Sunteți pe pagina 1din 5

Monastirea Argeșului

Pe Argeş în jos, Câinii cum îl văd,


Pe un mal frumos, La el se repăd
Negru-vodă trece Şi latră-a pustiu
Cu tovarăşi zece, Şi urlă-a morţiu.”
Nouă meşteri mari, Cât îl auzea,
Calfe şi zidari, Domnu-nveselea
Şi Manole, zece, Şi curând pleca,
Care-i şi întrece. Spre zid apuca
Merg cu toţi pe cale Cu nouă zidari,
Să aleagă-n vale Nouă meşteri mari
Loc de mănăstire Şi Manole zece
Şi de pomenire. Care-i şi întrece.
Iată, cum mergeau „Iată zidul meu!
Că-n drum ajungeau Aici aleg eu
Pe-un biet ciobănaş Loc de mănăstire
Din fluier doinaş, Şi de pomenire.
Şi cum îl vedea Deci voi, meşteri mari,
Domnul îi zicea: Calfe şi zidari,
„Mândre ciobănaş, Curând vă siliţi
Din fluier doinaş! Lucrul de-l porniţi,
Pe Argeş în sus Ca să-mi ridicaţi,
Cu turma te-ai dus, Aici să-mi duraţi
Pe Argeş în jos Mănăstire naltă
Cu turma ai fost. Cum n-a mai fost altă,
Nu cumva-ai văzut Că v-oi da averi,
Pe unde-ai trecut V-oi face boieri,
Un zid părăsit Iar de nu, apoi
Şi neisprăvit V-oi zidi pe voi,
La loc de grindiş, V-oi zidi de vii
La verde-aluniş?” Chiar în temelii!”
„Ba, doamne, am văzut Meşterii grăbeau,
Pe unde-am trecut Sforile-ntindeau,
Un zid părăsit Locul măsurau,
Şi neisprăvit. Şanţuri largi săpau,

1
Şi mereu lucrau, Cea-ntâi soţioară,
Zidul ridicau, Cea-ntâi surioară
Dar orice lucra Care s-a ivi
Noaptea se surpa! Mâini în zori de zi
A doua zi iar, Aducând bucate
A treia zi iar, La soţ ori la frate.
A patra zi iar Deci dacă vroiţi
Lucrau în zadar! Ca să isprăviţi
Domnul se mira Sfânta mănăstire
Ş-apoi îi mustra, Pentru pomenire,
Ş-apoi se-ncrunta Noi să ne-apucăm
Şi-i ameninţa Cu toţi să jurăm
Să-i puie de vii Şi să ne legăm
Chiar în temelii! Taina s-o păstrăm:
Meşterii cei mari, Ş-orice soţioară,
Calfe şi zidari, Orice surioară
Tremurau lucrând, Mâini în zori de zi
Lucrau tremurând Întâi s-a ivi,
Zi lungă de vară Pe ea s-o jertfim
Ziua pân-în seară, În zid s-o zidim!”
Iar Manole sta, Iată-n zori de zi
Nici că mai lucra, Manea se trezi,
Ci mi se culca Ş-apoi se sui
Şi un vis visa, Pe grad de nuiele
Apoi se scula Şi mai sus, pe schele,
Ş-astfel cuvânta: Şi-n câmp se uita,
„Nouă meşteri mari, Drumul cerceta.
Calfe şi zidari! Când, vai! Ce zărea?
Ştiţi ce am visat Cine că venea?
De când m-am culcat? Soţioara lui,
O şoapta de sus Floarea câmpului!
Aievea mi-a spus Ea s-apropia
Că orice-am lucra Şi îi aducea
Noaptea s-a surpa Prânz de mâncătură,
Pân-om hotărî Vin de băutură.
În zid de-a zidi Cât el o zărea,

2
Inima-i sărea, Ruga-i asculta
În genunchi cădea Şi sufla un vânt
Şi plângând zicea: Un vânt pe pământ
„Dă, Doamne, pe lume Paltini că-ndoia,
O ploaie cu spume, Brazi că despoia,
Să facă pâraie, Munţii răsturna,
Să curgă şiroaie, Iară pe Ana
Apele să crească, Nici c-o înturna!
Mândra să-mi oprească, Ea mereu venea,
S-o oprească-n vale Pe drum şovăia
S-o-ntoarcă din cale! Şi s-apropia
Domnul se-ndura, Şi amar de ea,
Ruga-i asculta, Iată c-ajungea!
Norii aduna, Meşterii cei mari
Ceru-ntuneca Calfe şi zidari,
Şi curgea deodată Mult înveselea
Ploaie spumegată Dacă o vedea,
Ce face pâraie Iar Manea turba,
Şi umflă şiroaie. Mândra-şi săruta,
Dar oricât cădea În braţe-o lua,
Mândra n-o oprea, Pe schele-o urca,
Ci ea tot venea, Pe zid o punea
Şi s-apropia. Şi, glumind, zicea:
Manea mi-o vedea, „Stai, mândruţa mea,
Inima-i plângea, Nu te speria,
Şi iar se-nchina, Că vrem să glumim
Şi iar se ruga: Şi să te zidim!”
„Suflă, Doamne-un vânt Ana se-ncredea
Suflă-l pe pământ, Şi vesel râdea.
Brazii să-i despoaie, Iar Manole ofta
Paltini să îndoaie, Şi se apuca
Munţii să răstoarne, Zidul de zidit,
Mândra să-mi întoarne, Visul de-mplinit.
Să mi-o-ntoarne-n cale, Zidul se suia
S-o ducă de vale!” Şi o cuprindea
Domnul se-ndura, Pân’ la gleznişoare,

3
Pân’ la pulpişoare. Încât, vai de ea,
Iar ea, vai de ea! Nu se mai vedea,
Nici că mai râdea, Ci se auzea
Ci mereu zicea: Din zid că zicea:
„Manole, Manole, „Manole, Manole
Meştere Manole! Meştere Manole!
Ajungă-ţi de şagă, Zidul rău mă strânge,
Că nu-i bună, dragă. Viaţa mi se stinge!”
Manole, Manole, Pe Argeş în jos,
Meştere Manole! Pe un mal frumos,
Zidul rău mă strânge, Negru-vodă vine
Trupuşoru-mi frânge!” Ca să se închine
Iar Manea tăcea La cea mănăstire,
Şi mereu zidea. Falnică zidire,
Zidul se suia Mănăstire naltă
Şi o cuprindea Cum n-a mai fost altă.
Pân’ la gleznişoare, Domnul o privea
Pân’ la pulpişoare, Şi se-nveselea
Pân’ la costişoare, Şi astfel grăia:
Pân’ la ţâţişoare. „Voi, meşteri zidari,
Dar ea, vai de ea, Zece meşteri mari!
Tot mereu plângea Spuneţi-mi cu drept,
Şi mereu zicea: Cu mâna la piept,
„Manole, Manole De-aveţi meşterie
Meştere Manole! Ca să-mi faceţi mie
Zidul rău mă strânge, Altă mănăstire
Ţâţişoara-mi plânge, Pentru pomenire
Copilaşu-mi frânge!” Mult mai luminoasă
Manole turba Şi mult mai frumoasă!
Şi mereu lucra. Iar cei meşteri mari,
Zidul se suia Calfe şi zidari,
Şi o cuprindea Cum sta pe grindiş,
Pân’ la costişoare, Sus pe coperiş,
Pân’ la ţâţişoare, Vesel se mândreau
Pân’ la buzişoare, Ş-apoi răspundeau:
Pân’ la ochişori, „Ca noi, meşteri mari,

4
Calfe şi zidari, Un glas mult iubit
Alţii nici că sânt Care greu gemea
Pe acest pământ! Şi mereu zicea:
Află că noi ştim „Manole, Manole,
Oricând să zidim Meştere Manole!
Altă mănăstire Zidul rău mă strânge,
Pentru pomenire, Ţâţişoara-mi plânge,
Mult mai luminoasă Copilaşu-mi frânge,
Şi mult mai frumoasă. Viaţa mi se stinge!”
Domnu-i asculta Cum o auzea,
Şi pe gânduri sta, Manea se pierdea,
Apoi poruncea Ochii-i se-nvelea,
Schelele să strice, Lumea se-ntorcea,
Scări să le ridice. Norii se-nvârtea,
Iar pe cei zidari, Şi de pe grindiş,
Zece meşteri mari, De pe coperiş,
Să mi-i părăsească Mort bietul cădea!
Ca să putrezească Iar unde cădea,
Colo pe grindiş, Ce se mai făcea?
Sus pe coperiş. O fântâna lină,
Meşterii gândeau Cu apa puţină,
Şi ei îşi făceau Cu apă sărată
Aripi zburătoare Cu lacrimi udată!
De şindrili uşoare,
Apoi le-ntindeau
Şi-n văzduh săreau
Dar pe loc cădeau,
Şi unde picau
Trupu-şi despicau.
Iar bietul Manole,
Meşterul Manole,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,

S-ar putea să vă placă și