Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins……………………………………………………………………
Introducere…………………………………………………...………….
Capitolul 1.
Noțiuni de anatomie şi fiziologie a ..................................………..
Capitolul 2.
Prezentarea teoretică a ………………………………………………
1. Definiţie……………………………………………………………….
2. Etiologia şi epidemiologia ..............................................………..
3. Anatomie patologică…………………………………………………
4. Clasificare…………………………………………………………….
5. Simptomatologie……………………………………………………..
6. Diagnostic şi diagnostic diferenţial……………..………………….
7. Complicaţii şi sechele……………………………………………….
8. Evoluţie şi prognostic………………………………………………..
9. Tratament……………………………………………………………..
10. Profilaxie………………………………………………………………
Capitolul 3.
Rolul asistentului medical în îngrijirea şi tratarea bolnavului cu
………………………………………………………………………..……
1. Internarea bolnavului şi asigurarea condiţiilor de spitalizare……
2. Participarea asistentului medical la examenul obiectiv……..….
3. Asigurarea igienei corporale şi generale………………………….
4. Pregătirea, asistarea şi efectuarea recoltărilor de produse
biologice şi patologice……………………………………………………
5. Participarea asistentului medical la explorările paraclinice……
6. Poziţia bolnavului în pat, urmărirea faciesului şi a funcţiilor
vegetative ………………………………………………………………...
7. Urmărirea funcţiilor vitale……………………………………………
8. Alimentaţia bolnavului cu ..............................................…………
9. Participarea asistentului medical la efectuarea tratamentului…..
10. Educaţia pentru sănătate şi profilaxia bolii………………………..
11. Externarea bolnavului……………………………………………….
Capitolul 4.
Plan de îngrijire a pacientului cu ...................................................
Concluzii ...............................................................…………………..
Bibliografie………………………………………………………………
CAPITOLUL I
1. NOTIUNI DE ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA PIELII
Epidermul este stratul exterior al pielii. Este format din rânduri de celule legate între
ele-Keratinocite, așezate unele peste altele(sub forma țiglelor pe acoperiș). Această
organizare dă posibilitate pielii de a-și modifica forma și consistența cu ușurintă în timpul
miscării. Celulele epidermei se unesc cu cele ale dermei printr-un țesut.
Celulele se regenerează permanent din straturile interioare spre cele exterioare,
adică din stratul germinativ spre cel spinos. Sub presiunea generației următoare de celule
keratinizate, se produce deplasarea celulelor. În timpul acestei deplasări se produc în
aceste celule modificări esențiale:sunt supuse procesului de granulare, hidratare, iar
metabolismul lor slăbește până ce mor.
Celulele vii ale epidermei sunt încărcate cu o proteină rezistentă care se
transformă în keratină rezistentă la factorii chimici și care nu se dizolvă in apă. Celulele
moarte din țesutul cornos se exfoliază. Printre celulele stratului bazal se găsesc
melanocitele și celulele Langerhans.
Epiderma este cea mai activă biologic dintre straturile pielii. Ea îndeplinește
numeroase funcții între altele protecția datorită keratineiși protecția față de radiațiile
ultraviolete datorită melaninei produsă de melanocite.
Fiind stratul exterior, protejează organismul față de acțiunea paraziților și a
microorganismelor.
Anexele pielii-părul și unghiile sunt două forme particulare de keratină. Deși unghiile
sunt produse de celulele vii ale pielii, unghia propriu-zisă este un țesut mort și nu va durea
sau sângera în caz de lezare. Părul este produs de celulele foliculilor piloși și există două
tipuri:părul fin și părul mai gros. Partea vizibilă a părului se numește tijă și este formată din
celule moarte,keratinizate.Tija este implantată într-o depresiune tubulară a pielii(folicul).
Părul crește prin rădăcină, papila dermică care se găsește la baza foliculului fiind
alimentată de fluxul sanguin. Dacă rădăcina este lezată, creșterea părului încetează,
uneori ireversibil.
Metabolismul pielii reprezintă totalitatea proceselor fizico-chimice, schimburile dintre
celule și însumează funcțiile vitale, elementare ale pielii și sarcinile fiziologice pe care
pielea trebuie să le îndeplinească în raport cu mediul extern și intern.
Desfășurarea proceselor metabolice ale pielii necesită un mediu care conține
substanțele necesare, acestea fiind anorganice(apa, sărurile minerale) și
organice(proteine, glucide, lipide).
CAPITOLUL II
PREZENTAREA TEORETICA A RUJEOLEI
1. DEFINIȚIA RUJEOLEI
Rujeola este o boală acută infecțioasă și extrem de contagioasă, uneori severă,
provocată de virusul rujeolic, caracterizată clinic prin manifestări catarale respiratorii, un
enantem bucal particular, urmate de o erupție caracteristică și însoțită de variate
complicații bacteriene.
Rujeola este o boală extrem de răspândită(peste 90% dintr-o populație nevaccinată
face boala până la vârsta adultă). În țările în curs de dezvoltare(nivel de viață scăzut și
igienă deficitară), rujeola se însoțeste de o mortalitate ridicată(12% sau și mai mult);în
celelalte țări acest risc este mult mai redus(mortalitate 0,02-0,1%).
Complicațiile pulmonare și nervoase contribuie la gravitatea bolii prin mortalitate și
sechele. Se apreciază că peste 1,5 milioane de copii mor anual pe glob din cauza rujeolei.
Considerând mare morbiditatea rujeolei, complicațiile și mortalitatea, rujeola se
numără, în cadrul bolilor infecțioase, printre problemele mari de sănătate publică. Prin
generalizarea vaccinării antirujeolice se spera să se obțină eradicarea bolii, în ultimii ani.
2. ETIOLOGIE SI EPIDEMIOLOGIE
A. ETIOLOGIE
Virusul rujeolic este agentul cauzal. El este prezent la omul bolnav în sânge, în
secrețiile nazofaringiene și respiratorii, în elementele eruptive cutanate. Virusul nu se
întâlnește la persoane sănătoase, deoarece nu există purtători de virus rujeolic.
Morfologie-virusul rujeolic este o particulă sferică,, cu mici proiecții aciculare pe
suprafață. Structural, conține o nucleocapsidă, cu A. R. N și un înveliș exterior constituit
din lipide, glicoproteine,și polipeptide. Infectivitatea este legată de acest înveliș, ca și de
proprietățile de hemaglutinare și hemoliză.
Izolarea virusului rujeolic s-a făcut pe culturi de țesuturi(rinichi uman sau de maimuță),
utilizând sânge sau spălăturile faringiene de la bolnavii de rujeolă.
Structura antigenică-virusul rujeolic posedă o activitate hemaglutinantă. Fenomenul
este specific inhibat de serul antirujeolos.
Virusul posedă și un antigen fixator de complement care poate fi pus în evidență în
lichidul supernatant al culturii de celule infectate cu virus, care reacționează specific cu
serul de convalescent.
Rezistența în mediu extern și la factorii fizici-virusul rujeolic este puțin rezistent în
mediul extern, mai ales la temperaturi ridicate. Rezistă câteva săptămâni la frigider și mai
multe luni în stare înghețată. La 37 grade C își pierde jumătate de infecțiozitate în 2 ore.
La temperatura camerei și la umiditate scăzută, rezistă mai bine, dar pierde 50-70%
din infecțiozitate, în condiții de umiditate crescută. Este distrus repede de ultraviolete.
Acțiunea formolului, timp de 4 zile, la 37 grade C, duce la inactivarea virusului(pierderea
completă a infecțiozității). Virusul rujeolic nu este sensibil la nici un antibiotic.
B. EPIDEMIOLOGIE
Rujeola este o boală infecțioasă de mare răspândire universală, apărând în toate
continentele, și țările.
Rujeola afectează până la 99,9% din populație, receptivitatea fiind generală (intr-o
populație nevaccinată). În populația urbană, boala apare endemo-epidemic, cu valuri
epidemice la 2-3 ani;în zonele rurale, apare sporadic sau în epidemii extinse, la intervale
mari.
Aspectul clinic al epidemiilor s-a păstrat în general același, dar severitatea lor a
scăzut mult în ultimele decenii, mai ales în țările dezvoltate, cu nivel crescut de nutriție și
igienă și accesibilitatea la îngrijirile medicale moderne. Gravitatea rujeolei în unele țări din
Africa și Asia se explică prin îmbolnăvirea predominantă a copiilor la vârsta mică (sub 3
ani) și prin malnutriția acestora, cu rezistență scăzută față de evoluția boliiși apariția de
complicații.
Morbiditatea prin rujeolă variază anual, în funcție de nivelul endemic și de apariția
de epidemii, între 300 și 800 de cazuri la 100 de mii de locuitori.
În ultimii ani, în țările în care s-a aplicat programul de vaccinare antirujeolică a
copiilor, morbiditatea a scăzut considerabil(la câteva zeci sau sute de cazuri pe an).
Reapariția pe grupe de vârstă arată că imensa majoritate a populației se
îmbolnăvește în copilărie, astfel că adulții sunt imuni. În țara noastră, în 1964,80% din
cazuri au apărut între 1 și 9 ani și numai 1% din cazuri peste vârsta de 15 ani.
3. ANATOMIE PATOLOGICA
Poarta de intrare a virusului rujeolic este mucoasa nazofaringiană și conjunctivală. Unii
autori au susținut că poarta de intrare a virusului ar fi numai mucoasa conjunctivală(copiii
receptivi la rujeolă, puși în contact cu bolnavii de rujeolă, nu au făcut boala dacă li s-au
aplicat ochelari, care acopereau întreaga regiune orbitală sau dacă li s-au instilat ser de
convalescent în sacul conjunctival.
După pătrunderea prin mucoasă virusul ajunge în țesuturile limfoide, unde
semultiplică(perioada de incubație).Virusul a putut fi izolat din sânge, în această perioadă,
la maimuțe. Când s-a realizat o multiplicare maximă a virusului, acesta invadează sângele
și organele, provocând primele manifestări ale bolii. Virusul rujeolic se izolează în această
perioadă din sânge, din secrețiile nazofaringiene și din urină.
În sânge, virusul rujeolic este localizat îndeosebi în leucocite, în care se și multiplică.
În rujeolă se produc și alte modificări imunologice și metabolice. Astfel, în formele
severe de rujeolă s-a constatat o imunosupresie importantă, demonstrată printr-o scădere
a numărului de limfocite T și scăderea rezistenței la Infecții bacteriene.
Viremia încetează când apar anticorpii neutralizanți, al căror tritru crește progresiv,
ajungând la maximum între a 7-a și a 10-a zi de convalescență. Tritrul acestor anticorpi se
menține ridicat, chiar după un an, persistând apoi toată viața și asigurând imunitate
antirujeolică.
4. CLASIFICARE
După vârstă :
Rujeola este mult mai severă la copilul mic, prin frecvenţa mare a complicaţiilor; de
peste 7 ori mai frecvente (87,9%), faţă de copii mari (12%), a celor mai grave complicatii
(bronhopneumonii, laringite, encefalite, suprainfecţii bacteriene sistemice), precum şi
printr-o evoluţie mai severă (forme hemoragice, forme hipertoxice mai frecvente), cu o
letalitate de 2,2% (faţă de 0,4 la copii mari). La sugari uneori mai ales în primele 6 luni,
rujeola prezintă aspecte atipice (eruptie discretă şi de scurtă durată, febră mică, absenţa
semnului Koplik ).
Adulţii fac o rujeolă intensă şi suportă greu boala.
5. SIMPTOMATOLOGIE
TABLOUL CLINIC
Incubația în medii este de 10 zile (cu variații între 8 și 11 zile), fiind una din
perioadele de incubație cele mai fixe. Poate fi prelungită până la 21-28 de zile, dacă in
cursul acestei perioade s-a administrat gammaglobulina.
Această perioadă durează 3-4 zile, până la apariția erupției. Debutul este gradat, cu
febră care crește treptat la 38-39 oC, însoțită de cefalee, indispoziție și de fenomene
catarale, conjunctivale și ale căilor respiratorii superioare.
Catarul conjunctival este exprimat prin:conjunctivite roșii, pleoape umflate, ochi
lăcrămoși. Este însoțit adesea de fotofobie.
Catarul căilor respiratorii este localizat inițial la nazofaringiene și laringe. Bolnavul
strănută și prezintă o secreție nazală, abundentă, seromucoasă sau mucopurulentă, care
irită narinele, însoțită uneori de epistaxis. Catarul ocular și nazal dau feței bolnavului un
„facies de copil plâns”. Catarul se extinde apoi la laringe, instalându-se laringita, exprimată
prin voce aspră, răgușită, tuse uscată.
Către sfârșitul perioadei de invazie, catarul se extinde descendent sub forma unei
traheobronșite acute.
Examenele radiologice efectuate sistematic în această perioadă, pun în evidență, în
peste jumătate din cazuri, imagini de pneumonie interstițială.
Din primele zile de boală, mucoasa bucală este congestionată. Pe acest fond
hiperemiat, se observă pete intens congestive, uneori chiar hemoragice. Petele sunt de
dimensiuni mici(3-5 mm în diametru), cu contur neregulat, fiind frecvente pe vălul palatin și
în gât.
Semnul Koplik, modificare caracteristică rujeolei în această perioadă, este definit ca
fiind constituit din câteva (uneori numeroase) micropapule albe sau de culoare albastru
deschis, izolate sau în mici grupuri, așezate pe o zonă roșie, cu un diametru de câțiva mm.
Aceste micropapule sunt situate pe mucoasa jugală, lângă ultimii molari, mai rar pe gingii,
în șanțul jugomaxilar și excepțional în alte părți m(mucoasa nazală).
Semnul Koplik apare din perioada de invazie, de obicei in a 2-a zi și persistă câteva
zile, cuprinzând și 2-3 zile din perioada eruptivă, apoi dispar începând cu punctele
albicioase, care lasă în loc un punct hemoragic pe o areolă congestivă.
b) Perioada eruptivă
Erupția rujeolică
DIAGNOSTICUL POZITIV
Diagnosticul pozitival rujeolei este, în general, ușor. Pentru aceasta se folosesc
date epidemiologice (lipsa rujeolei din antecedente, contact infecțios cu10-12 zile înainte),
semne clinice (catar oculo-respirator intens, facies plângător, enantem bucal, semnul
Koplik, erupție caracteristică) și date de laborator ( leucopenie). Examenul citologic al
secreției nazale prin care se pun în evidență celulele gigante, multinucleate, caracteristice
rujeolei, are valoare diagnostică mai ales în perioada prodromală a bolii.
Reacțiile serologice, care permit un diagnostic sigur, punând in evidentă prezența și
tritrul anticorpilor, sunt următoarele:reacția de hemaglutinoinhibare, reacția de fixare a
complementului, reacția de neutralizare.
DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL
In stadiul preeruptiv rujeola poate fi confundata cu viroza respiratorie (gripe,
adenoviroza, guturai) de care trebuie diferentiata anamneza epidemiologica, examenul
local, semnul Koplik , triplu catar: catar conjunctival ( “facies plans”), catar digestiv (greata,
varsaturi, diaree), catar respirator (tuse, rinoree, tulburari respiratorii) si manifestari
neurologice (mai ales la adulti), iritabilitate, cefalee, uneori fenomene de tip encefalitic.
In stadiul eruptiv diagnosticul diferential se face cu urmatoarele boli:
- scarlatina (angina evidentiata, absenta catarului respirator, eruptie cu caracter
punctat, aspru, cu paloare circumorala)
- rubeola ( prodroame discrete, eruptia este rara si de scurta durata, adenopatii
evidente, evolutie usoara)
- varicela si variola – caracterul veziculelor, al eruptiilor respective cu topografia si
evolutia caracteristica
- infectii cu enterovirusi – echo tipurile 2, 4, 9, 16, insotite de eruptie rujeoliforma
7. COMPLICATII SI SECHELE
8. EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
EVOLUȚIE
Rujeola evoluează favorabil mai ales la copii bine nutriți și crescuți în condiții bune de
igienă. Orice întârziere în difervescență pune problema complicațiilor, cele mai multe fiind
suprainfecții ale căilor respiratorii, care apar la copii denutriți, rahitici sau cu apărare
imunologică scăzută (în special celulară).
PROGNOSTIC
Prognosticul este influențat de vârstă, de starea de nutriție și de unele asocieri
morbide, de sarcină și în general de complicații(îndeosebi pneumonii și encefalita
rujeolică).
9. TRATAMENT
10. PROFILAXIE
La ivirea unui caz de rujeola se procedeaza la izolarea pacientului (la spital sau la
domiciliu) pe perioada contagiozitatii (5 zile inainte si 5 zile dupa aparitia eruptiei).
Se administreaza la copiii sub 3 ani, imunoglobuline normale (0,3ml/Kg corp), in
primele zile de la contact si la copiii mai mari, in situatii speciale.
Daca imunoglobulina se face dupa a 5-a zi de la contact, nu se mai obtine prevenirea
bolii, ci numai atenuarea ei.
Profilaxia generala a rujeolei se face cu foarte bune rezultate printr-un program riguros
de vaccinare antirujeolica (vaccin realizat din virus viu atenuat), administrat intr-o singura
doza, in injectie S.C. incepand de la varsta de 9 luni.
O reactie febrila poate aparea la 5-15% din vaccinati, dupa a 6-a zi de la vaccinare. O
corecta vaccinare presupune cuprinderea tuturor copiilor (peste 95%) si asigurarea
mentinerii vaccinului la rece, dat fiind inactivitatea rapida a vaccinului la T° ridicata si la
lumina.
Combaterea rujeolei
Fata de marea ei raspandire, prevenirea rujeolei constituia o problema insemnata.
Deoarece masurile de izolare nu pot implica raspandirea bolii, profilaxia rujeolei se
bazeaza pe imunizarea pasiva si mai ales, pe imunizarea activa.