămân toată viaţa cu structură primară.
Reprezentanţi: Tulipa sp., Galanthus sp., Secale sp., Oryza sativa, etc.
În evoluţia dicotiledonatelor s-a realizat o trecere de la:
- florile cu ordonare spirociclică a elementelor florale, pe un receptacul alungit, la
flori cu ordonare ciclică, pe un receptacul aplatizat sau concav;
- de la flori cu simetrie radiară, la flori zigomorfe;
- numeroase elemente florale libere (diali) (K – dialisepal, C- dialisepală, A –
dialistemon, G – dialicarpel sau apocarp) la elemente florale concrescute (K-
gamosepal, C- gamopetal, A – gamostemon, G – gamocarpel/ sincarp, etc.)
importanţa: furnizează O2, energie, alimente, medicamente, materiale de construcţie,
coloranţi.
 V. Regnul Animalia (Metazoare)

Metazoarele sunt organisme eucariote pluricelulare.

Alcătuire:
- în structura lor au apărut ţesuturi diferenţiate (epitelial, conjunctiv, muscular,
nervos) pentru îndeplinirea unor anumite funcţii;
- în organism ţesuturile se grupează în organe care formează sisteme;
- coordonarea diferitelor funcţii ale organismului se realizează pe cale hormonală şi
nervoasă.
Nutriţia: metazoarele au nutriţie heterotrofă: saprofită, parazită.
Metazoarele primitive au digestie intracelulară; cele mai multe au digestie
cavitară.
Procurarea hranei din mediul de viaţă se realizează prin:
- osmoză (flagelate, sporozoare, viermi paraziţi);
- fagocitoză (particole înglobate în plasmă – vacuole digestive – unde sunt digerate)
la rizopode;
- ingestie la formele superioare.
Reproducerea: predominant sexuată. Animalele sunt diploide; prin meioză se formează
gameţii. După fecundaţie se formează oul – germenele noului individ. De la stadiul de ou
la cel de adult se petrec diviziuni celulare ireversibile – în două etape distincte;
- embriogeneza – dezvoltarea embrionului;
- etapa postembrionară – dezvoltarea ulterioară a embrionului.
Există două tipuri fundamentale de animale: didermice (animale primitive) şi tridermice
(mai evoluate)

Nevertebrate

Animale didermice

Nu au organe, ci numai celule specializate.

Încrengătura Spongieri
Metazoare acvatice primitive. Au peretele corpului din două straturi de celule
între care se află substanţa gelatinoasă (spongina). Stratul intern este tapisat cu celule
speciale ciliate şi flagelate (coanocite) cu rol în prinderea şi digerarea hranei.
Reproducerea: sexuat şi asexuat prin înmugurire.
Încrengătura Celenterate
Au peretele corpului din două straturi de celule intern şi extern şi între care se
interpune o substanţa gelatinoasă (mezoglee). Cavitatea corpului e simplă (c. Digestivă)
sau e compartimentată şi un singur orificiu (buco-anal) înconjurat de tentacule cu celule
urticante (cnidoblaste). Digestia este extra şi intracelulară.
Reproducerea: asexuat şi sexuat.
Celenteratele au două forme alternative: polip şi meduză.
Reprezentanţi: Hydra virid, Aurelia aurita (meduza), Corallium rubrum (coral).
 Animale tridermice

Viermii sunt încadraţi în trei încrengături: platelminţi, nematelminţi, anelide.

Încrengătura Plathelminţi (viermi laţi)

Sunt primele animale cu organe. În structura peretelui corpului apare
mezodermul. Sunt animale libere care trăiesc în apă, sol umed sau sunt paraziţi.
Clasificare:
- planariile: apare capul cu doi ochi primitivi şi aparatul excretor;
- viermele de gălbează: parazit în ficatul oilor;
- teniile parazite: în intestinul gazdei. Nu au aparat digestiv. Au corpul format
din:scolex, gât şi strobil format din proglote; au bine dezvoltat aparatul
reproducător.

Încrengătura Nemathelminţi (viermi cilindrici)

Clasificare:
- viermii liberi (Rotifere)
- paraziţi (Nematode): Ascaris, Trichinella, Oxyurus.
Tubul digestiv are două orificii.
Limbricul prezintă dimorfism sexual

Încrengătura Anelida (viermilor inelaţi)

Cuprinde animale celomate cu corpul format din segmente. Segmentarea externă
se reflectă şi în organizarea internă. Fiecare inel (metamer) are: o perche de ganglioni
nervoşi, o pereche de organe excretoare.
Anelidele au tegumentul subţire, umed, cu rol în respiraţie. În tegument pot avea
apendici: parapode, peri chitinoşi şi cheţi.
Reprezentanţi: Nereis, Lumbricus terrestis – are sânge cu hemoglobină, Hirudo
medicinalis – parazit temporar.

Încrengătura Mollusca (moluşte)

Cuprinde animale marine şi dulcicole, terestre. Au corpul moale alcătuit din: cap,
masă viscerală şi picior. Majoritatea moluştelor prezintă o membrană (manta) care secretă
cochilia. Între marginea liberă a mantalei corpului se află cavitatea paleală, unde se
găsesc: branhiile, chemoreceptorii, orificiile corpului. Larva moluştelor (trocoforă) se
aseamănă foarte mult cu larva anelidelor.
Clasificare: gasteropode (melci), lamelibranhiate (scoici) şi cefalopode (sepia,
caracatiţa).
Cefalopodele sunt cele mai evoluate şi specializate moluşte. Au ochi cu structură
similară cu a mamiferelor, au ,,un creier,, provenit din cefalizarea ganglionilor. Prezintă
memorie. Au însuşiri de animal prădător. Piciorul formează 10 tentacule în jurul gurii.

Încrengătura Arthropoda
Cuprinde organisme cu corpul segmentat: cap, torace şi abdomen, acoperit cu un
înveliş din chitină împregnat cu săruri minerale.
Apendicele sunt formate din segmente articulate între ele.
Clasificare:
1. Arahnide (păianjăni): au corpul format din cefalotorace şi abdomen. Au apendice
specifice (Chelicere) cu glanda veninoasă la baza lor. Au şi glande sericigene pe
abdomen.
2. Crustacee (ex. Raci) au crusta împregnată cu calciu. Au 5 perechi de apendice şi
două perechi de antene.
3. Miriapode (ex. Urechelniţa) au corpul format dintr-un număr mare de segmente
articulate între ele. Au exoschelet şi structură internă complexă.
4. Insecte: sunt cele mai numeroase şi adaptate la toate mediile. Au corpul format
din: cap (ochi compuşi, armatură bucală, antene), torace (3 segmente cu 3 perechi
de picioare, 2 perechi de aripi), abdomen. Abdomenul din 11-12 segmente.
Înmulţire: prin ouă şi dezvoltare cu metamorfoză.

Încrengătura Echinodermate
Cuprinde specii marine. Sunt metazoare (tridermice, celomate, deuterostomiene).
Sunt sedentare, unele fixate. Au simetrie radiară, pentaradiară. Caracteristic este sistemul
ambulacral cu rol în: locomoţie, respiraţie.
Reprezentanţi: stele de mare, arici de mare, crini de mare, etc.

Cordate

Sunt animale: tridermice, deuterostomiene, cu schelet intern reprezentat de

notocord. La urocordate notocordul este prezent doar în stadiul larvar. La cefalocordate
notocordul este prezent şi la adult. La vertebrate se păstrează în faza embrionară, la adult
e înlocuit de coloana vertebrală.
Alte caracterii definitorii pentru cordate: tubul nervos situat dorsal, fantele
branhiale derivate din faringe au rol respirator.
Clasificare:
1. Urocordate (Tunicate): sunt cele mai primitive cordate. Ascidia seamănă cu un
spongier, dar are şi caracterenoi. În stadiul de adult pierde coada şi notocordul.
2. cefalocordate: Amphioxus – păstrează notocordul şi în stare adultă.
3. Vertebrate
a. Agenate (ciclostomi): cuprind forme asemănătoare peştilor, fiind lipsite de
maxilare (fălci). Au schelet rudimentar, cartilaginos şi aparat bucal adaptat
pentru supt.
b. Gnatostomate – cuprind vertebrate cu fălci (maxilare): peşti cartilaginoşi,
osoşi, tetrapode (amfibii, reptile, păsări, mamifere).
Peşti: sunt vertebrate cu formă hidrodinamică şi tegument acoperit cu solzi. Membrele:
înotătoare perechi şi neperechi. Au respiraţie branhială.
Clasificare:
- cartilaginoşi (căini de mare, vulpea de mare etc.)
- osoşi parţiali- sturionii (morun, cegă, etc.)
- total osoşi- teleostenii (crap, ştiucă, etc.)
 - peşti dipnoi au respiraţia dublă; în condiţii normale au respiraţie prin branhii; în
condiţii de secetă respiră prin plămâni (vezica înotătoare modificată).
- Peşti crosopterigeni (Latimeria)
Amfibieni:
Sunt vertebrate cu viaţă amfibie şi respiraţie dublă: pulmonară şi tegumentară.
Mormolocii (lervele) au respiraţie branhială. Larva-mormoloc are branhii externe, coadă
şi nu are membre. Ea suferă metamorfoză.
Clasificare:
- urodele- amfibii cu coadă;
- anure- amfibii fără coadă.

Reptile:
Sunt vertebrate terestre; speciile acvatice sunt adaptate secundar la acest mediu.
Tegumentul cornos cu solzi sau plăci cornoase; membre: dispuse lateral (scurte; absente).
Respiraţia pulmonară.
Clasificare:
- ofidieni (şerpi);
- chelonieni (broaşte ţestoase);
- crocodilieni;
- lacertilieni (şopârle).
Din reptile au evoluat: păsările şi mamiferele.

Păsări (Aves):
Vieţuitoare adaptate la zbor: forma aerodinamică, membre anterioare transformate
în aripi, corp acoperit cu pene, oase pneumatice (pline cu aer), pe osul stern carenat şi pe
claviculele unite se prin muşchi puternici cu rol în mişcarea aripilor, absenţa unor organe:
dinţi, vezică urinară, un ovar la femele; cele mai multe zburătoare, iar cele mai puţine
sunt alergătoare (struţii), scufundătoare – înotătoare (pinguinii).

Mamifere: au corpul acoperit cu păr, au glande mamare, care secretă lapte cu care sunt
hrăniţi puii, cele mai multe au glande sudoripare şi sebacee. Pielea prezintă diferenţieri
cornoase (gheare, copite, solzi, etc.). dinţii sunt diferenţiaţi: incisivi, canini, premolari şi
molari. Au muşchiul diafragm.
Clasificare:
- motreme – ovipare
- marsupiale – nasc pui incomplet dezvoltaţi;
- placentare sunt cele mai evoluate. Acestea sunt: insectivorele, chiroptere,
edentate, rozătoare, carnivor, primate.
Cele inferioare sunt: poikiloterme, celelalte sunt homeoterme.