Sunteți pe pagina 1din 2

TEST

Se dă textul:

Să-ţi dau amănunte despre noua noastră viaţă ar fi un lucru din cale-afară de greu.
Viaţa aceasta era alcătuită dintr-o serie de copilării, încântătoare pentru noi, dar fără
însemnătate pentru cei cărora li le-aş povesti. Ştii, desigur, ce înseamnă să iubeşti o femeie,
ştii cât trec de uşor zilele, şi cu câtă lenevie te laşi în voia zilei de mâine. Cunoşti, desigur,
această uitare de tot şi de toate, care izvorăşte dintr-o iubire pătimaşă, încrezătoare şi
împărtăşită. Orice fiinţă, alta decât femeia iubită, ţi se pare inutilă pe lumea asta. Regreţi că
ai dăruit mai înainte şi altor femei părticele din inima ta, şi nu-ţi închipui cum ai mai putea
mângâia vreodată cu dragoste mâna altei femei în afară de aceea pe care o strângi acum în
mâinile tale. Creierul nu acceptă nici o activitate, nici o amintire, nimic din ceea ce ar putea
să-l abată de la unicul gând ce i se înfăţişează neîncetat. În fiecare zi descoperi iubitei tale
un farmec nou, o voluptate necunoscută până atunci.
Existenţa nu mai înseamnă decât împlinirea repetată a unei dorinţe continue, inima
nu mai este decât vestala chemată să întreţină focul sacru al dragostei.
Mergeam adeseori, când se cobora înserarea, să ne aşezăm în păduricea care străjuia
casa. Ascultam acolo armoniile voioase ale serii, gândindu-ne amândoi la clipa ce se
apropia, care avea să ne arunce pe unul în braţele celuilalt până a doua zi. Alteori
rămâneam culcaţi întreaga zi, nelăsând să pătrundă nici măcar razele soarelui în camera
noastră. Perdelele erau bine trase, iar lumea dinafară îşi oprea o vreme pentru noi mersul.
Doar Nanine avea dreptul să deschidă uşa, dar numai ca să ne aducă mâncare; chiar şi
mesele le luam fără să ne sculăm,întrerupte doar de neîncetate râsete şi nebunii. Urma apoi
un somn doar de câteva clipe, căci, cufundându-ne în iubirea noastră, eram ca doi înotători
îndărătnici, care nu ies la suprafaţă decât pentru a-şi reîmprospăta forţele.
Am surprins totuşi unele momente de tristeţe şi câteodată chiar lacrimi în ochii
Margueritei. Întrebată care e pricina acestei întristări neaşteptate, mi-a răspuns:
— Iubirea noastră nu este o iubire obişnuită, scumpul meu Armand. Tu mă iubeşti
ca şi cum n-aş mai fi aparţinut niciodată altuia, şi tremur ca nu cumva mai târziu, căindu-te
de dragostea ta şi considerând o crimă trecutul meu, să nu mă sileşti să mă arunc iarăşi în
viaţa din mijlocul căreia m-ai scos. Gândeşte-te că acum, când am gustat dintr-o viaţă nouă,
aş muri dacă m-aş reîntoarce la cealaltă. Spune-mi, aşadar, că n-ai să mă părăseşti
niciodată! — Ţi-o jur!
După ce am pronunţat aceste cuvinte, Marguerite m-a privit ca şi
cum ar fi vrut să citească în ochii mei dacă jurământul pe care-l rostisem era sincer, apoi s-a
aruncat în braţele mele şi, ascunzându-şi capul la pieptul meu, mi-a spus:
— Tu nu ştii cât te iubesc!
Alexandre Drumas – Dama cu camelii
1. Specifică tema fragmentului dat.
...................................................................................................................................................

2. Precizează 5 cuvinte care, după părerea ta, sunt importante pentru înțelegerea textului.
...................................................................................................................................................

3. Care este cauza tristeţii Margueritei, aşa cum o înţelegi din răspunsul pe care i-l dă ea
lui Armand?
...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................

4. Indică trei adjective care să caracterizeze relația dintre cele două personaje.
………………………………………………………………………………………………...

5. Precizează o asemănare și o deosebire între iubirea din Maitreyi și cea din frgmentul
dat.
...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................

6. Făcând o comparație între cuplurile Allan – Maitreyi și Armand – Marguerite,


precizează cu care dintre personaje te identifici mai mult și motivează-ți răspunsul.
...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................

7. Exprimă-ți, în 10-15 rânduri, opinia despre atitudinea personajului Marguerite din


textul dat, aducând argumente asupra faptului că este un personaj meditativ, ce se
abandonează în totalitate sentimentului iubirii.

S-ar putea să vă placă și